Memoria documentelor
Jurămāntul colonelului
Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859, īn cadrul Adunării Elective, ca
Domn al Moldovei.
Jur īn numele Prea Sfintei Treimi şi īn faţa Ţării mele, că voi păzi cu
sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios
constituţiei īn textul şi īn spiritul ei, că īn toată domnia mea voi
veghea la respectarea legilor pentru toţi şi īn toate, uitānd toată
prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce
m-a urāt, neavānd dinaintea ochilor mei, decāt binele şi fericirea
naţiei romāne. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor!
Al. I. Cuza şi Napoleon al
III-lea

Scrisoarea lui
Al. I. Cuza către Napoleon al III-lea, īmpăratul Franţei, referitoare la
reformele politice şi situaţia internă şi externă a ţării şi sprijinul
Franţei.
Bucureşti, 21
octombrie 1865
Sire,
Cīnd
Maiestatea Voastră a purtat armatele sale īn Crimeea, popoarele dunărene
au aclamat drapelul francez cu entuziasm. Eu am fost convins, īn ce mă
priveşte, că o idee mare, o idee napoleoniană, a inspirat această
glorioasă faptă. Am īntrevăzut un scop multiplu, demn de Franţa, demn de
cel căreia EA i-a īncredinţat destinele sale: a respinge proiecte
ameninţătoare pentru echilibrul european, a reīnvia Orientul prin
principiul naţionalităţilor si a arunca īn această lume veche seminţele
fecunde ale progresului. Tratatul de la Paris a venit curīnd să confirme
speranţele noastre. Constituirea politică a Moldovei şi Valahiei şi
viitorul poporului romān vor primi serioase garanţii.
Această nouă
stare de lucruri cerea un om nou concetăţenii mei mi-au īncredinţat
această grea sarcină. Am acceptat-o ca pe o datorie şi cu convingerea că
voi fi īncurajat, susţinut de cel căruia īi scriu, cu Romānia
recunoscătoare, iniţiativa unei renovaţii politice atīt de preţioase
pentru ţara mea.
M-am pus cu
curaj pe muncă;
am găsit Principatele dezorganizate, autoritatea slăbită, finanţele īn
dezordine, moravurile politice care purtau amprenta coruptă a
ocupaţiilor străine, spiritele agitate, obosite, puţine resurse īn
lucruri şi oameni, cu ambiţiile unui mare popor şi pasiuni politice
surde la orice sfat de prudenţă. Pe de o parte trebuie să organizezi, cu
instrumente insuficiente, pe de alta, trebuie să ţii treaz patriotismul
romānilor, impunīnd limite īnţelepte aspiraţiilor arzătoare ale
spiritului naţional.
După şase ani
de eforturi şi de muncă neīntreruptă, am oare dreptul de a mă arăta
complet satisfăcut de rezultatele obţinute?
Evident,
nu. Nu vreau să pretind că
guvernul meu a fost lipsit de greşeli, că am smuls toate
abuzurile, că am vindecat toate rănile, că reorganizarea ţării este
terminată. Cred chiar că aş fi putut să fac mai mult şi mai bine, dacă
n-aş fi fost īmpiedicat de oarecare complicaţii ale Constituţiei dată
Principatelor Unite şi dacă n-ar fi trebuit să mă preocup fără
īncetare de obstacolele create, parcă intenţionat, īn calea mea de
puterile vecine care văd tot timpul cu ochi răi dezvoltarea
prosperităţii Romāniei şi mai ales expansiunea peste frontierele lor a
ideilor civilizatoare ale Occidentului.
Īn aceasta,
Sire, stă secretul acestor īncurcături şi acestor agitaţii care par să
fi descurajat pe susţinătorii noştri cei mai plăcuţi. Exemplul Greciei,
după mai mult de
treizeci de ani de monarhie constituţională, poate totuşi să demonstreze
că nu este deloc posibil să se improvizeze reorganizarea unui stat,
hărţuit de influenţe externe, nici să se improvizeze educaţia politică a
unui popor făcīn-du-l să treacă brusc de la un regim patriarhal la un
sistem de guvernămīnt pe care nu-l admite temperamentul unor naţiuni,
chiar dintre cele mai civilizate.
