|
Marea Unire de
Ia 1918, în conştiinţa tuturor românilor
 Hotărârea
istorică de la Alba Iulia, care a consfinţit voinţa unanimă a poporului
român, de Unire a Transilvaniei cu Patria-mamă, a avut un puternic
răsunet în conştiinţa românilor, declanşând pretutindeni manifestări
patriotice, impresionante.
În ziarul independent „Dacia” (care
şi-a făcut apariţia la 22 noiembrie 1918), Al. Vlahuţă, în articolul
Amurg şi Zori, referindu-se la împlinirea idealului de eliberare şi
unitate naţională a românilor din Transilvania, scria: „Acum
catastrofala dramă s-a terminat... a triumfat dreptatea... Gândul mă
duce spre cel mai înalt vârf al Carpaţilor noştri, îmi fac ochii
roată şi toate podoabele ţării mele se dezvelesc într-o lumină de vis,
toată mândra Doinei Ţară din cătările Tisei până la «Marea cea mare»
iat-o acum întreagă”.
1
Acad. C-tin. Gh. Marinescu
Poetul a surprins în mod
excepţional bucuria de nedescris care a cuprins întregul popor român de
la un capăt la altul al ţării. „Poate niciodată - nota Al. Vlahuţă - n-a
încăput atâta fericire între hotarele ţării ce s-a chemat Dacia
Felix... Steaguri de biruinţă şi cântece de bucurie sărbătoresc
măreţul act al întregirii neamului românesc. Nu e vis ceea ce vedem.
A fost vis şi s-a făcut realitate”.2 După
l decembrie 1918. aproape toate ziarele din Capitală; „Universul”,
„Tribuna”, „Neamul românesc”, „Viitorul”, „Chemarea”, „Steagul”,
„Epoca”, „Românimea”, „Opinia”, „Izbânda” etc. au publicat numeroase
informaţii amănunţite despre împrejurările şi atmosfera desfăşurării
lucrărilor Adunării Naţionale de la Alba Iulia, precum şi reportaje
asupra entuziasmului ce a cuprins masele româneşti din toate
localităţile, la aflarea marelui eveniment naţional.3 Multe
ziare şi reviste au apărut în ediţii speciale, publicând portretele
conducătorilor Consiliului Dirigent din Transilvania şi al celorlalţi
conducători ai mişcării, pentru desăvârşirea unităţii naţional-statale a
poporului român.
Ziarul „Tribuna”, organ al
Partidului Muncii, într-un articol intitulat România Mare, relata
că, în timp ce la Bucureşti avea loc reîntoarcerea conducerii statului
de la Iaşi, un sol al Transilvaniei a aruncat dintr-un avion numeroase
manifeste prin care aducea la cunoştinţa populaţiei istoricele hotărâri
de la Alba Iulia4.
Sărbătorirea marelui eveniment a avut loc la Iaşi, la 8 decembrie 1918,
în sala Teatrului Naţional. În
afară de studenţi şi profesori universitari, a participat un
public numeros, în faţa căruia a evocat semnificaţia crucială a
evenimentului profesorul N. Iorga, relevând că „ideea Daciei româneşti a
stat la baza operei politice împlinite în acest fericit an 1918”.5 Oratorul
a subliniat, de asemenea, că această idee focalizatoare a mişcării
românilor pentru unitate naţională „e tot aşa de veche ca şi neamul
însuşi”.6
Ziarul „Dacia” scria următoarele,
exprimând conştiinţa opiniei publice din România: „Aşteptam numai ceasul
binecuvântat când acest măreţ act naţional să iasă la lumină, împins ca
de puterea legilor eterne ce conduc răsăritul soarelui. Ardealul i s-a
aruncat în braţele Patriei-mame. Peste 100 000 de feciori şi bărbaţi,
înfăţişând poporul acela robust, crescut în leagănul munţilor şi-au
contopit glasurile într-o singură voinţă, care e însuşi instinctul de
solidaritate al sângelui românesc... Voinţa unanimă care a biruit la
Alba-Iulia a zguduit şi a dărâmat ultimul hotar, ultima rămăşiţă din
graniţele cu care lunga tiranie a istoriei a spintecat veacuri de-a
rândul forţa neamului românesc... Suntem un popor, un pământ, un stat.
