|
Ioan
Budai-Deleanu scriitor, istoric şi cărturar iluminist român
 Ioan
Budai-Deleanu a trăit între anii c.1763-1820 şi a fost un scriitor de
factură clasică, istoric şi iluminist român, reprezentant al Şcolii
Ardelene alături de Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior, Ioan
Piuaru-Molnar etc.
Personalitatea
culturală bine conturată, de o deosebită semnificaţie într-o vreme în
care literatura noastră cultă nu era decât la începuturile sale, Ioan
Budai - Deleanu este nu numai cel mai de seamă literat al Şcolii
Ardelene, ci şi unul dintre reprezentanţii de prestigiu al literaturii
române, opera sa literară marcând o izbândă artistică reală, ce
depăşeşte operele contemporanilor.
Prin ideile sale
îndrăzneţe relativ la rezolvarea problemelor sociale, Ioan Budai-Deleanu
depăşeşte crezul Şcolii Ardelene. Cei trei mari reprezentanţi, cărturari
şi distinşi iluminişti - Samuel Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai, de
formaţie şi mentalitate teologică, nu au convingerile radicale ale
autorului ŢIGANIADEI (opera de bază a lui Ioan Budai - Deleanu) în ceea
ce priveşte credinţa, organizarea religioasă sau statală, precum şi
relaţiile sociale.
Ioan Budai -
Deleanu, deşi şi el de formaţie teologică, a fost totuşi o conştiinţă
luminată, însufleţită de idei şi convingeri extrem de înaintate şi
curajoase pe care le-a expus în imagini literare nu lipsite de relief şi
forţă artistică impresionantă.
Ioan Budai -
Deleanu s-a născut în satul Cigmău din ţinutul Hunedoarei, aproape de
Orăştie ,probabil la 1760 (nu mai devreme dar nici după 1763). Este
primul din cei 10 (zece) copii ai preotului Solomon Budai, adept
statornic al unirii biserici strămoşeşti cu biserica Romei. Fraţii săi
au fost Aron, Anton, Petru, Nicolae, Iosif, Solomon, Măria, Sofia şi
Dina. Aron Budai a fost o personalitate a timpului, fiind secretar al
tezaurizatului şi al consistoratului ardelean din Sibiu, având un rol
deosebit în viaţa social-politică şi culturală a Transilvaniei la
sfârşitul secolului al XVIII-lea.
În anul 1819
fraţii Ioan, Aron şi Anton Budai cer prin Cancelaria Aulică, ridicarea,
cu scutire de taxă în rangul nobilimii transilvănene precum şi scutirea
locului de casă părintesc rămas neîmpărţit după dispariţia părinţilor,
dar numai Ioan şi Aron primesc conferirea înnobilării, un act cu
semnificaţii pur formale.
Viaţa autorului
Ţiganiadei, acoperă răstimpul unei epoci brăzdate de agitaţii sociale,
răscoale şi revoluţii. Această epocă în care au izbucnit nemulţumirile
sociale dar şi naţionale, iar valul răzmeriţelor ameninţa rânduielile
existenţei feudale, au impus interesul deosebit pentru atitudinea
cutezătoare, acţiunea demnă şi faptul istoric îşi va impune sigiliul şi
asupra activităţii literar scriitoriceşti a lui Ioan Budai-Deleanu.
Acesta şi-a
petrecut copilăria la Cigmău unde a făcut şi şcoala primară. începând cu
anul 1772 îşi continuă studiile la seminarul de la Blaj, de unde va
primi cunoştinţele dar şi întipărituri trainice, legate de cunoaşterea
directă a tuturor aspectelor vieţii de la ţară dar şi a datinilor,
legendelor şi toată frumuseţea folclorului atât de bogat din ţinutul său
de naştere. Aici, la Blaj, a receptat şi întâile elemente de cultură
clasică pe care apoi le-a îmbinat cu viaţa şi realităţile de la sate.
Aceasta şi explică atât poziţia fermă adoptată faţă de problemele social
- politice dar şi maxima prezenţă în opera sa a unor elemente şi date
locale. De exemplu toponime ca Cioara, Bozeş, Şibot, Câmpul Pâinii,
Vaideei, Turdaş, Haţeg, Săcel, Retezat, Mureş apar în opera sa, dar şi
onomastică, tradiţii, credinţe, obiceiuri, mediul social-istoric al
timpului precum şi limba care utilizează din plin elemente lexicale cu
totul specifice meleagurilor natale.
