România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Daci, vechi şi noi,

la Roma

 

Italia... la simpla incursiune după graniţa cu Slovenia, totul parcă se prezintă diferit. Inima Imperiului Roman şi-a lăsat amprenta economico-socială chiar până în ziua de azi. Este plin de câmpuri cufundate în culturi agricole bine organizate, sisteme de irigaţii pregătite de atac cu usturătoarele secete ce s-ar putea apropia, case îngrijite şi drumuri bătătorite parcă de paşii tropului legiunilor mereu în căutare de victorie. Roma e aici; oraşul ale cărui multe temple şi vile impunătoare au fost ridicate şi din aurul dacic capturat după anul 106 e.n. de către marele împărat învingător Marcus Ulpius Traianus.

Delegaţia noastră a fost formată din reprezentanţii Ligi Culturale Române şi ai Congresului Spiritualităţii Româneşti, oameni de seamă ai literaturii şi neamului românesc contemporan, unul dintre aceştia venindu-mi în minte prin cuvintele frumos îmbinate în spatele meu în autocar – Generalul Mircea Chelaru. A fost şi este o onoare deosebită să fiu cel mai tânăr membru al unei delegaţii ce şi-a lăsat amprenta istorică, la fel ca şi Badea Cârţan, la un eveniment deosebit şi, din păcate, prea uitat în rândul tinerilor ţării noastre, sărbătorirea a 1900 de ani de la dezvelirea Columnei lui Traian de la Roma. Simpozionul ştiinţific „Columna Traiană 1900 de ani” a fost organizat de Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, Ambasada României în Italia, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Primăria oraşului Zlatna”.

Odată ajunşi în Roma, duminica din 11 mai 2013 a reprezentat întâlnirea cu una din instituţiile reprezentative ale legăturii noastre ancestrale cu Roma, construită la iniţiativa lui Vasile Pârvan şi Duiliu Zamfirescu în perioada interbelică, şi anume Accademia di Romania. Delegaţia României, constituită din 14 membri, mult mai puţin decât la un meci de fotbal pe care l-am fi disputat cu AS Roma, a fost primită de dl. Director Mihai Bărbulescu şi de câţiva studenţi români ce locuiesc şi fac cercetare prin diferite burse câştigate. Fac un exerciţiu de sinceritate şi mărturisesc că nimeni nu mi-a vorbit la vreo oră de istorie în şcoală de importanţa unei astfel de instituţii în dezvoltarea identităţii naţionale prin interacţiuni culturale cu un stat ca Italia şi cu un oraş ca Roma. De asemenea, este dureros să realizez că societatea noastră şi implicit sistemul de învăţământ este structurat atât de bine, încât fără o voinţă autodidactică, omitem elemente culturale foarte importante, ce nu ne sunt prezentate de nimeni, nici măcar superficial. Or, cum să ne dezvoltăm idealul naţional şi mândria de neam românesc, dacă ne sunt ascunse şi omise elemente primordiale ale istoriei noastre?!

Judeţul Alba a grăit în Accademia di Romania prin doamna Melania Forosigan, dl. Ioan Străjan şi prin primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran. Emoţia pe care o simţeam în această locaţie cred că venea şi din faptul că parcă mă simţeam ca acasă, printre elemente româneşti, printre mii de cărţi extrem de valoroase create de minţile luminate ale poporului român. După toate formalităţile, m-am furişat în faţa instituţiei unde am observat chiar de la început un bust de dac impunător, era regele Decebal cu o forţă şi o expresivitate ce numai poza o poate explica.

Duminica ne-a găsit în Piaţa San Pietro unde Papa Francisco a ţinut slujbă în faţa miilor de oameni prezenţi. A urmat o vizită în Basilica di San Pietro (Basilica Sfântului Petru), unde bogăţia Bisericii Catolice îşi spune cu desăvârşire cuvântul, începând cu Pieta lui Michelangelo şi terminând cu altarul dominat de un baldachin din bronz al lui Bernini. Oriunde te-ai întoarce, eşti atras de un triumf al barocului roman dintr-o perioadă când Biserica Catolică nu dorea nimic altceva decât acapararea de prestigiu la nivel european.

Seara după cazare, lumea părea obosită şi fără dorinţa de a  mai vizita nimic. Nu puteam totuşi dormi ştiind că în apropierea mea se aflau nişte lucruri despre care numai în cărţi citisem, aşa că am pornit împreună cu domnul Străjan şi doamna Forosigan spre Coloseumul roman, locul cel mai popular din Roma. Odată ajunşi acolo, ochii mi-au fost mai mult atraşi de un alt monument despre care nu ştiam mare lucru şi care mi-a deschis puţin orizonturile istorice. Era Arcul de Triumf al lui Constantin, operă de artă a aniversăriivictoriei acestuia împotriva lui Maxentius, la podul Milvius, în anul 312 e.n. Foarte repede am observat plasate deasupra acestuia la înălţimea de aprox. 30 m, 8 statui de daci în mărime naturală, despre care am înţeles că ar fi provenit din Forul lui Traian. Aşadar am făcut următoarea legătură: la 100 m de staţia de metrou şi la 50 m de marele Coloseum roman, stau ridicaţi la 30 m statuile strămoşilor noştri, exprimând ceva extraordinar: DEMNITATEA şi ONOAREA poporului dac. A venit imediat întrebarea: care a fost motivul pentru care Constantin a pus tocmai 8 statui de daci pe monumentul care marca o victorie împotriva pretendentului la tronul Romei – Maxentius?! I-am relatat domnului Străjan în timp ce făceam poze că ar fi posibil ca la această bătălie să fi participat şi daci înrolaţi în armata lui Constantin. Dar atunci trebuie să ne întoarcem la însemnătatea retragerii aureliene din anii 271-275 e.n. şi să ne punem altă întrebare; întrebare pe care am luat-o de la B.P. Haşdeu ,,Perit-au dacii?”. Cum este posibil ca dacii să fie singurul popor venerat arhitectural de către romani, atât de Traian, cât şi de un oponent vehement al acestuia, Constantin-restauratorul creştinătăţii?! Sunt întrebări care ne dau şi răspunsuri logice - Dacia era de o importanţă economică, dar şi culturală uriaşă în Europa acelor vremuri. Personal consider că după anul 106 e.n. Roma a primit mai mult decât aur din Dacia. Roma a preluat o parte a culturii spirituale şi morale a dacilor. Dacii au fost pentru romani exemplul de identitate naţională şi de naţiune primitivă, un popor paşnic şi dornic de dezvoltare fără războaie, o seminţie unică la vremea aceea, oameni bravi şi harnici care înţelegeau viaţa prin abţinerea de la vicii şi prin legături spirituale bogate. 

