România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Ascendenţa aromână a lui Lucian Blaga

Moscopole şi mitul exodului  (*)

 

În majoritatea studiilor biografice, monografice şi autobiografice există adesea referinţe la rădăcinile aromâneşti ale poetului Lucian Blaga, a cărui familie pe linie maternă îşi avea obârşiile în legendara cetate Moscopole. Acest oraş fabulos, cu 72 de biserici, 12.000 de case şi 70.000 de suflete -  cum spun cronicile vremii - era comparabil, ca putere economică şi notorietate culturală în secolul al XVIII-lea, cu Veneţia şi Viena. Considerat a doua metropolă după Constantinopol ca autoritate,  Moscopole era celebră în Balcani şi în întreaga lume răsăriteană. Aşezarea din sudul-estul Albaniei, al cărei nume se traduce prin „oraşul oierilor”, se afla pe un platou muntos, la o înălţime de 1200 de metri, la sud-vest de lacul Ohrid şi se distingea printr-o prosperitate evidentă şi o spiritualitate aparte, fiind adesea apreciată ca o fortăreaţă a ortodoxismului.

Mulţi dintre înaintaşii lui Blaga, atât din partea mamei care se numeau Moga şi care se trăgeau din Moscopole, cât şi ai tatălui, au aparţinut clerului. Primul între preoţii menţionaţi în cartea de memorii a Leliei Rugescu (1) – aceasta fiind nepoata lui Blaga, fiica surorii lui mai mari, Letiţia - este Gheorghe Moga, ce apare în documentele vremii în anul 1715. La rândul lor, fiul lui Gheorghe Moga, Ion, apoi nepoţii, Zaharia şi Vasile Moga, au îmbrăcat sutana preoţească, Vasile devenind episcopul românilor ortodocşi din Transilvania. Pe linie maternă au fost 22 de clerici, după care neamul Moga începe să îmbrăţişeze alte meserii, precum acelea de medici, profesori, învăţători, avocaţi, cercetători. Preotul Zaharia este tatăl Anei Moga, născută în 1859, mama poetului din Lancrăm, care s-a căsătorit tot cu un preot, Isidor Blaga. Cum ştim, însuşi scriitorul Lucian Blaga a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea, în perioada 1914–1916, luându-şi licenţa în 1917.

Această ramură Moga era de origine macedo-română sau aromână şi plecase din Moscopole în veacul al XVIII-lea. Blaga recunoaşte aceste origini în cartea sa de memorii, Hronicul şi cântecul vârstelor (2) : “Mama era substanţa activă în jurul căreia luau înfăţişare palpabilă toate rânduielile vieţii noastre. Aşa o ştiam cel puţin noi — copiii. În tinereţe fusese o femeie frumoasă, de-o frumuseţe ce nu avea deloc conştiinţă de sine. Cât mă priveşte, nu-mi aduc aminte de ea decât ca de-o femeie mai în vârstă, cu mişcări apăsate, ca de-o arătare adusă puţin din spate, cu părul cărunt, apoi ireal de alb şi ochii mari de basm. Avea în sângele ei o ascendenţă macedoneană. Strămoşii ei, din familia Moga, ce a dat neamului mulţi preoţi şi un episcop, veniseră în Ardeal din Macedonia, pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea, după reprimarea de către turci a unei răscoale şi după arderea acelei Moscopole, cetate balcanică de strălucită faimă, ce întreţinea impunătoare legături de comerţ şi de cultură cu Veneţia”.

De asmenea, poetul şi prozatorul Teohar Mihadaş, aromân, apropiat al lui Blaga, mărturiseşte că Mama poetului se trăgea dintr-o familie de aromâni, pe nume Moga, dintre acelea care s-au stabilit în Transilvania, după arderea de către turci a frumosului oraş prosper, un fel de mini-Neapole al Balcanilor, Moscopole (care se tălmăceşte: „oraşul oierilor“), precum atâtea altele. Poetul îşi amintea cu mândrie de stirpea sa macedoromână şi  îmi mărturisea că dorea să meargă la locurile de naştere ale înaintaşilor lui după mamă şi să scrie, după o anumită şedere acolo, o mare baladă despre arderea luminosului oraş distrus de turci, Moscopole” (3).

