Între statele vecine ale României Mari, în epocă existau două grupări cu care guvernanţii de la Bucureşti aveau probleme şi relaţii diferite, nu o dată chiar diametral opuse. Erau, pe de o parte, cele trei state apărute ca atare în 1918 şi aflate în aceeaşi situaţie ca şi România din multe puncte de vedere, respectiv Cehoslovacia, Iugoslavia şi Polonia (de altfel, primele două făceau parte din alianţa regională a Micii Înţelegeri, împreună cu România). Pe de altă parte, la răsărit, la apus şi la sud, România se învecina cu trei state revizioniste, respectiv Rusia bolşevică, Ungaria horthystă şi Bulgaria, care fiecare, într-un fel sau altul, contesta legitimitatea înfăptuirii României Mari, având pretenţii asupra unor părţi consistente din teritoriul regatului1.

Având în vedere faptul că ţara vecină de la sud de Dunăre manifesta statornic, în proporţii din ce în ce mai mărite, acţiuni revizioniste, autorităţile guvernamentale din România au fost nevoite să acorde o atenţie specială relaţiilor cu Bulgaria.

La Sofia au activat, în perioada interbelică, diplomaţi remarcabili, care aveau experienţă şi care cunoşteau foarte bine realităţile din Peninsula Balcanică, precum şi problematica relaţiilor bilaterale cu Bulgaria. Legaţia Regală a României din capitala bulgară, după o perioadă în care Stelian Trandafirescu a fost însărcinat cu afaceri, a fost condusă de ministrul Constantin Langa-Răşcanu până în anul 1924, când a fost transferat la Atena. Acest ministru a depus eforturi diplomatice deosebite pentru realizarea unei apropieri între România şi Bulgaria, faptul fiind dovedit şi de decorarea lui, în vara anului 1924, nu numai cu ordinul Marele Cordon al Ordinului „Meritul Civil“, distincţie atribuită, de obicei, diplomaţilor străini la încheierea misiunii la Sofia , ci şi cu acordarea, de către primul ministru, din perioada 9 iunie 1923-4 ianuarie 1926, Alexander Ţankov, şi de către ministrul de externe, Hristo Kalfov, a Marii Cruci a Ordinului „Sfântul Alexandru“, aşa după cum preciza Constantin Langa-Răşcanu în raportul confidenţial nr. 1 597, din data de 12 iulie 1924, trimis ministrului afacerilor străine ale României, I.G. Duca2.

I-a urmat Grigore Bilciurescu, ministru al ţării noastre la Sofia din anul 1924, care a depus eforturi intense pentru normalizarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Bulgaria. Dar Bulgaria, care nu acorda nici cele mai elementare drepturi populaţiei româneşti din interiorul graniţelor ei, reclama faptul că România nu ar respecta drepturile minorităţii bulgare din sudul Dobrogei, mai ales după aplicarea legii agrare în Cadrilater. Ministrul afacerilor străine al Bulgariei, Atanas Burov, şi-a înteţit criticile la adresa României, în cursul anului 1927, acuzând-o, pe nedrept, de nerespectarea drepturilor minorităţii bulgare3, în timp ce românii din ţara vecină erau supuşi unui tratament incalificabil.

 În aceste condiţii, atât Legaţia Regală a României de la Sofia , cât şi consulatele ţării noastre de la Ruse şi de la Varna au acţionat constant pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre România şi Bulgaria şi pentru acordarea de drepturi minorităţii româneşti din ţara vecină de la sud de Dunăre. Pentru o misiune diplomatică atât de dificilă a fost numit ca ministru la Sofia , în anul 1932, Vasile Stoica, iar el a fost singurul reprezentant al României în Bulgaria care a reuşit o îmbunătăţire a situaţiei minorităţii româneşti din ţara vecină, dar mai ales a acţionat cu demnitate pentru ca relaţiile româno-bulgare să se normalizeze, iar statul român să fie respectat aşa cum se cuvenea de autorităţile de la Sofia.

