România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Purtătorul de drapel, Vlad Pohilă

 

Un înainte-mergător este, prin  definiţie, acea personalitate care îi reprezintă pe cei care merg spre acelaşi ţel şi este cel care, cu clarviziune, cunoaşterea ţelului şi asumarea răspunderii, formulează principii şi conceptualizează modele pentru mesajul care îi reprezintă pe toţi.  Limba caracterizează acea parte „profundă” a fiecărui neam, pe care fiecare vorbitor o asumă, o cultivă şi o perpetuează în forme care îl caracterizează.  Stindardul «LIMBA ROMÂNĂ»  va fi înaintea noastră, la propriu şi la figurat, atât timp cât vom exista. Este înaintea noastră şi înainte de noi, pentru că face parte din  ontologia vorbitorilor limbii române şi este înaintea noastră, la figurat, pentru că pe ea o folosim toată viaţă, şi din ea învăţăm cum ar trebui să  exprimăm cel mai bine ceea ce dorim să comunicăm şi cum să ajungem să gândim mai profund cu ajutorul unei din ce în ce mai bune cunoaşteri a limbii. Ne rafinăm gândirea şi personalitatea prin intermediul limbii în care gândim şi pe care  o perfecţionăm, exprimându-ne în formulări corecte şi la obiect.  Vlad Pohilă are „talentul” şi sensibilitatea  folosirii limbii române în spirit creator, care poate fi nativ dar l-a şi cultivat prin învăţarea mai multor limbi străine. Limba maternă o iubeşte cu dragoste desăvârşită şi o slujeşte prin tot ceea ce are el mai bun. Un Înalt Sacerdot al Limbii!

Vlad Pohilă, cunoscător profund al limbii române, pe care o înţelege în fibra intimă ca parte constitutivă a identităţii românilor şi face din propagarea ideilor referitoare la limba pe care o vorbim subiectul principal al alocuţiunilor şi pledoariilor sale, depăşeşte statutul de tribun pentru a deveni un mentor. Acţiunea sa este concertată cu cea a elitei academice de permanenta reconsiderare (pentru fiecare nouă generaţie) şi de formulare implicită,  pentru înţelegere de către întreg neamul, a ceea ce înseamnă limba vorbită (şi scrisă) de fiecare în parte şi de toţi împreună. Pledoaria sa pentru limbă include lecţia de demnitate pentru cei aflaţi sub teroarea dominării culturale, prin ucaz, de către neamuri aflate la puterea politică, care înăbuşă, astfel, demnitatea ca manifestare a trăirii spirituale proprii, prin crearea unui surogat „de bilingvism” dominat de  alogloţi.

Oralitatea asigură transmiterea oricărei limbi de-a lungul generaţiilor şi limba noastră românească de aceea este „limba latină vorbită neîntrerupt în spaţiul carpatic  danubiano – pontic”  pentru că a fost asumată ca formă de redare a gândurilor şi sentimentelor, de relatare a evenimentelor şi de memorare a lor de către trăitorii statornici ai  pământului românesc.

De-a lungul vieţii, Vlad Pohilă s-a simţit intim preocupat de omagierea permanentă şi tot mai cuprinzătoare a celei mai diafane realităţi care ne înconjoară şi ne încorporează, care constituie fiinţa noastră ca oameni: limba pe care o vorbim.  Răspunderea în faţa propriului „eu” a formatorilor de formatori este infinit mai grea decât cea pe care cei care se consideră formatori o folosesc pentru materialul uman pe care trebuie să-l formeze. Pohilă a fost şi este un formator al formatorilor, în pofida faptului că aceste trepte intermediare complică procesul de transmitere a datelor, nu numai ca complexitate, ci ca arie a informaţiilor, a releelor de legă-tură şi a formulelor în care întreaga acţiune este transmisă.

Deşi a făcut-o totdeauna prin scris, adică lăsând la latitudinea cititorului opţiunea lecturii şi a receptării celor scrise, autorul Vlad Pohilă a avut certitudinea neexprimată, dar evidentă, că scrisul său captează atenţia celui care are în mână textul, pe care îl determină,  prin formulările concise şi expresive să continue lectura şi îl convinge, prin forţa argumentelor, de veridicitatea celor exprimate. Exprim această convingere eu, ca lector permanent al celor scrise de Vlad Pohilă şi o atestă bibliografia bogată a scrierilor sale. De aceea, bănuiesc că el este conştient de magia cuvântului exprimat, pe care îl expune de fiecare dată inspirat. A scrie studii, articole, fişe şi articole de dicţionare enciclopedice sau de cultură generală (cum sunt Calendarele naţionale ale Bibliotecii Naţionale a R.Moldova) sau editoriale (concise şi rotunde ca nişte manifeste de avangardă) fac dovada talentului de eseist, analist şi cunoscător profund al fenomenului cultural. La care se adaugă talentul, adică acea dotare nativă de a scrie „interesant”, captivând atenţia cititorului şi convingându-l prin justeţea expunerii.

