Contribuţia Clerului Ortodox din

Ţara Moţilor în Revoluţia din 1848-1849

„Istoria se scrie tăcut şi fără ştire,

Cu morţii fără număr, cu căpitanii lor,

În fiecare luptă e-un gând spre nemurire

Şi-n tot prezentul nostru durerea, tuturor”

 M. Săulescu. Istoria, 1913.

Pentru noi, pentru români, Biserica a reprezentat şi prezintă punctul central al existenţei „spaţiul ultim” de care s-au legat şi se leagă nădejdile noastre de tot felul, Toţi care au lăsat ceva bun şi durabil pe acest pământ au făcut parte dintre aceia care n-au pregetat nici o clipă a-şi pune viaţa în slujba lui Dumnezeu şi în slujba Ţării.

Nicolae Iorga scria în 1902: „Istoria Ardealului nostru a fost o simplă viaţă de sate şi preoţi, smerită şi dureroasă”. Referindu-ne la evenimentele de la 1848-1849, alături de Avram Iancu, un rol deosebit 1-a avut si preoţimea, în special preoţimea din Munţii Apuseni. Nicolae Bălcescu în toiul evenimentelor de la 1848 s-a întâlnit cu Avram Iancu la Câmpeni. După doi ani, în mai 1851-la Paris mărturiseşte ce a întâlnit, ce a văzut el acolo, sus în Tara Moţilor, în oastea lui Avram Iancu: „Generalii oastei ţărăneşti erau nişte preoţi şi nişte tineri abia ieşiţi din şcolile de teologie... Ei nu puseseră până atunci mâna pe o armă, când nevoia îi sili a se face generali şi a câştiga bătălii. Preoţii erau fiii acestor meleaguri. Prezenţa lor alături de Avram Iancu a dat curaj şi putere oastei ţărăneşti. Faptele de vitejie şi calităţile de iscusiţi şi drepţi comandanţi, sacrificiul lor, jertfele de sânge pe altarul sfânt al patriei i-au făcut în viaţă cunoscuţi şi iubiţi. După moarte sunt personaje de istorie, vii în conştiinţele moţilor.

Vitejia în luptă, dragostea pentru apărarea pământului şi a credinţei străbune dovedite cu prisosinţă de preoţimea din Ţara Moţilor 1-au silit pe baronul Kemeny Farcaş, unul din cei mai capabili ofiţeri care a năpădit cu patru mii de soldaţi în Munţii Apuseni, să declare cu amărăciune: „Dracul să se mai bată cu popii”!

Istoricul Silviu Dragomir, în monografia sa consacrată lui Avram Iancu afirmă că: „Titlurile deţinute de preoţi în timpul revoluţiei nu au fost simple titluri protocolare, onorifice, ci dimpotrivă, titluri legate de participarea la responsabilităţi şi istovitoare eforturi. Toţi contemporanii şi istoricii epocii notează cu elogii rolul preoţilor în armata lui Avram Iancu. Însuşi generalul Bem, într-o scrisoare către Kossuth vede mai ales în preoţii ortodocşi (schismatischen) principala piedică a înduplecării românilor de a trece de partea ungurilor. (I. Lupas). De altfel ei au intrat în legenda Iancului cântată din generaţie în generaţie:

„Sus în vârful dealului   

În cetatea Iancului         

De trei zile, de trei nopţi

Cântă o sută de preoţi

Şi se roagă şi se închină

Pentru tabăra creştină”

În armata lui Iancu şi-au găsit locul mulţi preoţi, unii având roluri de prefecţi, tribuni, centurioni şi decurioni. Amintim cu evlavie preoţii de sfântă amintire:

- Protopopul Simion B alint. A fost un mare om de cultură şi s-a pus în slujba naţiunii române. Este cunoscut şi azi ca unul din marii apărători ai Munţilor Apuseni. El a condus în ianuarie 1849 bătăliile de la Muntele Băişoarei, Lita, Iara, Sălciua etc. A murit la 16 mai 1880;

- Preotul Nicolae Vlăduţiu. A fost numit în funcţia de „Prefect al Câmpiei”. A luptat cu maiorul Hatvany pentru eliberarea Abrudului. S-a distins şi în luptele de la Fântânele şi Ponorul Remetei. A murit în 1872;

- Protopopul Vasile Turcu - prefect al Legiunii a doua de Câmpie. A fost un mare apărător al românismului          încă înainte de a începe Revoluţia. În casa protopopului se organizau des întâlniri ale românilor. A fost prins şi         torturat, iar apoi spânzurat la 15 octombrie 1848;

- Preot Ioan Fodoreanu, paroh în Cărpiniş;

- Preot Ioan Gombos, a apărat strâmtoarea de la Găina;

- Preot Simion Groza a participat la bătălia pentru depresurarea cetăţii Alba Iulia. În 27 iulie 1849 românii conduşi de Groza au intrat victorioşi în cetate, unde au găsit 128 de români ucişi de către unguri pentru că aprovizionaseră cu alimente garnizoana austriacă de acolo. A mai luptat cu Hatvany şi Kerneny la Abrud.

