Prin
art. 6 al Statutului său, Fundaţia „Alba Iulia 1918, pentru
unitatea şi integritatea României” şi-a propus, printre
altele, să reabiliteze o seamă de personalităţi din
trecut, a căror viaţă şi activitate au fost neglijate
sau au fost prezentate denaturat, cu deosebire din motive politice.
Printre acestea se numără şi avocatul dr. Zaharie Muntean
din Alba Iulia, distinsă personalitate politică, cu o contribuţie
deosebită la lupta intelectualităţii româneşti din
Transilvania pentru libertate naţională şi înfăptuirea
visului de veacuri al poporului român - unitatea naţională pe
teritoriul naţional.
Într-un
articol cu scop biografic, consacrat av. dr. Zaharia Muntean, Ioan Străjan,
vicepreşedinte al Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru unitatea
şi integritatea României”, încă din anul 2002, propunea
fixarea pe frontispiciul casei acestuia (Str. Primăverii, Nr. 16A) a
unei plăci comemorative cu scop reparatoriu, dar şi turistic
(„Dacoro-mania”, Nr. 10/2002, p. 32). În aceeaşi perioadă,
fundaţia a intervenit la organele municipale şi judeţene de
stat, cu scopul de a le determina să treacă pe lista personalităţilor
omagiate cu ocazia Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie - şi
numele acestui remarcabil militant român.
|

|
Intervenţia s-a bucurat de
succes, astfel încât, la 1 Decembrie 2002, primarul municipiului,
prefectul judeţului şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean,
însoţiţi de numeroase delegaţii, au depus la mormântul
av.dr. Zahaia Muntean, coroane şi jerbe de flori omagiale („Dacoromania”,
Nr. 12/2003, coperta IV).
Gestul
a fost repetat, de câteva ori, în anii ce au urmat, dar nu regulat
şi nu la acelaşi nivel de prezenţe, după care a încetat,
fără o motivaţie anume.
Din
aceste motive, anul trecut, 2011, Fundaţia „Alba Iulia 1918
pentru unitatea şi integritatea României” a decis să facă
toate demersurile necesare pentru ca la 1 Decembrie placa comemorativă
să fie deja fixată pe casa av. dr. Zaharia Muntean. Pentru
această acţiune exista şi o motivaţie de cronologie
istorică şi anume: la 20 decembrie 2011 s-au împlinit 130 de
ani de la naşterea celui comemorat, iar la 10 februarie anul acesta
(2012) s-au împlinit 40 de ani de la decesul său.
Din
fericire, demersurile fundaţiei au avut ecou, ca în atâtea alte rânduri,
la conducerea Consiliului Judeţean Alba, cu deosebire la preşedintele
său Ion Dumitrel, care a aprobat finanţarea lucrării şi
executarea ei prin artistul plastic Romi Adam.
Fundaţiei
„Alba Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României” i-a
revenit onoarea de a organiza festivitatea de dezvelire şi sfinţire
a plăcii comemorative, în cadrul amplului program de manifestări
consacrate Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie 2011.

|
Placa
comemorativa depusa la data de 1 Decembrie 2011 |
Conform
programului, miercuri, 30 noiembrie 2011, ora 9, în prezenţa
membrilor fundaţiei, a reprezentanţilor organelor municipale
şi judeţene de stat, a Direcţiei judeţene de Cultură,
a unor ONG-uri şi instituţii de cultură, precum şi a
unor invitaţi din Republica Moldova, din Bucovina de Nord şi
Suceava
la
Congresul Spiritualităţii
Româneşti,
Ediţia a XV-a, a avut loc, la casa celui omagiat, o scurtă, dar
emoţionantă ceremonie. Pentru început, a fost rugat părintele
protopop ortodox Niculiţă Pascu, aproape nelipsit de la manifestările
fundaţiei, să sfinţească placa comemorativă
dezvelită de către reprezentanţii fundaţiei (I. Străjan
şi I. Pleşa), prin rugăciunile adecvate şi stropirea
cu apă sfinţită. A luat apoi cuvântul I. Pleşa, preşedintele
fundaţiei, care a relatat principalele
aspecte ale vieţii şi activităţii avocatului dr.
