România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Marea Unire de Ia 1918, în conştiinţa tuturor românilor

 

Hotărârea istorică de la Alba Iulia, care a consfinţit voinţa unanimă a poporului român, de Unire a Transilvaniei cu Patria-mamă, a avut un puternic răsunet în conştiinţa românilor, declanşând pretutindeni manifestări patriotice, impresionante.

În ziarul independent „Dacia” (care şi-a făcut apariţia la 22 noiembrie 1918), Al. Vlahuţă, în articolul Amurg şi Zori, referindu-se la împlinirea idealului de eliberare şi unitate naţională a românilor din Transilvania, scria: „Acum catastrofala dramă s-a terminat... a triumfat dreptatea... Gândul mă duce spre cel mai înalt vârf al Carpaţilor noştri, îmi fac ochii roată şi toate podoabele ţării mele se dezvelesc într-o lumină de vis, toată mândra Doinei Ţară din cătările Tisei până la «Marea cea mare» iat-o acum întreagă”. 1

Acad. C-tin. Gh. Marinescu

Poetul a surprins în mod excepţional bucuria de nedescris care a cuprins întregul popor român de la un capăt la altul al ţării. „Poate niciodată - nota Al. Vlahuţă - n-a încăput atâta fericire între hotarele ţării ce s-a chemat Dacia Felix... Steaguri de biruinţă şi cântece de bucurie sărbătoresc măreţul act al întregirii neamului românesc. Nu e vis ceea ce vedem. A fost vis şi s-a făcut realitate”.2 După l decembrie 1918. aproape toate ziarele din Capitală; „Universul”, „Tribuna”, „Neamul românesc”, „Viitorul”, „Chemarea”, „Steagul”, „Epoca”, „Românimea”, „Opinia”, „Izbânda” etc. au publicat numeroase informaţii amănunţite despre împrejurările şi atmosfera desfăşurării lucrărilor Adunării Naţionale de la Alba Iulia, precum şi reportaje asupra entuziasmului ce a cuprins masele româneşti din toate localităţile, la aflarea marelui eveniment naţional.3 Multe ziare şi reviste au apărut în ediţii speciale, publicând portretele conducătorilor Consiliului Dirigent din Transilvania şi al celorlalţi conducători ai mişcării, pentru desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român.

Ziarul „Tribuna”, organ al Partidului Muncii, într-un articol intitulat România Mare, relata că, în timp ce la Bucureşti avea loc reîntoarcerea conducerii statului de la Iaşi, un sol al Transilvaniei a aruncat dintr-un avion numeroase manifeste prin care aducea la cunoştinţa populaţiei istoricele hotărâri de la Alba Iulia4. Sărbătorirea marelui eveniment a avut loc la Iaşi, la 8 decembrie 1918, în sala Teatrului Naţional. În afară de studenţi şi profesori universitari, a participat un public numeros, în faţa căruia a evocat semnificaţia crucială a evenimentului profesorul N. Iorga, relevând că „ideea Daciei româneşti a stat la baza operei politice împlinite în acest fericit an 1918”.5 Oratorul a subliniat, de asemenea, că această idee focalizatoare a mişcării românilor pentru unitate naţională „e tot aşa de veche ca şi neamul însuşi”.6

