România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Congresul Spiritualităţii Româneşti în aroma unităţii naţionale

   

 
      Cea de-a XV-a ediţie a Congresului Spiritualităţii Româneşti, desfăşurată între 28 noiembrie – 2 decembrie 2011, a adus la Alba Iulia , sub tâmpla Marii Uniri, a Zilei Naţionale a României, aproape 300 de participanţi (aici fiind incluşi şi cei din municipiu şi judeţ). De fapt a fost o contopire fericită între Congres şi Liga culturală a românilor de pretutindeni – preşedinte prof. dr. Victor Crăciun. Încă nu s-a aşezat în eternitate duhul păunescian, ceea ce a dus la unele “animozităţi” teoretice între anumiţi participanţi, depăşite cu brio de cel ce a condus manifestările – Victor Crăciun – în speţă. S-a lansat necesitatea alegerii pe viitor a unui nou Preşedinte. De unde să fie acesta, ce calităţi să întruchipeze acesta lasă deschis un dialog ce trebuie să se desfăşoare sincer, principial, să se recunoască truda celor ce-au fost şi sunt în fruntea unor asemenea peceţi ale demnităţii şi înţelepciunii. Ne temem de cineva? Ediţia a arătat că totul s-a petrecut conform programului, a înţelegerii între principalii organizatori: Ligă, Consiliul Judeţean, Prefectură, Primărie, Minister. Întrucât nu există perfecţiune, ne simţim obligaţi, nu prin funcţia de secretar executiv, (cum se spune că suntem alături de Ion Bâscă şi Radu Neag) ci prin moralitatea experienţei culturale că este necesar să nu ne îngrămădim acţiunile pe centimetru pătrat al ceasornicului, ceea ce duce la uşoară “dezhidratare”, să acordăm timp suficient acestora. Au demonstrat-o cu brio şi acum lansările de carte în amfiteatrul Casei de Cultură a Studenţilor, gazdă primitoare estetic, funcţională termic, expoziţia de pictură neîmplinită, datorată unei neînţelegeri între organizatori, dar mai ales desfăşurarea pe secţiuni, pe care le considerăm asul din mânecă al maturităţii întâlnirii românilor din cele peste 30 de ţări şi anul acesta. Dezbaterile pe secţiuni aduc prospeţime, realizări, neajunsuri, problematica vastă a confruntărilor, segmente din biografia tot mai bombardată a prezenţei românilor în lume.