Trăiască neamul românesc, întreg în ţara lui”.7 La
rândul său, ziarul „Neamul românesc”, scria următoarele, referitor la
desfăşurarea Marii Adunări Naţionale: „Mii şi mii de ţărani au aclamat
cea mai mare faptă din toată viaţa neamului nostru şi pe locul unde
Mihai Viteazul a trecut în triumf, iar mucenicii ţărani de peste munţi
au zăcut în temniţă, s-a proclamat prin glasul unanim al tuturor
claselor românimii, până acum robite ungurilor, voinţa ei nezăgăzuită,
de a trăi împreună cu noi (românii din Regat, n.ns.). Ardealul, Banatul,
Ţinuturile ungureşti fac parte, astăzi, din România întregită în
marginile neamului”.8
Socialiştii din Transilvania
subliniau, la rândul lor, într-o rezoluţie adoptată la Congresul de la
Sibiu, că „sunt în deplin acord ca atitudinea delegaţiilor
social-democrate, care în Adunarea Naţională de la Alba Iulia, în
concordanţă cu voinţa întregului neam românesc, au votat unirea tuturor
românilor şi că social-democraţia română, când a susţinut înfăptuirea
acestui ideal al românilor de pretutindeni, n-a depăşit întru nimic
principiile stabilite de congresele socialiste internaţionale, care,
totdeauna, au recunoscut dreptul fiecărei naţiuni asuprite şi divizate
sub mai multe stăpâniri străine, de a lupta în primul rând pentru
independenţa sa”.9
În ziua de 14 decembrie 1918, Actul
Unirii a fost înmânat în mod solemn regelui Ferdinand, la Bucureşti, de
către o delegaţie reprezentând Marele Sfat Naţional, din care făceau
parte reputaţii oameni politici transilvăneni: V. Goldiş, Al. Vaida
Voievod, precum şi episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu. Delegaţia a
fost însoţită la Bucureşti şi de subsecretarii de stat: Caius
Brediceanu, Corneanu, locotenenţii V. Hossu şi N. Popovici, delegat al
Consiliului Diligent.
Pergamentul Unirii, pe care
delegaţia Marelui Sfat Naţional l-a dus la Bucureşti, a fost pregătit de
dr. Laurenţiu Onea şi imprimat la Sibiu.10 El
cuprindea hotărârile Adunării Naţionale de la l Decembrie 1918, de la
Alba Iulia, privind Unirea pe veci a Transilvaniei cu România.11 Documentul
era semnat de vicepreşedintele Adunării de Ştefan Cicio-Pop, precum şi
de dr. Laurenţiu Onea, în calitate de secretar (notar) a Marii Adunări
Naţionale.12 Delegaţia
a sosit la Bucureşti în ziua de 14 decembrie 1918, fiind primită atât de
autorităţi cât şi de public, cu un entuziasm care nu se poate descrie,
după cum remarca ziarul „Viitorul”.13 Pe
peronul Gării de Nord, delegaţia a fost întâmpinată de întregul
guvern în frunte cu I.I.C. Brătianu, de zeci de mii de oameni, societăţi
cultural-patriotice, elevi, studenţi, unităţi militare etc. Mulţimea a
ovaţionat îndelung delegaţia Transilvaniei venită să aducă Actul
Unirii cu Patria-mamă, strigând „Trăiască fraţii noştri!”,
„Trăiască România Mare!”. Au fost rostite scurte cuvântări de către
C. Hălăceanu, reprezentantul primăriei Capitalei, şi de către episcopul
Miron Cristea. Acesta din urmă, după ce a evocat sprijinul multivalent
acordat de Patria-mamă, de fraţii din vechiul Regat românilor din
Transilvania, a subliniat că numai pe baza luptei comune şi a
solidarităţii româneşti s-a putut înfăptui „visul cel mai îndrăzneţ şi
cel mai mare”14 din
istoria neamului nostru. În ziua de 15 decembrie 1918, după
tradiţionalul Tedeum de la Mitropolie, la ora 12 au început
festivităţile oficiale de la Palatul Regal, consacrate primirii de către
regele Ferdinand a Actului Unirii Transilvaniei cu
România. În afara oficialităţilor româneşti şi a delegaţiei
Transilvaniei, participau în sala mare a tronului şi miniştrii statelor
aliate acreditaţi la Bucureşti. Din partea delegaţiei Marelui Sfat
Naţional au rostit cuvântări de profundă semnificaţie istorică Vasile
Goldiş şi Al. Vaida Voievod. „Fericiţi suntem noi, românii de azi -
arăta V. Goldiş - că prin noi, istoria săvârşeşte actul măreţ al
unirii tuturor românilor, într-un singur stat”.15 A
luat cuvântul apoi Al. Vaida Voievod, care, după o scurtă alocuţiune, a
dat citire conţinutului Pergamentului Unirii pe care l-a
înmânat regelui Ferdinand.
