România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Asociaţii Culturale

în Judeţul Hunedoara

 

Secolul XIX formează în istoria românilor o epocă de renaştere. Ideea latinităţii poporului român, pusă în lumină cu atâta stăruinţă şi cu o documentare adecvată, în pragul noului veac de intelectualii români instruiţi la Roma care formau “Şcoala latinistă” sau “Şcoala Ardeleană” a dat un impuls de dezvoltare întregii vieţi naţionale sădind în spiritul păturii culte a naţiunii o conştiinţă de demnitate şi de vrednicie, care se dovedi deosebit de fecundă. Ideea latinităţii s-a întâlnit în efectele ei cu rezultatele binefăcătoare ale influenţei franceze, care a început să se manifeste aproximativ în aceeaşi perioadă, în cele două Principate române de la Dunăre. Spiritul francez propaga ideea de libertate, care de asemenea postula o descătuşare a puterilor latente ale naţiunii, oferind în acelaşi timp, ca exemplu şi stimulent tiparul unei culturi ce se înălţase până la cele mai înalte culmi, prin cuceririle sale. Aceste idei aveau să dea naştere demnităţii naţionale româneşti, care au învins toate obstacolele puse în cale de condiţiile geografice şi istorice nu prea norocoase şi va realiza prin cuceriri succesive, la sfârşitul deceniului al doilea al sec. XX, condiţiile optime de dezvoltare ale vieţii naţionale , prin crearea României Mari.

Românii din Transilvania, supuşi unei stăpâniri străine, au avut şi în sec. XIX un program politic şi unul cultural. Cum însă, însuşi faptul primordial al dominaţiei străine crea obstacole insurmontabile în calea oricărei vieţi politice de amploare, programul cultural a trecut în această provincie, mai cu seamă în a doua jumătate a veacului XIX, pe primul plan. Viaţa politică s-a mărginit aici, în general vorbind la politica de rezistenţă naţională, care a mobilizat adeseori în serviciul ei, ca de exemplu în procesul Memorandumului, toate forţele naţiunii române. Dar nici viaţa culturală a românilor din Transilvania n-a fost liberă în manifestările ei. Dat fiind că ea şi-a creat de la început legături strânse cu viaţa culturală a românilor de dincolo de Carpaţi, exercitându-se în mod neîntrerupt o influenţă reciprocă, era fatal ca paşii ei să fie supravegheaţi, adeseori chiar contracaraţi. Viaţa culturală a unui popor, în toată complexitatea ei, se dezvoltă cu sprijinul stăpânirii politice. Cum în Transilvania politica de stat era potrivnică aspiraţiilor naţionale ale poporului român, viaţa lui culturală nu numai că nu s-a bucurat de sprijinul necesar al statului, dar a trebuit să suporte neîncetat loviturile lui distrugătoare.1 În lipsa unui sprijin din partea statului, ea şi-a creat organisme proprii de funcţionare.

Viaţa culturală a românilor din Transilvania a fost până în momentul Unirii de la 1918, un produs aproape exclusiv al iniţiativei particulare.2 O lungă serie de societăţi şi asociaţii culturale sau de tot felul, a creat posibilităţi de dezvoltare prin forţa creatoare pe plan spiritual, dând naştere şi instituţiilor de cadru strict necesară pentru dezvoltarea acestei energii. După Unire, condiţiile s-au schimbat fundamental şi dezvoltarea culturală a românilor în cadrul României Mari a intrat pe făgaşul normal, obţinându-se realizări remarcabile în toate domeniile.

Asociaţiile culturale, societăţile, reuniunile cu modalităţi şi forme diverse de organizare au avut menirea de a solidariza şi de a imprima un anumit avânt culturii naţionale a românilor transilvăneni. Într-o perioadă în care instituţiile proprii pentru românii de aici lipseau sau erau puţine, reuniunile, asociaţiile şi societăţile culturale au îndeplinit o misiune socială de prim ordin şi au imprimat un standard mai înalt de activitate culturală şi de viaţă.