Din aceste
motive Ioan Budai - Deleanu nu a devenit tipul livresc al savantului de
cabinet care studiază viaţa poporului din consideraţii şi convingeri
naţionale ori umanitare, ci a fost un cărturar cetăţean ivit şi
răzbătând spre lumină din rândurile de jos, a căror viaţă o cunoaşte
dinlăuntru, intim şi multilateral.
Începând cu
toamna anului 1777 şi până în ianuarie 1778 Ioan Budai - Deleanu s-a
aflat la Viena, unde şi-a continuat studiile superioare. între anii 1777
şi 1779 a urmat Facultatea de Filozofie, apoi a trecut la Facultatea
Catolică de Teologie (1780 - 1783) ca bursier, pe care a absolvit-o în
chip strălucit, având se pare şi doctoratul în teologie (probabil la
Erlan). A funcţionat apoi ca psalt, ajutor de cantor, iar în anii 1785 -
1786 ca slujbaş al bisericii Colegiului Sfânta Barbara. Sporadic a
lucrat şi copist la Ministerul de Război. In perioada cât a stat la
Viena, el îi cunoaşte aici pe corifeii Şcolii Ardelene şi pe Samuel
Vulcan şi intră în contact cu literatura universală şi cu marile curente
de idei ale vremii. întreaga sa cultură filozofică şi literară
întemeiată pe solide studii urmăreşte asimilarea ideilor înaintate din
ideologia iluministă a vremii, apetenţa pentru raţionalismul naţional,
îi sporesc ataşamentul pentru cauza dreaptă a poporului său şi-i
limpezesc drumul pe care îl va urma. Acum a învăţat şi a aprofundat
studiile privind stăpânirea mai multor limbi străine, în special limba
latină, italiana, franceza şi germana, în această perioadă a devenit
posesor al unei formaţii iluministe, la început cu implicaţii
iozefiniste austriece, iar mai apoi mai radicale sub înrâurirea
Revoluţiei Franceze, după 1789.
Această epocă
fecundă a fost umbrită de un scurt interval cu urmări decisive pentru
viaţa scriitorului . El a încercat să se stabilească în Transilvania şi
s-a reîntors la Blaj, unde a funcţionat puţin timp ca profesor şi ca
prefect de studii la seminarul unde a fost elev. Dar datorită mai ales
ostilităţii episcopului Ioan Bob Vlădică, egoist şi ipocrit, Ioan Budai
- Deleanu nu s-a mai hirotonisit. Prigonit, a părăsit Blajul şi s-a
înstrăinat pentru totdeauna la Lwow în Galiţia, unde în 1787 a reuşit
prin concurs să ocupe postul de secretar al tribunalului provincial .
Din iunie 1790
până în februarie 1791 sau doar până la sfârşitul anului, scriitorul a
lipsit din Lwow fără concediu încuviinţat. Nu se ştie precis nici unde a
fost şi nici ce a făcut în această perioadă de timp. Se presupune că ar
fi fost la Budapesta şi Viena pentru studii dar şi că a venit în
Transilvania unde cu alţi fruntaşi ardeleni ar fi luat parte activă la
luptele naţionale şi la pregătirea ori doar la elaborarea cunoscutului
„SUPPLEX VALACHARUMUS TRANSILVANIE”,
Reîntors la
Lwow, prin 1793 s-a căsătorit cu Mariana de Mikalaieweze dintr-o familie
de armeni galiţieni şi a avut trei copii, două fete - Suzana (n. 1794),
Eufrosina (n. 1795) şi un fiu despre care lipsesc datele.
În 1796 Ioan
Budai - Deleanu a fost avansat consilier la Curtea de Apel, funcţie
păstrată până la sfârşitul vieţii. În anul 1806 a fost numit şi asesor
de tribunal pentru cauze miniere. A murit la Lwov, capitala Galiţiei la
24 august 1820 - localitate în care a trăit 30 (treizeci) de ani.
Aceşti ani
petrecuţi la Lwow, nu l-au izolat de oamenii şi realităţile din ţara sa
- Transilvania, iar faptul că Iosif al II-lea a alipit şi Bucovina la
Imperiul Habsburgic l-a făcut să trăiască şi alături de o puternică
comunitate românească, cu intelectuali ca Petru Aron de Bistra sau
bucovineanul Theodor Răsoace , tălmaci gubernial de limba română.
