După lansarea monografiei, a venit rândul personajelor istorice să reamintească participanţilor de evenimente istorice din trecut. În continuare, la Căminul cultural a avut loc un spectacol de muzică populară susţinut de cunoscuţi solişti şi formaţii din mai multe zone. A urmat muzica uşoară, festivitatea încheindu-se cu o discotecă şi focuri de artificii. Pe toată perioada s-au văzut participanţii cu zâmbetul pe buze, remarcându-se localnicii fericiţi că au monografie şi încântaţi de frumoasele clipe petrecute împreună cu oaspeţii la sărbătoarea lor. Printre distinşii oaspeţi s-au aflat şi prinţul Paul de România şi Prinţesa Lia, ce-şi are originea din Stremţ, care au fost declaraţi cetăţeni de onoare.

Istoricul Ştefan Meteş, în lucrările sale consideră că denumirea străveche a localităţii a fost „Nucet”, ce provine de la întinsele suprafeţe de plantaţii de nuci. Termenul tradus în maghiară se numeşte „Diod”. De studiul toponimiei comunei s-a ocupat şi cercetătorul istoric Coriolan Suciu.

Prima atestare documentară a Stremţului datează din 1332, când este constituită deja o viaţă confesională locală fiind atestată „Sacerdos de Kyod” sau de „Dyod”, adică „preoţi de Tyod” sau „Dyod”. De aici şi denumirea de Diod pe care Stremţul a avut-o în trecut.

Există şi o altă variantă a denumirii de Stremţ, care poate proveni din cuvântul românesc „strâmt” care arată aspectul văi Geoagiului. Vatra satului s-a dezvoltat pe ambele maluri ale văii, în vechime în jurul „curţii nobiliare” de „După Vii”. În monografie se analizează şi evoluţia toponimiei localităţilor Geoagiu de Sus, Geomal şi Faţa Pietrii, localităţi ce intră în componenţa comunei Stremţ.

Pe teritoriul localităţii Stremţ sunt menţionate în „Repertoriul arheologic al judeţului Alba” urmele unor aşezări străvechi din neolitic, epoca bronzului şi din a doua epocă a fierului.

După cucerirea Daciei de către romani a fost construit un castru militar, care a devenit sediul administrativ al provinciei „Dacia Superior” şi apoi al „Daciei Apulensis” unde se afla comandamentul Legiunii a XIII-a Gemina, una dintre cele mai puternice legiuni romane. În jurul noului centru militar politic şi administrativ, au luat fiinţă o serie de aşezări romane „Villa rustica”, în locul vechilor aşezări dacice. Una din aceste noi aşezări a fost şi Stremţ, alături de Cricău, Galda de Jos, Şard, Ighiu, Partoş, Zlatna, Berghin. Urmele arheologice descoperite la Stremţ, în locul „După vii” atestă existenţa unei astfel de aşezări civile pe traseul drumului roman Apulum-Napoca.

În evul mediu, pe teritoriul actual al judeţului Alba, se constituie puternicul voievodat al Bălgradului care avea să joace un rol deosebit de important în viaţa militară, economică şi socială a următoarelor secole de existenţă umană în zonă.

Între 1442-1445 se construieşte Cetatea medievală a Diodului. Cetatea se prezintă ca un dreptunghi aproape perfect, zidul de incintă şi turnurile sunt construite în aceeaşi tehnică, folosindu-se în primul rând piatra locală de râu. După moartea lui Iancu de Hunedoara, în 1436, pe timpul domniei fiului său Matei Corvin, cetatea şi domeniul devin posesiuni regale, iar în 1461 sunt trecute în administraţia Capitlului de Alba. În 1467 regele Ungariei, Matei Corvin donează cetatea şi domeniul voievodului Transilvaniei , Ioan Pongratz şi Dindeleag (1462-1476).