După circa un deceniu de activitate diplomatică în ţară şi după cei doi ani în care a activat la Tirana , Vasile Stoica a acumulat foarte multă experienţă cu privire la desfăşurarea eficientă a acţiunilor diplomatice în spaţiul balcanic. Vasile Stoica se dovedise, în egală măsură, nu numai un bun cunoscător al situaţiei românilor de la sud de Dunăre şi un remarcabil şi eficient luptător pentru drepturile lor, dar şi extrem de competent, pe baza propriei experienţe, dar şi a unor numeroase lecturi, un adevărat expert în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale ale României, respectiv acelea ale acestei părţi sud-estice a continentului european. El a dovedit o implicare amplă şi chiar şi o ambiţie deosebită în atingerea obiectivelor de politică externă ale României, încadrându-se în fapt în şcoala diplomatică creată de Nicolae Titulescu, între reprezentanţii acesteia situându-se, de altfel, atunci, ca şi mai târziu, pe un loc de frunte.

Astfel îşi începea Vasile Stoica intensa sa activitate diplomatică la Sofia , care  avut mai multe direcţii şi componente, ţinând de relaţiile bilaterale dar şi de întregul context sud-est european în acea perioadă de răscruce care preceda şi pregătea ceea ce avea să fie marea conflagraţie a secolului trecut. Evident că prezenţa sa în capitala Sofia se înscria în contextul îndelungat al legăturilor de tot felul dintre neamurile pe care istoria le-a aşezat vecine de o parte şi de alta a cursului inferior al Dunării.

Vasile Stoica şi-a început activitatea diplomatică la Sofia la data de 9 iulie 1932. Presa bulgară a acordat atenţie sosirii lui în capitala bulgară, deoarece era foarte bine cunoscută eficienţa pe care acesta a dovedit-o în activitatea diplomatică desfăşurată la Tirana. Autorităţile bulgare erau foarte bine informate despre modul în care Vasile Stoica a acţionat pentru sprijinirea minorităţii române din Albania.

De exemplu, în ziarul bulgar Mir (Pacea), în numărul din data de 29 martie 1932, era publicat articolul intitulat Bulgaria şi România, semnat de  dr. N.P. Nicolaev, în care se menţiona faptul că ştirea numirii ca ministru plenipotenţiar la Sofia a tânărului şi energicului diplomat Stoica a fost primită cu mulţumire de guvernul bulgar. În articol se exprima speranţa ca relaţiile dintre cele două state să se îmbunătăţească. Autorul însă mai menţiona şi faptul că Bulgaria considera că România stăpânea regiuni bulgăreşti în sudul Dobrogei, ceea ce demonstra care era adevărata atitudine a bulgarilor faţă de relaţiile cu ţara noastră4.

Mediul în care Vasile Stoica era nevoit să activeze la Sofia era unul dificil. Încă din prima perioadă a îndeplinirii misiunii sale diplomatice s-a confruntat cu acţiuni ostile la adresa sa şi a României. De exemplu, la data de 26 august 1932, i-a fost expediat lui Vasile Stoica un manifest emis de o organizaţie revizionistă, care se ocupa şi de incursiunile bandelor înarmate teroriste pe teritoriul Cadrilaterului, în care era ameninţat şi sfătuit să înceteze colaborarea cu autorităţile bulgare5. Acest manifest demonstra neliniştea cercurilor revizioniste bulgare faţă de o apropiere între cele două ţări.

Atent observator al vieţii politice bulgare şi al relaţiilor dintre statele europene, Vasile Stoica a trimis informaţii deosebit de preţioase Ministerului Afacerilor Străine de la Bucureşti , astfel încât România să poată promova o politică externă adaptată situaţiilor specifice. Vasile Stoica a căutat să apropie Bulgaria de statele balcanice doritoare de pace şi de menţinere a statu-quo-ului, în contextul în care se făceau eforturi pentru realizarea unui climat de înţelegere între ţările de aici.