Şi în comitatul Hunedoara, în sec. XIX, mai ales în a doua jumătate şi până la 1918 au activat o serie de societăţi, asociaţii şi reuniuni culturale, unele fiind sucursale ale unora ce funcţionau în întreaga Transilvanie sau altele aveau un caracter local, în anumite zone sau oraşe ale comitatului. Multe din aceste asociaţii culturale şi-au continuat activitatea şi în perioada interbelică, cu bune rezultate, chiar dacă condiţiile istorice şi politice se schimbaseră după marea Unire.

În primul rând trebuie menţionată bogata activitate cultural-educativă desfăşurată de despărţămintele hunedorene ale Astrei. Conform Regulamentului din 1869, care stipula organizarea a 22 de despărţăminte ale Astrei în comitatele ardelene, în 1874, la adunarea generală a asociaţiei, ţinută la Deva, se anunţa existenţa a 16 despărţăminte, între cele recente numărându-se Deva, Baia de Criş şi Haţeg. Menţionăm că filiale ale Astrei se înfiinţaseră în comitatul Hunedoara imediat după  anul 1861, anul înfiinţării acestei asociaţii. Despărţămintele amintite mai sus se înfiinţaseră în anii 1873-1874. Înfiinţarea de despărţăminte ale Astrei în comitatul Hunedoara va continua şi după 1874. Astfel în 1891 se va înfiinţa despărţământul Brad (28 mai 1891) şi Orăştie la 2 decembrie 1891. La noua arondare a Astrei din 1899 în comitatul ei stau despărţămintele Deva, Hunedoara, Haţeg, Dobra, Brad şi Orăştie, iar în 1912 se înfiinţa despărţământul Jiu, desprins din cel al Haţegului.3 În strânsă legătură cu problema organizării de noi despărţăminte stă şi cea a membrilor care îşi desfăşurau activitatea în cadrul lor. Din Raportul prezentat la adunarea generală din 1913 de la Orăştie reiese că în anul 1912 Astra avea 149 membri fondatori, 445 pe viaţă, 1902 ordinari şi 11851 ajutători. Pentru comitatul Hunedoara numărul acestora era de 17 fondatori, 36 pe viaţă, 116 ordinari şi 679 ajutători, cu total de 849 membri.4 Printre membrii fondatori se numărau băncile Crişana (Brad), Decebal (Deva), Agricola şi Corvineana (Hunedoara), Ardeleana (Orăştie), în timp ce banca Grănicerul din Dobra se număra printre membrii pe viaţă.5

Înfiinţarea despărţămintelor nu a constituit o activitate în sine, ci s-au urmărit, în ultimă instanţă, munca şi roadele muncii, modul cum ele răspundeau dezideratelor majore de ridicare culturală a poporului român.

Aceasta s-a făcut prin forme specifice: biblioteci, prelegeri şi conferinţe, reprezentaţii teatrale, şezători culturale, cursuri de alfabetizare pentru adulţi, expoziţii de tot felul, împărţirea gratuită de cărţi, sprijinirea învăţământului de toate gradele, confesional românesc. După cum se ştie, la propunerea făcută la începuturi de Ioan Puşcariu, adunările generale ale Astrei se ţineau anual în diferite oraşe mai mari sau mai mici ale Transilvaniei. În judeţul Hunedoara, asemenea adunări au avut loc până la Marea Unire, în Haţeg la 1864 şi 1891, în Deva la 1874 şi 1899 şi în Orăştie la 1884 şi 1913.6 În organizarea adunărilor generale rolul hotărâtor revenea despărţămintelor care făcuseră invitaţie ca acestea să se desfăşoare în oraşul lor de reşedinţă. Considerând că acceptarea invitaţiei era o dovadă a recunoaşterii unor merite în activitatea iniţiată de Astra, fiecare despărţământ s-a străduit să creeze cele mai propice condiţii pentru desfăşurarea adunărilor, atât prin asigurarea cadrului de dezbateri cât şi prin crearea unor posibilităţi de petrecere plăcută a timpului rămas liber. S-au organizat şi expoziţii etnografice care au pus în valoare bogăţia şi diversitatea folclorului din zonă. În adunările generale ţinute în comitatul Hunedoarei, cuvântul de deschidere a fost rostit de: Timotei Cipariu (Haţeg 1864), Vasile Ladislau Pop (Deva, 1874), Iacob Bologa (Orăştie 1884). George Bariţiu (Haţeg 1891), Ilarion Puşcariu (Deva 1899) şi Andrei Bârseanu (Orăştie 1913). Fără a intra în amănunte, putem sublinia faptul că despărţămintele hunedorene au desfăşurat o bogată activitate cultural-educativă în rândurile populaţiei româneşti din comitat. Din rândurile acestor despărţăminte sau chiar la conducerea lor făceau parte importante personalităţi precum Francisc Rossu Longin, Iosif Hodoş, Vasile Damian, Silviu Dragomir, Ioan Radu - directorul gimnaziului din Brad.

