România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Sculptorul Cornel Medrea  - Membru corespondent al Academiei Române

 

Sculptorul Cornel Medrea s-a născut la 8 martie 1888 în comuna Miercurea, judeţul Sibiu, dintr-o familie de ţărani cinstiţi şi gospodari de pe meleagurile Albei, de la Galda de Jos.

Cursurile şcolare, ca elev, până la vârsta de 17 ani (1905), le-a efectuat la Alba Iulia unde a revenit cu părinţii, de la Miercurea. În această perioadă, tânărul Cornel Medrea, s-a afirmat cu însuşiri deosebite pentru desen, fiind remarcat de părinţii săi şi confirmat de dascălii săi. Împreună l-au îndrumat şi sprijinit să-şi continue perfecţionarea aptitudinilor artistice la şcoli superioare de specialitate.

Existenţa Şcolii de Arte şi Meserii la Zlatna, instituţie care s-a înfiinţat pe meleagurile Albei în 1894-1895, l-a determinat pe talentatul tânăr Cornel Medrea, în anul 1905, să frecventeze această şcoală recunoscută în Transilvania ca o instituţie de învăţământ specific, de prestigiu.Şcoala de Arte şi Meserii din Zlatna avea durata de 4 ani, cu învăţământ teoretic şi instruire practică şi pregătea tineri pentru două specialităţi: maiştri cioplitori în piatră şi şlefuitori (tocitori) în piatră.

Importanţa şi valoarea acestei şcoli a fost dată de către pregătirea profesorilor şi a maiştrilor instructori precum şi a materiilor prevăzute în programul şcolar: aritmetica, geometria plană şi în spaţiu, desen liber, desen de specialitate, desen scris, caligrafie, curs de modelaj, tehnologia industriei pietrei, studiul construcţiilor, chimia, naturale, contabilitate şi devize, igienă şi limba maghiară.

În urma rezultatelor deosebite obţinute şi a calităţilor sale artistice, întreg corpul profesoral al şcolii, format din prof. Ferencz Joszef, Daniel Erno, Lucasi Bella şi Lucasi Laslo, l-au sprijinit să ajungă să frecventeze Academia de Artă Decorativă de la Budapesta. În această perioadă a fost remarcat de renumitul sculptor Zala György (1857-1937) la atelierul căruia a şi lucrat („Monumentul Mileniului” de la Budapesta a fost realizat de renumitul Zala György). La data de 19 iunie 1910, Şcoala Regală de Artă Decorativă, i-a acordat Diploma cu Certificatul de Eminent.

În perioada anilor 1912-1913, tânărul artist Cornel Medrea, din dorinţa de a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi de a cunoaşte „pe viu” operele renumiţilor artişti în domeniu, din Europa, sa hotărât să cerceteze renumitele muzee de la Viena, Dresda, Leipzig, München etc. Fiind lipsit de mijloace financiare, aceste deplasări au fost efectuate pe jos, cu „traista în spinare”.Revenit acasă, cu dorinţa de afirmare, Cornel Medrea a fost recunoscut pe meleagurile Albei, Sibiului şi Braşovului ca un tânăr talent, fiind confirmat şi de presa vremii din Transilvania.

Influenţat de situaţia grea a românilor din Ardeal şi mai ales de consecinţele evenimentelor istorice desfăşurate pe meleagurile Albei şi nu numai, (Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, Revoluţia Română din Transilvania 1848-1849 şi Mişcarea Memorandistă), în anul 1914 a trecut Carpaţii şi s-a stabili la Bucureşti.

Despre viaţa şi activitatea sculptorului Cornel Medrea au prezentat lucrări şi aprecieri o mulţime de personalităţi cunoscute.

În acest sens, pentru a nu diminua valoarea acestora voi readuce „în pagină” extrase semnificative din lucrarea „Cornel Medrea” realizată de Marin Mihalache, apărută în anul 1972, la Editura Meridiane, Bucureşti.

Citatele lui Cornel Medrea, extrase şi menţionate în continuare, sunt semnificative, în ceea ce priveşte patria şi neamul românesc, care l-au influenţat la realizarea operelor sale:

„Sunt un fiu al acestei ţări atât de obidită în trecutul ei, iar obârşia mea ardeleană a fost ca o amprentă în decursul manifestărilor mele artistice, suferind şi năzuind alături  de toţi ADEVĂRAŢII FII AI NEAMULUI ce şi-au dat viaţa pentru un viitor mai bun al acestui popor vrednic şi muncitor. De aceea şi pasiunea cu care am încercat să  reprezint aceste faze ale luptei poporului român pentru libertate şi o viaţă mai bună, a fost mai adâncă şi poate cu rezultate mai fericite în lucrările ce întruchipează pe aceşti eroi sau dascăli ai noştri”.