Problema cea mai gravă care împiedica realizarea unor relaţii normale între România şi Bulgaria era cea referitoare la regiunea Cadrilaterului. Pretenţiile teritoriale ale Bulgariei şi susţinerea de către ea a bandelor înarmate şi a altor organizaţii revizioniste au făcut ca relaţiile româno-bulgare să rămână încordate, cu toate eforturile depuse de Vasile Stoica în perioada 1932-1936.

Pentru a crea  o imagine mai clară a mediului în care era nevoit Vasile Stoica să-şi desfăşoare activitatea la Sofia , vă prezentăm transcrierea unei telegrame oficiale transmisă de acesta domnului Ministru al Afacerilor Străine, V. Antonescu:

TELEGRAMĂ

Sofia,  3 Octobre 1936                  Nr. 3032

Domnule Ministru,

 În 19 Septembre am avut onoarea a expedia Excelentei Voastre, din Rahova, următoarea telegramă in clar:

* Însoţit de secretarul Hrisicu am sosit astăzi Rahova spre a vizita monumentul şi mormintele eroilor români cari în 1877 pe aceste coline şi-au sacrificat viaţa pentru independenţa română şi pentru liberarea naţiunei bulgare. Inspectorul poliţiei,un anumit Ciucleff ne-a comunicat, la biruoul poliţiei  unde furăm duşi de un sergent  de oraş, că, în conformitate cu ordinele ce are, ne este  interzis a circula în oraş şi a vizita locurile, inclusiv monumentul şi mormintele oştenilor noştrii. Am fost obligat a chema la telefon pe domnul Krasnovski, ministrul de interne, şi a cere revocarea acestor măsuri insultătoare. Deodată cu raportul acesta către Excelenta Voastră, am protestat telegrafic către ministerul externelor din Sofia şi am cerut luarea de măsuri pentru a mi se da cea mai completă satisfacţiune. Dacă va fi nevoie, nu voiu întârzia a lua şi din partea mea măsurile pe cari situaţiunea mea de ministru al României mi le impun. Aceasta cu atât mai vârtos că insulta de astăzi faţă de mine a fost precedată acum trei luni de insulta fată de Ataşatul nostru militar la Cârjali.

Expediat din Rahova în 19-IX-1936.

V. STOICA6*

În continuare V. Stoica relata:

Raportul acesta telegrafic - care nici nu ştiu, dacă a sosit la destinaţiune -nu prezintă, fireşte, decât foarte sumar cele întâmplate. Socot astfel necesar să arăt Excelenţei Voastre întreaga purtare inadmisibilă a autorităţilor bulgare faţă de mine precum şi stadiul în care se găseşte acum această chestiune.

În 19 Septembre - o sâmbătă - pe la ora 1 după amiazi, am sosit cu automobilul la Rahova , însoţit de d.V.C.Hrisicu, secretarul de presă de pe lângă această legaţiune. Voiam să văd pe de o parte portul, care are legături destul de intense cu malul românesc, pe de altă parte cimitirul soldaţilor noştrii căzuţi în Novembre 1877, monumentul ridicat în onoarea lor de Regele Carol I şi redutele la cucerirea cărora aceşti eroi şi-au sacrificat viaţa.

Ajuns in Rahova, am angajat un automobil de piaţa, ca să nu rătăcesc pe străzi.  

Am vizitat astfel portul şi tocmai urcam cu maşina prin oraş spre dealul unde odinioară fusese cimitirul şi monumentul, când un sergent de oraş, trimis anume, opri automobilul în mijlocul străzii şi după ce îmi ceru socoteală unde merg, ordonă şoferului să mâne la poliţie.

Şoferul mă conduse deci la poliţie. Am rămas în stradă în automobil, iar dânsul a intrat la inspectorul de poliţie, un anumit Ciucleff. Peste vre-o zece minute şoferul se reîntoarse comunicându-mi că inspectorul i-a interzis de a mă duce cu automobilul prin oraş sau la locul cimitirului soldaţilor români.

