România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Repere filatelice - Dimitrie Cantemir

 

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 la Silişteni în Ţinutul Fălciului, judeţul Vaslui, fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei (1685-1693) şi al Anei, născută Bantăş. Se trăgea dintr-o familie de răzeşi din Ţinutul Fălciului. În tinereţe tatăl său a fost mercenar în Polonia. La 15 iunie 1685 cu sprijinul lui Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, Constantin Cantacuzino devine domn al Moldovei.

Primii ani din viaţa lui Dimitrie Cantemir s-au scurs în casa părintească şi la curtea domnească din Iaşi. Intuind înclinaţiile fiului său, Constantin Vodă aduce din Muntenia pe călugărul grec Ieremia Cacavellas, om de mare cultură, căruia îi încredinţează educaţia lui Dimitrie. Aşa se face că savantul de mai târziu îşi desăvârşeşte pregătirea literară, filosofică, de limba latină şi greacă, de retorică şi logică, încă din fragedă copilărie.

În anul 1688, Constantin Vodă ia decizia ca Dimitrie să-l schimbe pe Antioh, fratele său, la Constantinopol, în dubla calitate de învăţăcel şi de ostatic al tatălui său, garantând credinţa domnului. Aici preocupările tânărului moldovean au cuprins domenii multiple şi o sferă largă de probleme. A învăţat limbile turcă, arabă, persană, franceză şi italiană, a studiat filosofia, etica, logica, istoria, geografia şi muzica.

La moartea tatălui său în 1693, boierii l-au chemat domn pe Dimitrie Cantemir (avea 20 de ani) şi timp de o lună (martie-aprilie) a fost o domnie neoficială, deoarece, turcii nu recunosc alegerea lui Dimitrie Cantemir şi numesc domn pe Constantin Duca. În această situaţie tânărul D. Cantemir se retrage la Constantinopol ca exilat. Îşi face relaţii şi se împrieteneşte cu mulţi demnitari şi învăţaţi turci, reuşind să pătrundă în bibliotecile şi arhivele inaccesibile creştinilor, unde studiază cu multă pasiune manuscrisele şi cronicile turceşti. Vastul material documentar studiat de D. Cantemir în decursul celor 22 de ani de şedere la Constantinopol îi va permite să cunoască foarte bine istoria şi cultura popoarelor musulmane, pe care le va înfăşiţa ulterior în lucrările de o mare valoare ştiinţifică. Prin operele dedicate popoarelor orientale, D. Cantemir s-a afirmat ca primul român orientalist de valoare europeană.

Dimitrie Cantemir şi-a continuat studiile începute cu Ieremia Cacavellas. El a învăţat la Academia Patriarhiei Ortodoxe sau „Marea Şcoală”, care era condusă de Theophil Coridaleu, om cult cu vederi laice. La această şcoală erau profesori renumiţi ca: Iacomi, Melentie de Arta, Van Halmont, Dionisie Ieromonahul, Alexandru Mavrocordat, Hrisant Nottara şi alţii.

În capitala Imperiului Otoman, D. Cantemir a locuit ca şi fratele său Antioh la palatul Bogdan-serai sau Palatul Moldovei. Aici îşi aveau reşedinţa solii Moldovei veniţi vremelnic, în numele ţării la Constantinopol.

În anul 1697 participă, în oastea turcească, la asediul cetăţii Petravaradin şi la luptele de la Zenta, când turcii sunt înfrânţi de Eugeniu de Savoia. Această înfrângere a turcilor a contribuit la slăbirea şi adâncirea crizei Imperiului Otoman.

În august 1698 i se tipăreşte la Iaşi „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul”. Aceasta este prima lucrare publicată a lui D. Cantemir, este scrisă sub forma unui tratat popular de morală şi poartă pecetea influenţei teologiei ortodoxe.

În anul 1699 în timpul domniei fratelui săi Antioh (1696-1700 şi 1705-1707), când era reprezentantul acestuia pe lângă Poartă, se întoarce pentru scurt timp în ţară pentru a se căsători cu Casandra, fiica răposatului domn  muntean  Şerban Cantacuzino.

Reîntors la Constantinopol după căsătoria cu Casandra, D. Cantemir a terminat construcţia şi înzestrarea palatului său de pe ţărmul Bosforului. În acest palat D. Cantemir avea o bogată colecţie de manuscrise şi cărţi rare despre „trebile şi datinile turcilor”, copii unice după portretele sultanilor, multe obiecte de artă de mare valoare.

