O poezie despre Avram Iancu

„Iancul a fost Craiul Munţilor! Iancul este mândria noastră, fala noastră, Soarele nost, cum spune cântecul:

     „Unu-i Iancu între moţi

      Cumu-i Iancu-s moţii toţi!”

Aceasta este o mărturisire de credinţă românească scrisă în Cartea de aur a casei şi muzeului memorial din satul lui Iancu.1

  Se împlinesc în septembrie 2012, 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu, eroul poporului român.

La vârsta de 25 de ani, imediat după terminarea "Războiului Naţional" din 1848-1849, Avram Iancu a intrat nu numai în legenda populară, dar a şi rămas întrânsa. „În soarta tristă a eroului său naţional, poporul român ardelean se obişnuise a vedea însăşi icoana propriei sale vieţi sbuciumate, a propriilor sale lupte, pecetluite cu atâtea jertfe de sânge şi răsplătite cu atâtea speranţe înşelate.”2

Popularitatea lui Avram Iancu a fost şi este imensă. Contemporanul său Gheorghe Bariţiu lasă pentru urmaşi câteva mărturii în legătură cu aceasta : „Iancu nu a vânat popularitate, nu el a alergat după popor, ci acesta era fermecat de personalitatea lui, el alerga la Iancu. Acesta nu a fost un orator în sensul modern, parlamentar, vorbea foarte rar şi scurt către mulţime, însă ori de câte ori lua cuvântul, o inspiraţiune misterioasa îi răpea pe ascultători”. Cuvântul lui a fost ascultat şi împlinit cu însufleţire de către luptătorii organizaţi repede în legiuni sub comanda tribunilor şi a prefecţilor.

De fapt, „generalii acestei oşti ţărăneşti, afirmă Nicolae Bălcescu, erau nişte preoţi şi nişte tineri abia ieşiţi din şcoalele de teologie, filozofie şi jurisprudenţă.” În adevăr preoţii amintiţi de Bălcescu printre cei dintâi generali ai oştilor ţărăneşti şi-au îndeplinit în viforul "Războiului Naţional" din 1848-1849 datoria ca nişte eroi şi mucenici ai cauzei naţionale. Au făcut-o atât cu sabia cât şi prin rugăciuni în modestele bisericuţe româneşti ascunse prin văi sau aninate pe coastele munţilor.

Sus pe vârful dealului

În cetatea Iancului,

De trei zile, de trei nopţi

Cântă o sută de preoţi

Şi se roagă şi se-nchină

Pentru tabăra română.3

Documentele de arhivă cercetate în ultimii ani şi publicate de istoricii români4 reliefează aportul tinerilor intelectuali români, al preoţilor, îndeosebi cei ortodocşi, jertfa acestora şi a satelor româneşti în desfăşurarea evenimentelor din anii 1848-1849, care se constituie într-un adevărat Război Naţional de apărare a identităţii româneşti ameninţate de declararea în grabă şi fără temei a anexării Transilvaniei de către Ungaria.

În acest context istoric defavorabil naţiunii române, Avram Iancu a fost spiritul dătător de viaţă în toate operaţiile militare şi bărbatul care se bucura de nemărginită popularitate.

Tradiţiile privind pe eroul Avram Iancu domină covărşitor şi depăşesc de multe ori chiar informaţiile documentelor istorice , pătrund în folclorul românesc, conturând adevărate opere literare.

Avram Iancu a fost invocat în cântece populare, în proză şi în poezie.

Am participat în 28 noiembrie 2011 la Simpozionul naţional cu tema „Avram Iancu – model şi inspiraţie – A fi român astăzi”, organizat de Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din Alba Iulia. O expoziţie de carte realizată de organizatorii Simpozionului a evidenţiat o dată în plus cât de mult s-a scris despre „Regele munţilor”, cum îl numeşte istoricul Ioan Lupaş pe Avram Iancu. Numeroase volume inserează creaţii inspirate de aureola de martir al neamului românesc, cele mai multe cu un titlu simplu „Cântecul Iancului”.

În urma unor cercetări recente în Arhivele Naţionale din Sibiu, întreprinse de istoricul Vlad Popovici, mi-a fost semnalată prezenţa unei poezii aflată în fondul de documente aparţinând omului politic Alexandru Vaida Voevod (1872- 1950) dedicată eroului naţional Avram Iancu.

Publicăm această poezie pentru prima dată în paginile revistei „Dacoromania”, respectând gramatica timpului, respectiv a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Cântecul Iancului

 (1847)

Dorme duhul strămoşesc

În poporul românesc

Dorme…numai de n’ar fi

Prea târziu când s’a trezi!...

O, de s-ar trezi azi ear

Jugul josnic frânge-l’ar

Jugul aspru ruginit

De duşmani laşi făurit.

