|
Doinitorul munţilor
de piatră
Folcloristul,
muzicianul şi poetul
NICODIM GANEA
 Nicodim
Ganea s-a născut într-o familie de ţărani, în localitatea Bistra din
Munţii Apuseni, fiind singurul copil al soţilor Ioan şi Maria Ganea.
Bunicii din partea tatălui se numeau Dumitru şi Rahila şi aveau porecla
de Perciu. Porecla venea de la numele crângului în care s-a născut
(crângul se numea Perci). Bunicii din partea mamei se numeau Ioan şi
Ioana Ghiţă şi erau porecliţi Bumbuţ.
După decesul bunicilor lui
Nicodim Ganea, părinţii săi au fost înfiaţi de Ioan şi Ana Râştei. Din
nefericire şi aceştia au murit înainte de a se naşte Nicodim Ganea, dar
şi-au lăsat întreaga lor avere tinerilor pe care i-au înfiat.
Nicodim Ganea s-a născut
în data de 14 aprilie 1878, în comuna Bistra, judeţul Turda - Arieş
(astăzi judeţul Alba), cercul Câmpeni, într-o căsuţă de lemn aşezată pe
coasta satului Vârşii Mici, lângă pădurea Molidiş. Primii ani ai
copilăriei şi-i petrece în satul natal, ascultând murmurul tainic al
izvoarelor, ciripitul vioi al păsărilor, clopotele turmelor de oi ce se
întorceau de la păşune, doinele de jale ale moţilor, cântările
bisericeşti dar şi melodioasele ţarini pe care le cântau şi dansau
oamenii din sat. Toate acestea au influenţat definitiv sensibilitatea
viitorului artist Nicodim Ganea. La vârsta de 4 ani se îmbolnăveşte de
vărsat de vânt (variolă). În urma acestei boli rămâne cu cicatrici
adânci pe faţă, iar acest fapt l-a determinat să fie o persoană mai
retrasă. Aceste semne l-au făcut să se simtă complexat şi totodată
stânjenit, determinându-l să devină o persoană singuratică ce-şi găsea
alinarea şi consolarea în cântecele şi în frumuseţile naturii din jurul
satului.
Părinţii săi aveau o casă
în centrul comunei Bistra, cu mai puţine acareturi, însă aveau o alta cu
grajduri şi pământ de 1,5 ha, cu pădure de brad foarte frumoasă în satul
Vârşii Mici. Şcoala primară o începe la vârsta de 7 ani în satul natal,
avându-i ca învăţători pe Gligor Petru şi Duşa Ioan. De acum, micul
Nicodim îşi va împărţi timpul între şcoală şi gospodărie, dimineaţa era
la şcoală, iar după masa mergea cu vitele la păşune. Distanţa mare pe
care o avea de parcurs până la şcoală (8 km), nu l-a împiedicat să fie
un elev sclipitor, încă de mic s-a observat, că are faţă de învăţătură o
pasiune nemaiîntâlnită la alţi copii de seama lui. Când mergea cu vitele
la păscut îşi lua întotdeauna cu el fluierul, pentru că îi plăcea nespus
să-şi petreacă timpul liber cântând. Fluierul a fost tovarăşul său fidel
care l-a însoţit din fragedă pruncie şi până la moarte. Ganea era un
mare iubitor al cântării de strană, fiind prezent la biserică în toate
duminicile şi sărbătorile.
În baza matricolelor din
acea vreme aflate în arhiva Şcolii Generale din comuna Bistra, în
perioada 1884-1891, Nicodim Ganea apare înscris ca elev după cum
urmează:
Despărţământul I (cls. a
I-a şi a II-a elementare) an şcolar 1884-1885;
Despărţământul II (cls. a
III-a şi a IV-a);
Despărţământul III (cls. a
V-a şi a VI-a). A terminat clasa a VI-a în 1891 (la vârsta de 13 ani),
având următoarele calificative: purtare Morală - Lăudabil, Religie -
Eminent, Limba Maternă - Eminent, Limba Maghiară - Eminent, Aritmetica -
Eminent, Istorie şi Geografie - Eminent, Ştiinţe naturale - Eminent,
Fizică – Lăudabil, Grădinărit - Lăudabil, Drept Cetăţenesc –Lăudabil,
Cântare - Eminent, Gimnastică - Eminent, Calificare generală - Eminent.
După absolvirea celor şase
clase, este nevoit să rămână o perioadă acasă pentru că părinţii săi nu
aveau posibilităţi materiale pentru a-l trimite să-şi desăvârşească
studiile.
În anul 1892 un eveniment
deosebit avea să-i influenţeze viaţa, în urma acţiunii desfăşurate de
“ASTRA”, (înfiinţată în anul 1861) în Bistra ia fiinţă
“Reuniunea Română de cântări şi muzică”.
Această societate culturală,
reprezenta o valoroasă formă de afirmare a culturii naţionale, de
pregătire a unor cadre în domeniul literaturii, teatrului, muzicii şi
coregrafiei, în fruntea lor aflându-se cărturari şi patrioţi de seamă
din acea vreme.
Reuniunile corale nu au
fost simple forme de delectare artistică, ci un important mijloc de
dezvoltare spirituală, adresându-se unui public tot mai numeros şi mai
receptiv la nou. Prin cântecul lor se răspândesc ideile noi, se
întăreşte credinţa în victoria luptei pentru drepturile românilor.
Reuniunile corale au fost un crainic al “uniunii”, un factor de lumină
prin răspândirea cuvântului rostit, dar şi tipărit, un propagator al
folclorului muzical-literar-coregrafic românesc.
