România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

   

Poşaga - vatră de civilizaţie

de pe Valea Arieşului

 

Comuna Poşaga se află amplasată în partea nordică a judeţului Alba în zona Munţilor Apuseni .

Reşedinţa comunei, satul Poşaga de Jos, se află la 1 km de D.N. 75, Comuna se află cam la mijlocul distanţei dintre Turda (40 km) şi Campeni (47km). La 22 km în amonte pe Arieş se află importantul centru minier Baia de Arieş (fostă Offenbaia) care a constituit timp de secole principalul punct de atracţie economică şi culturală pentru comună.

În trecutul îndepărtat, teritoriul comunei era acoperit cu păduri seculare care coborau până la poalele dealurilor, numai ici colo era câte o poiană. În aceste goluri de munte s-au înjghebat primele aşezări. Din paleolitic s-au găsit în locurile numite Stâna şi Jidovina câte un topor de granit de munte, perforate, cu gaură mică într-o parte pentru a se fixa mai bine în coadă. Ambele topoare au fost predate Muzeului din Municipiul Turda.

Pe teritoriul comunei Poşaga s-a descoperit în 1843 un tezaur de obiecte dacice alcătuit din fibulă cu două noduri, un lanţ ornamental, pandativ, brăţară spirală cu exteriorul în formă de capete de şarpe. Despre descoperirea arheologică de la Poşaga a scris şi Vasile Pârvan.1 Tezaurul se află la muzeul din Viena. Un alt tezaur dacic de obiecte de argint s-a descoperit la Poşaga de Sus şi se află la Muzeul din Deva2.Urme ale minelor romane se găsesc la:Gruieţ, Ştiolne

Prima menţiune documentară a comunei datează din 1325. O diplomă aminteşte de „moşia” Poşaga într-o dispută de moştenire3.

Documentul cuprinde scrisoarea voievodului Transilvaniei, Dionisie, către Capitlul catedral de Alba Iulia prin care anunţa soluţionarea favorabilă a cererii unor nobili de a li se da în stăpânire moşia rămasă lor moştenire. Nobilii amintiţi făcuseră o plângere către regele Ludovic al Ungariei care apoi o trimiseseră spre soluţionare lui Dionisie.

Există şi o legendă în legătură cu întemeierea comunei Poşaga.

 Numele localităţii Poşaga a suferit puţine modificări de-a lungul timpului. Ea este atestată pentru prima dată ca Pothsaga la 1365. La 1425 ea era numită Pachaga, la 1479 Pathchaga, la 1487 Pathsaga, la 1511 Pochaga, la 1733 Potsaga , la 1835 Pocsaga în primul şematism românesc. Poşaga de Sus este menţionată doar din 1824. Până în anul 1824 era o singură localitate Poşaga. Numai după această dată apare Poşaga de Sus, formată din trei sate: Belioara, Orăşti şi Săgagea4.

Denumirea de Belioara se trage conform legendelor locale de la numele unui crai al Ardealului, Bela (Belea) despre care se spune că s-a refugiat aici cu toată oastea ce i-a mai ramas în urma luptelor cu tătarii.Satul Săgagea se pare că a fost întemeiat de câţiva păstori din satul Poşaga de Jos.

Între 1366 şi 1502 comuna Poşaga a făcut parte din cel de-al treilea cnezat al comitatului Turda, situat în zona montană, cu centrul la Lupşa. Cnezatul era condus de familia nobiliară Cândea.

Din punct de vedere administrativ, comuna a făcut parte, tot Evul mediu, epoca modernă şi perioada interbelică, din judetul Turda. Pe timpul stăpânirii austro-ungare ea a aparţinut de plasa Trascăului. Din anul 1926 a trecut la plasa Baia de Arieş nou infinţată.5

Până în anul 1950 satele Poşaga de Jos, Poşaga de Sus şi Lunca erau comune separate cu primărie şi administraţie proprie. Pâna în anul 1930 comunele Poşaga de Jos şi Poşaga de Sus apariţeau de notariatul Sălciua, iar Lunca de notariatul Ocoliş.