Am cerut imediat explicaţiuni inspectorului, prin d.Hrisicu. Acestuia inspectorul Ciucleff îi declară, într-un mod foarte puţin politicos, că dânsul are ordine speciale în ce mă priveşte şi că în conformitate cu aceste ordine Ministrului României şi însoţitorului său le este interzis a circula prin Rahova şi împrejurimi. D.Hrisicu îi arătă că ceeace vrem să vedem este cimitirul oştenilor români şi monumentul ridicat  de Regele Carol I. Ciucleff însă îi răspunse că mai ales acest loc este interzis Ministrului României s[-l vadă.

D.Hrisicu ceru atunci să telefoneze din însuşi biroul poliţiei, d-lui ministru de interne, Krasnovski. La ceeace inspectorul Ciucleff îi răspunse cu aceeaşi specific, bulgărească politeţe că se poate telefona ministrului tot aşa de bine şi dela centrala telefonică din oraş.

D.Hrisicu comunicându-mi cele mai sus, ne-am dus la centrala telefonică, de unde, după oarecare dificultate - ministrul Krasnovski neştiind altă limbă decât cea bulgară - am putut aduce la cunoştinţa ministrului purtarea inspectorului de poliţie. Am adresat totodată un protest telegrafic ministerului de externe şi am adus, prin telegrama mai sus menţionată, la cunoştinţa Excelenţei Voastre acest caz neobişnuit.

Am fost obligat să stau apoi până către seară în camera mea de la hotel, supravegheat, ca un răufăcător, de doi sergenţi de oraş şi doi agenţi secreţi, extrem de primitivi, ai poliţiei.

Pe la orele 5 - probabil în urma ordinului ministrului - inspectorul Ciucleff a binevoit în fine să-mi permită să circul şi să vizitez şi mormintele soldaţilor români; în acelaş timp însă a interzis tuturor şoferilor de a mă conduce cu automobilul prin oraş sau pe dealul unde era cimitirul şi monumentul.  

Astfel abia a doua zi, Duminecă în 20 Septembre, am putut vizita locul unde au căzut şi au fost înmormântaţi soldaţii noştri cari au dat Bulgariei libertatea.

Atunci am înţeles dece au avut autorităţile poliţieneşti atitudinea insultătoare.

Din monumentul ridicat de Regele Carol I şi din cimitir nu mai exista nimic: monumentul, care odinioară se vedea de pe Dunăre, a fost distrus în Septembre 1916 cu dinamită, mormintele au fost batjocorite, crucile au fost sfărâmate şi locul însuşi a fost nivelat, iar din ordinul primăriei, terenul cu osemintele oştenilor noştri a fost arat. În loc de monument şi morminte, am găsit buruieni, porumb şi floarea soarelui. Autorităţile bulgare au vrut deci să mă împiedice de a vedea această minunată ispravă a spiritului de care au fost şi sunt şi astăzi conduse!

Precum am arătat mai sus, încă din Rahova am protestat energic contra măsurii luate contra mea şi am cerut o deplină satisfacţiune.    

Am repetat protestul meu într-o nouă scrisoare pe care, cu No.2937 am adresat-o în 26 Septembre d-lui I.Krasnovski  ministru de externe ad-interim şi în care arătând ilegalitatea comisă şi ofensa ce mi s’a adus în calitatea mea de Ministru al României am cerut satisfacţiunea la care am dreptul, inclusiv pedepsirea funcţionarilor vinovaţi de aceasta purtare.

În aceasta scrisoare spuneam:

“Le fait que l’inspecteur susnommé m’a défendu de circuler dans la ville et de visiter les tombeaux des soldats roumains, qu’il a interdit męme aux chauffeurs locaux de me conduire et qu’il m’a obligé de passer tout l’aprčs-midi dans ma chambre d’ hôtel, surveillé par deux sergents de ville et par deux agents, constitue une insulte de propos délibéré ŕ l’adresse du représentant de la Roumanie , que le Gouvernement roumain, ŕ son grand regret, ne saurait admettre.”