Şi după 1918, după reorganizarea Astrei a cărei activitate lâncezise din cauza condiţiilor create de primul război mondial, activitatea acestei asociaţii culturale a continuat şi în judeţul Hunedoara în forme specific, create de noul stat român unitar. Astfel adunarea de reconstituire a Astrei s-a ţinut la Orăştie la 23 octombrie 1920.7 De exemplu, în ţinutul Orăştiei în 1932, numărul membrilor era considerabil. Dacă Satu Mare avea 14 membri, Alba Iulia 21, Deva 44, Oradea 78, Orăştie avea atunci 121 membri - o dovadă a vieţii culturale a unuia dintre cele mai de seamă aşezăminte de cultură pe care le-a avut Transilvania.8 Aici despărţământul a fost organizat pe secţii: literatură, secţie istorică, şcolară, ştiinţifică, economică. Orăştia a trimis în cadrul Astrei sute de conferinţe şi conferenţiari, dar a şi primit oaspeţi cum au fost profesorii universitari de la Cluj: Ion Lupaş, Silviu Dragomir, Alexandru Lapedatu, Ioan Prodan, Vasile Bologa, Vasile Bogrea, Sextil Puşcariu, Stefănescu Goangă. În cadrul extensiunii culturale, Universitatea Daciei Superioare din Cluj, între anii 1924-1928 a ţinut în Orăştie 22 de conferinţe cu participarea unor personalităţi, ca cele sus amintite şi a altora ca V. Meruţiu, Al. Borza, V. Stanciu, V.L. Ghidionescu, O. Ghibu etc.9 Se poate aprecia că cel de al nouălea despărţământ al Astrei, cel din Orăştie, a avut o frumoasă tradiţie şi o activitate demnă.

O destul de bogată activitate în judeţul Hunedoara a desfăşurat şi “Societatea pentru fond de teatru roman”, înfiinţată în 1870, care milita pentru înfiinţarea unui teatru românesc în Transilvania. Comitetul provizoriu ales pentru înfiinţarea acestei societăţi s-a orientat spre oraşul Deva ca loc pentru desfăşurarea primei adunări generale, de care se vor lega începuturile unei acţiuni culturale în care se investeau mari nădejdi şi idealuri.10

Lucrările adunării au fost conduse de preşedintele ales, dl. Iosif Hodoş, iar secretari ai adunării au fost Iosif Vulcan şi August Horsia. S-au înscris atunci 60 de membri ai societăţii în frunte cu vicecomitele Hunedoarei, românul Giorgiu Cioclan, pe bază de subscripţii în bani pentru această societate.11 Deşi adunarea nu şi-a atins scopul în totalitate, s-a constituit un organism central, sub steagul căruia s-a desfăşurat o activitate cultural-teatrală în oraşele şi satele ardelene.

