România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

De strajă la dimineaţa României: 1 Decembrie 1918

   

Trecuseră aproape 10 ani de la revoluţia românilor din 1989, şi din ce în ce mai mulţi români aveau sentimentul, senzaţia, că României i se pregăteşte ceva: de pildă, atentate mai mari sau mai mici la unitatea de neam, desăvârşită la 1 Decembrie 1918. Forţe politice, nu neapărat numai revizioniste şi agresive, în fond, raportate la democraţia instalată şi consolidată prin legi fundamentale, dar chiar şi unele organizaţii, cercuri elitiste, reviste întreţinute din fonduri străine de sorginte revizionistă, chiar unele formaţiuni politice, realizau derapaje primejdioase pentru unitatea şi integritatea României. Reacţia naţiunii române la asemenea semne vizibile, concretizate încă în Declaraţia româno-maghiară de la Budapesta din vara lui 1989, trecând prin manifestări barbare anticomuniste şi anticeauşiste, spuneau conducătorii cercurilor revanşarde şi revizioniste din puţinele judeţe cu populaţie majoritară maghiară, dar antiromâneşti în fond, materializate în marea confruntare antiromânească din 15 martie 1990, au făcut necesară tragerea unor semnale de alarmă. Cercurile guvernante, indiferent de ce coloratură au fost ele, căzuseră într-un fel de transă internaţionalist comunistă de tip nou, indiferent fiindu-le preţul plătit pentru asemenea gesturi, care, ziceau ele, dau bine la Europa. Europa Apuseană şi democratică, bineînţeles, Uniunea Europeană, Consiliul Europei, NATO, primele două, copiind, parcă, modele ale nedefunctei, încă, Uniuni Sovietice. Componenţa şi proporţia de forţe din Parlament erau schimbătoare. Câţiva istorici, câţiva oameni de cultură s-au aruncat, raţional şi cu ştiinţă, în bătălia pentru apărarea interesului naţional. / În condiţiile în care interesul naţional era aruncat la mantinelă, de interese politice de grupuri de afaceri prin lăcomia membrilor lor, devenind, în limbajul din ce în ce mai frecvent, pasibile a fi calificate drept criminale./

În acest context se înfiinţaseră şi se înfiinţau în România elemente ale unei societăţi civile naţionale şi democratice, nesprijinite de cineva, ba chiar oprimate într-un fel sau altul. La ordinea zilei era încurajarea altor organisme civile sprijinite de Soros şi alte surse străine, dintre care multe deveneau, prin forme de manifestare şi, mai ales prin urmări, antiromâneşti. Între organizaţiile societăţii civile patriotice, înfiinţate mai ales în Transilvania, societăţile „Avram Iancu” şi altele de aceeaşi factură.

La 2 iulie 1999 se înfiinţa Fundaţia „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” având, iniţial, 25 de membri fondatori, profesori, ingineri, economişti. Ca şi alte fundaţii asemănătoare, fundaţia de la Alba Iulia are mai multe forme de manifestare dar, în primul rând, Revista Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” purtând titlul Dacoromania apărută în decembrie 1999.

Revista se înscrie ca o prezenţă activă, persistentă, rectilinie ajungând, iată, astăzi, la 12 ani de la apariţie, la al 58-lea număr.

Revistă elegantă, de un nivel ştiinţific, sesizat şi apreciat prin menţionarea într-unul sau în două numere ale Bibliografiei Istorice a României  pe perioada 1999-2007. Fără să se fi petrecut ceva în Conţinutul ei şi numai într-o schimbare de optică a conducerii publicaţiei amintite, revista n-a mai fost evidenţiată pe plan naţional, dar a rămas în compania unor „surate” de aceeaşi orientare politică naţională / Nu în sensul de politică – în general – ci politică naţională românească, de interes naţional corespunzând perfect titlului fundaţiei „pentru unitatea şi integritatea României”/.

Mă refer la revista patriotică Pe aici nu se trece de la Vrancea , Familia română de la Oradea / apărută la aceeaşi dată cu Dacoromania intitulându-se Revistă pentru solidaritatea românilor de pretutindeni. Şi care are în componenţa colegiului de redacţie şi istorici din Basarabia şi Bucovina/. Trebuie să remarcăm în aceeaşi idee Regăsirea săptămânal de sinteză şi afirmare a valorilor româneşti având în comitetul de redacţie mari intelectuali patrioţi, între care Ion Coja, economistul C. Cojocaru, Paul Everac, Al. Mironov, Paul Niculescu Mizil, Radu Teodoru. Amintim în continuare periodicele: Astra Română, Astra Blăjeană, Oltul şi Credinţa Străbună  de la Alba Iulia. Nu greşim, punând de aceeaşi parte a baricadei pe care n-am dorit-o neapărat, revista Caiete Critice – Revista lunară de critică literară şi informaţie ştiinţifică a Fundaţiei Pro în colaborare cu Grupul Interdisciplinar de Reflecţie. Revistă condusă de Eugen Simion, preşedintele Academiei Române. / De pildă, un număr întreg (144-146/1999) închinat destinului iugoslav, fiind firesc, partizană a poporului iugoslav în rezistenţa în faţa imperialismului post sovietic de orice fel./