Din fericire,
progresul are legi invincibile, īn ciuda dificultăţilor, cu toată lipsa
noastră de experienţă, īn ciuda greşelilor noastre, Romānia a pornit
īnainte.
Am fost
destul de fericit să realizez unirea, visul secular al romānilor, pentru
a restitui ţării
mele a cincea parte din teritoriul său uzurpat de călugării
străini; am făcut dintr-un milion ţărani clăcaşi, un milion de
proprietari şi cetăţeni. Am promulgat coduri, copiate după Codul lui
Napoleon, care stabilesc realmente egalitatea tuturor īn faţa legii şi
drepturi egale pentru toţi īn familie, care impun căsătoria civilă şi
pun frīu divorţului. Am dat drept de proprietate străinilor.
Administraţia justiţiei, care lasă mult de dorit, s-a ameliorat
sub influenţa Curţii de casaţie. Reorganizarea finanţelor noastre,
supusă la īncercări pe care le cred premature, n-a putut răspunde
aşteptărilor mele; Curtea de conturi şi Casa de consemnaţiuni vor
asigura reuşita reformelor devenite foarte urgente. Am făcut
instrucţiunea primară obligatorie şi gratuită, am instituit sistemul
zecimal, am creat spitale, şcoli pe care Maiestatea Voastră imperială a
binevoit să le onoreze cu īncurajările sale. Am mărit căile noastre de
comunicaţii; am construit poduri care lipseau aproape peste tot; o linie
de patru sute de kilometri de cale ferată este īn construcţie, o alta va
fi construită in primăvară. Sīnt īn preajma concesionării
privilegiului unei Bănci naţionale, īn sfīrşit, am voit ca forţele
noastre naţionale să fie organizate īn mod serios, capabile să
menţină īn orice ocazie liniştea internă, capabile să-şi ia īn mod
onorabil locul lor dacă īmprejurările, īntotdeauna posibile, ar ameninţa
un imperiu pe care armatele Franţei l-au consolidat şi de soarta căruia
destinele noastre sīnt strīns unite. La alegerea mea, Principatele Unite
nu posedau decīt patru sau cinci mii de puşti ruseşti, datīnd din timpul
domniei īmpărătesei Caterina şi vreo zece tunuri fără valoare de
provenienţă turcă, rusă şi austriacă. Praf de puşcă, proiectile, gloanţe
nu ne veneau decīt din Austria; nu puteam trage nici un foc de puşcă
fără permisiunea sa. Am astăzi şaptezeci de mii de puşti ghintuite
cumpărate īn Franţa; douăzeci şi cinci de mii de puşti neghintuite, pe
care le datoresc generozităţii Maiestăţii Voastre imperiale, au fost
distribuite comunelor, īn care am constituit un serviciu de gardă care
dă populaţiei rurale obişnuinţa armelor pregătind-o pentru orice
eveniment, pentru apărarea căminelor lor. Artileria mea numără şaptezeci
şi două de tunuri ghintuite, construite īn Franţa, după modele franceze.
Acolo unde n-am găsit decīt trei mii de oameni abia, daţi exclusiv de
către clasa ţăranilor, prost īnarmaţi, prost echipaţi, obişnuiţi numai
cu comandamentele ruseşti sau austriece, am astăzi douăsprezece mii de
grăniceri, opt mii jandarmi pedeştri şi călare şi o armată regulată de
douăzeci de mii de oameni, recrutaţi din toate clasele societăţii, bine
īnarmaţi, bine echipaţi, susceptibilă a fi mărită prin rezervele noastre
duble la triplul efectivului său normal, şi formată la marea şcoală a
principiilor militare ale Franţei. Am creat o topitorie, ateliere de
construcţie şi reparaţie, īn care fabricăm echipajele noastre,
proiectilele, praful de puşcă, gloanţele (capsulele) şi care sīnt din
plin suficiente pentru nevoile noastre. O manutanţă va completa īn
curīnd ansamblul instituţiilor noastre. Aceste realizări considerabile
au impus pentru moment ţării sacrificii mari pe care concursul patriotic
al poporului ne-a permis să le suportăm fără a īncărcă prea mult bugetul
statului.