De la sfârşitul sec. al XV-lea şi până la jumătatea sec. al XVI-lea cetatea adăposteşte familii şi personalităţi importante din istoria Transilvaniei. Începând cu anul 1500 cetatea a devenit proprietatea familiei Balassa, familie nobiliară partizană a Habsburgilor în permanent conflict cu partidele filo-turce.

În anii tulburi din a doua jumătate a sec. XVI-lea, în urma repetatelor lupte în partidele nobiliare, cetatea a fost asediată şi distrusă de către voievodul filo-turc al Transilvaniei, Ioan Sigismund, fiul lui Ioan Zapolya, în anul 1563.

Mihai Viteazul a trecut prin Stremţ, în drumul său spre Mănăstirea de la Rîmeţ, unde a susţinut financiar refacerea picturii interioare. De asemenea, şi-a petrecut noaptea premergătoare înfrângerii sale de la Mirăslău, în câmpia Tinodului, ce aparţinea nobililor de Geoagiu. O legendă spune că Mihai, retrăgându-se din sângeroasa luptă în care a fost trădat de o parte a armatei sale, trecând dincolo de Mureş, spre a scăpa de urmăritori, s-a ridicat pe muchia unui deal şi a zărit cu jale locul taberei sale risipite după luptă. Locul acesta se numeşte „Masa lui Mihai” şi se află actualmente pe teritoriul comunei Rădeşti, iar scobitura între două dealuri din satul Mirăslău este numită de localnici „Şaua lui Mihai”.

În anul 1784, mulţi locuitori ai satelor de pe valea Geoagiului au participat alături de Horea, Cloşca şi Crişan la răscoala din Ardeal, care îşi propunea eliberarea de sub asuprirea la care era supusă de veacuri populaţia românească a Transilvaniei. După înfrângerea răscoalei mulţi dintre ei au trebuit, sub ameninţarea armelor, să participe la execuţia conducătorilor, prin frângerea cu roata, care a avut loc în Dealul Furcilor din Alba Iulia în 28 februarie 1785.

În anul 1835 nemulţumiţi de faptul că erau crunt asupriţi, stremţenii au căutat să-şi facă singuri dreptate, dar guvernul Transilvaniei a intervenit cu trupe şi mişcarea locuitorilor a fost înfrântă. Despre această răzvrătire a stremţenilor scrie istoricul maghiar Zsolt Trocsanyi în anul 1956.

În timpul revoluţiei de la 1848 locuitorii Stremţului au trecut şi ei la acţiune organizându-se sub conducerea tribunului Suciu Gheorghe, fiu al satului şi s-au alăturat oştirii lui Avram Iancu. Din localităţile Stremţ, Teiuş, Cricău şi Galda de Jos, prin mobilizare s-a organizat o oaste de peste 5000 de luptători, care a participat la luptele duse în comitatul Alba Inferioară, 40 dintre aceştia (23 din Stremţ, 17 din Geomal) pierzându-şi viaţa. Rămâne ca în viitor să fie nominalizaţi cei 40 de martiri cu sprijinul bisericii, unde sunt trecuţi şi cu directa implicare a autorităţilor locale să fie ridicat un monument. După înăbuşirea revoluţiei din Transilvania românii au folosit orice prilej pentru a scăpa de exploatarea socială, naţională şi religioasă.

La mişcarea memorandistă au fost şi participanţi din comuna Stremţ, preotul Ioan Lenghel, delegat la Conferinţa Naţională de la Sibiu din 21-22 ianuarie 1892, iar iniţiatorii şi primii semnatari ai unor adeziuni colective locale la clauza memorandistă (aprilie-mai 1894) pot fi consideraţi, preotul Ioan Neagoe din Geomal şi Nicolae Radu.