Nicodim Ganea, de la
vârsta de 14 ani, devine membru activ şi entuziast al corului fiind
prezent la toate repetiţiile şi manifestările reuniunii. Talentul său
atrage atenţia preotului Petru Simu, întemeietorul corului din sat,
care-i va preda tânărului Nicodim primele noţiuni de teorie muzicală
şi-l va învăţa să cânte la flaut (instrument cu care preotul Petru Simu
instruia corul la repetiţii) şi devine în curând ajutorul lui.
La vârsta de 22 de ani
preia postul de cantor la biserica din sat. Tot atunci el va fi invitat
să instruiască un cor bărbătesc din comuna Vârtop-Cărpiniş (comună ce se
învecinează cu Bistra). Despre vremurile acelei perioade Ganea spunea cu
nostalgie:
“Cu ajutorul lui
Dumnezeu am terminat cântările sfintei liturghii: parte dintre ele
dintr-o liturghie de Şorban, pentru patru voci bărbăteşti, parte pe baza
glasurilor cum cântam şi la Bistra, şi am cântat cântările sfintei
liturghii la sfânta biserică în cor. Aceasta a fost în timpul când încă
nu mersesem la şcoala din Blaj”.1
În vara anului 1901 vine
la Bistra Aron Papiu - fost paroh al bisericii din Bistra, actual
profesor de canto în Blaj. Preotul satului - Petru Simu îl recomandă pe
Ganea lui Aron Papiu, şi-l roagă pe acesta să-l ajute pe Ganea să-şi
continue studiile.
Astfel, în toamna anului
1901, îl găsim pe Nicodim Ganea la Blaj, pentru a urma cursurile de
cântăreţi bisericeşti, cu gândul că după terminarea lor se va întoarce
din nou în comuna sa natală pentru a-şi continua activitatea de cantor
la biserică. Dar odată cu plecarea din sat destinul viitorului
compozitor se va schimba crucial, de acum viaţa i-a fost un zbucium
permanent de căutări, suferinţe şi deziluzii.
La Institutul pedagogic -
preparandie muzica era orientată în direcţia formării elevilor pentru a
deveni organizatori şi dirijori de formaţii corale şi instrumentale. Se
considera o datorie patriotică activitatea ce trebuia să o desfăşoare
fiecare intelectual român ieşit de pe băncile şcolii blăjene, pentru
înfiinţarea de coruri, precum şi menţinerea în activitate permanentă a
celor existente.
Primul an de şcoală l-a
încheiat cu note bune trecând în anul al II-lea la Preparandie la
îndemnul distinsului profesor şi compozitor Iacob Mureşianu care şi-a
dat seama că tânărul pui de moţ este înzestrat cu un talent de excepţie.
Nicodim Ganea se arată demn de încrederea ce i s-a acordat şi studiază
foarte serios. Organizează un cor al elevilor, cor cu care va obţine
curând frumoase succese la diferite serbări şi concerte în Blaj, Alba
Iulia, Abrud etc. La început, corul avea 40 de membri dar până la
sfârşitul anului, numărul membrilor se ridică la 80. Pentru
îmbunătăţirea repertoriului corului său, Nicodim Ganea prelucrează mai
multe cântece populare avântându-se chiar la compoziţii ample avându-l
ca model pe maestrul Iacob Mureşianu.
În anul al treilea, scrie lucrări ca:
Pastorala (din Poiana Vadului) şi baladele Stroe Plopan, Sus pe
muchia dealului şi Santinela Română (pe versuri de Vasile
Alecsandri), Hora Pedagogilor, Floricica, La fântână la izvor, Cât de
drag mi-a fost o vară (pe versuri de Elena din Ardeal) etc. Pentru
armonizarea compoziţiilor, directorul internatului, Aurel Bota i-a pus
la dispoziţie patru elevi. Iuliu Coroiu îşi aminteşte că el era unul
dintre ei, alături de Rusu, Groza şi Sighişoreanu.
În dialogul pe care
profesorul Nicolae Râşteiu l-a avut cu învăţătorul Iuliu Coroiu privind
modul în care compunea cântecele, acesta din urmă spunea:
“Avea lângă patul său din internat o
lumânare noaptea pentru a putea nota înfrigurat armoniile ce îi veneau
în minte. Odată scrisă bucata nu mai avea răbdare să aştepte până
dimineaţa şi ne scula din somn să îl ajutăm să o cânte. Nu o dată ne
revoltam, nevroind să înţelegem frumuseţea piesei muzicale, tocmai în
toiul nopţii”.2
Iacob Mureşianu îl
controla îndeaproape, urmărindu-i încercările în ale compoziţiei şi
dându-i teme de armonie pe care discipolul le rezolva cu multă uşurinţă,
înainte însă le cânta la fluier. La pian n-a învăţat să cânte bine, deşi
pe harmoniul şcolar putea să descifreze cu uşurinţă la prima vedere
corale la patru voci.
Important de reţinut este
şi faptul că Nicodim Ganea făcea multe “excursii” alături de Iacob
Mureşianu, având ca scop culegerea folclorului literar şi muzical.
Totodată, Nicodim Ganea a beneficiat de protecţia profesorului Popeiu -
profesor de canto) - şi a cantorului Ioaneş de la care a învăţat vechile
melodii bisericeşti. Multă vreme Corul Şcolii Normale din Blaj a cântat
la Liturghia Mare un Tatăl
nostru compus de N. Ganea.
Nicodim Ganea nu era atras
de genul vocal cu acompaniament instrumental. El s-a orientat spre
coruri “a capella”.
Apela la un instrument pentru
acompanierea pieselor sale vocale (exemplu Din poiana mai perfect
Vadului), doar în cazuri izolate.
