Şi
istoria grăia:
el cu ea din vechi venea,
strânse-n inima lui, grea,
şi păşea din stea în stea
şi deloc nu ostenea,
şi deloc nu se oprea,
şi deloc nu se plângea,
cu istoria venea.
Şi era încins c-un steag
prin istorie pribeag,
şi trecea din prag în prag,
unde-l aşteptau cu drag
cei din neamul lui iobag,
toţi încinşi cu steaguri sfinte,
cu privirile-nainte
Membrii Fundației ”AlbaIulia 1 Decembrie 1918 pentru unitatea și
integritatea României, la mormântul lui Ion Arion - 1 Decembrie 2012
spre Cetatea unde-o stea
care-n clopotea bătea
vestea mare le-o vestea
şi la Alba îi chema.
Mândru şi frumos fecior,
ca o lacrimă de dor,
ca o floare de cireş
de la el din Aghriş,
cum venea, măre, venea,
şi deloc nu osteanea,
şi deloc nu se oprea,
şi de nimeni se temea
că păşea din stea în stea,
cine calea-i aţinea,
cine morţii ţi dorea,
să-l oprească-n calea sa?
O năpârcă de duşman
neam spurcat de şobolan
decât diavolul mai rău,
bată-l bunul Dumnezeu;
şi năpârca ce făcea,
puşcă neagră încărca
Înmormântarea lui Ion Arion
puşca la ochi că punea
drept în inimă trăgea,
şi fecioru-ngenunchea
dară steagul nu-l lăsa,
una cu istoria;
şi năpârca s-ascundea
în noaptea păcatului,
pe sub talpa iadului,
cuibul blestematului.
Dar Ion al nostru, bunul,
avea fraţi unul şi unul,
dar Ion al nostru, dragul
îi dădu altuia steagul,
şi din mână-n mână, pân
la Cetatea cea bătrână,
unde mii şi mii de steaguri
glăsuiau peste meleaguri,
într-un cuget şi-o simţire
întru veşnica Unire;
şi, în slava cerului,
steagu-nsângerat al lui,
ca un glas dintr-un amvon
steagul sfânt al lui Ion,
roşu, galben şi albastru,
mult visatul nostru astru
(Duşmanilor noştri nu li-i
dragă stema Albei Iulii,
duşmanilor le e dragă
numai pofta lor beteagă)
Petru ANGHEL
|
|