În zona Bradului au luptat preoţii: Ioan Oncu, Ioan Faur, Marian David, Lazăr Comşa, care erau în această zonă, având şi parohiile aici. Mai amintim preoţii de pioasă amintire: protopop Simion Prodan, preot ortodox în Măgina lângă Aiud numit viceprefect în prefectura lui Iancu, preotul Hulea Ioan, preot în Cistei, preotul Muntean Ioan, paroh în Bedeleu, preot Simion Tobias, preot în Abrud, preot Popa Vasile preot în Mesentea, preot Repede Nicolae paroh în Geoagiu, preot Iosif Ciura, preot în Bucium, preot Vasile Moldovan, preot Dumitru Neacş, preotul Ioachim Băcilă, preotul Dumitru Miclăuş şi teologul Teodoran Eliseu din Blaj.

După afirmaţiile lui Al. Papiu Ilarian că mai bine de „o sută de preoţi şi protopopi au fost spânzuraţi” istoricul menţionând nominal pe protopopii: Vasile Turcul, Ştefan Moldovan şi pe preoţii; I. Pop Albinii şi Gregorie Ciplea.

Istoricul Teodor V. Păcătian în lucrarea „Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor de                sub coroana ungară” aminteşte în rândul preoţilor                ucişi şi pe preotul Ioan Papiu, tatăl lui Al. Papiu Ilarian          şi face precizarea că şase preoţi au fost omorâţi în comitatul Zarandului, iar patruzeci pe Câmpie. Amintim şi pe preotul Isac Oprea din Crăciunelul de Sus,                   lângă Blaj. A fost scos din biserică în timp ce săvârşea slujba „învierii” torturat şi apoi executat din dispoziţia           unui „solgabirău” local.

În afară de preoţii „eroi” care au luptat în oastea lui Avram Iancu „zeci de alţi preoţi au fost împuşcaţi, spânzuraţi, tăiaţi cu săbiile sau consideraţi duşmani ai revoluţiei maghiare. În 1848-49 au fost arse de unguri 23 de sate româneşti şi au fost ucişi 40 000 de români, dintre care spânzuraţi prin tribunalul de sânge 8 000 (George Bariţiu, Părţi alese).

Alţi preoţi au fost nevoiţi să se refugieze în sate de munte sau în Ţara Românească după ce Transilvania a fost ocupată de trupele kossutiste comandate de generalul Bem. Acestea sunt doar câteva din mărturiile scrise pe care Istoria le aduce până în zilele noastre cu referire la contribuţia preoţimii de sfântă amintire, care a fost alături de Craiul Apusenilor, Avram Iancu. Numele tuturor acestor „popi” - eroi trebuie cinstite cu evlavie şi respect, alături de celelalte nume mari care au strălucit alături de cel al Iancului.

Avram Iancu 1-a apreciat şi pe Mitropolitul Andrei Şaguna care a şi prezidat adunarea de pe Câmpia Libertăţii şi a condus delegaţia la împărat din care a făcut parte şi Iancu.

Avram Iancu a făcut parte ca mirean ortodox şi din primul Sinod al Eparhiei convocat de Andrei Şaguna la Sibiu, la 12 martie 1850, când s-a cerut restaurarea Mitropoliei Transilvaniei desfiinţată în 1701. Revoluţia Iancului a dat şi dă şi astăzi şi va da peste veacuri mărturie despre vitejia preoţilor români, despre setea românilor de dreptate şi libertate şi despre forţa lor de a şi-o câştiga şi apăra. Iancu întemeiase în Apuseni o adevărată Ţară Românească, rămasă neînvinsă.

La 13 septembrie 1872 când a fost înmormântat Avram Iancu martir al libertăţii naţionale, ortacii de luptă şi un sobor de 36 de preoţi şi-au unit solemn glasurile rugându-se bunului Dumnezeu pentru odihna sufletului aceluia ce fusese cândva... mândru crai al munţilor. Preoţii, oameni de încredere ai Iancului, i-au rostit cuvinte de preamărire a faptelor sale.

Această pagină de istorie despre Avram Iancu şi preoţii martiri trebuie mereu recitită, spus cu tărie adevărul istoric. Au fost preoţi ai Bisericii străbune, apostoli martiri ai neamului românesc. Să nu lăsăm să se aşeze colbul uitării peste viaţa şi faptele lor vrednice de pomenire.

Cinstindu-ne trecutul, faptele înaintaşilor, ne respectăm fiinţa noastră naţională.

Pr. Eugen GOIA

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Teodor V. Păcăţian, Cartea de Aur, Sibiu 1902.

2. Preot Prof. Sebastian Şebu, Avram Iancu, Telegraful Român, Sibiu, septembrie 1972.

3. Prof, Mihai Racoviteanu, Avram Iancu, Telegraful Român, 1994.

4. Florian Dudaş, Avram Iancu în tradiţia românilor, Editura de Vest, Timişoara, 1998.

5. Vasile Netea, Munţii Apuseni, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977.

6. Silviu Dragomir, Avram Iancu, Biblioteca pentru toţi, Editura Minerva, 1988. Bucureşti.

7. I.P.S. Antonie, Calendar de inimă românească, Sibiu, 1988.