Între
statele vecine ale României Mari, în epocă existau două grupări
cu care guvernanţii de
la Bucureşti
aveau probleme şi relaţii diferite, nu o dată
chiar diametral opuse. Erau, pe de o parte, cele trei state apărute
ca atare în 1918 şi aflate în aceeaşi situaţie ca şi
România din multe puncte de vedere, respectiv Cehoslovacia, Iugoslavia
şi Polonia (de altfel, primele două făceau parte din alianţa
regională a Micii Înţelegeri, împreună cu România). Pe
de altă parte, la răsărit, la apus şi la sud, România
se învecina cu trei state revizioniste, respectiv Rusia bolşevică,
Ungaria horthystă şi Bulgaria, care fiecare, într-un fel sau
altul, contesta legitimitatea înfăptuirii României Mari, având
pretenţii asupra unor părţi consistente din teritoriul
regatului1.
Având
în vedere faptul că ţara vecină de la sud de Dunăre
manifesta statornic, în proporţii din ce în ce mai mărite, acţiuni
revizioniste, autorităţile guvernamentale din România au fost
nevoite să acorde o atenţie specială relaţiilor cu
Bulgaria.
La Sofia
au activat, în perioada interbelică, diplomaţi
remarcabili, care aveau experienţă şi care cunoşteau
foarte bine realităţile din Peninsula Balcanică, precum
şi problematica relaţiilor bilaterale cu Bulgaria. Legaţia
Regală a României din capitala bulgară, după o perioadă
în care Stelian Trandafirescu a fost însărcinat cu afaceri, a fost
condusă de ministrul Constantin Langa-Răşcanu până în
anul 1924, când a fost transferat
la Atena. Acest
ministru a depus eforturi diplomatice deosebite pentru
realizarea unei apropieri între România şi Bulgaria, faptul fiind
dovedit şi de decorarea lui, în vara anului 1924, nu numai cu
ordinul Marele Cordon al Ordinului „Meritul Civil“,
distincţie atribuită, de obicei, diplomaţilor străini
la încheierea misiunii
la Sofia
, ci şi cu acordarea, de către primul ministru,
din perioada 9 iunie 1923-4 ianuarie 1926, Alexander Ţankov, şi
de către ministrul de externe, Hristo Kalfov, a Marii Cruci a
Ordinului „Sfântul Alexandru“, aşa după cum
preciza Constantin Langa-Răşcanu în raportul confidenţial
nr. 1 597, din data de 12 iulie 1924, trimis ministrului afacerilor străine
ale României, I.G. Duca2.
I-a
urmat Grigore Bilciurescu, ministru al ţării noastre
la Sofia
din anul 1924, care a depus eforturi intense pentru
normalizarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Bulgaria.
Dar Bulgaria, care nu acorda nici cele mai elementare drepturi populaţiei
româneşti din interiorul graniţelor ei, reclama faptul că
România nu ar respecta drepturile minorităţii bulgare din sudul
Dobrogei, mai ales după aplicarea legii agrare în Cadrilater.
Ministrul afacerilor străine al Bulgariei, Atanas Burov, şi-a înteţit
criticile la adresa României, în cursul anului 1927, acuzând-o, pe
nedrept, de nerespectarea drepturilor minorităţii bulgare3,
în timp ce românii din ţara vecină erau supuşi unui
tratament incalificabil.
În
aceste condiţii, atât Legaţia Regală a României de
la Sofia
, cât şi consulatele ţării noastre de
la Ruse
şi de
la Varna
au acţionat constant pentru îmbunătăţirea
relaţiilor dintre România şi Bulgaria şi pentru acordarea
de drepturi minorităţii româneşti din ţara vecină
de la sud de Dunăre. Pentru o misiune diplomatică atât de
dificilă a fost numit ca ministru
la Sofia
, în anul 1932, Vasile Stoica, iar el a fost singurul
reprezentant al României în Bulgaria care a reuşit o îmbunătăţire
a situaţiei minorităţii româneşti din ţara vecină,
dar mai ales a acţionat cu demnitate pentru ca relaţiile româno-bulgare
să se normalizeze, iar statul român să fie respectat aşa
cum se cuvenea de autorităţile de
la Sofia.