Nu greşim prea mult adunând în acelaşi mănunchi, deşi aparent şi cu alte mijloace, noua serie a revistei Moftul Român editată de fundaţia culturală cu acelaşi nume. Poate afirmaţia care urmează nu convine unora, este vorba însă de o revistă care îndeamnă la gândire şi se înscrie pe linia sentimentului naţional românesc, revista se cheamă Vitralii. Lumini şi umbre – publicaţie editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Serviciul Român de Informaţii al cărui preşedinte este cunoscutul colonel Filip Teodorescu. De curând se alătură acestui buchet de reviste patriotice, la Constanţa , revista  Arma Pontica, revistă de cultură informare şi atitudine a Asociaţiei Cultul Eroilor Filiala Constanţa. Aproape de prisos a mai aminti România Mare şi Flacăra lui Adrian Păunescu.

Iar dacă e să ascultăm şi partea cealaltă, în aceiaşi ani apărea revista foarte interesantă pentru cititorii care au ochi, Magropress, revista presei maghiare din România / foarte activă această revistă, persistentă până când după 1996 UDMR-ul s-a instalat la conducerea ţării/. Bineînţeles că nu de acelaşi regim al sprijinului naţional se bucură şi revista bilingvă româno-maghiară Egut.

Trebuie să reţinem, ocupându-ne noi în mod expres de revista Dacoromania,  căreia îi închinăm respectuos aceste pagini, faptul că în două numere ale sale a prezentat românilor şi cititorilor în general, rapoarte ale activităţii sale: în numărul 21, raportul la 5 ani de activitate, în numărul 46, la 10 ani de activitate.

Dacă ar fi să definesc, printr-un sfert de pagină, de pildă, activitatea acestei reviste, prin conţinutul ei pregnant, aş spune că a rămas credincioasă prin totul jurământului din statutul fundaţiei şi subtitlului revistei, de credinţă acestui program.

Aşadar, în numărul 2 din februarie 2000 colectivul de redacţie era format din 3 membri, Ion Pleşa, Cloşca Băluţă şi Ioan Străjan. În numerele 10 şi 14 mai apar Gheorghe Anghel – Directorul Muzeului Unirii de la Alba Iulia , Valentin Paşca şi scriitorul Ioan Mărgineanu. Apoi, totul se diversifică şi structura revistei arată cam aşa / nr.56/2011/ Redacţia Dacoromania: Director ec. Ioan Străjan, redactor şef Ioan Mărgineanu, doi profesori Georgeta Ciobotă şi Ioan Popescu – secretari de redacţie, alţi 3, şi Inginerul Valentin Paşca – colegiul de redacţie. Urmează apoi consultanţi ştiinţifici şi colaboratori în număr de peste 25. Nume mari ale istoriografiei române şi de la nivelul intelectualităţii patriotice, fel de fel de simţiri: amintim cu nepermise omisiuni familia de ambasadori Budura, istoricii Gheorghe Buzatu, colonel Mircea Dogaru, Constantin Marinescu, Silviu Nistor, Dominuţ Pădurean, Robert Stănciugel, generalul Radu Teodoru, avocatul Vasile Moiş şi încă alţii, în faţa cărora mă înclin. Se amintesc membrii fondatori dintre care 8 au plecat deja spre alte tărâmuri. Ei şi-au făcut datoria iar, actualmente, alţi 15 membri activi ai fundaţiei, între care şi aceia care fac revista, au luat pe umerii lor, toată greutatea împlinirii programului de acum 12 ani.

Într-un sens foarte larg revista poate să-şi spună că e una de popularizare / în fond şi Magazinul istoric se poate considera astfel/ dar, în fond, e o revistă ştiinţifică după cum am mai amintit, într-o etapă a existenţei Bibliografiei istorice a României făcând parte onorantă din această bibliografie în care era introdusă, ca expresie a unei atitudini, şi întreaga bibliografie istorică din România de dincolo de Prut.

Aşadar, o mare încărcătură de studii şi articole / nu am exagerat, multe dintre titlurile articolelor publicate se mulează perfect pe noţiunea de studiu ştiinţific /. Ele sunt inedite, ele sunt contribuţii, ele sunt materiale din arhive personale, scrisori, olografe, ele sintetizează descoperiri arheologice şi de altă natură. Revista, excepţional ilustrată / imaginile, fotografiile asupra unor momente, portretele, sunt, totuşi, urme, dovezi ale existenţei şi neuitării/. Astfel, mare parte din materiale priveşte aniversarea unor ani sau decenii de la desăvârşirea unităţii de stat a României de la Alba Iulia. Alte materiale aniversează cu contribuţii documentare sau de idei  valoroase, 400 de ani de la prima unire sub Mihai Viteazul, atâta timp de la Revoluţia Română de la 1848-1849, secole de la înfiinţarea statului dac centralizat şi independent, Burebista, întâi, Decebal, apoi. Rezistenţa în faţa detractărilor Tratatului de la Trianon , atentatul la identitatea României realizat prin inconştienţă, neştiinţă şi trădare, anume stema de azi a României /campania pentru revenirea asupra stemei n-a găsit ecoul cuvenit în aşa-zişii factori politici – guvernanţi, partide, unele dintre ele, parcă, factori de disoluţie/.