Ziarul „Dacia” scria următoarele, exprimând conştiinţa opiniei publice din România: „Aşteptam numai ceasul binecuvântat când acest măreţ act naţional să iasă la lumină, împins ca de puterea legilor eterne ce conduc răsăritul soarelui. Ardealul i s-a aruncat în braţele Patriei-mame. Peste 100 000 de feciori şi bărbaţi, înfăţişând poporul acela robust, crescut în leagănul munţilor şi-au contopit glasurile într-o singură voinţă, care e însuşi instinctul de solidaritate al sângelui românesc... Voinţa unanimă care a biruit la Alba-Iulia a zguduit şi a dărâmat ultimul hotar, ultima rămăşiţă din graniţele cu care lunga tiranie a istoriei a spintecat veacuri de-a rândul forţa neamului românesc... Suntem un popor, un pământ, un stat. Trăiască neamul românesc, întreg în ţara lui”.7 La rândul său, ziarul „Neamul românesc”, scria următoarele, referitor la desfăşurarea Marii Adunări Naţionale: „Mii şi mii de ţărani au aclamat cea mai mare faptă din toată viaţa neamului nostru şi pe locul unde Mihai Viteazul a trecut în triumf, iar mucenicii ţărani de peste munţi au zăcut în temniţă, s-a proclamat prin glasul unanim al tuturor claselor românimii, până acum robite ungurilor, voinţa ei nezăgăzuită, de a trăi împreună cu noi (românii din Regat, n.ns.). Ardealul, Banatul, Ţinuturile ungureşti fac parte, astăzi, din România întregită în marginile neamului”.8

Socialiştii din Transilvania subliniau, la rândul lor, într-o rezoluţie adoptată la Congresul de la Sibiu, că „sunt în deplin acord ca atitudinea delegaţiilor social-democrate, care în Adunarea Naţională de la Alba Iulia, în concordanţă cu voinţa întregului neam românesc, au votat unirea tuturor românilor şi că social-democraţia română, când a susţinut înfăptuirea acestui ideal al românilor de pretutindeni, n-a depăşit întru nimic principiile stabilite de congresele socialiste internaţionale, care, totdeauna, au recunoscut dreptul fiecărei naţiuni asuprite şi divizate sub mai multe stăpâniri străine, de a lupta în primul rând pentru independenţa sa”.9

În ziua de 14 decembrie 1918, Actul Unirii a fost înmânat în mod solemn regelui Ferdinand, la Bucureşti, de către o delegaţie reprezentând Marele Sfat Naţional, din care făceau parte reputaţii oameni politici transilvăneni: V. Goldiş, Al. Vaida Voievod, precum şi episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu. Delegaţia a fost însoţită la Bucureşti şi de subsecretarii de stat: Caius Brediceanu, Corneanu, locotenenţii V. Hossu şi N. Popovici, delegat al Consiliului Diligent.

Pergamentul Unirii, pe care delegaţia Marelui Sfat Naţional l-a dus la Bucureşti, a fost pregătit de dr. Laurenţiu Onea şi imprimat la Sibiu.10 El cuprindea hotărârile Adunării Naţionale de la l Decembrie 1918, de la Alba Iulia, privind Unirea pe veci a Transilvaniei cu România.11 Documentul era semnat de vicepreşedintele Adunării de Ştefan Cicio-Pop, precum şi de dr. Laurenţiu Onea, în calitate de secretar (notar) a Marii Adunări Naţionale.12 Delegaţia a sosit la Bucureşti în ziua de 14 decembrie 1918, fiind primită atât de autorităţi cât şi de public, cu un entuziasm care nu se poate descrie, după cum remarca ziarul „Viitorul”.13 Pe peronul Gării de Nord, delegaţia a fost întâmpinată de întregul guvern în frunte cu I.I.C. Brătianu, de zeci de mii de oameni, societăţi cultural-patriotice, elevi, studenţi, unităţi militare etc. Mulţimea a ovaţionat îndelung delegaţia Transilvaniei venită să aducă Actul Unirii cu Patria-mamă, strigând „Trăiască fraţii noştri!”, „Trăiască România Mare!”. Au fost rostite scurte cuvântări de către C. Hălăceanu, reprezentantul primăriei Capitalei, şi de către episcopul Miron Cristea. Acesta din urmă, după ce a evocat sprijinul multivalent acordat de Patria-mamă, de fraţii din vechiul Regat românilor din Transilvania, a subliniat că numai pe baza luptei comune şi a solidarităţii româneşti s-a putut înfăptui „visul cel mai îndrăzneţ şi cel mai mare”14 din istoria neamului nostru. În ziua de 15 decembrie 1918, după tradiţionalul Tedeum de la Mitropolie, la ora 12 au început festivităţile oficiale de la Palatul Regal, consacrate primirii de către regele Ferdinand a Actului Unirii Transilvaniei cu România. În afara oficialităţilor româneşti şi a delegaţiei Transilvaniei, participau în sala mare a tronului şi miniştrii statelor aliate acreditaţi la Bucureşti. Din partea delegaţiei Marelui Sfat Naţional au rostit cuvântări de profundă semnificaţie istorică Vasile Goldiş şi Al. Vaida Voievod. „Fericiţi suntem noi, românii de azi - arăta V. Goldiş - că prin noi, istoria săvârşeşte actul măreţ al unirii tuturor românilor, într-un singur stat”.15 A luat cuvântul apoi Al. Vaida Voievod, care, după o scurtă alocuţiune, a dat citire conţinutului Pergamentului Unirii pe care l-a înmânat regelui Ferdinand.

