România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

În Memoriam

Părintele profesor

GHEORGHE ŞOIMA

- Un apostol al cântecului religios şi popular -

 

„Muzica este un grai al sufletului.

Ea stârneşte în noi nu instinctele, ci gândurile

cele mai profunde “(Ludwig van Beethoven)

La noi la români întâi se aude cântecul

Şi apoi răsare soarele. (Nicolae Iorga)

 

Există în tradiţia bisericească practica popasurilor culturale, religioase şi artistice, în care sunt aduse în memoria prezentului viaţa şi realizările unor personalităţi a căror contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului cultural, artistic şi religios, este de necontestat.

Printre aceste personalităţi se numără părintele profesor Gheorghe Şoima care a lăsat în urma sa nu numai lucrări de o inegalabilă valoare muzicală dar şi discipoli credincioşi care au încercat să se apropie de urmele paşilor săi.

Evocarea profesorilor noştri dragi, destinaţi de Dumnezeu să fie „creatori de oameni” ne umple sufletul şi inima de bucurie, îmi trezeşte sentimente de mândrie, Ori de câte ori îmi amintesc de părintele prof, Gheorghe Şoima, de anii de studenţie de la Institutul Teologic din Sibiu, îmi răsar înaintea ochilor chipurile venerabile ale profesorilor noştri, oameni de cultură şi de inimă. Ei au fost modelele noastre de viaţă. Sufletul nostru în intimitatea lui îi păstrează neîntinaţi. Icoana lor este ceva sfânt pentru noi,

Dintr-un colţ al inimii o şoaptă de rugăciune şi o lacrimă de recunoştinţă se îndreaptă pentru fiecare profesor în parte. Modeşti, cinstiţi, corecţi cu suflet mare, dascăli de vocaţie cu o cultură enciclopedică au fost profesorii noştri. I-am iubit. I-am stimat. Am încercat, acolo unde Dumnezeu ne-a rânduit, să ne îndeplinim misiunea încredinţată şi să le urmăm exemplul.

Cu stimă şi recunoştinţă, cu modeste şi slabe cuvinte dorim să-i aducem în actualitate, pe părintele prof. Gheoghe Şoima, S-a născut în oraşul Sibiu la 13 februarie 1911, într-o familie de muncitori. Termină liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, Academia Teologică Andreiană şi Conservatorul de muzică din Bucureşti,

În anul 1941 este numit profesor la Academia Teologică dm Sibiu. Aici va realiza cea mai lungă, mai stabilă şi fertilă activitate de profesor unde timp de 35 de ani va pregăti tot atâtea generaţii de studenţi viitori preoţi.

Părintele prof. Gheoghe Şoima a fost un om de-o mare bogăţie lăuntrică şi de o rară fineţe şi sensibilitate sufletească. Aceasta am simţit-o tot timpul studenţiei noastre. El i-a iubit pe studenţi şi se simţea bine în mijlocul lor. Lucra cu studenţii cu multă răbdare şi înţelegere, dar nu tolera indiferenţa şi indisciplina care în muzică sunt extrem de dăunătoare.

Modul deschis în care se prezenta uneori la cursuri cerând iertare pentru faptul că din pricini binecuvântate n-a reuşit să se pregătească cum ar fi dorit pentru cursul pe care-l avea, a lăsat o dâră luminoasă în sufletele studenţilor teologi pe care i-a avut. O notă constantă a părintelui prof. Gheorghe Şoima a fost aceea de a se adresa studenţilor în orice împrejurare cu apelativul „Domnule student”, îţi impunea respect, întreaga viaţă i-a fost o lecţie de omenie împărtăşită studenţilor. Aprecia modestia, cinstea şi punctualitatea.

