1.
LA TRECUTU-ŞI
MARE
, MARE VIITOR...
Ce ţi-aş putea dori eu Ţie, draga
mea Patrie de sânge şi de suflet, de vis şi credinţă,
acum, în prag de An Nou 2012, mai mult decât Ţi-a dorit un tânăr
de vreo şaisprezece ani, care arzându-şi viaţa ca nimeni
altul pe altarul tău se întreba:
„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, /
Ţara mea de glorii,Ţara mea de dor?”
S-ar putea oare găsi alte cuvinte, alte noţiuni
mai potrivite, mai pline de sens şi de fior decât acelea pe care
le-a îngânat El cu întreaga-i făptură cu un secol şi jumătate
în urmă, turnându-le într-o
urare atât de cuprinzătoare în înalturile şi în adâncurile
ei?
"...Fiii tăi trăiască numai în
frăţie / Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, / Viaţă
în vecie, glorii, bucurie, / Arme cu tărie, suflet românesc / Vis
de vitejie, fală şi mândrie, / Dulce Românie, asta ţi-o
doresc!"
Versurile acestea, considerate de unii exegeţi
eminescologi cam romantice, cam declarative, cam inspirate de la alţii,
nu şi-au pierdut însă elanul lor tineresc, vigoarea lor. Si,
credem, că trecerea anilor n-o să-le şteargă strălucirea
lor juvenilă.
Pentru că
acum când am ajuns să trăim timpuri ce duc la degradarea
fiinţei, relaţiilor umane, când iubirea de neam şi ţară
nu mai cotează la bursa zilei, când la modă-i deznaţionalizarea,
dezrădăcinarea, înstrăinarea de toate câte ni le-au lăsat
strămoşii noştri cu limbă de moarte spre dreapta
şi cinstită păstrare, numai uniţi în jurul a tot ce
avem mai bun lăsat de la cei mai demni fii ai Neamului şi ai
Ţării ne poate da puterea necesară de a rezista, de a rămâne
şi de a fi. Acum şi pururea!
Or, numai trăind „în frăţie”,
după cum ne învaţă Iisus Hristos, naşterea căruia
întru mântuirea noastră o simţim plutind în aceste zile în
aerul înfiorat de cântecele de stea, vom putea avea „la trecutul
mare” şi un „măreţ viitor”.
Aşa să fie, Doamne! Şi auzi-ne!
Vasile
TĂRÂŢEANU,
preşedintele
Fundaţiei Culturale de Binefacere
„Casa Limbii
Române” din Cernăuţi, Ucraina
2. RUGĂ PENTRU ÎMPLINIREA DORINŢEI
Tu eşti durerea mea, rana mereu sângerândă
pe tulpina sufletului cernit de înstrăinare.Visul meu cel sacru e să
te ştiu cu toţi fiii adunaţi grămăjoară în
poalele unor frontiere pe care ar trebui să le ai cu adevărat
pentru a te izbăvi de centura de români ce-şi curmă
sufletul. Că numai atunci şi numai aşa s-ar ogoi chinurile
deportării în inima obositei mele măicuţe. Şi numai
în felul acesta sufletul bunelului, căruia pretinşii
eliberatori de la 1940
i-au semănat oasele în
nemărginirea frigurilor siberiene, ar găsi liniştea veşnică
în Grădina Domnului, iar cei adunaţi grămăjoară
la sânul Patriei-Mame ar uita ce înseamnă să fii refugiat din
pământuri strămoşeşti în ţărişoara ta
scumpă.
Simion GOCIU,
scriitor, Cernăuţi
3. Dintre
bucurii, chipul patriei
Pe oriunde îmi calcă pasul, aici în Ţara
Zarandului, unde şipotul lin al Crişului Alb, şi foşnetul
brazdelor veghează somnul marilor bărbaţi Iancu şi
Buteanu, aici, din părinţii părinţilor mei şi până
sub geana prezentului, mă simt a Ta, Românie! Din stânca
nemuritoare a Transilvaniei îţi doresc Ţara mea, ţară
a viitorului an 2012, aflată pe valurile unei istorii tot mai
secularizate, să păşeşti cu demnitate, însoţită
de străbunii ce dorm sub glie.
Bogăţiile şi bucuria să-ţi fie zâmbetele
albastre şi visul nevinovat
al nenumăraţilor mei copii, de mersul graţios,
adolescentin al tinerilor şi bărbaţilor şi de
rodnicia ogoarelor şi dreptul de odihnă al senectuţii. Să
nu uiţi că din fiecare sfânt răsare peste tot o troiţă,
pe sub icoanele bizantine, îngenuncheaţi precum iarba sunt
voievozii, încurajându-ne să ducem mai departe duhul creştin
românesc.
Călători cu toţii spre inima dulcelui „mâine
– anul 2012", căruia îi vom ciopli chipul nostru, culoarea
privirii şi-a cuvintelor ce vin din adâncul istoriei, din
stratificate focuri de veghe şi tăceri, să le auzi mărturisirea
sinceră, că Tu eşti Ţara mea, şi-n Tine să găsim
mereu fericirea şi împlinirea.
