România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Ieri… şi azi…

 

Publicăm mai jos fragmente din unele publicaţii româneşti ce cuprind opinii ale unor personalităţi şi realităţi din istoria noastră, nu prea îndepărtată, cu ecouri ce vin până la noi, cei de azi, spre luare aminte şi pentru a ne trezi la realitate.

În ziarul "UNIREA" de la Blaj - Foaie bisericească - politică - din data de 8 septembrie 1928, a apărut articolul de fond "Până când" care cuprinde şi redă fidel situaţia generală din perioada respectivă, care merită să fie cunoscut de cei de azi, interesaţi şi vizaţi.

 

Până când?

Fraude…, zilnic fraude proaspete, multe, mari, senzaţionale. La petrol, la păduri, la domenii, la C.F.R., la regimente, şcoli, prefecturi, pretutindeni, fără întrerupere. Le aşteptăm în fiecare dimineaţă, cum aşteptăm cornurile calde. De zece ani ne-am obişnuit cu narcoza lor naţională, încât ne-a devenit necesitate patriotică.

Şi - în ciuda strămoşilor cari au decretat imprudent că: quitidiana vilescunt - le aşteptăm zilnic cu frică şi înfrigurare nouă. Atât este de inepuisabil talentul nostru, încât zi de zi ştie să împrumute forme noue, nebănuite, aceleiaşi invariabile şi inexorabile legi a jafului universal. Unele tâlhării impun prin grandoarea proporţiilor, altele prin îndrăzneala lor, prin uşurinţa cu care ar fi putut fi descoperite, prin ingeniositatea ticluirii, prin admirabilul spirit de organizaţie, care înşiruie serii întregi de funcţionari, dela acar şi portar până sus la vârful scării valorilor jefuitoare, în slujba aceluiaş gând de furt sistematic; prin virtuositatea cu care se alocă chiar irealul şi inexistentul: împrumutul din străinătate, de pildă.

Prins în această furtunoasă horă naţională, tu contribuabil uluit, nu ai vreme să mai calculezi cât s'o fi furat, în definitiv, în cei zece ani din urmă; uiţi să te mai întrebi, de ce cerşind la porţi închise ţara, care şi-ar putea acoperi întreg bugetul din bogăţiile ei naturale, fără a cere o lăscaie dela cetăţeni; nu mai auzi vaietele mizeriei în care se sbat milioane de robi ai gliei, pe cel mai mănos pământ al Europei; dimpotrivă, te bucuri aflând măcar în felul acesta de existenţa atâtor bogăţii pe cari tu nici nu le-ai bănuit şi aştepţi cu nerăbdare ziua de mâine, ca să vezi dacă - mai ales după cercetarea ce ne-a trimis Dumnezeu cu seceta mistuitoare - tot mai se găseşte ceva de furat în mândra noastră ţară?!

Nu uita, să admiri şi neîntrecutul talent al generaţiei de cărturari, care dă lumii acest spectacol fără pereche. Este talent numai în parte moştenit din Fanar. S'a cultivat şi a ajuns la desăvârşire, în şcoala fără Dumnezeu a lui Haret! Grăbeşte deci, de felicită pe dl. Anghelescu, vrednicul urmaş, care în loc de religie şi morală a sporit în şcoală sportul, pentruca viitorii eroi ai tâlhăriilor să-şi câştige isteţimea suficientă la evadarea din Văcăreşti, devenit loc de vilegiatură foarte apreciat în "lumea bună". De-acum poţi dormi liniştit: neamul marilor pungaşi nu se va stinge şi rubrica fraudelor din gazete este asigurată pe decenii!

Să nu te întrebi, însă, contribuabil amărât, până când va dăinui această sarabandă a jafului. Până când o mai rabdă Dumnezeu? Până când o va mai îndura nenorocitul scurmător al gliei? Căci s'ar putea întâmpla să ai visuri rele: să vezi, în zare, o pădure de pluguri străformate în furci şi de ele atârnând tot câte un ucenic al şcolii fără Dumnezeu!

Cărturari ai neamului, revizuiţi-vă conştiinţele!