Zaharia Muntean. Redăm, în continuare, câteva dintre aceste
aspecte.
Zaharie
Muntean s-a născut la 20 decembrie 1881 în localitatea Merghindeal
(pe acea vreme în comitatul Târnava Mare, în prezent în judeţul
Sibiu), din părinţi ţărani. Şcoala primară o
face în comuna natală, după care urmează cursurile
liceului
la Sibiu.
Acolo
, l-a
avut ca prieten şi coleg pe Octavian Goga, lângă care şi-a
completat cunoştinţele de istorie naţională şi
şi-a însuşit ideea de unitate a românilor. A fost apreciat ca
elev eminent şi poliglot, în acelaşi timp. Studiile
universitare de drept le începe
la Sibiu
şi
le va continua apoi
la Cluj.
A
cunoscut
şi a avut relaţii strânse cu numeroşi oameni de cultură
şi politici ai vremii, printre care Octavian Tăslăuan, Ion
Agârbiceanu, Alexandru Ciura, Gheorghe Pop, care i-au favorizat intrarea
la
Cenaclul
scriitorilor de la revista „Luceafărul”. Nu ştim data exactă
când a venit
la Alba
Iulia
, dar la
1 mai 1910, pe când era doar candidat de avocat, apare înregistrată
căsătoria sa cu Elena, fiica
memorandistului Rubin Patiţia, în registrul de căsătorii
al bisericii ortodoxe „Buna Vestire” din centrul oraşului, pe
acea vreme păstorită de protopopul Nicolae Ivan (viitorul
episcop al Clujului, Vadului şi Feleacului). Locuind cu soţia în
casele socrului, ne putem imagina ce influenţă a putut avea, pe
planul evoluţiei sale politice, contactul permanent cu vajnicul luptător
pentru drepturile naţionale ale românilor. Presupunem, că în
anii ce au urmat căsătoriei, s-a preocupat de pregătirea sa
juridică, în vederea obţinerii funcţiei de avocat şi,
mai apoi a titlului de doctor în drept, titlu ce necesita în acea vreme
eforturi de încă 3-5 ani.
Aceasta
nu l-a împiedicat însă să intre şi în viaţa
culturală militantă a ASTREI, astfel încât în
1913 a
fost
ales în conducerea Despărţământului Alba Iulia, ca
secretar (preşedinte era protopopul ortodox Ioan Teculescu). Va
activa în ASTRA până prin anii ’40, având diferite funcţii:
secretar, preşedinte (1924-1925), membru al comitetului cu sau fără
atribuţii speciale. În
1925, a
ajuns
membru corespondent al Secţiei Juridice a ASTREI de
la Sibiu
, al cărui
preşedinte era Iuliu Maniu. Deşi în 1941 nu a mai fost ales în
comitetul de conducere al Despărţământului Alba Iulia al
ASTREI (preşedinte prof. Eugen Hulea), avem convingerea că a
activat în continuare, ca simplu membru, până la desfiinţarea
acestuia (1947-1948).
În
paralel, soţia sa Elena, îşi desfăşura activitatea în
cadrul Reuniunii Femeilor Române din Alba Iulia, fiind mulţi ani preşedinta
acesteia.
În
ceea ce priveşte opţiunile lui politice, nu dispunem de date
precise. Ceea ce se cunoaşte sigur este faptul că era membru al
Partidului Naţional Român, cel puţin după căsătoria
sa cu fiica memorandistului Rubin Patiţia, dacă nu mai dinainte
(în 1910 avea 29 de ani). Partea interesantă a problemei este însă
dacă şi-a însuşit de la bun început „activismul” sau,
sfătuit de socrul său, a rămas un timid „pasivist”.
Izbucnirea şi desfăşurarea primului război mondial
avea să creeze condiţiile manifestării, atât ale crezului
său politic, cât şi al posibilităţilor sale de acţiune.
