Bătălia de la Oarba
de Mureş, un adevărat “Katin” pentru
armata română
Lovitura de stat militară dată de fostul rege
Mihai I la 23 august 1944 pentru redobândirea prerogativelor
constituţionale ca rege, cedate lui Ion Antonescu de către Carol al
II-lea la începutul lunii septembrie 1940, a marcat un mare dezastru
naţional pe care România îl va purta o lungă perioadă de timp. Ca
urmare, ţara a fost ocupată militar prin capitularea necondiţionată iar
Armata română aflată în zona frontului din Moldova a fost dezarmată şi
capturată luând calea lagărelor de prizonieri sovietice circa 175.000 de
militari români. Prin capitularea necondiţionată, ordonată de către
fostul rege, România şi-a pierdut definitiv libertatea, s-a dezonorat
singură, i s-a refuzat şi acordarea statutului de ţară cobeligerantă,
deşi a fost a patra putere militară participantă la înfrângerea
Germaniei hitleriste.
Semnarea armistiţiului cu URSS, care conţinea
destule condiţii împovărătoare impuse României faţă de armistiţiul
negociat de Antonescu şi acceptat de către ruşi, a fost tărăgănat până
la 12 septembrie deoarece ruşii refuzau să-l semneze înainte ca România
să le predea tezaurul ce fusese ascuns într-o grotă la Mănăstirea
Tismana, iar protocolul militar dintre Armata română şi Armata sovietică
a fost semnat abia la 25 septembrie, ceea ce a făcut ca armata română să
se angajeze singură în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reuşind
ca până către jumătatea lunii septembrie să respingă de pe teritoriul de
atunci al României până la frontiera vremelnică impusă, trupele
hitleristo-hortiste şi să menţină la nord şi la vest de Carpaţi, în
Transilvania, un bun cap de pod pentru concentrarea trupelor sovietice
în vederea angajării lor în luptă.
În contextul prilejuit de evenimentele de la
23 august 1944, Armata română din interior s-a angajat, chiar în seara
aceleiaşi zile, în luptele pentru izgonirea trupelor germane de pe
teritoriul României iar Armata 1-a română, potrivit Directivei Operative
a Marelui Stat-Major, a primit misiunea să execute operaţia de acoperire
a frontierei de nord-vest, începând de la Întorsura Buzăului pe toată
lugimea de 900 de km a frontierei până la Orşova începând cu data de 24
august 1944. Punctul de comandă al Armatei a fost instalat în oraşul
Sibiu. Până către data de 1 septembrie, trupele române participante la
operaţia de acoperire au desfăşurat numai acţiuni cu caracter local.
Pe măsura încheierii victorioase a luptelor
cu inamicul de la sud de Carpaţi, din Bucureşti şi de pe Valea Prahovei,
trupele române sunt trimise peste munţi, în Transilvania, unde, între
1-4 septembrie 1944, participă la consolidarea dispozitivului de
acoperire. În acest timp a fost reînfiinţată Armata a 4-a română,
comandant generalul Gheorghe Avramescu, iar punctul de comandă al
armatei a fost instalat la Făgăraş. Armata a 4 – a română a preluat o
parte din sectorul de acoperire încredinţat iniţial Armatei 1 – a între
Braşov şi Gilău, acesteia din urmă rămânându-i pentru acoperire sectorul
de frontieră dintre Gilău şi Orşova în Crişana şi Banat. Astfel se
încheie victorioasă la 4 septembrie operaţia de acoperire a frontierei
trecându-se la o altă formă a acţiunilor de luptă.
La 5 septembrie 1944, Armata a 2 – a ungară,
întărită cu Divizia 8 SS germană trece la ofensivă în podişul
Transilvaniei planificându-şi loviturile pe trei direcţii: Cluj – Aiud –
Alba Iulia, direcţia principală, Sărmăşel – Luduş – Blaj şi Târgu Mureş
– Târnăveni celelalte două direcţii, reuşind să pătrundă până la
aliniamentul Mirăslău – Veseuş - Târnăveni – Suplac. La 7 septembrie
ofensiva inamicului este oprită de către Armata 4 – a română.
Concomitent, pe direcţia Braşov – Sfântul Gheorghe, Corpul de munte
român a continuat ofensiva. Trebuie menţionat că tot la 7 septembrie
1944 Armata Română a intrat în subordinea comandamentelor ruseşti, iar
Marinei militare i s-a făcut dezonoarea de a-i fi fost debarcate
echipajele începând cu 3 septembrie şi înlocuite cu echipaje ruseşti.
Este prima consecinţă negativă a loviturii de stat date de fostul rege
la 23 august 1944 ce va fi resimţiţă pe toată durata războiului şi încă
mulţi ani după război.
În dimineaţa zilei de 9 septembrie, forţele
principale ale Armatei a 4 – a române – Corpul 6 Armată, Corpul
Motomecanizat, Corpul 6 Teritorial au trecut la ofensivă în centrul
podişului Transilvaniei. Pe direcţia Târnăveni – Ungheni Corpul 6 Armată
a zdrobit rezistenţele opuse de inamic între Târnava Mică şi Mureş, iar
la 14 septembrie au ajuns la Mureş în mai multe puncte şi au început
pregătirile pentru forţarea râului.
Pe direcţia Aiud – Turda Corpul 6 Teritorial
a dus lupte pe căile de acces spre oraşul Turda zdrobind rezistenţa
Corpului 2 Armată ungar, ieşind până în seara zilei de 15 septembrie pe
râul Arieş, între Poiana Aiudului şi Corneşti. În acest timp Divizia 2
Munte Română, de la flancul stâng al Armatei a 4-a atacat pe direcţia
Ocoliş-Băişoara ajungând la nord de Arieş. În a doua jumătate a lunii
septembrie şi în primele zile ale lunii octombrie, Armata a 4 – a Română
a dus lupte grele pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Arieş între
Câmpia Turzii şi Târgu Mureş. În cadrul acestor lupte a avut loc şi
Bătălia de la Oarba de Mureş care, datorită subordonării Armatei române
comandamentelor ruseşti, a devenit cel mai tragic moment din istoria
celui de-al Doilea Război Mondial, un adevărat “Katin” pentru armata
română.
Ordinul de a ataca frontal şi fără
sprijin de artilerie Dealul Sângeorgiu din zona Iernut a fost
dat de comandantul rus, generalul Trofimenco, căruia i se subordona
Armata a 4–a română. În luptele pentru cucerirea poziţiilor
germane de pe deal, puternic organizate genistic şi apărate de
către Divizia 8 Cavalerie SS germană, au căzut peste 11.000
de ostaşi români din Diviziile 9 şi 11 Infanterie române din Corpul 6
Armată pe un front cu o lărgime de numai 400 metri. Atacul a avut loc
între 22-25 septembrie 1944. Soluţia de a ataca frontal, impusă de
comandantul rus, a avut loc, fie pentru că el nu avea încredere în
români după patru ani de luptă contra lor, fie pentru că urmărea, din
motive personale, să se răzbune pe Armata Română. Este, acest masacru,
şi o consecinţă a actului de la 23 august 1944.
În această localitate de pe Mureş s-a făcut
şi un joc politic. A fost, poate, o încercare a ruşilor de a rupe cu
România, de a-i demonstra neloialitatea şi incapacitatea militară, deşi
contrariul acestora fusese dovedit în luptele de până atunci. În plus,
Oarba de Mureş poate fi şi o provocare. Dacă nu ne supuneam nu am fi
avut dreptul de a fi a patra putere militară participantă la înfrângerea
Germaniei, am fi pierdut dreptul de a ne numi aliaţi, am fi pierdut
dreptul nostru istoric asupra Transilvaniei. Comandamentul român
care a condus trupele la acest măcel, nu neprevăzut, a înţeles marea
miză politică a momentului iar ostaşii căzuţi la Oarba de Mureş sunt
nişte martiri ai neamului. Fără capitularea necondiţionată de la 23
august 1944 nu ar fi avut loc nici masacrul de la Oarba de Mureş şi alta
ar fi fost şi soarta României şi a elitei sale politice, culturale,
militare româneşti.
Împotriva trupelor române care atacau în
valuri Dealul Sângeorgiu au acţionat şi voluntari maghiari din
Rangyos-Garda (Garda zdrenţăroşilor), organizaţie fascistă,
teroristo-diversionistă, ce a luat fiinţă în toamna anului 1918, care,
împreună cu alte multe organizaţii similare din Ungaria şi în toată
perioada interbelică, şi-a trimis agenţi-spioni, terorişti şi
diversionişti, în România, dând de furcă organelor statului român iar
acum, în septembrie 1944, îmbrăcaţi în uniforme ale armatei sovietice,
voluntari în această armată, au acţionat împotriva unui detaşament român
constituit într-o campanie de voluntari comandată de un ofiţer de
rezervă român, tatăl pictorului Virgil Almăşanu, cu misiunea de a
manevra de flanc Dealul Sângeorgiu. Acest detaşament a fost nimicit în
întregime între linii de către Garda zdrenţăroşilor, fiind atacat din
spate.
Luptele şi masacrele de la Oarba de Mureş
pot constitui un adevărat “Katin” pentru Armata Română reprezentând
pentru noi ceea ce a reprezentat pădurea Katin din Ucraina unde au fost
împuşcaţi de către ruşi ofiţerii polonezi prizonieri în anii celui de-al
Doilea Război Mondial. După masacrul de la Oarba de Mureş, o Katiuşă a
executat timp de 3 ore foc asupra Dealului Sângeorgiu şi cei rămaşi din
trupele noastre au luat cota într-o zi şi o noapte.
Col. (r) Vasile MIRON
preşedintele Asociaţiei
Judeţene “Gemina” Alba a CMRR
|
|