Iată ce am
făcut, Sire. Sub
imperiul acestor noi idei pe care le-am trezit, al acestor instituţii
noi pe care le-am creat, educaţia politică a ţării a progresat īn mod
vizibil. Trebuie să ne amintim ce a fost altădată īn Moldova şi Valahia
şi să vedem ce au devenit ele pentru a aprecia marile schimbări care
s-au realizat.
Timp de
aproape un secol, Sire, Principatele au fost prada străinilor, cīnd un
loc de trecere, cīnd un cīmp de bătălie pentru armatele Austriei, Rusiei
sau Turciei, aproape īntotdeauna ocupate militar şi devenind atunci un
centru de intrigi ale căror fire le ţineau unele puteri īntotdeauna
ostile intereselor noastre şi o piaţă banală unde se negociau prăzile
noastre pentru a īmbogăţi Fanarul sau a combate influenţa occidentală īn
Orient. Cu veniturile noastre şi pe pămīntul nostru, Rusia, stăpīnă
atunci a Principatelor, a format īn 1854 această legiune greco-slavă.
Mai am nevoie să
spun cīt au apăsat aceste īncercări
teribile asupra ţării atīt din punct de vedere moral cit şi din punct de
vedere material? Astăzi, Sire, graţie sprijinului Vostru generos,
romānii au o existenţă politică, au conştiinţa drepturilor şi datoriilor
lor, sīnt puţini cei care nu au roşit pentru protecţia străină, pe care
au mai căutat-o acum cīţiva ani ca o onoare. Īntr-un cuvīnt, Sire,
poporul romān trăieşte de acum īnainte propria sa viaţă: el este romān
şi nimic altceva decīt romān.
Orice spirit
imparţial va recunoaşte că, de şase ani, Romānia a văzut realizīndu-se
transformări mari şi fericite. Aceste transformări nu s-au realizat
numai prin eforturile mele şi nu exagerez deloc expresia gīndului meu,
raportīnd toate succesele puternicii protecţii a Maiestăţii Voastre
imperiale. La fiecare oră grea a domniei mele, m-am simţit susţinut de
mina Franţei şi m-am obişnuit să cred, Sire, că am fost unul din
modestele instrumente ale acestei mari politici, de care se leagă, sper,
viitorul ţării mele. Toate actele mele au fost măsurate cu această
convingere şi cu datoriile pe care mi le impuneau. Maiestatea Voastră
imperială nu va fi uitat că am primit şi urmat cu exactitate sfaturile
sale īn momentul īn care războiul Italiei a trezit aspiraţii atīt de
arzătoare īn Europa orientală. Contīnd tot pe sprijinul Maiestăţii
Voastre imperiale am īndrăznit eu să stabilesc, pe Dunăre, principii
politice, fonda instituţii sociale care au tăiat o prăpastie īntre
Romānia şi vechii săi protectori şi care au
deschis ţării mele calea progresului.
Dar de cītva
timp mă simt oprit, Sire, īn mijlocul sarcinii mele, şi rog pe
Maiestatea Voastră imperială să-mi permită să-i expun īn mod sincer ceea
ce cred despre dificultăţile pe care le īntīmpin. Fost-am oare prea
curajos? N-am crezut oare prea mult īn forţele ţării mele şi īn valoarea
instrumentelor de care dispun? Sīnt oare eu īnsumi la nivelul rolului
īnalt pe care providenţa mi l-a īncredinţat? Nu ştiu! Dar mi se pare că
simpatiile dobīndite pīnă acum de Romānia şi de persoana mea s-au răcit.
Indicii vagi mi-au dezvăluit deja această situaţie cīnd Monitorul a
publicat, īn două rīnduri, īn cursul lunii septembrie, rīnduri
descurajante, īn care aş fi putut vedea, īn ordinea de idei care să
conducă, un fel de avertisment foarte părintesc al Maiestăţii Voastre
imperiale, dar care au trebuit să fie şi au fost primite cu o
satisfacţie puţin deghizată de guvernele vecine şi cu o dureroasă emoţie
de ţară.