Pentru românii din Transilvania Primul Război Mondial a început odată cu mobilizarea generală decretată de Imperiul Austro-Ungar, în 31 iulie 1914,. rezerviştii români au fost mobilizaţi din primele zile, fiind lipsiţi de motivaţie, ca şi celelalte naţionalităţi tolerate din imperiul austriac. Din comuna Stremţ au fost trimişi pe front peste 80 de tineri, majoritatea fiind încorporaţi în Regimentele 51 şi 64 Infanterie Alba Iulia, primul luptând pe fronturile din Bosnia şi Herţegovina, iar cel de-al doilea pe frontul din Galiţia. Cu aceste unităţi, unii au ajuns prizonieri în Italia şi alţii în Rusia. În acea perioadă autorităţile de la Budapesta i-au întemniţat pe preoţii: Ioan Neagoe din Stremţ şi Şofron Pop din Geoagiu de Sus. Jertfa de sânge dată de tinerii din comuna Stremţ prin participarea la război este de 50 de eroi, ce au fost trecuţi pe Monumentul Eroilor din Stremţ şi Geoagiu de Sus.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 îi găseşte pe stremţeni pregătiţi, fiind organizate Consilii Naţionale Române conduse de preoţii: Ioan Neagoe din Stremţ, George Albu din Geoagiu de Sus şi Iosif Pop din Geomal. Comandanţi ai Gărzilor Naţionale Române din comuna Stremţ au fost sergentul Bârluţ C. Nicolae şi fruntaşul Ioan Stan. Conform datelor existente, participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au fost 120 de persoane din Stremţ, 80 din Geoagiu de Sus şi 60 din Geomal, în total 260 de persoane. De asemenea, zeci de locuitori au semnat Credenţionalele (adeziuni de Unire). Pentru meritele sale deosebite pe tărâm social, pentru strădania depusă în realizarea Marii Uniri, preşedintele Consiliului Naţional este numit preotul Ioan Neagoe.

După Marea Unire, comuna Stremţ a fost inclusă în plasa Teiuş, care avea 20 de comune şi 9 notariate. Notariatul Stremţ funcţiona pentru Stremţ şi Cetea, iar Notariatul Geoagiu de Sus funcţiona pentru Geoagiu de Sus, Dealul Geoagiului şi Geomal. După reforma agrară din 1921 locuitorii comunei au fost împroprietăriţi cu pământ şi viaţa acestora a cunoscut o uşoară ameliorare.

În perioada interbelică numeroşi locuitori ai comunei Stremţ au emigrat în America, în dorinţa de a câştiga sume frumoase de dolari şi să se întoarcă acasă, să cumpere pământ pentru a prospera. Mulţi dintre aceştia au rămas definitiv în America şi Canada, de unde au trimis diferite sume de bani celor rămaşi acasă.

Al Doilea Război Mondial început la 1 septembrie 1939 avea să aducă noi jertfe de sânge pentru locuitorii din comuna Stremţ, care au participat la războiul sfânt împotriva bolşevismului pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, cât şi după 23 august 1944 la războiul antihitlerist, pentru eliberarea Ardealului de Nord-Vest, răpit prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, cât şi pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi a unor zone din Austria. Cu toate acestea, România nu a obţinut statutul de ţară cobeligerantă şi a fost considerată învinsă. Din comuna Stremţ au participat la marea conflagraţie mondială 178 de tineri, din care 69 au murit în teatrele de operaţii militare, devenind eroi, numele acestora fiind trecute pe Monumentul Eroilor.

După încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, un număr de 14 stremţeni au aderat la Mişcarea de rezistenţă armată din Munţii Apuseni, condusă de maiorul Nicolae Dabija, cei mai mulţi au plătit curajul şi cutezanţa de a se împotrivi comunismului adus din Uniunea Sovietică, cu viaţa, alţii au plătit cu ani grei de închisoare.

