România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Fapte eroice ale generaţiei de aur din perioada 1859-1866

 

Iată numele unor eroi care au făcut sacrificii personale de dragul unirii românilor:

1.   Cocuţa Vogoride soţia caimacamului căruia turcii îi asigurau tronul dacă reuşeşte să-i înfrângă pe unionişti a preferat unirea în locul rangului de doamnă a Moldovei. A sustras scrisorile primite de soţul său oferindu-le unioniştilor pentru publicare şi darea în vileag a ticăloşiei falsificării votului. La noul scrutin au câştigat unioniştii. Câte femei mai cunoaşte istoria care să se sacrifice pentru idealul unirii?

2.   Vasile Alecsandri

3.   Mihail Kogălniceanu

4.   Costache Negri

Aceşti trei bărbaţi care au candidat pentru tronul Moldovei şi au pierdut în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza şi-au dedicat viaţa unirii depline a românilor şi l-au ajutat pe Al. I. Cuza să facă reforme pentru modernizarea statului.

Se cuvine să fie menţionate cele mai importante fapte:

a)   Lupta lui Costache Negri pentru demnitatea naţională a românilor.

E bine să se ştie de către toţi românii cum au fost umiliţi de către stăpânirile străine până şi domnii puşi în fruntea ţării.

În 1834 Mihail Sturza domnul Moldovei şi Alexandru Ghica domnul Munteniei "au fost siliţi să îmbrace uniforme otomane, cu fesuri pe cap, apoi erau puşi să facă temenele până la pământ înaintea vizirului, a paşalelor şi a beilor, să atingă cu fruntea colţurile macaturilor (cuverturi) şi să sărute papucul sultanului".(1)

Costache Negri asistase la învestirea lui Grigore Ghica al Moldovei şi Barbu Ştirbei al Munteniei. "Cei doi domni au fost introduşi, împreună cu suitele lor în sala de audienţe a sultanului, care-i primi, chipurile, nu întins pe sofa, ci în picioare, îmbrăcat în mare simplitate şi asistat de demnitarii împărăţiei. Chiar de la uşă, oaspeţii începură să facă temenele, iar cei doi domnitori se apropiară se prosternară şi sărutară poala sultanului. Acesta în cea mai adâncă tăcere a luat două nişamuri (cordoane), le-a dat marelui vizir, care le-a sărutat şi le-a trecut apoi ministrului de externe, sărutându-le şi el, şi înmânându-le altor subalterni spre a le prezenta spre sărutare domnitorilor, înainte de a li se atârna de gât. Cu acelaşi ceremonial, domnitorii au fost încinşi cu câte o sabie oferită de sultan, care, la urmă, le adresă cu glas mieros şi foarte stins tradiţionalele cuvinte: "Vouă v-am încredinţat cârma iubitelor mele ţări Moldova şi Valahia etc… Domnitorii erau duşi în alt loc unde primeau un cal, iar ei sărutau scăriţa de la şaua calului". (2, 3)

"Tratativele pentru fixarea programului şi ceremonialului vizitei lui Cuza la Sultan au durat câteva luni şi au fost extrem de spinoase. Ele au fost duse la Negri care, de acord cu domnitorul, voia ca această vizită să aibă un caracter cât mai demn, ca de la monarh la monarh şi nu ca de la vasal la suveran, cum se întâmpla mai înainte". "Vizita domnitorului la Constantinopol era pentru el (Negri), în primul rând, o problemă de demnitate naţională, ce trebuia să instaureze o nouă atitudine în relaţiile cu Poarta. Practicile umilitoare din ultimii patruzeci de ani".

"Conform programului, Cuza, împreună cu suita, fu primit de sultanul Abdul Madjid însuşi. Acesta în ţinuta tradiţională a sultanilor, înveşmântat într-o hlamidă neagră cu gulerul tivit în diamante, cu fesul pe cap şi cu un hanger cu mânerul încrustat de pietre preţioase, îl primi pe Cuza în picioare, într-o sală cu pereţii şi bolţile de aur. Cuza purta uniforma naţională de general de divizie, cu capul descoperit, aşa cum se prezenta şi în saloanele din ţară, iar membrii suitei erau îmbrăcaţi ca pentru nuntă, cu decoraţiuni, cravate şi mănuşi albe… Momentul era solemn şi emoţionant. Românii stăteau pentru prima dată cu frunţile sus în faţa sultanului ce părea mai bătrân… avea aproape 40 de ani. Sultanul era impresionat de înfăţişarea şi comportarea lui Cuza care s-a adresat sultanului în limba franceză mulţumindu-i pentru primire". A doua zi Cuza a primit Marele cordon şi o sabie încrustată cu diamante.

"La 8 aprilie, Negri îl anunţa, cu vădită bucurie, pe Cuza, că guvernul otoman a sfârşit prin a recunoaşte pavilionul tricolor.

În iunie 1864, Alexandru Ioan Cuza întreprinde a doua călătorie a sa la Constantinopol. "Doctorul Carol Davila, care-l însoţea la Constantinopol scria în ţară cu entuziasm despre onorurile ce i se făceau lui Cuza. Un vapor special al sultanului l-a condus la recepţia oficială. Steagul tricolor românesc a fost ridicat la catargul cel mare".(2)

Faptele eroice ale lui Costache Negri de a impune în lume steagul tricolor au început să se desfăşoare la Paris în 1848. Negri a combinat vechile culori ale Munteniei şi Moldovei (albastru-galben şi albastru-roşu) şi a format un drapel naţional nou cu culorile roşu, galben şi albastru. A scris pe el cuvintele Libertate, Unire şi Frăţie, ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii. Acest drapel a fost oferit în dar guvernului provizoriu din paris.

Tot pe Costache Negri îl găsim şi la Sibiu - găzduit de Şaguna - împreună cu alţi revoluţionari români înainte de ziua de 3/15 mai 1848. În Sibiu au cumpărat material şi au improvizat un stindard (steag) tricolor (roşu-galben-albastru) şi care a fost binecuvântat de episcopul Andrei Şaguna. Costache Negri este cinstit de poporul român prin integrarea tricolorului ca parte componentă a costumului popular. Imaginile care urmează dovedesc aceasta.

Prof. Ilie FURDUIU

 

 

Bibliografie

1. Pericle Marinescu, Costache Negri

2. M. Mihalache, Cuza Vodă

3. Şt. Meteş, Relaţiile lui Şaguna cu românii din Principate