După
circa un deceniu de activitate diplomatică în ţară şi
după cei doi ani în care a activat
la Tirana
, Vasile Stoica a acumulat foarte multă experienţă
cu privire la desfăşurarea eficientă a acţiunilor
diplomatice în spaţiul balcanic. Vasile Stoica se dovedise, în egală
măsură, nu numai un bun cunoscător al situaţiei românilor
de la sud de Dunăre şi un remarcabil şi eficient luptător
pentru drepturile lor, dar şi extrem de competent, pe baza propriei
experienţe, dar şi a unor numeroase lecturi, un adevărat
expert în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale ale
României, respectiv acelea ale acestei părţi sud-estice a
continentului european. El a dovedit o implicare amplă şi chiar
şi o ambiţie deosebită în atingerea obiectivelor de
politică externă ale României, încadrându-se în fapt în
şcoala diplomatică creată de Nicolae Titulescu, între
reprezentanţii acesteia situându-se, de altfel, atunci, ca şi
mai târziu, pe un loc de frunte.
Astfel
îşi începea Vasile Stoica intensa sa activitate diplomatică
la Sofia
, care avut
mai multe direcţii şi componente, ţinând de relaţiile
bilaterale dar şi de întregul context sud-est european în acea
perioadă de răscruce care preceda şi pregătea ceea ce
avea să fie marea conflagraţie a secolului trecut. Evident că
prezenţa sa în capitala Sofia se înscria în contextul îndelungat
al legăturilor de tot felul dintre neamurile pe care istoria le-a aşezat
vecine de o parte şi de alta a cursului inferior al Dunării.
Vasile
Stoica şi-a început activitatea diplomatică
la Sofia
la data de 9 iulie 1932. Presa bulgară a acordat
atenţie sosirii lui în capitala bulgară, deoarece era foarte
bine cunoscută eficienţa pe care acesta a dovedit-o în
activitatea diplomatică desfăşurată
la Tirana. Autorităţile
bulgare erau foarte bine informate despre modul în care
Vasile Stoica a acţionat pentru sprijinirea minorităţii române
din Albania.
De
exemplu, în ziarul bulgar Mir (Pacea), în
numărul din data de 29 martie 1932, era publicat articolul intitulat Bulgaria
şi România, semnat de dr.
N.P. Nicolaev, în care se menţiona faptul că ştirea
numirii ca ministru plenipotenţiar
la Sofia
a tânărului şi energicului diplomat Stoica
a fost primită cu mulţumire de guvernul bulgar. În articol se
exprima speranţa ca relaţiile dintre cele două state să
se îmbunătăţească. Autorul însă mai menţiona
şi faptul că Bulgaria considera că România stăpânea regiuni
bulgăreşti în sudul Dobrogei, ceea ce demonstra care era
adevărata atitudine a bulgarilor faţă de relaţiile cu
ţara noastră4.
Mediul
în care Vasile Stoica era nevoit să activeze
la Sofia
era unul dificil. Încă din prima perioadă a îndeplinirii
misiunii sale diplomatice s-a confruntat cu acţiuni ostile la adresa
sa şi a României. De exemplu, la data de 26 august 1932, i-a fost
expediat lui Vasile Stoica un manifest emis de o organizaţie
revizionistă, care se ocupa şi de incursiunile bandelor înarmate
teroriste pe teritoriul Cadrilaterului, în care era ameninţat şi
sfătuit să înceteze colaborarea cu autorităţile
bulgare5.
Acest manifest demonstra neliniştea cercurilor revizioniste bulgare
faţă de o apropiere între cele două ţări.
Atent
observator al vieţii politice bulgare şi al relaţiilor
dintre statele europene, Vasile Stoica a trimis informaţii deosebit
de preţioase Ministerului Afacerilor Străine de
la Bucureşti
, astfel încât România să poată promova o
politică externă adaptată situaţiilor specifice.
Vasile Stoica a căutat să apropie Bulgaria de statele balcanice
doritoare de pace şi de menţinere a statu-quo-ului, în
contextul în care se făceau eforturi pentru realizarea unui climat
de înţelegere între ţările de aici.
