România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Comemorarea omului politic şi patriot român - 

av. dr. Zaharia Muntean, din Alba Iulia

   

 

Prin art. 6 al Statutului său, Fundaţia „Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” şi-a propus, printre altele, să reabiliteze o seamă de personalităţi din trecut, a căror viaţă şi activitate au fost neglijate sau au fost prezentate denaturat, cu deosebire din motive politice. Printre acestea se numără şi avocatul dr. Zaharie Muntean din Alba Iulia, distinsă personalitate politică, cu o contribuţie deosebită la lupta intelectualităţii româneşti din Transilvania pentru libertate naţională şi înfăptuirea visului de veacuri al poporului român - unitatea naţională pe teritoriul naţional.

Într-un articol cu scop biografic, consacrat av. dr. Zaharia Muntean, Ioan Străjan, vicepreşedinte al Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”, încă din anul 2002, propunea fixarea pe frontispiciul casei acestuia (Str. Primăverii, Nr. 16A) a unei plăci comemorative cu scop reparatoriu, dar şi turistic („Dacoro-mania”, Nr. 10/2002, p. 32). În aceeaşi perioadă, fundaţia a intervenit la organele municipale şi judeţene de stat, cu scopul de a le determina să treacă pe lista personalităţilor omagiate cu ocazia Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie - şi numele acestui remarcabil militant român.

 

Intervenţia s-a bucurat de succes, astfel încât, la 1 Decembrie 2002, primarul municipiului, prefectul judeţului şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, însoţiţi de numeroase delegaţii, au depus la mormântul av.dr. Zahaia Muntean, coroane şi jerbe de flori omagiale („Dacoromania”, Nr. 12/2003, coperta IV).  

Gestul a fost repetat, de câteva ori, în anii ce au urmat, dar nu regulat şi nu la acelaşi nivel de prezenţe, după care a încetat, fără o motivaţie anume.

Din  aceste motive, anul trecut, 2011, Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” a decis să facă toate demersurile necesare pentru ca la 1 Decembrie placa comemorativă să fie deja fixată pe casa av. dr. Zaharia Muntean. Pentru această acţiune exista şi o motivaţie de cronologie istorică şi anume: la 20 decembrie 2011 s-au împlinit 130 de ani de la naşterea celui comemorat, iar la 10 februarie anul acesta (2012) s-au împlinit 40 de ani de la decesul său.

Din fericire, demersurile fundaţiei au avut ecou, ca în atâtea alte rânduri, la conducerea Consiliului Judeţean Alba, cu deosebire la preşedintele său Ion Dumitrel, care a aprobat finanţarea lucrării şi executarea ei prin artistul plastic Romi Adam.

Fundaţiei „Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” i-a revenit onoarea de a organiza festivitatea de dezvelire şi sfinţire a plăcii comemorative, în cadrul amplului program de manifestări consacrate Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie 2011.  

Placa comemorativa depusa la data de 1 Decembrie 2011

 

Conform programului, miercuri, 30 noiembrie 2011, ora 9, în prezenţa membrilor fundaţiei, a reprezentanţilor organelor municipale şi judeţene de stat, a Direcţiei judeţene de Cultură, a unor ONG-uri şi instituţii de cultură, precum şi a unor invitaţi din Republica Moldova, din Bucovina de Nord şi Suceava la Congresul Spiritualităţii Româneşti, Ediţia a XV-a, a avut loc, la casa celui omagiat, o scurtă, dar emoţionantă ceremonie. Pentru început, a fost rugat părintele protopop ortodox Niculiţă Pascu, aproape nelipsit de la manifestările fundaţiei, să sfinţească placa comemorativă dezvelită de către reprezentanţii fundaţiei (I. Străjan şi I. Pleşa), prin rugăciunile adecvate şi stropirea cu apă sfinţită. A luat apoi cuvântul I. Pleşa, preşedintele fundaţiei, care a relatat  principalele aspecte ale vieţii şi activităţii avocatului dr. Zaharia Muntean. Redăm, în continuare, câteva dintre aceste aspecte.

