Trecui sârma cea ghimpată

să te văd, plai înnoit.

Basarabie furată,

Basarabie trădată,

sora ta înstrăinată

te salută: Bun găsit!

Urbe cu văzduh sfinţit,

te ştiam mai mult din carte,

că de când ne-au răzleţit

şi de când suntem deoparte

şi-un hotar strâmb ne desparte,

te gândeai c-am şi murit.

Te gândeai că nu mai sunt

mă temeam că nu mai eşti;

doar arar ca din mormânt,

îţi părea că desluşeşti

 vreun suspin adus de vânt

 despre Leova sau Hânceşti...

 Iar de câte-am suferit

 mult mă mir că mai sunt viu;

 căci de când ne-am despărţit

 deseori m-au răstignit,

 prin Siberii m-au târât,

 ca să mor, să nu mai fiu...

 Şi aveam numai o vină:

 că eram frate cu tine,

 că erai frate cu mine,

 că vorbeam limba română,

 că ne căutam pe hartă,

 iar acestea nu se iartă...

 Cerul ne-a tot fost pustiu,

 stinse – florile-n grădine

 şi de-un veac ce se mai ţine,

 i-am tot zis răului bine,

 şi trăiam fără să ştiu

 că îmi este dor de tine.

 Aflu-acum că eşti, că sunt,

 -Bună ziua, soră, frate!

Noi avem un crezământ:

Basarabiile toate,

câte sunt pe-acest pământ,

dornice-s de libertate!

 Chinuitul meu norod

 azi se scoală în picioare;

 Ţara-i vie peste tot,

 iar pe câmpuri şi ogoare

 ro-mâ-neş-ti-le izvoare

 încă n-au secat de tot!

 Din Hotin până-n Chilia,

 Din Soroca la Orhei ,

 grâului ce-mbracă glia

 şi pădurilor de tei

 şi luceferilor grei,

 dor le e de România.

 Iar bătrânii-atunci când mor,

 când se mută sub ţărână,

 parc-ar porunci, îngână:

 „Nu lăsaţi, copii, din mână

 sfântul nostru tricolor

 şi vorbiţi limba română!”

 Ţară binecuvântată,

 azi în vis te-ai întregit;

 Basarabia furată,

 Basarabia-nviată,

 sora ta adevărată,

 te salută: Bun găsit!

 Nicolae Dabija