Mitingul aviatic din Târgu Mureş

a lui Aurel Vlaicu

(Articol apărut în publicaţia „Szekely Naplo", Tîrgu Mureş, la data de 3.11.1912)

Imagini ale zborului        20 de minute în aer

În dimineaţa trecută s-au organizat, în mai multe oraşe din provincie, încercări de zboruri, iar la Budapesta, pe aeroportul din Rákos, aviatorii noştri, de asemenea, au făcut tentative de survol. Cu excepţia unui singur avion, cel pilotat de Kvász András, toate celelalte aparate de zbor s-au prăbuşit. Iar cu ocazia întrecerilor aviatice din ziua lui Szent István - după cum am putut citi în presă - aviatorii noştri au demonstrat că se pricep de minune să ruleze pe sol. Mai mult, am avut ocazia să citim în aceeaşi presă şi titluri sugestive de tipul: „A fost călcat... de avion!”

Şi în situaţia în care ziarele noastre sunt nevoite să informeze despre atare eşecuri, practic nicăieri nu găsim vreo informaţie despre faptul că Aurel Vlaicu, unul din cei mai străluciţi constructori şi piloţi de avioane din Ungaria, repurtează succes după succes cu zborurile sale. Explicaţia este evidentă: ignoranţii şi superficialii îl acuză pe Vlaicu că se prevalează ostentativ de naţionalitatea sa română, iar pe români că fac din succesele sale aviatice veritabile sărbători naţionale.

Aşa stând lucrurile, strălucitele succese ale lui Vlaicu au fost calificate, în cercurile aviatice maghiare, drept exagerări naţionaliste, el fiind ignorat, marginalizat şi pus în situaţia de-a nu-şi putea prezenta şi proba în faţa oficialităţilor nici calităţile personale şi nici pe cele ale aparatului conceput şi construit de dânsul. Aşa se face că unul dintre cei mai geniali piloţi unguri este, în Ungaria, un ilustru necunoscut.

Faţă de cele de mai sus, cele constatate la faţa locului (mitingul aviatic de la Tg.Mureş n.m.) au fost mai mult decât edificatoare. Nu numai că nu exista nici cea mai vagă trimitere la amintitul „naţionalism” dar, dimpotrivă, cu bucurie am putut constata că oamenii lui Vlaicu au capitonat pereţii lojilor cu culorile naţionale maghiare. Ca atare, alături de organizarea ireproşabilă a demonstraţiei trebuie să apreciem şi politeţea desăvârşită a organizatorilor. (...)

Cei care au asistat la zborul lui Vlaicu nu pot să creadă că acesta încă n-a avut ocazia să se producă şi la Budapesta. Vlaicu nu este un înfigăreţ, merge doar acolo unde este invitat. Iar cei din Budapesta (încă) nu 1-au invitat, pentru că Vlaicu nu ştie să se... durige. Ştie doar să zboare!

Pe de altă parte, material n-a fost sprijinit Vlaicu decât de străini - în marea lor majoritate români. În cercurile aviatice maghiare el nici n-a fost băgat în seamă, deşi acolo a apelat iniţial pentru ajutor. Românii în schimb l-au sprijinit, i-au creat condiţiile necesare spre a construi aparate, astfel că la mitingul de ieri a zburat deja cu cel de al doilea aparat al său. Iar noi putem constata, cu invidie şi ciudă, că pe piesele şi angrenajele avionului cu pricina se află imprimat textul consacrat: „Made in România”. Deci, trebuie să recunoaştem, Vlaicu şi-a construit aparatele la Bucureşti, cu ajutor românesc. Fără acest ajutor rămânea şi astăzi fără avion!

Cităm din Aurel Vlaicu: „Dacă aşi fi avut bani, de mult rezolvam problema zborului. Poate o făceam chiar înaintea lui Bleriot.”

De remarcat că Vlaicu excelează nu numai ca pilot, ci şi ca şi constructor. Aparatul său are, de altfel, o serie întreagă de elemente originale, dacă ar fi să amintim doar de elicea dublă sau de faptul că ziţul şi motorul sunt amplasate sub nivelul aripilor, ceea ce conferă aparatului o stabilitate apreciabilă şi permite pilotului să vadă solul (vedere obturată de aripi la celelalte tipuri) şi să poată ateriza la punct fix. (...)

Întregul oraş şi-a schimbat aspectul: străzile, de regulă aproape pustii, gemeau de circulaţie; podul caselor şi copacii din apropierea locului de desfăşurare a demonstraţiei gemeau, la rândul lor, de oameni cocoţaţi. (...)

Publicul a părăsit zona, după terminarea demonstraţiei, cu un deosebit sentiment de satisfacţie, cu precădere acea parte a lui care n-a mai asistat până atunci la niciun zbor. A fost un spectacol înălţător, fără nicio exagerare, ceea ce genialul Vlaicu a reuşit să producă în aer cu avionul său...

                                         Pálmai Gyula

P.S. Ieri după-masă, pe „Câmpia Măcelarilor” („Mészáros Rét”), s-au adunat multe mii de oameni, la care trebuie să-i socotim şi pe restul locuitorilor din Tg. Mureş care, între orele 4 şi 5, l-au putut vedea pe Vlaicu zburând (fără a se zgârci, ridicându-se peste dealurile ce mărginesc oraşul, ba înconjurându-l, ba traversându-l în lung şi-n lat...). Deşi mulţi dintre ei n-au meritat acest spectacol gratuit, pentru că exact notabilităţile oraşului au boicotat mitingul propriu-zis. Ceea ce l-a supărat pe Vlaicu, dar, cu tactul ce-l caracterizează, a comentat doar „lipsa de punctualitate”. De fapt, peluza era arhiplină, tribuna de „o coroană” aproape plină, în schimb lojile („de 5 coroane”) erau goale! (...)

Avionul pleacă la prima comandă. Vlaicu, printre altele, face şi cascadorii. O reproducem pe cea mai spectaculoasă: la un moment dat, ţipete în public: „S-a oprit motorul”! S-a oprit, într-adevăr - avionul coboară în picaj, pentru a fi, după repornirea motorului, redresat in extremis...

Demonstraţia a durat 20 de minute, fără absolut niciun incident, de niciun fel.

Nota traducătorului

Am ţinut să traduc articolul din Szekely Naplo, 1912, primit de la distinsul istoric Ioan Ranca, din Târgu Mureş, nu pentru a relata lucruri (mai mult sau mai puţin) cunoscute despre Aurel Vlaicu, nu pentru a arăta „şansele egale” de care beneficiau românii în Austro-Ungaria (chiar geniali fiind!), ci pentru a ilustra, cu încă un exemplu, cât de conjuncturală este (a fost şi va fi...) „maghiaritatea” secuilor! (Şi, fireşte, pentru că în curând se vor împlini 100 de ani de la fatalul accident din 1913).

dr. Zeno MILLE