Zaharie Muntean s-a născut la 20 decembrie 1881 în localitatea Merghindeal (pe acea vreme în comitatul Târnava Mare, în prezent în judeţul Sibiu), din părinţi ţărani. Şcoala primară o face în comuna natală, după care urmează cursurile liceului la Sibiu. Acolo , l-a avut ca prieten şi coleg pe Octavian Goga, lângă care şi-a completat cunoştinţele de istorie naţională şi şi-a însuşit ideea de unitate a românilor. A fost apreciat ca elev eminent şi poliglot, în acelaşi timp. Studiile universitare de drept le începe la Sibiu şi le va continua apoi la Cluj. A cunoscut şi a avut relaţii strânse cu numeroşi oameni de cultură şi politici ai vremii, printre care Octavian Tăslăuan, Ion Agârbiceanu, Alexandru Ciura, Gheorghe Pop, care i-au favorizat intrarea la Cenaclul scriitorilor de la revista „Luceafărul”. Nu ştim data exactă când a venit la Alba Iulia , dar la 1 mai 1910, pe când era doar candidat de avocat, apare înregistrată căsătoria sa cu Elena, fiica  memorandistului Rubin Patiţia, în registrul de căsătorii al bisericii ortodoxe „Buna Vestire” din centrul oraşului, pe acea vreme păstorită de protopopul Nicolae Ivan (viitorul episcop al Clujului, Vadului şi Feleacului). Locuind cu soţia în casele socrului, ne putem imagina ce influenţă a putut avea, pe planul evoluţiei sale politice, contactul permanent cu vajnicul luptător pentru drepturile naţionale ale românilor. Presupunem, că în anii ce au urmat căsătoriei, s-a preocupat de pregătirea sa juridică, în vederea obţinerii funcţiei de avocat şi, mai apoi a titlului de doctor în drept, titlu ce necesita în acea vreme eforturi de încă 3-5 ani.

Aceasta nu l-a împiedicat însă să intre şi în viaţa culturală militantă a ASTREI, astfel încât în 1913 a fost ales în conducerea Despărţământului Alba Iulia, ca secretar (preşedinte era protopopul ortodox Ioan Teculescu). Va activa în ASTRA până prin anii ’40, având diferite funcţii: secretar, preşedinte (1924-1925), membru al comitetului cu sau fără atribuţii speciale. În 1925, a ajuns membru corespondent al Secţiei Juridice a ASTREI de la Sibiu , al cărui preşedinte era Iuliu Maniu. Deşi în 1941 nu a mai fost ales în comitetul de conducere al Despărţământului Alba Iulia al ASTREI (preşedinte prof. Eugen Hulea), avem convingerea că a activat în continuare, ca simplu membru, până la desfiinţarea acestuia (1947-1948).

În paralel, soţia sa Elena, îşi desfăşura activitatea în cadrul Reuniunii Femeilor Române din Alba Iulia, fiind mulţi ani preşedinta acesteia.

În ceea ce priveşte opţiunile lui politice, nu dispunem de date precise. Ceea ce se cunoaşte sigur este faptul că era membru al Partidului Naţional Român, cel puţin după căsătoria sa cu fiica memorandistului Rubin Patiţia, dacă nu mai dinainte (în 1910 avea 29 de ani). Partea interesantă a problemei este însă dacă şi-a însuşit de la bun început „activismul” sau, sfătuit de socrul său, a rămas un timid „pasivist”. Izbucnirea şi desfăşurarea primului război mondial avea să creeze condiţiile manifestării, atât ale crezului său politic, cât şi al posibilităţilor sale de acţiune.

Se ştie că, în prima parte a anului 1915, se desfăşura o intensă campanie pentru intrarea României în război, împotriva Austro-Ungariei. Faptul era evident şi în activitatea principalilor oameni politici români. Din acest motiv, autorităţile austro-ungare din Transilvania au decis să efectueze importante lucrări tactice de apărare, în diferite puncte socotite strategice din provincie.

Astfel de lucrări s-au executat şi în apropierea Alba Iuliei, pe malul stâng al Mureşului, cu orientarea aliniamentului spre S-E, prin munca obligatorie a ţăranilor din satele riverane. Totodată, pentru intimidarea şi „ţinerea în frâu” a românilor, au fost detaşate în zonă trei batalioane de honvezi, în exclusivitate maghiari.

În aceste împrejurări critice, avocatul Zaharia Muntean, prin intermediul locotenentului român Aurel Bogdan, din Regimentul austro-ungar 50 infanterie, cu staţiunea permanentă în cetatea Alba Iulia, a strâns informaţii complete privind lucrările genistice de pe malul Mureşului şi, împreună cu acesta, a întocmit schiţe ale amplasamentelor. Apelând şi la farmacistul Victor Pop din oraş, acesta l-a pus în legătură cu fratele său David Pop, dascăl în Hărman (lângă Braşov), prin intermediul căruia întreaga documentaţie a fost predată armatei române de peste Carpaţi. Acţiunea fiind, până la urmă, descoperită de către autorităţile maghiare, avocatul Zaharia Muntean, împreună cu alţi 15 intelectuali români au fost arestaţi şi predaţi, spre judecare, Curţii Marţiale a Diviziei V a armatei de honvezi din Cluj. După o anchetă, care a durat de la 6 decembrie 1916 până la 8 februarie 1917, s-a pronunţat sentinţa de „condamnare la moarte prin ştreang” a lui Zaharia Muntean, Victor Pop şi a altor 7 inculpaţi. Din fericire sentinţa nu s-a executat imediat, iar în urma a două recursuri ea s-a amânat până în primăvara anului 1918, când a fost declarată definitivă.