„În preajma Primului Război Mondial, am venit din Ardealul obidit de o plutocraţie trufaşă, să caut dincoace de munţi o libertate, care cu amar am constatat curând, că era numai libertatea unei oligarhii în goana îmbogăţirii oneroase pe spinarea unui biet popor care o ducea tot atât de greu ca şi acolo (Ardeal). În lucrările mele de atunci, deseori am încercat reprezentarea acestei tristeţi”.

Cornel Medrea demonstrează şi susţine că „problemele esenţiale în conceperea şi realizarea unui monument, le constituie redarea psihologiei personajului imortalizat, exprimarea în formă sugestivă a spiritului, a creaţiei, a faptei, pe care cel portretizat o întrupează, iar nu urmărirea amănuntului naturalist, a asemănării slugarnice”.

Dragostea de neamul românesc şi spiritul de patriotism curat ardelenesc, l-au atras spre portretistica istorică şi de monumentalitate.

Puterea de sinteză şi de realizare deplină a calităţilor de sculptor monumentalist, Cornel Medrea a exprimat-o în toată splendoarea şi prin monumentele închinate marilor patrioţi români din Ardeal: Andrei Mureşanu, Ioan Raţiu, Vasile Lucaciu etc.

 

Poetul ANDREI MUREŞANU

S-a născut la data de 16 noiembrie 1816 la Bistriţa, într-o familie de ţărani şi a decedat la 12 octombrie 1863 la Braşov.

Andrei Mureşanu a fost poet, publicist şi animatorul culturii româneşti din Ardeal în perioada respectivă, fiind printre conducătorii Revoluţiei româneşti din Transilvania, la 1848-1849.

Poezia sa „Un răsunet” cântată pe o melodie de Anton Pann a fost imnul revoluţionar de la 1848, intitulat „Deşteaptă-te, române!” devenit după anul 1989 Imnul Naţional al României.

La 29 noiembrie 1938, pe locul de unde în urmă cu 20 ani delegaţia bistriţenilor pleca la Alba Iulia să participe la măreaţa „Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918”, unde s-a realizat Marea Unire a tuturor provinciilor româneşti, s-a amplasat statuia monumentală a lui Andrei Mureşanu, în prezenţa unor personalităţi marcante şi a peste 80.000 de români.

De atunci locul unde s-a amplasat monumentul a devenit Piaţa Unirii, iar oraşul Bistriţa a fost declarat „Oraş al Imnului Naţional”.

Destinul acestei statui a fost la fel ca şi cel al lui Vasile Lucaci de la Satu Mare.

În urma odiosului Dictat de la Viena, Ardealul a fost răpit de unguri. Românii bistriţeni, în frunte cu primarul Cornel Mureşan, cunoscând „apucăturile” hortiştilor unguri, pentru a proteja distrugerea şi batjocorirea statuii lui Andrei Mureşanu, un simbol naţional românesc, a demontat-o şi a fost dusă şi reinstalată provizoriu la Sibiu.

După terminarea celui de al Doilea Război Mondial (1945-1946), statuia a fost readusă la Bistriţa şi amplasată în Piaţa Unirii de unde ulterior a fost aşezată în Piaţa Centrală din Bistriţa.

 

Dr. IOAN RAŢIU

 

Motto:  „Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă!” (Dr. Ioan Raţiu)

Dr. Ioan Raţiu s-a născut la 19 august 1828 la Turda şi a decedat la Sibiu la 4 decembrie 1902.

Şcoala primară a efectuat-o la Turda iar studiile gimnaziale şi teologice la Blaj. În continuare a urmat Seminarul Central la Budapesta, după care, Dreptul la Viena, iar doctoratul l-a obţinut la Budapesta în anul 1867.

Dr. Ioan Raţiu a fost tribun în oastea lui Avram Iancu iar ulterior printre principalii întemeietori ai Partidului Naţional Român, fiind preşedinte în perioada 1892-1902.

De asemenea, dr. Ioan Raţiu, a fost unul din principalii autori şi susţinători ai Memorandumului şi a acţiunilor respective care au contribuit la actul istoric de la 1 Decembrie 1918 - făurirea României Mari.

Ceremonia de dezvelire a statuii de bronz a marelui patriot român ardelean, dr. Ioan Raţiu a avut loc la data de 9 iunie 1930 în Piaţa 1 Decembrie 1918, în prezenţa cetăţenilor din Turda şi împrejurimi, precum şi a unor personalităţi, printre care Iuliu Maniu, Ion Agârbiceanu, Iuliu Hossu, Emil Racoviţă, Valeriu Moldovan etc.

