|
Ascendenţa
aromână a lui Lucian Blaga
Moscopole
şi mitul exodului (*)
În majoritatea
studiilor biografice, monografice şi autobiografice există adesea
referinţe la rădăcinile aromâneşti ale poetului Lucian Blaga, a cărui
familie pe linie maternă îşi avea obârşiile în legendara cetate
Moscopole. Acest oraş fabulos, cu 72 de biserici, 12.000 de case şi
70.000 de suflete - cum spun cronicile vremii - era comparabil, ca
putere economică şi notorietate culturală în secolul al XVIII-lea, cu
Veneţia şi Viena. Considerat a doua metropolă după Constantinopol ca
autoritate, Moscopole era celebră în Balcani şi în întreaga lume
răsăriteană. Aşezarea din sudul-estul Albaniei, al cărei nume se traduce
prin „oraşul oierilor”, se afla pe un platou muntos, la o înălţime de
1200 de metri, la sud-vest de lacul Ohrid şi se distingea printr-o
prosperitate evidentă şi o spiritualitate aparte, fiind adesea apreciată
ca o fortăreaţă a ortodoxismului.
Mulţi dintre
înaintaşii lui Blaga, atât din partea mamei care se numeau Moga şi care
se trăgeau din Moscopole, cât şi ai tatălui, au aparţinut clerului.
Primul între preoţii menţionaţi în cartea de memorii a Leliei Rugescu
(1) – aceasta fiind nepoata lui Blaga, fiica surorii lui mai mari,
Letiţia - este Gheorghe Moga, ce apare în documentele vremii în anul
1715. La rândul lor, fiul lui Gheorghe Moga, Ion, apoi nepoţii, Zaharia
şi Vasile Moga, au îmbrăcat sutana preoţească, Vasile devenind episcopul
românilor ortodocşi din Transilvania. Pe linie maternă au fost 22 de
clerici, după care neamul Moga începe să îmbrăţişeze alte meserii,
precum acelea de medici, profesori, învăţători, avocaţi, cercetători.
Preotul Zaharia este tatăl Anei Moga, născută în 1859, mama poetului din
Lancrăm, care s-a căsătorit tot cu un preot, Isidor Blaga. Cum ştim,
însuşi scriitorul Lucian Blaga a urmat cursurile Facultăţii de Teologie
din Sibiu şi Oradea, în perioada 1914–1916, luându-şi licenţa în 1917.
Această ramură Moga
era de origine macedo-română sau aromână şi plecase din Moscopole în
veacul al XVIII-lea. Blaga recunoaşte aceste origini în cartea sa de
memorii, Hronicul şi cântecul vârstelor (2) : “Mama era
substanţa activă în jurul căreia luau înfăţişare palpabilă toate
rânduielile vieţii noastre. Aşa o ştiam cel puţin noi — copiii. În
tinereţe fusese o femeie frumoasă, de-o frumuseţe ce nu avea deloc
conştiinţă de sine. Cât mă priveşte, nu-mi aduc aminte de ea decât ca
de-o femeie mai în vârstă, cu mişcări apăsate, ca de-o arătare adusă
puţin din spate, cu părul cărunt, apoi ireal de alb şi ochii mari de
basm. Avea în sângele ei o ascendenţă macedoneană. Strămoşii ei, din
familia Moga, ce a dat neamului mulţi preoţi şi un episcop, veniseră în
Ardeal din Macedonia, pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea, după
reprimarea de către turci a unei răscoale şi după arderea acelei
Moscopole, cetate balcanică de strălucită faimă, ce întreţinea
impunătoare legături de comerţ şi de cultură cu Veneţia”.