 

Alăturat redăm un extras din materialul prezentat de Mircea Eliade în anul 1937 intitulat "Piloţii orbi"

 

Piloţii orbi

Imoralitatea clasei conducătoare româneşti, care deţine "puterea" politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia naţională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăs-tuit ţărănimea, că s-a introdus politicianismul în administraţie şi învăţământ, că s-au deznaţionalizat profesiunile libere - toate aceste crime împotriva siguranţei statului şi toate aceste atentate contra fiinţei neamului nostru, ar putea - după marea victorie finală - să fie iertate. Memoria generaţiilor viitoare va păstra, cum se cuvine, eforturile şi eroismul anilor cumpliţi 1916- 1918 - lăsând să se aştearnă uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor.

Dar cred că este o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: aceşti aproape douăzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai că i-am pierdut (şi când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură de pace atât de îndelungată?!) - dar i-am folosit cu statornică voluptate la surparea lentă a statului românesc modern. Clasa noastră conducătoare, care a avut frâiele destinului românesc de la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă trădare care poate înfiera o elită politică în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însăşi existenţa istorică a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai văd.

Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă - luntrea statului nostru este condusă de nişte piloţi orbi. Acum, când se pregăteşte marea luptă după care se va şti cine merită să supravieţuiască şi cine îşi merită soarta de rob - elita noastră conducătoare îşi continuă micile sau marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai găseşti cuvinte de revoltă. Critica, insulta, ameninţarea - toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de căpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins...

 

Academicianul Onisifor Ghibu, a fost o personalitate cu o vastă cultură, om politic şi înflăcărat patriot, care şi-a închinat întreaga viaţă idealurilor nobile ale libertăţii şi unităţii naţionale ale poporului român.

Pentru activitatea sa de neînfricat luptător pentru binele neamului românesc, pentru înfăptuirea unităţii naţionale a României Mari, pentru curajul său neclintit în apărarea drepturilor sfinte ale tuturor românilor, duşmanii ţării, dinafară şi din interior l-au condamnat la cinci ani de închisoare.

De acolo din detenţie (1945) a adresat numeroase scrisori şi memorii, prin care atrăgea atenţia asupra pericolelor grave în care se afla România

Edificator în acest sens, prezentăm în continuare un extras din memoriul înaintat fostului rege Mihai, din lagărul de la Caracal unde era deţinut (1945).

- "De la 1922 încoace suntem într-o tensiune înfiorătoare. Ucideri monstruoase , cruzimi pe care aproape că n-a pomenit istoria noastră, ne-am compromis în faţa străinătăţii şi am ajuns să ne dispreţuim pe noi înşine, nemaiavând încredere în noi.

E un moment pe care Majestatea Voastră trebuie să-l înţelegeţi. Vi-l strigă de profundis, din lagăr, un om care se apropie de sfârşitul vieţii sale şi care nu mai cere nimănui nimic pentru sine, dar care nu vrea şi nu poate să moară într-o Românie mutilată, nenorocită şi ruşinată, ca cea de astăzi, fără să întrebe, cu toată gravitatea momentului, pe contemporanii săi: încotro şi până când?"

- "Fixarea momentului istoric actual. "Nu sunt vremurile sub cârma omului". Şi totuşi suntem platnici greşelilor de mai înainte. Ce-am făcut de la 1919-1940? Ne-am devorat unii pe alţii, uitând, din pricina ambiţiilor şi intereselor noastre personale, patria eternă. Am fost "liberali", "ţărănişti", "averescani", "cuzişti", "legionari", "comunişti", dar n-am fost nici români, nici creştini, nici oameni". "La 1940-1941 am ajuns la scadenţă, ori ne învăţăm minte, ori pierim! Niciodată, de o mie de ani încoace, n-am fost la un impas atât de grozav, putem pieri şi ca stat şi ca neam. Dacă vrem să  trăim ca neam, trebuie să urmărim anumite legi şi să ne impunem anumite obligaţii mai presus de orice. Trebuie să lichidăm cu orice sacrificii şi în mod eroic trecutul care ne apasă ca o povară de plumb. Trebuie să vie şi o împăcare frăţească, o "tranga dei" - iertare şi îndreptare!";

