România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Spiritul Naţional în plastica lui Nicolae Grigorescu

 

În încercarea de a desprinde elementele definitorii pentru spaţiul şi sufletul românesc, mulţi artişti plastici îşi vor îndrepta  atenţia  către subiectele cu caracter istoric  şi spre cele din universul rural. Pictura românească la sfârşitul veacului trecut a atins un apogeu prin lucrările lui Grigorescu, declarat ca „ primul mare pictor al spaţiului românesc”, fondator al picturii moderne româneşti, urmat în scurt timp de Andreescu şi Luchian. Efectul pe care creaţia sa l-a avut asupra artiştilor contemporani a fost imens, putem spune că Grigorescu a făcut într-o largă măsură, educaţia artiştilor care au venit după el, devenind  un simbol  pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile spiritualităţii româneşti.

Începând din deceniul trei al secolului XIX, sub influenţa ideilor romantismului francez, apar în arta  plastică românească modernă primele reprezentări ale  ţăranilor.  În cazul lui Grigorescu, preocuparea pentru mediul social şi lumea satului reprezintă un aspect principal al creaţiei sale. Ales drept unicul reprezentant autentic al identităţii naţionale, ţăranul, ca imagine artistică, este încărcat cu multiple semnificaţii eroice şi mitice, astfel specificul naţional se identifică cu lumea satului şi cu imaginea idealizată a ţăranului român. Grigorescu a ştiut să exprime această imagine într-un limbaj poetic pictural şi de aceea, sub penelul lui, realitatea devenea poezie.

Nicolae Grigorescu  s-a concentrat timp de două decenii asupra transpunerii în pictură a vieţii satului muntenesc şi a priveliştilor pitoreşti, evocând atmosfera specifică  peisajului românesc oglindit, la un nivel superior în pictura românească mai ales datorită limbajului pictural plein-ari-ist. Preocuparea artistului pentru temele rurale ce surprind rutina veşnică a muncilor agricole, ale greului poverilor şi nesfârşitelor osteneli, ale legăturii  sufleteşti dintre om, animal şi natură, ale dăinuirii fiinţei umane, îi vor aduce  reputaţia de maestru absolut al redării carelor cu boi.

                                   Car cu boi - Nicolae Grigorescu

 

El a relevat într-o viziune optimistă frumuseţea fizică şi morală a ţăranului român, descifrând cu înţelegere sufletul blând, frumuseţea tinereţii şi hărnicia,  integrate mediului său de viaţă în lucrările : Ţăran de la munte, Ţărancă voioasă, Ţărancă tânără, Cioban. În ciuda condiţiilor grele, cum au arătat de altfel revoltele ţărăneşti din cursul secolelor XIX  şi XX, ţărăncile din tablourile lui Grigorescu apar în lucrarea Fete torcând la poartă  vesele, îmbrăcate în frumoase haine de sărbătoare într-un cadru dominat de verdele naturii, femeile poartă veşminte de sărbătoare chiar şi atunci când muncesc, idealizarea ţăranului fiind evidentă. Artistul, conştient de realitatea dură în care ţăranii trăiau zi de zi, voia de fapt să sugereze într-un  mod delicat şi liric imaginea  unei lumi săteşti ideale, la care ţăranul ar trebui să tindă.

Alte  figuri de femei rucărence sunt surprinse cosând sau torcând, ele  sunt pictate în mod natural, în portul lor naţional, cu fota strânsă pe şolduri, subliniind  linia armonioasă a trupului. În lucrarea intitulată Maternitate, pictorul creează o femeie care stă şi toarce lângă o albie în care doarme pruncul, coloritul cald şi lumina lucrării apar vizibil în lucrare.

                                                          Fete lucrând la poartă - Nicolae Grigorescu 

 

De-a lungul întregii sale activităţi a cultivat cu măiestrie portretul, în pictură şi în desen, dovedind un  mare talent în transpunerea psihologiei individuale şi sociale a modelelor sale. El pune accentul  pe formă, senzualitate şi farmecul feminin  când pictează chipuri de femei, pe care le modelează dând viaţă şi expresie din culori delicate. Pasionat desenator şi acuarelist, Grigorescu a lăsat nenumărate schiţe pline de dinamism, de o mare valoare artistică, precum Înmormântare la ţară, Cap de ţigăncuşă, Femeie în roşu.

Varietatea tipurilor psihologice portretizate de Grigorescu este întregită de lucrări ca Mocanul. Personajul masiv, cu chipul îngândurat, este una dintre cele mai expresive redări  ale ţăranului din zona de munte a României. O lucrare expusă în 1870, la Salonul artiştilor în viaţă, de o magistrală interpretare, prin care pictorul excelează în expresia figurii este Portretul Marelui Ban Năsturel Herescu. 

Izbucnirea Războiului de Independenţă îl îndreaptă pe artist spre alte orizonturi în pictura sa. Grigorescu  a fost chemat în 1877 ca reporter pe front, participând la cele mai însemnate episoade ale campaniei. Războiul  devine pentru pictor o realitate în care se implică total, astfel aduce în pictura sa subiecte inspirate de scene văzute şi trăite în război. Pe tot parcursul campaniei, artistul trăieşte şi lucrează în mijlocul soldaţilor,          studiindu-le, mişcările, atitudinea, încercând să le pătrundă psihologia. Face studii de crochiuri, schiţe în creion şi ulei, încercând să-şi subordoneze arta unei reprezentări cât mai veridice reuşind să surprindă toate aspectele războiului: învălmăşeala luptei, satisfacţia învingătorilor, groaza răniţilor etc. Acolo a lucrat cu tuşe sigure şi rapide sute de desene, care redau aspecte şi tipuri semnificative ale războiului pentru independenţă. Pe baza acestora a pictat mai târziu numeroase tablouri pătrunse de caldă umanitate, de solidaritate cu soldaţii, în general, cu omul în suferinţă, Spionul, Santinela, Convoi de prizonieri turci, studiul şi compoziţia de mari proporţii Atacul de la Smârdan.

                                                   Atacul de la Smârdan - Nicolae Grigorescu

 

Opera lui Grigorescu este convingătoare mai ales prin maniera personală, reuşind să determine o schimbare radicală în pictura românească, dominată până la el de preceptele rigide şi schematice ale academismului, ridicând-o pe aceasta la înălţimea unei arte europene. Prin creaţia sa, arta românească îşi defineşte profilul propriu, original, şi aduce o contribuţie de seamă la marele patrimoniu artistic al lumii.

 

Prof. Ioana Adriana RAICA

 

 

Bibliografie:

 

Maria Kiss-Grigorescu, “Repertoriul graficei româneşti din secolul al XIX-lea

Desen. Acuarelă Pastel. Gravură, A-R”, vol. I, Muzeul de artă al Republicii Socialiste România, Cabinetul de stampe şi desene, Bucureşti, 1974, Remus Niculescu, „Exp. Nicolae Grigorescu, catalog de”, Muzeul de artă Republicii Populare Române, Bucureşti, 1957

G. Oprescu, „Grigorescu desinator”, Academia Română. Publicaţiile Fondului Elena Simu, Bucureşti, Monitorul oficial, 1941

G. Oprescu, „Nicolae Grigorescu. Maturitatea şi ultimii ani”, Bucureşti, Ed.Meridiane, 1970

A. Vlahuţă, „Pictorul N. I.Grigorescu. Viaţa şi Opera lui”, Bucureşti, Socec, 1910