Prof.
dr. Corina Bejan
4. Din implorare-n implorare
Din tumult în tumult, din jertfă în jertfă s-au întins
ca nişte crengi mereu în floare - bombardate nu o dată de
secetoase intemperii - braţele Tale, pământ al Patriei mele,
precum Muma întinde chemările
ei spre prunci să-i binecuvânteze, cu aroma unei noi zile. Şi
braţele tale sunt anii, secolele, mileniile. Ele trebuie să
semene neîncetat chipul nostru sub glie, de unde adevărul să
dea în fruct, nu minciuna, corupţia, hoţia, criminalitatea,
falsa iubire de moşie, detractorii şi nimicnicii. În anul 2012,
Te implor să ţii cu poporul dacă nu vrei să rătăceşti
şi mai mult. Te imploră fiul tău mereu deznădăjduit,
floare de sacrificiu,
Ioan
Mărginean
- scriitor.
5. Crâmpei de cântec Şi urare
Ţara mea este a mea, cum seminţele sunt mereu fiice
ale primăverii. Lor le cânt ca o ploaie de vară. Anul 2012 să
te ferească de sărăcie şi destrămare prin
demnitate şi înţelepciune.
Prof.
Maria D’Alba -
scriitoare
6. Să-i doreşti Patriei mereu mai mult decât este! În
fiecare clipă îmi şopteşte anul 2012! Şi-l cred.
Şi-i dau dreptate.
Ioan
Hădărig -
poet
7. Cea care ne dăruieşte Ţării este Mama. Ca
fiu trebuie să-i întoarcem cât mai multe bucurii. Anul 2012 nu face
excepţie. Trebuie să devină o bucurie reală pentru noi
toţi, pentru neamul românesc, în acest conglomerat de
incertitudini.
ec.
Ioan Străjan -
publicist
8. Din
memoria sufletului
Hârăul blestemat
I-95 este highway-ul care parcurge coasta de
răsărit a Statelor Unite, din Florida până sus în Main
şi se continuă în Canada. Este una dintre cele mai aglomerate
şi, pentru aceea, periculoase şosele libere din America. De câte
ori intru pe ea cu maşina îmi fac semnul crucii, mare şi cu rugăciune
tare, aşa cum îmi amintesc că o făcea şi moşul.
Dis-de-dimineaţă, moşu’ Vila, pune
boii la car. Se aşază pe loiştre, face semnul crucii mare
şi îndesat, spune
“Doamne ajută!” şi pocneşte din bici. “Haida!”,
strigă la boi, “haida, haida, că ne-apucă sara pe
drum!” Aşa mi-l amintesc pe eroul copilăriei mele, pe moşu’
Vila.
De la mine de-acasă, ajung în I-95 şofând
pe conectorul 25 – care se varsă parcă în I-95. Şi
conectorul 25 este un highway
bine întreţinut. Un prieten nou-venit din România mi-a spus odată:
“Acest drum trebuie să fie un drum strategic, pentru că este făcut
din ciment, ca o pistă de avion” Se merge lin pe el, şi maşina
pare că este o barcă sau carul cu boi alunecând pe păşunea
domoală din Pociunghi, unde păşteau şi oile noastre.
Marginile drumului sunt împădurite, cu pomii
înmugurind. Este o dimineaţă de primăvară, plină
de soare. Cerul este albastru, înalt, cu câţiva nori rătăcitori.
Deodată, dintre vârfurile pomilor, apare “hârăul” – cum
îi spuneam în sat uliului. El se roteşte deasupra lumii ameninţător.
De undeva din memoria sufletului meu aud cloşca
ţipând cu disperare chemându-şi puii. Fug şi eu prin
curte, la stânga, la dreapta, strigând hâş, hâş la hârău.
Mama, când a plecat la lucru la câmp, mi-a lăsat în grijă
puii. Trebuie să-i apăr de hârău. Dar, acesta, nici că
mă vede, nici că m-aude, ca o săgeată plonjează
la puii speriaţi, şi îndată în ghearele lui pot să văd
puiul ridicat, furat, şi am lacrimi în ochi – plâng de mila
puiului, sau de ciudă că hârăul a învins din nou, sau de
părere de rău că n-am făcut tot ce se poate ca să-l
apăr.
O maşină trece repede pe lângă mine
şi şoferul îmi face semn cu mâna. Fără să-mi
dau seama încetinisem prea mult, parcă mergeam cu carul.
Nu sunt
la mine în sat – nici eu,
nici hârăul, – mi-am
amintit cu regret. Sunt undeva în lume, departe de satul meu. Dar şi
aici am pui de îngrijit. Hârăul este răul care trebuie hâşiit
să-mi lase puii în pace. Eu, acum, sunt preotul din apropiere de
I-95, mergând într-o vizită şi o rugăciune să încurajez
un suflet...sau poate să-l scap de ghearele “hârăului”
blestemat.
Aşa-i şi ţara. Se confruntă cu
“hărăii” de toate tipurile. Pe aceştia trebuie să-i
alungăm de pe cerul patriei, căreia, pentru 2012 îi doresc o
biografie strălucitoare!
CORNEL
TODEASĂ
|
|