- În continuarea memoriului Onisifor Ghibu susţine că trebuie sancţionaţi şi reeducaţi, timp îndelungat: toţi paraziţii societăţii şi ai statului, care n-au muncit nimic, ci numai au speculat şi exploatat statul şi poporul. Printre ei, toţi babii şi toţi beii care au mâncat cu lingura cea mai mare bunătăţile ţării prin străinătăţi, îngrijindu-se numai de burta şi de punga lor şi care huzuresc azi în belşuguri neruşinate. Atâţia foşti miniştri, care n-au făcut decât să-şi aranjeze interesele şi ambiţiile şi care au trădat ţara de câte ori interesele lor o cereau!. Toţi trădătorii vechi şi noi, cu toţi îmbogăţiţii, nababii, cu toţi speculanţii care au scumpit viaţa în gradul de astăzi! Toţi leneşii şi chiulangiii, cu denuncionaţii mizerabili, cu semănătorii de anarhie! Să nu scape nimeni, decât cu condiţia confiscării averii, în folosul statului, şi cu aceea a îndreptării spre o muncă.

 

• Într-un memoriu adresat primului ministru Dr. Petru Groza în anul 1950, Onisifor Ghibu, scria: "… ai consimţit să prezidezi fără nici un scrupul, un guvern în compoziţia căruia au intrat la cele mai importante departamente: Externe, Armată şi Finanţe, miniştri care nu sunt cetăţeni români nici români de sânge şi suflet; evreica Ana Pauker, ruteanul Emil Bodnăraş şi ungurul Vasile Luca, toţi trei cetăţeni sovietici.

Nu cred să mai fi existat vreodată undeva în întreaga lume o asemenea anomalie şi nu cred că se poate justifica cumva această imensă monstruozitate, care echivalează cu anticamera asasinării României, ca stat, şi a românismului, ca popor şi rasă …".

 

• Profesorul univ. I.C. Cătuneanu de la Universitatea din Cluj, a prezentat în revista "Înfrăţirea Românească", la data de 1 iunie 1925 un articol privind bogăţiile Munţilor Apuseni - “Aurul” -  intitulat "Din Ţara Moţilor năpăstuiţi" pe care-l redăm în continuare:

 

"Din Ţara Moţilor năpăstuiţi

Dacă este un ţinut deosebit, de a cărui viaţă se leagă cele mai însemnate fapte din istoria milenară a neamului nostru, este desigur Ţara Moţilor.

Acolo e leagănul Românismului: bogăţia districtului aurifer din acea parte a fost, din vremea Dacilor, o ispită puternică, un punct de atracţie pentru Romanii nesăţioşi de aur, a fost o Californie modernă.

Acolo după stabilirea domniei romane a pulsat o viguroasă viaţă economică romanizată. În legătură cu bunul traiu acolo se va fi înstărit şi înmulţit o populaţie nouă sub oblăduirea Romei cezariene în aşa măsură, încât este foarte probabil că Munţii Apuseni, mişunând de o lume transformată, cu mentalitate latină, vor fi format cel dintâi mare centru al românismului, de unde sporul de populaţie se va fi revărsat pe plaiurile încântătoare ale Ardealului şi  pe câmpiile mănoase de către Tisa. Acolo a trăit acel neam de oameni cu mintea ageră, cu simţirea înflăcărată, cumpătaţi în viaţa de toate zilele, muncitori neînfricaţi în lupta pentru existenţă, cari au ştiut să păstreze cea mai fidelă întipăritură a sufletului latin şi să afirme cea mai dârză voinţă de a trăi cum au apucat din moşi-strămoşi: ca Români adevăraţi. Spre a putea purta cu ei de-a lungul veacurilor comoara nepreţuită a fiinţei naţionale, au săvârşit fapte de al căror rod politic se bucură astăzi întreg neamul românesc.

Istoria ştie povesti, că de la 1437 până la 1918 au făcut 10 revoluţii ca să-şi păstreze dreptul lor de stăpânire asupra pământului moştenit de la coloniştii romani; că ei au pornit mişcarea de la 1848 punând cu preţul sângelui chestiunea libertăţii naţionale a întregului popor românesc de dincoace de Carpaţi; şi că tot ei cei dintâi s'au ridicat ca un singur om în toamna anului 1918 spre a înlesni pătrunderea dorobanţului român în Ardealul ce-l aştepta de veacuri.

Această populaţie, numărând cam o jumătate milion de suflete, sâmburele etnic cel mai curat al neamului nostru, trăieşte greu şi din cauza situaţiei geografice a ţinutului şi din cauza vitregirii timpurilor.

