România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Argumente pentru capitala viitoarei  regiuni „Centru”

 

Alba Iulia – evoluţia politică şi administrativă de-a lungul istoriei sale

Meleagurile Albei sunt bine cunoscute în literatura de specialitate ca veche vatră de formare şi de continuitate a poporului român. Ele au fost martore la aproape toate evenimentele de importanţă fundamentală ale istoriei noastre naţionale. Poziţia lor centrală în Transilvania istorică, pe cursul mijlociu al Mureşului, condiţiile naturale deosebit de favorabile vieţii sedentare, precum şi căile de comunicaţie lesnicioase şi deschise spre toate punctele cardinale, au determinat, nu numai locuirea lor din timpuri imemoriale, dar şi concentrarea aici a vieţii politice, administrative, religioase, economice şi culturale din provincie.

Până nu demult, urmele arheologice de locuire pe meleagurile Albei datau din epoca neolitică, a pietrei şlefuite şi  găurite (cca 5.000 de ani î.e.n.), fiind încadrate în culturile de tip „Turdaş”, „Lumea Nouă” şi „Petreşti” (ultimele două descoperite pe aceste meleaguri, iar prima foarte aproape de limita judeţului Alba, în direcţia V-S-V, s-au impus ca tipuri în literatura de specialitate). Descoperirile mai recente, între care amintim doar tăbliţele arse de la Tărtăria şi complexele situri apărute pe culoarul Mureşului cu prilejul decopertărilor pe aliniamentul autostrăzii Deva-Sibiu sunt în măsură să „împingă” încă câteva milenii în urmă, vestigiile de locuire şi de cultură materială şi spirituală ale populaţiei autohtone (vezi problema Leagănului civilizaţiei vechi europene şi a Leagănului scrisului celui mai vechi!)

Numele meleagurilor Albei provine de la Alba Iulia, aşezare străveche situată în centrul lor, care a impus, mai apoi, numele său şi formaţiunilor politice şi administrative, în care s-a integrat de-a lungul vremurilor. De altfel, Alba Iulia reprezintă o adevărată sinteză a istoriei noastre naţionale.

Simpla înşirare a denumirilor sale, în succesiunea lor cronologică pe parcursul a două milenii – Apoulon – Apulum – Bălgrad – Alba Iulia, reflectă, nu numai această strălucită sinteză, ci şi un concludent exemplu de continuitate a populaţiei autohtone.

Pe măsura dezvoltării societăţii din spaţiul românesc, Alba Iulia a avut, rând pe rând sau simultan, un rol politic, administrativ, social, religios, economic, cultural şi militar deosebit de important, în teritorii mai extinse sau mai puţin extinse. Din acest motiv, indiferent de perioadele istorice, de interesele politice sau de alţi factori sociali, ea a continuat să rămână un centru de conducere important.

 

Cronologia istorică a Alba Iuliei

- secolele VI-IV î.e.n., Hallstatt – prima vârstă a fierului;

- secolele III-II î.e.n., Laténe – a doua epocă a fierului, corespunde dezvoltării şi afirmării, în spaţiul de la nordul Dunării, a daco-geţilor, care ne-au lăsat urme clar conturate ale culturii lor materiale, spirituale şi de istorie politică;

- staţiunile dacice de pe meleagurile Albei aparţin, în marea lor majoritate, ultimei faze, aşa numită clasică, a civilizaţiei autohtone, cuprinse între secolul I î.e.n. şi secolul I e.n.;

- izvoarele istorice antice (greci şi latini) informează despre existenţa, în a doua jumătate a mileniului I î.e.n., în regiunea centrală a Transilvaniei, a tribului dacic al Apulilor, a regelui lor Rubobostes şi a centrului întărit Apoulon;

- cercetările arheologice au confirmat apoi aceste informaţii, la Teleac (lângă Alba Iulia), Cetea, Ciugud, Ghirbom, Răcătău, Ţelna, Obreja, Sebeş – Podul Pricopului şi altele, precum şi la cetăţile de piatră de la Piatra Craivii şi Căpâlna (Valea Sebeşului). A rămas încă învăluită în mister, dar pomenită în câteva publicaţii mai vechi, aşezarea dacică Tharmis (sau Tarnis) de pe teritoriul oraşului Alba Iulia.

