O poezie despre Avram
Iancu
„Iancul a fost Craiul Munţilor! Iancul este
mândria noastră, fala noastră, Soarele nost, cum spune cântecul:
„Unu-i Iancu între moţi
Cumu-i Iancu-s moţii toţi!”
Aceasta este o mărturisire de credinţă
românească scrisă în Cartea de aur a casei şi muzeului memorial din
satul lui Iancu.1
Se împlinesc în septembrie 2012, 140 de ani
de la moartea lui Avram Iancu, eroul poporului român.
La vârsta de 25 de ani, imediat după
terminarea "Războiului Naţional" din 1848-1849, Avram Iancu a intrat nu
numai în legenda populară, dar a şi rămas întrânsa. „În soarta tristă
a eroului său naţional, poporul român ardelean se obişnuise a vedea
însăşi icoana propriei sale vieţi sbuciumate, a propriilor sale lupte,
pecetluite cu atâtea jertfe de sânge şi răsplătite cu atâtea speranţe
înşelate.”2
Popularitatea lui Avram Iancu a fost şi este
imensă. Contemporanul său Gheorghe Bariţiu lasă pentru urmaşi câteva
mărturii în legătură cu aceasta : „Iancu nu a vânat popularitate, nu el
a alergat după popor, ci acesta era fermecat de personalitatea lui, el
alerga la Iancu. Acesta nu a fost un orator în sensul modern,
parlamentar, vorbea foarte rar şi scurt către mulţime, însă ori de câte
ori lua cuvântul, o inspiraţiune misterioasa îi răpea pe ascultători”.
Cuvântul lui a fost ascultat şi împlinit cu însufleţire de către
luptătorii organizaţi repede în legiuni sub comanda tribunilor şi a
prefecţilor.
De fapt, „generalii acestei oşti
ţărăneşti, afirmă Nicolae Bălcescu, erau nişte preoţi şi nişte tineri
abia ieşiţi din şcoalele de teologie, filozofie şi jurisprudenţă.”
În adevăr preoţii amintiţi de Bălcescu printre cei dintâi generali ai
oştilor ţărăneşti şi-au îndeplinit în viforul "Războiului Naţional" din
1848-1849 datoria ca nişte eroi şi mucenici ai cauzei naţionale. Au
făcut-o atât cu sabia cât şi prin rugăciuni în modestele bisericuţe
româneşti ascunse prin văi sau aninate pe coastele munţilor.
Sus pe vârful dealului
În cetatea Iancului,
De trei zile, de trei nopţi
Cântă o sută de preoţi
Şi se roagă şi se-nchină
Pentru tabăra română.3
Documentele de arhivă cercetate în ultimii
ani şi publicate de istoricii români4 reliefează
aportul tinerilor intelectuali români, al preoţilor, îndeosebi cei
ortodocşi, jertfa acestora şi a satelor româneşti în desfăşurarea
evenimentelor din anii 1848-1849, care se constituie într-un adevărat
Război Naţional de apărare a identităţii româneşti ameninţate de
declararea în grabă şi fără temei a anexării Transilvaniei de către
Ungaria.
În acest context istoric defavorabil naţiunii
române, Avram Iancu a fost spiritul dătător de viaţă în toate operaţiile
militare şi bărbatul care se bucura de nemărginită popularitate.
Tradiţiile privind pe eroul Avram Iancu
domină covărşitor şi depăşesc de multe ori chiar informaţiile
documentelor istorice , pătrund în folclorul românesc, conturând
adevărate opere literare.
Avram Iancu a fost invocat în cântece
populare, în proză şi în poezie.
Am participat în 28 noiembrie 2011 la
Simpozionul naţional cu tema „Avram Iancu – model şi inspiraţie – A fi
român astăzi”, organizat de Şcoala cu clasele I-VIII „Avram Iancu” din
Alba Iulia. O expoziţie de carte realizată de organizatorii
Simpozionului a evidenţiat o dată în plus cât de mult s-a scris despre
„Regele munţilor”, cum îl numeşte istoricul Ioan Lupaş pe Avram Iancu.
Numeroase volume inserează creaţii inspirate de aureola de martir al
neamului românesc, cele mai multe cu un titlu simplu „Cântecul
Iancului”.
În urma unor cercetări recente în Arhivele
Naţionale din Sibiu, întreprinse de istoricul Vlad Popovici, mi-a fost
semnalată prezenţa unei poezii aflată în fondul de documente aparţinând
omului politic Alexandru Vaida Voevod (1872- 1950) dedicată eroului
naţional Avram Iancu.
Publicăm această poezie pentru prima dată în
paginile revistei „Dacoromania”, respectând gramatica timpului,
respectiv a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Cântecul Iancului
(1847)
Dorme duhul strămoşesc
În poporul românesc
Dorme…numai de n’ar fi
Prea târziu când s’a trezi!...
O, de s-ar trezi azi ear
Jugul josnic frânge-l’ar
Jugul aspru ruginit
De duşmani laşi făurit.