Aşezaţi într-o regiune muntoasă şi formând o massă compactă pe care Ungurii în curs de 1000 de ani nu au putut-o sparge necum fărămiţi, Moţii au trebuit să sufere acea politică maghiară maşteră de a-i ţine izolaţi în regiunile lor păduroase, în întuneric, în cea mai neagră sărăcie, în lipsă de orice şi de comunicaţii cu restul ţării.

Vremea de urgie a trecut. Trăim în România-Mare. S'au scurs 6 ani dela unire. Ne punem întrebarea: ce s'a făcut în ţara Moţilor în acest timp faţă de populaţia cea mai oropsită sub Unguri, cea mai scumpă nouă, căreia îi datorăm fără nicio rezervă întreaga noastră recunoştinţă pentru faptul de a fi ţinut sus prin vâltoarea trecutului simţul demnităţii naţionale şi-a fi îmbărbătat atâtea generaţii prin pilda lor eroică?

Unei populaţii tratate de secole cu cea mai revoltătoare vitregie, nu este suficient să-i spui astăzi: mulţumeşte-te că s'a înfăptuit idealul naţional; acestea sunt vorbe goale pentru cine trăieşte în suferinţă. Schimbarea regimului politic nu înseamnă decât foarte puţin pentru o  lume, care din întunericul unei vieţi mizerabile nu simte deosebirea între trecut şi prezent.

Şi astăzi Moţii stau tot izolaţi de restul ţării. De legarea ţinutului moţesc prin căi ferate cu împrejurimile, nici vorbă nu este; abia s'a început, în al VI-lea an al unirii, construirea unei şosele.

Şi astăzi Moţii îşi cântă jalea lor din negurimea vremii:

"Munţii noştri aur poartă"

"Şi noi cerşim din poartă în poartă"

Băile de aur nu sunt ale populaţiei autohtone, care munceşte ca slugi la extragerea metalului preţios spre a intra şi astăzi tot în  posesia streinilor, pe cari, dacă am fi mânuit cu pricepere şi corectitudine arma tratatului de pace, i-am fi putut da afară şi naţionaliza cu fapta, nu cu vorbe viclene acele întreprinderi. O goană pătimaşă, pasibilă de cod penal, după îmbogăţire fără muncă a cuprins pe toţi politicienii României-Mari, împingându-i la transacţiuni vinovate cu foştii duşmani spre a acapara ceiace prin drept istoric şi naţional aparţine Moţilor. Iată ce scrie în această privinţă, marele luptător naţionalist rămas sărac şi dat la o parte în aceste vremuri de căpătuire a tuturor incapacităţilor pentrucă este om de caracter, iată ce scrie în această privinţă dl Amos Frâncu, în memoriul adresat primului ministru, cu data de 22 iulie 1924, referitor la întreaga problemă de ordin naţional a chestiunii moţilor:

"Între aceste acaparări ilegale reamintesc minele aurifere "12 apostoli" lângă Brad, care formând proprietatea unor cetăţeni germani, după lege şi tratatele internaţionale de pace trebuie să intre în stăpânirea Statului român, iar nu în stăpnirea ilegală a societăţii "Mica", sub care s'au adăpostit un grup de oameni politici şi bănci, reuşind a înlătura sequestrul şi a pune mâna pe cea mai bogată mină de aur de pe continent. Această acaparare s'a făcut în mod gratuit în urma faptului că guvernul trecut (Averescu) a permis în chip ilegal să se exporte aur frustându-se legea şi păgubindu-se ţara (în momentul când valuta noastră suferea şi din cauza lipsei stocului de aur ca garanţie a emisiunii noastre de hârtie monedă); iar întreprinderea s'a lăsat efectiv sub conducerea maiorului prusian care a funcţionat la Comenduirea Pieţii Bucureşti în timpul ocupaţiei, în aşa condiţii, că nu se plătesc cu lunile lucrătorii români şi sunt împinşi astfel la o stare de surescitare insuportabilă cum s'a convins şi Asociaţia inginerilor români".

