România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Cum a ajuns clopotul bisericii episcopale din secolul X a Sfântului Ierotei de la Alba Iulia la Petreşti?

 

- un scenariu posibil -

 

Descoperirea la Alba Iulia, a celei mai vechi biserici creştine răsăritene de pe teritoriul Transilvaniei a continuat şi continuă să stârnească ecouri. Şi asta chiar dacă, cu o suspectă grabă, acest monument – de o covârşitoare importanţă pentru istoria românilor ardeleni – a fost redat pământului în care a zăcut mai bine de un mileniu. Existenţa acestei biserici confirmă scrierile cronicarilor bizantini în care se relatează că, în jurul anului 950 d.Hr. Iuliu cel Bătrân, voievodul Alba Iuliei, învestit cu titlul de Patriciu de către împăratul Bizanţului Constantin Porfirogenetul al VII-lea, îl aduce de la Constantinopol pe episcopul Ierotei, hirotonit de patriarhul Bisericii creştine răsăritene, Theophilactus.

În rândurile de faţă nu mi-am propus să analizez impactul acestei descoperiri arheologice asupra istoriei şi istoriografiei Transilvaniei. Vreau să mă opresc asupra unui fapt semnalat de un împătimit cercetător al istoriei locale, profesorul Radu Dăncilă din Petreşti. Domnia sa scria în ziarul „Unirea”: „Am aflat deja cu toţii că la Alba Iulia s-au descoperit ruinele unei biserici din secolul X. Este foarte posibil însă ca clopotul acestei biserici să se afle la Petreşti, la biserica evanghelică. Biserica evanghelică din Petreşti este relativ recentă, fiind terminată în 1805. Clopotul cel mare se şie că a fost adus de la biserica veche pe locul cimitirului evanghelic. Presupunerea istoricilor era că este vorba de un clopot din secolul al XIV-lea. O analiză atentă a inscripţiei aflate pe partea superioară a clopotului indică o dată importantă ce naşte multe semne de întrebare: AD + SZ.XXVM. Ceea ce tradus ar însemna: Anno Domini + Sfânt 975. Cum a ajuns acest clopot la Petreşti? Foarte posibil ca pradă de război. Se ştie că relaţiile dintre saşi şi Episcopia catolică de Alba Iulia n-au fost deloc creştineşti. Lupte, incendieri şi tot felul de atrocităţi medievale. Clopotul este un lucru preţios şi tentant ca să fie luat drept pradă”.

În urma acestei note din ziar, profesorului i-a fost interzisă intrarea în biserica saşilor. Ba, mai mult, aceştia (puţini câţi au mai rămas) au considerat că strămoşii lor au fost etichetaţi ca hoţi. Este total absurd acest lucru. Se ştie că în evul mediu războaiele şi conflictele armate se terminau cu jefuirea averilor învinşilor. Tot ceea ce luau învingătorii era „pradă de război”, iar conducătorii acestor bătălii răsplăteau, şi în acest fel, pe combatanţi. Deci bunurile nu erau „furate” ci câştigate prin luptă.

Să revenim însă la clopotul de la Petreşti. Cum a ajuns el acolo? Încercăm să reconstituim drumul acestui clopot de la Alba Iulia la Petreşti.

În lucrarea mea „Petreşti – şapte milenii de istorie. Repere monografice”, Editura Altip, 2009, scriam că biserica fortificată din localitate a fost construită între anii 1260-1280. Inginerul Simion Fakner (stabilit acum în Germania), al cărui studiu l-am folosit în lucrare, afirmă că prima slujbă s-a ţinut în vechea biserică în anul 1280. Afirmam, totodată, că la mijlocul secolului al XIII-lea relaţiile dintre biserica catolică şi bisericile coloniştilor saşi s-au înrăutăţit. Saşii din Transilvania ceruseră de mai multe ori papalităţii să accepte înfiinţarea unei episcopii separate, plângându-se, în acelaşi timp, de dările mari pe care trebuiau să le plătească Episcopiei de Alba Iulia. Aceste nemulţumiri au condus la un conflict deschis între saşi şi Capitlul Catolic de Alba Iulia. În anul 1277 saşii au atacat biserica „Sfântul Mihail” din Alba Iulia. Într-o scrisoare, trimisă Papei, slujitorii Capitlului scriau: „Obştea aceasta (a saşilor) năvălind înarmată, în anul Domnului o mie două sute şaptezeci şi şapte, în duminica remiscere (21 februarie1277 n.a.) asupra bisericii catedrale (din Alba Iulia) au atacat-o cu duşmănie şi au ars în acea biserică vreo două mii de oameni, atât bărbaţi cât şi femei, printre care Agapit arhidiaconul acestei biserici, Mihail arhidiacon de Ozd (arhidiaconatul cuprindea părţi din zona Cluj, Turda, Dej, n.a.), Bartolomeu arhidiacon de Târnave, Racha pleban şi canonic de Alba Iulia şi mulţi alţi preoţi şi clerici, arzând şi furând toate podoabele, cărţile şi documentele pe care numita biserică le avea acolo” (D.I.R.C. Transilvania, doc. Nr. 202).

