România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

“UNGARIA MILENARĂ” vs. “GERMANIA” victorioasă 

 

În ultimul timp opinia publică românească este confruntată cu o problemă care a dat naştere la o serie de discuţii, dezbateri publice, controverse etc., care ocupă spaţii largi în presa şi în emisiunile de televiziune. Este vorba de (re)amplasarea (2004-2005) în municipiul Arad a monumentului ridicat în memoria celor 13 generali din armata revoluţionară maghiară executaţi de autorităţile austriece în anul 1849 la Arad. Acest monument a fost inaugurat în anul 1890 şi se susţine că s-a vrut să simbolizeze o reconciliere a maghiarilor cu austriecii mai ales având în vedere că din 1867 fiinţa imperiul dualist austro-ungar l-a avut pe Franz Josef  I ca împărat. În fapt nu ştim exact care a fost semnificaţia acestui monument pentru austrieci, dar din cele apărute în presa maghiară a vremii rezulta clar că acest monument, pentru maghiari reprezenta UNGARIA MILENARĂ şi preamărea gloria ei, având în vedere că în perioada respectivă, Ungaria se pregătea să celebreze cu mare fast împlinirea a 1000 de ani dela aşezarea triburilor migratoare maghiare în Câmpia Panonică şi stabilirea lor definitivă acolo ( 896 A .D.). Întreaga presă maghiară a timpului a subliniat în termeni de un entuziasm delirant semnificaţia înălţătoare a acestui monument destinat să eternizeze imaginea triumfală a Ungariei milenare. Aşezarea maghiarilor în Panonia şi sedentarizarea lor însemna începutul istoriei maghiarilor în Europa iar monumentul, prin însăşi concepţia lui artistică, simboliza exact acest lucru  şi marca împlinirea unui mileniu de istorie glorioasă. Exaltarea  şi tonul triumfalist al articolelor, al publicaţiilor, al comentariilor  şi al prezentării semnificaţiei monumentului nu lasă loc nici unei îndoieli cu privire la ceea ce acest monument a simbolizat din totdeauna  pentru maghiari, respectiv UNGARIA MILENARĂ glorioasă.

Faptul că execuţia celor 13 generali revoluţionari a avut loc la Arad „fu ocazia  şi nu cauza” (după expresia lui Bălcescu) amplasării monumentului în acest oraş. Într-adevăr, analizând contextul politic al anilor 80 ai secolului al XIX-lea rezulta următoarele elemente care au determinat alegerea oraşului Arad pentru ridicarea acestui monument:

1) Transilvania era la data respectivă o fostă provincie austriacă intrată în componenţa Ungariei exclusiv datorită creării dualismului austro-ungar (1867) iar monumentul avea tocmai această semnificaţie respectiv simboliza stăpânirea de către Ungaria a Transilvaniei cu toate că trupele revoluţionare maghiare fuseseră înfrânte. Se ştie că unul din obiectivele revoluţiei maghiare era alipirea Transilvaniei la Ungaria , lozinca lui Kossuth fiind „Unio vagy halal” (Unirea sau moartea), iar monumentul „Ungariei Milenare” ridicat la Arad , pe teritoriul Transilvaniei arăta exact îndeplinirea, e adevărat că în cadrul Austro-Ungariei, a acestui obiectiv.

2) Concepţia artistică a monumentului subliniază aceeaşi idee conţinând elemente care se referă la cele 13 provincii vasale coroanei Sfântului Ştefan, în paralel cu sacrificiul celor 13 generali revoluţionari:

Ludwig Aulich, etnic german, născut la Pojon , locotenet-colonel în armata austriacă, numit general de Lajos Kossuth;

Jovan Damjanić, etnic sârb, născut la Staza (azi în Croaţia), locotenent-colonel în armata austriacă, numit general de Kossuth;

Arisztid Dessewffy (Dezsőffy), maghiar născut la Ósvacsákány (astăzi Čakanovce în Slovacia), căpitan în armata austriacă;

Ernő Kiss, etnic armean, născut la Timişoara , comandant al regimentului de cavalerie II Hanovra, numit general de Kossuth;