În anul 1700 termină lucrarea „Imaginea ştiinţei sacre care nu se poate zugrăvi”. Deşi orientarea generală a lucrării este mistic-religioasă, punerea în discuţie a principalelor probleme ale filosofiei din vremea lui (teoria cunoaşterii, teoria atomilor şi a originii materiei, problema timpului) face din Cantemir un precursor în filosofia românească. În acelaşi timp a scris şi lucrarea „Prescurtare a sistemului logicei generale”, concepută în limba latină.

La Constantinopol, Dimitrie Cantemir desfăşoară o intensă activitate politică împotriva lui Constantin Brâncoveanu, puternicul domn muntean şi a influenţei acestuia asupra scaunului Moldovei, în care reuşea să-şi impună câte un om al său, Constantin Duca, apoi Mihai Racoviţă.

Inventând un nou sistem de notaţie, compune un „Tratat de muzică turcească”, pe care-l dedică sultanului Ahmed al II-lea. În contextul întregii activităţi scriitoriceşti, preocupările pentru muzică ni-l înfăţişează pe D. Cantemir drept omul integral de cultură, un spirit cu preocupări universale.

În anul 1705 scrie „Istoria ieroglifică”, o istorie alimentată de rivalitatea dintre Cantemireşti şi Brâncoveneşti. În această perioadă pătrunde în mediul ambasadelor puterilor străine, cunoscându-i pe trimişii regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei, ai ţarului Rusiei şi ai Republicii olandeze.

În anul 1710, turcii îl trimit ca domn al Moldovei pe Dimitrie Cantemir, convinşi că el va fi un apărător fidel al intereselor Imperiului Otoman. Idealul politic însemna pentru Cantemir, pe plan intern, înlăturarea oligarhiei boiereşti, iar pe plan extern, lupta împotriva stăpânirii turceşti. În lupta împotriva turcilor Cantemir s-a aliat cu Rusia considerând că este singura ţară, dintre cele vecine nouă, care poate ajuta efectiv Moldova în lupta ei pentru independenţă. Legăturile lui D. Cantemir cu această putere datau încă din vremea şederii sale la Constantinopol. De pe atunci el făgăduise lui Piotr Andreevici Tolstoi, ambasadorul Rusiei pe lângă sultan, că în caz de război între Rusia şi Imperiul Otoman, Moldova va trece de partea Rusiei. Ca urmare a acestei atitudini încheie tratatul de la Luţk cu Petru I, ţarul Rusiei, vizând pentru Moldova independenţa prin înlăturarea jugului otoman. După încheierea acestui tratat, ţarul Rusiei Petru I i-a făcut o vizită la Iaşi domnului Moldovei. Lupta principală dintre oştile aliate ruso-moldoveneşti şi turci s-a dat între 8-12 iulie 1711 la Stănileşti, pe Prut, încheiată cu victoria turcilor.

Cu tot rezultatul defavorabil al campaniei de la Prut, bătălia de la Stănileşti a însemnat un moment important în istoria luptelor purtate de români împotriva stăpânirii otomane, care se vor desfăşura în tot decursul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, culminând cu războiul din 1877-1878, în urma căruia România a dobândit independenţa de stat.

Curând însă, după înfrângerea ţarului la Stănileşti, D. Cantemir a trebuit să părăsească Moldova, stabilindu-se în Rusia, unde a rămas până la moarte. În cursul tratativelor care au urmat după bătălia de la Stănileşti, turcii au cerut extrădarea lui D. Cantemir, pe care Petru I a refuzat-o, însoţind-o de următoarele cuvinte reproduse în încheiere la „Istoria Imperiului Otoman”: „Aş putea da turcilor toată ţara până la Kursk, pentru că îmi rămâne nădejdea de a o recuceri, dar nu pot nicidecum să-mi calc credinţa şi să predau pe un principe care şi-a pierdut domnia pentru mine, căci este cu neputinţă să recâştigi onoarea odată ce ai pierdut-o”. La plecarea în Rusia, D. Cantemir a fost însoţit, în afară de membri familiei sale, şi de un mare număr de oşteni, ţărani liberi şi mazili, curteni, printre care şi Ion Neculce, cronicarul de mai târziu.

În anul 1713 moare Casandra, soţia lui Cantemir în vârstă de numai 30 de ani. D. Cantemir a rămas în Rusia până la sfârşitul vieţii sale. A locuit mai întâi la Harkov în Ucraina, apoi al Moscova şi la Sankt Petersburg, devenind un colaborator apropiat al lui Petru I. La Sankt Petersburg a fost construit un mare palat pentru D. Cantemir, cneazul Moldovei, senator şi cavaler al Ordinului Sf. Andrei.

Departe fiind de ţara lui, D. Cantemir a continuat să se intereseze de evoluţia evenimentelor politice care priveau direct soarta Moldovei şi a nutrit în permanenţă speranţa că se va reîntoarce în Moldova.