În perioada 1947-1989, personalitatea marelui patriot român, dr. Ioan Raţiu şi a statuii respective au fost „ocolite” şi neglijate.

 

Dr. VASILE LUCACIU

Vasile Lucaciu s-a născut la 21 ianuarie 1852, în localitatea Apa, comitatul Sătmar şi a decedat la Satu Mare la 29 noiembrie 1922.

A fost preot în localitatea Sâncrai de pe Grui (1874-1878) din fostul judeţ Sălaj şi în localitatea Siseşti, iar în perioada 1878-1885 a funcţionat ca profesor la Liceul regesc din Satu Mare şi Losoncz.

În ianuarie 1892, la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român a fost ales în funcţia de secretar general, iar dr. Ioan Raţiu - preşedinte.

În 1890 împreună cu Iuliu Coroianu şi alţi fruntaşi români au redactat textul Memoran-dumului, iar în 1892 a făcut parte dintre fruntaşii cei mai activi ai acţiunii memorandiste, fiind arestat, condamnat şi întemniţat la „renumita” închisoare de la Seghedin, din Ungaria.

La 29 decembrie 1914, a fost ales preşedinte la Liga pentru Unitatea Culturală a tuturor românilor, iar în toamna anului 1918 s-a constituit Consiliul Naţional al Unităţii Tuturor Românilor, fiind ales vicepreşedinte.

În aprilie 1917, împreună cu Ioan Moţa (Orăştie) şi Vasile Stoica (Avrig), au plecat în America, unde au desfăşurat o activitate intensă pentru unirea Transilvaniei cu România şi formarea unităţilor de voluntari români,

Statuia patriotului dr. Vasile Lucaciu, opera sculptorului Cornel Medrea, a fost dezvelită la Satu Mare, la 13 decembrie 1936, în prezenţa sătmărenilor.

La dezvelirea monumentului marelui patriot Vasile Lucaciu, istoricul Nicolae Iorga a caracterizat opera sculptorului Cornel Medrea, astfel: „Cu faţa lui de romană frumuseţe severă, cu trupul de atlet, cu glasul tunător, cu mişcarea poruncitoare a braţului, cu haina de preot ca o togă de tribun, Vasile Lucaciu întrunea aceste însuşiri”.

În anul 1940, în urma odiosului dictat de la Viena, românii sătmăreni, la fel ca şi cei bistriţeni, pentru a preîntâmpina batjocorirea sau distrugerea statuii memorandistului Vasile Lucaciu, au demontat-o şi au dus-o la Lugoj.

În anul 1942 a fost adusă la Alba Iulia şi amplasată pe un soclu impunător, în centrul oraşului.

După instalarea regimului bolşevic în România şi a conducătorilor străini de neamul românesc, în anul 1948, statuia lui Vasile Lucaciu a fost înlăturată şi „aruncată” în curtea Întreprinderii Comunale Alba Iulia (azi IGO) de unde a fost „transferată” în curtea Muzeului Naţional al Unirii unde a rămas până în anul 1958.

După multe intervenţii, Cornel Medrea a reuşit să o ducă la Bucureşti, ocrotind-o în curtea muzeului, de unde după 10 ani, 1968, a fost readusă la Satu Mare şi instalată în faţa Muzeului judeţean. În anul 1992, statuia a fost mutată în Parcul Libertăţii, unde fusese inaugurată în anul 1936.

***

Având în vedere valoarea şi volumul lucrărilor şi a acţiunilor realizate de Cornel Medrea, în decursul vieţii, pentru a fi cunoscute de cei interesaţi, vom reda în continuare „Cronologia” din lucrarea „Cornel Medrea” de Marin Mihalache, apărută la editura Meridiane, Bucureşti, în anul 1972.

• Anul 1888. Corneliu Medrea s-a născut la 8 martie 1888, în comuna Miercurea, judeţul Sibiu, fiu al lui Baziliu (Vasile) Medrea şi al Elenei Medrea, născută Georgescu, de fel din Alexandria (Teleorman). Un frate al său mai mic (născut 1890), Traian Ioan Medrea, a murit în 1914 pe front, iar o soră mai mare, Letiţia, după Primul Război Mondial. La scurtă vreme după naşterea lui, părinţii se mută la Alba Iulia, unde Medrea urmează şcoala primară şi o parte a cursurilor liceale.

• Anul 1905. Pleacă la Zlatna, unde urmează cursurile Şcolii de Arte şi Meserii. Este trimis apoi la Şcoala Superioară de Arte Decorative din Budapesta. Învaţă cu profesorii Matray, Maron şi Ligety. Lucrează totodată în atelierul sculptorului Zala, cunoscut monumentalist.