Acesta cuprindea rezoluţia votată
de Mărita Mare Adunare Naţională de la Alba Iulia. Regele
Ferdinand a rostit un discurs de răspuns, exprimând în numele întregului
popor român profunda satisfacţie, pentru înfăptuirea idealului secular
de Unire a tuturor românilor, în graniţele Daciei strămoşeşti.
În zilele următoare au continuat,
în Capitală, serbările şi manifestările populare în cinstea marelui
eveniment şi a delegaţiei Transilvaniei. Una din aceste impresionante
manifestări, consacrate sărbătoririi Unirii Transilvaniei cu România, a
avut loc în ziua de 16 decembrie 1918, cu prilejul depunerii unei
coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul, de către delegaţia
Marelui Sfat Naţional al Transilvaniei, în afara unui public alcătuit
din zeci de mii de oameni, profesori, elevi, studenţi, muncitori,
soldaţi, ofiţeri, la manifestaţie au participat şi membrii guvernului,
care însoţeau delegaţia Transilvaniei. În numele acestuia a luat
cuvântul I.G. Duca, care, adresându-se fraţilor de peste Carpaţi, le-a
spus: „înapoiaţi-vă acasă şi spuneţi bucuria ce ne copleşeşte la auzul
veştii ce ne-aţi adus”16.
El releva cu mare emoţie că „ceea ce a înfăptuit Mihai Viteazul, pentru
o clipă se înfăptuieşte azi, pentru vecie”17,
de fapt se înfăptuise prin hotărârile istorice de la Chişinău,
Cernăuţi şi Alba-Iulia. Numeroase alte discursuri şi cuvântări au
fost rostite de către personalităţi politice reprezentând guvernul, în
frunte cu I.I.C. Brătianu sau de către membrii delegaţiei transilvănene,
la recepţiile şi serbările care s-au desfăşurat în acele zile, în
capitala ţării. Oratorii au relevat din diverse unghiuri de vedere atât
legitimitatea Marii Uniri, cât şi semnificaţia sa internă şi
internaţională, integrând evenimentul istoric românesc în istoria
europeană si universală, în epoca constituirii şi consolidării statelor
naţionale, sub impactul proceselor revoluţionare care au dus la
destrămarea imperiilor multinaţionale.
O expresie elocventă a stării de
spirit, de profundă satisfacţie şi bucurie a românilor de pretutindeni
în raport cu Marele Act istoric pecetluit de Adunarea Naţională
de la l Decembrie 1918, de la Alba Iulia, o reprezintă şi Apelul
către toţi românii, adresat în luna ianuarie 1919, de către
Comitetul Central Executiv al „Ligii Naţionale Române” (din S.U.A.) prin
care românii din America erau chemaţi să sprijine activitatea fraţilor
lor români din Ţară”18,
pentru consolidarea Marii Uniri din anul 1918. În acest document se
arăta că, „după încercările grele şi dureroase prin care a trecut întreg
neamul nostru, în aceşti patru ani din urmă, au sosit zilele mari de
bucurie. Visul nostru de veacuri astăzi e îndeplinit. Toţi cei ce
grăiesc în dulcea limbă românească, astăzi, sunt uniţi în aceeaşi ţară,
sub aceeaşi ocârmuire românească. Astăzi România noastră, a tuturora,
se întinde de la Nistru până la Tisa... De aici încolo suntem o
singură ţară şl un singur neam de la Nistru până la Tisa... Aliaţii
noştri: Franţa, Anglia, Italia, Statele Unite, au recunoscut dreptul
nostru de a fi liberi şi uniţi şi Conferinţa de Pace va consfinţi
pe deplin unirea noastră’’.19 Erau
sentimente şi credinţe nu numai ale românilor din S.U.A., ci ale
românilor de pretutindeni.