Culegerile folclorice au
reprezentat pentru Ganea o mare pasiune. Astfel în vecinătatea Sibiului
a observat la dirijorul unei formaţii corale tendinţa de a corecta
dicţia, prin urbanizarea pronunţării. El făcea ţăranilor următoarea
remarcă: “Nu sătenii trebuie
să năzuiască a cânta ca studenţii, studenţii trebuie să deprindă felul
de a vorbi şi cânta al sătenilor”.
Cu ocazia unui spectacol
de producţie ce îl organizează la Câmpeni se îndrăgosteşte de Livia
Corcheş (nepoata tribunului Clemente Aiudean) care are o deosebită stimă
pentru el. Sentimentele însă nu i-au fost împărtăşite.
În vara anului 1904,
înaintea plecării lui Nicodim Ganea la Bucureşti pentru a-şi continua
studiile la Conservator, el petrece câteva săptămâni în satul Chizătău.
Acolo a fost invitat cu ocazia jubileului a 47 de ani de la înfiinţarea
corului plugarilor din localitate (cor înfiinţat în anul 1857). În
cinstea acestui eveniment a compus
Cantata jubiliară pentru cor mixt.
Perioada aceea de câteva
săptămâni a constituit un izvor nesecat pentru creaţiile de mai târziu
ale compozitorului, dar mai ales pentru tehnica execuţiei în ansamblu.
El descoperă la corul din Chizătău elemente de polifonie ale muzicii
corale româneşti pe care le va utiliza şi lărgi în activitatea sa
componistică. Se poate cita în acest sens piesa “Puişorul” în
care pe lângă o tratare inteligentă a valorilor, N. Ganea imprimă
lucrării sale o mişcare de ondulaţie de mare efect sonor, prin
suprapunerea vocilor folosind imitaţia şi canonul. Această fructuoasă şi
valoroasă activitate atrage atenţia mitropolitului dr. Victor Mihaly de
Apşa, care îi acordă o bursă, datorită căruia în toamna anului 1904
pleacă la Bucureşti pentru a urma cursurile Conservatorului.
În autobiografia pe care
Nicodim Ganea a început să o redacteze la Râul Vadului în 30 aprilie
1940 (manuscris de 190 de pagini scris în creion) menţionează că:
“Am plecat la Bucureşti
cu un bilet de recomandare de la d-l director Ioan T. Negruţiu
(directorul Preparandiei)
către d-l Ioan Bian şi marele pedagog - profesor Gavrilă Borgovan cu al
căror sprijin am ajuns la D. G. Kiriac”. Originalul se afla în
colecţia profesorului I.R. Nicola - astăzi pierdut.
La Bucureşti Nicodim Ganea
studiază cu D.G. Kiriac teoria, solfegiul şi armonia, iar cu A. Costaldi
contrapunctul şi fuga. Aici are colegi pe G. Cucu, D. Cuclin, F.
Niculescu, C. Ponei, I. Caranica şi G. Simonis. Şi aici ca şi la Blaj
pătrunde repede în sufletele profesorilor şi colegilor săi. Iată de
exemplu ce mărturisea Dimitrie Cuclin:
“Nicodim Ganea are o fire cam
neprecizabilă, avântat şi în acelaşi timp foarte delicat, până la
timiditate, toate corelate cu un fir de teamă parcă şi cu nuanţe aproape
perceptibile de duioşie, jale şi mâhnire”?
I. D. Chirescu îl
caracterizează de asemenea prin cuvinte frumoase pe Nicodim Ganea într-o
scrisoare adresată lui I. R. Nicola în 18 iunie 1968:
“te pot asigura că de la toţi colegii pe
care i-am cunoscut am auzit vorbe laudative, atât ca muzician cât şi ca
om între oameni” .
Însetat de cultură, el
studiază şi alte cursuri la Universitate, dar bursa fiind destul de mică
este silit să dea lecţii particulare. Prin bunăvoinţa lui D.G. Kiriac
este numit custode-bibliotecar la societatea corală “Carmen”, astfel că
avea un trai mai decent. Nicodim Ganea rămâne 4 ani la Bucureşti, timp
în care şi-a însuşit o frumoasă cultură muzicală, dar care au fost
pentru el o adevărată scoală a vieţii. Este de remarcat activitatea sa
creatoare din această perioadă dând la iveală lucrări ca:
Dorul ţării mele, Du-te dor, Mărită-te,
mândra mea!, madrigalul
Puişorul, Dimineaţa-n codru verde şi poemul coral Revedere
(Codrule, Codruţule).
Din iarna anului 1905 îl
găsim cântând în cor sau pregătind în locul maestrului anumite piese din
repertoriu. D.G. Kiriac îi aprecia, pe lângă auzul absolut, şi exigenţa
pe care o arăta în pregătirea tehnicii vocale.
Fără îndoială că
activitatea la “Carmen” a avut o influenţă decisivă asupra consacrării
lui Nicodim Ganea şi a creaţiei sale. Se spune că el ar fi zis, la
întoarcerea sa la Blaj, că dacă românii ar avea câteva zeci de coruri ca
acela de la Chizătău şi “Carmen” din Bucureşti ţara s-ar întregi mult
mai curând decât fără ele.
Nicodim Ganea în biografia
sa îşi aduce aminte că în timp ce era student la Bucureşti într-un
concert pe care l-a susţinut corul “Carmen”, sub bagheta domnului Kiriac
i s-a cântat lucrarea “Din
Poiana Vadului”, în care
rolul de solist a fost susţinut de el. Piesa a fost bisată şi preluată
şi în al doilea concert. După cel de-al doilea concert toţi coriştii
s-au dus la restaurantul dinaintea Grădinii Ateneului şi acolo D.G.