Vlad Pohilă este altruist în viaţă şi în scrisul său. Scrie despre ceea ce ştie că va interesa pe cei mulţi, nu despre ceea ce îl interesează pe el la un moment dat. Se împarte fără  a se fragmenta, pentru că ne dă totdeauna un întreg coerent, logic ca o lecţie bine organizată, eficient ca o mână de ajutor sosită la timp. Ne scoate din impasul dubiilor, ne dă firul de conduită intelectuală, ne deschide ochii asupra a ceea ce este in preajmă, şi nu vedem, sau asupra a ceea ce a fost, şi trece în uitare.

Purtătorul de drapel merge înainte de-a lungul vieţii sale. Opririle aniversare sunt momente de reflecţie, de bilanţ al etapelor parcurse, de proiecţii în viitor. Este reconfortantă imaginea spre orizont a drumului care se întinde în timp. Cu tot mai multe satisfacţii ale lucrului făcut, cu încredere că biruim timpul, pentru a finaliza cele viitoare! Pentru tot mai multe şi binefăcătoare scrieri ca şi celelalte realizări culturale, aşa cum au fost toate cele deja înfăptuite, îi dorim ani mulţi şi rodnici lui Vlad Pohilă, la acest moment aniversar! Limba română este foarte frumoasă şi este zâna cea bună a tuturor vorbitorilor ei! Vlad are încredere în ea, ea îi aduce bucurii şi  mulţumire sufletească! Îi dorim să  încerce sentimentul PLENITUDINII!

Prof. dr. Zamfira MIHAIL

 

Data, locul naşterii: 6.IV.1953, comuna Putineşti, sectorul Floreşti, judeţul Soroca.

Date personale: Vlad Pohilă; părinţii: Ion si Ileana Pohilă (decedaţi); am cinci surori şi trei fraţi. Pseudonime: Vl. Prisăcaru, P. Vlad, Vl. P., V. Ionescu s.a. 

Studii: Secţia de ziaristica a Facultăţii de Filologie, Universitatea de Stat din Chişinău (1970-1975); Cursurile superioare de muzeistica si studiul artelor de pe lângă Oficiul de turism al URSS „Intourist” (1976); studii de doctorat – istoria limbii (scrierea si normele ortografice), la Institutul de limba si literatura al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1984-1987); Cursurile de limba, literatura, cultura si civilizaţie românească de la Baia Mare, Romania (2000).

Activitate profesionala:

- activitatea actuală – redactor-sef al revistei BiblioPolis a Bibliotecii Municipale „B.P. Haşdeu” din Chişinău (din iulie 2003);

- sumarul activităţilor anterioare

1975-1981 - ghid si translator la Biroul de turism pentru tineret „Sputnik”;

1981-1984 – redactor la buletinul Noutăţi editoriale;

1987-1990 – secretar de redacţie la revista Limba si literatura (ulterior – Revista de lingvistica şi ştiinţă literară;

1989-1995 – redactor, secretar de redacţie la revista Glasul (ulterior - Glasul naţiunii);

1996-2001 – redactor, apoi redactor-sef (din 1998) al săptămânalului Mesagerul;

2001 – redactor superior la editura Litera;

2003-2003 – redactor-sef adjunct la revista Limba Romana;

- alte colaborări: cu majoritatea ziarelor şi revistelor de limba română din Chişinau; la România Liberă din Bucureşti, 24 de ore din Iaşi; Arcaşul şi Concordia din Cernăuţi; Radioul Naţional al Moldovei, Radio Antena C, TV Moldova, Radio Romania Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio Europa Liberă, BBC;  ca redactor-stilizator am colaborat la mai multe edituri din Chişinău (circa 70 de cărţi redactate);

- specializare: cultura, arte, literatura, social-politic, cultivarea limbii, sociolingvistica

- afilieri: membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1990).

Cărţi tipărite:

            „Nume proprii din limbi străine în context moldovenesc” (1988);

            „Să citim, să scriem cu litere latine” (august 1989);

            „Grafia latină pentru toţi” (1990);

            „Mic dicţionar de nume proprii străine” (1998).

            „Dicţionar al greşelilor de limbă” (coautor – 1998, cu alte ediţii [tronsoane] ulterioare)

Am tradus peste 20 de cărţi, inclusiv 10 cărţi de artă, 4 romane: Torentul negru de Leopold Buczkovski - din polonă; Domnul Ţine-mi Umbrela de Iordan Milev, din bulgara; Viaţa lui Omar Khayyam de fraţii Sultanov (Tadjikistan) şi Cine răspândeşte anecdote de Lilli Promet (Estonia) - din rusă.

Am publicat proze scurte, în reviste literare din Chişinău (neadunate încă într-o culegere).

Cunoaşterea limbilor străine: rusă, franceză, bulgară, sârbo-croată, polonă, lituaniană.