• Anii 1912-1913. În condiţii materiale modeste, întreprinde o călătorie de studii în câteva ţări din Europa centrală.

• Anul 1914. Realizează pentru oraşul Sibiu, bustul poetului George Coşbuc. Se stabileşte la Bucureşti. Din 1914, trecând Carpaţii, a participat la  saloanele oficiale din Bucureşti, la expoziţii ale grupărilor „Tinerimea artistică”, „Arta română” etc., cu diferite lucrări.

• Anul 1915. Execută portretul lui Delavrancea. Expune la „Tinerimea artistică”, busturile lui Delavrancea, Coşbuc, Eftimiu.

• Anul 1916. Expune la  „Tinerimea artistică” lucrările: „Cap de fetiţă” (gips) şi „Păcatul” (bronz). Este mobilizat cu gradul de locotenent şi face parte din grupul de artişti de pe lângă Marele cartier general al armatei.

• Anul 1918. În cadrul expoziţiei organizată la Iaşi de artiştii mobilizaţi, expune grupul sculptural „Prizonierii” şi compoziţia  „Mutarea unui tun” (ambele aflate azi la Muzeul militar), precum şi „Refugiata”. Aderă la gruparea „Arta română”, atunci înfiinţată la Iaşi. Va expune apoi câţiva ani în cadrul societăţii artistice.

• Anul 1919. Revine la Bucureşti. Realizează pentru Teatrul Naţional, bustul lui Victor Hugo, al lui Moliere şi al lui Aristide Demetriad, în rolul lui Hamlet. Începând cu acest an lucrează, până în 1923, în acelaşi atelier cu Dimitrie Paciurea în curtea Muzeului Aman. Expune în relief „Dragoş Vodă şi zimbrul”.

• Anul 1920. Realizează în piatră bustul „Barbu Delavrancea”, aşezat în parcul de pe şoseaua Kiselef din Bucureşti. Deschide prima sa expoziţie personală, care se bucură de succes: îi sunt cumpărate toate lucrările. Expune la a treia expoziţie a Societăţii „Arta română” (catalog prefaţat de Tudor Arghezi).

• Anul 1922. Împreună cu Dimitrie Paciurea şi Gabriel Popescu, toţi trei prieteni, expune la „Maison d’Art”.

• Anul 1923. Expune la a şasea expoziţie a societăţii „Arta română”. Împreună cu Ion Jalea, realizează „Monumentul ceferiştilor căzuţi în Primul Război Mondial”, ridicat în faţa Gării de Nord din Bucureşti.

• Anul 1924. Participă la Salonul oficial (care îşi reia în acest an activitatea) cu lucrările: „Nud” (gips) şi „Compoziţie” (gips).

• Anul 1925. Participă la concursul pentru „Monumentul zburătorilor români”. Participă la Salonul oficial cu lucrările: „Pubertatea” (bronz), „Tors de femeie” (gips), „Siluetă verde” (pământ) şi „Repaus” (gips).

• Anul 1926. Realizează proiectul de fântână, „Copilul cu broască” şi „Bătrânii”.

• Anul 1927. Împreună cu Elena Serova, deschide o expoziţie personală (45 de sculpturi) la Ateneul Român din Bucureşti.

• Anul 1928. Expune la Bienala de la Veneţia. Realizează bustul poetului Şt. O. Iosif, pentru oraşul Braşov. Pleacă la Paris, unde rămâne timp de aproape un an.

• Anul 1929. Este membru în juriul Salonului oficial de arhitectură şi artă decorativă. Participă la expoziţia de artă românească deschisă la Barcelona, unde primeşte diploma de onoare. Călătoreşte în Germania, Italia şi Franţa.

• Anul 1930. La expoziţia de artă românească trimisă la Bruxelles, figurează cu trei lucrări în bronz: „Tors”, „Bust”, „Portret”. A realizat statuia monumentală a dr. Ioan Raţiu. Împreună cu sculptorul Ion Jalea, realizează reliefurile figurale la „Mausoleul de la Mărăşeşti”.

• Anul 1932. Călătoreşte în Franţa, Italia şi Iugoslavia (unde-l vizitează pe sculptorul Mestrovic). Este membru al juriului Salonului oficial. Participă la concursul pentru „Monumentul Infanteriei”. Execută „Monumentul eroilor corpului didactic”, după proiectul pictorului A. Verona. Realizează „Monumentul Vasile Lucaciu”.

• Anul 1933. La 11 noiembrie e numit profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, în locul lui Paciurea (decedat), funcţie îndeplinită până la încetarea din viaţă (în 1964).

