România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Şi totuşi…semi(ne)independenţă?!

 

Astăzi pentru moldovenii statalişti e mare sărbătoare - Ziua Independenţei. Acest mare dar al lui M.Gorbaciov este primit de dânşii cu bucurie şi speranţă. Cu bucurie pentru, că sună frumos – independenţă... Şi se bucură ca şi copiii adolescenţi, scăpaţi de sub tutela părinţilor spre a cuceri universurile vieţii, fie că la studii sau la muncă, ori... Şi să vedeţi, că nu trece mult timp şi aceşti copii se aleg...Unii iau calea dreaptă, alţii pe cea greşită, iar restul se zbat ani de-a rândul şi tot nu o pot găsi...

Aşa am păţit şi noi, românii moldoveni-basarabeni.  Am scăpat de sub tutela Kremlinului şi n-am fost in stare să ne deplasăm pe calea cea dreaptă- a reîntregirii neamului. Am apucat-o pe cea care au dorit-o aleşii poporului: să fim noi singuri, să fim independenţi, să nu ne mai conducă alţii... Noi singuri să ne conducem. Ce, suntem mai?!... Dorim şi noi să conducem o ţărişoară ... Şi pe lângă 101 de parlamentari, încă vreo 600 de slugi-servitori... Şi au condus această ţărişoară atât de bine, cu atâta dragoste de ea, că au mai format două: ţara transnistreană şi ţara găgăturciei. Şi ele cu parlamentari şi slugi...

S-au tot schimbat parlamentarii noştri de rând cu guvernele până astăzi, dar au păţit ca şi acei copii-adolescenţi despre care am scris mai sus: unii au păşit pe calea cea dreaptă, de luptă pentru reîntregirea neamului, calea europeană; alţii pe calea trădării şi vânzării neamului la cei streini...la acei, care au supt până şi seva identităţii noastre naţionale  la marea majoritate a românilor basarabeni. Iar unii dintre ei, numiţi statalişti (căci sunt pentru păstrarea Basarabiei în hotarele ei actuale, prefăcându-se, că luptă pentru readucerea acasă a Transnistriei ) nici azi nu-şi recunosc fraţii de sânge... 

Şi acei guvernanţi statalişti luptă pentru aceea ca să rămânem independenţi...adică dependenţi de Germania şi Rusia, de Transnistria şi găgăturcia, fiindcă suntem datori să le satisfacem orice capriciu, să nu-i supărăm cu ceva... Şi ne afundăm în mocirlă tot mai adânc şi să nu i se mai vadă fundul...

Îmi pun întrebarea:- Ce fel de guvernanţi avem astăzi: unionişti- europeni,  russo-asiatici, ori ?!...

Da, da...Sunt statalişti- moldovenişti (ne) independenţi...

Şi noi sărbătorim independenţa, că aşa au hotărât parlamentarii, slugile noastre, ale poporului... Ei sunt slugile noastre, iar noi...vasalii lor... Frumos! Şi corect !

Dar legea este lege: Dura lex, sed lex... Au hotărât slugile noastre, iar noi suntem datori să ne supunem. Şi sărbătorim...ziua (ne) independenţei....

De fapt, eu n-am sărbătorit nici într-un an de când a fost proclamată, excepţie făcând anul trecut şi anul acesta. De ce? Fiindcă la această dată mă aflam în Toronto, Canada...dar cel mai important este, că anul trecut 2011 pentru prima dată în istorie a fost arborat drapelul nostru naţional în faţa cladirii Parlamentului  Canadei. Cum să nu particip la acest eveniment, când mi se transmisese, că vor lua parte la această ceremonie în majoritate basarabenii statalişti... Am făcut legătura cu persoanele responsabile şi...lansez ideea că ar fi o mare cinste ca drapelul să fie ridicat de scriitorul român basarabean, bunelul tuturor românilor Ovidiu Creangă. Aşa şi s-a petrecut: bunelul Ov.Creangă a ridicat drapelul RM şi după cum ne fusese înţelegerea, când drapelul ajunse la înălţime a strigat cât l-au ţinut bojocii: Trăiască România mare!!! „Moldovenii” noştri statalişti au muţit parcă pe un moment, oprindu-se din aplauze, dar parlamentarii canadieni auzind, că bunelul a scandat ceva în română au început a bate şi mai tare din palme, punându-i pe moldoveniştii noştri să nu se  lase mai prejos ca ei...Extraordinar! Darşireacii statalişti au făcut ochi şi mai mari după ce mi s-a oferit mie cuvântul...şi am accentuat, că RM este o provincie românească, anexată prin minciună la imperiul rus în 1812 şi reanexată în 1940...botezând-o RSSM. Am vorbit şi despre dezvoltarea social-culturală sub imperiul ţarist şi sovietic, făcând comparaţie cu perioada de iluminare socio-culturală 1918-1940...Şi multe...despre care de obicei scriu. M-au aplaudat românii moldoveni unionişti, dar şi stataliştii nu puteau să dea cinstea pe ruşine, aplaudând unii chiar mai tare ... La sfârşitul ceremoniei o persoană dintre organizatori, cea cu care aranjasem programul mi-a zis cu o voce tremurândă: D-le Iacob, ce-aţi făcut? Nu trebuia să vorbiţi despre politică, despre România...( Recunosc,că m-a rugat înainte de începutul manifestării ca să nu vorbesc despre România, Rusia, despre Unire mai ales...). Am greşit, dar... n-am putut să nu vorbesc...Am aflat pe urmă, că doamna a avut neplăceri din cauza expusă mai sus în cadrul asociaţiei moldovenilor, iar la momentul de faţă s-a retras din activitatea asociaţiei moldovenilor statalişti...