 

Apulum – capitala Daciei romane

- 101-102; 105-106 e.n. – războaiele daco-romane, care s-au sfârşit cu cucerirea unei mari părţi din Dacia şi transformarea acesteia în provincie romană. Apoulonul a fost distrus;

- 107-110 e.n. – se construieşte castrul roman Apulum pe teritoriul actualei cetăţi Alba Iulia, cel mai puternic din provincie, sediul Legiunii a XIII-a Gemina; apar aşezările civile (canabae) de la Partoş şi din jurul castrului;

- anul 180 e.n. – este atestată existenţa municipiului Apulum (la Partoş) – Aurelium Apulense;

- 193-211 e.n. – canabale din jurul castrului apar ca municipiu (Septimium Apulense);

- 190-192 e.n. – oraşul roman de la Partoş este ridicat la rangul de colonia (în anul 253  a fost numit şi Chrysopolis – oraşul aurului sau bogat în aur);

- 250 e.n. – oraşul roman din jurul castrului a fost ridicat la rangul de colonia;

- 107-271 – Apulumul este capitala Daciei romane, apoi al celor trei Dacii, sediul Legiunii a XIII-a Gemina, al guvernatorului provinciei. Importanţa politică, militară, administrativă, economică, culturală, religioasă, socială; situaţia edilitară şi nivelul de viaţă, la nivelul metropolei; dreptul de „Ius italicum”;

- sec. III – sec. X  - marile migraţii ale popoarelor spre imperiul roman, peste teritoriile româneşti; formarea poporului şi a limbii române; apariţia creştinismului la români;

- sec. VIII-IX-X – este atestată existenţa, pe cursul mijlociu al Mureşului a Voievodatului Bălgradului cu reşedinţa la Bălgrad (Alba Iulia)

- 950 – încreştinarea românilor din voievodat în ritul bizantin – prin episcopul Hieroteos (vezi bazilica romanică şi rotonda-baptisterium încadrate în construcţia catedralei romano-catolice, precum şi ruinele bisericii de tip bizantin, din sec. X, atribuită episcopului Hieroteus – prima construită în Transilvania);

- sec. XII – Regatul ungar suprapune peste Voievodatul Bălgradului, redus mult ca suprafaţă, comitatul regal Alba, iar Bălgradul (Alba Iulia), capitala  sa, este transformată în cetate regală;

- sec. XII-XVI – noile autorităţi sunt nevoite să păstreze pentru Transilvania forma de Voievodat, astfel că voievozii, erau, în acelaşi timp, şi comiţi de Alba; pe lângă religia ortodoxă, în Alba Iulia apar şi instituţiile altor religii – romano-catolică, mai apoi şi reformată şi unitariană; o dovadă clară că Alba Iulia (Alba Transilvaniei) era capitala voievodatului Transilvaniei, este şi faptul că, după cucerirea de către statul feudal ungar a voievodatului Bălgradului, a fost mutată aici Episcopia romano-catolică a Transilvaniei, întemeiată iniţial la Tăşnad (Satu Mare), mutată apoi la Cluj şi, în final, la Bălgrad (a se observa înaintarea succesivă de la vest spre este). Episcopia românească a Bălgradului a fost desfiinţată, biserica ei demolată, suprapunându-se peste ea, ca loc sfânt, catedrala romano-catolică (sec. XII – refăcută în sec. XIII) (vezi cercetările arheologice şi ruinele bisericii de rit bizantin din sec. X, descoperite şi apoi reacoperite în anul 2011);

  - începând cu anul 1274, în documentele timpului, denumirea de Bălgrad a capitalei Voievodatului Transilvaniei a fost înlocuită cu cea de Alba Iulia;

  - în anul 1231, pe lângă episcopia romano-catolică a Transilvaniei din Alba Iulia, a fost înfiinţat Capitlul romano-catolic de Alba Iulia, cu scopul de a redacta, păstra şi utiliza documentele oficiale, dar şi particulare din Voievodat. Fiind, probabil, cel mai vechi din  Transilvania, cu toate vicisitudinile vremurilor, acest for, care a activat până în a doua jumătate a sec. XIX, a acumulat un bogat şi important volum de documente, referitoare la istoria, de peste şase secole, a acestei provincii. Pentru a face faţă misiunilor sale şi pentru a-şi forma specialiştii necesari, el a întemeiat o „şcoală capitulară”, care a contribuit la propăşirea culturii locale şi provinciale;

