România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

BALADA LUI ION ARION

Şi istoria grăia:

el cu ea din vechi venea,

strânse-n inima lui, grea,

şi păşea din stea în stea

şi deloc nu ostenea,

şi deloc nu se oprea,

şi deloc nu se plângea,

cu istoria venea.

Şi era încins c-un steag

prin istorie pribeag,

şi trecea din prag în prag,

unde-l aşteptau cu drag

cei din neamul lui iobag,

toţi încinşi cu steaguri sfinte,

cu privirile-nainte

Membrii Fundației ”AlbaIulia 1 Decembrie 1918 pentru unitatea și integritatea României, la mormântul lui Ion Arion - 1 Decembrie 2012

spre Cetatea unde-o stea

care-n clopotea bătea

vestea mare le-o vestea

şi la Alba îi chema.

Mândru şi frumos fecior,

ca o lacrimă de dor,

ca o floare de cireş

de la el din Aghriş,

cum venea, măre, venea,

şi deloc nu osteanea,

şi deloc nu se oprea,

şi de nimeni se temea

că păşea din stea în stea,

cine calea-i aţinea,

cine morţii ţi dorea,

să-l oprească-n calea sa?

O năpârcă de duşman

neam spurcat de şobolan

decât diavolul mai rău,

bată-l bunul Dumnezeu;

şi năpârca ce făcea,

puşcă neagră încărca

Înmormântarea lui Ion Arion

puşca la ochi că punea

drept în inimă trăgea,

şi fecioru-ngenunchea

dară steagul nu-l lăsa,

una cu istoria;

şi năpârca s-ascundea

în noaptea păcatului,

pe sub talpa iadului,

cuibul blestematului.

Dar Ion al nostru, bunul,

avea fraţi unul şi unul,

dar Ion al nostru, dragul

îi dădu altuia steagul,

şi din mână-n mână, pân

la Cetatea cea bătrână,

unde mii şi mii de steaguri

glăsuiau peste meleaguri,

într-un cuget şi-o simţire

întru veşnica Unire;

şi, în slava cerului,

steagu-nsângerat al lui,

ca un glas dintr-un amvon

steagul sfânt al lui Ion,

roşu, galben şi albastru,

mult visatul nostru astru

(Duşmanilor noştri nu li-i

dragă stema Albei Iulii,

duşmanilor le e dragă

numai pofta lor beteagă)

 Petru ANGHEL