Acesta cuprindea rezoluţia votată de Mărita Mare Adunare Naţională de la Alba Iulia. Regele Ferdinand a rostit un discurs de răspuns, exprimând în numele întregului popor român profunda satisfacţie, pentru înfăptuirea idealului secular de Unire a tuturor românilor, în graniţele Daciei strămoşeşti.

În zilele următoare au continuat, în Capitală, serbările şi manifestările populare în cinstea marelui eveniment şi a delegaţiei Transilvaniei. Una din aceste impresionante manifestări, consacrate sărbătoririi Unirii Transilvaniei cu România, a avut loc în ziua de 16 decembrie 1918, cu prilejul depunerii unei coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul, de către delegaţia Marelui Sfat Naţional al Transilvaniei, în afara unui public alcătuit din zeci de mii de oameni, profesori, elevi, studenţi, muncitori, soldaţi, ofiţeri, la manifestaţie au participat şi membrii guvernului, care însoţeau delegaţia Transilvaniei. În numele acestuia a luat cuvântul I.G. Duca, care, adresându-se fraţilor de peste Carpaţi, le-a spus: „înapoiaţi-vă acasă şi spuneţi bucuria ce ne copleşeşte la auzul veştii ce ne-aţi adus”16. El releva cu mare emoţie că „ceea ce a înfăptuit Mihai Viteazul, pentru o clipă se înfăptuieşte azi, pentru vecie”17, de fapt se înfăptuise prin hotărârile istorice de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia. Numeroase alte discursuri şi cuvântări au fost rostite de către personalităţi politice reprezentând guvernul, în frunte cu I.I.C. Brătianu sau de către membrii delegaţiei transilvănene, la recepţiile şi serbările care s-au desfăşurat în acele zile, în capitala ţării. Oratorii au relevat din diverse unghiuri de vedere atât legitimitatea Marii Uniri, cât şi semnificaţia sa internă şi internaţională, integrând evenimentul istoric românesc în istoria europeană si universală, în epoca constituirii şi consolidării statelor naţionale, sub impactul proceselor revoluţionare care au dus la destrămarea imperiilor multinaţionale.

O expresie elocventă a stării de spirit, de profundă satisfacţie şi bucurie a românilor de pretutindeni în raport cu Marele Act istoric pecetluit de Adunarea Naţională de la l Decembrie 1918, de la Alba Iulia, o reprezintă şi Apelul către toţi românii, adresat în luna ianuarie 1919, de către Comitetul Central Executiv al „Ligii Naţionale Române” (din S.U.A.) prin care românii din America erau chemaţi să sprijine activitatea fraţilor lor români din Ţară”18, pentru consolidarea Marii Uniri din anul 1918. În acest document se arăta că, „după încercările grele şi dureroase prin care a trecut întreg neamul nostru, în aceşti patru ani din urmă, au sosit zilele mari de bucurie. Visul nostru de veacuri astăzi e îndeplinit. Toţi cei ce grăiesc în dulcea limbă românească, astăzi, sunt uniţi în aceeaşi ţară, sub aceeaşi ocârmuire românească. Astăzi România noastră, a tuturora, se întinde de la Nistru până la Tisa... De aici încolo suntem o singură ţară şl un singur neam de la Nistru până la Tisa... Aliaţii noştri: Franţa, Anglia, Italia, Statele Unite, au recunoscut dreptul nostru de a fi liberi şi uniţi şi Conferinţa de Pace va consfinţi pe deplin unirea noastră’’.19 Erau sentimente şi credinţe nu numai ale românilor din S.U.A., ci ale românilor de pretutindeni.