Ce vederi au
inspirat aceste rīnduri ? Nu-mi este permis să mă opresc nici un moment
asupra combinaţiilor recomandate de presa Austriei asupra acestor
calcule care fac din Principatele Unite, obiectul unei compensaţii
teritoriale. Niciodată n-as fi crezut, nici un romān n-ar vrea să
creadă, că existenţa naţionalităţii romāne independente poate fi
sacrificată atīta timp cīt glasul īmpăratului Napoleon va fi
preponderent īn lume.
Dar, s-ar
putea, Sire, ca vederile Maiestăţii
Voastre imperiale să fi
obosit din cauza spectacolului acestor lupte interne care nu īncetează
să īmpiedice dezvoltarea prosperităţii noastre, s-ar putea ca, neputīnd
judeca decīt după rezultate, Maiestatea Voastră imperială să aprecieze
că autoritatea mea personală este insuficientă pentru a domina intrigile
partidelor şi a dejuca dorinţele de posesiune din afară. Dacă aşa crede
Maiestatea Voastră imperială, dacă ea socoate că Romānia trebuie să fie
īncredinţată, fără pericol pentru autonomia sa, unor mīini mai abile
decīt ale mele, eu sīnt gata, Sire, să cobor de pe tron.
Maiestatea
Voastră imperială să fie convinsă de sinceritatea spuselor mele. Nu mă
supun nici descurajărilor, nici fricii, afecţiunea poporului romān şi
caracterul meu mă apără de aceste slăbiciuni. Voi fi fericit, Sire, să
accept orice aranjament pe care Maiestatea Voastră imperială īl va
socoti favorabil intereselor Romāniei, de a-mi da concursul la orice
combinaţie care ar fi onorată de sufragiul Maiestăţii Voastre imperiale
şi care ar răspunde de viitorul ţării mele. Voi intra cu plăcere īn
viaţa privată lăsīnd un tron pe care nici nu l-am visat, nici căutat, pe
care nu l-am datorat decīt stimei compatrioţilor mei şi pe care nu l-am
acceptat, de la īnceput decīt ca o penibilă povară. Nu-mi va rămīne
nimic de dorit, Sire, dacă retragerea mea poate consolida independenţa
Romāniei, da garanţii reale prosperităţii mele şi să-mi asigure stima
Maiestăţii Voastre imperiale.
Īncrederea
fără rezerve pe
care o arăt Maiestăţii Voastre imperiale o va aduce pe a sa, īndrăznesc
să sper. Numai īmpăratului Napoleon trebuie şi vreau să-i cer un sfat.
Răspunsul vostru, Sire, va fi, nu mă īndoiesc, o nouă dovadă a
constantei Voastre solicitudini pentru ţara mea şi vin cu o profundă
īncredere, īn această īmprejurare solemnă, să solicit puternica
protecţie a Maiestăţii Voastre imperiale pentru poporul romān.
Vă rog, Sire, să primiţi
expresia respectului şi devotamentului cu care sīnt
al Maiestăţii
Voastre imperiale
Sire,
prea umil şi prea plecat servitor,
A. I.
Cuza
Călcarea
de la Palat
Ale nopţei valuri negre pe
pămānt se coborāse,
Clopotul īn
vini suna,
Anunţānd īn Capitală ora
tristă ce venise
Pe trădare a
deştepta.
Turnurile
nfiorate, zguduindu-şi temelia,
S-aplecau
spre a şopti;
Sentinela credincioasă
presimţindu-şi mişelia,
Fără voie se
roşi.
Din instinct
ostaşu-n sine astă dată se-ndoieşte,
Despre
jurămāntu-i chiar,
Căci nu ştie unde-l duce
şeful care-i aminteşte
Ora unui scop
barbar.
Ici şi colo
cāte o umbră se strecoară, ocoleşte
Īntunericul
cătānd;
Totul tace, şi-n tăcerea ce
oroarea povesteşte,
Zbirii se aud
rīzānd.
Īn palat li-e
victima, care-i dispreţuise,
Sigur de al
său popor,
Din palat ei vor să smulgă
pe cel care pregătise
Māndrul ţării
viitor.
Trădători
fărde ruşine, cutezarea vă e mare!
Ştiţi voi
răul ce ni-l daţi?
