Repere filatelice -
Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie
1673 la Silişteni în Ţinutul Fălciului, judeţul Vaslui, fiul lui
Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693) şi al Anei, născută
Bantăş. Se trăgea dintr-o familie de răzeşi din Ţinutul Fălciului. În
tinereţe tatăl său a fost mercenar în Polonia. La 15 iunie 1685 cu
sprijinul lui Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, Constantin
Cantacuzino devine domn al Moldovei.
Primii ani din viaţa lui Dimitrie Cantemir
s-au scurs în casa părintească şi la curtea domnească din Iaşi. Intuind
înclinaţiile fiului său, Constantin Vodă aduce din Muntenia pe călugărul
grec Ieremia Cacavellas, om de mare cultură, căruia îi încredinţează
educaţia lui Dimitrie. Aşa se face că savantul de mai târziu îşi
desăvârşeşte pregătirea literară, filosofică, de limba latină şi greacă,
de retorică şi logică, încă din fragedă copilărie.
În anul 1688, Constantin Vodă ia decizia ca
Dimitrie să-l schimbe pe Antioh, fratele său, la Constantinopol, în
dubla calitate de învăţăcel şi de ostatic al tatălui său, garantând
credinţa domnului. Aici preocupările tânărului moldovean au cuprins
domenii multiple şi o sferă largă de probleme. A învăţat limbile turcă,
arabă, persană, franceză şi italiană, a studiat filosofia, etica,
logica, istoria, geografia şi muzica.
La moartea tatălui său în 1693, boierii l-au
chemat domn pe Dimitrie Cantemir (avea 20 de ani) şi timp de o lună
(martie-aprilie) a fost o domnie neoficială, deoarece, turcii nu
recunosc alegerea lui Dimitrie Cantemir şi numesc domn pe Constantin
Duca. În această situaţie tânărul D. Cantemir se retrage la
Constantinopol ca exilat. Îşi face relaţii şi se împrieteneşte cu mulţi
demnitari şi învăţaţi turci, reuşind să pătrundă în bibliotecile şi
arhivele inaccesibile creştinilor, unde studiază cu multă pasiune
manuscrisele şi cronicile turceşti. Vastul material documentar studiat
de D. Cantemir în decursul celor 22 de ani de şedere la Constantinopol
îi va permite să cunoască foarte bine istoria şi cultura popoarelor
musulmane, pe care le va înfăşiţa ulterior în lucrările de o mare
valoare ştiinţifică. Prin operele dedicate popoarelor orientale, D.
Cantemir s-a afirmat ca primul român orientalist de valoare europeană.
Dimitrie Cantemir şi-a continuat studiile
începute cu Ieremia Cacavellas. El a învăţat la Academia Patriarhiei
Ortodoxe sau „Marea Şcoală”, care era condusă de Theophil Coridaleu, om
cult cu vederi laice. La această şcoală erau profesori renumiţi ca:
Iacomi, Melentie de Arta, Van Halmont, Dionisie Ieromonahul, Alexandru
Mavrocordat, Hrisant Nottara şi alţii.
În capitala Imperiului Otoman, D. Cantemir a
locuit ca şi fratele său Antioh la palatul Bogdan-serai sau Palatul
Moldovei. Aici îşi aveau reşedinţa solii Moldovei veniţi vremelnic, în
numele ţării la Constantinopol.
În anul 1697 participă, în oastea turcească,
la asediul cetăţii Petravaradin şi la luptele de la Zenta, când turcii
sunt înfrânţi de Eugeniu de Savoia. Această înfrângere a turcilor a
contribuit la slăbirea şi adâncirea crizei Imperiului Otoman.
În august 1698 i se tipăreşte la Iaşi
„Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu
trupul”. Aceasta este prima lucrare publicată a lui D. Cantemir, este
scrisă sub forma unui tratat popular de morală şi poartă pecetea
influenţei teologiei ortodoxe.