Se
ştie că, în prima parte a anului 1915, se desfăşura o
intensă campanie pentru intrarea României în război, împotriva
Austro-Ungariei. Faptul era evident şi în activitatea principalilor
oameni politici români. Din acest motiv, autorităţile
austro-ungare din Transilvania au decis să efectueze importante lucrări
tactice de apărare, în diferite puncte socotite strategice din
provincie.
Astfel
de lucrări s-au executat şi în apropierea Alba Iuliei, pe malul
stâng al Mureşului, cu orientarea aliniamentului spre S-E, prin
munca obligatorie a ţăranilor din satele riverane. Totodată,
pentru intimidarea şi „ţinerea în frâu” a românilor, au
fost detaşate în zonă trei batalioane de honvezi, în
exclusivitate maghiari.
În
aceste împrejurări critice, avocatul Zaharia Muntean, prin
intermediul locotenentului român Aurel Bogdan, din Regimentul
austro-ungar 50 infanterie, cu staţiunea permanentă în cetatea
Alba Iulia, a strâns informaţii complete privind lucrările
genistice de pe malul Mureşului şi, împreună cu acesta, a
întocmit schiţe ale amplasamentelor. Apelând şi la farmacistul
Victor Pop din oraş, acesta l-a pus în legătură cu fratele
său David Pop, dascăl în Hărman (lângă Braşov),
prin intermediul căruia întreaga documentaţie a fost predată
armatei române de peste Carpaţi. Acţiunea fiind, până la
urmă, descoperită de către autorităţile maghiare,
avocatul Zaharia Muntean, împreună cu alţi 15 intelectuali români
au fost arestaţi şi predaţi, spre judecare, Curţii Marţiale
a Diviziei V a armatei de honvezi din Cluj. După o anchetă, care
a durat de la 6 decembrie 1916 până la 8 februarie 1917, s-a pronunţat
sentinţa de „condamnare la moarte prin ştreang” a lui
Zaharia Muntean, Victor Pop şi a altor 7 inculpaţi. Din fericire
sentinţa nu s-a executat imediat, iar în urma a două recursuri
ea s-a amânat până în primăvara anului 1918, când a fost
declarată definitivă.
Cum
situaţia politică şi militară a devenit nefavorabilă
Austro-Ungariei, împăratul Carol I a acceptat cererea de graţiere
a celor 9 condamnaţi la moarte de
la Cluj
, care
i-a fost înmânată de către Candin Isopescu-Grecul, profesor de
drept civil
la
Universitatea
din Cernăuţi
şi deputat în Parlamentul de
la Viena
, dar ea
a fost aprobată abia în luna octombrie 1918, când monarhia
austro-ungară a intrat în plin proces de destrămare.
Scăpat
ca prin urechile acului de la moarte, Zaharia Muntean s-a grăbit să
se întoarcă acasă,
la Alba
Iulia
, după
data de 2 noiembrie (motiv pentru care nu a putut fi ales în Consiliul Naţional
Român local, ales atunci ad-hoc), dar înainte de 5 noiembrie (dată
la care, în adunarea generală a locuitorilor români, a fost ales în
acest for revoluţionar).
În
cadrul C.N.R. Alba Iulia a fost secretar de şedinţe (10-16
noiembrie) şi membru al comisiei militare (14-16 noiembrie), iar din
data de 16 noiembrie a cerut acestuia să fie absolvit de sarcinile
sale curente, pentru a-şi consacra tot timpul ce a mai rămas
editării ziarului ce urma să apară ca organ de presă
al consiliului naţional albaiulian (Ziarul „Alba Iulia”, organ al
proclamării unităţii naţionale, apărut la 30 nov.
1918, deşi a fost datat 18 nov./1 decembrie).
Pentru
meritele sale, deja bine cunoscute, la data de 22 noiembrie a fost ales în
cercul electoral Vinţul de Jos ca delegat
la Marea
Adunare
Naţională
de
la Alba
Iulia
, fiind
pe aceeaşi listă cu Iuliu Maniu, dr. Ioan Marciac (şi el
membru al C.N.R. Alba Iulia) şi alte două personalităţi.