Karlo Knezić, etnic croat, născut la Veliki Grđevac (azi în Croaţia). A fost numit general după rănirea lui Jovan Damianić;

Georg Lahner, etnic german, născut în satul Necpál (astăzi Necpaly în Slovacia);

Vilmos Lázár, etnic maghiar născut în Nagybecskerek ( azi Zrenjanin în Serbia );

Karl August Graf zu Leiningen-Westerburg, conte german, născut în Ilbenstadt (azi Niddatal, Hessa, Germania);

József Nagysándor, etnic maghiar născut la Oradea ;

Ernst Pöelt von Pöeltenberg, născut la Viena , locotenent în armata imperială austriacă, nu cunoştea maghiara, numit colonel de Kossuth;

Josef Schweidel, născut în Zombor ( azi Sombor în Serbia), maior în armata austriacă;

Ignác Török, etnic maghiar născut în Gödöllő, în apropiere de Budapesta;

Károly Vécsey, etnic maghiar născut în Pesta, conte, locotenent colonel în armata austriacă, numit general de Kossuth.

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Cei_13_de_la_Arad)

3) Ideea de „Libertate” pentru care au murit cei 13 generali revoluţionari nu transpare din elementele artistice ale monumentului  şi nici nu avea cum să fie exprimată, întrucât Ungaria nu era eliberată de sub dominaţia Austriei imperiale, ci era o parte componentă a Austro-Ungariei, imperiul dualist, în care oricum deciziile se luau la Viena.  Idealurile de libertate clamate de revoluţia maghiară  şi de conducătorul ei L. Kossuth erau departe de a fi fost realizate  şi ca atare nu au fost simbolizate de monument  şi nici nu au fost menţionate în presa vremii  şi în articolele criticilor de artă ai timpului respectiv.

4) Întreg ansamblul monumentului nu are un caracter de pios omagiu adus unor martiri ai revoluţiei care s-au jertfit pentru idealurile ei, monumentul având, dimpotrivă un caracter triumfal, glorificând „Ungaria Milenară” care se pregătea să sărbătorească în cadrul unor festivităţi grandioase împlinirea a 1000 de ani dela stabilirea triburilor maghiare migratoare sub conducerea lui Arpad în Câmpia Panonică (Ungaria de azi) în urma înfrângerii lor la Lechfeld de către împăratul german Otto I-ul cel Mare.

Se vede limpede că ideea că acest monument ar simboliza o reconciliere între maghiari  şi austrieci nu are consistenţa  şi nici nu ar fi avut nici un sens la peste 20 de ani dela crearea dualismului austro-ungar care reprezenta mult mai mult decât o simplă reconciliere în fapt fiind o asociere a doi foşti inamici. Pe de altă parte, ideea de „Monument al libertăţii” nu are nici un suport artistic  şi nici nu a fost menţionată ca atare în cronicile de artă mai vechi sau mai noi, această nouă interpretare, dată simbolisticii monumentului este de dată recentă şi are ca scop clar deturnarea atenţiei opiniei publice de la adevărata semnificaţie a acestui monument, respectiv aceea de a glorifica „Ungaria Milenară” şi prin amplasarea lui la Arad , pe teritoriul Transilvaniei, a aduce în prim plan prezenţa maghiară în această fostă provincie austriacă, niciodată componentă a statului maghiar  şi locuită din totdeauna în majoritate de români. Trebuie subliniat că Transilvania a fost de-a-lungul istoriei voievodat, cel mult vasal coroanei ungare, nu a fost ocupată de turci după înfrângerea Ungariei la Mohacs (1526), când Ungaria a devenit paşalâcul de Buda, a rămas independentă, a devenit apoi provincie austriacă în secolul XVIII. Prima dată în istorie când Transilvania a devenit componentă a statului ungar a fost în anul 1867 când a luat fiinţă imperiul dualist austro-ungar având pe Franz Josef I-ul ca împărat al Austriei  şi rege al Ungariei.