Ştiţi c-ambiţiunei voastre
celei fără de hotare,
Un popor
sacrificaţi!
Jurămāntul şi
onoarea nu sunt decīt o minciună,
Ziceţi voi,
cutezători!
Cela ce-ţi plăteşte crima,
cel ce-ţi dă leafa mai bună,
Este zeul ce
adori.
Profitānd de
ignoranţă, mānjind fără ruşinare
Junii nobili
de noroi,
Aţi tārāt ca şi bacanta
după voi pe fata mare,
Trădători,
pigmei, strigoi!
Ora trei şi
jumătate bate gravă, dar silită
De infamii
ce-o aştept;
Trădătorii stau la pāndă,
dar cu faţa lor pierită
Şi cu
agonia-n piept. . .
Un moment. .
. Şi-nverşunarea īn palat īi năpusteşte
Cu pistoalele
īn māini;
Coridoarele sunt pline, uşa
nu se-mpotriveşte :
Pe victimă
sunt stăpīni.
Epoletul
Romāniei, Suveranul trist priveşte
Şi atunci
braţul hotărīt,
Arm-asvārle jos din mānă
şi-n durerea lui rosteşte:
O! păcat!
cāt v-am iubit!
Mă-ncredeam
īn voi ca-n mine după-atātea-ncercări grele
Īnsă azi voi
mă trădaţ!
Şi-acea pată ce o puneţi
pe stindardul ţării mele
Nu uitaţi să
o spălaţi.
Nu deplāng a
mea iubire, binefaceri numeroase,
Ce mereu
v-am arătat;
Nu deplāng decīt ruşinea
unei crime odioase,
Care spada
va-ntinat.
Din popor
născut, ursita m-aşeză pe tronul ţării;
Īn popor mă voi īntoarce
cu un nume nepătat;
Cetăţean ca şi cānd soarta
īmi dă scaunul puterii;
Să trăiască Romānia, voi
striga neīncetat!
Astfel brav, plin de
mărire, Suveranul Romāniei,
Liniştit, descinde scara
īnsoţit de-ai săi călăi,
Fără-a murmura īn contra
demonilor infamiei,
Ce veniră să insulte pe
Alecsandru Ioan Īntăi.
Īn zări clopotul răsună cu
lugubra sa bocire
Ca să facă
cunoscut
La poporul ce se-ntreabă
că, trădat de-a lui oştire,
Domnul Cuza
a căzut!
.............................................
Iar voi,
trădători ai ţarii, sbiri ai intrigei străine,
Hoţi de
noapte, vānzători;
Nu-ncetaţi de a conrupe,
inimi rele şi meschine,
Junii noştri,
luptători.
Răsculaţi
prin mārşăvie spiritele viţioase,
Cum tiranii
noştri vor;
Săturaţi cu bani, cu
posturi gurile nesăţioase
Şi ambiţiunea
lor.
Īnsă cugetaţi
că, mīine, pe-ale voastre reci morminte,
Cīnd se vor
opri īn loc
Fiii voştri
să vă plāngă, cānd īşi vor aduce aminte,
Vă vor blestema cu foc.
.................................................
Cugetări
amare, negre, O! fugiţi, fugiţi departe,
Şi lăsaţi-ne
a spera;
Romānia mai trăieşte, şi-e
scris să aibă parte
Mult mai
demnă pentru ea!
Īn zadar
duşmanii ţării se īncearcă să lovească
Ne-ncetat prin sbirii lor;
Un piept ce
de mii de-atacuri a ştiut să se ferească
Va fi tot īnvingător.
Gloria şi māndrul nume ce
Romānu-n frunte poartă
De-atāţi secoli nu s-a
şters;
După-atītea
suferinţe, cu aşa amară soartă,
Romānia tot a mers.
Salutare dar
speranţă! astăzi gloria, străbună
Ne īndeamnă a
spera:
Zile dalbe şi senine, dup-o
crāncenă furtună
Vin durere-a
alina.
Sīnt doi ani
de suferinţe, demni şi bravi ostaşi ai ţării,
De cīnd zi şi
noapte, voi
Aţi secat īn mii de lupte
cupa neagră a durerii
Cu virtutea
de eroi.