Kiriac şi coriştii l-au felicitat pe Ganea. In urma succesului avut cu
Pastorala din Poiana Vadului, studenţii de la litere îl invită
într-o excursie la Curtea de Argeş, însă fiind în pregătiri pentru
examenele de la Conservator nu poate merge. După examene, împreună cu
aceiaşi studenţi, face o excursie prin Dobrogea, la Constanţa, Insula
Şerpilor şi Sulina.
Un alt profesor care a
avut asupra lui Nicodim Ganea o influenţă puternică, după cum
mărturiseşte chiar el, a fost Alfonso Castaldi. Figură reprezentativă
pentru cultura muzicală din primul deceniu al secolului XX, Castaldi
căuta să îndrume tinerii muzicieni spre izvoarele creatoare ale culturii
greco-latine. Tânărul compozitor fusese sensibilizat la Blaj de măreţia
culturii greco-latine. Sub această influenţă şi-a cumpărat mai târziu
traducerea maghiară a
“Istoriei grecilor” de Ernest
Curţius (publicată în editura Academiei de la Budapesta), al cărei ton
îl predispunea la visare şi la proiecte mari. A fost preocupat un timp
de ideea compunerii unui oratoriu scenic pe tema lui Decebal şi a
Sarmizegetusei, începând chiar o acţiune de culegeri muzicale şi de
texte poetice în Transilvania de Sud şi în Banat pentru aflarea unor
motive preromâne. Acţiunea aceasta a fost întreruptă de izbucnirea
primului război mondial şi mai apoi zădărnicită în întregime de primele
manifestări ale bolii sale mentale.
În 1905, la 27 iunie, Conservatorul de
muzică din Bucureşti prin certificatul nr. 288 spune: “se
încredinţează că domnul Nicodim Ganea a absolvit cursul de teorie şi
solfegiu (n.n. prof. D.G.Kiriac), dobândind la examenul celui din
urmă an de studiu media 8(opt)” - copie după actul original se află
în colecţia I.R.Nicola.
În 21 iunie 1907 Conservatorul de muzică
şi declamaţiune din Bucureşti, eliberează certificatul nr. 503, în care
se spunea: “se încredinţează că domnul Nicodim Ganea a absolvit
cursul de armonie (n.n. prof. A. Castaldi, în 1906 dobândind la examenul
celui din urmă an de studiu media 6,50 (şase şi 50%)”.
După terminarea
Conservatorului de la Bucureşti, în vara anului 1908, Nicodim Ganea
revine la Blaj pentru a putea fi numit în învăţământul de stat.6 I
s-a pretins echivalarea studiilor, respectiv o diplomă de la
Conservatorul din Budapesta, astfel, a fost nevoit să-şi reia studiile
pentru recunoaşterea diplomei. Deci între anii 1908 - 1910 îl găsim în
capitala Ungariei.
La Conservatorul din
Budapesta urmează compoziţia cu Viktor Herzfeld, iar orchestraţia şi
citirea de partituri cu Perene K.Szabo. În timpul studiilor cunoaşte pe
Bela Bartok (care era profesor de pian) şi îi atrage atenţia asupra
folclorului românesc din Ţara Moţilor. Bogăţia folclorică a Ţării
Moţilor i-a fost semnalată lui Bela Bartok şi de profesorul Ioan Buşiţia
din Beiuş care îl ajută să culeagă folclor.
Bela Bartok soseşte în
decembrie 1910 în Abrud, unde este găzduit în casa notarului Gheorghe
David, de aici se deplasează în satele din Ţara Moţilor, (la Bistra
înregistrează pe fonograf corul de aici). Dirijorul corului de atunci,
învăţătorul Iuliu Coroiu a descris vizita lui Bela Bartok la Bistra
spunând că marele compozitor a fost profund emoţionat de viaţa
spirituală a acestei comune. Colindă mai apoi Cărpinişul, Albacul,
Neagra, Valea Arieşului Mic, Valea Ampoiului, satele Feneş şi
Pătrângeni. Astfel cântecele culese, diverse ca gen, se ridică la 315.
Activitatea lui Bela Bartok este continuată apoi de către profesorul
I.R. Nicola. Acesta publică în anul 1973 o monografie a folclorului
Munţilor Apuseni intitulată
“Folclor muzical din Ţara Moţilor”
apărută la Alba Iulia în anul 1973. La
Budapesta, Nicodim Ganea dirijează corul studenţilor români grupaţi în
jurul Societăţii Academice “Petru Maior”.
Absolvind studiile
Conservatorului din Budapesta în anul 1910 obţine cea de-a doua diplomă.
Studiile făcute aici i-au înlesnit orientarea în creaţie. La vârsta de
32 de ani avea deplină maturitate pentru muncă şi creaţie. După
absolvirea Conservatorului “Franz Liszt” din Budapesta (1910) se
întoarce la Blaj unde în lipsa unei catedre vacante la şcoala din
localitate este numit doar cantor la Catedrala Mitropolitană. În
calitate de cantor stă la Blaj un an şi jumătate, unde desfăşoară
activităţi artistice cum ar fi:
- 1911 - 8 ianuarie la
Blaj: concert al corului “Societăţii meseriaşilor”, dirijor Nicodim
Ganea, absolvent al Conservatorului din Bucureşti şi Budapesta, în
program compoziţiile lui Nicodim Ganea,
Pastorala (Din Poiana Vadului), Puişorul
şi Ţarina (Foaie verde dintre vii);
- 1911 - 22 februarie la Blaj: Nicodim
Ganea ţine “Seară teologică”, conferinţa având ca temă “Istoria muzicii
bisericeşti”;7
- 1911 -24 aprilie, la Blaj: Concert al
elevilor Şcolii Pedagogice, dirijor Nicodim Ganea: “Absolvent al
Conservatorului din Bucureşti”. Concertul este dat în scopul creării
unui fond pentru susţinerea unui cor permanent la Catedrala
Mitropolitană, în program s-au cântat compoziţiile lui Nicodim Ganea:
Revedere şi Ţarina;8
- 1911 - Primăria Orăştie: publică
volumul de poezii a lui Nicodim Ganea “Din sărmana mea grădină”
de Strin (pseudonimul lui Nicodim Ganea), la Tipografia Nouă a preotului
Ion Moţa;
- 1911 - iunie - Bistra - Nicodim Ganea
scrie lui Bela Bartok, atrăgându-i atenţia că doina Pastorala (Din
Poiana Vadului), “pe care ştiţi, eu însumi am cântat-o la fonograf, e
creaţia mea, atât ca text cât şi ca melodie, deci în virtutea legii de
presă, vă opresc a o publica pe orişice coli, fără marca ei de autor”
(conform scrisorii în manuscris - autograf ce se află la Bartok
Arhivum în Budapesta - B. H. - nr. 494 şi care a fost publicată de D.