În 1897 din iniţiativa lui Vasile Goldiş, secretarul societăţii, o altă adunare a “societăţii pentru fond de teatru românesc” se va ţine la Orăştie, unde se vor organiza diverse manifestări cultural-artistice. La fel s-au organizat adunări generale ale societăţii la Haţeg în 24-25 mai 1898 şi la Brad în 28-29 august 1904.12

Dintre localităţile hunedorene în care s-au înfiinţat o serie de asociaţii şi societăţi cu caracter cultural-educativ românesc, Orăştia ocupă un loc de frunte. În a doua jumătate a sec. XIX şi în perioada interbelică aici au funcţionat mai multe asociaţii şi societăţi culturale, dar şi cu un pronunţat caracter social. Astfel, în 1864, elevii români de la “Colegiul Kun” din Orăştie au înfiinţat “Societatea de lectură a junimii şi activizarea intelectualilor”, care avea ca obiective lectura, limba, cartea şi cunoştinţele din domeniul culturii şi literaturii române. Această societate se va numi mai târziu “Societatea de lectură”.13 Luând exemplul tineretului cu care intelectualii, ţăranii, comercianţii, meseriaşii români din Orăştie au colaborat, în 1868 se constituia “Casina Română”, care în 1883 se va transforma în “Societatea de lectură a inteligenţei române din Orăştie şi jur” care va activa până în 1948. Obiectivul acestei societăţi era, după cum spunea Vasile Bologa, secretarul său, să devină “un focar pentru sprijinirea literaturii şi pentru conducerea vieţii sociale”.14

Tot în Orăştie vor mai activa cu bune rezultate, ca de altfel şi în alte localităţi hunedorene şi alte societăţi şi asociaţii precum “Reuniunea femeilor române”, “Reuniunea învăţătorilor”, “Reuniunea meseriaşilor români”, “Reuniunea agricolă şi industrială pentru Orăştie şi jur”, „Corul din Orăştie” şi “Reuniunea de cântăreţi”.

În judeţul Hunedoara a funcţionat şi “Societatea istorică şi arheologică din Deva”, înfiinţată în 1880. Mai existau şi alte diferite reuniuni cu caracter social-cultural sau pe meserii ca: Reuniunea pompierilor voluntari, Reuniunea pentru ajutorarea economică la pagubele de vite (1902), Reuniunea de înmormântare (1896) sau Societatea vânătorilor, cu caracter sportiv. Trebuie subliniat faptul că toate aceste reuniuni şi societăţi, chiar dacă iniţial aveau un caracter economic, social sau de întrajutorare materială, ele au desfăşurat şi o bogată activitate cultural-educativă, organizând deseori şezători literare, spectacole de teatru, alte activităţi cultural-educative.

Toate aceste asociaţii culturale, societăţi sau reuniuni au avut un rol deosebit în viaţa culturală a populaţiei româneşti din judeţul Hunedoara, mai ales până la Marea Unire din 1918, dar cu rezultate notabile şi în perioada interbelică. Aceste societăţi şi asociaţii s-au implicat nu numai în viaţa culturală a românilor hunedoreni, dar şi-au adus o deosebită contribuţie şi în viaţa politică locală din Transilvania, aducându-şi aportul la realizarea programului politic naţional al românilor, cu scopul final: realizarea Unirii şi progresul cultural al ţării.

DAVID Ramona – Elena

prof. învăţământul primar,

Şcoala „Andrei Şaguna”- Deva

 

Note:

1 Olimpiu Boitoş, Progresul cultural al Transilvaniei după Unire, Sibiu, 1942, p.8.

2 Ibidem

3 Rodica Andruş, Lucrările adunărilor generale ale ASTREI ţinute în judeţul Hunedoara, în „Sargeţia“, nr. XXI-XXIV, Deva, 1988-1991, p. 437

4 ibidem

5 ibidem

6 ibidem

7 Tiberiu Istrate, Ion Iliescu, Orăştie -750 de ani, Deva, 1974, p.2J8.

8 ibidem

9 ibidem

10 Maria Vârtopeanu, Din activitatea “Societăţii pentru fond de teatru românesc” în judeţul Hunedoara, în “Sargeţia”, nr. XV, Deva, 1981, p. 399.

11 ibidem

12 ibidem

13 Tiberiu Istrate, Ion Iliescu, op. cit., p. 140-141

14 Ibidem, p. 141