Aceasta formă de organizare a durat până după al doilea război. În anul 1950 s-a realizat o nouă organizare administrativă; fostele comune Poşaga de Jos, Poşaga de Sus şi Lunca au fost unificate într-o singură comună numită Poşaga. Ea aparţinea de raionul Turda, regiunea Cluj până în 1968, cand s-a făcut o nouă împărţire administrativ teritorială. După această dată comuna a trecut la judeţul Alba împreună cu alte comune de pe Valea Arieşului.

Românii de aici au fost multă vreme oameni liberi. Până la cucerirea Transilvaniei de catre unguri în perioada sec. X-XII, locuitorii de aici erau oameni liberi. Apoi au devenit iobagi.

În Poşaga se afla o veche populatie româneasca care a ajuns să fie aservită de cetatea Trascău, apoi de familia Torotzkái, astfel ca feudalismul în formele sale clasice s-a dezvoltat şi în Poşaga.

Pământurile acestei comune au aparţinut baronului Torotzkái din Sângiorgiu Trascăului (azi Colţeşti), până la reforma agrară din 1853. Aşa cum arată documentele vremii familia avea un domeniu ce cuprindea minele de fier, morile împreună cu nouă localităţi -sate cât şi pârâul valea Aiudului partea de Sus: Sângeorz, Bedeleu,pe Arieş: Buru, Vidolm, Ujfalu

În anul 1845,conform conscripţiei, erau în comună 151 familii de iobagi din care 18 familii erau formate din văduve, o familie erau iobagi noi (neo rusticu), 17 familii fugiseră de pe sesie (dezertorum) iar 151 erau pe loc (iobagiorum) .

În fruntea locuitorilor din Poşaga se găseau în sec. XV cneji intermediari între obştea care se mai păstra şi cetate. Procesul destramarii acestei forme institutionale de organizare era prezent şi aici.

În anul 1700 Poşaga trece şi ea la unirea religioasă cu Roma la fel ca o mare partea satelor din Transilvania şi rămâne fidelă acestei opţiuni în perioada tulburărilor religioase din prima jumătate a secolului XVIII.

În zorii epocii moderne conscripţia fiscală a Transilvaniei din 1750 ne oferă date importante despre comuna Poşaga. Ea era amplasată într-un loc de fertilitate medie. Ocupaţiile de bază erau creşterea animalelor şi fierăritul ale căror produse erau vândute la târgurile din Trascău şi Turda.

 

 Participarea locuitorilor din Poşaga la evenimentele din 1784

 Copleşiţi de sarcini şi atrocităţile comise împotriva lor, Horea i-a ridicat pe moţi la luptă. Răscoala izbucneşte în toamna anului 1784 şi cuprinde repede satele din munţi.

Locuitorii din Poşaga participă şi ei activ la răscoală. După evenimentele din Câmpeni, Horea a trimis pe Cloşca şi Crişan cu oştile lor asupra Abrudului. 0astea lui era formată din ţărani de pe tot Arieşul, inclusiv din Sălciua şi Poşaga6.

După prăzile de la Abrud oastea răsculaţilor a luat drumul pe Arieş în jos, spre Turda. La Baia de Arieş ei se împart: cei mai mulţi o pornesc prin Mogoş şi Ponor spre Galda şi Aiud, iar o mică parte, cam 300, continuă drumul pe Arieş spre Trascău şi Turda.

. În drumul lor ţăranii sculară pe 9 noiembrie 1784 satele Sălciua se Sus şi Sălciua de Jos, au prădat curtea lui Sigismund Thorotzkai din Sălciua, avându-l în frunte pe soldatul „licenţiat” loan Bercea din Sălciua.