În ce priveşte situaţia pădurilor din ţinutul Moţilor, aceasta nu este mai îmbucurătoare. În loc să se facă actul de dreptate istorică, dând Moţilor munţii Apuseni în proprietatea lor şi îndrumându-i să le exploateze bogăţiile prin cooperative de fapt şi în fond româneşti, dându-le acei munţi pe cari i-a cerut Avram Iancu în urma revoluţiei dela 1848 printr'-un memoriu documentat înaintat împăratului habsburgic; sau cel puţin în loc să se aplice legea agrară până la măsura maximală, prevăzută de legiuitor s'a creat astăzi o situaţie aşa de tulbure, din cauza nedreptăţilor comise, încât guvernul este adânc îngrijorat.

Toată lumea din Ardeal cunoaşte modul cum s'a aplicat reforma agrară în ţinutul Moţilor. A fost o practică revoltătoare, pătată de necinste şi de sfidare a intereselor noastre permanente ca neam şi ca Stat. Cu aur jidovesc s-au cumpărat conştiinţe de români, cari ieşiţi din rândurile poporului, aveau în virtutea legăturii imediate cu el datoria să-l apere ca funcţionari de stat, ca membri în diferite comisii, ca judecători, avocaţi şi parlamentari; iar nu pentru arginţii lui Iuda să ia partea proprietarilor străini şi a exploatatorilor jidani la praznicul istoric al împroprietăririi Moţilor cu pădurile ce li se cuveneau de veacuri.

Atraşi de puterea aurului, mântuit de străini, s-au năpustit asupra bogăţiilor silvice din Munţii Apuseni tot felul de aventurieri, politicieni fără scrupule susţinuţi de la centru, oameni fără meserii definite, rude şi protejaţi de ai puternicilor zilei s'au năpustit la pomană, asigurându-şi garanţiile formale ale dreptului de exploatare cu jandarmul la dispoziţie spre a despuia pe Moţi de patrimoniul lor strămoşesc tocmai sub regimul domniei româneşti, dela care brava populaţie băştinaşă aştepta altceva decât călcarea legii în paguba ei şi în profitul străinilor în anii de graţie 1922-25.

Este revoltătoare metoda, expusă de dl. Amos Frâncu în memoriul său mai sus menţionat, metodă prin care o seamă de vânduţi şi inconştienţi, români de baştină, au răstălmăcit cu rea credinţă, gras plătită, dispoziţiile legii agrare în aplicarea ei; cum au lipsit pe Moţi de dreptul de a fi ascultaţi ca parte în judecată folosindu-se de procedura perfidă de a-i cita prin afişare cu termen scurt, în loc de citare personală (sau în alt mod dar cu cea mai largă publicitate efectivă), aşa încât biata populaţie oropsită, persecutată şi bătută de jandarmi, nu a putut lua cunoştinţă de ziua judecării proceselor şi astfel s'a văzut înaintea unei sentinţe definitive, ticluite fără prezenţa lor, răpindu-le beneficiile legii agrare.

Este meschină şi demnă de dispreţ politica de a amăgi în calitate de miniştri nenorocita populaţie cu făgăduinţe neîmplinite, ca şi cum înalţii demnitari ai statului nu şi-ar da seama că minciuna practicată ca metodă de guvernământ prăbuşeşte în dauna ţării prestigiul autorităţii, ca şi cum nu şi-ar da seama că prin asemenea purtare se sfâşie în sufletul curat al Moţului imaginea aceia scumpă, simbolică, revărsând încredere necondiţionată, imaginea Regelui desrobitor, care a făgăduit solemn la Câmpeni că Munţii Apuseni îi vor aparţine, iar sfetnicii Majestăţii Sale au împiedicat să se împlinească pe de a întregul şi fără zăbavă binefacerea cuvântului regal. Iată, dlor politicieni, cari nu vă respectaţi cuvântul dat, până unde pot ajunge pustiirile morale ale politicii de promisiuni  deşarte.

Fără a mai aminti mizeria economică, culturală, sanitară în care se sbat Moţii de la unire până astăzi, mă mărginesc a invita pe cititorii noştri să tragă concluzia asupra adevăratei situaţiuni din următoarele urgente măsuri pe cari le propune, ca îndreptare Dl. Amos Frâncu în memoriul adresat primului ministru:

1. Anunţarea legii pentru recunoaşterea proprietăţii Moţilor conform memorandumului lui Avram Iancu şi expozeului meu de faţă.

2. Numirea unui comisar regal pentru soluţionarea întregului complex de chestiuni economice, agrare şi administrative, indicate în acest memoriu.

