România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Scriitorul Vlad Pohilă aniversează apoteotic şase decenii de viaţă

 

Omagiu, Cărturarului

Motto: „Totul începe şi totul culminează, în existenţa mea, cu fascinaţia pentru limba mamei, adică pentru limba română” (VI. Pohilă)

 

Foarte probabil, Cărturarul Vlad Pohilă de la Chişinău va fi zilele acestea un răsfăţat al mediului cultural în care Domnia Sa coexistă, alături de oameni meniţi şi pregătiţi să reprezinte frumuseţea spirituală şi bogăţia intelectuală ale Neamului nostru.

Pentru orice om comun, aniversarea a şase decenii de viaţă e un eveniment deosebit - evident, restrâns la microgrupul căruia sărbătoritul îi aparţine. Dar Dl. Vlad Pohilă, graţie rolului social pe care şi-l asumă încă de la terminarea studiilor universitare şi, implicit, efectului productiv rezultat din acest statut, a ieşit din sfera privatului familial şi a intrat în zona interesului naţional. Această recunoaştere e subliniată de cea mai înaltă distincţie de stat ce i-a fost atribuită în 2010: Ordinul Republicii.

Distinsul intelectual chişinăuian, Vlad Pohilă, e o personalitate de frunte a românităţii. Şi nu o personalitate raportată doar la spaţiul geografic al R. Moldova, Basarabia cea smulsă violent din vatra strămoşească, ci la întreg arealul românesc, indiferent de hotarele efemere trasate de istoria intereselor statale. Reprezentativitatea culturală a scriitorului şi publicistului Vlad Pohilă e accentuată de prolificitatea sa creativă, de enciclopedismul şi frumuseţea stilistică a operei sale, de autoritatea sa de stăpân autoritar al ştiinţei limbii Neamului, dincolo de graniţele ei de natură strict lingvistică, Domnia Sa fiind şi un consacrat vorbitor şi traducător de limbi străine din spaţiul slav, baltic şi neolatin. Numai în acest context larg al comunicării prin intermediul cuvântului, a putut el exclama, cu vocabulele dramatice ale lui Galileo Galilei : „Şi totuşi, limba română!” (titlul unuia dintre volumele sale de eseistică).

Universul cotidian, „centrul universal” al scriitorului, lingvistului, eseistului, publicistului, redactorului-stilist de carte, traducătorului VI. Pohilă e Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu” din Chişinău, unde Cărturarul lucrează ca redactor-şef al revistei BiblioPolis, o academică publicaţie de biblioteconomie şi ştiinţe ale comunicării. Cartea e prietena lui cea mai statornică, una deosebit de acaparatoare, parcă geloasă, iar Cărturarul nostru, subjugat Cărţii, i se dedică ei zi şi noapte, după cum mărturisesc, pizmuindu-i iubirea, apropiaţii săi, în cercul cărora e etichetat ca fiind „omul-bibliotecă”. Iar protagonistul acestei mari iubiri îşi recunoaşte el însuşi dulcea sa povară: „Ce mit frumos, dragostea de carte!”.

Dl. Vlad Pohilă este şi un apreciat, solicitat şi activ redactor de carte, ceea ce înseamnă că meseria/arta sa de stilist al limbii române pe texte dintr-o gamă largă de domenii ale cunoaşterii i-a desăvârşit formaţia de enciclopedist. Prefeţele şi recenziile de carte, articolele şi eseurile sale dau înaltă măsură erudiţiei autorului lor. Formaţia sa multiculturală e confirmată şi consolidată şi de activitatea pe care o realizează în cadrul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, ca redactor al Calendarului Naţional, publicaţie anuală cuprinzând cronologia unor informaţii de natură enciclopedică.

Şi peste toate aceste competenţe strălucite ale zestrei sale culturale se suprapune fericit Omul Vlad Pohilă, cel născut într-o zi de Paşte a anului 1953 (6 aprilie), ca al şaptelea copil, din cei nouă născuţi ai familiei Ion şi Ileana Pohilă din Putineşti, judeţul Soroca. Se vede că Lumina învierii Domnului l-a atins cu iubire divină pe cel care, iată, e văzut de cei care-i sunt în preajmă ca fiind „pâinea lui Dumnezeu”. E generos şi iubitor de semeni, fără „osebire”, neluând în „samă” averea la care mulţi din branşa sa „cată” cu străşnicie, întinde larg palmele sufletului, bătătorite de buchiile miilor de cărţi şi reviste (citite, scrise şi dăruite de el), spre a strânge frăţeşte şi mâna săracului, şi mâna bogatului, ceea ce înseamnă că demonul mândriei nu i-a găsit vulnerabilitate nici măcar atâta cât în călcâiul lui Ahile. Uite de aceea m-a privit şi pe mine blajin, ca pe un Badea Cârţan de pe malul Moldovei, fiind la fel, fără avere, adică fără oi şi fără îndestulătoare cărţi în bibliotecă.