În ceea ce priveşte viitorul naţiunii române, Apelul „Ligii Naţionale Române” sublinia că „de aici încolo fericirea noastră e în propriile noastre mâini” şi exprima credinţa neclintită că românii vor reuşi şi în viitor, să înfrângă „piedicile din cale” şi să facă „din neamul şi România noastră, care acum ne cuprinde pe toţi, un neam fericit şi o ţară fericită”20.

Într-o scrisoare adresată de către un ofiţer francez, membru al Misiunii Militare franceze, către colonelul Peten, sunt consemnate idei şi constatări deosebit de elocvente privind legitimitatea Marii Uniri de la l Decembrie 1918, precum şi sentimentele de profundă satisfacţie şi bucurie ce animau masele populare româneşti, din Transilvania, după hotărârile istorice adoptate la Alba Iulia, în baza cărora Transilvania se unea pe veci cu România. Autorul scrisorii a ajuns la aceste concluzii, mai ales în urma unei vizite pe care a întreprins-o în Transilvania, ca membru al unei delegaţii militare franceze, în frunte cu generalul H.M. Berthelot (din care mai făceau parte coloneii Grollemund şi Floret; colonelul român Rosetti însoţea, de asemenea, delegaţia, n.ns.), la începutul lunii ianuarie 1919. El relata că membrii delegaţiei „au fost unanimi în admirarea magnificei rezistenţe a rasei române, la colonizarea străină”.21 O idee cu profunde semnificaţii pentru interesele unităţii naţionale a românilor (atât de disputată în cadrul Conferinţei de Pace) este subliniată prin următoarea constatare a ofiţerului francez, pe care o aducea la cunoştinţa forurilor militare superioare din Franţa: „Românii din Sibiu, cei din Timişoara, din Arad sau Bistriţa sunt absolut identici cu cei din Bucureşti şi din Iaşi. în plus au vigoarea pe care o dă întotdeauna o lungă perioadă de opresiune”.22 În continuare, acesta îşi exprima admiraţia şi emoţia pentru entuziasmul şi simpatia cu care a fost primită pretutindeni, delegaţia militară franceză, de către populaţia românească, care îşi manifesta astfel sentimentele sale de gratitudine pentru solidaritatea şi sprijinul Franţei acordate naţiunii noastre, în înfăptuirea aspiraţiilor sale de unitate politică, statală. „În toate gările - relata emitentul scrisorii - în toate hălţile, sate întregi veniseră alergând spre a-1 saluta pe general (H.M. Berthelot, n.ns,), spre a aclama Franţa, umplând până la refuz trenul nostru, cu flori, drapele, dulciuri de tot felul. Când generalul cobora, tărăncile, bătrânii satelor se apropiau şi sărutau, cu religiozitate mâna marelui general francez”.23 Relatările cu privire la vizită continuă cu informaţia că „la Sibiu, defilarea delegaţiilor satelor, venite în costume naţionale spre a-i exprima gratitudinea, a durat o oră şi jumătate”.24 „Disciplina acestor oameni bravi este atât de mare, autoritatea Consiliului Român atât de puţin contestată - consemna acelaşi autor - încât această defilare s-a efectuat în coloane, de câte 6-8, cuprinzând bărbaţi, femei, copii, călăreţi, care trase de boi şi s-a putut desfăşura în perfectă ordine”.25 „Mă îndoiesc foarte mult - remarca ofiţerul francez - că un Stat Major francez ar fi putut asigura o atât de bună organizare”.26

