România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

ION STAN ARIEŞANU

 

Scriitorul Ion Stan Arieşanu, pe adevăratul său nume Ioan Petru Stan, s-a născut la 22 iunie, 1922, în comuna Sohodol, judeţul Alba. Părinţii săi, Maria Tomuş şi Nicolae Stan, se trăgeau dintr-o familie străveche a acestor meleaguri, oameni harnici şi aşezaţi, gospodari şi paşnici, trecând în ochii oamenilor din sat ca fruntaşi, stimaţi şi apreciaţi pentru hărnicia lor şi pentru dragostea ce-o aveau faţă de tradiţiile populare strămoşeşti. Tatăl scriitorului era un ţăran voinic, iubitor al cântecului şi jocului popular şi se trăgea dintr-o familie de meşteşugari pricepuţi, făuritori de unelte agricole. Bunicul, Ioanu Tilichi, era un cojocar renumit pentru arta cu care ştia să-şi „împăneze” cojoacele. Tradiţia orală ne spune că acest meşteşug, era transmis din tată în fiu în familia Tilicheştilor şi că i-ar fi făcut de „pomenire”, fără zloţi, un cojoc şi lui Avram Iancu în vremea revoluţiei. La o expoziţie cu obiecte etnografice care a însoţit o sesiune de comunicări a Societăţii de istorie, Subfiliala Abrud-Cîmpeni, ţinută la Sohodol (1968), sora scriitorului, învăţătoarea pensionară Cornelia Stan-Tint (primul învăţător-femeie în această comună), a adus un cojoc făcut de mâna bunicului său.

În copilărie Ion Stan Arieşanu era trimis de părinţii săi să păzească oile pe izlazul Zăpodii. În zilele friguroase se îmbrăca cu ţundră de lână şi colop de postav, încălţat cu opinci de plotog şi legat pe mijloc cu un brâu. Pe vreme călduroasă purta nădragi de cânepă peste care curgeau poalele unui cămeşoiu. Când s-a făcut mai mare avea cămaşă băgată în şerpar. Ciobănaşul cânta din fluier doine, ţarine şi alte „zicale” din partea locului.

A rămas foarte curând orfan de amândoi părinţii. La şcoala din sat era întâiul, tăcut molcom, prunc care ştia să stea în banca lui, cuminte şi răbduriu. Avea o foarte bună ţinere de minte, inteligenţă ageră dar domolită. Ştia să scrie şi să citească la fel ca învăţătorul. Unchiul său, Vasile Stan, doctor în litere şi filozofie al Universităţii din Budapesta, fiind singur, 1-a luat pe nepotul său şi 1-a înscris la şcoala normală de băieţi din Sibiu, pe care a absolvit-o ca elev eminent.

În vacanţele de vară şi de iarnă ne întâlneam adesea şi făceam schimb de cărţi, cu împrumuturi reciproce, de la o vacanţă la alta. Obiectul întrevederilor noastre erau diversele opere, în ediţii diferite ale lui Ion Creangă, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, B.P. Haşdeu, Vasile Alecsandri, Petre Dulfu, Petre Ispirescu şi alte cărţi, precum „Alexandria”, „Genoveva de Brabant”, „Arghir şi preafrumoasa Elena”, „Esopia”, „Istoria Sandipi” şi altele.

La absolvirea Şcolii normale, Ion Stan Arieşanu era deja un nume cunoscut în lumea literară sibiană. Publicase o seamă de producţii personale în revista şcolii, intitulată „Gîndul nostru” şi în alte reviste din ţară. În clasa VII-a a scris (cea dintâi) monografie a comunei Sohodol. A cules multă poezie populară, nu numai la îndemnul unchiului său, care, în vremea când era învăţător în comună, adunase şi el folclor, dar şi dintr-o pornire generoasă şi pasionată         ce-1 caracteriza, dintr-o sete specifică de a cunoaşte creaţia populară. Ca elev cutreierase aproape în întregime Ţara Moţilor şi, cunoscând notele muzicale, înregistra şi melodiile folclorice (aduna deci folclor muzical). Îl îndrăgise cu patimă pe Nicodim Ganea, rapsodul şi compozitorul moţ, a cărui creaţie se aseamănă cu factura de creaţie a lui Verdi, după aprecierile lui Ion Stan Arieşanu. Străbătând munţii, pe văile Arieşurilor, auzea povestiri şi întâmplări din gura bătrânilor, pe care le-a folosit ca leitmotiv pentru schiţele sale. A luat din comuna sa natală modele vii, care astăzi au devenit, prin intermediul condeiului său, personaje ale schiţelor şi nuvelelor sale.