Problema
cea mai gravă care împiedica realizarea unor relaţii normale între
România şi Bulgaria era cea referitoare la regiunea Cadrilaterului.
Pretenţiile teritoriale ale Bulgariei şi susţinerea de către
ea a bandelor înarmate şi a altor organizaţii revizioniste au făcut
ca relaţiile româno-bulgare să rămână încordate, cu
toate eforturile depuse de Vasile Stoica în perioada 1932-1936.
Pentru
a crea o imagine mai clară
a mediului în care era nevoit Vasile Stoica să-şi desfăşoare
activitatea
la Sofia
, vă prezentăm transcrierea unei telegrame
oficiale transmisă de acesta domnului Ministru al Afacerilor Străine,
V. Antonescu:
TELEGRAMĂ
Sofia,
3 Octobre 1936
Nr. 3032
Domnule
Ministru,
În
19 Septembre am avut onoarea a expedia Excelentei Voastre, din Rahova, următoarea
telegramă in clar:
*
Însoţit de secretarul Hrisicu am sosit astăzi Rahova spre a
vizita monumentul şi mormintele eroilor români cari în 1877 pe
aceste coline şi-au sacrificat viaţa pentru independenţa
română şi pentru liberarea naţiunei bulgare. Inspectorul
poliţiei,un anumit Ciucleff ne-a comunicat, la biruoul poliţiei
unde furăm duşi de un sergent
de oraş, că, în conformitate cu ordinele ce are, ne este
interzis a circula în oraş şi a vizita locurile,
inclusiv monumentul şi mormintele oştenilor noştrii. Am
fost obligat a chema la telefon pe domnul Krasnovski, ministrul de
interne, şi a cere revocarea acestor măsuri insultătoare.
Deodată cu raportul acesta către Excelenta Voastră, am
protestat telegrafic către ministerul externelor din Sofia şi am
cerut luarea de măsuri pentru a mi se da cea mai completă
satisfacţiune. Dacă va fi nevoie, nu voiu întârzia a lua
şi din partea mea măsurile pe cari situaţiunea mea de
ministru al României mi le impun. Aceasta cu atât mai vârtos că
insulta de astăzi faţă de mine a fost precedată acum
trei luni de insulta fată de Ataşatul nostru militar
la Cârjali.
Expediat
din Rahova în 19-IX-1936.
V.
STOICA6*
În
continuare V. Stoica relata:
Raportul
acesta telegrafic - care nici nu ştiu, dacă a sosit la destinaţiune
-nu prezintă, fireşte, decât foarte sumar cele întâmplate.
Socot astfel necesar să arăt Excelenţei Voastre întreaga
purtare inadmisibilă a autorităţilor bulgare faţă
de mine precum şi stadiul în care se găseşte acum această
chestiune.
În
19 Septembre - o sâmbătă - pe la ora 1 după amiazi, am
sosit cu automobilul
la Rahova
, însoţit de d.V.C.Hrisicu, secretarul de presă
de pe lângă această legaţiune. Voiam să văd pe
de o parte portul, care are legături destul de intense cu malul românesc,
pe de altă parte cimitirul soldaţilor noştrii căzuţi
în Novembre 1877, monumentul ridicat în onoarea lor de Regele Carol I
şi redutele la cucerirea cărora aceşti eroi şi-au
sacrificat viaţa.
Ajuns
in Rahova, am angajat un automobil de piaţa, ca să nu rătăcesc
pe străzi.

|
Monumentul
de la Rahova |
Am
vizitat astfel portul şi tocmai urcam cu maşina prin oraş
spre dealul unde odinioară fusese cimitirul şi monumentul, când
un sergent de oraş, trimis anume, opri automobilul în mijlocul străzii
şi după ce îmi ceru socoteală unde merg, ordonă
şoferului să mâne la poliţie.
Şoferul
mă conduse deci la poliţie. Am rămas în stradă în
automobil, iar dânsul a intrat la inspectorul de poliţie, un anumit
Ciucleff. Peste vre-o zece minute şoferul se reîntoarse comunicându-mi
că inspectorul i-a interzis de a mă duce cu automobilul prin oraş
sau la locul cimitirului soldaţilor români.
