|
Când ştiu că pe 17 ianuarie, tânărul de altădată,
suplu, frumos, erou al „Aripilor Româneşti” pe faimoasele
avioane de vânătoare Messerschmitt a împlinit 88 de ani de
viaţă şi aproape şase decenii dedicate
scrisului, fiind încă „verde”, este firesc să mă
înduioşez şi să mă bucur cu tot sufletul de
faptul în sine şi de marile sale reuşite în romanul
istoric postbelic cu subiecte din istoria României antice,
medievale şi moderne, documentate, dinamice, cu personaje
pozitive pline de viaţă pilduitoare în sacrificiul lor
suprem pentru pământul şi neamul românesc. Iată un
fragment grăitor dintr-un interviu publicat de ASTRA braşoveană
în 1972 relativ
la Mihai Viteazul
, marele erou-martir cu care sufletul său se
contopeşte: „Fulminanta sa ţâşnire în istorie, în
numele libertăţii şi dreptului la autodeterminare,
setea profundă de libertate şi demnitate. Poezia lui aspră,
intuiţia genială a „Magnei Valahicae” şi tragica
stăruinţă de a o împlini în fapt, pe dimensiunile
vechii Dacii, împingând lucrurile până la ultima lor
consecinţă, radicalizarea şi unirea celor trei puteri
care se rivalizau de secole: Otoman, Sf. Imperiu Roman de naţie
germană şi Polonia medievală. Puterea de a se jertfi
pe sine. Puterea tragică de a-i jertfi pe ai săi, când raţiunea
politică o cere. |
”
Romanul „Strămoşii”, închinat celor tineri şi curajoşi,
celor maturi gata a se jertfi pentru ţară, autorul se destăinuie:
„Iubindu-l în voi pe mâine iată că vă dedic o parte
din ieri, pentru ceasurile de solitudine, de taină şi
confesiune.” O frază cazonă, disciplinată, în care
fiecare frază, propoziţie, cuvânt îşi îndeplineşte
rostul, ca un soldat pe front, alături de gingăşii înfiorate
de dor înflăcărat, adulmecând aerul munţilor, într-o
haină lingvistică de mătase caldă. Debranşat dur
după 1945, de armia sa strălucită, poposeşte în
pedeapsă politică tocmai
la Mediaş. Să-i
ascultăm mărturisirea: „Trecut în rezervă
pe motive politice de esenţă proletcultist-kominterniste (eram
comandantul Companiei a 2-a de elevi-ofiţeri în Şcoala de Ofiţeri
Tehnici de Aviaţie), cochetesam din liceu cu literatura, cunoscând
cenaclul «Orizonturi noi» din Sibiu, condus de regretatul Mircea Avram
şi cum se simţea acut nevoia unei replici la politica de
sovietizare, am recurs la mijloacele romanului istoric pe care l-am înţeles
ca un roman sumă. [...] Sibiul, pe lângă scriitorii consacraţi,
ca Paul Constant, pitorescul Moş Paul, beneficia de intelectuali de mâna
întâi, ca Radu Stanca. Pe lângă aceştia şi de o mână
de tineri deosebit de talentaţi: Natalia Pătărău, mai
târziu Natalia Potolea, Vasile Rusu, Paul Goma, Mircea Braga, Ştefan
Mathe, pe atunci elevi în ultimele clase de liceu. Biblioteca ASTRA,
muzeul Brukenthal, Arhivele Statului, anticariatele, oraşul vechi,
Şelimbărul, au intrat într-un fel de osmoză creatoare de
disponibilităţi. Sunt ceea ce sunt, în bună măsură,
datorită Sibiului, căruia, iată după mai bine de 50 de
ani de la debut, îi aduc omagiul şi recunoştinţa mea.”
Tradiţia
militară din familie a facut din tânărul ofiţer comandor
un pătimaş rob al scrisului, tinzând firesc spre glorie literară,
„obligând condeiul să-l întreţină”.
Note
bio-biografice:
-
S-a născut
la Ineu
, într-o familie de intelectuali – tatăl mare
iubitor de agronomie şi pomicultură. Studii liceale
la Timişoara.
Şcoala de ofiţeri de aviaţie, absolvită
în 1943. Facultatea de istorie şi filozofie Bucureşti.
-
Debut în presa sibiană: Lupta Sibiului, cu schiţa „Aripi
prietene” (1952). Scrie de zor, ordonat, teancuri de fişe
documentare
la Biblioteca ASTRA
, Arnivele Naţionale Judeţene, Biblioteca
Brukenthal, ce-i vor susţine temeinic cărţile cu subiect
istoric şi cărora le rămâne „recunoscător”.
Astfel munca sa în nopţi albe, în spaţiul sediului A.R.L.U.S.
de pe B-dul N. Bălcescu se încununează cu un roman masiv:
„Brazdă şi paloş” vol.I 1954 şi vol. II 1956.
Vitrina librăriei „Mihai Eminescu”, din stânga Telefoanelor, e gătită
de sărbătoare cu un portret cât o icoană, din care, un bărbat
superb zâmbeşte victorios, ca după un atac în vijelie asupra
duşmanului, la marginile cerului românesc.
