România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

   

Părintele Grigore Sima al lui Ioan, ctitor de cultură în Ţara Moţilor

 

„Ţara Moţilor !

Ţară de dor. Ţară de suflet.

Ţară de oameni cu simţul istoriei

în sânge... Ţară a respectului

pentru datini şi obiceiuri, pentru

pământ şi strămoşi !....”

Gheorghe Jurcă, Mărturisirile Muntelui

 

Istoria zbuciumată a Bisericii noastre ortodoxe, atât de strâns împletită cu cea a poporului român, scoate la lumină chipuri de preoţi a căror amintire trecerea anilor nu reuşeşte s-o înghită niciodată. Biserica Ortodoxă a dat în decursul îndelungatei sale existenţe numeroşi preoţi luminaţi, cărturari de seamă care au ştiut să fie alături de credincioşi, să-i îndrume, să-i călăuzească în menţinerea şi apărarea dreptei credinţe strămoşeşti.

Între venerabilele chipuri de preoţi care şi-au dedicat întreaga viaţă prosperării bisericii şi ridicării neamului românesc din Ţara Moţilor se numără şi distinsul preot-cărturar, Grigore Sima al lui Ioan.

Născut în 1856, în Gârbova Aiudului, Grigore Sima îşi face învăţătura dintâi în comuna natală. Se înscrie la Seminarul Pedagogic din Sibiu. După absolvire vine să-şi practice meseria de dascăl la Bucium-Poieni. Paralel cu activitatea didactică, împreună cu Ion Pop Reteganul care funcţiona atunci ca învăţător în satul vecin, Bucium-Saşa, începe o neobosită muncă de culegere a folclorului din Ţara Moţilor, prea puţin cercetat până atunci. În anul 1884, Sima se stabileşte la Cărpiniş, lângă Abrud, satul căpitanilor. Aici s-a născut Ioan Oargă (Cloşca) căpitan în răscoala de la 1784-1785. Tot aici a locuit şi Crişan, după căsătorie, alt căpitan al răscoalei şi apropiat colaborator al lui Horea.

Grigore Sima în această comună Cărpiniş va rămâne ca învăţător şi preot aproape 30 de ani până la sfârşitul vieţii. Aici va fi locul unde îşi va desfăşura cea mai mare parte a activităţii sale literare şi folclorice. Cea mai fecundă activitate publicistică o desfăşoară Grigore Sima între anii 1883-1890. În acest răstimp publică: Ardeleanul glumeţ, Vorbe pentru înţelepciune şi viaţă. Îl găsim în paginile multor ziare şi reviste de seamă din Transilvania: Tribuna,Transilvania,Telegraful Român, Convorbiri literare. În coloanele revistei Familia publică o mare parte din producţiile folclorice şi literare. Poveştile Voinic de tei, Busuioc şi Magheran, Nebunii, Petre Voinicul. Nuvelele: Ghiţă, inimă veselă, Cântece din Ardeal, Legende, snoave, anecdote etc.

      În paginile publicaţiei Familia, alături de numele lui Grigore Sima găsim nume ilustre ca Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Ioan Slavici, Iosif Vulcan, Duiliu Zamfirescu şi alţii.

       În anul 1886, Grigore Sima înfiinţează în Cărpiniş gazeta „Foişoara” despre care Pop Reteganul spunea: „E unica foaie beletristică populară în care aflăm limba noastră cea frumoasă şi spiritul de gândire al ţăranului român. Scrisă în limba poporului şi pentru popor, ea a fost o făclie aprinsă care a luminat minţile şi a încălzit sufletele moţilor care au năzuit mereu spre izvoarele culturii”. Reuşind să scoată 11 numere din această gazetă bilunară, Sima publică în coloanele sale multe din producţiile folclorice adunate. În „Foişoara” găsim poveştile: Bunica, Cântecul fetei bătrâne, Fata morarului, Fraţii osândiţi, Material pentru limbă, Despre legi şi judecăţi, Notiţe folositoare, Glume din popor, întrebări, răspunsuri etc.

În pasiunea sa pentru răspândirea culturii în popor, această gazetă a avut menirea să pătrundă în cercuri cât mai largi cunoştinţele trebuitoare în viaţă şi iubirea de carte, punând preţ pe „cele din popor” care sunt o comoară nesecată asemenea izvorului de munte. Fiecare număr cuprinde cântece din folclorul Munţilor Apuseni, poezii în formă populară.

„Foişoara” are meritul de a fi prima gazetă românească din Ţara Moţilor şi prin ţinuta ei publicistică şi literară, imprimată de talentatul ei redactor, se situează alături de cele mai bune publicaţii româneşti transilvănene din epocă cu tot caracterul ei provincial.