Am
cerut imediat explicaţiuni inspectorului, prin d.Hrisicu. Acestuia
inspectorul Ciucleff îi declară, într-un mod foarte puţin
politicos, că dânsul are ordine speciale în ce mă priveşte
şi că în conformitate cu aceste ordine Ministrului României
şi însoţitorului său le este interzis a circula prin
Rahova şi împrejurimi. D.Hrisicu îi arătă că ceeace
vrem să vedem este cimitirul oştenilor români şi
monumentul ridicat de Regele
Carol I. Ciucleff însă îi răspunse că mai ales acest loc
este interzis Ministrului României s[-l vadă.
D.Hrisicu
ceru atunci să telefoneze din însuşi biroul poliţiei,
d-lui ministru de interne, Krasnovski. La ceeace inspectorul Ciucleff îi
răspunse cu aceeaşi specific, bulgărească politeţe
că se poate telefona ministrului tot aşa de bine şi dela
centrala telefonică din oraş.
D.Hrisicu
comunicându-mi cele mai sus, ne-am dus la centrala telefonică, de
unde, după oarecare dificultate - ministrul Krasnovski neştiind
altă limbă decât cea bulgară - am putut aduce la cunoştinţa
ministrului purtarea inspectorului de poliţie. Am adresat totodată
un protest telegrafic ministerului de externe şi am adus, prin
telegrama mai sus menţionată, la cunoştinţa Excelenţei
Voastre acest caz neobişnuit.
Am
fost obligat să stau apoi până către seară în camera
mea de la hotel, supravegheat, ca un răufăcător, de doi
sergenţi de oraş şi doi agenţi secreţi, extrem de
primitivi, ai poliţiei.
Pe
la orele 5 - probabil în urma ordinului ministrului - inspectorul
Ciucleff a binevoit în fine să-mi permită să circul şi
să vizitez şi mormintele soldaţilor români; în acelaş
timp însă a interzis tuturor şoferilor de a mă conduce cu
automobilul prin oraş sau pe dealul unde era cimitirul şi
monumentul.

|
Monumentul
de la Vidin - 1914 |
Astfel
abia a doua zi, Duminecă în 20 Septembre, am putut vizita locul unde
au căzut şi au fost înmormântaţi soldaţii noştri
cari au dat Bulgariei libertatea.
Atunci
am înţeles dece au avut autorităţile poliţieneşti
atitudinea insultătoare.
Din
monumentul ridicat de Regele Carol I şi din cimitir nu mai exista
nimic: monumentul, care odinioară se vedea de pe Dunăre, a fost
distrus în Septembre 1916 cu dinamită, mormintele au fost
batjocorite, crucile au fost sfărâmate şi locul însuşi a
fost nivelat, iar din ordinul primăriei, terenul cu osemintele oştenilor
noştri a fost arat. În loc de monument şi morminte, am găsit
buruieni, porumb şi floarea soarelui. Autorităţile bulgare
au vrut deci să mă împiedice de a vedea această minunată
ispravă a spiritului de care au fost şi sunt şi astăzi
conduse!
Precum
am arătat mai sus, încă din Rahova am protestat energic contra
măsurii luate contra mea şi am cerut o deplină satisfacţiune.
Am
repetat protestul meu într-o nouă scrisoare pe care, cu No.2937 am
adresat-o în 26 Septembre d-lui I.Krasnovski
ministru de externe ad-interim şi în care arătând
ilegalitatea comisă şi ofensa ce mi s’a adus în calitatea mea
de Ministru al României am cerut satisfacţiunea la care am dreptul,
inclusiv pedepsirea funcţionarilor vinovaţi de aceasta purtare.
În
aceasta scrisoare spuneam:
“Le
fait que l’inspecteur susnommé m’a défendu de circuler dans la ville
et de visiter les tombeaux des soldats roumains, qu’il a interdit męme
aux chauffeurs locaux de me conduire et qu’il m’a obligé de passer
tout l’aprčs-midi dans ma chambre d’ hôtel, surveillé par deux
sergents de ville et par deux agents, constitue une insulte de propos délibéré
ŕ l’adresse du représentant de
la Roumanie
, que le Gouvernement roumain, ŕ son grand regret,
ne saurait admettre.”