Cum situaţia politică şi militară a devenit nefavorabilă Austro-Ungariei, împăratul Carol I a acceptat cererea de graţiere a celor 9 condamnaţi la moarte de la Cluj , care i-a fost înmânată de către Candin Isopescu-Grecul, profesor de drept civil la Universitatea din Cernăuţi şi deputat în Parlamentul de la Viena , dar ea a fost aprobată abia în luna octombrie 1918, când monarhia austro-ungară a intrat în plin proces de destrămare.

Scăpat ca prin urechile acului de la moarte, Zaharia Muntean s-a grăbit să se întoarcă acasă, la Alba Iulia , după data de 2 noiembrie (motiv pentru care nu a putut fi ales în Consiliul Naţional Român local, ales atunci ad-hoc), dar înainte de 5 noiembrie (dată la care, în adunarea generală a locuitorilor români, a fost ales în acest for revoluţionar).

În cadrul C.N.R. Alba Iulia a fost secretar de şedinţe (10-16 noiembrie) şi membru al comisiei militare (14-16 noiembrie), iar din data de 16 noiembrie a cerut acestuia să fie absolvit de sarcinile sale curente, pentru a-şi consacra tot timpul ce a mai rămas editării ziarului ce urma să apară ca organ de presă al consiliului naţional albaiulian (Ziarul „Alba Iulia”, organ al proclamării unităţii naţionale, apărut la 30 nov. 1918, deşi a fost datat 18 nov./1 decembrie).

Pentru meritele sale, deja bine cunoscute, la data de 22 noiembrie a fost ales în cercul electoral Vinţul de Jos ca delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia , fiind pe aceeaşi listă cu Iuliu Maniu, dr. Ioan Marciac (şi el membru al C.N.R. Alba Iulia) şi alte două personalităţi. În această calitate, alături de ceilalţi deputaţi de pretutindeni, a votat şi el unirea tuturor românilor şi a teritoriilor locuite de ei din moşi-strămoşi într-un singur stat naţional unitar - România Mare.

După votarea în unanimitate a rezoluţiei de unire, conform art. IX al acesteia, Alexandru Vaida Voevod a propus lista celor 200 de candidaţi pentru Marele Sfat Naţional Român, organ provizoriu de conducere a românilor din teritoriile unite cu România, până la realizarea în fapt şi sub toate aspectele a acestei uniri, între care a fost inclus şi av. dr. Zaharia Muntean, alături de alţi 5 colegi ai săi din C.N.R. Alba Iulia. Lista a fost votată în unanimitate, ea fiind apoi completată cu încă 50 de membri, în şedinţa Marelui Sfat Naţional Român de la Sibiu , din 30 iulie 1919.

În perioada de funcţionare a Marelui Sfat Naţional Român şi a Consiliului Dirigent (2 decembrie 1918 - 2 aprilie 1920) av. Zaharia Muntean a fost promovat în două funcţii  importante şi anume: secretar general al Resortului Financiar al Consiliului Dirigent şi, mai apoi, consilier special al Transilvaniei pe lângă Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Bucureşti. Încurajat de succesele sale politice, el va candida şi pentru primul parlament al Românei reîntregite, la alegerile parlamentare din luna noiembrie 1919, în cercul electoral Aiud şi reprezentând Partidul Naţional Român. Fiind ales, el va avea calitatea de deputat până în luna mai 1920, când alegerile parlamentare au fost câştigate de Partidul Poporului a lui Averescu.

În paralel cu activitatea politică şi cu cea culturală în cadrul ASTREI, av. Zaharia Muntean s-a preocupat şi de construirea unei locuinţe proprii, pentru a nu mai deranja nici pe socrii săi, nici pe cumnatul său, av. Rubin Patiţia junior. Deşi nu a avut copii, el şi-a construit o casă masivă, legată şi în continuarea celei a socrului său. Evenimentul trebuie să se fi petrecut după căsătorie (1910) şi înainte de moartea socrului (1918).

De asemenea, şi-a urmat vocaţia din tinereţe remarcându-se ca publicist (ziarul „Românul”, Arad; „Luceafărul”, „Societatea de mâine” din Cluj; ziarul „Alba Iulia” şi, probabil, revista „Transilvania” a ASTREI).

În 1919, a sprijinit iniţiativa profesorilor de la liceul albaiulian „Mihai Viteazul” de a se construi în oraş un monument al Marii Uniri, fiind ales în comitetul pentru „Fondul Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia.” În 1929, când guvernul Naţional-Ţărănist, prezidat de Iuliu Maniu, a decis să serbeze deceniul Marii Uniri la Alba Iulia , deşi nu mai aparţinea acestui partid, a fost cooptat în comitetul local de organizare a serbărilor.