De asmenea, poetul
şi prozatorul Teohar Mihadaş, aromân, apropiat al lui Blaga,
mărturiseşte că “Mama poetului se trăgea dintr-o familie de
aromâni, pe nume Moga, dintre acelea care s-au stabilit în Transilvania,
după arderea de către turci a frumosului oraş prosper, un fel de
mini-Neapole al Balcanilor, Moscopole (care se tălmăceşte: „oraşul
oierilor“), precum atâtea altele. Poetul îşi amintea cu mândrie de
stirpea sa macedoromână şi îmi mărturisea că dorea să meargă la
locurile de naştere ale înaintaşilor lui după mamă şi să scrie, după o
anumită şedere acolo, o mare baladă despre arderea luminosului oraş
distrus de turci, Moscopole”
(3).
Aromânii moscopoleni
Însă, revenind la
istoria oraşului Moscopole, trebuie amintit că aromânii populau o
regiune mult mai mare din vechea Macedonie, în prezent ei aflându-se
răsfiraţi în Grecia, Albania, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei,
Bulgaria, România, dar şi în Austria, Ungaria, Germania ş.a., unde au
emigrat din motive religioase sau economice. Dialectul aromân pe care îl
vorbesc se află pe lista limbilor aflate în pericol, din cauza numărului
din ce în ce mai mic de vorbitori. Însă, spune istoricul german Johann
Thunmann care a vizitat Moscopole si a scris o istorie a aromânilor în
1774, toţi locuitorii de aici vorbeau aromâna, dar cunoşteau şi greaca,
limba bisericii, pe care o foloseau şi la încheierea
contractelor. Moscopolenii se mândreau în veacul al XVIII-lea nu numai
cu cele peste 70 de biserici ale lor, cu Academia, tipografia,
atelierele şi prăvăliile lor fastuoase, dar şi cu casele din piatră,
placate cu marmură, cu etaj, verandă şi acoperiş de ţiglă, cu apă
curentă şi canalizare. Mai mult, ei construiseră un întreg apeduct
acoperit cu ceramică, prin care curgea laptele proaspăt, muls de la oi,
până la centrul de prelucrare din oraş.
Irina Nicolau,
aromâncă, eseistă, etnolog, fost director al Muzeului Ţăranului Român,
subliniază în cartea sa
Haide, bre! Incursiune
subiectivă în lumea aromânilor,
publicată la Editura Ars Docendi din Bucureşti, în 2001: „Femeile purtau
rochii scumpe din atlasuri, catifele, brocarturi, şaluri persane,
podoabe de aur şi argint şi măturau casele cu mături împodobite cu
mahmudele. De mâncat se mânca frumos la masă, cu tacâmuri de aur şi
argint, farfuriile erau de faianţă italienească pentru că Italia era
aproape, oglinzile erau veneţiene din acelaşi motiv. De fapt, sobri şi
cumpătaţi, aromânii se lasă uneori ispitiţi de lucrurile rafinate şi
preţioase”.
Bogăţia însă le-a
adus şi distrugerea, după cum scriu cronicile timpului. Moscopole a
căzut pradă pârjolului, urii şi atacurilor musulmane care au culminat cu
cel de la 1760, când oraşul a fost trecut prin foc si sabie. Cei care au
supravieţuit au emigrat în Grecia, Serbia, România, Bulgaria, Austria,
Ungaria.
Biserica:
centrul lumii
Pentru moscopoleni,
biserica a fost centrul lumii lor. Satele erau întemeiate în jurul
lăcaşurilor, în funcţie de care îşi clădeau apoi casele, fântânile,
şcolile şi troiţele. Drumurile de negustori şi ciobani se întretăiau
prin curtea bisericii, unde ei veneau şi se rugau, punându-şi sufletul
şi nădejdea în Dumnezeu. Credinţa i-a întărit întotdeauna pe moscopoleni,
crucea la care s-au închinat fiind şi raţiunea supravieţuirii acestora.
