România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

RECENZIE

Gânduri din adânc 

- Veşti din Bucium -

 În condiţiile în care satele româneşti se depopulează într-un ritm îngrijorător, mergând uneori până la totala dispariţie a acestor aşezări milenare, în Bucium Poieni din judeţul Alba străluceşte o iniţiativă menită să atragă atenţia oamenilor spre lumea plină de frumuseţe şi farmec a satului de la munte, cu referire directă la satul Poieni.

În urmă cu doi ani, în luna mai din 2011, în preziua Sărbătorii narciselor de la Negrileasa, un vrednic fiu al satului, inginerul Nicolae Ţandrău ajutat de alţi oameni inimoşi pe care a ştiut cum să-i atragă şi să-i mobilizeze, a avut iniţiativa de a constitui Asociaţia Baia domnilor, denumirea asociaţiei făcând trimitere la o pagină de istorie a băieşilor de aici petrecută în 1886 printr-un conflict major cu o societate franceză ce exploata aurul din muntele Vulcoi. Mina principală era denumită de localnici Baia domnilor şi aşa i-a rămas numele.

Lansarea publică a asociaţiei a fost doar începutul unui alt lung şir de acţiuni în care domnul Nicolae Ţandrău s-a implicat, ca nimeni altul, pentru a demonstra că satul românesc nu moare, că Buciumul nostru drag trebuie să strălucească, dacă nu prin aurul de altădată, prin oamenii - mai valoroşi decât aurul - ce duc mai departe obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, mândria, adică „fala” dintotdeauna a buciumanilor.

Ştiam încă de pe atunci, din statut şi din program, că Asociaţia „Baia domnilor” intenţionează să realizeze un muzeu al mineritului şi o expoziţie etnografică, amândouă cu caracter permanent, obiective ce sunt acum în stadiu de finalizare sau chiar de inaugurare. Gândindu-ne la greutăţile unui astfel de demers, putem afirma că s-a realizat aproape „imposibilul”, pentru care preşedintele asociaţiei şi toţi cei care şi-au adus contribuţia la o astfel de realizare  merită aprecierea şi stima întregii comunităţi, stima tuturor buciumanilor.

În dreptul pieţii (peste vale) din Bucium Poieni s-au săpat în munte trei galerii de mină a câte opt metri fiecare cu armătura specifică diferitelor perioade de exploatare şi cu uneltele sau utilajele corespunzătoare. Aici este deja şi va fi un Muzeu al mineritului. Într-o clădire alăturată, ce nu este încă terminată, asociaţia şi-a propus să organizeze o expoziţie etnografică. Amândouă obiectivele vor avea un caracter permanent.  

Pe lângă îndrăzneţele iniţiative amintite, Nicolae Ţandrău, la întâlnirea de bilanţ după doi ani, ne surprinde azi, în modul cel mai plăcut, prin ipostaza de poet cu un volum de versuri de factură clasică ce îşi trag seva din poezia lui Coşbuc şi din cea a lui Octavian Goga,  având însă specific parfumul satului de munte, mireasma de răşină şi mirosul de minereu.

Titlul volumului „Gânduri din adânc” are o dublă semnificaţie; gândurile autorului din adâncurile minei, cugetările lui despre satul natal, despre „dulce şi amar”, despre viaţa buciumanilor de altădată, trăiri exprimate prin poeziile din prima parte a volumului ce poartă titlul „Gânduri, gânduri” pentru că în continuare trăirile autorului pornesc, de data aceasta, dintr-un alt „adânc”, din adâncul sufletului şi al inimii prin „Dedicaţii pentru ai mei” şi prin „Dedicaţii pentru colegi” aşa cum sunt intitulate următoarele două capitole ce sistematizează poeziile.

Volumul te atrage, te cucereşte, de la prima atingere prin ediţia sa de lux, prin coperta cu imaginea unei galerii, pe un fond roşu invadat de întunericul adâncului unde  luminează palid o lampă, mai atrage prin titlul cărţii scris cu un auriu strălucitor, simbolizând aurul Apusenilor. Paginile scrise, versurile,  sunt intercalate cu numeroase fotografii color sau alb-negru - de foarte bună calitate – ce au menirea de a da  o mai mare forţă de penetrare a cuvântului spre inima şi gândul cititorului.

Autorul  deschide volumul, cum nu se putea mai frumos, cu poezia „Satul meu” pe care îl personifică, i se adresează în mod direct:

„Satul meu, eşti ţara mea, / Veci de veci să dăinuieşti, / Să ne-aduni cu dragostea / Datinilor strămoşeşti.”    

În poezia „Gânduri din adânc” se derulează aspecte din întreaga istorie, „de peste două mii de ani” a oamenilor din Buciumani.

„Viaţa cea adevărară, / Fost-a plină de durere. /  Munca grea, fără răsplată, / La străini făcea avere.”