La telegrama mea din Rahova - exact în ziua când îi trimiteam acest al doilea protest al meu şi deci înainte de a-l fi citit - ministerul de externe mi-a răspuns cu o notă verbală (No.22405-38-I) de tipică ipocrizie bulgară, căutând nu numai să justifice pe inspectorul dela Rahova, dar chiar să-mi aducă mie vină că n’am avizat autorităţile  bulgare de intenţiunea mea de a mă duce în acea regiune, care e o zonă de frontieră, ca ele să-mi dea permise speciale şi să ia , măsuri pentru a-mi uşura călătoria!

Falşitatea acestei explicaţiuni reiese şi mai clar din faptul că - precum am raportat cu No.1873 din 2 Iulie – ataşatul nostru militar, împreuna cu ataşaţii militari grec şi francez, a fost împiedicat în 29 Iunie în orăşelul Cârjali, nu numai de a circula dar chiar de a se scoborî din automobil, cu toate ca anunţase Marele Stat Major şi avea încuviinţarea acestuia.

La nota ministerului de externe am replicat încă în aceeaşi zi de 26 Septembre. Respingând argumentarea bulgară declaram:

1) Orehovo – Rahova – n’est pas une place forte;

Orechovo est un port sur le Danube, ayant, selon les dispositions en vigueur, la même situation de ville - frontière et le même régime administratif et militaire que Roussé, Lom ou Vidin.

2)  Il n’y a aucune disposition qui exigerait que les personnes désireuses de se rendre dans ces villes, Orehovo y comprise, doivent être munies d’autorisation spéciales, autres que leurs cartes d’identité; les autorités police n’ont même jamais exigé de telles autorisations.

3) Aucun membre du corps diplomatique de Sofia, qui ait fait des excursions dans les villes danubiennes, Orehovo y comprise, n’a du être et n’a été  muni “d’une autorisation en règle” émanant des autorités militarisés des zones - frontière; aucun membre du corps diplomatique n’a été  pourtant empêché de visiter librement ces villes alentours et n’a été séquestré  dans son hôtel sous la surveillance de la police.

4) Ce privilège a été réservé  exclusivement à M. le Ministre de Roumanie, au représentant de l’Etat voisin à l’égard duquel les différents Gouvernements bulgares ont toujours protesté de leurs sentiments amicaux.

5) Le fait que les autorités bulgares d’Orehovo, après avoir collaboré à la profanation du cimetière des héros roumains qui leur avaient donne la liberté, n’ont pas considéré, pendant dixhuit ans, nécessaire de restaurer la monument et les croix des tombeaux ou au moins de protéger l’endroit par une clôture, mais, bien au contraire, out disposé que la terre fût labourée et que les ossements sacrés fussent déterrés par la charrue, prouve que la conduite inadmissible de la police d’Orehovo envers M. le Ministre de Roumanie est due uniquement aux sentiments de haine que l’on cultive à Orehovo et en d’autres localités danubiennes à l’égard des roumains et de la Roumanie et dont le Gouvernement roumain ne pourra ne pas tenir compte au cours de ses relations futures avec Bulgarie.

6) La  Légation de Roumanie constate que le Département Royal, par sa note verbale susmentionnée ne flétrit pas la grossière offense portée au représentant de la Roumanie , mais, bien au contraire, l’approuve et essaye même de la justifier, en invocant des dispositions qui, non seulement à l’égard des membres des missions diplomatiques mais aussi à l’égard des simples voyageurs étrangers, y inclus les voyageurs roumains, n’ont jamais été appliquées.-

Vu ce qui précède, la Légation de Roumanie, à son grand regret, se trouve dans  l’impossibilité de considérer comme satisfaisantes les explications que le Ministère Royal a bien voulu lui donner par la note verbale précitée. Elle réitère la demande que M. le Ministre de Roumanie, par sa lettre No.2937, du 26 crt., a eu l’honneur de présenter au Département Royal. Partant, elle croit devoir attirer l’attention du Ministère Royal sur le fait qu’a défaut de dispositions propres à constituer la satisfaction qui est due au représentant de la Roumanie ,  le Gouvernement roumain pourrait être mis dans l’obligation de prendre, de son côté, les mesures qu’il jugerait appropriées en la circonstance.