În ceea ce priveşte viitorul
naţiunii române, Apelul „Ligii Naţionale Române” sublinia
că „de aici încolo fericirea noastră e în propriile noastre mâini” şi
exprima credinţa neclintită că românii vor reuşi şi în viitor, să
înfrângă „piedicile din cale” şi să facă „din neamul şi România noastră,
care acum ne cuprinde pe toţi, un neam fericit şi o ţară fericită”20.
Într-o scrisoare adresată de către
un ofiţer francez, membru al Misiunii Militare franceze, către
colonelul Peten, sunt consemnate idei şi constatări deosebit de
elocvente privind legitimitatea Marii Uniri de la l Decembrie 1918,
precum şi sentimentele de profundă satisfacţie şi bucurie ce animau
masele populare româneşti, din Transilvania, după hotărârile istorice
adoptate la Alba Iulia, în baza cărora Transilvania se unea pe veci cu
România. Autorul scrisorii a ajuns la aceste concluzii, mai ales în urma
unei vizite pe care a întreprins-o în Transilvania, ca membru al unei
delegaţii militare franceze, în frunte cu generalul H.M. Berthelot (din
care mai făceau parte coloneii Grollemund şi Floret; colonelul român
Rosetti însoţea, de asemenea, delegaţia, n.ns.), la începutul lunii
ianuarie 1919. El relata că membrii delegaţiei „au fost unanimi în
admirarea magnificei rezistenţe a rasei române, la colonizarea străină”.21 O
idee cu profunde semnificaţii pentru interesele unităţii naţionale a
românilor (atât de disputată în cadrul Conferinţei de Pace) este
subliniată prin următoarea constatare a ofiţerului francez, pe care o
aducea la cunoştinţa forurilor militare superioare din Franţa: „Românii
din Sibiu, cei din Timişoara, din Arad sau Bistriţa sunt absolut
identici cu cei din Bucureşti şi din Iaşi. în plus au vigoarea pe care o
dă întotdeauna o lungă perioadă de opresiune”.22 În
continuare, acesta îşi exprima admiraţia şi emoţia pentru entuziasmul şi
simpatia cu care a fost primită pretutindeni, delegaţia militară
franceză, de către populaţia românească, care îşi manifesta astfel
sentimentele sale de gratitudine pentru solidaritatea şi sprijinul
Franţei acordate naţiunii noastre, în înfăptuirea aspiraţiilor sale de
unitate politică, statală. „În toate gările - relata emitentul scrisorii
- în toate hălţile, sate întregi veniseră alergând spre a-1 saluta pe
general (H.M. Berthelot, n.ns,), spre a aclama Franţa, umplând până la
refuz trenul nostru, cu flori, drapele, dulciuri de tot felul. Când
generalul cobora, tărăncile, bătrânii satelor se apropiau şi sărutau, cu
religiozitate mâna marelui general francez”.23 Relatările
cu privire la vizită continuă cu informaţia că „la Sibiu, defilarea
delegaţiilor satelor, venite în costume naţionale spre a-i exprima
gratitudinea, a durat o oră şi jumătate”.24 „Disciplina
acestor oameni bravi este atât de mare, autoritatea Consiliului Român
atât de puţin contestată - consemna acelaşi autor - încât această
defilare s-a efectuat în coloane, de câte 6-8, cuprinzând bărbaţi,
femei, copii, călăreţi, care trase de boi şi s-a putut desfăşura în
perfectă ordine”.25 „Mă
îndoiesc foarte mult - remarca ofiţerul francez - că un Stat Major
francez ar fi putut asigura o atât de bună organizare”.26
Evenimentele şi faptele analizate
evidenţiază caracterul obiectiv, legic al formării statului naţional
român, unitar, împlinirea fericită a unui proces secular, demonstrează
rolul hotărâtor al maselor populare româneşti, dar şi al unor
personalităţi animate de profunde sentimente patriotice, în desfăşurarea
istoriei, în lupta pentru înfăptuirea celui mai mare ideal al neamului
nostru. De asemenea, epopeea luptei românilor pentru Marea Unire
arată puterea unor principii juste în dezvoltarea istorică, de
libertate şi dreptate, autodeterminare şi unitate, care au călăuzit
neîntrerupt minţile şi conştiinţele tuturor românilor.27
Unirea de la l Decembrie 1918 a
însemnat realizarea celui mai înalt ideal patriotic şi politico-naţional
al poporului român, a încununat strălucit luptele şi jertfele de veacuri
ale poporului român.