Unde merg şi unde stau
Tot de jele-amară dau
Şi sub ceriu frumos, senin
Lumea-i fiere şi venin.
Dar de tot nu s’a fi stins
Vechiul foc ce l’au aprins
Pe pământul ardelean
Horia, Cloşca şi Crişan?!
Hei cum ars’a până’n nori
Focul cel cotropitoriu
Al Românului trezit
Din Apus spre Răsărit.
Nu s’a stins. Eu l’am zărit
Din mulţi ochi mi-a strălucit
Cu vioiu-i schinteiat
Inima mi-a’nvăpăiat.
Parcă văd din munţi din văi
Ear sărind spre ceriu schintei
Flăcări multe mari pre rând
Ţera’ntreagă-acoperind.
Nu vă’ncredeţi inimici
Focul arde n mulţi voinici
Şi când se va-aprinde’n mii
Ardev’a pe voi de vii!
Regulus
Nu putem afirma cu certitudine că autorul
acestei poezii ar fi însuşi dr. Alexandru Vaida Voevod. Totuşi câteva
indicii nu exclud această ipoteză. În primul rând faptul că Alexandru
Vaida Voevod s-a simţit atras încă din clasele superioare de liceu de
creaţiile poeţilor latini Horaţiu, Ovidius şi Vergilius.5
În al doilea rând, în activitatea sa de
parlamentar român în Parlamentul ungar (1906-1918) reprezentând cercul
electoral Ighiu s-a afirmat ca un orator desăvârşit , apelând adeseori
la versurile poeţilor ardeleni Octavian Goga şi George Coşbuc. Este
celebru răspunsul dat de deputatul român primului-ministru ungar Wekerle
Sandor la afirmaţia acestuia că Partidul Naţional Român n-ar avea un
program. Alexandru Vaida Voevod îi răspunde că „românii au un program de
luptă naţională, iar acest program este vechi şi este exprimat de
Octavian Goga într-o emoţională metaforă:
„Avem un vis neîmplinit
Copil al suferinţii
De dorul lui ne-au răposat
Şi moşii şi părinţii!”
„Acesta, subliniază dr. Alexandru Vaida
Voevod, este programul românimii, dorul de libertate şi câştigarea
egalei îndreptăţiri în ţara aceasta”.6
Autorul versurilor se identifică semnându-se
cu numele unui celebru om politic roman Regulus Marcus Atilius, luat
prizonier de cartaginezi, trimis la Roma să medieze o pace , acesta nu
numai că nu face acest lucru, dar îşi îndeamnă compatrioţii să continue
lupta cu cartaginezii. Mai mult, se reîntoarce în Cartagina unde este
ucis în chinuri groaznice în anul 250 î.Hr.7
Dr. Alexandru Vaida Voevod a îndrăgit autorii
latini, era încântat de farmecul mitologiei greco-romane, dar şi de
epopeea eroilor acestei lumi antice. Regulus este un asemenea erou, un
model de curaj, cinste şi integritate morală.
Revenind la versurile din „Cântecul Iancului”
sesizăm invocarea eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan, a spaţiului
dominat de munţi şi văi de unde se vor aprinde din nou flăcări ale
dorinţei de libertate care îi vor arde de vii pe „inimici”. Cât priveşte
prima strofă, aceasta mi se pare a fi o meditaţie şi o constatare de
mare actualitate.
Publicarea acestei creaţii literare venită
dintr-un timp al unui romantism sincer în paginile revistei Dacoromania,
socotim a fi un grăunte de suflet românesc la piedestalul celui despre
care se spune că a murit de două ori, mai întâi ucis de falsitatea şi
perfidia împăratului de la Viena şi apoi la 1872, atins de coasa vremii.8
Prof. Pantilimon POPOVICI
Bibliografie
1 Dudaş Florian,
Avram Iancu în tradiţia poporului român, Timişoara, 1989, p.8
2 Lupaş Ioan,
Avram Iancu , Comunicare făcută în şedinţa Academiei Române la 8
Iunie 1924, în Anuarul Institutului de Istorie Naţională, III, Cluj,
1924-1925, p.29
3 Idem, p.15
4 Vezi Rezoluţia
transilvană de la 1848-1849. Date, realităţi şi fapte reflectate în
documente bisericeşti ortodoxe (1848-1850), volum întocmit de Dumitru
Suciu (coordonator), Alexandru Moraru, Iosif Marin Balog, Diana Covaci,
Cosmin Cosmuţa şi Lorand Madly, Bucureşti, 2011; Dumitru Suciu,
Soldaţi fără uniformă ai Landsturmului românesc şi starea
protopopiatelor ortodoxe din Transilvania după Războiul Naţional din
1848-1849, Cluj Napoca, 2011.
5 Florin Salvan,
Horia Salcă, Dr.Alexandru Vaida Voevod, europeanul (1872-1920),
Braşov, 2002, p.19
6 Idem, p.74
7 Horia C. Matei,
Civilizaţia lumii antice, Bucureşti, 1983, p.406
8 Ioan Lupaş,
op.cit. p.28
|