În anul 1699 în timpul domniei fratelui săi
Antioh (1696-1700 şi 1705-1707), când era reprezentantul acestuia pe
lângă Poartă, se întoarce pentru scurt timp în ţară pentru a se căsători
cu Casandra, fiica răposatului domn muntean Şerban Cantacuzino.
Reîntors la Constantinopol după căsătoria cu
Casandra, D. Cantemir a terminat construcţia şi înzestrarea palatului
său de pe ţărmul Bosforului. În acest palat D. Cantemir avea o bogată
colecţie de manuscrise şi cărţi rare despre „trebile şi datinile
turcilor”, copii unice după portretele sultanilor, multe obiecte de artă
de mare valoare.
În anul 1700 termină lucrarea „Imaginea
ştiinţei sacre care nu se poate zugrăvi”. Deşi orientarea generală a
lucrării este mistic-religioasă, punerea în discuţie a principalelor
probleme ale filosofiei din vremea lui (teoria cunoaşterii, teoria
atomilor şi a originii materiei, problema timpului) face din Cantemir un
precursor în filosofia românească. În acelaşi timp a scris şi lucrarea
„Prescurtare a sistemului logicei generale”, concepută în limba latină.
La Constantinopol, Dimitrie Cantemir
desfăşoară o intensă activitate politică împotriva lui Constantin
Brâncoveanu, puternicul domn muntean şi a influenţei acestuia asupra
scaunului Moldovei, în care reuşea să-şi impună câte un om al său,
Constantin Duca, apoi Mihai Racoviţă.
Inventând un nou sistem de notaţie, compune
un „Tratat de muzică turcească”, pe care-l dedică sultanului Ahmed al
II-lea. În contextul întregii activităţi scriitoriceşti, preocupările
pentru muzică ni-l înfăţişează pe D. Cantemir drept omul integral de
cultură, un spirit cu preocupări universale.
În anul 1705 scrie „Istoria ieroglifică”, o
istorie alimentată de rivalitatea dintre Cantemireşti şi Brâncoveneşti.
În această perioadă pătrunde în mediul ambasadelor puterilor străine,
cunoscându-i pe trimişii regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei, ai
ţarului Rusiei şi ai Republicii olandeze.
În anul 1710, turcii îl trimit ca domn al
Moldovei pe Dimitrie Cantemir, convinşi că el va fi un apărător fidel al
intereselor Imperiului Otoman. Idealul politic însemna pentru Cantemir,
pe plan intern, înlăturarea oligarhiei boiereşti, iar pe plan extern,
lupta împotriva stăpânirii turceşti. În lupta împotriva turcilor
Cantemir s-a aliat cu Rusia considerând că este singura ţară, dintre
cele vecine nouă, care poate ajuta efectiv Moldova în lupta ei pentru
independenţă. Legăturile lui D. Cantemir cu această putere datau încă
din vremea şederii sale la Constantinopol. De pe atunci el făgăduise lui
Piotr Andreevici Tolstoi, ambasadorul Rusiei pe lângă sultan, că în caz
de război între Rusia şi Imperiul Otoman, Moldova va trece de partea
Rusiei. Ca urmare a acestei atitudini încheie tratatul de la Luţk cu
Petru I, ţarul Rusiei, vizând pentru Moldova independenţa prin
înlăturarea jugului otoman. După încheierea acestui tratat, ţarul Rusiei
Petru I i-a făcut o vizită la Iaşi domnului Moldovei. Lupta principală
dintre oştile aliate ruso-moldoveneşti şi turci s-a dat între 8-12 iulie
1711 la Stănileşti, pe Prut, încheiată cu victoria turcilor.
Cu tot rezultatul defavorabil al campaniei de
la Prut, bătălia de la Stănileşti a însemnat un moment important în
istoria luptelor purtate de români împotriva stăpânirii otomane, care se
vor desfăşura în tot decursul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea,
culminând cu războiul din 1877-1878, în urma căruia România a dobândit
independenţa de stat.