O definiţie magistrală, cu valoare
axiologică a fost dată Marii Unirii din 1918 de către savantul
patriot N. Iorga, care arăta că „Pentru noi Unirea din 1918 e o
necesitate istorică ajunsă la recunoaştere şi e o suferinţă
mângâiată. Şi, astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv şi
etern”.28
Referindu-se la semnificaţia
istorică a Hotărârii de Unire de la 1 Decembrie 1918, precum şi
la dăinuirea sa în conştiinţa tuturor românilor, pe deasupra timpurilor,
Vasile Goldiş enunţa un adevăr cu valoare de postulat şi anume: „Cu cât
se vor strecura în cursul vremii veacurile, cu atât mai luminos va
pătrunde în conştiinţa naţiunii române făptuirea de la Alba-Iulia
şi ca moment al celei mai mari zile din viaţa ei, dar si ca izvor în
veci nesecat, de înţeleaptă îndrumare pe cărarea desăvârşirii şi astfel
a fericirii şi mărimii sale”.29
Literatura istorică şi
social-politică românească cuprinde reflecţii emoţionante, ale unor
personalităţi de prestigiu ale vieţii noastre politice şi
cultural-ştiinţifice, în legătură cu semnificaţia cardinală a Marii
Uniri din 1918. Martha Bibescu, scriitoarea de reputaţie universală
şi care avea să exercite un rol proeminent în culisele
politico-diplomatice europene, în sprijinul cauzei noastre naţionale,
afirma că data de l Decembrie 1918, când s-a înfăptuit Unirea
Transilvaniei cu România, este „Ziua cea mai sfântă din calendarul
meu personal”.30
În conştiinţa naţiunii române
idealurile naţionale se îmbinau organic cu cele sociale, democratice.
Dovada elocventă a acestui fapt este şi aceea că numeroase ziare şi
reviste, întreaga opinie publică progresistă din România îşi exprimau
speranţe, după Marea Unire, în viitorul ţării, în înnoirea si
democratizarea neîntârziată a structurilor ei economico-sociale şi
politice, în acest sens, ziarul „Tribuna” nota că România „trebuie
clădită pe mai multă dreptate socială, pe mai multă iubire şi
solidaritate”.31
Cuvintele cele mai emoţionante,
menite să evoce memoria sutelor de mii de români cunoscuţi şi anonimi,
care s-au jertfit pentru Marea Unire din 1918, au fost scrise însă de
neobositul militant ardelean pentru cauza naţională, cărturarul patriot
Onisifor Ghibu, într-un articol tulburător, intitulat Veşnica
pomenire, apărut chiar la l Decembrie 1918. „Astăzi, când visurile
de veacuri iau fiinţă dinaintea ochilor noştri, releva autorul,
cuvine-se să aducem prinosul nostru de recunoştinţă tuturor acelor prin
care s-a pregătit Marele Act, dar care astăzi nu mai sunt printre
noi, cei vii spre a se bucura de izbândirea visului lor”.32
După ce evocă principalele momente
ale luptei românilor împotriva împilării, pentru libertate şi unitate
naţională, „care timp de o mie de ani au suferit toate asupririle, toate
umilirile”33.