Studenţii l-au iubit. Îi datorează iniţierea lor în tainele muzicii, a educaţiei lor în spiritul omeniei, hărniciei şi al cinstei,

De asemenea, la orele sale, profesorul Şoima insista foarte mult asupra recitalului liturgic, subliniind permanent că: „Este bine şi necesar ca preotul să aibă şi voce, dar că el nu este un artist de operă, ci rugător şi îndemnător la rugăciune. Preotul ca şi diaconul sunt purtători de cuvânt ai obştei creştine care împreună se roagă, obşte care nu se regăseşte în modul teatralizat de slujire al unor clerici. Dacă ai voce, s-o încălzeşti, să vibreze, căci vibrând tu ca şi slujitor vei face şi pe cei care te ascultă să vibreze.”

O altă latură importantă a activităţii sale a fost aceea de dirijor. Printre corurile care i-au simţit puterea dirijorală se numără corurile: Reuniunii meseriaşilor din Sibiu, Flamura roşie, întreprinderea Poligrafică, Învăţământ şi corurile din Răşinari, Sălişte, Alămor ş.a.

Cea mai lungă activitate de dirijor a avut-o la corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu unde a continuat să activeze până în ultima zi când a ţinut şi ultima repetiţie. Aceasta s-a întâmplat la 26 noiembrie 1985. A iubit mult corul Catedralei Mitropolitane Sibiu şi i s-a dedicat cu toată fiinţa lui.

Din lucrările sale amintim doar: Despre rugăciune, Sibiu 1942, Funcţiunile muzicii liturgice, 1945, Muzica - element de înfrăţire a popoarelor, Sibiu 1947, Folclorul muzical religios, Sibiu 1950, Scrieri de teologie şi muzicologie, Sibiu 1985, şi alte articole apărute în Revista Teologică, Mitropolia Ardealului, Telegraful Român, Îndrumătorul bisericesc, toate la Sibiu.

Din compoziţiile sale, de o paletă variată, compoziţii corale, religioase, colinde simfonii amintim: Liturghia în „La major”, Podoaba casei tale, În biserica măririi Tale, Rugăciune pe versuri de Mihai Eminescu, Fluierul cel păstoresc, Odă în memoria lui Gheorghe Lazăr, Tatăl Nostru, Cuvine-se cu adevărat, Rugăciunea Sfântului Efrem Siru.

A compus şi cântece laice: În munţii Cibinului şi alte lucrări în care sufletul bogat se revarsă în acorduri şi imagini de-o rară frumuseţe artistică.

Părintele prof. Gheorghe Şoima a fost preot compozitor, dirijor şi un eminent profesor, un apostol al cântecului românesc care a sădit în studenţii săi dragostea pentru cântecul religios şi popular. A compus mult, a compus frumos şi curat pe texte religioase şi laice. Aparţine generaţiei muzicienilor Gheorghe Dima, Ion Vidu, Iacob Mureşanu care au militat pentru dezvoltarea culturii muzicale în Ardeal,

Părintele prof. Gheorghe Şoima a fost o mare personalitate muzicală completă care a făcut cinste Bisericii şi Şcolii noastre teologice şi poporului român din care se trage.

Şi-a zidit prin muncă un monument nepieritor în sufletul studenţilor teologi, în sufletul celor ce s-au bucurat de realizările sale muzicale.

A fost un om bun, bun de tot… poate, mai ales datorită acestei bunătăţi părinteşti, în sufletul multor studenţi se reaprinde dragostea noastră recunoscătoare,

Acesta a fost părintele prof. Gheorghe Şoima: „un om de care s-au bucurat oamenii”.

Spre folosul nostru sufletesc, în semn de recunoştinţă, să-i cântăm cântările, curatele şi frumoasele sale cântări bisericeşti şi laice. El va rămâne pildă vie şi de ceea ce a însemnat chezăşia unui prestigiu demn de nobleţea idealurilor sale de frumos şi adevăr pe care le-a cultivat întotdeauna.

Părintele profesor Gheorghe Şoima şi-a încrustat numele cu cinste şi smerenie, în pantheonul veşniciei cântecului pământului românesc.

Sufletul său bun se află în Împărăţia lui Dumnezeu în ceata celor care l-au lăudat pe Dumnezeu prin cântare şi rugăciune.

Preot Eugen GOIA