Din schiţele şi nuvelele publicate în revista „Gândul nostru” amintim câteva titluri : „Crişanul”, „Fată de la Florii”, „Firezarul din Valea Colţului Vînăt” ş.a. În revista ,.Luceafărul literar” i-au apărut schiţele „La izvoarele pârâului de cristal”, „Livada bunicului”, „Seara cea grozavă”, „Trastie” şi „Duminică”. Tot în paginile acestei reviste au fost inserate şi culegerile sale de „Folclor din Albac şi Arada”. În revista „Zorile Romanaţilor” i-au fost publicate nuvelele „Casa dintre colnice”, „Întoarcerea tristă”, „Seara cea de groază”, „Scrisoarea din munţi” (I-II), „Dragostea lui Filiu” (I-II), iar în „Foaia noastră” folclor moţesc, îndeosebi din Sohodol, sub titlul „Poezii populare” (I-II). În paginile revistei „Izvoraşul”, o altă suită de poezii populare sub titlul satiric „Vai de mine”, o aluzie la viaţa grea şi plină de nevoi a ţăranului moţ, de pe toate versantele Văii Arieşului, dintre cele două războaie mondiale.

Se cunosc până în prezent un număr de 21 schiţe şi nuvele, nedefinitivate, de-ale lui Ion Stan Arieşanu, dintre care numai unele au văzut lumina tiparului, restul aflându-se în manuscris, în fragmente şi în fază de schiţare. O mică parte din producţiile sale nepublicate s-au putut recupera, unele în fază de concept, altele doar fragmente, uneori şi acelea distruse, fiind vorba de nuvelele „Stâna de la Fieş” (stâna de pe Muntele Mare, unde îşi duc sohodolenii vitele la păşunat în timpul verii), „într-o pădure de brad””, „La Bortă”, ,,Din Valea Albacului”, „Răzbunarea nebunului”. „Omul din Poiana Citerii”. În aceasta din urmă este vorba de Ionu al lui Ciugudui din Sohodol, eroul principal, care, trecut peste pragul unui sfert de viaţă, a transmis posterităţii aspecte şi întâmplări din comuna Sohodol, de pe Dealul Bocăşelului, în perioada anilor 1848-49, cât şi episoade din viaţa lui Avram Iancu legate de meleagurile sohodolene. Nuvela „Nunta fără mireasă”, plină de dramatism, de o autentică frumuseţe literară, aminteşte tradiţia şi creativitatea marilor condeie româneşti, mai ales pe cel al lui Liviu Rebreanu şi al lui Marin Preda, pe care îl anticipează. Piesa „Moţii” este încercarea unei drame literare în care autorul ar fi vrut să imortalizeze, într-o formă originală, figura moţului, trecutul său istoric, aşa cum a făcut-o şi în foiletonul „Jalba Crăişorului Horea”.

Toate aceste creaţii referitoare la locuitorii Ţării Moţilor, la trecutul lor istoric, de o rară autenticitate, erau realizate când îşi dădea examenul de diferenţă şi-şi lua diploma de bacalaureat la liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, în faţa unei comisii extrem de severe, încă în toamna aceluiaşi an s-a înscris la facultatea de litere şi filozofie, pentru a urma cursurile profesorilor săi preferaţi de la Universitatea clujeană, temporar aflată la Sibiu: D.D. Roşca (Probleme de filozofie generală), Lucian Blaga (Probleme de filozofia culturii), Ştefănescu Goangă (Psihologia generală), Nicolae Mărgineanu (Psihologia muncii) etc. Este insă nevoit să-şi întrerupă studiile, fiind chemat la armată, la Batalionul de moţi „Avram Iancu” din Abrud, de unde a fost trimis la şcoala de ofiţeri de rezervă de la Lipova şi Arad. Aici a început să scrie preţiosul său jurnal — „Cetatea jalnică”, în care se referă la viaţa de îndobitocire a omului în aceste şcoli militare, anticipîndu-1 de astă dată pe scriitorul Eugen Barbu.

Patriot înflăcărat, în calitatea sa de comandant de pluton, cu gradul de sublocotenent, a căzut eroic în luptele împotriva armatelor hitleriste pe teritoriul Cehoslovaciei, la 6 martie 1945, când împlinea abia 21 de ani. Un cartuş i-a străpuns carnetul de student din buzunarul stâng al hainei militare, pătrunzându-i în inimă. Transportat la spitalul de campanie i s-a constatat moartea, fiind apoi înmormântat în cimitirul eroilor români din Lucenek, Cehoslovacia, unde i se odihnesc osemintele. Numele său trăieşte în amintirea celor care l-au cunoscut şi iubit prin creaţia sa literară.

Ion Stan Arieşanu este un autentic scriitor care s-a născut şi a trăit în Ţara Moţilor, al doilea după Alexandru Ciura, a cărui, creaţie, din acest unghi de vedere, continuă linia sobră a înaintaşilor săi scriitori clasici români.

Titus FURDUI