Căci e crud
şi-amar destinul celui ce-i dator s-asculte
Şi să dea
viaţa sa,
Cānd acela ce ordonă, vine
poate să-l insulte,
Şi mai rău
decāt aşa.
Bravi ostaşi,
cei cu credinţă, īnchinaţi-vă la-altare,
Şi rugaţi pe
Dumnezeu
Ca să ia din corpul nostru
pe acei ce la trădare
Vă īndeamnă
tot mereu:
Pe acei ce
infamia i-a īmpins ca să voiască,
Īn ambiţiunea
lor,
Ca să treacă de exemple
şi-ntre voi să cucerească
Numele de
salvator.
Rugămintea
voastră cerul o va primi de bună,
Ca tot lucrul
ce e drept
Şi el poate să inspire cu
virtutea cea străbună
Pe acei
care-o aştept.
Pe aceia cari speră īn a
cerului răsplată,
Ce curīnd va
umili
Pe ăşti superbi fii ai
trădării, cari port pe ei o pată
Ce nu-i lasă
a trăi.
Căci e sigur
că acela ce odată prin trădare
A voit a se
sui,
Māine pot fără-ndoială să
mai cerce o vānzare,
Şi a lor
crimi a reīnnoi!
GH. BARONZI
tc ""
11 februarie
1866 11 februarie 2013
COMEMORĂM
DETRONAREA, DE CĂTRE STRĂINI, A IUBITULUI PRINŢ AL UNIRII, AL.I. CUZA
Greu de găsit īn
īntreaga Istorie naţională un episod la fel de dureros şi īnconjurat de
mister, precum abdicarea forţată a primului lider modern de etnie pur
romānească.
Īn noaptea de 11
februarie 1866, Al.I. Cuza a fost silit să abdice, ca urmare a
conjuraţiei pregătite de Monstruoasa Coaliţie.
Aceasta era
formată din conservatori şi liberali radicali, nemulţumiţi de reformele
in stil occidental ale domnitorului, unii dintre ei temāndu-se că vor fi
desproprietăriţi īn folosul ţăranilor. S-a format o Locotenenţă
Domnească, compusă din Lascăr Catargiu (reprezentant al Moldovei şi al
conservatorilor), generalul Nicolae Golescu (reprezentant al Munteniei
şi al liberalilor) şi colonelul Nicolae Haralambie (reprezentantul
Armatei), precum şi un guvern provizoriu condus de Ion Ghica
(prim-ministru şi ministru de Externe).
La orele 5
dimineaţa, a pătruns īn palat un grup de ofiţeri cu pistoalele in mină,
silindu-l pe domnitor să semneze abdicarea. Liniştit, fără să riposteze,
deşi ar fi putut să se opună, avānd pistoalele pe noptieră, a acceptat
cererea şi, fiindcă n-a avut la īndemānă un pupitru, a semnat pe spatele
căpitanului Pilat, care avea să se fălească mai tārziu de misiune şi,
apoi, să se ruşineze, regretānd fapta. Le-a spus doar să citească
conţinutul Noi, Alexandru I. Cuza, conform dorinţei naţiunii īntregi şi
angajamentului ce am luat la suirea pe tron, depun, astăzi, 11 februarie
1866, cārma guvernului īn māna unei Locotenenţe Domneşti şi a unui
minister ales de popor. Ulterior, a fost obligat să se īmbrace īn haine
civile şi a fost scos din palat, printre două rānduri de soldaţi, care
primiseră ordin strict să stea īntorşi cu spatele pentru a nu-l vedea pe
fostul domn. Atāt de mari erau temerile complotiştilor īn privinţa unei
eventuale reacţii violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani
īmproprietăriţi de Cuza. A trecut printre soldaţi şi s-a urcat in
trăsura lui Ion Ghica, numit prim-ministru şi dus sub pază īntr-o
direcţie necunoscută. La pornirea trăsurii, căpitanul Costescu a tras un
foc de pistol, pentru ca toţi cei interesaţi să ştie că acţiunea s-a
īncheiat cu succes. Īn acest timp, avea loc un mare zaiafet la reşedinţa
īnaltului dregător C.A. Rosetti, vizavi de Curtea Domnească, unde
protipendada Capitalei petrecea. Auzind pocnetul, petrecăreţii au
transformat balul intr-un mare banchet cu urale, cupe de şampanie, ocări
şi cereri de pedepsire a arestatului, pentru īndepărtarea căruia,
emisarii lor, in frunte cu Anastasie Panu, se plānseseră, fără efect, pe
la īnaltele scaune europene, īncă de prin 1864 şi cheltuiseră o mulţime
de galbeni, punānd la cale felurite mişcări. A doua zi, fostului
domnitor i s-a permis să plece spre Austria, de unde n-a revenit
niciodată.