Activitatea de culegere a producţiilor artistice ale poporului a însemnat pentru părintele Grigore Sima o preocupare plină de răspundere. În ele sunt oglindite defectele unora dintre membrii colectivităţii: lenea, minciuna, îngâmfarea, prostia, hoţia, incompatibile cu morala creştină.

A mai condus redacţia calendarului „Amicul poporului” pe care-l redactează la Cărpiniş timp de 12 ani. Această publicaţie s-a bucurat de o ţinută publicistică şi literară aproape neegalată în tot restul anilor în care a fiinţat acest Calendar.

Un neobosit luptător prin cuvânt şi faptă a fost preotul Grigore Sima pentru cauza libertăţii naţionale a poporului său. Face parte din Mişcarea Memorandistă, el este acela care salvează de la confiscare, arhiva conducerii acestei mişcări, transportând-o la Alba Iulia peste munţi în timpul procesului de la Cluj. În anul 1892 îşi aduce contribuţia la încercarea de înălţare la Abrud a unei statui a lui Avram Iancu. Membru activ al societăţii Astra desfăşoară o susţinută activitate pentru ridicarea culturală a poporului. Pentru scrierile sale, socotite de stăpânirea austro-ungară „incendiare” a fost condamnat la 5 ani închisoare şi a fost închis la Gherla.

Activitatea literară şi folclorică desfăşurată de părintele Grigore Sima îl aşază alături de scriitorii români ardeleni de la sfârşitul secolului XIX ducând mai departe făclia aprinsă de cărturarii Şcolii Ardelene, dând glas conştiinţei naţionale. Acest cărturar care şi-a desfăşurat activitatea în Ţara Moţilor rămas obscur şi uitat şi-a adus o modestă contribuţie la înflorirea literelor româneşti dar mai ales a contribuit la fertilizarea cântecelor şi legendelor pământului strămoşesc, la valorificarea înţelepciunii milenare a poporului.

Pentru a-şi continua opera publicistică, producţiile folclorice, plăsmuirile literare, documentele istorice, toate adunate cu trudă, de peste trei decenii şi pentru a vedea lumina tiparului, părintele Grigore Sima îşi dă seama că pentru a tipări o foaie bună îţi trebuie „bani”. În 1892 se apucă de „băieşag” în Roşia Montană, nădejdile lăsându-l sărac şi bolnav. Se stinge din viaţă la 26 decembrie 1907, ducând în veşnicie toate planurile ce şi le făurise. În casa fostei redacţii a „Foişoarei” în care a locuit entuziastul preot-cărturar se află o placă ce atrage atenţia trecătorilor, aşa cum îşi dorise scriitorul arătând că: „Aici a fost casa în care a locuit şi a redactat Gazeta „Foişoara” folcloristul Grigore Sima al lui Ioan 1856-1907”.

Părintele Grigore Sima al lui Ioan este înmormântat după cuviinţă, în cimitirul bisericii din Cărpiniş, lăsând în urma sa o operă măreaţă, originală, care a îmbogăţit tezaurul cultural al Ţării Moţilor.

Din toată activitatea părintelui Grigore Sima se pot desprinde următoarele:

A fost un preot pătruns de vocaţia sa, conştient că este chemat să slujească lui Dumnezeu şi omului din toată inima sa şi cu toate puterile sale.

Întreaga sa activitate, pastorală şi culturală, a fost un imn înălţat omului din Ţara Moţilor care dorea să-l ridice pe culmi tot mai înalte de viaţă spirituală şi bunăstare materială.

Viaţa lui a dăruit-o generos semenilor, neluându-şi asupra-i decât truda şi oboseala, lipsurile, temniţa şi boala, care i-au adus sfârşitul la numai 52 de ani.

Pentru tot ce a făcut părintele Grigore Sima, pentru activitatea pastorală şi culturală din Ţara Moţilor putem încheia aceste rânduri cu cuvintele  cu care se termină romanul Crăişorul Horea al lui Liviu Rebreanu:

A fost un om ? Mai mult decât un om !”

                                   Preot Eugen GOIA

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Vasile Netea, Munţii Apuseni, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977.

2. Romulus Felea, Bijuterii spirituale din Ţara Moţilor, Abrud, 1999.

3. Prof. Emil Jurcă, Documentar turistic prin Ţara Moţilor, Alba Iulia, 2001.

4. Ion Popescu Argeşel, Valea Arieşului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984.

5. Nicolae Andronache, Ţara Abrudului, Abrud, 1991.

6. Prof. Nicolae Mocanu – prof. Vasile Bud, Ţara Moţilor, vol.V, Ed. Clusium, Cluj, 1997.

7. Gheorghe Jurcă, Mărturisirile muntelui, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1985.

8. Prof. Vasile Harda, Romulus Felea – studiu monografic, Alba Iulia, 1998.

9. Liviu Rebreanu, Crăişorul Horea, Bucureşti, 1983.