Dille în “Documenta Bartokiana”, vol. III/1968);
- în 4 iulie 1911 la Blaj, în ziarul
“Unirea” învăţătorul I. Marian a scris un articol despre un curs de
muzică vocală şi instrumentală ţinut de Nicodim Ganea.9
- 1911 - august 28-30 la Blaj au loc
Serbările semicentenarului ASTRA. Nicodim Ganea era membru în comisia
artistică alături de Iacob Mureşianu (care era preşedinte), dr.
Alexandru Nicolescu (vicepreşedinte), Ioan Victor Vancea (secretar). FI.
C. Domşa, dr. Eugen Ţiu Junior, Mihail Şorban, Ionel Pop, I. Denghel,
Anton Zeiler, Andrei Mureşanu, Virgil Muntean, Augustin Garniţa, erau
membrii altor departamente.10
- în decembrie 1911 la Bucureşti are loc
un concert al corului “Carmen”, dirijor D.G. Kiriac, care avea în
repertoriu şi piese ale lui Ganea.11
- în 27 ianuarie 1912 Nicodim Ganea
funcţionează la Blaj ca şi cantor la Catedrala Mitropolitană12 (conform
ziarului “Unirea” - 1912, nr. 95 din 27 ianuarie).
Revista “Cosânziana” din
20 octombrie 1912, la rubrica “Flori de o zi” comenta concertul
tenorului Rădulescu ţinut la Orăştie:
“Aşa cum cânta Rădulescu ... să tot
asculţi, şi Doina Ciobanului de Nicodim Ganea, desprinsă de pe buzele
lui era în stare să mişte şi pe cel cu inimă de piatră, aşa de adânc a
fost simţită aceasta şi aşa de sentimental cântată”.
Nemulţumit de funcţia pe
care o avea - aceea de cântăreţ de strană, într-o zi din primăvara
anului 1912, spre surprinderea tuturor şi fără să anunţe forurile
superioare, părăseşte Blajul, retrăgându-se în satul său natal.
Prietenilor le mărturiseşte că este animat de idealuri mari, să
organizeze coruri şi să ridice starea culturală a locuitorilor din Ţara
de Piatră, să culeagă şi să valorifice folclorul moţesc. Astfel
debutează o nouă perioadă din viaţa sa - cea de învăţător suplinitor pe
la şcolile confesionale româneşti şi cea de dirijor de coruri prin
satele pe unde îl ducea neastâmpărata sa pribegie.
După o scurtă şedere în
satul său natal ajunge în satul Bucium-Şasa (lângă Abrud), unde
funcţiona pe atunci ca preot Ion Agârbiceanu. Din 1906 acesta a început
să-i plătească câte 100 de coroane anual lui Ganea, pentru instruirea
corului bisericesc. Aici organizează un cor foarte bun, cu care susţine
mai multe concerte. Tot aici iubeşte şi este iubit de cea mai frumoasă
membră a corului, pe nume Zoriţa lui Bogdan de la Poieni. Părinţii fetei
nu acceptă căsătoria cu un sărac şi o mărită cu feciorul unui bogat
proprietar de mine de aur. Lucrul acesta a fost o mare lovitură pentru
Nicodim Ganea. Acum trăia cea de-a doua deziluzie (simţea că nu se
realizase nici din punct de vedere profesional şi nici din punct de
vedere sentimental). La nunta Zoriţei a fost invitat şi Nicodim Ganea,
unde a fost rugat să cânte ceva. Ganea le-a cântat
“Cuvine-se cu adevărat”,
apoi luându-şi pălăria a plecat necăjit
şi cu lacrimi în ochi. Mare parte din doinele sale de dor şi jale pe
care Nicodim Ganea le cânta pretutindeni se datorau marii iubiri
pierdute, iubiri care îl marchează până la sfârşitul zilelor sale.
Zoriţa a păstrat peste decenii o amintire vie şi a avut despre el cele
mai frumoase cuvinte.
Dezamăgit, Nicodim Ganea spunea că
“şi-a îndeplinit misiunea, trebuie să plece mai departe”.
Călătoreşte timp de doi ani prin Roşia Montană, Câmpeni, Abrud etc.,
pretutindeni dăruindu-se trup şi suflet culturalizării sătenilor,
organizând coruri şi serbări cu program naţional-artistic, fiind unanim
apreciat şi înconjurat de respectul şi dragostea tuturor.
Între timp, la Preparandia
din Blaj s-a creat un curs (al IV-lea). În toamna anului 1913
abătându-se pe la Blaj este sfătuit de prietenii săi să urmeze acest
curs, după care va putea obţine “cvalificaţia” (examenul de capacitate),
având astfel dreptul de a lucra ca învăţător “cvalificat” (definitiv).