Platon consemnează o discuţie dintre un medic trac şi Socrate prin care acesta îi explică faptul că zeul Zalmoxis îi învaţă pe traci-daci, „că toate lucrurile bune şi rele pentru om în întregul său curg de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, că de la cap la ochi, trebuie deci mai ales şi în primul rând să tămăduim izvorul răului ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului”.  Sufletul se vindeca cu descântece, aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înţelepciunea. Aşadar primul lucru care mi-a venit în minte după ce am citit acest pasaj din Dialogul Carmides a fost înţelegerea proverbului latin – Mens sana in corpore sano – de fapt atribuit lui Thales şi care se pare că reiese foarte clar din percepţia medicului trac.

Nu mi-am putut închipui că Roma găzduieşte sufletul neamului dac, că acolo sunt o multitudine de dovezi că noi suntem daci şi nu romani, că acolo s-a construit „împărăteasa de marmură a Europei” şi cu aurul din Munţii Apuseni... Seara de duminică 12 mai 2013 a fost o revelaţie şi trebuie să le mulţumesc celor doi ghizi şi oameni minunaţi care m-au însoţit atunci... doamna Forosigan şi domnul Străjan. Cea mai frumoasă seară pe care am petrecut-o vreodată într-o ţară străină!

Ziua de luni a fost, de asemenea, încărcată cu emoţie, odată ajunşi lângă dovada de atestare istorica în piatră a neamului românesc şi a bravei lupte cu Imperiul Roman condus de Traian. Columna lui Traian este un monument unic în lume, proiectat de Apollodor şi dedicat de Traian în cinstea câştigării războiului cu marea civilizaţie de aur a Daciei, condusă de bravul rege Decebal. Traian nu a construit un arc de triumf, ci un element care a mişcat emoţional şi cultural civilizaţiile lumii până în ziua de azi. El a vrut un monument unic peste care să fie sculptat în spirală fiecare moment al acestor campanii militare care a început la sud de Dunăre şi s-a terminat undeva la Ranisstorum, lângă Zlatna, cu prezentarea capului încă picurând cu sânge al marelui rege dac. Columna stârneşte admiraţia italienilor  cât şi a turiştilor din toată lumea, rezistând de-a lungul timpului, intemperiilor, războaielor şi cutremurelor. Tricolorul românesc s-a aşternut falnic în faţa Forului lui Traian şi a fost admirat timp de o oră de turiştii care priveau nedumeriţi cine sunt cei ce au reuşit să coboare în situl arheologic şi să atingă Columna. Un moment de o sensibilitate mare a fost să vedem că români plecaţi la muncă în Italia au observat tricolorul purtat de primarul Zlatnei şi au venit de îndată să ne salute cu o urmă de fericire în ochi şi dor de neam în suflete, dovadă că iubirea de neam şi identitatea naţionala a Daciei mari nu s-a pierdut!

Cu acest prilej reprezentanţii judeţului Alba au presărat pământ din ţară, la baza columnei lui Traian…

Tot în cursul acestei zile am ţinut neapărat să vizitam şi Muzeul Vatican, dar grupul a rămas doar la delegaţia din Alba Iulia, fiind singurii care am reuşit să ajungem şi în acest punct de însemnătate culturală foarte importantă în Vatican. Pentru mine punctul culminant al vizitei a fost reprezentat de Capela Sixtină, dar mai ales de o statuie impunătoare de Pilaetus – Dac, ce ne arunca o privire tristă, demnă şi gânditoare. Leonard Velcescu, în cercetarea lui legată de statuile dacice nu a omis această operă de arta şi chiar a clasat-o ca fiind cea mai mare statuie de dac găsită până acum.

Cred că această plimbare şi interacţiune culturală m-a determinat să fac o reconversie culturală şi să trec de la fondul meu latin în care am fost îndoctrinat de şcoală şi de marea majoritate a profesorilor de istorie pe care i-am cunoscut, la un fond mai puţin latin, la un fond traco-dacic. Oare să ne fi fost furată originalitatea neamului, să ne fi fost furată şi copiată de alte popoare cotropitoare, să se continue acest lucru şi în ziua de azi cu ideea de a acapara un spaţiu geografic care ne-a aparţinut nouă de mii de ani?! Acum înţeleg de ce aşa puţină atenţie când vine vorba de o descoperire extraordinară la Tărtăria sau la Turdaş-cultura Vincia etc.

Cred şi sper, că fiecare român, în înţelegerea idealului naţional şi în dezvoltarea identităţii naţionale, să ajungă măcar o dată la Roma lângă Columna lui Traian, pentru a face cunoştinţă fizică cu testamentul în piatră lăsat de Traian urmaşilor săi, în care elogiază un mare brav şi demn popor învins – DACII.                                 

       Tudor PONORAN