 Ţăranii din Poşaga participă şi la atacul asupra Trascăului, unde ca şi la Abrud se abate prăpădul după cum reiese dintr-o plângere a preotului către contele Sigismund Thorotzkai, datată chiar din Sângorzul Trascăului în 11 noiembrie: „Niciodată n-a auzit Măria ta de o pradă atât de păgână ca cea făcută în 10 noiembrie noaptea şi până seara de toată iobăgimea din Sălciua, Poşaga, Lunca, Bedeleu şi Vale în frumoasa curte a Măriei tale, în casele mele şi în biserica noastră”.7

Deoarece negocierile dintre autorităţi şi ţărani eşuează, Horea dă poruncă de înarmare.Fierarii făuresc zi şi noapte lănci pentru răsculaţi: „Se auzise şi la Trascău că Horea şi-a trimis omul la Sălciua, Poşaga, Ocolişul Mare, Runc, Lunca şi Vidolm ca românii să se ridice cu armele, cu lănci, cu securi, cu furci de fier şi să se adune la Ponor. După cum s-au şi dus, în afară de Vidolm, din toate satele”.8

Este împânzit ţinutul munţilor cu unităţi de armată. între soldaţi şi nobili au loc numeroase incidente aşa cum se întâmplă şi între Ponor şi Râmeţ unde ţăranii îl ucid pe vagmistrul Bernath, ţăranii angajaţi în acest incident fiind din Râmeţ, Bedeleu şi Vălişoara, amestecându-se câţiva şi din Sălciua de Sus şi de Jos, din Poşaga, Lunca şi Ocolişul Mare. Aceste incidente continuă până ce răscoala a fost reprimată.

Nobilimea începe represaliile împotriva românilor. Legat de această problemă se fac numerose informări de către protopopi unde amintim şi pe protopopul neunit din Turda, Iov Crăciunovici care scrie: „că din partea orăşenilor unguri şi a nobililor e supus la ameninţări şi molestări, injurii, percheziţii nocturne, şi nu numai în casă, ci şi în biserică şi altar, că este impiedicat să meargă pe sate să răspundă poruncilor.”

Comisia cerea comitetului de la Cluj să ia măsuri şi să asigure pe protopop în misiunea sa în satul Poşaga. Contele Csaky, avertizat, răspunde Comisiei în 24 februarie că „protopopul care trebuia să meargă în Poşaga a fost bănuit că ascunde praf de puşcă îngropat, pe care îl ţine pe seama răsculaţilor.9

La 28 ianuarie, Episcopul Nichitici scrie comisarului din Sibiu, fiind informat că în satul Poşaga pornirile rele mai durează încă, pe un gornic trimis de judele nobililor în treburi publice l-au bătut. A trimis scrisoare protopopului Iov să meargă personal în sat, să cheme şi satele vecine, să îndemne poporul să se abţină de la îndărădnicie şi neascultare, şi cu atât mai mult de la orice excese... să fie cu supunere faţă de domnii pământeşti”10.

 

Situaţia comunei intre 1785-1848.

La începutul secolului al XIX-lea satele Poşaga de Jos şi de Sus aveau de îndeplinit, pe lângă muncile agricole, şi dijma din produse ca : ovăz, unt, brânză, miei, peşte, alune, miere de albine iar în anii 1819- 1820 iobagii trebuiau să facă daruri care constau în una-două găini de Crăciun, 10-20 ouă, 2-3 mierţe de ovaz şi altele11.

O serie întreagă de nemulţumiri şi proteste vor avea loc, culminând în 1791 cu Supplex Libellus Valchorum, o veritabilă charta a drepturilor naţionale româneşti: „ Naţiunea română este cu mult cea mai veche dintre toate naţiunile Transilvaniei din vremea noastră, întrucât este lucru sigur şi dovedit, pe temeiul marturiilor istorice, a unei tradiţii niciodată intrerupte, a asemănării limbii, datinilor, obiceiurilor, că ea işi trage originea de la coloniile române aduse la inceputul secolului al doilea de către împărarul Traian..” Mişcării politice din Transilvania i se mai adaugă şi mişcări antifeudale, care reînviau pentru exploatatori coşmarul răscoalei lui Horea.

 În comuna Poşaga pentru anul 1846 aflăm situaţia familiilor care plăteau impozit pentru pământ: 106 familii de iobagi plăteau impozit 42 florini renani pentru cele 34 iugăre de pământ, iar 17 de „neorusticii” posedau 28 iugare.12 

 

Revolutia din 1848-1849 pe Arieşul mijlociu

Primăvara popoarelor îi găseşte pe locuitorii comunei gata de revoluţie aşa cum sunt majoritatea locuitorilor acestei zone, prilej cu care se aşteaptă ca soarele dreptăţii să răsară şi peste poporul român.

