|
TRICOLORUL
„Şi când, fraţilor, m-oi
duce
De la voi şi-oi fi să mor,
Pe mormânt atunci să-mi
puneţi
Mândrul nostru TRICOLOR !”
(Ciprian Porumbescu, Cântecul Tricolorului)
Tricolorul este argumentul
absolut al spiritului de sacrificiu, pentru că în el sunt strânse toate
trăirile înalte ale neamului nostru.
Tricolorul este îndemnul spre
izbândă şi glorie sub deviza ”ONOARE şi PATRIE”, aşa cum primul domn al
României, Alexandru Ioan Cuza, a decretat când a înmânat drapelul
oştirii române :„Vă încredinţez onoarea ţării. Steagul e România, acest
pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi
îmbelşugat cu sudoarea muncitorului”
Tricolorul este icoana
jertfelor străbunilor, care au crezut în dreptate şi adevăr, care şi-au
primit tăria de a înfrunta moartea din scopul preasfânt al LIBERTĂŢII.
„Am înarmat a noastră mână,
Ca să păzim un scump pământ ;
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar domn a adevărul sfânt.”
(Andrei
Bârseanu, Steagul nostru,1880)
Tricolorul este chemarea spre
Unire şi Frăţie, adunând puteri şi întărind cugete, aşa cum aspirăm să
se întâmple a doua oară între românii Moldovei Mici şi cei ai României,
spre a o face cum a fost, Mare şi Puternică, pentru că „Eu ţi-s frate/Tu
mi-eşti frate”, iar:
„Pe-al nostru steag e scris
„Unire,
Unire-n cuget şi-n simţiri” –
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.”
„…el este drapelul
naţionalităţilor române din toate ţările locuite de români”
(M.Kogălniceanu)
Tricolorul este cartea de
istorie, în filele căreia stau înscrise faptele „puilor de lei”, se
explică liniştea lor în faţa morţii, când văd drapelul oştirii fluturând
pe culmile cucerite ale duşmanului. Acolo, în el, trăiesc cei ce-au
murit:
„Ura! Măreţ se-nalţă-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ
Căzuţi pradă urgiei!
Sergentul moare şuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire!
Şi eu, când ochii i-am închis,
Când mi-am luat osânda:
«Ah! Pot să mor de-acum – am
zis -
A noastră e izbânda!»”
(Vasile Alecsandri, Peneş Curcanul)
Tricolorul este călăuza prin
veacuri, făclia care luminează momente de măreţie, dar rămâne nestinsă
şi în clipe întunecate ce au marcat istoria neamului, derutată de
vrajbe, trădări şi nechibzuinţă. Semnificaţia lui de chezăşie prin vremi
este confirmată şi de marele domn al poporului: „Steagul este tot
de-odată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a
României” (Al.I. Cuza)
Tricolorul ne-a dat speranţa
nepieirii neamului, nestingerii dragostei de ţară, el ne-a împrospătat
continuu dorul de meleag natal şi dorinţa întoarcerii la vatra
strămoşească.
„Şi-n cartea veşniciei scrie
Că ţări şi neamuri vor pieri,
Iar scumpa noastră Românie
Etern, etern va
înflori!”(idem, Andrei Bârseanu)
Tricolorul este astăzi
ambasadorul României în întreaga lume. Stă aliniat cu steagurile
statelor în cele mai importante foruri ale omenirii. Se înalţă când
sportivii românii se ridică pe podium, îşi desfăşoară faldurile la
expoziţii cu bunuri ieşite din munca românilor şi din darurile
pământului României. Flutură pe catargele româneşti ce străbat mări şi
oceane, pe piscurile de pe mapamond cucerite de cutezanţă, spune lumii
că „Noi suntem români!”
Tricolorul este crucea oştirii
pe care o sărută soldatul român şi îi urmează chemarea. Purtat în
fruntea oştii, cu cele trei culori îl călăuzeşte pe oştean spre datoria
de a străjui seninul cerului ţării, de a ocroti holda câmpului, de a
păstra cuceririle sângelui strămoşesc. Ca sfânt simbol, este cântat în
imnuri, este preamărit de literatură, este ilustrat de pictură.
Pentru toată această sfinţenie
a Stindardului Românesc:
„Descopere-te-n faţa
drapelului ce vine,
Purtat de mâini voinice în
sunet de fanfare…
În fiorul de mărire ce-ţi taie
drum prin tine,
Vorbeşte vitejeasca,
străvechea-mbărbătare, -
Descopere-te-n faţa drapelului
ce vine!
E ros de gloanţe steagul, dar
soarele s-adună
Şi firele-i de aur s-aprind în
foc şi ard,
Mătasa învechită acum-i o
cunună
Şi nu mai are zdrenţe al
patriei stindard,
Căci razele de soare pe
fruntea lui s-adună…
Cu soarele în creştet porneşte
Tricolorul
Şi goarnele răsună şi inimile
bat –
Cu ochii plini de lacrimi
s-opreşte trecătorul:
Un frate scump el vede în
orişice soldat,
Şi toţi sunt mari în clipa
când trece Tricolorul!
Ce mari sunt toţi acum!
Drapelul zdrenţuit
E mult mai sfânt ca pânza
bogată din altar:
Nu fumul de tămâie şi nu
sfinţitul dar
Al cuminecăturii cu roşu l-ai
stropit,
Ci sângele atâtor Cristoşi ce
s-au jertfit…
Un trup străpuns de gloanţe fu
masa lui de-altar.
Şi soarele şi ploaia şi vântul
l-au boltit, -
Închină-te când trece drapelul
zdrenţuit!
Drapelu-i mărturie izbânzilor
trecute,
Mândria cea de astăzi şi visul
necurmat –
Şi-aşa cum trece-n soare
măreţ, înflăcărat –
Semeaţă mărturie a gloriei
trecute. –
Cu ochii duşi la locuri pe
unde-a fluturat,
Drapelul îşi visează fâşiile
pierdute!” ( Victor Eftimiu, Tricolorul)
Prof. Georgeta CIOBOTĂ
|