3. Împroprietărirea urgentă a Moţilor cu păduri şi păşuni atât în domeniile Statului cât şi în domeniile privaţilor mai ales Banffy, Urmanczy, Tischler, Kemeny (Mănăştur) şi "Călăţele" cu eliminarea soc. Exploatatoare, în particular a societăţilor "Regatul-Mare", "Râul-alb", "Călăţele" şi a antreprenorilor prin exproprierea integrală a terenurilor până la cota maximală legală conform concluziunilor din acest memoriu.

4. Amnestierea contravenţiilor silvice şi suprimarea procedurilor penale în nex cu Reforma Agrară (Răchiţele, Fild, etc.)

5. Anchetarea imediată şi represiunea abuzurilor administrative şi jandarmereşti cu permutarea organelor agrare, silvice, judecătoreşti  şi jandarmereşti, abuzive, nepregătite ori străine.

6. Anunţarea cererii unui nou judeţ al Munţilor Apuseni şi Zărand.

7. Intensificarea organizaţiei cooperative şi înfiinţarea unei sucursale a Băncii Naţionale în Munţii Apuseni, cu sferă lărgită pentru necesităţile economice de acolo.

8. Însărcinarea Ministerului de Război cu alimentarea în cost propriu a Moţilor şi cu deposite în Gilău, Huedin, Câmpeni, Abrud, Zlagna şi Brad.

Înfiinţarea de spitale pe lângă Abrud şi Huedin, cari vor fi a se mări şi în Gilău, Câmpeni, Zlagna şi Brad, înfiinţarea de dispensarii pe lângă fiecare secretariat, în frunte cu medic român şi aranjarea de echipe volante în fiecare comună.

10. Stârpirea alcoolismului prin măsuri sistematice, reducerea cârciumilor şi revocarea licenţelor date agenţilor pansemitismului internaţional.

11. Înzestrarea cu şcoli şi biserici a fiecărui sat, introducerea învăţământului ambulant în cătunele resfirate şi crearea de şcoli miniere în Abrud şi Brad, de şcoli de industrie de lemn şi lăptării în centrele mai importante cum sunt Câmpenii, Călăţele şi Gilău.

12. Deschiderea liniilor de comunicaţie, tren şi şosele, conform proiectelor studiate şi în particular a liniilor de tren Abrud-Brad, Zlagna-Abrud şi Câmpeni-Vaşcău, atât pentru consideraţiuni strategice cât şi economice şi amenajarea tuturor şoselelor ce duc din Munţi la centrele din vale.

13. Revocarea imediată a ordonanţei Casei Pădurilor, prin care se introduc munci silite contra lemnului şi păşunilor plătite şi revocarea ordonanţei prin care se opreşte a se da lemn particularilor. Reducerea tarifei silvice cu 50% ca şi în trecut pentru Moţi.

14. Împlinirea desideratelor, cu rezerva de sus a Comisiunii compuse din parlamentari şi specialişti.

15. Primenirea întregului aparat administrativ, judecătoresc, a siguranţei publice, silvice şi agare, reorganizând în prima linie Comitetul Agrar, cu revocarea mandatului dlui Petru Groza, incompatibil ca interesat la societăţile în conflict cu Moţii şi întregirea cu membri cunoscători ai raporturilor transilvănene".

Dintre aceste soluţii unele se pot executa imediat. Simţul cuminţeniei politice impune faţă de Moţi o astfel de purtare în viitor, încât aceşti nedreptăţiţi şi oropsiţi împinşi la disperare să nu iasă din cadrul legalităţii, luând drept exemplu atitudinea "luminatului" guvern, care a călcat legea agrară spre a îmbogăţi câţiva străini şi a căpătui o haită de jidoviţi.

Materialele prezentate au fost influenţate şi de ideea expusă la Academia Română de istoricul Nicolae Iorga, în anul 1911: "istoricul este un bătrân prin experienţă, al naţiei sale. Chiar dacă nu-l întreabă alţii, el este dator să vorbească ţinând la dispoziţia conpemporanilor, învăţături culese în vastul câmp al trecutului studiabil, prin aceasta el nu este din datoriile sale, ci le îndeplineşte până la capăt".

 

Selecţionate şi aduse în pagină detc "Selecţionate şi aduse în pagină de"

ec. Ioan STRĂJAN