În această calitate, alături de ceilalţi deputaţi de
pretutindeni, a votat şi el unirea tuturor românilor şi a
teritoriilor locuite de ei din moşi-strămoşi într-un
singur stat naţional unitar - România Mare.
După
votarea în unanimitate a rezoluţiei de unire, conform art. IX al
acesteia, Alexandru Vaida Voevod a propus lista celor 200 de candidaţi
pentru Marele Sfat Naţional Român, organ provizoriu de conducere a
românilor din teritoriile unite cu România, până la realizarea în
fapt şi sub toate aspectele a acestei uniri, între care a fost
inclus şi av. dr. Zaharia Muntean, alături de alţi 5 colegi
ai săi din C.N.R. Alba Iulia. Lista a fost votată în
unanimitate, ea fiind apoi completată cu încă 50 de membri, în
şedinţa Marelui Sfat Naţional Român de
la Sibiu
, din 30
iulie 1919.
În
perioada de funcţionare a Marelui Sfat Naţional Român şi a
Consiliului Dirigent (2 decembrie 1918 - 2 aprilie 1920) av. Zaharia
Muntean a fost promovat în două funcţii
importante şi anume: secretar general al Resortului Financiar
al Consiliului Dirigent şi, mai apoi, consilier special al
Transilvaniei pe lângă Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii
Publice din Bucureşti. Încurajat de succesele sale politice, el va
candida şi pentru primul parlament al Românei reîntregite, la
alegerile parlamentare din luna noiembrie 1919, în cercul electoral Aiud
şi reprezentând Partidul Naţional Român. Fiind ales, el va
avea calitatea de deputat până în luna mai 1920, când alegerile
parlamentare au fost câştigate de Partidul Poporului a lui Averescu.
În
paralel cu activitatea politică şi cu cea culturală în
cadrul ASTREI, av. Zaharia Muntean s-a preocupat şi de construirea
unei locuinţe proprii, pentru a nu mai deranja nici pe socrii săi,
nici pe cumnatul său, av. Rubin Patiţia junior. Deşi nu a
avut copii, el şi-a construit o casă masivă, legată
şi în continuarea celei a socrului său. Evenimentul trebuie să
se fi petrecut după căsătorie (1910) şi înainte de
moartea socrului (1918).
De
asemenea, şi-a urmat vocaţia din tinereţe remarcându-se ca
publicist (ziarul „Românul”, Arad; „Luceafărul”,
„Societatea de mâine” din Cluj; ziarul „Alba Iulia” şi,
probabil, revista „Transilvania” a ASTREI).
În
1919, a
sprijinit iniţiativa profesorilor de la liceul albaiulian „Mihai
Viteazul” de a se construi în oraş un monument al Marii Uniri,
fiind ales în comitetul pentru „Fondul Monumentului Marii Uniri de
la Alba
Iulia.”
În
1929, când guvernul Naţional-Ţărănist, prezidat de
Iuliu Maniu, a decis să serbeze deceniul Marii Uniri
la Alba
Iulia
, deşi
nu mai aparţinea acestui partid, a fost cooptat în comitetul local
de organizare a serbărilor.
Atras
de eternul lui prieten, Octavian Goga, av. Dr. Zaharia Muntean va mai
candida de patru ori pentru Parlamentul României, în perioada 1928-1931
din partea Partidului Poporului şi în perioada 1932-1933 din partea
Partidului Naţional Agrar (Goga), toate ratate însă.
În
perioada interbelică el se va mai remarca ca preşedinte al
Reuniunii Meseriaşilor Români din Alba Iulia, ca membru al
Comitetului anti-revizionist din oraşul Marii Uniri şi, în mai
multe legislaturi, ca membru în Consiliul Judeţean Alba.
După
o activitate atât de îndelungată, de variată şi de
benefică pentru românii de pretutindeni, societatea românească
ar fi trebuit să-i fie recunoscătoare şi să-l aşeze
între fruntaşii mişcării naţionale româneşti.