Fundaţia şi revista realizează sprijinirea unei coaliţii de acţiuni patriotice remarcabile: localizarea la Alba Iulia , unde îi e locul, a Congresului Spiritualităţii Româneşti, a unor acţiuni privind românitatea la ceasul unificării, sprijinirea în organizarea şi dotarea rezistenţei românilor din diaspora, mai ales din Basarabia şi Bucovina, revendicarea şi sprijinirea interesului naţional în redobândirea Fundaţiei Gojdu din Budapesta, abandonată în esenţă de guvernanţii de orice fel ai României de azi. Insistenţa şi persistenţa pe ideea simbolurilor naţionale, ziua naţională, imnul naţional, drapelul, stema se constituie în permanenţe ale preocupărilor acestei admirabile reviste cât un regiment.

Fundaţia şi revista reprezintă centrii de coagulare a rezistenţei româneşti din teritoriile pierdute în răsărit şi în nordul ţării, se dau burse, se trimit reviste şi biblioteci întregi, se organizează excursii de suflet în România pentru copii şi tineri români din teritoriile răşluite / să nu creadă cineva că prin încheierea Tratatului de stat al României cu Ucraina s-a rezolvat problema fraţilor români din atâtea puncte cardinale ale Ucrainei. Dimpotrivă!/.

Fundaţia ridică monumente şi fixează plăci comemorative, revista o sprijină ridicând altare nemuritoare şi în paginile ei. Cu mari omisiuni, amintesc personalităţile pe care revista le nemureşte în fel şi chip: fruntaşii români ai lui 1918, Aurel Vlaicu, Andrei Şaguna, Lucian Blaga, David Prodan, martirii de la 1784, Samuilă Mârza – fotograful lui 1 Decembrie 1918, Constantin Brâncoveanu, Mihai Eminescu, Cuza, Sofronie din Cioara şi încă mulţi, mulţi alţii.

Sigur că editarea şi publicarea revistei cer importante surse materiale. Să înţelegem, revista nu este oficiala statului român, e realizanta unei fundaţii. Cinstit ar fi să amintim acele instituţii şi persoane pe sprijinul cărora se bazează, cu regularitate optimistă, apariţia revistei. Pe coperta a treia sunt trecute societăţile şi instituţiile care o susţin economic. Reţinem în mod expres „Revista Dacoromania a Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” apare în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Municipal Alba Iulia”. „De asemeni suntem profund recunoscători pentru sprijinul moral şi material acordat fundaţiei noastre sub diverse forme de către: Consiliul Judeţean Alba, Instituţia Prefectului Alba, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba, Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi SC Proiect Străjan SRL, Start Construct SRL, SC Corint SRL, SC Premium SRL etc.”

*

Eram de mult dator acestei reviste, fundaţiei, domnului economist Ioan Străjan şi apariţiei la termen regulat, în 82 de pagini, a acestei reviste din luminatul oraş Alba Iulia. Că mai există reviste cu conţinut istoric de înaltă probitate ştiinţifică acestea însă sunt, să mă exprim aşa, reviste specioase / şi a muzeului şi a universităţii/ prin forţa lucrurilor de slabă răspândire în lumea cititorilor virtuali. Revista aceasta  Dacoromania e ca un clopot care nu tace. Bate vântul istoriei, clopotul există, limba lui sensibilă, conştiinţa lui de metal vie, Alba Iulia de care mă leagă viaţă şi sentimente.

Mi-am îngăduit să fiu - ce cinste mi s-a făcut! – aproape un deceniu / autodeclarat/ „senator sentimental de Alba”. Cu profesorii judeţului m-am întâlnit plin interes şi de încredere şi eu şi ei, când am elaborat şi s-a votat Legea Învăţământului din 1995. În bisericile Albei Iulii şi ale atâtor localităţi abia zărite pe harta judeţului m-am luminat, m-am întremat.

Din acest punct  de vedere revista Dacoromania reprezintă un templu. Ard până în prezent 57 de lumânări. Şi nu poate nimeni să le stingă.

Şi dacă se manifestă sensibilitate la aprecierile mele palide faţă de valoarea reală a revistei, atunci aceste pagini şi sinceritatea celui care le-a scris ar putea să contribuie la apariţia în continuare a acestei reviste ghiocel, pe care nu e ger sau zăpadă să-l ucidă.

Prof. univ. dr Gh. DUMITRAŞCU