• Anul 1934. Membru în juriul Salonului oficial, la care participă cu statueta în bronz „Maternitate”. Sculptează o serie de medalioane reprezentând voievozi români, aşezate deasupra scării de onoare la Palatul Republicii. Expune la „Tinerimea artistică”: „Făt-Frumos” (basorelief - piatră), „Maternitate” (pământ), „Compozitorul Castaldi” (gips), „Caton Teodorian” (pământ).

• Anul 1937. Membru în juriul Salonului oficial. Expune „Portretul pictorului Vasile Popescu” (bronz), reprodus şi în catalog. La Expoziţia internaţională de la Paris primeşte Marele Premiu pentru relieful „Dragoş Vodă şi zimbrul”.

• Anul 1938. Expune la Bienala de la Veneţia („Delavrancea” şi două basoreliefuri). Membru în juriul Salonului oficial. Expune „Portretul pictorului G. Petraşcu” şi „Bustul prof. Ovidiu Densuşianu”. A realizat statuia monumentală a poetului Andrei Mureşanu la Bistriţa (29 noiembrie). Realizează bustul monumental al lui Mihai Eminescu pentru oraşul Giurgiu precum şi bustul lui Gheorghe Lazăr, pentru comuna Avrig.

• Anul 1939. Primeşte Premiul internaţional al expoziţiei de la New York pentru altorelieful „Cultura”, prezentat la pavilionul României. Membru în juriul Salonului oficial. Expune „Gheorghe Lazăr” (gips), reprodus în catalog.

• Anul 1940. Membru în juriul Salonului oficial. Expune „George Coşbuc” (gips) şi relieful „Cultura” (gips), reprodus în catalog, reprezentând schiţa pentru lucrarea trimisă la New York. Expune la „Tinerimea artistică” basorelieful „Artele”. La expoziţia de artă românească modernă expune cinci lucrări.

• Anul 1942. Membru în juriul Salonului oficial. Expune „Basorelief” (gips), reprodus în catalog şi „Simfonia IX” (Beethoven) (gips).

• Anul 1943. Expune la Salonul oficial două nuduri, un cap şi un relief, toate în gips.

• Anul 1944. La sfârşitul anului, deschide la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti o amplă expoziţie retrospectivă (130 sculpturi, precum şi desene) realizate de-a lungul a 25 de ani de activitate.

• Apare un volum cu desenele lui Medrea, prefaţat de dr. Horia Dumitrescu.

• Anul 1945. I se acordă Premiul naţional pentru sculptură. Expune la salonul oficial: „Învingătorul” (gips), „Eva” (gips), „Sărutul” (gips), „Balet” (gips), reprodus şi în catalog.

• Anul 1946. Este numit prorector al Şcolii de Arte Frumoase. În fruntea unui grup de pictori şi sculptori face o călătorie de şase săptămâni în Bulgaria, unde realizează câteva portrete şi două variante ale unui proiect de monument, lucrări expuse în anul următor în cadrul Expoziţiei româno-bulgare, deschisă la Bucureşti.

• Anul 1947. Face parte din juriul de premiere la Salonul oficial. Expune „Prietenie” (gips) şi „Alergătoare” (gips). Participă cu lucrări la expoziţiile de artă românească deschise la Sofia şi Budapesta.

• Anul 1948. Deschide în februarie la Dalles o expoziţie cu 118 sculpturi şi 38 desene, selectate din întreaga sa activitate, pe care le donează statului pentru a se organiza Muzeul Medrea. Face parte din comitetul de iniţiativă pentru organizarea expoziţiei „Flacăra”, unde expune o lucrare.

• Anul 1955. În luna iulie este ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române. Este membru în juriul expoziţiei interregionale de la Bucureşti, unde expune busturile: „Traian Săvulescu”, „Mihai Jora” şi „D. Cuclin”.

• Anul 1956. Expune la Bienala de la Veneţia (17 lucrări). I se acordă Premiul de Stat clasa I. Este distins cu titlul de Maestru emerit al artei.

• Anul 1957. Se deschide Muzeul Medrea, reorganizat în str. Budişteanu 16, după ce fusese adăpostit câţiva ani în Palatul de la Mogoşoaia.

• În luna iunie i se acordă titlul de Artist al poporului. Participă la concursul pentru monumentul „George Enescu”. Realizează bustul monumental „Ovidiu”, aşezat pe şoseaua Kiseleff. Membru în juriul Expoziţiei retrospective „10 ani de la proclamarea Republicii Populare Române”.

• Anul 1958. Participă la Bienala de la Veneţia. Participă la prima expoziţie a ţărilor socialiste deschisă la Moscova. În colecţia „Maeştrii artei româneşti”, Editura pentru Literatură şi Artă, publică lucrarea lui K.H. Zambaccian despre C. Medrea.