 

Aromânii moscopoleni

Însă, revenind la istoria oraşului Moscopole, trebuie amintit că aromânii populau o regiune mult mai mare din vechea Macedonie, în prezent ei aflându-se răsfiraţi în Grecia, Albania, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Bulgaria, România, dar şi în Austria, Ungaria, Germania ş.a., unde au emigrat din motive religioase sau economice. Dialectul aromân pe care îl vorbesc se află pe lista limbilor aflate în pericol, din cauza numărului din ce în ce mai mic de vorbitori. Însă, spune istoricul german Johann Thunmann care a vizitat Moscopole si a scris o istorie a aromânilor în 1774, toţi locuitorii de aici vorbeau aromâna, dar cunoşteau şi greaca, limba bisericii, pe care o foloseau şi la        încheierea contractelor. Moscopolenii se mândreau în veacul al XVIII-lea nu numai cu cele peste 70 de biserici ale lor, cu Academia, tipografia, atelierele şi prăvăliile lor fastuoase, dar şi cu casele din piatră, placate cu marmură, cu etaj, verandă şi acoperiş de ţiglă, cu apă curentă şi canalizare. Mai mult, ei construiseră un întreg apeduct acoperit cu ceramică, prin care curgea laptele proaspăt, muls de la oi, până la centrul de prelucrare din oraş.

Irina Nicolau, aromâncă, eseistă, etnolog, fost director al Muzeului Ţăranului Român, subliniază în cartea sa Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, publicată la Editura Ars Docendi din Bucureşti, în 2001: „Femeile purtau rochii scumpe din atlasuri, catifele, brocarturi, şaluri persane, podoabe de aur şi argint şi măturau casele cu mături împodobite cu mahmudele. De mâncat se mânca frumos la masă, cu tacâmuri de aur şi argint, farfuriile erau de faianţă italienească pentru că Italia era aproape, oglinzile erau veneţiene din acelaşi motiv. De fapt, sobri şi cumpătaţi, aromânii se lasă uneori ispitiţi de lucrurile rafinate şi preţioase”.

Bogăţia însă le-a adus şi distrugerea, după cum scriu cronicile timpului. Moscopole a căzut pradă pârjolului, urii şi atacurilor musulmane care au culminat cu cel de la 1760, când oraşul a fost trecut prin foc si sabie. Cei care au supravieţuit au emigrat în Grecia, Serbia, România, Bulgaria, Austria, Ungaria.

 

Biserica: centrul lumii

Pentru moscopoleni, biserica a fost centrul lumii lor. Satele erau întemeiate în jurul lăcaşurilor, în funcţie de care îşi clădeau apoi casele, fântânile, şcolile şi troiţele. Drumurile de negustori şi ciobani se întretăiau prin curtea bisericii, unde ei veneau şi se rugau, punându-şi  sufletul şi nădejdea în Dumnezeu. Credinţa i-a întărit întotdeauna pe moscopoleni, crucea la care s-au închinat fiind şi raţiunea supravieţuirii acestora. Îndârjirea şi tăria cu care şi-au apărat valorile şi fiinţa le-au făcut pe femeile aromânce să-şi tatueze pe frunte semnul crucii pentru a rezista fanatismului musulman şi pentru a-l mărturisi pe Hristos şi dincolo de moarte. Petre Ţuţea, filosoful naţionalist-creştin care i-a cunoscut bine, îi  spunea lui Marin Preda: “Domnule Preda, macedo-românii nu sunt români,  sunt super-români, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi dumneata, pe lângă ei, avem forţa  domestică de raţe. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temniţă. Îi băteau  până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă”.

Deşi au fost vremuri strâmbe, când Moscopole a fost ars din temelii, iar ortodocşii s-au risipit în  cele patru zări, când comuniştii mai apoi le-au distrus bisericile şi le-au interzis să se închine la icoane ori să respecte ritualurile strămoşeşti, ei şi-au  făcut rugăciunile în gând, într-o tainică şi directă legătură cu Dumnezeu.

Din cele peste 70 de biserici, s-au mai păstrat doar şase, cinci regăsindu-se pe lista primelor 100 monumente aflate în pericol de dispariţie. Moscopole  cel de azi se numeste Voskopoja şi este doar un sătuc de munte în districtul Korcea. În prezent, urmaşii vechilor aromâni se întorc la ruinele vechii Moscopole şi la bisericile părinteşti, reclădindu-şi din piatra munţilor şi a fostelor case satul, neamul, istoria.

Aromânii de azi sunt conştienţi şi mândri de faptul că Lucian Blaga este unul din neamul lor. De aceea, iubit, venerat, adoptat, ei l-au transpus în grai armânesc pe poetul Luminii, transpuneri realizate de Ionel Zeană, Hristu Cândroveanu, Apostol N. Caciuperi, Dumitru Pariza, Constantin Stere.