Modul īn care
s-au precipitat şi desfăşurat faptele ridică interesanta īntrebare: cum
ar fi evoluat Statul Romān dacă Domnul Unirii rămānea pe tron şi
consolida probabil un regat?
Dialog scris īntre
ex-domnitorul Al. I. Cuza şi Carol I
Valoarea unor
astfel de documente ni se pare deosebită.
Schimbul de
scrisori dintre domnitorul răsplătit cu titlul de prinţ pentru ilustrul
act naţional săvārşit sub conducerea lui, cu prinţul Carol de
Hohenzollern, aruncă o lumină clară asupra īmprejurărilor obiective care
l-au adus pe noul Domnitor pe tron.
Din rāndurile
scrisorii protocolare şi plină de eleganţă, reies cu prisosinţă
superioritatea şi demnitatea, caracteristice lui Cuza Vodă.
Nu īntāmplător
s-au creat īn jurul lui atātea legende, nu īntāmplător a fost expresia
unei generaţii atāt de strălucite.
Principe,
Graba cu care
am părăsit Principatele nu mi-a īngăduit să rezolv diversele afaceri a
căror situaţie interesează īn mod special averea mea personală. Pe de
altă parte, eu sīnt obligat să apar īntr-un proces īn care este
amestecat şi numele meu şi care solicită prezenţa mea indispensabilă īn
ţară. Din cauza acestor probleme am intenţia să mă reīntorc cit de
curīnd posibil īn Moldova, la moşia mea, Ruginoasa. [.
. .]
Referitor la
această problemă, Principe, permiteţi-mi a vă spune toate gīndurile
mele, ca să previn toate interpretările care ar putea să fie date
reīntoarcerii mele īn Moldova. Este o datorie impusă de caracterul meu
şi trecutul meu, fie ca cetăţean, fie ca principe domnitor,
Īn 1857, īn
divanul Ad-hoc din Moldova, am fost unul dintre primii deputaţi care am
exprimat şi semnat voinţa ţării mele pentru unirea cu Muntenia [. . .]
Mai tīrziu,
īn 1859, voturile unanime ale celor două adunări mi-au acordat dubla
coroană a Romāniei. Ridicat pe acest tron pentru care n-am avut deloc
ambiţie, am declarat imediat şi īn mod solemn că voi pune onoarea mea şi
gloria mea la temelia realizării voinţei poporului romān.
Fiecare ştie
īn Romānia, că nu am ezitat deloc să formulez acest angajament īntr-o
scrisoare adresată imediat a doua zi după alegerea mea Sublimei Porţi şi
Puterilor garante; demersurile mele n-au
fost deloc apreciate atunci
şi eu a trebuit să aştept o perioadă mai propice. Cel puţin, sīnt
fericit că eu am reuşit să realizez Unirea Principatelor, să fac
din trei milioane de aserviţi, trei milioane de proprietari, să redau
ţării 1/5 din pămīnturile sale uzurpate de clerul grec al mănăstirilor
īnchinate, să dau tuturor romānilor, fără excepţie, dreptul electoral,
de care o imensă majoritate a naţiunii era īn mod injust lipsită, punīnd
bazele unei egalităţi civile şi politice etc., īn sfīrşit, să realizez
īn fapt, aproape toate dorinţele Divanului Ad-hoc, din 1857 [. ..]
Alteţa
Voastră a putut urmări īn documentele mele linia constantă a acestei
preocupări [. . .]