El le urmează sfatul, şi astfel iată-l după 10 ani elev la Preparandie.
După un an, obţinând diploma de învăţător “cvalificat” începe iar
peregrinările. A funcţionat ca învăţător în diferite localităţi de pe
raza judeţului Alba: Aiud, Şard, Şpălnaca, Bistra, Bucium Şasa, Roşia
Montană, Avram Iancu, Vârtop, Abrud etc.
Într-o scrisoare pe care
I.R. Nicola o primeşte de la Helegiu Traian în legătură cu prezenţa lui
Nicodim Ganea ca învăţător la Şard, aflăm o interesantă mărturisire. Un
fost notar îşi aminteşte că avea vreo 10-11 ani când şcoala confesională
din sat l-a avut pe Nicodim Ganea ca învăţător (1913-1914), unde era
întreţinut de părinţii elevilor. Şi-l aminteşte pe Nicodim Ganea purtând
o îmbrăcăminte dezordonată, acest lucru nefiind valabil când era la ore.13
La repetiţiile de cor era
foarte sever şi impunător, depunând multă strădanie pentru a realiza o
execuţie şi o interpretare excepţională. După ce corul interpreta
Pastorala (Din poiana Vadului),
întotdeauna executa cântecul
satiric Sus opincă. Nu se ştie cât timp a locuit Nicodim Ganea în
comuna Şard, dar se spune că era un învăţător foarte bun, elevii şi
părinţii lor îndrăgindu-l şi apreciindu-1.
În anul 1915 este
încorporat în armata austro-ungară fiind mutat dintr-o garnizoană în
alta, de la Cluj Napoca la Târgu Mureş, apoi la Timişoara.
Iuliu Coroiu într-o
scrisoare trimisă profesorului I.R. Nicola în legătură cu încorporarea
lui Nicodim Ganea spune:
“toate le credeam, dar să-l văd pe Nicodim Ganea cătană şi încă la
cavalerie, asta nu mi-aş fi putut-o închipui”.
În anul al doilea an de
război (1915) este repartizat la un regiment de cavalerie din Târgu
Mureş. Lui Nicodim Ganea îi era frică de cai şi din această cauză nimeni
nu l-a putut face să încalece vreunul. Veşnic râdea, de multe ori fără
motiv, iar comandanţii credeau că îşi bate joc de ei. Într-o zi un
caporal împreună cu patru cătane l-au pus cu forţa pe un cal, iar
Nicodim Ganea a început să ţipe. Comandantul escadronului îl vede şi dă
ordin subalternilor să-l lase în pace. Comandantul, cu grad de căpitan
(conte) îl întreabă pe Nicodim Ganea ce şcoală are. După ce acesta află
că este absolvent al conservatoarelor din Bucureşti şi Budapesta îi
propune să-i mediteze pe cel doi copii ai săi la pian. Nicodim Ganea
acceptă propunerea. Deoarece contele plecă pe câmpul de luptă, Nicodim
Ganea este mutat la Timişoara, unde situaţia iar se înrăutăţeşte. Un
general îl vede cum îşi dă pâinea pe un pachet de tutun şi dă ordin să
fie dus la camera de gardă şi să i se pună cămaşa de forţă. Ulterior
povestea cu multă durere cum:
“patru vlăjgani au sărit asupra mea şi m-au pus la pământ de mi-au
pârâit oasele”.15 Comisia
de medici a hotărât lăsarea lui la vatră în cele din urmă.
După moartea lui Iacob
Mureşianu (25.05.1917), la Şcoala Normală, catedra de muzică a fost
încredinţată compozitorul Nicodim Ganea, fost elev al maestrului. În
următoarele luni de activitate a depus multă strădanie, pentru a menţine
nivelul catedrei de muzică, cel puţin la cota lăsată de Iacob Mureşianu.
În anii următori, printre cei mai de seamă profesori de muzică la
şcolile Blajului au fost: Ioan Florea, Francisc Hubic, Sigismund Toduţă
şi Celestin Cherebeţiu. În sfârşit, el a fost pus în postul pe care îl
merita, dar era prea târziu. Având sănătatea zdruncinată, manifestă în
curând o stare de depresie, încât nu mai poate face faţă cerinţelor
învăţământului. Astfel, chiar înainte de încheierea anului şcolar
1917-1918, cu regretul şi compasiunea unanimă, este concediat. De acum a
început cea mai neagră şi înnourată perioadă din viaţa sa. Nicodim Ganea
va străbate satele moţilor ca învăţător şi instructor de cor, în satul
natal şi în toate împrejurimile. Găsit undeva fără acte militare în
regulă este arestat şi mobilizat
din nou în armată trimiţându-l pe frontul românesc de la Polanka. După
terminarea războiului, în toamna anului 1918, s-a întors acasă şi a
funcţionat un an ca învăţător în Bistra.
Iuliu Coroiu, în scrisoarea sa către
I.R. Nicola, vorbeşte despre activitatea de învăţător a lui Nicodim
Ganea. La fel şi inspectorul şcolar I. Roşu de la Turda îl stima şi
aprecia foarte mult pe Nicodim Ganea.
După un an de şedere la
Bistra pleacă la Roşia Montană pentru a continua instruirea corului pe
care a trebuit să-l abandoneze la izbucnirea războiului. După
ce susţine un concert cu acest cor îşi reia peregrinările.
În vara anului 1920 ajunge
la Cluj Napoca, unde participă la cursurile pentru pregătirea
profesorilor de muzică organizate şi conduse de Gheorghe Dima,
directorul Conservatorului de Muzică. Acesta, arătându-i o sinceră
prietenie, îi pune la dispoziţie o sală cu pian timp de o lună. A fost
repartizat la casa studenţilor universitari unde servea şi masa.