La
telegrama mea din Rahova - exact în ziua când îi trimiteam acest al
doilea protest al meu şi deci înainte de a-l fi citit - ministerul
de externe mi-a răspuns cu o notă verbală (No.22405-38-I)
de tipică ipocrizie bulgară, căutând nu numai să
justifice pe inspectorul dela Rahova, dar chiar să-mi aducă mie
vină că n’am avizat autorităţile
bulgare de intenţiunea mea de a mă duce în acea regiune,
care e o zonă de frontieră, ca ele să-mi dea permise
speciale şi să ia , măsuri pentru a-mi uşura călătoria!
Falşitatea
acestei explicaţiuni reiese şi mai clar din faptul că -
precum am raportat cu No.1873 din 2 Iulie – ataşatul nostru
militar, împreuna cu ataşaţii militari grec şi francez, a
fost împiedicat în 29 Iunie în orăşelul Cârjali, nu numai de
a circula dar chiar de a se scoborî din automobil, cu toate ca anunţase
Marele Stat Major şi avea încuviinţarea acestuia.
La
nota ministerului de externe am replicat încă în aceeaşi zi de
26 Septembre. Respingând argumentarea bulgară declaram:
1)
Orehovo – Rahova – n’est pas une place forte;
Orechovo
est un port sur le Danube, ayant, selon les dispositions en vigueur, la męme
situation de ville - frontičre et le męme régime administratif et
militaire que Roussé, Lom ou Vidin.
2)
Il n’y a aucune disposition qui exigerait que les personnes désireuses
de se rendre dans ces villes, Orehovo y comprise, doivent ętre munies
d’autorisation spéciales, autres que leurs cartes d’identité; les
autorités police n’ont męme jamais exigé de telles autorisations.
3)
Aucun membre du corps diplomatique de Sofia, qui ait fait des excursions
dans les villes danubiennes, Orehovo y comprise, n’a du ętre et n’a
été muni “d’une
autorisation en rčgle” émanant des autorités militarisés des zones -
frontičre; aucun membre du corps diplomatique n’a été
pourtant empęché de visiter librement ces villes alentours et
n’a été séquestré dans
son hôtel sous la surveillance de la police.
4)
Ce privilčge a été réservé exclusivement
ŕ M. le Ministre de Roumanie, au représentant de l’Etat voisin ŕ l’égard
duquel les différents Gouvernements bulgares ont toujours protesté de
leurs sentiments amicaux.
5)
Le fait que les autorités bulgares d’Orehovo, aprčs avoir collaboré
ŕ la profanation du cimetičre des héros roumains qui leur avaient donne
la liberté, n’ont pas considéré, pendant dixhuit ans, nécessaire de
restaurer la monument et les croix des tombeaux ou au moins de protéger
l’endroit par une clôture, mais, bien au contraire, out disposé que la
terre fűt labourée et que les ossements sacrés fussent déterrés par
la charrue, prouve que la conduite inadmissible de la police d’Orehovo
envers M. le Ministre de Roumanie est due uniquement aux sentiments de
haine que l’on cultive ŕ Orehovo et en d’autres localités
danubiennes ŕ l’égard des roumains et de
la Roumanie
et dont le Gouvernement roumain ne pourra ne pas tenir
compte au cours de ses relations futures avec Bulgarie.
6)
La Légation
de Roumanie constate que le Département Royal, par sa
note verbale susmentionnée ne flétrit pas la grossičre offense portée
au représentant de
la Roumanie
, mais, bien au contraire, l’approuve et essaye męme
de la justifier, en invocant des dispositions qui, non seulement ŕ l’égard
des membres des missions diplomatiques mais aussi ŕ l’égard des
simples voyageurs étrangers, y inclus les voyageurs roumains, n’ont
jamais été appliquées.-
Vu
ce qui précčde,
la Légation
de Roumanie, ŕ son grand regret, se trouve dans l’impossibilité
de considérer comme satisfaisantes les explications que le Ministčre
Royal a bien voulu lui donner par la note verbale précitée. Elle réitčre
la demande que M. le Ministre de Roumanie, par sa lettre No.2937, du 26
crt., a eu l’honneur de présenter au Département Royal. Partant, elle
croit devoir attirer l’attention du Ministčre Royal sur le fait qu’a
défaut de dispositions propres ŕ constituer la satisfaction qui est due
au représentant de
la Roumanie
, le
Gouvernement roumain pourrait ętre mis dans l’obligation de prendre, de
son côté, les mesures qu’il jugerait appropriées en la circonstance.