În zonă au loc mişcări ţărăneşti foarte puternice, ecea ce face ca marele proprietar din Trascău, Janos Thorotzkai să fugă la Aiud de unde arăta printr-o scrisoare trimisă fratelui său, Thorotzkai Miklós, comite suprem de Turda că ţăranii din Trascău şi din satele din jur (azi Colţeşti, Izvoarele şi Vălişoara) au ţinut adunări în biserică şi au hotărât să nu mai faca robote, iar satele de la munte Vidolm, Poşaga şi Sălciua, nu vreau să-şi achite dijma după oi. În acele părţi fuseseră ocupate cârciumile şi morile iar oamenii umblau în cete şi strigau: „Jos cu grofii! Jos cu baronii!”

Cele trei comune poşăgane (Lunca, Poşaga de Jos şi Poşaga de Sus) alături de Vidolm se dovediseră foarte receptive la ideile revoluţionare. Ele refuzau să mai presteze sarcinile iobăgeşti : (robota şi dijma din oi) şi l-au atacat pe reprezentantul domenial. Mişcarea era să se extindă dar intervenţia sa fermă, dă asigurări pe 25 aprilie pretorului, ar fi domolit, zice el, mişcarea13.

Peste doar o săptămână, pe 3 mai, judele nobiliar Pápai era nevoit să recunoască faptul că s-a înşelat: „cu ocazia vizitei făcute recent Domniei voastre, iar anterior, prin raportul meu, v-am asigurat că în plasa mea nu există nici o tulburare[...]; ba mai mult, şi cele întâmplate în cele două Poşage, Vidolm şi Lunca [credeam că] le-am adus la normal

Judele revine peste câteva săptămâni, pe 21 mai, cu o nouă scrisoare în care asigură autorităţile comitatense de faptul că ţine situaţia sub control. În primul rând a luat măsuri pentru a opri eventualele fabricări de lănci pentru revoltă. El a ordonat percheziţii la meşterii fierari din Lupşa şi Muntele Băişorii dar nu s-a găsit nimic. În ce priveşte sarcinile iobăgeşti situaţia era diferită de la sat la sat: „cele două Sălciua sunt liniştite; în prezent prestează slujbele iobăgeşti proprietarilor lor”14. Aici nu s-au produs mişcări nici anterior; Poşaga de Sus şi Poşaga de Jos , Lunca şi Vidolm au fost mai reticente. Folosindu-şi abilităţile el ar fi reuşit să-i aducă pe oameni la ascultare. A operat şi 7 arestări, ale celor mai greu de convins, pe care i-a trimis la închisoare la Turda.

Prima şi a doua adunare de la Blaj au avut un puternic ecou în zona munţilor. În acea perioadă, Poşaga facea parte din prefectura Turda (a salinelor) încredinţată de către Consiliul Naţional Român din Sibiu lui Simion Balint.

El conlucra cu forţele lui Avram Iancu prefectul legiunii Auraria Gemina. Simion Balint păzea căile de acces pe valea Arieşului şi Iara, avănd tabăra la Ocolişul Mare şi posturi în Sălciua şi Cacova Ierii, fiind sprijinit de 2000 de oameni şi doua tunuri. Avea în subordine pe Vasile Fodor care păzea zona de trecere Ponor- Remetea15.

La a treia adunare naţională de la Blaj din 15- 25 septembrie 1848, au luat parte din Poşaga Nicolae Rujdea şi Ilie Călbază, iar la întoarcerea prin Câmpeni, Avram Iancu îi da lui Nicolae Rujdea o scrisoare prin care îl numeşte căpitan al satului.16 

Poşăganii au luat parte activă şi la luptele ce s-au dat la Hurducate, Bujor, Bucium Cerbu, sub comanda căpitanului Nicolae Rujdea unde au luat patru tunuri de la unguri şi au făcut 20 de prizonieri.

