România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Planurile lui Bogdan Petriceicu Haşdeu – o iconografie a infinitului

 

Am avut multe întâlniri de suflet cu Bogdan Petriceicu Haşdeu. Şi el mă primea cu amabilitate în frumoasa lui casă-monument, construită cu multă trudă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dăruindu-mi generos din zestrea sa intelectuală. Pe parcursul celor 5 ani de studii la Universitatea noastră din Cahul m-am tot adăpat la moştenirea lui şi de fiecare dată mă convingeam de cuvintele-epigraf, găsite în monografia „B. P. Haşdeu – lingvist şi filolog” de Cicerone Poghirc: „A citit atât de mult, încât te întrebi, cum de a mai avut timp să şi scrie, şi a scris atât de mult, încât abia ai timp să-i citeşti opera”. De fapt planurile lui B. P. Haşdeu au fost o iconografie a infinitului.

M-a fascinat profund personalitatea remarcabilă a culturii şi literaturii naţionale. De ce? Mai întâi că trăiesc şi învăţ în Cahul, iar numele lui e legat cu sudul republicii, căci marele savant şi scriitor şi-a purtat paşii şi condeiul pe meleagurile cahulene. Dar m-am înspăimântat, când citisem undeva: „Din mediul familial, B. P. Haşdeu a moştenit o înclinaţie deosebită pentru însuşirea limbilor. Tadeu-Haşdeu (bunelul) cunoştea câteva limbi: polona, rusa, franceza, latina, greaca; Alexandru Haşdeu (tata) – latina, greaca, franceza, spaniola, rusa, polona, ceha, neogreaca; iar Bogdan i-a întrecut mult pe predecesorii săi (bunelul şi tata) cunoscând douăzeci şi şase de limbi”. Am mai meditat şi m-am gândit, că ar fi bine să cunosc mai profund comoara lăsată de B. P. Haşdeu. Şi am pus mâna pe creion şi am început să „şterg colbul de pe cronice bătrâne”, intrând în vastul labirint haşdeian.

Cahulul are nişte fire invizibile strâns legate de personalitatea lui B.P. Haşdeu. În anul 1858 era numit judecător de Cahul, măi târziu a fost deputat de Bolgrad, a scris măreaţa operă „Ioan Vodă cel Cumplit”, în care se menţionează locurile Cahul, Bolgrad, Reni, Cartal şi chiar vestita luptă de la Cahul al marelui patriot împotriva agarenilor turci. Din dragoste faţă de fiica sa Iulia aici s-a zidit un liceu pentru fete, iar la Cristineşti o bibliotecă, tot în Cahul a fost liceul pentru băieţi „Ioan Voievod”, iar astăzi avem liceul Teoretic „Ioan Vodă cel Cumplit”, unde îşi fac studiile adolescenţi, contemporani, cultivând dragostea faţă de baştină. Tot la Cahul avem Teatrul muzical dramatic, ce poartă acelaşi nume vestit. M-am gândit că trăitorii Cahulului ar trebui să cunoască mai profund această mare figură din istoria culturii şi literaturii noastre şi ar fi bine să-l pomenim la cei 175 de ani de veşnicie. Şi să zicem şi noi ca marele Nicolae Iorga: „A fost frumos, a fost iubit, a fost mândru, a gustat larg din mierea cerească a gloriei; os de Domn, s-a visat Domn el însuşi...”.

Între anii 1867-1871 este ales deputat de Bolgrad şi Cahul. Ca deputat lupta pentru adevăr, pentru dreptate şi pentru propăşirea ţării. El acuza guvernul, care avea o atitudine prea servilă faţă de Rusia şi Austro-Ungaria. Pentru aceasta a fost învinuit că ar fi venit în ţară ca „agent al guvernului ţarist”, dar Haşdeu combate insinuarea, câştigând aplauzele publicului.