În continuarea analizării diferitelor aspecte legate de caracterul acestui monument care, indiferent de semnificaţia  şi de simbolistica lui, trebuie subliniat că are incontestabil o certă valoare artistica  şi o mare importanţă pentru mândria naţională a poporului maghiar, reprezentând trecutul „Ungariei milenare”, considerăm că este necesar să examinam contextul politic al ultimelor decenii ale secolului al XIX-lea, perioadă în care a fost realizat acest monument.

Germania, sub conducerea lui Bismarck, era în plină ascensiune, iar după înfrângerea Franţei în 1871 avea un rol deosebit de important în politica europeană, redevenind imperiu, iar Wilhem I-ul fiind proclamat împărat.

Franţa învinsă, pierdea Alsacia  şi Lorena iar, datorită frământărilor interne influenţa ei în plan european era minoră. Ungaria a gravitat întotdeauna în sfera de influenţă a Împeriului Habsburgic  şi implicit ca parte componentă acum a Austro-Ungariei era strâns legată de Germania. Triumful Germaniei asupra Franţei sporea substanţial influenţa acesteia  şi în plan cultural  şi economic asupra ţărilor din Europa centrală. Acest lucru s-a evidenţiat în literatură şi arta ţărilor central europene până spre finele secolului al XIX-lea când Franţa a reuşit să revină în prim plan în artă, ştiinţă  şi literatură.

În anii imediat următori după victoria Germaniei asupra Franţei, autorităţile germane au hotărât să realizeze un monument grandios care să eternizeze pentru posteritate gloria Germaniei învingătoare. Monumentul a fost amplasat pe o înălţime ce domina valea Rinului lângă Rudesheim  şi este realmente grandios  şi în concepţie  şi ca dimensiuni (spada personajului central care simbolizează Germania are 7 metri lungime!). Monumentul a fost intitulat „GERMANIA” care era simbolizată de o femeie care ţine în mâna dreaptă o cunună  şi în mâna stângă o spadă şi preamărea eroismul  şi sacrificiul armatei germane care a adus patriei victoria asupra Franţei în războiul din 1870-71  şi anexarea Alsaciei  şi a Lorenei la Imperiul German.

Revenind la consideraţiile anterioare noi credem că influenţa germană s-a resimţit în mod substanţial în concepţia tematică şi semnificaţia monumentului de la Arad. Comparând realizarea artistică a celor două monumente care prezintă asemănări frapante, se poate vedea cu claritate că la baza concepţiei ambelor ansambluri stă ideia glorificării patriilor, respectiv Germania  şi Ungaria. Nu sacrificiul generalilor revoluţionari constituie simbolistica principală a monumentului de la Arad   şi cu atât mai puţin reconcilierea dintre austrieci  şi maghiari, ci aşa cum se vede limpede din concepţia artistică a realizatorilor celor două opere de artă, ideea centrală este glorificarea patriei legată de evenimente cruciale din istoria sfârşitului de secol XIX a celor două ţări, respectiv victoria asupra Franţei, anexarea provinciilor Alsacia  şi Lorena  şi unificarea Germaniei prin (re)înfiinţarea Imperiului German sub Kaiser-ul Wilhelm I pentru monumentul „GERMANIA”  şi sărbătorirea împlinirii a 1000 de ani de la stabilirea maghiarilor migratori în Câmpia Panonică în cazul monumentului „UNGARIA MILENARĂ”.

Pentru oricine care priveşte cele două monumente asemănarea ideatică a realizării artistice şi a simbolisticii lor este evidentă  şi e clar că mesajul transmis posterităţii se referă la glorificarea patriilor respective. Dacă în cazul monumentului „GERMANIA” semnificaţia lui este declarată  şi clară, în cazul monumentului „UNGARIA MILENARĂ”, cu toate că la vremea inaugurării lui s-a afirmat cu claritate că se referă la patria glorioasă a maghiarilor la împlinirea a 1000 de ani de existenţă a ei în Europa, astăzi se încearcă din motive lesne de înţeles să se deturneze atenţia opiniei publice, a autorităţilor locale din Arad  şi mai ales a guvernului român de la adevărata semnificaţie a acestui monument, respectiv de a marca prezenţa maghiară pe teritoriul Transilvaniei.

Trebuie subliniat că dacă s-ar fi avut în vedere omagierea eroilor martiri ai revoluţiei maghiare, concepţia artistică ar fi fost dominată de respect  şi pios omagiu adus sacrificiului acestora pentru patria maghiară şi monumentul nu ar fi avut caracterul triumfal care i-a fost imprimat de creatorul lui, care corespunde realmente ideii de preamărire a patriei milenare, de exaltare a orgoliului naţional maghiar şi demonstrează cu evidenţă că aceasta a fost semnificaţia din totdeauna a respectivului monument, omagierea „UNGARIEI MILENARE”.

Mai trebuie subliniat faptul că, în căzul monumentului „GERMANIA” dela Rudesheim, deşi a fost înălţat pentru a celebra victoria asupra Franţei, deşi războiul s-a purtat pe teritoriul francez, iar eroii au căzut în luptele de acolo  şi în urma acestui război Germania a anexat provinciile Alsacia  şi Lorena, monumentul NU a fost amplasat pe teritoriul acestor provincii cucerite, ci în interiorul Germaniei.

În încheiere, din cele expuse mai sus se desprind următoarele concluzii:

1) Monumentul în cauză glorifică „UNGARIA MILENARĂ” incluzând elemente ce simbolizează cele 13 provincii vasale coroanei sfântului Ştefan  şi omagiază palid, în subsidiar, sacrificiul eroilor revoluţiei executaţi la Arad.

2) Monumentul nu are elemente artistice care să simbolizeze LIBERTATEA (care nu are naţionalitate cum a ţinut să sublinieze dl. Tokay Gyorgy!), ci din contră omagiază  şi preamăreşte UNGARIA MILENARĂ patria maghiarilor.

3) Trebuie arătat însă că pentru revoluţionarii maghiari noţiunea de libertate avea înţelesuri diferite dacă era vorba de alte naţionalităţi conlocuitoare cu maghiarii astfel că trupele revoluţionare comandate de cei 13 generali revoluţionari, chiar dacă au luptat pentru libertatea maghiarilor împotriva tiraniei reprezentată de imperiul habsburgic, au tratat cu aroganţă năzuinţele de libertate ale celorlalte naţionalităţi, iar în ceea ce priveşte comportamentul faţă de români, acesta a fost de o violenţă extremă, 40.000 de români, în mare parte femei  şi copii fiind ucişi cu cruzime şi cca. 300 de sate incendiate  şi devastate. De menţionat că aceste victime erau locuitori neînarmaţi care nu participau în nici un fel la luptele dintre trupele revoluţionare  şi armata imperială austriacă.

4) Chiar dacă pentru maghiari cei 13 generali sunt martiri ai revoluţiei maghiare, atrocităţile comise de trupele de sub comanda acestora faţă de români trezesc până în zilele noastre resentimente care nu contribuie la buna înţelegere între poporul român  şi cel maghiar, iar amplasarea monumentului la Arad nu face decât să creeze tensiuni care vor constitui totdeauna obstacole de netrecut în calea unei reale reconcilieri româno-maghiare.

Pentru toate considerentele de mai sus este evident că acest monument are o semnificaţie deosebită pentru poporul maghiar, constituie un simbol al mândriei naţionale maghiare  şi evocă un moment important din istoria poporului maghiar, ca atare nu-şi poate avea locul pe teritoriul României nici la Arad   şi nici în altă parte , întrucât nu pentru poporul român  şi libertatea lui au luptat  şi s-au jertfit cei 13 generali revoluţionari.

Poporul maghiar are dreptul  şi datoria sacra să-şi omagieze eroii care de-a-lungul istoriei au luptat  şi s-au jertfit pentru libertatea  şi gloria patriei lor, iar monumentele care să eternizeze memoria lor  şi să reamintească generaţiilor viitoare sacrificiul lor, trebuie înălţate pe teritoriul Ungariei, patria pentru care şi-au dat viaţa şi nu pe teritoriul României.

 Septimiu Zaharia SEICEANU