Ca urmare a participării la revoluţie, satele Lunca , Săgagea, Orăşti, Ocoliş şi Runc au fost arse. La Săgagea au rămas cinci case lăturalnice ale locuitorilor şi o colibă unde au iernat câteva familii.

Poşaga fiind o comună de margine a Munţilor Apuseni, a fost locul de încercare de pătrundere a honvezilor în sistemul de apărare al lui Avram Iancu. Se păstrează vie amintirea lui Nicolae Rujdea care cu populaţia de aici a organizat ambuscade, atacând prin surprindere coloanele de gardişti cum au fost cele de la Stână, Bujor, Ciuturuş. Deşi slab înarmaţi au obţinut numeroase victorii asupra inamicului.

Alte surse vin să îmbogăţească informaţiile despre luptele din Poşaga şi despre bravul căpitan al satului Nicolae Rujdea care a organizat ambuscade atacând prin surprindere coloanele de gardişti: „Pe când eram să fim înconjuraţi, adjutantul meu, bravul Matei Nicolae le-a ieşit înainte, în aripa stângă, însoţit de căpitanul Nicolae Rujdea, iar la aripa dreaptă îi întâmpină căpitanul Daniil cu 200 de feciori. Au pus pe fugă avangarda inamicului, luând înapoi 2 tunuri de ale noastre pe care le luase inamicul altădată. 17

În raportul său despre evenimentele din 1848, Simion Balint arăta că în 23 iunie 1848 a atacat pe rebeli la Pogiacu timp de 2 ore şi i-a alungat cu preţul a 21 de luptători ucişi şi răniţi. În 25 iunie la Pogiacu şi Aleşcău (Aleşcui) a susţinut 3 asalturi şi rebelii au fost înlăturaţi( 25. 27 şi 29 iunie). în raportul său Balint concluziona că deşi au prădat Segagea, Lunca, Bedeleu, ungurii nu au putut ajunge în Baia de Arieş. 18

Luptele purtate pe valea Arieşului şi în locurile de acces între Poşaga şi comunele vecine în timpul revoluţiei, dovedesc că localnicii au ştiut foarte bine, ca întodeauna în istorie să folosească terenul, condiţiile naturale, să-şi apere vatra strămoşască în faţa unui inamic mai numeros şi mai bine dotat cu arme.

                        Prof.drd. Gligor HAGĂU

 

NOTE

1 Vasile Pârvan, Getica , Buc., 1926, p.536.

2 R.Florescu.,I.Miclea, Tezaure transilvane, Bucureşti,1979, p.22-25.

3 Cocoş Ileana, Elemente de istorie locală din comuna Poşaga, jud. Alba, lucr. de gr. I, Cluj-Napoca, 2008, p. 170-172.

4 Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. II, Bucureşti, 1968, p. 57-58.

5 V. Meruţiu, Judeţele din Ardeal şi Maramureş până în Banat, Cluj , 1929, p.94-95.

6 David Prodan, Răscoala lui Horea, vol. I, Bucureşti, 1984, p. 391.

7 Ibidem p.425-426 după Cocoş Ileana,op.cit. p. 40

8 Ibidem, p. 409. după Cocoş Ileana,op.cit. p. 41

9 Ibidem, voi.II, p.409-410.

10 Ibidem, voi.II, p.442.

11 L. Botezan, Situaţia social-economică a comitatelor din Transilvania, în „Apulum”, VII, 1969, p.225-227.

12 Arhiva Muzeului Unirii Alba Iulia, Fond Torotzkai,Documentul 3299/1829.

13 Ibidem, vol. II, p. 289.

14 Ibidem , vol. IV, p.175.

15 gen. Al.Rosseti, Apărarea Munţilor Apuseni în vara anului 1849, în Anuarul Institutului de istorie, Cluj, 1926-1927, p. 82-83.

16 Avram Iancu, Scrisoare către poşăgani cf. Ileana Cocoş, op.cit, p. 159.

17 N. Bocşan şi Valeriu Leu, Memorialistica Revoluţiei de la 1848 în Transilvania, Cluj-Napoca, 1988, p.227-228

18 I. Ciurileanu, op. cit, p.43-44.