Unde merg şi unde stau

Tot de jele-amară dau

Şi sub ceriu frumos, senin

Lumea-i fiere şi venin.

Dar de tot nu s’a fi stins

Vechiul foc ce l’au aprins

Pe pământul ardelean

Horia, Cloşca şi Crişan?!

Hei cum ars’a până’n nori

Focul cel cotropitoriu

Al Românului trezit

Din Apus spre Răsărit.

Nu s’a stins. Eu l’am zărit

Din mulţi ochi mi-a strălucit

Cu vioiu-i schinteiat

Inima mi-a’nvăpăiat.

Parcă văd din munţi din văi

Ear sărind spre ceriu schintei

Flăcări multe mari pre rând

Ţera’ntreagă-acoperind.

Nu vă’ncredeţi inimici

Focul arde n mulţi voinici

Şi când se va-aprinde’n mii

Ardev’a pe voi de vii!

                Regulus

Nu putem afirma cu certitudine că autorul acestei poezii ar fi însuşi dr. Alexandru Vaida Voevod. Totuşi câteva indicii nu exclud această ipoteză. În primul rând faptul că Alexandru Vaida Voevod s-a simţit atras încă din clasele superioare de liceu de creaţiile poeţilor latini Horaţiu, Ovidius şi Vergilius.5

În al doilea rând, în activitatea sa de parlamentar român în Parlamentul ungar (1906-1918) reprezentând cercul electoral Ighiu s-a afirmat ca un orator desăvârşit , apelând adeseori la versurile poeţilor ardeleni Octavian Goga şi George Coşbuc. Este celebru răspunsul dat de deputatul român primului-ministru ungar Wekerle Sandor la afirmaţia acestuia că Partidul Naţional Român n-ar avea un program. Alexandru Vaida Voevod îi răspunde că „românii au un program de luptă naţională, iar acest program este vechi  şi este exprimat de Octavian Goga într-o emoţională metaforă:

 „Avem un vis neîmplinit

Copil al suferinţii

De dorul lui ne-au răposat

Şi moşii şi părinţii!”

 „Acesta, subliniază dr. Alexandru Vaida Voevod, este programul românimii, dorul de libertate şi câştigarea egalei îndreptăţiri în ţara aceasta”.6

Autorul versurilor se identifică semnându-se cu numele unui celebru om politic roman Regulus Marcus Atilius, luat prizonier de cartaginezi, trimis la Roma să medieze o pace , acesta nu numai că nu face acest lucru, dar îşi îndeamnă compatrioţii să continue lupta cu cartaginezii. Mai mult, se reîntoarce în Cartagina unde este ucis în chinuri groaznice în anul 250 î.Hr.7

Dr. Alexandru Vaida Voevod a îndrăgit autorii latini, era încântat de farmecul mitologiei greco-romane, dar şi de epopeea eroilor acestei lumi antice. Regulus este un asemenea erou, un model de curaj, cinste şi integritate morală.

Revenind la versurile din „Cântecul Iancului” sesizăm invocarea eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan, a spaţiului dominat de munţi şi văi de unde se vor aprinde din nou flăcări ale dorinţei de libertate care îi vor arde de vii pe „inimici”. Cât priveşte prima strofă, aceasta mi se pare a fi o meditaţie şi o constatare de mare actualitate.

Publicarea acestei creaţii literare venită dintr-un timp al unui romantism sincer în paginile revistei Dacoromania, socotim a fi un grăunte de suflet românesc la piedestalul celui despre care se spune că a murit de două ori, mai întâi ucis de falsitatea şi perfidia împăratului de la Viena şi apoi la 1872, atins de coasa vremii.8

                      Prof. Pantilimon POPOVICI

Bibliografie

1 Dudaş Florian, Avram Iancu în tradiţia poporului român, Timişoara, 1989, p.8

2 Lupaş Ioan, Avram Iancu , Comunicare făcută în şedinţa Academiei Române la 8 Iunie 1924, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, III, Cluj, 1924-1925, p.29

3 Idem, p.15

4 Vezi Rezoluţia transilvană de la 1848-1849. Date, realităţi şi fapte reflectate în documente bisericeşti ortodoxe (1848-1850), volum întocmit de Dumitru Suciu (coordonator), Alexandru Moraru, Iosif Marin Balog, Diana Covaci, Cosmin Cosmuţa şi Lorand Madly, Bucureşti, 2011; Dumitru Suciu, Soldaţi fără uniformă ai Landsturmului românesc şi starea protopopiatelor ortodoxe din Transilvania după Războiul Naţional din 1848-1849, Cluj Napoca, 2011.

5 Florin Salvan, Horia Salcă, Dr.Alexandru Vaida Voevod, europeanul (1872-1920), Braşov, 2002, p.19

6 Idem, p.74

7 Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice, Bucureşti, 1983, p.406

8 Ioan Lupaş, op.cit. p.28