1. LA TRECUTU-ŞI MARE , MARE VIITOR...

Ce ţi-aş putea dori eu Ţie, draga mea Patrie de sânge şi de suflet, de vis şi credinţă, acum, în prag de An Nou 2012, mai mult decât Ţi-a dorit un tânăr de vreo şaisprezece ani, care arzându-şi viaţa ca nimeni altul pe altarul tău se întreba:

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, / Ţara mea de glorii,Ţara mea de dor?”

S-ar putea oare găsi alte cuvinte, alte noţiuni mai potrivite, mai pline de sens şi de fior decât acelea pe care le-a îngânat El cu întreaga-i făptură cu un secol şi jumătate în urmă,  turnându-le într-o urare atât de cuprinzătoare în înalturile şi în adâncurile ei?

"...Fiii tăi trăiască numai în frăţie / Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, / Viaţă în vecie, glorii, bucurie, / Arme cu tărie, suflet românesc / Vis de vitejie, fală şi mândrie, / Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

Versurile acestea, considerate de unii exegeţi eminescologi cam romantice, cam declarative, cam inspirate de la alţii, nu şi-au pierdut însă elanul lor tineresc, vigoarea lor. Si, credem, că trecerea anilor n-o să-le şteargă strălucirea lor juvenilă.

Pentru că  acum când am ajuns să trăim timpuri ce duc la degradarea fiinţei, relaţiilor umane, când iubirea de neam şi ţară nu mai cotează la bursa zilei, când la modă-i deznaţionalizarea, dezrădăcinarea, înstrăinarea de toate câte ni le-au lăsat strămoşii noştri cu limbă de moarte spre dreapta şi cinstită păstrare, numai uniţi în jurul a tot ce avem mai bun lăsat de la cei mai demni fii ai Neamului şi ai Ţării ne poate da puterea necesară de a rezista, de a rămâne  şi de a fi. Acum şi pururea!

Or, numai trăind „în frăţie”, după cum ne învaţă Iisus Hristos, naşterea căruia întru mântuirea noastră o simţim plutind în aceste zile în aerul înfiorat de cântecele de stea, vom putea avea „la trecutul mare” şi un „măreţ viitor”.

Aşa să fie, Doamne! Şi auzi-ne!

Vasile TĂRÂŢEANU,

preşedintele Fundaţiei Culturale de Binefacere

 „Casa Limbii Române” din Cernăuţi, Ucraina

2. RUGĂ PENTRU ÎMPLINIREA DORINŢEI

Tu eşti durerea mea, rana mereu sângerândă pe tulpina sufletului cernit de înstrăinare.Visul meu cel sacru e să te ştiu cu toţi fiii adunaţi grămăjoară în poalele unor frontiere pe care ar trebui să le ai cu adevărat pentru a te izbăvi de centura de români ce-şi curmă sufletul. Că numai atunci şi numai aşa s-ar ogoi chinurile deportării în inima obositei mele măicuţe. Şi numai în felul acesta sufletul bunelului, căruia pretinşii eliberatori de  la 1940  i-au semănat oasele  în nemărginirea frigurilor siberiene, ar găsi liniştea veşnică în Grădina Domnului, iar cei adunaţi grămăjoară la sânul Patriei-Mame ar uita ce înseamnă să fii refugiat din pământuri strămoşeşti în ţărişoara ta scumpă.

Simion GOCIU, scriitor, Cernăuţi

3. Dintre bucurii, chipul patriei

Pe oriunde îmi calcă pasul, aici în Ţara Zarandului, unde şipotul lin al Crişului Alb, şi foşnetul brazdelor veghează somnul marilor bărbaţi Iancu şi Buteanu, aici, din părinţii părinţilor mei şi până sub geana prezentului, mă simt a Ta, Românie! Din stânca nemuritoare a Transilvaniei îţi doresc Ţara mea, ţară a viitorului an 2012, aflată pe valurile unei istorii tot mai secularizate, să păşeşti cu demnitate, însoţită de străbunii ce dorm sub glie.

Bogăţiile şi bucuria să-ţi fie zâmbetele albastre şi visul  nevinovat al nenumăraţilor mei copii, de mersul graţios,  adolescentin al tinerilor şi bărbaţilor şi de rodnicia ogoarelor şi dreptul de odihnă al senectuţii. Să nu uiţi că din fiecare sfânt răsare peste tot o troiţă, pe sub icoanele bizantine, îngenuncheaţi precum iarba sunt voievozii, încurajându-ne să ducem mai departe duhul creştin românesc.

Călători cu toţii spre inima dulcelui „mâine – anul 2012", căruia îi vom ciopli chipul nostru, culoarea privirii şi-a cuvintelor ce vin din adâncul istoriei, din stratificate focuri de veghe şi tăceri, să le auzi mărturisirea sinceră, că Tu eşti Ţara mea, şi-n Tine să găsim mereu fericirea şi împlinirea.