Evenimentele şi faptele analizate evidenţiază caracterul obiectiv, legic al formării statului naţional român, unitar, împlinirea fericită a unui proces secular, demonstrează rolul hotărâtor al maselor populare româneşti, dar şi al unor personalităţi animate de profunde sentimente patriotice, în desfăşurarea istoriei, în lupta pentru înfăptuirea celui mai mare ideal al neamului nostru. De asemenea, epopeea luptei românilor pentru Marea Unire arată puterea unor principii juste în dezvoltarea istorică, de libertate şi dreptate, autodeterminare şi unitate, care au călăuzit neîntrerupt minţile şi conştiinţele tuturor românilor.27

Unirea de la l  Decembrie 1918 a însemnat realizarea celui mai înalt ideal patriotic şi politico-naţional al poporului român, a încununat strălucit luptele şi jertfele de veacuri ale poporului român.

O definiţie magistrală, cu valoare axiologică a fost dată Marii Unirii din 1918 de către savantul patriot N. Iorga, care arăta că „Pentru noi Unirea din 1918 e o necesitate istorică ajunsă la recunoaştere şi e o suferinţă mângâiată. Şi, astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv şi etern”.28

Referindu-se la semnificaţia istorică a Hotărârii de Unire de la 1 Decembrie 1918, precum şi la dăinuirea sa în conştiinţa tuturor românilor, pe deasupra timpurilor, Vasile Goldiş enunţa un adevăr cu valoare de postulat şi anume: „Cu cât se vor strecura în cursul vremii veacurile, cu atât mai luminos va pătrunde în conştiinţa naţiunii române făptuirea de la Alba-Iulia şi ca moment al celei mai mari zile din viaţa ei, dar si ca izvor în veci nesecat, de înţeleaptă îndrumare pe cărarea desăvârşirii şi astfel a fericirii şi mărimii sale”.29

Literatura istorică şi social-politică românească cuprinde reflecţii emoţionante, ale unor personalităţi de prestigiu ale vieţii noastre politice şi cultural-ştiinţifice, în legătură cu semnificaţia cardinală a Marii Uniri din 1918. Martha Bibescu, scriitoarea de reputaţie universală şi care avea să exercite un rol proeminent în culisele politico-diplomatice europene, în sprijinul cauzei noastre naţionale, afirma că data de l Decembrie 1918, când s-a înfăptuit Unirea Transilvaniei cu România, este Ziua cea mai sfântă din calendarul meu personal”.30

În conştiinţa naţiunii române idealurile naţionale se îmbinau organic cu cele sociale, democratice. Dovada elocventă a acestui fapt este şi aceea că numeroase ziare şi reviste, întreaga opinie publică progresistă din România îşi exprimau speranţe, după Marea Unire, în viitorul ţării, în înnoirea si democratizarea neîntârziată a structurilor ei economico-sociale şi politice, în acest sens, ziarul „Tribuna” nota că România „trebuie clădită pe mai multă dreptate socială, pe mai  multă iubire şi solidaritate”.31

Cuvintele cele mai emoţionante, menite să evoce memoria sutelor de mii de români cunoscuţi şi anonimi, care s-au jertfit pentru Marea Unire din 1918, au fost scrise însă de neobositul militant ardelean pentru cauza naţională, cărturarul patriot Onisifor Ghibu, într-un articol tulburător, intitulat Veşnica pomenire, apărut chiar la l Decembrie 1918. „Astăzi, când visurile de veacuri iau fiinţă dinaintea ochilor noştri, releva autorul, cuvine-se să aducem prinosul nostru de recunoştinţă tuturor acelor prin care s-a pregătit Marele Act, dar care astăzi nu mai sunt printre noi, cei vii spre a se bucura de izbândirea visului lor”.32