• Anul 1959. Realizează monumentul „1907”, din marmură, ridicat în oraşul Buzău. Donează oraşului Constanţa grupul statuar „Pescarii”, aşezat la intrarea în port. Participă cu lucrări la expoziţiile de artă românească deschise la Bratislava, Praga, Berlin, Atena, Cairo, Alexandria, Belgrad, Helsinki, Budapesta.

• Anul 1961. I se acordă Ordinul Muncii clasa II. Donează oraşului Constanţa, pentru a fi transpusă în piatră şi aşezate pe litoral, lucrările: „Sirena şi delfinul”, „Maternitate”, „Răsăritul” şi „Fetiţa cu broasca”. Participă cu lucrări la expoziţiile de artă românească deschise la Sofia, Ankara, Istambul, Damasc şi Expoziţia internaţională de sculptură organizată de Muzeul Rodin din Paris.

• Anul 1962. Întregeşte donaţia din februarie 1948 cu un nou lot de 83 de lucrări pentru muzeul Medrea. Este distins, în luna noiembrie, cu titlul de Profesor emerit.

• Anul 1963. Participă cu lucrări la expoziţia de artă românească deschisă la Dresda.

• Anul 1964. Realizează ultima sa lucrare, intitulată „Victorie”. La 25 iulie a încetat din viaţă, în plină activitate creatoare. A fost înhumat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

***

În anul 1957, la Bucureşti, s-a înfiinţat Muzeul Cornel Medrea, ca urmare şi a donaţiilor lucrărilor realizate de artist de-a lungul a peste trei decenii de activitate.

Muzeul a fost deschis şi a funcţionat într-o clădire construită la sfârşitul secolului al XIX-lea care se afla amplasată în apropierea Academiei de Arte Frumoase, unde Cornel Medrea era profesor.

În anul 2004 Muzeul Cornel Medrea alături de alte muzee din Bucureşti au „dispărut” la fel ca şi în prima perioadă după anul 1947, fără o reacţie corespunzătoare a „marilor personalităţi” ale instituţiilor de specialitate şi a celor politice româneşti.

La rugămintea noastră, dl. Solomon Laurenţiu, custodele Muzeului Cornel Medrea, ne-a trimis în acest sens un material (pentru care îi mulţumim şi pe această cale), din care redăm esenţialul.

„Muzeul Cornel Medrea a luat fiinţă printr-o serie succesivă de donaţii. Prima a avut loc în anul 1948 în urma unei ample expoziţii retrospective. Iniţial donaţia ce cuprindea 118 lucrări şi 38 de desene a fost expusă câţiva ani la Palatul Mogoşoaia, iar din 1957 prin grija artistului a fost găzduită de imobilul de pe strada G-ral Constantin Budişteanu nr. 16.

Colecţia cuprindea 384 lucrări de sculptură şi desene, fiind expusă publicului până în anul 2004 în incinta somptuoasă a unei clădiri din centrul capitalei. Acest ansamblu deosebit, construit în stil neoclasic la sfârşitul secolului al XIX-lea ca şi multe alte clădiri din fondul Patrimoniului Cultural Naţional, aveau să facă după 1990 obiectul unor revendicări, fiind retrocedate. Profitându-se de un cadru legislativ confuz, astfel de exproprieri culturale s-au petrecut frecvent în ultimii 20 de ani, ca o urmare firească a ignoranţei şi incompetenţei, politicienilor noştri. În cazul Muzeului Cornel Medrea a existat, prin forţa împrejurărilor, şansa ca Administraţia Casei Regale, proprietarul de drept al acestui imobil, să ofere cu multă răbdare şi generozitate Primăriei Municipiului Bucureşti dreptul de preemţiune. Intenţia declarată a proprietarului de a înlesni această tranzacţie în avantajul muzeului la un preţ relativ mic faţă de valoarea reală a imobilului s-a lovit de indiferenţa autorităţilor locale. Cu toate demersurile făcute de Muzeul Municipiului şi toate semnalele de avertizare a presei, organele de decizie din acea perioadă, dintr-o neglijenţă şi iresponsabilitate fără precedent, nu s-a folosit de această oportunitate pentru a păstra acest monument istoric în patrimoniul cultural al Municipiului Bucureşti. Atitudinea pasivă şi fără reacţie a tuturor factorilor responsabili, a făcut ca multe clădiri de patrimoniu, muzee şi alte edificii să dispară din peisajul capitalei, prin neaplicarea şi nerespectarea legislaţiei cu privire la monumentele istorice. Înainte ca Muzeul Medrea să fie desfiinţat, a fost retrocedat şi sediul Central al Pinacotecii Municipiului Bucureşti în condiţii similare, fără a se găsi până în prezent un spaţiu adecvat unei asemena preţioase colecţii. Conducerea Muzeului Municipiului Bucureşti a făcut eforturi deosebite pentru a obţine spaţiul vital expunerii şi conservării acestui vast patrimoniu astfel încât din anul 2007 cele mai reprezentative lucrări, ale lui Medrea au fost expuse în incinta Palatului Parlamentului. Deşi au existat şi voci critice cu privire la această locaţie, Muzeul Municipiului Bucureşti s-a străduit în limita puterilor sale să reziste acestor presiuni, reuşind pentru moment să adăpostească această colecţie într-un spaţiu public”.