Prof. dr. Corina Bejan

4. Din implorare-n implorare

Din tumult în tumult, din jertfă în jertfă s-au întins ca nişte crengi mereu în floare - bombardate nu o dată de secetoase intemperii - braţele Tale, pământ al Patriei mele, precum  Muma întinde chemările ei spre prunci să-i binecuvânteze, cu aroma unei noi zile. Şi braţele tale sunt anii, secolele, mileniile. Ele trebuie să semene neîncetat chipul nostru sub glie, de unde adevărul să dea în fruct, nu minciuna, corupţia, hoţia, criminalitatea, falsa iubire de moşie, detractorii şi nimicnicii. În anul 2012, Te implor să ţii cu poporul dacă nu vrei să rătăceşti şi mai mult. Te imploră fiul tău mereu deznădăjduit, floare de sacrificiu,

Ioan Mărginean - scriitor.

5. Crâmpei de cântec Şi urare

Ţara mea este a mea, cum seminţele sunt mereu fiice ale primăverii. Lor le cânt ca o ploaie de vară. Anul 2012 să te ferească de sărăcie şi destrămare prin demnitate şi înţelepciune.

Prof. Maria D’Alba - scriitoare

6. Să-i doreşti Patriei mereu mai mult decât este! În fiecare clipă îmi şopteşte anul 2012! Şi-l cred. Şi-i dau dreptate.

Ioan Hădărig - poet

7. Cea care ne dăruieşte Ţării este Mama. Ca fiu trebuie să-i întoarcem cât mai multe bucurii. Anul 2012 nu face excepţie. Trebuie să devină o bucurie reală pentru noi toţi, pentru neamul românesc, în acest conglomerat de incertitudini.

ec. Ioan Străjan - publicist

8. Din memoria sufletului

Hârăul  blestemat

I-95 este highway-ul care parcurge coasta de răsărit a Statelor Unite, din Florida până sus în Main şi se continuă în Canada. Este una dintre cele mai aglomerate şi, pentru aceea, periculoase şosele libere din America. De câte ori intru pe ea cu maşina îmi fac semnul crucii, mare şi cu rugăciune tare, aşa cum îmi amintesc că o făcea şi moşul.

Dis-de-dimineaţă, moşu’ Vila, pune boii la car. Se aşază pe loiştre, face semnul crucii mare şi îndesat,  spune “Doamne ajută!” şi pocneşte din bici. “Haida!”, strigă la boi, “haida, haida, că ne-apucă sara pe drum!” Aşa mi-l amintesc pe eroul copilăriei mele, pe moşu’ Vila.

De la mine de-acasă, ajung în I-95 şofând pe conectorul 25 – care se varsă parcă în I-95. Şi conectorul  25 este un highway bine întreţinut. Un prieten nou-venit din România mi-a spus odată: “Acest drum trebuie să fie un drum strategic, pentru că este făcut din ciment, ca o pistă de avion” Se merge lin pe el, şi maşina pare că este o barcă sau carul cu boi alunecând pe păşunea domoală din Pociunghi, unde păşteau şi oile noastre.

Marginile drumului sunt împădurite, cu pomii înmugurind. Este o dimineaţă de primăvară, plină de soare. Cerul este albastru, înalt, cu câţiva nori rătăcitori. Deodată, dintre vârfurile pomilor, apare “hârăul” – cum îi spuneam în sat uliului. El se roteşte deasupra lumii ameninţător.

De undeva din memoria sufletului meu aud cloşca ţipând cu disperare chemându-şi puii. Fug şi eu prin curte, la stânga, la dreapta, strigând hâş, hâş la hârău. Mama, când a plecat la lucru la câmp, mi-a lăsat în grijă puii. Trebuie să-i apăr de hârău. Dar, acesta, nici că mă vede, nici că m-aude, ca o săgeată plonjează la puii speriaţi, şi îndată în ghearele lui pot să văd puiul ridicat, furat, şi am lacrimi în ochi – plâng de mila puiului, sau de ciudă că hârăul a învins din nou, sau de părere de rău că n-am făcut tot ce se poate ca să-l apăr.

O maşină trece repede pe lângă mine şi şoferul îmi face semn cu mâna. Fără să-mi dau seama încetinisem prea mult, parcă mergeam cu carul.

 Nu sunt la mine în sat –  nici eu, nici hârăul, –  mi-am amintit cu regret. Sunt undeva în lume, departe de satul meu. Dar şi aici am pui de îngrijit. Hârăul este răul care trebuie hâşiit să-mi lase puii în pace. Eu, acum, sunt preotul din apropiere de I-95, mergând într-o vizită şi o rugăciune să încurajez un suflet...sau poate să-l scap de ghearele “hârăului” blestemat.

Aşa-i şi ţara. Se confruntă cu “hărăii” de toate tipurile. Pe aceştia trebuie să-i alungăm de pe cerul patriei, căreia, pentru 2012 îi doresc o biografie strălucitoare!

CORNEL TODEASĂ