În anul 1714, la 11 iunie, D. Cantemir devine membru al Academiei din Berlin, o înaltă societate ştiinţifică  înfiinţată de Leibniz şi patronată de regele Prusiei, fiind primul român care devine membru al unui important for ştiinţific din străinătate. Acest fapt va permite afirmarea culturii româneşti pe plan european.

La cererea Academiei din Berlin, D. Cantemir scrie în limba latină „Descrierea Moldovei”, în anul 1716, considerată cea mai importantă lucrare a lui Cantemir.

În aceeaşi perioadă îi apare lucrarea „Creşterea şi descreşterea curţii otomane”, lucrare care avea să lămurească pe deplin marele interes suscitat în Rusia şi Europa de informaţiile unuia din cei mai buni cunoscători ai istoriei musulmane.

„Viaţa lui Constantin Cantemir” este o lucrare cu un pronunţat caracter biografic scrisă în anii 1716-1718. Tinereţea zbuciumată a lui Constantin Cantemir şi perioada celor 8 ani ai domniei sale (1685-1693), prezentată de autor cu o uşoară tendinţă de idealizare a tatălui său, se împletesc cu date foarte amănunţite despre viaţa de la curte şi despre moravurile şi obiceiurile boierimii din cea de a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Lucrarea a fost tradusă în româneşte în anul 1925 de către Nicolae Iorga.

„Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brâncovenilor” este altă lucrare cu caracter informativ cuprinzând relatarea unor evenimente din viaţa politică a Ţării Româneşti, referitoare la perioada 1688-1716, scrisă în limba rusă.

În anul 1717 îi apare lucrarea „Historia moldo-vlahică” scrisă în limba latină în care demonstrează romanitatea poporului român, unitatea de origine şi de limbă, continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii. Şi această lucrare a fost solicitată de Academia de la Berlin.

În anul 1720, D. Cantemir se căsătoreşte cu prinţesa Anastasia Trubeţkai. Prin această căsătorie Cantemir şi-a consolidat legăturile cu cercurile de la curte, care sprijineau reformele iniţiate de Petru I. D. Cantemir devine senator şi consilier intim al ţarului şi îl însoţeşte pe ţar în Persia.

În 1722 ia parte cu ţarul Petru I, la expediţia din Caucaz şi scrie, tot atunci la solicitarea acestuia „Sistema religiei  mahomedane” în limba latină, apoi tradusă în limba rusă. Lucrarea cuprinde informaţii foarte variate şi preţioase, unice în literatura ştiinţifică europeană, care descrie întreaga cultură şi viaţă mahomedană de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul veacului al XVIII-lea.

„Hronicul vechimii româno-moldo-valahilor” este prima istorie critică şi sintetică a poporului român. D. Cantemir a conceput „Hronicul” pe un plan vast, a consultat o bogată bibliografie română şi străină, precum şi numeroase izvoare pe care le-a comparat şi le-a studiat critic. Lucrarea a apărut în anul 1723.

În anul 1723, în ziua de 21 august moare bolnav fiind de diabet, la moşia sa Dimitrievka. Este înmormântat la Moscova, alături de prima lui soţie Casandra. Osemintele lui Dimitrie Cantemir, aduse în ţară în 1935, odihnesc astăzi la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Familia lui D. Cantemir a rămas definitiv în Rusia, unde s-a bucurat de stima şi preţuirea contemporanilor. Dintre cei 7 copii ai lui D. Cantemir, Maria, Smaragda, Matei, Constantin, Şerban, Antioh şi Ecaterina, cel care a jucat un rol important în viaţa culturală şi politică a Rusiei a fost Antioh. Antioh este considerat drept unul din întemeietorii clasicismului în literatura rusă şi o figură remarcabilă a culturii universale. Între anii 1732-1744 Antioh Cantemir a fost ambasador al Rusiei în Anglia şi Franţa. A murit în anul 1744 la Paris, la doar 35 de ani.

„Dimitrie Cantemir este exponentul spiritual al unui veac întreg, veacul al XVIII-lea, în cultura românească, el este primul european din istoria culturii naţionale. Petrecându-şi cea mai mare parte din viaţă la Constantinopol şi la Curtea lui Petru cel Mare, Cantemir a avut răgazul să-şi cultive mintea lui isteaţă şi să-şi hrănească universala curiozitate cu tot ce-i putea oferi umanismul greco-latin, cultura orientală a timpului său. Sinteză între Orient şi Occident opera lui este expresia unui enciclopedism grandios depăşind tradiţia de până atunci a culturii din principate”, aşa îl caracteriza Pompiliu Constantinescu în anul 1935.