Populaţia comunei Stremţ în anul 1850 era de 3341 locuitori, în 1900 de 4137, în 1920 de 3914, în 1941 de 4107, în 1977 de 3438, în 1992 de 2818, în 2002 de 2727. În anul 1850 structura etnică se prezenta astfel: 95,2% români, 2,8% maghiari, 1,3% ţigani, 0,7% evrei, iar din punct de vedere confesional 89,8% ortodocşi, 6,71% greco-catolici, 0,2% luterani, 2,6% reformaţi. Istoricul Ştefan Meteş a scris: „Ţinutul a fost şi este curat românesc, doar ici acolo în aceste sate s-au stabilit câte o familie de nobili sau mai multe. Lupta şi dreptatea poporului subjugat i-a înlăturat pe veci pe feudalii asupritori de orice fel: nobili, Episcopie catolică sau Fisc reprezentat prin obligaţiile ţărănimii, faţă de rege sau faţă de prinţul provinciei respective.”

Despre Stremţ şi împrejurimi a scris foarte frumos istoricul Nicolae Iorga în „Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal şi Banat”. Călătorind de la Alba Iulia prin Sântimbru, Coşlariu, Teiuş, Stremţ, Geoagiul de Sus la Mănăstirea Râmeţ, Iorga a scos în evidenţă frumuseţile locului, a descris obiceiurile oamenilor, portul acestora, particularităţile bisericilor, rămânând impresionat de Mănăstirea Râmeţ.

Printre personalităţile date de Stremţ putem aminti pe: Gheorghe Popa de Teiuş, Ştefan Meteş, Vasile Bologa, general-maior Vasile Barbu, general Ioan Cioara, Ioan Mărcuş, Ioan Bota, Vasile Albu, Eugenia Bârlea, prof. Gheorghe Berţia, sculptor Gheorghe Raţiu, prinţesa Lia a României.

În paginile monografiei se află şi literatura populară, o seamă de iubitori de folclor şi cercetători au cules folclor din această zonă. Se remarcă: Vasile Bologa, Ioan Bota, Vasile Bârluţiu, Ştefan Meteş, Ioan Mărcuş, Raveca Săndulescu, Ioan Mărgineanu, Gheorghe Berţia şi Monica Stan. Şi în domeniul creaţiei literare există mulţi autori care au scris despre Stremţ, despre oamenii din această zonă. Dintre aceştia au ieşit în evidenţă: Eugen Albu, Nicolae Beldean, Traian Borşan, Cornel Raica, Ioan Victor Ciora, Liviu Lup, Simion Medrea şi mulţi alţii.

În cadrul monografiei un accent deosebit pune autorul pe şcoală, rolul său educaţional, care de-a lungul anilor a scos zeci de promoţii, unii dintre elevi ajungând la rândul lor profesori şi educatori. Din rândul profesorilor putem evidenţia pe: Gheorghe Berţia, Cornel Raica, Ioan Vereş, Timoteiu Ovidiu Tarnu, Dumitru Mihai Rusu, Smaranda Cornelia Rusu, Vasile Vale, Ana Vale, Gavrilă Popa, Simion Bolog, Alex. Iosif Kohr, Lucia Maria Kohr, Mihai Picoş, Maria Tarnu, Maria Raica, Angela Giurcă, Macrina Lucia Avram, Monica Stan.

Pentru cei interesaţi să viziteze localităţile descrise în monografie sunt prezentate posibile trasee turistice din zona comunei Stremţ. Cele mai importante obiective turistice sunt: Mănăstirea Râmeţ şi Cheile Râmeţului, Băile Romane din Cetea şi Rezervaţia naturală Cheile Tecşeşti, Măgura Geomalului şi Casa memorială Ştefan Meteş, Rezervaţia naturală Piatra Ceţii unde se află Gaura fără fund sau Sunătoarea.

În 250 de pagini sunt prezentate în imagini clădiri vechi, viaţa stremţenilor în diferite ipostaze: la horă, în târguri, la nuntă, botez, înmormântare, parastas, la şcoală, la săniuş, în armată, la servici, în excursii în ţară şi peste hotare, stremţeni în America, la culesul viei, la vânătoare, la munca câmpului, formaţii de dansuri populare. Foarte mulţi dintre locuitorii comunei se regăsesc cu plăcere în diferite ipostaze, ceea ce face mai valoroasă şi apreciată această monografie, considerată ca o adevărată identitate a stremţenilor.