După strofa de încheiere a acestei poezii, de emoţie şi nostalgie, din ochiul cititorului, mai ales buciuman, cu siguranţă va cădea o lacrimă pe pagina 19 a cărţii, fiindcă aici scrie:

Pentru noi a mai rămas, / Mândrul port, vestita fală, / Şteampurile fără glas, / Case vechi, piaţa goală.”  

Printr-un joc de cuvinte, Z-Bucium este intitulată poezia ce cu fiecare strofă derulează imagini reprezentative de epocă, în alb-negru, din viaţa satului natal pe parcursul vremurilor. Titlul Z-Bucium este cuvântul cheie, miezul poeziei. Totul se păstrează în memoria apei, în memoria izvoarelor: „Mai târziu am învăţat / Şi am putut să îmi explic, / Cum memoria unui sat / În-apa văii stă, ca-n stick.” Multe lucruri şi întâmplări cunosc apele şi le şoptesc prin glasul lor, pentru cei ce le ştiu desluşi tainicul murmur. Autorul înţelege deplin glasul apei ce trece prin faţa casei: „Mi-a mai spus că ea adună / Lacrimi grele din Vulcoi, / Zeama norilor când tună, / Şi nectarul de la flori.”

În întregul volum întâlnim, ba ici, ba acolo, figuri de mineri asupra cărora Nicolae Ţandrău îşi îndreaptă atenţia, îi aduce în scenă, din „lumea lor fără de cer” cu adânc respect şi mare dragoste. Lor le dedică o poezie specială intitulată „Odă.” Băieşii de altădată, minerii de acum sunt eroii anonimi ai adâncurilor ce prin sacrificiul lor creează bogăţiile lumii. „Cei ce sfredelesc adâncul / Sunt minerii curajoşi. / Îşi pun viaţa în pericol, / Joacă rol de albatroşi.”… Antiteza următoare dă glas unor „gânduri din adânc”, aşa cum sună titlul volumului: „Dacă la-mpăraţi e tronul / Bucuria cea mai mare, / La mineri este filonul / Şi lumina de la soare.” (Odă, p. 86)

Fiecare poezie are un mesaj bine exprimat iar tematica lor este atât de variată şi de cuprinzătoare încât acest volum ar putea purta şi un subtitlu, pe acela de „Contribuţii la monografia satului”.

Şi poeziile dedicate familiei din ciclul „Dedicaţii pentru ai mei” se pot încadra perfect aici, deoarece oamenii, familiile formate din părinţi, copii, nepoţi şi bunici, dau viaţă satului, numai prin ei se simte pulsul vieţii. Atât versurile cât şi fotografiile prezintă familii de oameni vrednici în momente importante ale vieţii cum ar fi: nunta, botezul, pensionarea, întâlnirile familiale, ceremoniile ocazionale. Aceeaşi animaţie se simte şi în „Dedicaţii pentru colegi” subintitulate „(şarje prieteneşti)” unde ne întâlnim cu geologi, mecanici, cu lucrători la aprovizionare, la contabilitate, la foraj, din multe-multe puncte de lucru.

Deşi, încă de la început, autorul, cu modestie, mărturiseşte că „Versurile ce urmează / N-au pretenţii literare”, Nicolae Ţandrău foloseşte cu destulă îndemânare figuri de stil de mare efect. În „Dulce şi amar” ne surprind două metafore dintre cele mai neaşteptate; Vulcoiul şi Corabia sunt „două coşniţi veşnic noi”, evident, pline de miere, pentru aurul lor, iar gura minei este „urdinişul” de piatră prin care intră şi ies băieşii. Sens metaforic au şi cuvintele „rădăcină” şi „grădină” din strofa următoare: „Cel ce scrie-aceste versuri / Are aceeaşi rădăcină. / Stăpânit de-aceleaşi gânduri, / Vrea să fim toţi o grădină.” (din poezia Gând aniversar, Lui Tavi).

Multe versuri, mai cu seamă cele adresate rudelor sau nepoţilor, au un iz didactic, moralizator, dar sfaturile, îndemnurile, sunt de o adâncă înţelepciune. Iată un gând adresat „de ziua lui Zenu”: „Iată astăzi ce vă spun: / Să păstraţi cu străşnicie, / Fiind lucrul cel mai bun, / Sentimentul de frăţie.”

Autorul foloseşte cu succes umorul fin mai ales atunci când se referă la cuscre: „Nu fi trist şi ai răbdare, / Că nici cuscra nu-i scutită, / Se gândeşte tot mai tare, / C-o să cânte… răguşită.”

Cartea lansată azi, Gânduri din adânc, autor Nicolae Ţăndrău, plină de substanţă şi bogat ilustrată, devenită document istoric încă de la apariţie şi a cărei valoare va fi în continuă creştere, va intra pentru totdeauna în zestrea culturală a comunei Bucium.  Cu ea se vor mândri şi o vor răsfoi cu nostalgie peste ani şi ani, multe generaţii de buciumani.

                                 „Carte frumoasă,

                              cinste cui te-a scris!”

                                   

Ioan  BEMBEA

Bucium Poieni, 18 mai 2013