Atras de eternul lui prieten, Octavian Goga, av. Dr. Zaharia Muntean va mai candida de patru ori pentru Parlamentul României, în perioada 1928-1931 din partea Partidului Poporului şi în perioada 1932-1933 din partea Partidului Naţional Agrar (Goga), toate ratate însă.

În perioada interbelică el se va mai remarca ca preşedinte al Reuniunii Meseriaşilor Români din Alba Iulia, ca membru al Comitetului anti-revizionist din oraşul Marii Uniri şi, în mai multe legislaturi, ca membru în Consiliul Judeţean Alba.

După o activitate atât de îndelungată, de variată şi de benefică pentru românii de pretutindeni, societatea românească ar fi trebuit să-i fie recunoscătoare şi să-l aşeze între fruntaşii mişcării naţionale româneşti.

A venit însă „mareea neagră” (mai degrabă „roşie”) a comunismului, după cum o caracteriza regretatul nostru profesor de istorie, director al Liceului „Mihai Viteazul” şi preşedinte al Despărţământului Judeţean Alba al ASTREI, Eugen Hulea, care a acoperit cu un mâl gros sentimentele naţionale, patriotismul, istoria noastră de milenii şi tezaurul nostru cultural. Lucrul cel mai grav care s-a petrecut în acea perioadă de spălare a creierelor şi de robotizare a oamenilor, a fost însă faptul că luptătorii români pentru libertate naţională şi unitate statală au fost consideraţi reacţionari şi criminali, urmărindu-se lichidarea lor fizică şi morală. Prin acest calvar a trecut şi av. dr. Zaharia Muntean, împreună cu soţia sa Elena, care în perioada 1950-1964, au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţa şi să plece pe alte meleaguri, doar cu geamantanele în mâini şi cu o slabă speranţă de vieţuire. Nu cunoaştem nici locul de deportare a lor, nici cum au supravieţuit şi nici când li s-a dat dreptul să se întoarcă la casa lor. Personal, am aflat că av. dr. Zaharie Muntean trăieşte încă în Alba Iulia, în casele socrilor săi, aproape dărăpănate, doar în anul 1967. Cu intenţia de a-i lua un interviu despre evenimentele anului 1918, de la care în anul următor se împlineau 50 de ani, am îndrăznit să-l caut în mizerabila lui locuinţă. Am găsit înlăuntru doi oameni speriaţi de moarte faţă de orice persoană străină, atenţi să nu scape vreo vorbă de la care să li se tragă iarăşi răul, bolnavi în ultimul hal şi fără nici un sprijin material.

Evident interviul nu s-a putut realiza, din simplul motiv că rememorarea măreţei înfăptuiri istorice de la 1 Decembrie 1918, era socotită de interlocutor ca o posibilitatea a „reîntoarcerii răului”.

Foarte curând, la 27 decembrie 1969, Elena Muntean va părăsi această lume nedreaptă, lăsându-şi soţul singur, să se mai chinuie încă doi ani. La 10 februarie 1972, în vârstă de 91 de ani, se va stinge şi polivalentul bărbat adoptat de oraşul Marii Uniri, într-un dureros anonimat.

Generaţia noastră, până nu va pieri şi ea, are datoria să scoată adevărul la lumină şi să-l facă cunoscut viitorimii.

Odihnească-se în pace, sufletele celor doi patrioţi pe care îi comemorăm astăzi, ca modeşti exponenţi ai naţiunii române recunoscătoare!

În încheierea emoţionantei ceremonii a intervenit şi Ioan Străjan, care a remarcat că la încrucişarea străzilor Primăverii cu Trandafirilor, acolo unde şi-au făcut casele marii români luptători ai oraşului av. dr. Camil Velican, av. Rubin Patiţia, av. dr. Zaharia Muntean, notarul public Boca Romulus, este o adevărată insulă de românism militant. De fapt zona românească a fost, pe acea vreme, mult mai extinsă şi pe străzile adiacente, pe care au locuit alţi vrednici bărbaţi români: av. dr. Ioan Pop, av. Ioan Marciac, farmacistul Virgil Vlad, protopopii Ioan Teculescu şi Vasile Urzică, preotul Florian Rusan, familia căp. Medrea Florian şi mulţii alţii.

Aceste lucruri trebuie scoase în evidenţă întrucât tinerii, dar şi destui maturi, nu le cunosc şi deci nu le pot aprecia.

S-a păstrat apoi un moment de reculegere pentru toţi cei pomeniţi, după care, cei prezenţi s-au grăbit spre locul de desfăşurare a lucrărilor celui de la XV-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti.

Prof. Ioan PLEŞA