A
venit însă „mareea neagră” (mai degrabă „roşie”)
a comunismului, după cum o caracteriza regretatul nostru profesor de
istorie, director al Liceului „Mihai Viteazul” şi preşedinte
al Despărţământului Judeţean Alba al ASTREI, Eugen
Hulea, care a acoperit cu un mâl gros sentimentele naţionale,
patriotismul, istoria noastră de milenii şi tezaurul nostru
cultural. Lucrul cel mai grav care s-a petrecut în acea perioadă de
spălare a creierelor şi de robotizare a oamenilor, a fost însă
faptul că luptătorii români pentru libertate naţională
şi unitate statală au fost consideraţi reacţionari
şi criminali, urmărindu-se lichidarea lor fizică şi
morală. Prin acest calvar a trecut şi av. dr. Zaharia Muntean,
împreună cu soţia sa Elena, care în perioada 1950-1964, au
fost forţaţi să-şi părăsească locuinţa
şi să plece pe alte meleaguri, doar cu geamantanele în mâini
şi cu o slabă speranţă de vieţuire. Nu cunoaştem
nici locul de deportare a lor, nici cum au supravieţuit şi nici
când li s-a dat dreptul să se întoarcă la casa lor. Personal,
am aflat că av. dr. Zaharie Muntean trăieşte încă în
Alba Iulia, în casele socrilor săi, aproape dărăpănate,
doar în anul 1967. Cu intenţia de a-i lua un interviu despre
evenimentele anului 1918, de la care în anul următor se împlineau
50 de ani, am îndrăznit să-l caut în mizerabila lui locuinţă.
Am găsit înlăuntru doi oameni speriaţi de moarte faţă
de orice persoană străină, atenţi să nu scape
vreo vorbă de la care să li se tragă iarăşi răul,
bolnavi în ultimul hal şi fără nici un sprijin material.
Evident
interviul nu s-a putut realiza, din simplul motiv că rememorarea măreţei
înfăptuiri istorice de la 1 Decembrie 1918, era socotită de
interlocutor ca o posibilitatea a „reîntoarcerii răului”.
Foarte
curând, la 27 decembrie 1969, Elena Muntean va părăsi această
lume nedreaptă, lăsându-şi soţul singur, să se
mai chinuie încă doi ani. La 10 februarie 1972, în vârstă de
91 de ani, se va stinge şi polivalentul bărbat adoptat de oraşul
Marii Uniri, într-un dureros anonimat.
Generaţia
noastră, până nu va pieri şi ea, are datoria să scoată
adevărul la lumină şi să-l facă cunoscut
viitorimii.
Odihnească-se
în pace, sufletele celor doi patrioţi pe care îi comemorăm astăzi,
ca modeşti exponenţi ai naţiunii române recunoscătoare!
În
încheierea emoţionantei ceremonii a intervenit şi Ioan Străjan,
care a remarcat că la încrucişarea străzilor Primăverii
cu Trandafirilor, acolo unde şi-au făcut casele marii români
luptători ai oraşului av. dr. Camil Velican, av. Rubin Patiţia,
av. dr. Zaharia Muntean, notarul public Boca Romulus, este o adevărată
insulă de românism militant. De fapt zona românească a fost,
pe acea vreme, mult mai extinsă şi pe străzile adiacente,
pe care au locuit alţi vrednici bărbaţi români: av. dr.
Ioan Pop, av. Ioan Marciac, farmacistul Virgil Vlad, protopopii Ioan
Teculescu şi Vasile Urzică, preotul Florian Rusan, familia căp.
Medrea Florian şi mulţii alţii.
Aceste
lucruri trebuie scoase în evidenţă întrucât tinerii, dar
şi destui maturi, nu le cunosc şi deci nu le pot aprecia.
S-a
păstrat apoi un moment de reculegere pentru toţi cei pomeniţi,
după care, cei prezenţi s-au grăbit spre locul de desfăşurare
a lucrărilor celui de
la XV-lea
Congres
al
Spiritualităţii Româneşti.
Prof.
Ioan PLEŞA
|
|