(N.R. La Alba Iulia Biblioteca judeţeană „Lucian Blaga” se află într-o clădire naţionalizată de la o familie de evrei plecată definitiv în Izrael. După anul 1989, urmaşii acesteia au venit la Alba Iulia pentru a intra în posesia clădirii. Când au constatat că în clădirea respectivă funcţionează Biblioteca Judeţeană, au renunţat la pretenţiile iniţiale în favoarea Bibliotecii. Cinste şi onoare Donatorilor!

Oare, reprezentanţii Casei Regale, care în timp, au ajuns printre cele mai bogate familii regale din Europa, mai ales pe seama poporului român, nu puteau să facă un gest asemănător?)

***

Valoarea şi renumele marelui sculptor Cornel Medrea, de pe meleagurile Albei au fost apreciate de mari personalităţi ale culturii româneşti, din care unele merită să le redăm în continuare cititorilor.

 

CORNELIU BABA:

• „Medrea a lăsat o operă imensă ce abia încape într-un muzeu. Oriunde te întâlneşti cu ea, o remarci: exprimă nobleţea şi grandoarea ce îi erau proprii lui. În nicio împrejurare, nici omul, nici artistul n-au fost decât aşa. Şi în viaţă şi în artă, Medrea a ocolit instinctiv vulgaritatea şi tot ceea ce ar fi putut diminua demnitatea unei nobile origini ţărăneşti, ancestrală însuşire a fiilor pământului pe care s-a născut”.

• „... De la portretul de interior, la bustul monumental, de la alegorie la portretul care presupune o precisă existenţă istorică, de la omul simplu la personalitatea excepţională, de la gânditorul concentrat în meditaţie interioară la omul de acţiune, de la reculegere la afirmarea temerară şi vulcanică, de la o factură în care forma înfăşoară şi estompează amănuntele la o factură în care analiza psihologică mai amănunţită se traduce printr-o accentuată fragmentare sau accidentare a planurilor, portretistica lui Cornel Medrea a căutat prin această varietate autentică să răspundă întotdeauna adecvat, problemelor pe care i le punea realitatea obiectivă”.

• „... Cornel Medrea era stăpânul unui echilibru perfect, transmis din firea sa sculpturii ce realiza, aşeza totul bine şi solid în picioare. Gândea spaţial şi echilibrat, sinteze ale unor meditaţii profunde care solicitau linişte. Turmentaţia exterioară îl supăra şi nicicând nu o putem găsi într-o creaţie a sa. Sub împietrirea rece a formelor reduse la esenţialitate, trăia închis un univers de frământări pentru care ţi se cerea posibilitatea unei sensibilităţi deosebite, situându-te deasupra micului fapt divers”.

 

TUDOR VIANU:

„Cornel Medrea este înstăpânirea unor mijloace şi a unei ştiinţe care îl destinează marilor creaţii.

Elanul constructiv al generaţiei noastre a trecut prin acest liniştit ardelean care acoperea cu tăcerea, cu modestia, cu rezerva sa, cugetul în necontenită cercetare a unui artist profund.

Din mâinile sale puternice, sub limpezile lui priviri, naşte un univers al frumuseţii, o lume de îndepărtate simboluri, de oameni expresivi, de forme pure şi oricine, frecventându-le mai îndelung, ajunge să le iubească, înţelegi că prin ele vremea noastră îşi cucereşte o parte largă din drepturile ei”.

 

DAN HĂULICĂ:

„Medrea a ştiut să fie în opera sa, energic, fără să dispreţuiască surâsul şi tandreţea. Arta lui era aceea a unui meşter savant dar şi a unui om cu sufletul drept şi puternic”.