După ce evocă principalele momente ale luptei românilor împotriva împilării, pentru libertate şi unitate naţională, „care timp de o mie de ani au suferit toate asupririle, toate umilirile”33. Onisifor Ghibu arăta că este o datorie să ne amintim de toţi aceştia, „să ne aducem aminte... de cei care au murit în revoluţia de la 1784 şi în cea de la 1848, de cei care şi-au jertfit viaţa în războiul mondial duşi de convingerea că el va izbăvi neamul nostru”.34 Este deosebit de semnificativ accentul pe care O. Ghibu îl pune pe lupta armată a întregului popor român în războiul de eliberare şi unitate naţională, pe marile victorii ale oştirii române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, pe rezistenţa naţională din Moldova, fără de care nu s-ar fi putut ajunge la marile Acte istorice de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia. De aceea, în articolul său, Onisifor Ghibu îşi îndeamnă compatrioţii contemporani: „Să ne aducem aminte de soldaţii români care, în eroicul lor avânt de Ia 1916. şi 1917, au murit pe câmpul de luptă. Veşnică pomenire lor, de Ia generali, până la soldaţii de rând!”35

Accentuând ideile sus-menţionate, cu privire la rolul războiului de întregire, în făurirea statului naţional unitar român, Onisifor Ghibu scria, tulburător: „Vieţile lor sunt pietrele de temelie pe care se ridică falnica clădire a României noastre de astăzi. Recunoştinţa unui neam întreg Ie acoperă mormintele şi numele lor vor fi rostite din neam în neam cu evlavie”36.

 

Acad. Constantin Gh. MARINESCU

 

NOTE:

1. „Dacia”, nr. 1, 23.XI.1918.

2. Ibidem.

3. Eufrosina Popescu, Unirea Transilvaniei în presa de dincoace de Carpaţi, în vol. Unitate şi continuitate în istoria poporului român, sub red. D. Berciu, Editura Academiei, 1968. p. 419.

4. „Tribuna”, nr. 255, 22.XI. 1918.

5. „Neamul românesc”, nr. 31 S, 27.XI. 1918.

6. Ibitem.

7. „Dacia”,6.XII.19l8

8. „Neamul românesc”, 8.XII.1918.

9. A. Loghin, Un moment de mare însemnătate in istoria poporului - desăvârşirea unităţii naţionale, în Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, Secţiunea a III-a, tom. XIV/1968, p. V; cf şi Ştefan Pascu, Marea Adunare de la Alba Iulia, pp, 387-388.

10. Laurenţiu Oanea, Memorii (Am semnat pergamentul), „Magazin istoric”, nr. 12/1988. p. 18.

11. Ibidem.

12. Ibidem.

13. „Viitorul”, nr, 3/2.XILÎ918.’

14. Ibidem.

15. Ibidem.

16. Ibidem.

17. Ibidem.

18.   Cf. Mărturii, 1918 la români. Desăvârşirea unităţii statale a poporului român. Recunoaşterea internaţională, vol. III, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pp. 102-103, 112.

19. Ibidem.

20. Ibidem.

21.   Arhivele Statului Bucureşti, col. Microfilme Franţa, rola 187, Ministere des Affaires Etrangéres, Arhives Diplomatiques, Serie Roumaine, col. 32.

22.   Ibidem.

23.   Ibidem.

24.   Ibidem.

25.   Ibidem.

26.   Ibidem.

27.   Gh. Marinescu, Şubred, şi coordonarea, Transilvania în istoria şi conştiinţa românilor, p. 310.

28.   „Neamul românesc”, 8.XII.1918.

29.   Apud Gh. Sora, Cuvântarea istorică a lui Vasile Goldiş, la Alba Mia, de la l Decembrie 1918,  „Telegraful român”, or. 43-44,1988, pp. 1-2.

30.   Cristian Popiştearm, „Castelana de la Posada. Martha Bibescu: I Decembrie, 1918 - Ziua cea mai sfântă din  calendarul meu”, „Ateneu”, nr. 12/1983. p. 16.

31.  „Tribuna”, nr. 255, 22.XI.1918.

32.  O. Ghibu, Veşnica pomenire, ,.România noua”, II. nr. 219, 1.XII.1918, p. 1

33. Ibidem.

34. Ibidem

35. Ibidem.

36. Ibidem.