Curând însă, după înfrângerea ţarului la
Stănileşti, D. Cantemir a trebuit să părăsească Moldova, stabilindu-se
în Rusia, unde a rămas până la moarte. În cursul tratativelor care au
urmat după bătălia de la Stănileşti, turcii au cerut extrădarea lui D.
Cantemir, pe care Petru I a refuzat-o, însoţind-o de următoarele cuvinte
reproduse în încheiere la „Istoria Imperiului Otoman”: „Aş putea da
turcilor toată ţara până la Kursk, pentru că îmi rămâne nădejdea de a o
recuceri, dar nu pot nicidecum să-mi calc credinţa şi să predau pe un
principe care şi-a pierdut domnia pentru mine, căci este cu neputinţă să
recâştigi onoarea odată ce ai pierdut-o”. La plecarea în Rusia, D.
Cantemir a fost însoţit, în afară de membri familiei sale, şi de un mare
număr de oşteni, ţărani liberi şi mazili, curteni, printre care şi Ion
Neculce, cronicarul de mai târziu.
În anul 1713 moare Casandra, soţia lui
Cantemir în vârstă de numai 30 de ani. D. Cantemir a rămas în Rusia până
la sfârşitul vieţii sale. A locuit mai întâi la Harkov în Ucraina, apoi
al Moscova şi la Sankt Petersburg, devenind un colaborator apropiat al
lui Petru I. La Sankt Petersburg a fost construit un mare palat pentru
D. Cantemir, cneazul Moldovei, senator şi cavaler al Ordinului Sf.
Andrei.
Departe fiind de ţara lui, D. Cantemir a
continuat să se intereseze de evoluţia evenimentelor politice care
priveau direct soarta Moldovei şi a nutrit în permanenţă speranţa că se
va reîntoarce în Moldova.
În anul 1714, la 11 iunie, D. Cantemir devine
membru al Academiei din Berlin, o înaltă societate ştiinţifică
înfiinţată de Leibniz şi patronată de regele Prusiei, fiind primul român
care devine membru al unui important for ştiinţific din străinătate.
Acest fapt va permite afirmarea culturii româneşti pe plan european.
La cererea Academiei din Berlin, D. Cantemir
scrie în limba latină „Descrierea Moldovei”, în anul 1716, considerată
cea mai importantă lucrare a lui Cantemir.
În aceeaşi perioadă îi apare lucrarea
„Creşterea şi descreşterea curţii otomane”, lucrare care avea să
lămurească pe deplin marele interes suscitat în Rusia şi Europa de
informaţiile unuia din cei mai buni cunoscători ai istoriei musulmane.
„Viaţa lui Constantin Cantemir” este o
lucrare cu un pronunţat caracter biografic scrisă în anii 1716-1718.
Tinereţea zbuciumată a lui Constantin Cantemir şi perioada celor 8 ani
ai domniei sale (1685-1693), prezentată de autor cu o uşoară tendinţă de
idealizare a tatălui său, se împletesc cu date foarte amănunţite despre
viaţa de la curte şi despre moravurile şi obiceiurile boierimii din cea
de a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Lucrarea a fost tradusă în
româneşte în anul 1925 de către Nicolae Iorga.
„Evenimentele Cantacuzinilor şi ale
Brâncovenilor” este altă lucrare cu caracter informativ cuprinzând
relatarea unor evenimente din viaţa politică a Ţării Româneşti,
referitoare la perioada 1688-1716, scrisă în limba rusă.
În anul 1717 îi apare lucrarea „Historia
moldo-vlahică” scrisă în limba latină în care demonstrează romanitatea
poporului român, unitatea de origine şi de limbă, continuitatea lui pe
teritoriul vechii Dacii. Şi această lucrare a fost solicitată de
Academia de la Berlin.
În anul 1720, D. Cantemir se căsătoreşte cu
prinţesa Anastasia Trubeţkai. Prin această căsătorie Cantemir şi-a
consolidat legăturile cu cercurile de la curte, care sprijineau
reformele iniţiate de Petru I. D. Cantemir devine senator şi consilier
intim al ţarului şi îl însoţeşte pe ţar în Persia.
În 1722 ia parte cu ţarul Petru I, la
expediţia din Caucaz şi scrie, tot atunci la solicitarea acestuia
„Sistema religiei mahomedane” în limba latină, apoi tradusă în limba
rusă. Lucrarea cuprinde informaţii foarte variate şi preţioase, unice în
literatura ştiinţifică europeană, care descrie întreaga cultură şi viaţă
mahomedană de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul veacului al
XVIII-lea.
„Hronicul vechimii româno-moldo-valahilor”
este prima istorie critică şi sintetică a poporului român. D. Cantemir a
conceput „Hronicul” pe un plan vast, a consultat o bogată bibliografie
română şi străină, precum şi numeroase izvoare pe care le-a comparat şi
le-a studiat critic. Lucrarea a apărut în anul 1723.
În anul 1723, în ziua de 21 august moare
bolnav fiind de diabet, la moşia sa Dimitrievka. Este înmormântat la
Moscova, alături de prima lui soţie Casandra. Osemintele lui Dimitrie
Cantemir, aduse în ţară în 1935, odihnesc astăzi la Biserica Trei
Ierarhi din Iaşi.
Familia lui D. Cantemir a rămas definitiv în
Rusia, unde s-a bucurat de stima şi preţuirea contemporanilor. Dintre
cei 7 copii ai lui D. Cantemir, Maria, Smaragda, Matei, Constantin,
Şerban, Antioh şi Ecaterina, cel care a jucat un rol important în viaţa
culturală şi politică a Rusiei a fost Antioh. Antioh este considerat
drept unul din întemeietorii clasicismului în literatura rusă şi o
figură remarcabilă a culturii universale. Între anii 1732-1744 Antioh
Cantemir a fost ambasador al Rusiei în Anglia şi Franţa. A murit în anul
1744 la Paris, la doar 35 de ani.
„Dimitrie Cantemir este exponentul spiritual
al unui veac întreg, veacul al XVIII-lea, în cultura românească, el este
primul european din istoria culturii naţionale. Petrecându-şi cea mai
mare parte din viaţă la Constantinopol şi la Curtea lui Petru cel Mare,
Cantemir a avut răgazul să-şi cultive mintea lui isteaţă şi să-şi
hrănească universala curiozitate cu tot ce-i putea oferi umanismul
greco-latin, cultura orientală a timpului său. Sinteză între Orient şi
Occident opera lui este expresia unui enciclopedism grandios depăşind
tradiţia de până atunci a culturii din principate”, aşa îl caracteriza
Pompiliu Constantinescu în anul 1935.
Prin scrisul lui, D. Cantemir a adus
neamului românesc o glorie mai mare şi mai durabilă decât aceea a
armelor: conştiinţa europeană românească. Scriind cu predilecţie în
latineşte, limba universală de comunicare a savanţilor, s-a adresat
tuturor oamenilor de ştiinţă din vremea lui. Membru al Academiei din
Berlin, organizator al Academiei din Rusia, D. Cantemir este primul
român tradus şi citit în Europa. Înainte de a fi cunoscut de cărturarii
din principate, el este cunoscut de învăţaţii apuseni. Oricât de
cosmopolit spirit ar fi, prin viaţa, departe de ţară pe care a dus-o şi
oricât de în afara ritmului lent al culturii din principate se vădeşte,
Cantemir a întreprins şi opere capitale pentru trecutul românesc. Nu îşi
află pereche în istoriografia noastră veche o carte ca „Descrierea
Moldovei”, scrisă în latineşte, din îndemnul colegilor săi de la
Academia din Berlin, ea este o sinteză modernă în spirit, a tot ce se
putea şti despre Moldova, geografia, etnografia, istoria, starea
economică, religia, clasele sociale, limba, literatura, cultura,
învăţământul sunt prezentate pentru prima dată, atât de complet
străinătăţii. Iar prin „Hronicul” lui, în care voieşte să expună istoria
tuturor românilor şi prin ideea fundamentală a purităţii latine a
neamului nostru, Dimitrie Cantemir este precursorul Şcolii Ardelene,
care a instaurat mistica şi regeneratoarea convingere a nobleţei noastre
spirituale.