 

ION FRUNZETTI:

„În tradiţia mare a sculpturii româneşti, după Georgescu şi Valbudea, după Paciurea şi Brâncuşi, Cornel Medrea aduce un ton specific, lesne de identificat stilistic şi resimţit tot timpul în opera sa la diapazonul poeziei active, care-l face inimitabil, transmiţându-ne un univers moral în care valorile acţiunii şi voinţei conştiente primează”.

 

PETRU COMARNESCU:

„Cornel Medrea este un liric autentic, care dă formelor umane o viaţă concretă şi semnificativă, într-adevăr umanizându-le prin interiorizare şi portretizare. Viaţa formelor el o asigură mai ales prin modelajul său foarte sensibil şi cald, care reliefează plinătatea şi rotunjimile carnaţiei, unduirile musculare, vibraţiile epidermei... Medrea lasă formele umane să se desfăşoare în toată plenitudinea lor şi să-şi afirme dezvoltarea...”

 

NICOLAE ARGINTESCU-AMZA:

„Arta lui Medrea este mai cu seamă o artă de sensibilitate şi mai puţin de temperament violent. Marile realizări tradiţionale ale trecutului sunt armonios instaurate într-o viziune de modernism echilibrat. Este un modernism fără ostentaţie în care elanurile lirice au o anumită surdină, o anumită pudoare, răspunzând în chip mai adânc unei arte de cuminţenie românească ce transfigurează şi poetizează realul fără să-l violenteze”.

 

EUGEN SCHILERO:

„Varietatea pe care Medrea o atinge în domeniul portretului este puţin obişnuită, chiar în şcolile de sculptură de o tradiţie mai veche decât a şcolii noastre naţionale şi se poate afirma că în niciun alt sector al sculpturii, poziţia realistă a lui Medrea nu este atât de netă, de evidentă ca în portret.

De la portretul de interior la bustul monumental, de la alegorie la portretul care presupune o precisă existenţă istorică, de la omul simplu la personalitatea excepţională, de la gânditorul concentrat la meditaţie interioară, la omul de acţiune, de la reculegere la afirmarea temerară şi vulcanică, de la o factură în care forma înfăşoară şi estompează amănuntele la o factură în care analiza psihologică mai amănunţită se traduce printr-o mai accentuată fragmentare sau accidentare a planurilor. Portretistica lui Cornel Medrea a căutat prin această varietate autentică să răspundă întotdeauna adecvat problemelor pe care i le punea realitatea obiectivă”.

 

KRIKOR ZAMBACCIAN:

„Opera lui Cornel Medrea, a cărei dezvoltare am urmărit-o timp de 40 de ani, dovedeşte în pofida curentelor abstracţioniste care au bântuit şi în ţara noastră, în epoca dintre cele două războaie mondiale, o adâncă studiere a naturii, o viziune realistă exprimată în forme ample, pline şi armonioase. Medrea nu copiază însă natura, nici nu ocoleşte realităţile, ci simplifică, înlăturând detaliile şi accentele secundare, urmărind o sinteză în care redă esenţialul.

Atunci când modelează un portret, formele răsar strânse, ca în realitate, iar când e vorba de un monument, el modelează în planuri mai largi şi mai robuste, construind mase astfel echilibrate ca să se desprindă de la distanţă înălţimea, expresia, mişcare şi gestul în afară de aceste cazuri, viziunea intimă a lui Medrea înclină spre formele ample, spre volumele cu unduiri de lumini blonde, străvezii, ce sugerează o calmă senzualitate, de pildă „Femeia intrând în baie” (1943).

Cu mulţi ani în urmă (1925) am descoperit în atelierul său o piatră de o viziune arhaică. Dintr-un bloc paralelipipedic se reliefau formele unei adolescente cu mâna deasupra capului. Era atâta nobleţe şi armonie în atitudine şi gestul ei, încât artistul n-a rezistat tentaţiei de a se relua motivul mulţi ani mai târziu (1943), cioplind de data aceasta în toată plasticitatea lor, formele rotunde, care se sprijină pe cele două picioare ca pe nişte coloane”.

 

Având în vedere personalitatea sculptorului Cornel Medrea, recunoscută în ţară şi peste hotare, precum şi valoarea operelor realizate într-o perioadă de peste 50 ani, împreună cu reprezentanţii ONG de pe meleagurile Albei, rugăm şi facem apel la conducerile instituţiilor culturale şi de stat din România, Academia Română, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, de a repara de urgenţă distrugerile efectuate Patrimoniului Cultural Român după anul 1989, în capitala ţării. În cazul în care nu există posibilitatea de a se reînfiinţa Muzeul Cornel Medrea la Bucureşti, propunem a se efectua demersurile necesare pentru deschiderea muzeului respectiv la Alba Iulia, în spaţiile disponibile din Cetate.

 

Ec. Ioan STRĂJAN