-
Anul 1956 ni-l răpeşte şi-l duce pe meleagurile adolescenţei
şi tinereţii fericite, ca redactor la revista de cultură
„Scrisul bănăţean”. Începem corespondenţa. Caldă,
limpede, viguroasă, plină de învăţăminte pentru
ucenicul în ale scrisului, în prag de debut. Prietenia trainică se
încheagă încet, uneori cu pauze, dar sinceritatea inimii şi
potriveala sufletelor îi aşază temelie de granit. Aşa se
explică faptul că şi astăzi ne scriem cu drag şi
folos, mai ales pentru mine şi prietenii de
la Cenaclul
literar şi artistic „G. Topârceanu”, cât
şi pentru şcoala „Mihai Eminescu”, al căror oaspete
drag a fost ca şi al Cercului Militar din Sibiu.
-
În 1959 este ispitit de teatru cu piesa „cazul studentului Mihai
Lotreanu” (scenă 1962).
-
1963 – revine în prima linie de succes literar, cu romanul
„Muntele” vol.I şi vol. II în 1967. Stăpân perfect pe
subtilităţile graiului sătesc bănăţean
„Aproape de zei” – ipostază ikeriană pentru eroul devenit
personaj incredibil.
-
O culme a reuşitei sale artistice este romanul „Vulturul” (I-II)
şi III-IV – personaj central – eroul de la Şelimbăr -
Mihai Viteazul. Primeşte premiul Academiei Române.
-
„Strămoşii” – de
la Burebista
încoace în legătură cu care autorul se destăinuie
adresându-se tinerilor: „Iubindu-l în voi pe mâine, iată că
vă dedic o parte din ieri, pentru ceasurile de solitudine, de taină
şi confesiune”. Om predestinat curajului temerar, autorul îşi
defineşte dreptul şi aria de acţiune prin scris: „dreptul
sacru al creatorului de artă începe şi sfârşeşte
numai în limitele adevărului istoric”.
Secvenţe
de gândire:
„Dacă
n-aş crede în funcţia educativă a artei, n-aş mai
scrie”.
„Universul
militar ţine de istoria noastră”.
„Romanul
istoric obligă creatorul la o poziţie ideologică fără
echivoc”.
„Toate
cărţile mele sunt, de fapt, proiecţia în timp şi din
timp a unor idei permanente”.
„Am
crezut şi cred că mă justific numai în măsura în
care păstrez idealul României.”
„Arta
este vocaţia mea. Arta este raţiunea mea de a fi. Arta este
onoarea mea de ofiţer. Pentru mine asta a fost şi este ţara.
Nu accept nici un compromis. Nu accept nici o altă idee. Imperiile să
se concureze în domeniul economic, moral, cultural, ştiinţific.
Să-şi dovedească superioritatea în spirit - nu cu armele.
Nu suport ciuntirea şi siluirea ţării. Asta e legea mea
morală”.
Cărţile din Biblioteca ASTRA ale maestrului Radu Theodoru
totalizează 14320 de pagini în 50 de fişe. Avem de-a face cu un
scriitor care trăieşte concomitent cele trei ipostaze ale
timpului: trecut, prezent şi viitor, dar şi cele trei dimensiuni
ale timpului istoric: istoria antică (Burebista, Decebal); medieval -
epoca lui Mihai Viteazul; modernă şi contemporană -
„Biografie de război”, „România ca o pradă”, „A fost
ori nu holocaust?” etc., etc. căci fără istorie s-ar afla
în pustiul în care bat toate vânturile lumii Autorul e un om care, din
tinereţe, posedă „un trio magnific de aviator” cu „gustul
pentru eternitate agăţat de aripi”, un scriitor care şi
azi „te învaţă să ţii întâmplarea departe de
tine.” Jertfa tovarăşilor săi de zbor e sintetizată
în fraza memorabilă: „Niciodată, atât de mulţi, n-au
datorat atât de mult, atâtor de puţini” (1940-1945).
Relaţia
cu Transilvania natală e privită de pe linia frontului răsucit
cu 1800 în
ziua de 23 august 1944: „Românii n-au uitat şi n-au iertat. Noi ne
apărăm de secole împotriva tuturor invadatorilor.” Urgisit
şi după moarte, mareşalul Antonescu are cel puţin o
calitate de seamă: „Nu acceptă Arbitrajul de
la Viena.”
- zice biograful său cu admiraţie. Şi
pentru că suntem în preajma cinstirii „Luceafărului”
literaturii române, căruia i-a dedicat multe poezii amare, menţionăm
un gând final: „Mihai Eminescu, vizionar politic de geniu, a numit
deschis (...) inamicii interni şi externi ai României, coalizându-i
împotrivă-i. Astfel a devenit inamic public, fiind condamnat de
ocultă la moarte civilă şi apoi la moarte fizică.”
La
mulţi ani, maestre! Sănătate şi spor la condei!
Vasile
RUSU
|
|