Îndârjirea şi tăria cu care şi-au apărat valorile şi fiinţa le-au făcut
pe femeile aromânce să-şi tatueze pe frunte semnul crucii pentru a
rezista fanatismului musulman şi pentru a-l mărturisi pe Hristos şi
dincolo de moarte. Petre Ţuţea, filosoful naţionalist-creştin care i-a
cunoscut bine, îi spunea lui Marin Preda: “Domnule Preda,
macedo-românii nu sunt români, sunt super-români, români absoluţi. Atât
de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi
dumneata, pe lângă ei, avem forţa domestică de raţe. Măcăim. Am stat cu
macedoromâni în temniţă. Îi băteau până îi omorau, dar ei nu declarau
nimic. Au o bărbăţie perfectă”.
Deşi au fost
vremuri strâmbe, când Moscopole a fost ars din temelii, iar ortodocşii
s-au risipit în cele patru zări, când comuniştii mai apoi le-au distrus
bisericile şi le-au interzis să se închine la icoane ori să respecte
ritualurile strămoşeşti, ei şi-au făcut rugăciunile în gând, într-o
tainică şi directă legătură cu Dumnezeu.
Din cele peste 70
de biserici, s-au mai păstrat doar şase, cinci regăsindu-se pe lista
primelor 100 monumente aflate în pericol de dispariţie. Moscopole cel
de azi se numeste Voskopoja şi este doar un sătuc de munte în districtul
Korcea. În prezent, urmaşii vechilor aromâni se întorc la ruinele
vechii Moscopole şi la bisericile părinteşti, reclădindu-şi din piatra
munţilor şi a fostelor case satul, neamul, istoria.
Aromânii de azi
sunt conştienţi şi mândri de faptul că Lucian Blaga este unul din neamul
lor. De aceea, iubit, venerat, adoptat, ei l-au transpus în grai
armânesc pe poetul Luminii, transpuneri realizate de Ionel Zeană, Hristu
Cândroveanu, Apostol N. Caciuperi, Dumitru Pariza, Constantin Stere.
Spiritul
strămoşilor Moga, plecaţi din Moscopole şi stabiliţi în Transilvania, se
întâlneşte prin intermediul dialectului cu spiritul poetului Blaga care
şi-a dorit să cunoască aceste locuri de legendă, dense, pline de
credinţă. Că este Lancrăm sau Moscopole, satul este centrul lumii,
punctul unic, vatra, obârşia. Iar el reprezintă un spaţiu al cunoaşterii
luciferice şi paradisiace, iar Moscopole depune mărturie în acest sens.
Moştenirea creştinească, venită pe filiera familiei şi a şcolii, a
potenţat creaţia lui Blaga, chit că ea a fost criticată din postura
teologului de părintele Dumitru Stăniloaie (5). Este foarte
complexă această polemică şi nu intrăm în detalii, pentru că filosoful religios, tributar raţiunii, se raportează
nedogmatic, prin interpretări originale, la un absolut revelat. El este
preocupat de creştinismul ortodox din raţiuni artistice şi, probabil,
genetice, să spunem aşa. Astăzi, Moscopole se întoarce acasă
încet-încet, căci mulţi aromâni revin în vechea cetate, ocazional, de pe
toate meridianele pământului sau îşi stabilesc reşedinţe de vacanţă
aici. Ei şi-au ales ca
praznic identitar ziua de 23 mai sau 15 august, când vin din toate
colţurile lumii şi sărbătoresc împreună în Voskopoja (Moscopole) sau în
comunităţile unde locuiesc. Ziua de 23 mai a fost ziua în care mulţi
moscopoleni au plecat în pribegie, în urma incendierii cetăţii de către
musulmani, în 1760. Puternicul neam de oameni liberi al aromânilor şi-a
păstrat credinţa în ciuda tuturor suferinţelor pe care le-a avut de
îndurat, Moscopole devenind una dintre cele mai glorioase fortăreţe ale
Ortodoxiei.