Un rol important pentru formarea personalităţii lui B. P. Haşdeu au avut deplasările cu carcater de studii. Înţeleptul domnitor Alexandru Ioan Cuza îl trimite în Polonia să cerceteze bibliotecile şi arhivele, apoi face călătorii la Viena, în Ungaria, Serbia, Boemia, Bavaria, Franţa etc. Are aceleaşi scopuri. Din aceste călătorii se întorcea încărcat ca o albină cu documente şi mărturii istorice şi lingvistice unicale în studiile fundamentale din acele vremuri. De asemenea face cunoştinţă cu minţile înaintate ale savanţilor din ţările frecventate. Este ales membru al Academiei Regale din Belgrad, membru al Societăţii lingvistice din Paris, al Societăţii americane din Baltimore, al Academiei din New York, al Academiei imperiale de ştiinţe din Sankt-Petersburg şi al multor altor societăţi şi academii. Numele lui B. P. Haşdeu îl găsim în enciclopediile din Anglia, Italia, Franţa, Germania şi altele.

Într-adevăr, Haşdeu a iubit istoria noastră. El ne-a lăsat monografia „Ioan Vodă cel Cumplit”, drama istorică „Răzvan şi Vidra”, „Istoria critică a românilor”, „Cine au fost dacii?”, „Goţii şi gepizii în Dacia”, „Ştefan cel Mare şi Italia”, studii despre Nicolae Spătaru Milescu, despre mitropolitul Dosoftei etc. În cartea „Amintiri din lumea literară” de Eugeniu Speranţa găsim articolul „Bogdan Petriceicu Haşdeu – Amintiri, mărturii, documente”. Speranţa l-a cunoscut personal. El ne aminteşte de studiul lui Haşdeu „Basarabilor”. „O lucrare de o uimitoare erudiţie, construită după un plan care pretindea o mare concentrare şi multă dibăcie în arta argumentării”. Ar fi o mare descoperire pentru un istoric de azi să găsească acest studiu, poate măcar cu argumentele lui B. P. Haşdeu am putea convinge istoricii rătăciţi de azi.

 Haşdeu a fost cel dintâi care a pus filologia românească pe baze cu adevărat ştiinţifice. Dar pentru a deveni un filolog bun era nevoie de cunoştinţe profunde lingvistice. Dacă ar fi să dăm prioritate domeniilor sale de preocupări, apoi centrul lui de greutate va cădea pe filologie. Despre importanţa colaborării dintre lingvistică şi istorie savantul zice: „Când e vorba de începutul popoarelor şi de epoci întunecoase din viaţa lor, orice studiu exclusiv istoric duce la încheieri greşite; la încheieri greşite nu mai puţin duce studiul exclusiv lingvistic. Pentru a nimeri adevărul sau măcar a ne apropia de adevăr, trebuie neapărat un studiu paralel istorico-lingvistic. Un text istoric se întăreşte printr-un fapt lingvistic sau viceversa. Ambele urmărite pe o cale strâns metodică, atunci şi numai atunci adevărul e găsit”.

Atunci când învăţa la Harkov, el caută să dovedească lumii întregi, că este român, căci străinii erau curioşi să afle, cum a ajuns prin aulele universităţii. Şi atunci el declara:

„Eu din români îmi trag sorgintea.

C-o sfântă dragoste-i iubesc

Şi pentru tot ce-i românesc,

Oricând şi braţele şi mintea

Şi sufletul mi le jertfesc”.

A aprecia personalitatea lui B. P. Haşdeu e o chestiune dificilă, dar credem că spusele lui sunt convingătoare, ce fel de om a fost el:

„Mulţi proşti au zis şi-o să mai zică:

Haşdeu n-a isprăvit nimică...

Mulţi proşti atâta foc de cată

Tot ce-a greşit Haşdeu vreodată:

O fac cu rost şi fără rost

O fi, n-o fi, e sigur una:

Haşdeu muncise totdeauna

Şi n-a fost niciodată - prost .”

Alexandru TECUCI, asis. univ.;Vera FOCŞA, masterand

Universitatea de Stat „B. P. Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova