MĂRĂŞEŞTI -

Mausoleul eroilor români din războiul pentru reîntregirea României - 1916-1919, la 95 de ani

Este îmbucurător, dătător de speranţe, faptul că ne reamintim şi păstrăm în memoria colectivă marile momente eroice şi de glorie naţională ale poporului român. Un asemenea moment eroic, dar şi sângeros, ne reaminteşte de localitatea eroică a primului război mondial — Mărăşeşti, prin comemorarea celor 95 de ani ce au trecut de la marile bătălii ale românilor din vara anului 1917 - de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În „Triunghiul de foc de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz” din vara anului 1917, au fost spulberate visurile ofensive de cotropire ale Puterilor Centrale care urmăreau nu numai victoria pe front, ci şi scoaterea României din război. Bătălia şi victoria românilor în sângeroasa încleştare de la Mărăşeşti a fost de o importanţă capitală şi prin faptul că a făcut să eşueze planul Puterilor Centrale de împărţire a României, dar a asigurat totodată şi continuitatea statală a statului român. Eşecul suferit de armatele Puterilor Centrale pe frontul românesc mai este important şi prin aceea că le-a silit pe acestea să renunţe la proiectata ofensivă spre sudul Ucrainei. Astfel Mărăşeştii a însemnat în acest context „lovitura cea mai importantă pe care au primit-o Puterile Centrale în Estul Europei”.

Pentru noi românii, luna august mai semnifică şi alte momente memorabile, unele tragice din Istoria Contemporană a României: a) împlinirea anul acesta a 68 de ani de la ieşirea României la 23 august 1944 din coaliţia hitleristă şi trecerea ei de partea Naţiunilor Unite; b) comemorarea la 30 august a 72 de ani de la Diktatul de la Viena prin care a fost răpită de la România partea de Nord a Transilvaniei de către Ungaria; c) împlinirea, tot în această lună a 44 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, mai puţin ale României, şi chiar opoziţia publică faţă de invazie şi faţă de pericolul de a fi invadată şi România.

Mausoleul Eroilor Români de la Mărăşeşti din războiul pentru întregirea Neamului – 1916-1919, străjuieşte peste timp amintirea jertfei românilor pentru unitate naţională, evocă locuri de epopee naţională înscrise pe frontispiciul mausoleului unde vitejii români au intrat în nemurire ca dezrobitori şi apărători ai gliei străbune, locuri încrustate spre neuitare pe faţada mausoleului de la Mărăşeşti. În acele locuri s-au dat lupte crâncene cu un inamic bine înarmat şi instruit care avea deja la activ experienţa a trei ani de război. El ne cotropise pământul, visele şi graiul, ne siluia mamele, soţiile, surorile şi fiicele. Doar străvechea vatră românească a Moldovei, şi nici aceasta toată, mai era liberă în 1917, au fost pentru poporul român zile grele de zbucium dar şi de speranţă renăscută în urma legendarelor victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, de la Varniţa şi Muncelu, unde a căzut Eroina de la Jiu - Sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, la Soveja şi pe dealurile Vrancei şi în multe alte locuri atât din judeţul Vrancea cât şi din celelalte judeţe ale Moldovei.

Faptul că marile bătălii europene ale anului 1917, care s-au dat pe frontul român, au schimbat cursul Primului Război Mondial în favoarea aliaţilor noştri şi a salvat ANTANTA de la criza în care intrase, ar putea constitui un bun prilej de reflecţie atât pentru analiştii militari cât şi pentru istoricii primului război mondial din care să se tragă învăţămintele cuvenite, privind rolul României în victoriile Primului Război mondial ale ANTANTEI, cât şi scopurile urmărite de diversiunea Austro-Ungară, care, înţelegând că nu poate obţine victoria pe calea armelor, a întocmit un plan diabolic de dezmembrare a României pe care l-a propus Franţei în vederea încheierii unei păci separate.

După cum vedem, România nu a fost scutită nici de războiul de culise şi de preconizatele efecte negative asupra ţarii noastre, ale acestui tip de război. În lunile martie-mai 1917, împăratul Austro-Ungariei, Carol I, prin cumnatul său, prinţul Sixt de Bourbone, a încercat negocierea în secret cu Franţa unei păci separate în care s-a jucat existenţa României. Potrivit acestui plan, România urma să fie împărţită între Germania, Austro-Ungaria, Rusia şi Bulgaria, şi să fie creat un micro-stat român, tip Monaco, la gurile Dunării, ca un stat-tampon între Rusia şi Bulgaria. Spre fericirea României, acest plan diabolic a fost respins de Franţa, care, prin vocea primului ministru, Alexandre Ribot, a declarat: „România e cu totul uitată. Obligaţiile noastre faţă de România sunt mai mari... fiindcă România n-a intrat în război decât pentru noi.” Astfel, sacrificiul conştient al României primea recunoaşterea deplină din partea celor îndreptăţiţi să-1 cunoască. Cele arătate vin să aducă şi o lumină lămuritoare asupra interesului Franţei în reorganizarea şi dotarea armatei Române, iar decorarea oraşului erou Mărăşeşti de către Mareşalul Joffre, şeful Marelui Cartier General Francez, poate veni să confirme această supoziţie şi să dezlege unele enigme. Indiferent de scopul urmărit de Franţa faţă de România atunci, se poate considera că altul ar fi fost deznodământul de până atunci al războiului dacă reorganizarea, dotarea şi instruirea Armatei Române s-ar fi făcut înainte de intrarea României în război.

Dacă campania militară din august-noiembrie 1916, după lupte crâncene şi jertfe umane date în locurile eroice înscrise pe faţada Mausoleului, s-a încheiat cu un rezultat nefavorabil pentru Armata Română şi cu pierderea a peste 2/3 din teritoriul naţional, cauzele acestor eşecuri nu aparţin României, ci ANTANTEI, care nu şi~a îndeplinit la timp angajamentele ce şi le-a luat faţă de ţara noastră prin Tratatul de alianţă şi Convenţia militară încheiate cu ANTANTA în august 1916. Nerespectarea acestor angajamente a făcut posibil ca Armata Romană să se vadă singură atât în faţa atacurilor cu forţe superioare Germano-Austro-Ungare în Transilvania, cât şi în faţa atacurilor Germano-Bulgaro-Turce în Dobrogea şi la Dunăre. Abia după aceste eşecuri ANTANTA s-a gândit la angajamentele luate faţă de România.

În acest sens, la sfârşitul anului 1916 soseşte în România „Misiunea Militară franceză”, condusă de Generalul Berthlot, care, după retragerea în Moldova, Armata Română este completată cu un mare număr de ofiţeri şi tehnicieni din toate armele şi specialităţile necesari pentru reorganizarea, dotarea şi instruirea ei pentru campania anului 1917 în care rolul cel mai important l-a avut „Misiunea militară franceză”. Prin reorganizare, Armata Română dispunea de: două armate, Armata I-a şi Armata a II-a; Cinci Comandamente de Corp de Armată; 15 Divizii de infanterie; 2 Divizii şi patru Brigăzi de Cavalerie independente; o Brigadă de Grăniceri; 4 Regimente de Artilerie Grea, cu 49 de Baterii; 15 Regimente de Artilerie de Munte a câte 7 Baterii; Artileria antiaeriană; 12 Escadrile de Aviaţie şi 5 Companii de Aerostaţii etc.

După reorganizare, dotare şi instruire cu noul armament, a crescut gradul de supleţe şi mobilitate al unităţilor şi marilor unităţi Române şi puterea lor de foc, fapt ce a făcut ca Armata Română să fie comparabilă cu Armata Germană. Ne deosebeam fundamental de aceasta prin moralul ridicat al Ostaşului Român, prin hotărârea lui de a se bate şi învinge duşmanul şi de a elibera teritoriile româneşti vremelnic cotropite. Aceştia au fost factorii fundamentali, hotărâtori ai victoriilor de acum 95 de ani de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz şi din alte locuri de bătălie ale românilor.

Comemorăm împreună cu întregul popor român şi ne aplecăm cu pioşenie frunţile în faţa memoriei miilor de viteji români, comandanţi şi ostaşi, care îşi dorm somnul de veci în Mausoleul de la Mărăşeşti şi al altor mii de eroi români căzuţi pe celelalte fronturi de luptă pentru România. În centrul Mausoleului de la Mărăşeşti se află sarcofagul Generalului Erou Eremia Grigorescu - omul care a ştiut, aşa cum a făcut-o în luna octombrie 1916 în fruntea diviziei 15 Infanterie în cele două bătălii de la Oituz, să reediteze lapidarul ordin al Istoriei „Pe aici nu se trece” şi să conducă trupele Armatei I-a a României spre glorioasa victorie.

Pierderile Armatei Române în vieţi omeneşti s-a ridicat la numărul de 219.346. Alături de cei căzuţi în luptă se cuvine un prinos de recunoştinţă şi pentru ostaşii care s-au întors din război la familii, dar au purtat pe corp şi în suflet, adânci răni trupeşti şi sufleteşti provocate de război. Ei sunt deopotrivă EROI AI NEAMULUI ROMÂNESC, deoarece au luptat pentru crearea, dezvoltarea şi apărarea valorilor naţionale româneşti.

Se cuvine, de asemenea, să aducem aceleaşi elogii şi florile recunoştinţei noastre şi să ne aplecăm cu respect frunţile în faţa memoriei militarilor ruşi, comandanţi şi ostaşi care, indiferent de scopurile urmărite de clasa lor politică, au luptat şi s-au jertfit pe frontul românesc pentru România.

Mărăşeşti, 06 august 2012

Col.(r) Vasile MIRON

Preşedintele Asociaţiei Judeţene Alba