“Trecând timpul acesta, mă pregătesc
de plecare şi mă rog de Dl. Dima să-mi dea câteva din lucrările sale.
Eram numai amândoi în birou, îmi dă mai multe coruri ale dumisale şi
iese lăsându-mă singur în birou. Eu rămân aşteptându-l, dar nu peste
mult timp se întoarce cu o broşură nouă-n mână şi mi-o dă. O deschid şi
mă uit şi era Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în sol
major, care o avusese pentru cor bărbătesc şi acum era transpusă pentru
cor mixt în mi major şi era litografiată. Am mulţumit, am sărutat mâna
D-lui compozitor de muzică Gheorghe Dima şi am plecat. Atunci, pentru
ultima oară am avut fericirea să-l văd pe domnul compozitor de muzică
Dima”.16
După ce se întâlneşte cu
Augustin Bena, colegul de la Conservatorul din Bucureşti, se întoarce la
Bucium-Şasa, unde îi învaţă pe corişti Liturghia în Sol Major,
transcrisă pentru cor mixt, dăruită de Gheorghe Dima.
Dornic să reia firul
vieţii (întrerupt de război) pleacă în toamna anului 1920 la Bucureşti.
Este găzduit cu ospitalitate în casa lui D.G. Kiriac şi cu ajutorul
acestuia este angajat la un regiment pentru a-i învăţa pe soldaţi
cântece patriotice. Nu rămâne multă vreme acolo şi se întoarce pe
meleagurile natale. Poposeşte la Sibiu unde îl suplineşte câteva luni pe
profesorul Timotei Popovici (20 august 1879 - 11 iulie 1950), care se
îmbolnăvise. Nu stă mult nici aici, îndreptându-se din nou spre munţii
săi cu oamenii pe care-i iubeşte.
În anul 1926 Nicodim Ganea
merge la Abrud unde este găzduit de doctorul Banfi. Înfiinţează şi
instruieşte corul “Armonia”
din oraş şi compune cântece.
Aici a scris şi piesa “O, mamă, dulce mamă”.
În anul 1928 îl găsim în
Câmpeni, în corespondenţa pe care I.R. Nicola o poartă cu Traian Helegiu
din Sibiu, privind activitatea lui Nicodim Ganea ca profesor la Câmpeni,
acesta din urmă spunea că în urma unor investigaţii a găsit un profesor
pensionar pe nume Popa Aurel, de 75 de ani (la data de 22 octombrie
1968), care i-a furnizat câteva date:
“L-am cunoscut pe Ganea în anul 1928 la
Câmpeni, unde eram detaşat ca profesor la Liceul din Câmpeni, dar
auzisem de el că era originar din comuna Bistra, că era absolvent al
Pedagogiei din Blaj, că era compozitor. Cu această ocazie, la
intervenţia noastră, a câtorva profesori, a fost numit profesor de
muzică la acest liceu. Avea deja un început de deplasare mintală şi-l
obsedau tot mai puternic ideile
mistice. Mai târziu s-a retras într-o peşteră lângă Bistra, catacombă
săpată de el. La Câmpeni se hrănea la internat. În Câmpeni, în anul de
învăţământ 1928-1929 nu a organizat nimic decât ore de muzică, deoarece
pleca nejustificat şi fără control de sine din cauza deplasării mintale.
Era ţinut cu puterea de către colegii săi. Ca fizic era de statură
mijlocie, larg în spate, brunet, faţa ciupită de vărsat, mustaţă
ţepoasă, cap mare, puţin înclinat spre dreapta, îmbrăcat decent, pălărie
cu boruri mari, cravată neagră, bogată”.
Pretutindeni în rătăcirile
sale foştii colegi, prieteni şi admiratori, învăţători ori preoţi în
diferite localităţi îl primesc cu drag dar şi cu milă pe Nicodim Ganea,
deoarece toţi şi-au dat seama că este pierdut. Deseori se abate pe la
Blaj, oraşul înălţării şi prăbuşirii lui, aici acceptând orice serviciu
pentru a se putea întreţine.
Cât priveşte activitatea
de culegător de folclor muzical există informaţii sigure că Nicodim
Ganea a desfăşurat această muncă în zona Apusenilor cu mult înainte de a
o face Bela Bartok, deci se poate spune cu siguranţă că Nicodim Ganea a
fost primul culegător de folclor din Munţii Apuseni.
După anul 1930 boala i se
accentuează. Oamenii de bine, prieteni şi admiratori de altădată, nu-l
uită şi caută să-l ajute. Este internat în spitalul din Târgu Mureş,
apoi la cel din Sibiu, iar mai târziu în ospiciul pentru alienaţi
mintali din Râul Vadului, unde stă în perioada 1935-1942. Aici trăieşte
cele mai apăsătoare zile ale vieţii lui. El îi imploră mereu pe blăjeni
să-l scoată din acest loc de suferinţă şi să-l ducă înapoi la Blaj.
Cântecul “Rătăcesc pe drum
pribeag”, compus acolo, una
dintre cele mai profunde lucrări ale acestui mare talent, este un
document zguduitor din timpul claustrării sale în ospiciul de la Râul
Vadului.