Anii petrecuţi
în Lwow, unde mediul cultural era favorabil preocupărilor scriitoriceşti
a reprezentat şi epoca rodnică a elaborării operei literare . Astfel
tenacele ardelean de la Cigmău şi Blaj, devenit cărturarul luminat de la
Viena devine acum scriitorul român de mare prestigiu.
Scrierile lui
Ioan Budai - Deleanu sunt numeroase şi din domenii diverse, lucrări cu
caracter pedagogic, juridic, istoric, etnografic, opere lingvistice şi
literare. în domeniul pedagogic a tradus în limba română o scriere
pedagogică germană numită şi „Cartea trebuincioasă pentru dascăli” -
1795, apoi traduce şi adoptează opere de legislaţie - lucrări de drept
sau de procedură penală.
Lucrările
istorice, redactate exclusiv în limba latină şi rămase toate în
manuscris, arată dorinţa autorului, realizată doar parţial, de a alcătui
o vastă operă consacrată originii popoarelor din Transilvania.
Ioan Budai -
Deleanu a lăsat moştenire şi multe scrisori lingvistice, studii de
gramatică, teorii ale ortografiei româneşti şi mai multe dicţionare
proiectate în 10 (zece) volume pentru limba română şi limbile latină,
greacă, italiană, franceză şi germană.
Asemenea
preocupări multiple în vaste sectoare de activitate precum şi ideile
care l-au animat în acţiunile de apărare a drepturilor şi prestigiului
neamului românesc, fac din Ioan Budai - Deleanu un ilustru reprezentant
al Şcolii Ardelene. Din păcate scrierile sale, aproape toate în
manuscris nu au putut fi cunoscute la vremea lor decât în mică măsură.
Ele dovedesc însă erudiţia, interesul, opiniile şi atitudinile autorului
care a fost un spirit lucid şi incisiv, alimentat de o vastă cultură
clasică şi umanistă pus în slujba aspiraţiilor şi ridicării poporului
său, pe care l-a iubit cu devoţiune.
Întreaga
activitate a lui Ioan Budai - Deleanu a fost încununată prin opera
literară, formată din cele două poeme eroicomice şi satirice ŢIGANIADA
şi TREI VITEJI (neterminată).
În fapt şi
concret, realizarea literară de esenţă naţională este ŢIGANIADA, operă
capitală a unei vieţi, această epopee unică în literatura noastră, rod
al unei îndelungate elaborări şi scrisă în două variante, ultima
începută ia 1800 şi terminată la 1812.
De fapt această
operă este o sinteză a legitimelor aspiraţii româneşti de veacuri, dar
care este plasată într-un moment eroic al trecutului naţional mai
îndepărtat, adică în Muntenia secolului al XV-lea, pe vremea lui Vlad
Ţepeş.
Epopeea este una
din marile valori ale literaturii româneşti de început.
Conştienţi fiind
de valoarea excepţională a manuscriselor însinguratului iluminist român
din Galiţia, avem credinţa că, în timp, opera lui Ioan Budai - Deleanu
va fi aşezată la loc de cinste în istoria literaturii române.
La 9 septembrie
1870, Alexandru Papiu-Ilarian face o referire excepţională în memoria
lui Ioan Budai - Deleanu de la tribuna Societăţii Academice Române
spunând printre altele :
„Când românii,
guvern şi naţiune, se vor pătrunde de marele adevăr că ştiinţa este
puterea, când măcar secţiunea filologică şi cea istorică a Societăţii
Academice Române vor fi pe deplin organizate şi, mai cu seamă, când vor
dispune de fonduri necesare, una din primele lor datorii va fi de a
eterniza şi memoria acestui literat, publicându-i operele pentru folosul
comun”.
Prof. DAVID
Ramona Elena
Bibliografie
1. Budai-Deleanu
Ioan, Ţiganiada - Editura de Stat pentru literatură şi artă -Bucureşti
1953
2. Istoria
Literaturii Române, voi. II - De la Şcoala Ardeleană la Junimea -
Editura Academică R.S.R. - Bucureşti 1968
3. Ioan
Budai-Deleanu - Editura Eminescu - Bucureşti 1980
4. Magazin
istoric - octombrie 2006
5. Ioan Budai -
Deleanu - Editura Dacia Cluj 1974
|