Onisifor Ghibu arăta că este o datorie să ne amintim de toţi aceştia,
„să ne aducem aminte... de cei care au murit în revoluţia de la 1784 şi
în cea de la 1848, de cei care şi-au jertfit viaţa în războiul mondial
duşi de convingerea că el va izbăvi neamul nostru”.34 Este
deosebit de semnificativ accentul pe care O. Ghibu îl pune pe lupta
armată a întregului popor român în războiul de eliberare şi unitate
naţională, pe marile victorii ale oştirii române de la Mărăşti,
Mărăşeşti şi Oituz, pe rezistenţa naţională din Moldova, fără de care nu
s-ar fi putut ajunge la marile Acte istorice de la Chişinău,
Cernăuţi şi Alba Iulia. De aceea, în articolul său, Onisifor Ghibu
îşi îndeamnă compatrioţii contemporani: „Să ne aducem aminte de soldaţii
români care, în eroicul lor avânt de Ia 1916. şi 1917, au murit pe
câmpul de luptă. Veşnică pomenire lor, de Ia generali, până la
soldaţii de rând!”35
Accentuând ideile sus-menţionate,
cu privire la rolul războiului de întregire, în făurirea statului
naţional unitar român, Onisifor Ghibu scria, tulburător: „Vieţile lor
sunt pietrele de temelie pe care se ridică falnica clădire a României
noastre de astăzi. Recunoştinţa unui neam întreg Ie acoperă mormintele
şi numele lor vor fi rostite din neam în neam cu evlavie”36.
Acad. Constantin Gh. MARINESCU
NOTE:
1. „Dacia”, nr.
1, 23.XI.1918.
2. Ibidem.
3. Eufrosina
Popescu, Unirea Transilvaniei în presa de dincoace de Carpaţi, în
vol. Unitate şi continuitate în istoria poporului român, sub red.
D. Berciu, Editura Academiei, 1968. p. 419.
4. „Tribuna”,
nr. 255, 22.XI. 1918.
5. „Neamul
românesc”, nr. 31 S, 27.XI. 1918.
6. Ibitem.
7.
„Dacia”,6.XII.19l8
8. „Neamul
românesc”, 8.XII.1918.
9. A. Loghin,
Un moment de mare însemnătate in istoria poporului - desăvârşirea
unităţii naţionale, în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I.
Cuza”, Iaşi, Secţiunea a III-a, tom. XIV/1968, p. V; cf şi Ştefan Pascu,
Marea Adunare de la Alba Iulia, pp, 387-388.
10. Laurenţiu
Oanea, Memorii (Am semnat pergamentul), „Magazin istoric”, nr.
12/1988. p. 18.
11.
Ibidem.
12. Ibidem.
13. „Viitorul”,
nr, 3/2.XILÎ918.’
14. Ibidem.
15. Ibidem.
16. Ibidem.
17. Ibidem.
18. Cf.
Mărturii, 1918 la români. Desăvârşirea unităţii statale a poporului
român. Recunoaşterea internaţională, vol. III, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pp. 102-103, 112.
19. Ibidem.
20.
Ibidem.
21. Arhivele
Statului Bucureşti, col. Microfilme Franţa, rola 187, Ministere des
Affaires Etrangéres, Arhives Diplomatiques, Serie Roumaine, col. 32.
22.
Ibidem.
23.
Ibidem.
24.
Ibidem.
25.
Ibidem.
26.
Ibidem.
27. Gh.
Marinescu, Şubred, şi coordonarea, Transilvania în istoria şi
conştiinţa românilor, p. 310.
28. „Neamul
românesc”, 8.XII.1918.
29. Apud Gh.
Sora, Cuvântarea istorică a lui Vasile Goldiş, la Alba Mia, de la l
Decembrie 1918, „Telegraful român”, or. 43-44,1988, pp. 1-2.
30. Cristian
Popiştearm, „Castelana de la Posada. Martha Bibescu: I Decembrie,
1918 - Ziua cea mai sfântă din calendarul meu”, „Ateneu”, nr.
12/1983. p. 16.
31. „Tribuna”,
nr. 255, 22.XI.1918.
32. O. Ghibu,
Veşnica pomenire, ,.România noua”, II. nr. 219, 1.XII.1918, p. 1
33. Ibidem.
34. Ibidem
35. Ibidem.
36. Ibidem.
|