La această notă nu mi s’a dat încă răspuns.

Cercurile diplomatice amice de aici consideră cazul destul de grav.

Cred că Excelenţa Voastră va găsi că procedura mea a fost bună.

Cred mai departe că, dacă vrem să păstram prestigiul nostru în Bulgaria şi dacă vrem ca în viitor reprezentanţii noştrii în această ţară să se poată mişca şi să nu fie nişte simpli prizonieri ai poliţiei, expuşi zimbetelor ironice ale vulgului bulgar, nu putem lăsa să treacă această ofensă fără a ni se da satisfacţiunea cuvenită.

De aceea îmi permit a ruga pe Excelenţa Voastră ca, în cazul când Guvernul bulgar refuză această satisfacţiune, să fiu autorizat a lua unele măsuri, înaintea de toate suspendarea vizelor consulare pentru cetăţenii bulgari, pentru a face presiunea, de care, din nenorocire - acum ca întotdeauna - va fi nevoie.           

Primiţi Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţiuni7.

Excelenţei Sale

Domnului V. Antonescu

Ministru al Afacerilor Străine

Bucureşti

 În semn de apreciere pentru activitatea diplomatului la Sofia , ziaristul Pamfil Şeicaru îi face un portret măgulitor:

 „Câtă pasiune a risipit Vasile Stoica la Sofia ! Cum nu ostenea să anime orice colţ de viaţă al românilor din Balcani! Pentru el, imperialismul roman s-a continuat la noi, românii, prin ciobani şi căuta numele mocanilor, de cari era mândru ca de cei mai nobili strămoşi. Din această mândrie românească a clădit cea mai frumoasă Legaţie pe care o are România în Europa (suntem specialişti în legaţii aşezate în localuri închiriate). Şi în salonul cel mare al legaţiei şi-a pus tablourile părinţilor: un bătrân ţăran şi o bătrânică legată la cap cu o basma neagră. În zilele de recepţie a corpului diplomatic de la Sofia nu uita să-i prezinte simplu: «tata» şi «mama» sa. Când alţii jinduiesc după nu ştiu ce nobile ascendenţe şi sunt gata să-şi fabrice titluri imaginare de nobleţe, Vasile Stoica îşi prezintă, cu o firească mândrie, părinţii. El nu coboară, el urcă dintr-un neam de ţărani”8.

de prof. dr. Robert Stănciugel

 Note

1 Pentru aspectele generale ale situaţiei internaţionale al României în perioada interbelică există o bogată literatură din care cităm doar: V. Moisuc, Premisele izolării politice a României. 1919-1940, Bucureşti, 1991 şi partea a IV: Politica externă şi relaţiile internaţionale din tratatul Academiei Române, vol. VIII, România întregită (1918-1940), Bucureşti, 2003, cu bibliografia aferentă.

2 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Problema 71/Bulgaria, Relaţii cu România, vol. 69, f . 259-260.

3 C-tin Iordan, România şi relaţiile internaţionale din sud-estul european: „modelul Locarno” (1925-1927), Bucureşti, 2001, p. 301-394.

4 Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Vasile Stoica, dosar nr. I/51, f. 1.

5 Ibidem, dosar nr. I/50, f. 30.

6 Ibidem, dosar nr. I/50/f. 211.

7 Ibidem, dosar nr. I/50/f. 219-226.

8Apud I. Opriş, op.cit., p. 208-209.