La
această notă nu mi s’a dat încă răspuns.
Cercurile
diplomatice amice de aici consideră cazul destul de grav.
Cred
că Excelenţa Voastră va găsi că procedura mea a
fost bună.
Cred
mai departe că, dacă vrem să păstram prestigiul nostru
în Bulgaria şi dacă vrem ca în viitor reprezentanţii noştrii
în această ţară să se poată mişca şi să
nu fie nişte simpli prizonieri ai poliţiei, expuşi
zimbetelor ironice ale vulgului bulgar, nu putem lăsa să treacă
această ofensă fără a ni se da satisfacţiunea
cuvenită.
De
aceea îmi permit a ruga pe Excelenţa Voastră ca, în cazul când
Guvernul bulgar refuză această satisfacţiune, să fiu
autorizat a lua unele măsuri, înaintea de toate suspendarea vizelor
consulare pentru cetăţenii bulgari, pentru a face presiunea, de
care, din nenorocire - acum ca întotdeauna - va fi nevoie.
Primiţi
Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţiuni7.
Excelenţei
Sale
Domnului
V. Antonescu
Ministru
al Afacerilor Străine
Bucureşti
În
semn de apreciere pentru activitatea diplomatului
la Sofia
, ziaristul Pamfil Şeicaru îi face un portret măgulitor:
„Câtă
pasiune a risipit Vasile Stoica
la Sofia
! Cum nu ostenea să anime orice colţ de viaţă
al românilor din Balcani! Pentru el, imperialismul roman s-a continuat la
noi, românii, prin ciobani şi căuta numele mocanilor, de cari
era mândru ca de cei mai nobili strămoşi. Din această mândrie
românească a clădit cea mai frumoasă Legaţie pe care
o are România în Europa (suntem specialişti în legaţii aşezate
în localuri închiriate). Şi în salonul cel mare al legaţiei
şi-a pus tablourile părinţilor: un bătrân
ţăran şi o bătrânică legată la cap cu o
basma neagră. În zilele de recepţie a corpului diplomatic de
la Sofia
nu uita să-i prezinte simplu: «tata» şi «mama»
sa. Când alţii jinduiesc după nu ştiu ce nobile ascendenţe
şi sunt gata să-şi fabrice titluri imaginare de nobleţe,
Vasile Stoica îşi prezintă, cu o firească mândrie, părinţii.
El nu coboară, el urcă dintr-un neam de ţărani”8.
de
prof. dr. Robert Stănciugel
Note
1 Pentru
aspectele generale ale situaţiei internaţionale al României în
perioada interbelică există o bogată literatură din
care cităm doar: V. Moisuc, Premisele izolării politice a României.
1919-1940, Bucureşti, 1991 şi partea a IV: Politica
externă şi relaţiile internaţionale din tratatul
Academiei Române, vol. VIII, România întregită (1918-1940),
Bucureşti, 2003, cu bibliografia aferentă.
2 Arhiva
Ministerului Afacerilor Externe, Problema 71/Bulgaria, Relaţii
cu România, vol.
69, f
. 259-260.
3 C-tin
Iordan, România şi relaţiile internaţionale din
sud-estul european: „modelul Locarno” (1925-1927), Bucureşti,
2001, p. 301-394.
4 Arhivele
Naţionale Istorice Centrale, fond Vasile Stoica, dosar nr.
I/51, f. 1.
5 Ibidem,
dosar nr. I/50, f. 30.
6 Ibidem,
dosar nr. I/50/f. 211.
7 Ibidem,
dosar nr. I/50/f. 219-226.
8Apud
I. Opriş, op.cit., p. 208-209.
|
|