Avram Iancu

1824-1872

În 9 septembrie 2012 românii care nu s-au temut de „represalii” au depus pe mormântul eroului Avram Iancu coroane cu tricolorul românesc. S-au închinat în faţa mormântului celui care prin testament îşi dorea naţiunea fericită. Spre cinstea lor, au făcut acest lucru şi urmaşii celor care la 1848-1849 au fost inamicii lui Avram Iancu.

Din nefericire, mai trăiesc printre noi şi oameni care gândesc în stilul lui Roler. Iată câteva exemple din Historia nr. 113/2011. la pagina 5: „Elitele (anului 1848 – n.n.) nu au reuşit atunci să înţeleagă că libertatea este  una pentru toţi, nu poate fi mai multă pentru unii şi mai puţină pentru alţii”. De ce nu se spune că elita românească dorea: Libertate, Egalitate, Fraternitate pentru toţi locuitorii Transilvaniei? Şi acum o altă gogomănie: „Revoluţionarii români ai lui Avram Iancu au ajuns să lupte pentru contrarevoluţia imperială de la Viena convinşi că aşa vor obţine drepturi pe care revoluţionarii maghiari au refuzat să le recunoască”.

Revistei Historia îi sunt străine documentele Adunării românilor de la Blaj din 1848? Românii nu au cerut la Blaj să devină din iobagi stăpâni peste „uniotrium nationum”. Au cerut egalitate.

La toate doleanţele „revoluţionarii” unguri au răspuns cu gloanţe ca la Mihalţ, Luna şi cu spânzurători.

În Historia se mai spune că: „A mai trebuit un război mondial (al II-lea n.n.) şi încă unul rece pentru ca europenii să înţeleagă ceea ce românii şi maghiarii nu au înţeles în 1848, că libertatea este aceeaşi pentru toate naţiunile continentului…” Adică ce nu au înţeles românii?

La pagina 15 Historia mai decretează o zicere de pomină: „Dintr-o perspectivă globală de ansamblu, românii au făcut contrarevoluţie deoarece au fost instrumentul vechii guvernări absolutiste austriece împotriva revoluţiei maghiare”.

Aşa înţelege Historia să reabiliteze pe Roler cu istoria sa.

De ce se uită că noi aveam atunci doi asupritori: nobilimea maghiară stăpâna unei părţi a iobăgimii şi împăratul de la Viena care pe lângă faptul că stăpânea ţara mai avea şi iobagi numiţi „iobagi fiscali”, aşa cum era şi familia lui Avram Iancu!

Românii cereau, la Blaj, desfiinţarea iobăgiei. Aceasta era acţiune antinobiliară şi antiimperială. Ea a fost considerată şi antimaghiară fiindcă nobilimea ardeleană era maghiară sau maghiarizată.

Iată încă o întrebare pentru Historia şi pentru cei care o patronează şi au grija corectitudinii celor scrise. De ce nu spun adevărul despre ce s-a întâmplat în Zlatna la data de 23 octombrie 1848?

În acea nenorocită zi de 23 oct. 1848 în Zlatna se purtau tratative între români şi unguri pentru ca ungurii să depună armele. În timpul tratativelor ungurii primesc ordin de la şeful lor Hemegyei să tragă în români.

„Beneficiarii” români care au primit gloanţele ucigaşe ale ungurilor au fost:

1.   Şerban Gherman

2.   Tătar Bucur

3.   Ivan Antone

4.   Brudariu Ioan

5.   Ioan Plăcintă

6.   Ioan Câmpeanu

7.   Vasile Zaharie

8.   Ioan Roşca

9.   Sofia Ticu

10. Toader Suciu

11. Georgiu Bozeşan

12. Anghel Oprea

13. Şerban Sofronie

(Nr. 1-10 din Arhivele Mitropoliei Ordotoxe Sibiu 12-13 din Arhivele Alba Iulia)

Cei care au scăpat cu viaţă în urma acestui atac mişelesc au dat alarma românilor din zona Zlatnei. Şi cam ce ar fi trebuit să facă în situaţia dată? După cum pune problema Historia, românii erau îndatoraţi să pupe mâna care a apăsat pe trăgaci. Românii au hotărât să  pedepsească aşa cum se cuvenea pe Hemegyi şi ticăloşii săi.

În Historia (p. 18) se scrie că „din 1170 de unguri au mai rămas doar 500”.

Adepţii lui Roler „uită” să scrie că pe ungurii scăpaţi cu viaţă la Zlatna i-a dus Avram Iancu la Abrud. Aici lângă ungurii abrudeni care depuseră armele au trăit liniştiţi din octombrie 1848 până în mai 1849.

Cum s-au comportat aceşti unguri ocrotiţi de Avram Iancu faţă de ticăloşia lui Kosuth care îl trimite pe I. Dragoş să poarte tratative cu Iancu şi pe Hatvani cu ordin expres să ocupe Abrudul?

La sosirea lui Hatvani la porţile Abrudului ungurii din Abrud (cca. 600) s-au înrolat în  oastea lui.

O parte dintre parlamentarii care tratau cu Dragoş au fost luaţi prizonieri şi executaţi printre care prefecţii P. Dobra şi I. Buteanu, după care a urmat măcelul (vezi anexele).

Crimele ungurilor conduşi de Hatvani şi Kemen în Abrud depăşesc cifra de 80. Asta a fost răsplata ungurească pentru gestul nobil al lui Avram Iancu de a ocroti pe cei care nu fac uz de armă.

Aşa a fost Avram Iancu: viteaz, drept şi om de omenie. N-a apucat ziua în care să fie decorat poporul român cu drepturile cuvenite. A prins însă mârşăvia pusă la cale prin dualismul din 1867 când românii au fost lăsaţi la discreţia ungurilor. În acele vremuri (până în 1918) era o crimă să ai în casă chipul lui Iancu sau Horea. Era o crimă să pui flori pe mormântul lui Avram Iancu.

Prof. Ilie FURDUIU