Două luni mai
tīrziu, cu ocazia deschiderii sesiunii Corpurilor Legiuitoare, mesajul
meu a reamintit Romānilor promisiunile, mele
din 1859: oricine ar fi
alături de voi, am spus eu reprezentanţilor naţiunii, eu voi fi
īntotdeauna cu ţara pentru ţară, fără alt mobil decīt voinţa naţională
şi marile interese ale Romāniei. Vreau să fie bine īnţeles că niciodată
persoana mea nu va fi un obstacol īn calea evenimentelor care ar
putea permite consolidarea edificiului politic la ale cărui fundamente
eu am contribuit. Īn Alexandru Ioan I Principele Romāniei, romānii vor
regăsi totdeauna pe colonelul Cuza, acelaşi colonel Cuza, care fiind
ales deja Principe īn Moldova, declara īn mod oficial puterilor Garante,
primind şi coroana Munteniei, că el acceptă această dublă alegere
ca o expresie incontestabilă şi neclintită a voinţei naţionale īn
scopul Unirii, dar accepta numai ca un păstrător sacru [. . .]
Revenind
ca simplu
cetăţean īn ţara mea, nu doresc altceva decīt ca īmpreună cu familia mea
să pot duce o existenţă conformă nevoilor şi poziţiei mele. M-aş simţi
foarte fericit, Principe, dacă īntr-o zi aş avea plăcerea să va transmit
īn mod personal asigurarea sentimentelor mele.
Paris, 16
aprilie 1867
Prinţ Al. I.
Cuza.
Iată şi răspunsul pe care
Carol I i-1 trimite lui Alexandru Ioan Cuza la Paris :
Prinţul
meu,
Am primit
scrisoarea pe care aţi binevoit să
mi-o adresaţi şi vreau să
vă răspund la aceasta eu īnsumi, cu o sinceritate egală celei a
dumneavoastră.
Departe de a
pune la īndoială bunele voastre intenţii, sīnt convins că dorinţa
voastră de a reveni īn Romānia se datorează numai intereselor personale,
şi că prin prezenţa, voastră aici ţara cīştigă īn plus, un bun cetăţean.
Cu acest gīnd am făcut cunoscută cererea voastră Consiliului meu de
Miniştri.
Consiliul a
considerat, Prinţul meu, că după ce a trebuit să părăsiţi teritoriul
romānesc īn urma evenimentelor politice atīt de grave, este mai īnţelept
din partea dumneavoastră să nu vă grăbiţi a reveni īn ţara!
Mi se pare că pentru
interesul dumneavoastră şi pentru a evita toate eventualele situaţii
dezagreabile este mai nimerit să prelungiţi şederea dumneavoastră īn
străinătate.
Sīnt
īncredinţat, dealtfel, Prinţul meu, că aceste consideraţii, alături de
patriotismul arzător care vă animă, vă vor conduce la ideea renunţării
de bună voie la proiectul dumneavoastră actual.
Vă rog,
Prinţul meu, să credeţi īn sentimentele mele şi īn marea consideraţie ce
v-o port.
Devotatul
dumneavoastră,
Carol I
Cotroceni
2/14 iunie 1867.
E cazul să ne amintim cu
această ocazie despre scrisoarea lui Alexandru Cuza, fiul fostului domn,
īn care acesta, cu inima sfāşiată, arăta lui Alexandru Beldiman
realităţile anilor de după moartea lui Cuza, mărturisind că nici tatăl
său şi nici el nu şi-au mai īnsuşit rolul de pretendenţi la domnie, dar
socoteşte că dinastia străină, cu toate consecinţele ce le-a avut asupra
destinelor naţiunii, impune īnceperea unor lupte pentru īnlăturarea ei.
Trebuie să
se ştie, scria fiul
lui Cuza, că nu luptaţi, că nu luptăm, dacă voieşti, pentru o
persoană, nici contra unei persoane, ci pentru un principiu, acel
principiu măreţ pe care l-aţi definit atīt de bine īn programul vostru,
cīnd aţi zis: Neatīrnarea neamului romānesc de jugul străin sub
orice formă s-ar īnfăţişa.
Extrase din: Scrinurile regilor de Eugen Teodoru (de ec. I. Străjan);
publicaţia Romānia Mare, Nr. 1181/15 febr. 2013
|
|