Relatarea este clară, deşi ni se pare exagerată cifra de 2000 de oameni (nici astăzi nu încap chiar de-ar sta în picioare!) dar explicabilă în condiţiile în care Papa îi va scuti de dări (probabil în funcţie de „amploarea” dezastrului).

Acesta este momentul în care saşii din Petreşti, prezenţi la răzvrătire au luat clopotul vechii biserici (aflat printre „lucrurile” şi podoabele din patrimoniul catedralei) de care aveau mare nevoie pentru noua lor biserică aflată în stadiu final de construcţie.

Într-un document al regelui Ladislau (din 1278) prin care acesta donează o serie de moşii care au aparţinut saşilor, Capitlului din Alba Iulia, se reafirmă „Catedrala fericitului Mihail din Transilvania clădită şi înzestrată de sfinţii noştri înaintaşi a fost arsă şi nimicită în chip nelegiuit de furia şi sălbăticia saşilor şi jefuită de toate lucrurile şi odoarele sale.” (D.I.R. C Trans, vol. II, doc. 208)

Deşi papalitatea a cerut saşilor să înapoieze lucrurile şi odoarele jefuite, acestea au rămas la cei ce le dobândiseră. Că la biserica din Petreşti exista clopot, ne-o dovedeşte un document din anul 1303 dat de episcopul Transilvaniei, Petru, decanatului Sebeş şi bisericilor aparţinătoare prin care se stabilea nivelul dărilor şi în care se precizează că sunt scutiţi de dări „clopotarul, pastorul şi sluga bisericii”. Conflictul este însă departe de a fi stins. Cu toate încercările Episcopiei de Alba Iulia şi ale trimişilor papei, saşii îşi plăteau cu greu dările. În anul 1309 într-un document datat 16 februarie este chemat alături de ceilalţi slujitori ai bisericilor săseşti din decanatul Sebeşului, şi parohul Mihail de Villa Petri, pentru a depune jurământul de credinţă faţă de Capitlul de la Alba Iulia.

Conflictul mocneşte, astfel că în anul 1324, Henning greavul de la Petreşti (care de la 1317 era liderul comunităţii săseşti din jurul Sebeşului şi nu numai) s-a ridicat la luptă pentru apărarea vechilor autonomii şi privilegii conferite „oaspeţilor” de regii maghiari. Asuprirea socială şi religioasă suferită din partea Episcopiei catolice de Alba Iulia a fost cauza acestui nou conflict.

Probabil că la originea conflictului şi a faptului că Henning de Petreşti a fost iniţiatorul său, să stea şi presiunile făcute de biserica Sf. Mihail din Alba Iulia pentru recuperarea clopotului şi odoarelor aflate acum în biserica greavului din Villa Petri.

„Strângând o mare mulţime de saşi din pământul Transilvaniei cu îndrăzneală s-a ridicat împotriva puternicului nostru rege cu ostilitate răzvrătindu-se a căzut în necredinţă” (D.,I.R. Transilv. Veacul XIV pp. 324-325).

Răscoala va fi înfrântă de regele Carol Robert de Anjou, iar în bătălia de la Rupea cade în luptă şi comitele Henning

În concluzie este posibil ca acest clopot datat în anul 975 d.H. să fi ajuns la Petreşti în urma conflictului din 1277 (şi el să-i fi chemat pe saşi la prima slujbă din anul 1280!).

Ar trebui analizată această problemă şi căutate documente. Din păcate în urma victoriei de la Şelimbăr, trupe de mercenari din armata lui Mihai Viteazul au atacat biserica fortificată din Petreşti, au jefuit-o şi au ars toate documentele aflate acolo. S-au pierdut astfel surse importante de informaţii despre istoria Petreştiului şi a bisericii evanghelice.

Poate, o analiză a metalului din care a fost turnat clopotul să ne conducă spre locul în care acesta a fost turnat. N-ar fi exclus ca pe filieră veneţiană el să fi ajuns la Constantinopol şi să fie trimis episcopului Ierotei la Alba Iulia de cei care-l hirotoniseră ca episcop.

Cert este că, după descoperirea ruinelor celei mai vechi biserici creştine răsăritene la Alba Iulia, clopotul acesteia, aflat la Petreşti are o însemnătate istorică pentru românii din Ardeal, probabil fiind cel mai vechi din ţară.

Prof. Ioan BÂSCĂ 

N.R. Din datele existente, rezultă că după tradiţie, inventatorul clopotului, cel care l-a introdus în biserică ca obiect de cult, este socotit PAULIN de NOLA din Campania (353-431) la sfârşitul sec. IV. Prima menţiune despre clopote, este cea din sec. al VII-lea a lui Papa Savinian, succesor al Sfântului Grigore cel Mare. În Biserica de Răsărit, primele două clopote au fost trimise în dar împăratului bizantin Mihail al III-lea (824-867) în anul 852, de către Ursus Patricianus doge al Veneţiei.

Clopotele, au fost suspendate într-un turn de lângă Catedrala Sofia din Constantinopol. Generalizarea clopotelor în răsăritul creştin s-a desăvârşit abia în sec. al XII-lea.

(Datele au fost preluate din lucrarea “Clopotele în cultul creştin” autor Teodor Dănălache)