Maria
Oprea (Dobrescu)
S.D., Anul I,
Literatură, 2012/2013
Cond. şt. prof. univ.
dr. Silviu Angelescu
Note
(*)
Lucrarea a fost prezentată la Simpozionul
„Opera lui Lucian Blaga în contextul valorilor culturale ale umanităţii”
din cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, ediţia XXXIII (9
– 11 mai 2013)
1.Volumul biografic
al Leliei Rugescu, pe care l-am evocat, se numeşte Cu Lucian Blaga
şi a fost publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca în 1985.
2.Lucian, Blaga,
Hronicul şi cântecul vârstelor, reeditat de Humanitas în anul 2012
3.Fragmentul citat este din
volumul lui Ionel Oprişan, Lucian Blaga
printre contemporani, dialoguri adnotate,
Editura Minerva, Bucureşti, 1987.
4.Irina Nicolau, Haide, bre!
Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, Editura Ars Docendi,
Bucureşti, 2001
5.Dumitru
Stăniloaie, în celebrul volum Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de
creştinism şi ortodoxie din 1942 şi reeditat de Editura Paideia în 1992
Bibliografie
1. Alucăi, Aurora, Lucian
Blaga, 1895-1961. Bibliografie, Iaşi, Biblioteca Centrală
Universitară, 1979
2. Bălu, Ion, Lucian Blaga,
Bucureşti, Editura Albatros, 1986
3. Bălu, Ion, Dorli Blaga,
Blaga supravegheat de Securitate, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1999
4. Bălu, Ion, Viaţa lui
Lucian Blaga, Fundaţia Culturală Libra, 4 volume, 1995-1999
5. Micu, Dumitru, Lirica lui
Blaga, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967
6. Blaga, Lucian,
Hronicul şi cântecul vîrstelor; Editura Humanitas, 2012
7. Blaga, Lucian,
Opere;
antologie, prefaţă, tabel cronologic şi bibliografie de George Gană,
Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită, Bucureşti , Editura Albatros, 1980, 2
vol.
8. Blaga, Lucian, Poemele
luminii; ediţie bibliofilă îngrijită de Alexandru Condeescu,
Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, 1995
9. Braga, Corin, Lucian
Blaga. Geneza lumilor posibile, Iaşi, Institutul European, 1998
10. Gană, George, Opera
literară a lui Lucian Blaga, Bucureşti, Editura Minerva, 1976
11. Haciu, A.N., Aromânii.
Comerţ, industrie, arte, expansiune, civilizaţie, Editura Cartea
Armână, Constanţa, 2003
12. Micu, Dumitru, Estetica
lui Lucian Blaga, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970
13. Micu, Dumitru, Lucian
Blaga: autofăurirea prin logos, Bucureşti, Editura Constelaţii, 2003
14. Nicolau, Irina, Haide,
bre! Incursiune subiectivă în lumea aromânilor, Editura Ars Docendi,
Bucureşti, 2001
15. Oprişan, Ionel,
Lucian Blaga printre contemporani, dialoguri
adnotate, Editura Minerva,
Bucureşti, 1987 (interviu cu Teohar Mihadaş ş.a.)
16. Papahagi, Tache,
Dicţionarul dialectului aromân. General şi etimologic, Editura
Academiei, Bucureşti, ediţia I 1963, ediţia a II-a 1974.
17. Pop, Ion, Lucian Blaga -
universul liric, Bucureşti, Cartea Românească, 1981
18. Rugescu, Lelia, Cu Lucian
Blaga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985
19. Saramandu, Nicolae,
Studii aromâne şi meglenoromâne, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2003
20. Stăniloaie,
Dumitru, Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie,
Editura Paideia, 1992
21. Todoran, Eugen, Lucian
Blaga, mitul dramatic, Timişoara, Facla, 1985
22. Vatamaniuc, Dimitrie,
Lucian Blaga, 1895-1961. Biobibliografie, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977
23. Zeană,
Ionel, Lucian Blaga, Puizii aleapti, Fayetteville, New
York - Constanţa, 1995; ediţia II, postfaţă Hristu Cândroveanu,
Bucureşti, 2000
|