 În dezbateri se reîncheagă flacăra românismului. Ori, acestea trebuie să beneficieze de timp, de acurateţea şi sinceritatea demersului comun, a măsurilor ce trebuiesc luate întru apărarea spiritului românesc în lume. Apărat de cine? Se fac promisiuni pe Valea Timocului, în Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, dar finalizarea lor întârzie, rămâne umbra fermităţii individuale şi colective. Congresul trebuie să pună piciorul în prag, să se bată de la egal la egal cu minciuna, cu detractorii, vânzători de principii, lideri ai destrămării naţionale. Lipsa fermităţii conştiente permite unor descreieraţi unguri revanşarzi să bată cu pumnul în masă la Miercurea Ciuc , Odorheiul Secuiesc, la Sf. Gheorghe şi nu numai. Aici Congresul trebuie să pună punctul pe “i”. Dar pentru aceasta este nevoie de mai multă credibilitate, de instituţionalizarea acestuia, de parafarea solidarităţii cu Ministerul de Externe, cu organismele guvernamentale. Congresul nu-i apendicele nimănui, doar steagul iubirii de moşie, jarul nestins al Limbii Române, a ceea ce ne uneşte, a coerenţei într-un viitor lucid în Europa. Trebuie găsită modalitatea eficienţei participării. Ne referim la unele persoane care vin să se reîntâlnească cu Alba Iulia, să participe la Ziua Naţională , ceea ce este foarte bine, dar ele nu au ce comunica, n-au timp de aşa ceva, necesitând, credem, organizarea unor întâlniri speciale cu ei pe alte paliere ale iubirii de România. Să ne înţelegem: Congresul, Liga, Organizatorii vor unicate, mari români, purtători de virtuţi, invenţii, inovaţii cărora lumea, că vrea că nu vrea, le este recunoscătoare, şi la noi şi în Franţa, Germania, Italia, Anglia, America, Spania, Ucraina, Rusia, R. Moldova, Japonia etc. Aceştia sunt emblema spiritului românesc într-o continuă, benefică mişcare. Ei trebuie căutaţi, aduşi în acest compartiment al cunoaşterii. Cele 15 ediţii ale Congresului sunt pilduitoare şi hrănitoare, dar aria investigaţiei trebuie să se extindă şi cu ajutorul nostru fără compătimire, cu curajul de a sluji România, unitatea poporului român. Congresul trebuie să devină suma acestor situaţii, experienţe trecute sub oblăduirea tricolorului. El este forţa interioară a celor trei culori. El va interveni după cum a şi lansat chemarea Victor Crăciun şi alţi participanţi, printre care acad. Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Vasile Tărâţeanu, savantul Eugen Hrebenicov, generalul Mircea Chelaru, Cristescu, Grozav Ioana Ungureanu etc., în sprijinirea Albei Iulii pentru a deveni Capitală Europeană în 2020. E nevoie de solidaritate, bun simţ, coordonare şi conlucrare fără culori politice care-şi dispută supremaţia. Alba Iulia este casa părintească a Marii Uniri. Să se ştie şi la Iaşi , la Constanţa , Cluj, Timişoara, Suceava. Dar să revenim: condiţiile în care s-a desfăşurat Congresul, de la cazare la finalizarea acţiunilor, la acordarea unor premii şi distincţii până la plecarea participanţilor au fost cu totul corespunzătoare. Lansările de carte, tipăriturile noastre, începând cu publicaţiile “Alba Iulia”, “Dacoromania”, “Astra blăjană”, cotidienele “Unirea”, “Informaţia de Alba”, “Monitorul de Alba”, lucrările “Modestia ca floare de leac”, “Aleea Scriitorilor”, “Ion Mărgineanu – culegător de limba română”, Cafeneaua literară a bibliotecii judeţene, cărora li s-au alăturat ziare şi reviste din mai multe ţări – R. Moldova, Anglia, Serbia, Rusia, Ucraina, Albania, Germania, rămân un punct forte al întâlnirii.

      Va trebui să extindem experienţa: la un colocviu cu jurnaliştii, editori şi edituri, centre universitare, filiale ASTRA din lume, să tipărim biografii în mişcare, să aducem contribuţii din moştenirea literară cum a făcut şi Victor Crăciun cu Sadoveanu, cu sinteza Congreselor, a lui Brâncuşi şi “Blaga diplomatul”. Marele câştig al Congresului din 2011: dezvelirea bustului lui M. Sadoveanu, placa de la Cimitirul Eroilor , placa pusă de Fundaţia Alba Iulia – 1 Decembrie 1918 prin harnicul Ioan Străjan pe casa în care a locuit Zaharia Muntean. Primăria şi Consiliul Municipal Alba Iulia merită felicitări “bogăţanizate”. Aleea Scriitorilor a surâs Unirii fermecătoare ca niciodată truda non-stop al lui Ioan Bodea, Ioan Bâscă, Radu Neag, Ion Mărgineanu, Cristiana Crăciun, Victor Crăciun, Ioan Bogăţan, a prefectului Bardan,  preşedintelui Ion Dumitrel, a lui Mircea Hava trebuie aplaudată. O statuie rămâne un spirit hrănitor. Ei îi va urma un Cipariu, Cotruş, Ioan Alexandru etc. Mulţumirea, sinteza nu se opresc aici. Sunt multe alte lucruri de spus, confortabile sau mai puţin confortabile, printre care eficienţa colaborării, promptitudinea ei între organizatori şi Ligă, Congres, Consiliu Judeţean, Primărie, Prefectură. Spre binele şi iluminarea Albei Iulii în lume, a unităţii şi spiritului românesc de pretutindeni. Vom reveni!