Spiritul strămoşilor Moga, plecaţi din Moscopole şi stabiliţi în Transilvania, se întâlneşte prin intermediul dialectului cu spiritul poetului Blaga care şi-a dorit să cunoască aceste locuri de legendă, dense, pline de credinţă. Că este Lancrăm sau Moscopole, satul este centrul lumii, punctul unic, vatra, obârşia. Iar el reprezintă un spaţiu al cunoaşterii luciferice şi paradisiace, iar  Moscopole depune mărturie în acest sens. Moştenirea creştinească, venită pe filiera familiei şi a şcolii, a potenţat creaţia lui Blaga, chit că ea a fost criticată din postura teologului de părintele Dumitru Stăniloaie (5). Este foarte complexă această polemică şi nu intrăm în detalii, pentru că filosoful religios, tributar raţiunii, se raportează nedogmatic, prin interpretări originale, la un absolut revelat. El este preocupat de creştinismul ortodox din raţiuni artistice şi, probabil, genetice, să spunem aşa. Astăzi, Moscopole se întoarce acasă încet-încet, căci mulţi aromâni revin în vechea cetate, ocazional, de pe toate meridianele pământului sau îşi stabilesc reşedinţe de vacanţă aici. Ei şi-au ales ca praznic identitar ziua de 23 mai sau 15 august, când vin din toate colţurile lumii şi sărbătoresc împreună în Voskopoja (Moscopole) sau în comunităţile unde locuiesc. Ziua de 23 mai a fost ziua în care mulţi moscopoleni au plecat în pribegie, în urma incendierii cetăţii de către musulmani, în 1760. Puternicul neam de oameni liberi al aromânilor şi-a păstrat credinţa în ciuda tuturor suferinţelor pe care le-a avut de îndurat, Moscopole devenind una dintre cele mai glorioase fortăreţe ale Ortodoxiei.

      Maria Oprea (Dobrescu)

      S.D., Anul I, Literatură, 2012/2013

      Cond. şt. prof. univ. dr. Silviu Angelescu

 

Note

(*) Lucrarea a fost prezentată la Simpozionul „Opera lui Lucian Blaga în contextul valorilor culturale ale umanităţii” din cadrul Festivalului  Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia XXXIII (9 – 11 mai 2013)

1.Volumul biografic al Leliei Rugescu, pe care l-am evocat, se numeşte Cu Lucian Blaga şi a fost publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca în 1985.

2.Lucian, Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor, reeditat de Humanitas în anul 2012

3.Fragmentul citat este din volumul lui Ionel Oprişan, Lucian Blaga printre contemporani, dialoguri adnotate, Editura Minerva, Bucureşti, 1987.

4.Irina Nicolau, Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2001

5.Dumitru Stăniloaie, în celebrul volum Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie din 1942 şi reeditat de Editura Paideia în 1992

 

Bibliografie

1. Alucăi, Aurora, Lucian Blaga, 1895-1961. Bibliografie, Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară, 1979

2. Bălu, Ion, Lucian Blaga, Bucureşti, Editura Albatros, 1986

3. Bălu, Ion, Dorli Blaga, Blaga supravegheat de Securitate, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1999

4. Bălu, Ion, Viaţa lui Lucian Blaga, Fundaţia Culturală Libra, 4 volume, 1995-1999

5. Micu, Dumitru, Lirica lui Blaga, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967

6. Blaga, Lucian, Hronicul şi cântecul vîrstelor; Editura Humanitas,  2012

7. Blaga, Lucian, Opere; antologie, prefaţă, tabel cronologic şi bibliografie de George Gană, Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Bucureşti , Editura Albatros, 1980, 2 vol.

8. Blaga, Lucian, Poemele luminii; ediţie bibliofilă îngrijită de Alexandru Condeescu, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 1995

9. Braga, Corin, Lucian Blaga. Geneza lumilor posibile, Iaşi, Institutul European, 1998

10. Gană, George, Opera literară a lui Lucian Blaga, Bucureşti, Editura Minerva, 1976

11. Haciu, A.N., Aromânii. Comerţ, industrie, arte, expansiune, civilizaţie, Editura Cartea Armână, Constanţa, 2003

12. Micu, Dumitru, Estetica lui Lucian Blaga, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970

13. Micu, Dumitru, Lucian Blaga: autofăurirea prin logos, Bucureşti, Editura Constelaţii, 2003

14. Nicolau, Irina, Haide, bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2001

15. Oprişan, Ionel, Lucian Blaga printre contemporani, dialoguri adnotate, Editura Minerva, Bucureşti, 1987 (interviu cu Teohar Mihadaş ş.a.)

16. Papahagi, Tache, Dicţionarul dialectului aromân. General şi etimologic, Editura Academiei, Bucureşti, ediţia I 1963, ediţia a II-a 1974.

17. Pop, Ion, Lucian Blaga - universul liric, Bucureşti, Cartea Românească, 1981

18. Rugescu, Lelia, Cu Lucian Blaga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985

19. Saramandu, Nicolae, Studii aromâne şi meglenoromâne, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2003

20. Stăniloaie, Dumitru, Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie, Editura Paideia, 1992

21. Todoran, Eugen, Lucian Blaga, mitul dramatic, Timişoara, Facla, 1985

22. Vatamaniuc, Dimitrie, Lucian Blaga, 1895-1961. Biobibliografie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977

23. Zeană, Ionel,  Lucian Blaga, Puizii aleapti, Fayetteville, New York - Constanţa, 1995; ediţia II, postfaţă Hristu Cândroveanu, Bucureşti, 2000