Cantemir este un prinţ al spiritului:
istoric, muzicograf, compozitor, geograf, desenator, romancier şi
filosof, neîntrecut poligraf şi emerit orientalist, el afirmă însuşirile
creatoare ale neamului, într-o vreme când cultura noastră abia
satisfăcea necesităţile locale.
George Călinescu l-a numit pe Dimitrie
Cantemir „Lorenzo de’Medici al nostru”. Critica de specialitate a
stabilit că secolul al XVIII-lea îi aparţine lui Dimitrie Cantemir.
Recent bustul savantului Dimitrie Cantemir a
fost expus la Parlamentul European ca o recunoaştere a meritelor şi
operei ştiinţifice cunoscute şi traduse în întreaga lume. Aşteptăm ca şi
Eminescu, Caragiale, Blaga, Iorga, Titulescu, Brâncuşi şi alţii, să-şi
facă apariţia în Parlamentul European.
De asemenea şi la Alba Iulia se simte nevoia
unui bust al lui Dimitrie Cantemir pentru a fi omagiat şi de către
ardeleni.
În filatelie au apărut multe emisiuni
dedicate lui Dimitrie Cantemir.
În anul 1938, 8 iunie a apărut emisiunea
filatelică „Straja Ţării - Voevozii”, formată din 11 timbre. Timbrul cu
valoarea nominală de 25+25 bani îl prezintă pe Dimitrie Cantemir.
În anul 1946, 1 septembrie a apărut emisiunea
filatelică „A.R.L.U.S.” (Asociaţia Română pentru Legături culturale cu
U.R.S.S.), formată din 5 timbre şi o coliţă dantelată. Timbrul cu
valoarea nominală de 80 lei îl prezintă pe Dimitrie Cantemir.
În anul 1955, 5 septembrie, a apărut
emisiunea filatelică „Scriitori Români”, formată din 5 timbre. Timbrul
cu valoarea nominală de 55 bani îl prezintă pe Dimitrie Cantemir.
În anul 1973, 25 iunie a apărut emisiunea
filatelică „Aniversări Dimitrie Cantemir”, cu prilejul împlinirii a 300
de ani de la naşterea savantului, formată dintr-un timbru şi o coliţă
dantelată. Atât pe timbrul cu valoarea nominală de 1,75 lei, cât şi pe
coliţa dantelată apare Dimitrie Cantemir.
În anul 2004, 8 octombrie a apărut emisiunea
filatelică „Organizaţii Mondiale”, formată din trei timbre şi o coliţă
dantelată. Pe timbrul coliţei dantelate apare Dimitrie Cantemir, iar pe
manşeta coliţei apar însemnele masoneriei.
În anul 2009, a apărut emisiunea filatelică
„România – Un Tezaur European”, formată din 8 timbre. Pe timbrul cu
valoarea nominală de 3 lei apare Dimitrie Cantemir, iar pe timbrul cu
valoarea nominală tot de 3 lei este reprezentată Biserica Sfinţii Trei
Ierarhi din Iaşi unde odihnesc osemintele savantului.
Dimitrie Cantemir a apărut, de asemenea, pe
multe cărţi poştale, întreguri poştale, cărţi poştale maxime, plicuri
speciale, ştampile ocazionale cu care s-au întocmit colecţii şi exponate
filatelice.
Ioan GALDEA
|
|