Prin scrisul lui, D. Cantemir a  adus neamului românesc o glorie mai mare şi mai durabilă decât aceea a armelor: conştiinţa europeană românească. Scriind cu predilecţie în latineşte, limba universală de comunicare a savanţilor, s-a adresat tuturor oamenilor de ştiinţă din vremea lui. Membru al Academiei din Berlin, organizator al Academiei din Rusia, D. Cantemir este  primul român tradus şi citit în Europa. Înainte de a fi cunoscut de cărturarii din principate, el este cunoscut de învăţaţii apuseni. Oricât de cosmopolit spirit ar fi, prin viaţa, departe de ţară pe care a dus-o şi oricât de în afara ritmului lent al culturii din principate se vădeşte, Cantemir a întreprins şi opere capitale pentru trecutul românesc. Nu îşi află pereche în istoriografia noastră veche o carte ca „Descrierea Moldovei”, scrisă în latineşte, din îndemnul colegilor săi de la Academia din Berlin, ea este o sinteză modernă în spirit, a tot ce se putea şti despre Moldova, geografia, etnografia, istoria, starea economică, religia, clasele sociale, limba, literatura, cultura, învăţământul sunt prezentate pentru prima dată, atât de complet străinătăţii. Iar prin „Hronicul” lui, în care voieşte să expună istoria tuturor românilor şi prin ideea fundamentală a purităţii latine a neamului nostru, Dimitrie Cantemir este precursorul Şcolii Ardelene, care a instaurat mistica şi regeneratoarea convingere a nobleţei noastre spirituale.

Cantemir este un prinţ al spiritului: istoric, muzicograf, compozitor, geograf, desenator, romancier şi filosof, neîntrecut poligraf şi emerit orientalist, el afirmă însuşirile creatoare ale neamului, într-o vreme când cultura noastră abia satisfăcea necesităţile locale.

George Călinescu l-a numit pe Dimitrie Cantemir „Lorenzo de’Medici al nostru”. Critica de specialitate a stabilit că secolul al XVIII-lea îi aparţine lui Dimitrie Cantemir.

Recent bustul savantului Dimitrie Cantemir a fost expus la Parlamentul European ca o recunoaştere a meritelor şi operei ştiinţifice cunoscute şi traduse în întreaga lume. Aşteptăm ca şi Eminescu, Caragiale, Blaga, Iorga, Titulescu, Brâncuşi şi alţii, să-şi facă apariţia în Parlamentul European.

De asemenea şi la Alba Iulia se simte nevoia unui bust al lui Dimitrie Cantemir pentru a fi omagiat  şi de către ardeleni.

În filatelie au apărut multe emisiuni dedicate lui Dimitrie Cantemir.

În anul 1938, 8 iunie a apărut emisiunea filatelică „Straja Ţării - Voevozii”, formată din 11 timbre. Timbrul cu valoarea nominală de 25+25 bani îl prezintă pe Dimitrie Cantemir.

În anul 1946, 1 septembrie a apărut emisiunea filatelică „A.R.L.U.S.” (Asociaţia Română pentru Legături culturale cu U.R.S.S.), formată din 5 timbre şi o coliţă dantelată. Timbrul cu valoarea nominală de 80 lei îl prezintă pe Dimitrie Cantemir.

În anul 1955, 5 septembrie, a apărut emisiunea filatelică „Scriitori Români”, formată din 5 timbre. Timbrul cu valoarea nominală de 55 bani îl prezintă pe Dimitrie Cantemir.

În anul 1973, 25 iunie a apărut emisiunea filatelică „Aniversări Dimitrie Cantemir”, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la naşterea savantului, formată dintr-un timbru şi o coliţă dantelată. Atât pe timbrul cu valoarea nominală de 1,75 lei, cât şi pe coliţa dantelată apare Dimitrie Cantemir.

În anul 2004, 8 octombrie a apărut emisiunea filatelică „Organizaţii Mondiale”, formată din trei timbre şi o coliţă dantelată. Pe timbrul coliţei dantelate apare Dimitrie Cantemir, iar pe manşeta coliţei apar însemnele masoneriei.

În anul 2009, a apărut emisiunea filatelică „România – Un Tezaur European”, formată din 8 timbre. Pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei apare Dimitrie Cantemir, iar pe timbrul cu valoarea nominală tot de 3 lei este reprezentată Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi unde odihnesc osemintele savantului.

Dimitrie Cantemir a apărut, de asemenea, pe multe cărţi poştale, întreguri poştale, cărţi poştale maxime, plicuri speciale, ştampile ocazionale cu care s-au întocmit colecţii şi exponate filatelice.

 

Ioan GALDEA