|
RECENZIE
Gânduri din adânc
- Veşti din Bucium -
În condiţiile în care satele
româneşti se depopulează într-un ritm îngrijorător, mergând uneori până
la totala dispariţie a acestor aşezări milenare, în Bucium Poieni din
judeţul Alba străluceşte o iniţiativă menită să atragă atenţia oamenilor
spre lumea plină de frumuseţe şi farmec a satului de la munte, cu
referire directă la satul Poieni.
În urmă cu doi ani, în luna mai din
2011, în preziua Sărbătorii narciselor de la Negrileasa, un vrednic fiu
al satului, inginerul Nicolae Ţandrău ajutat de alţi oameni inimoşi pe
care a ştiut cum să-i atragă şi să-i mobilizeze, a avut iniţiativa de a
constitui Asociaţia Baia domnilor, denumirea asociaţiei făcând
trimitere la o pagină de istorie a băieşilor de aici petrecută în 1886
printr-un conflict major cu o societate franceză ce exploata aurul din
muntele Vulcoi. Mina principală era denumită de localnici Baia
domnilor şi aşa i-a rămas numele.
Lansarea publică a asociaţiei a fost
doar începutul unui alt lung şir de acţiuni în care domnul Nicolae
Ţandrău s-a implicat, ca nimeni altul, pentru a demonstra că satul
românesc nu moare, că Buciumul nostru drag trebuie să strălucească, dacă
nu prin aurul de altădată, prin oamenii - mai valoroşi decât aurul - ce
duc mai departe obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, mândria, adică
„fala” dintotdeauna a buciumanilor.
Ştiam încă de pe atunci, din statut
şi din program, că Asociaţia „Baia domnilor” intenţionează să
realizeze un muzeu al mineritului şi o expoziţie etnografică, amândouă
cu caracter permanent, obiective ce sunt acum în stadiu de finalizare
sau chiar de inaugurare. Gândindu-ne la greutăţile unui astfel de
demers, putem afirma că s-a realizat aproape „imposibilul”, pentru care
preşedintele asociaţiei şi toţi cei care şi-au adus contribuţia la o
astfel de realizare merită aprecierea şi stima întregii comunităţi,
stima tuturor buciumanilor.
În dreptul pieţii (peste vale) din
Bucium Poieni s-au săpat în munte trei galerii de mină a câte opt metri
fiecare cu armătura specifică diferitelor perioade de exploatare şi cu
uneltele sau utilajele corespunzătoare. Aici este deja şi va fi un
Muzeu al mineritului. Într-o clădire alăturată, ce nu este încă
terminată, asociaţia şi-a propus să organizeze o expoziţie etnografică.
Amândouă obiectivele vor avea un caracter permanent.
Pe lângă îndrăzneţele iniţiative
amintite, Nicolae Ţandrău, la întâlnirea de bilanţ după doi ani, ne
surprinde azi, în modul cel mai plăcut, prin ipostaza de poet cu un
volum de versuri de factură clasică ce îşi trag seva din poezia lui
Coşbuc şi din cea a lui Octavian Goga, având însă specific parfumul
satului de munte, mireasma de răşină şi mirosul de minereu.
Titlul volumului „Gânduri din
adânc” are o dublă semnificaţie; gândurile autorului din
adâncurile minei, cugetările lui despre satul natal, despre „dulce şi
amar”, despre viaţa buciumanilor de altădată, trăiri exprimate prin
poeziile din prima parte a volumului ce poartă titlul „Gânduri, gânduri”
pentru că în continuare trăirile autorului pornesc, de data aceasta,
dintr-un alt „adânc”, din adâncul sufletului şi al inimii prin
„Dedicaţii pentru ai mei” şi prin „Dedicaţii pentru colegi” aşa cum sunt
intitulate următoarele două capitole ce sistematizează poeziile.
Volumul te atrage, te cucereşte, de
la prima atingere prin ediţia sa de lux, prin coperta cu imaginea unei
galerii, pe un fond roşu invadat de întunericul adâncului unde
luminează palid o lampă, mai atrage prin titlul cărţii scris cu un auriu
strălucitor, simbolizând aurul Apusenilor. Paginile scrise, versurile,
sunt intercalate cu numeroase fotografii color sau alb-negru - de foarte
bună calitate – ce au menirea de a da o mai mare forţă de penetrare a
cuvântului spre inima şi gândul cititorului.
Autorul deschide volumul, cum nu se
putea mai frumos, cu poezia „Satul meu” pe care îl personifică, i se
adresează în mod direct:
„Satul meu, eşti ţara mea, / Veci
de veci să dăinuieşti, / Să ne-aduni cu dragostea / Datinilor
strămoşeşti.”
În poezia „Gânduri din adânc” se
derulează aspecte din întreaga istorie, „de peste două mii de ani” a
oamenilor din Buciumani.
„Viaţa cea adevărară, / Fost-a
plină de durere. / Munca grea, fără răsplată, / La străini făcea
avere.”