Asta a fost anul trecut.

În acest an, românii moldoveni din Canada se bucură de faptul, că avem şi consul onorific al RM, român din Ţara Mare, Dl.George Oprea, un om de o cultură şi nobleţe rară, un suflet mărinimos şi cu odragoste nemărginită de românii de pretutindeni...

Necătând că dimineaţa s-a arătat ploioasă şi posomorâtă, la momentul începerii Ceremoniei Arborării Drapelului RM (României Mici) ploaia s-a oprit. Partea festivă de felicitare a avut loc chiar în incinta Palamentului. În afară de pământenii noştri la ceremonie au participat invitaţii de onoare:

Dl. Rob E.Milligan Membru al Parlamentului din Otario

Dl.Corneliu Chişu, Membru al Parlamentului din Canada

Dl. Valentin Naumescu, Consul General al Romaniei în Toronto

ÎPS Părintele Ionel Cudriţescu, parohul  bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”

Dl. George Oprea, Consul Onorific al RM

Dl. Mihai Ciobanu, artist emerit din RM

Manifestarea a fost deschisă de către Dl. Rob. E. Milligan, oferindu-i cuvântul ÎPS părintelui Ionel Cudriţescu, care a binecuvântat această ceremonie. S-a dat onor drapelelor de stat al RM şi Canadei interpretându-se Imnul de Stat al RM şi Canadei.

După felicitările cu prilejul acestei sărbători aduse celor prezenţi, Rob E. Milligan a făcut o mică întroducere în viaţa politică actuală a Canadei.

Cuvânt de salut şi felicitare au mai avut DD.Corneliu Chişu, George Oprea, Dorin Ciupac şi Mihai Ciobanu, care a vorbit şi a cântat în limba mamei...română.

Toţi cei prezenţi ţin în mâini drapele mici ale RM.

Eu?  Am un steguleţ micuţ al României Mici şi unul mare, al României Mari şi mă mândresc cu ambele, că sunt ale ţării mele româneşti.

Însuşi procesul Arborării Drapelului RM a avut loc afară, în scuarul din-naintea Clădirii Parlamentului. Şi...să vedeţi minune: a apărut soarele, de parcă nici nu plouase...

 

Sub intonaţia imnului RM „Limba noastră” (unii cântau imnul „Deşteaptă-te, române!”) Drapelul a fost arborat anul acesta de către maestrul Mihai Ciobanu.

 

Dacă am luat şi eu cuvânt? Da! Prin cuvintele scandate anul trecut de către bunelul Ov. Creangă:- Trăiască România Mare! Şi...21 de porumbei şi-au luat zbor spre înălţimi din mâinile copiilor şi tinerilor prezenţi pentru a duce veste în întreaga lume, că pământul românesc al Basarabiei respiră cu aspiraţiile inevitabilei Uniri!

    

 PS. În timpul arborării drapelului am auzit-o pe              D-na profesoară din Chişinău Tamara Bagrin, prezentă împreună cu nora Lilia, care printre lacrimi şoptea:- Săraca Moldovioara noastră...Şi atunci mi-am amintit următoarele cuvinte auzite de la acad. Nicolae Dabija: „Săraci suntem nu pentru că nu avem pământ fertil s-au pentru că am fi leneşi... Suntem săraci – pentru că nu avem conştiinţă naţională.”

Da...Câtă dreptate luminează aceste cuvinte... Într-adevăr, oare conştiinţa de neam nu este una dintre cele mai mari bogăţii ale noastre?

              Iacob CAZACU-ISTRATI

                                                                    Toronto