Ioan R. Nicola împreună cu
profesorul Ioan Florea de la Teologia din Blaj l-a vizitat pe Nicodim
Ganea la ospiciul Râul Vadului în preajma celui de-al doilea război
mondial. I. R. Nicola spune că starea sufletească şi trupească a lui
Nicodim Ganea l-au impresionat puternic.18
În anul 1939, la 12 iunie,
din Râul Vadului, Nicodim Ganea scrie superiorilor din Blaj următoarele:
“Cu
ocazia venirii d-lui profesor Florea m-am bucurat de cele mai adânci
sentimente, aducându-mi vestea cea mai frumoasă şi îmbucurătoare de la
masa superiorilor Seminarului din Blaj, la care le mulţumesc din adâncul
inimii, fraţilor mei şi buni români care nu m-au dat uitării, primind
suma de lei 500 (cinci sute), care sunt depuşi la administraţia acestei
instituţii pentru procurarea unui rând de haine, fiindu-mi necesare”.19
În data de 30 aprilie
1940. Nicodim Ganea începe
să-şi scrie autobiografia la îndemnul profesorului Ioan Florea.
În urma insistenţelor
profesorilor Iuliu Maior, Ioan Florea şi Celestin Cherebeţiu, Nicodim
Ganea este readus în 1942 la Blaj, unde Mitropolia îi asigură o mică
pensie şi adăpost în casele protopopiatului, fiind îngrijit de
profesorul Ioan Florea, om de mare nobleţe sufletească.
În 25 septembrie 1942,
pictorul Iuliu Moga, profesor la şcolile din Blaj, execută un portret al
lui Nicodim Ganea (în profil), cântând la fluier (originalul desen în
creion 25/30 cm. se află în colecţia lui I.R. Nicola). În data de 3
octombrie 1943, acelaşi pictor desenează un nou portret
“Fratele Ganea”
(cântând la flaut, originalul desenului
în cărbune de 63/48 cm se află în colecţia lui I.R. Nicola). Apare
reprodus în “Nicodim Ganea - coruri - culegere”, îngrijită de
I.R. Nicola, Editura Muzicală, Bucureşti, 1969.
Se spune că în timpul
celui de-al doilea război mondial, atunci când armata sovietică a intrat
în Blaj, Nicodim Ganea aflându-se pe străzile Blajului cu “fluierul său
în mână”, la insistenţele unui soldat sovietic, acesta i-l dăruieşte,
despărţindu-se astfel de instrumentul de suflet care l-a însoţit în
toate peregrinările sale de-a lungul vieţii.
Fiind bătrân, slăbit şi
foarte bolnav, Nicodim Ganea nu mai are puterea să colinde satele,
petrecându-şi timpul printre elevi şi studenţi, fiind prezent la toate
repetiţiile corale.
În vara anului 1949 Ganea
suferă un atac cerebral după care rămâne paralizat şi ţintuit la pat.
Dându-şi seama că zilele-i sunt pe sfârşite, îşi exprimă dorinţa de a fi
dus la Bistra, în satul său natal. I se îndeplineşte dorinţa prin
bunăvoinţa “omului de inimă” Ioan Florea.
În ziua de 24 octombrie
1949, la vârsta de 70 de ani, firul vieţii lui Nicodim Ganea se termină
aici, trecând astfel în eternitate. De acum, marele rapsod, devine doar
o amintire.
Prin grija rudei sale,
Diniş Florea, i s-a făcut o înmormântare de neuitat. Locuitorii comunei
Bistra precum şi locuitori din alte localităţi ale Munţilor Apuseni au
urmat cortegiul funerar, conducându-l astfel pe “marele rapsod” al
moţilor pe ultimul său drum. După cuvântarea rostită de Iuliu Coroiu
(director de şcoală în acea vreme), corul din Bistra a interpretat
cântecele: Luceafărul
(Coboară, Coboară): Pastorala (Din Poiana Vadului); Du-te dor; Rătăcesc
pe drum pribeag; Bucurie, bucurie,
pe versuri de Al. Şterca Şuluţiu. Toate
aceste melodii au fost compuse de Nicodim Ganea.
Mormântul i-a fost săpat
undeva la marginea cimitirului în partea stângă, aproape de poartă. La
căpătâiul mormântului a fost pusă o cruce din lemn pe care scria anul
naşterii, anul morţii şi numele, în timp, din cauza ploilor şi
zăpezilor, crucea de lemn s-a deteriorat, ridicându-se ulterior o piatră
funerară.
Pr.conf.univ.dr.
DOMIN ADAM
Note:
1 Nicodim Ganea,
Autobiografice, p. 8-9
2 Nicolae Râşteiu, Un ilustru
rapsod al moţilor. Suplimentul de Anul Nou al ziarului “Unirea”
(Alba Iulia), decembrie, 1972
3 Autobiografie, p.
16
4 Ibidem,
p. 17
5 Ibidem, p. 18
6 Conservatorul din Bucureşti
avea numai trei ani de curs la secţia pedagogie - compoziţie, ceea ce nu
corespunde legii de organizare a învăţământului superior artistic din
Monarhia Austro-Ungară, astfel că se cerea completarea spre notificare
cu diplomă obţinută la Viena sau Budapesta
7 Cf. Ziarului “Unirea” din 1941,
aprilie, 12, (articol rezumativ de Valeriu Crişan)
8 Cf. Ziarului “Unirea”, 1911,
nr. 2, p. 267; nr. 30, p. 287
9 Ibidem, nr. 56, p. 497,
din 4 iulie
10 Serbările de la Blaj,
volum jubiliar, Blaj, 1911, p. 14
11 cf.
“Unirea”, 1912, din 27 ianuarie
12 Ibidem
l3 Ioan R. Nicola, Nicodim
Ganea – Broşură dactilografiată, Cluj-Napoca, 1978, p. 7
14 Ibidem, p.
10
15 Autobiografie, p. 70
16 Nicodim Ganea,
Autobiografie, pp. 54-55-56
17 Ioan R. Nicola, op.cit.,
p. 17
18 Ioan R. Nicola, op.cit.,
p. 20
19 Ibidem |
|