După strofa de încheiere a acestei
poezii, de emoţie şi nostalgie, din ochiul cititorului, mai ales
buciuman, cu siguranţă va cădea o lacrimă pe pagina 19 a cărţii, fiindcă
aici scrie:
„Pentru noi a mai rămas, /
Mândrul port, vestita fală, / Şteampurile fără glas, / Case vechi, piaţa
goală.”
Printr-un joc de cuvinte,
Z-Bucium este intitulată poezia ce cu fiecare strofă derulează
imagini reprezentative de epocă, în alb-negru, din viaţa satului natal
pe parcursul vremurilor. Titlul Z-Bucium este cuvântul cheie,
miezul poeziei. Totul se păstrează în memoria apei, în memoria
izvoarelor: „Mai târziu am învăţat / Şi am putut să îmi explic, / Cum
memoria unui sat / În-apa văii stă, ca-n stick.” Multe lucruri şi
întâmplări cunosc apele şi le şoptesc prin glasul lor, pentru cei ce le
ştiu desluşi tainicul murmur. Autorul înţelege deplin glasul apei ce
trece prin faţa casei: „Mi-a mai spus că ea adună / Lacrimi grele din
Vulcoi, / Zeama norilor când tună, / Şi nectarul de la flori.”
În întregul volum întâlnim, ba ici,
ba acolo, figuri de mineri asupra cărora Nicolae Ţandrău îşi îndreaptă
atenţia, îi aduce în scenă, din „lumea lor fără de cer” cu adânc respect
şi mare dragoste. Lor le dedică o poezie specială intitulată „Odă.”
Băieşii de altădată, minerii de acum sunt eroii anonimi ai adâncurilor
ce prin sacrificiul lor creează bogăţiile lumii. „Cei ce sfredelesc
adâncul / Sunt minerii curajoşi. / Îşi pun viaţa în pericol, / Joacă rol
de albatroşi.”… Antiteza următoare dă glas unor „gânduri din adânc”,
aşa cum sună titlul volumului: „Dacă la-mpăraţi e tronul / Bucuria
cea mai mare, / La mineri este filonul / Şi lumina de la soare.”
(Odă, p. 86)
Fiecare poezie are un mesaj bine
exprimat iar tematica lor este atât de variată şi de cuprinzătoare încât
acest volum ar putea purta şi un subtitlu, pe acela de „Contribuţii la
monografia satului”.
Şi poeziile dedicate familiei din
ciclul „Dedicaţii pentru ai mei” se pot încadra perfect aici, deoarece
oamenii, familiile formate din părinţi, copii, nepoţi şi bunici, dau
viaţă satului, numai prin ei se simte pulsul vieţii. Atât versurile cât
şi fotografiile prezintă familii de oameni vrednici în momente
importante ale vieţii cum ar fi: nunta, botezul, pensionarea,
întâlnirile familiale, ceremoniile ocazionale. Aceeaşi animaţie se simte
şi în „Dedicaţii pentru colegi” subintitulate „(şarje prieteneşti)” unde
ne întâlnim cu geologi, mecanici, cu lucrători la aprovizionare, la
contabilitate, la foraj, din multe-multe puncte de lucru.
Deşi, încă de la început, autorul,
cu modestie, mărturiseşte că „Versurile ce urmează / N-au pretenţii
literare”, Nicolae Ţandrău foloseşte cu destulă îndemânare figuri de
stil de mare efect. În „Dulce şi amar” ne surprind două metafore dintre
cele mai neaşteptate; Vulcoiul şi Corabia sunt „două coşniţi veşnic
noi”, evident, pline de miere, pentru aurul lor, iar gura minei este
„urdinişul” de piatră prin care intră şi ies băieşii. Sens metaforic au
şi cuvintele „rădăcină” şi „grădină” din strofa următoare: „Cel ce
scrie-aceste versuri / Are aceeaşi rădăcină. / Stăpânit de-aceleaşi
gânduri, / Vrea să fim toţi o grădină.” (din poezia Gând
aniversar, Lui Tavi).
Multe versuri, mai cu seamă cele
adresate rudelor sau nepoţilor, au un iz didactic, moralizator, dar
sfaturile, îndemnurile, sunt de o adâncă înţelepciune. Iată un gând
adresat „de ziua lui Zenu”: „Iată astăzi ce vă spun: / Să păstraţi cu
străşnicie, / Fiind lucrul cel mai bun, / Sentimentul de frăţie.”
Autorul foloseşte cu succes umorul
fin mai ales atunci când se referă la cuscre: „Nu fi trist şi ai
răbdare, / Că nici cuscra nu-i scutită, / Se gândeşte tot mai tare, /
C-o să cânte… răguşită.”
Cartea lansată azi, Gânduri
din adânc, autor Nicolae Ţăndrău, plină de substanţă şi bogat
ilustrată, devenită document istoric încă de la apariţie şi a cărei
valoare va fi în continuă creştere, va intra pentru totdeauna în zestrea
culturală a comunei Bucium. Cu ea se vor mândri şi o vor răsfoi cu
nostalgie peste ani şi ani, multe generaţii de buciumani.
„Carte frumoasă,
cinste
cui te-a scris!”
 Ioan
BEMBEA
Bucium Poieni, 18 mai 2013
|