Categoric, această microsinteză stângace a ceea ce reprezintă Omul şi Intelectualul basarabean Vlad Pohilă, autorul a peste 1700 de titluri (cf. „Vlad Pohilă. Biobibliografie”, 2010) e doar un simbolic demers aniversar, e doar modestul omagiu al unui privilegiat anonim căruia o ursitoare bună i-a prilejuit, în câteva fulguieli de timp, aflarea în preajma distinsului Cărturar de la Chişinău. lată, mai recent a fost să fie acest noroc al meu în luna octombrie a anului trecut, când, prin intermedierea altui generos intelectual basarabean, conf. univ. dr. Vasile Şoimaru, mi s-a întâmplat să-l am -  nemeritat pentru statura mea de vizitator comun - drept cald şi volubil însoţitor cultural în centrul metropolei basarabene, pe Aleea Clasicilor, chiar pe Dl. Vlad Pohilă, ghidul specializat pentru muzeele de artă de la Moscova şi Leningrad/Petersburg, cu celebrul Ermitaj (postura remarcabilă din timpurile cele văratice ale vieţii sale). Dar graţia care mă copleşeşte, în contextul relaţiei mele cu blândul aristocrat al ştiinţelor umaniste de la Chişinău, e onoarea de a suporta sub fruntea sa luminată mult prea modestele mele texte, inserate (totuşi) în prestigioasa revistă BiblioPolis, căreia cu dăruire îi dă viaţă.

Şi la cele rostite în suflet şi...atât de puţin răzbătute afară!, adaug şi câteva rostiri despre Cărturarul aniversat pe 6 aprilie, arhivate prin condeiele consacrate a doi cărturari de statura Sărbătoritului. Voi rândui asta, însă, imediat după ce voi face scurta urare, cu toată însufleţirea de care e în stare firava-mi fiinţă, de aici, din mediul meu sătesc - care, probabil, e unic prin aceea că un Cărturar de talia respectabilului Vlad Pohilă a moderat, în modestul ambient rural, lansări de carte basarabeană.

Aşadar, vă urez,  Distinse Prieten al nostru, al mirosloveştenilor - cu drag şi de bunăvoie supuşi ai Măriei Voastre, Cărturarul -, să rămâneţi MULŢI ANI tot aşa de frumos la minte şi suflet şi, numaidecât, să vă fie trupul sănătos, adică sipetul cel necesar zestrei care vă poartă NUMELE! ***

„Scrierile lui Vlad Pohilă ne ajută să păstrăm aprinsă făclia românismului. Toate aceste scrieri sunt aureolate de patosul luptei pentru apărarea limbii române. Ele îi vor fixa numele în galeria marilor patrioţi români din Basarabia”. (Valentin Mândâcanu)

„Vlad Pohilă e un voievod, dar unul de travaliu asiduu, de efort continuu, e un latifundiar, dar unul cu sapa mereu în mână (...) pentru a stârpi buruienile de pe ogorul românismului”. (Valentin Mândâcanu)

„ Vlad Pohilă este un remarcabil lingvist, dar şi un strălucit publicist, care s-a ascuns în adâncul unei modestii rar întâlnite la noi... “(Grigore Vieru)

 

CARTEA

(Se dedică, cu sfială, Cărturarului Vlad Pohilă)

 

Snop de lumină, ferecat cu lacăt şăgalnic în sipetul trecerii...

Şi toţi purtăm cheia la gât

sau o ştim pusă de mama

sub preşul de la intrarea în lume.

Numai că, crescând,

ne luăm cu joaca

şi umblăm la sipet seara,

când ne muşcă şarpele lui Moş Ene.

De aceea nu ne dumirim să alegem

între lumina cea ferecată

şi luminăţia cea risipită ademenitor

de cel care înşală ochiul.

Ruginindu-ne cheia,

nu mai putem deschide cu ea

decât sipetul fetei babei.

 

Gheorghe PÂRLEA-NĂVRĂPEŞTI