  - este perioada feudalismului timpuriu şi mijlociu, când ţăranii români au fost deposedaţi cu forţa (cu deosebire obştiile săteşti) de pământuri , păşuni, păduri şi ape, devenind, treptat, dependenţi de stăpânii feudali. Teritoriile cucerite de către statul ungar au devenit proprietatea regelui. Prin acordarea de privilegii, de titluri nobiliare şi de moşii unor instituţii şi persoane fizice, ca şi unor grupuri etnice colonizate, s-au constituit marile latifundii, între care şi cele ale episcopiei şi capitlului romano-catolice din Alba Iulia. Aristocraţiei româneşti, pentru păstrarea privilegiilor şi a proprietăţilor, i s-a oferit o singură alternativă, pe care, din nefericire, majoritatea au acceptat-o, şi anume – trecerea la catolicism şi, implicit, deznaţionalizarea (maghiarizarea)

  - dovada că românii transilvăneni au avut o nobilime (majoritatea mijlocie şi mică) a fost convocarea la Alba Iulia, în anul 1291, de către regele Ungariei, Andrei al III-lea, a primei adunări nobiliare (viitoarea Dietă a Transilvaniei) din voievodat, la care, alături de nobilii unguri, saşi şi secui, au fost invitaţi şi cei români;

  - rămasă fără o pătură care să-i reprezinte şi să-i apere (exceptând biserica străbună ortodoxă, şi ea grav afectată), populaţia românească (în proporţiile cunoscute, şi de alte naţionalităţi) a fost spoliată de bunuri şi, treptat iobăgită.

  - apar celebrele „uniuni” etnice nobiliare, menite să-şi apere privilegiile şi interesele. Este vorba de transformarea comitatelor regale ungureşti în comitate nobiliare şi de „scaunele” săseşti şi secuieşti. Reprezentanţii lor vor forma, mai apoi, Dieta Transilvaniei, în care se vor legifera doar interesele celor trei naţionalităţi;

  - deposedarea şi exploatarea ţărănimii iobăgite nu putea rămâne fără urmări, dovadă fiind permanentele agitaţii şi răscoale care au zguduit teritoriul Voievodatului, culminând cu cea de la Bobâlna (1437) şi, mai apoi, cu cea condusă de Gheorghe Doja (1514);

  - pedeapsa aplicată de nobilime a fost extrem de aspră însă. Prin celebrul „Unio Trium Nationum” şi legislaţia emisă (prin Dieta Transilvaniei) până la 1669 (Tripartitul lui Werböczi; Aprobate şi Compilate), iobăgia a fost declarată veşnică, iar poporul român şi religia sa doar tolerate, lipsit de drepturi politice şi sociale constituţionale

  - după marea invazie a mongolilor din 1241-1242, Alba Iulia, complet distrusă, se va reface greu;

  - aflată în refacere, ca proprietate a episcopiei romano-catolice, ea va fi din nou pustiită de către saşii din „scaunele” apropiate, în anul 1277;

  - împrejurările care au urmat, în continuarea procesului de refacere, vor duce treptat la dezvoltarea unei vieţi economice destul de importante, mai ales prin organizarea meseriaşilor de tot felul (pietrari, zidari, dulgheri, pânzari, pielari, croitori, brutari, etc.) şi înflorirea comerţului (târgul săptămânal de marţea; circulaţia mărcii locale de argint  - 250 gr. argint fin -  ca monedă de schimb). În acest sens, îşi aduce aportul şi transportul cu plutele şi bărcile de pe Mureş, care ajunge până în Ungaria şi Serbia;

  - înflorirea economică va atrage după sine şi o destul de importantă dezvoltare a culturii în Alba Iulia (considerată „Metropolă” a Transilvaniei, de către Bonfinius, cronicarul familiei româneşti a Corvinilor). Din punct de vedere arhitectonic, se construiesc biserici şi cetăţi de piatră (Alba Iulia, Piatra Craivii şi Tăuţi), se refac casele şi conacele, clădirile administrative şi drumurile. Se dezvoltă învăţământul şi arta (care, prin capela Lazonius, 1512, marchează manifestarea aici a curentului umanist renascentist). La palatul episcopal romano-catolic se perindă mari personalităţi ale timpului – regi ai Ungariei, Ioan de Hunedoara, ambasadori, înalte feţe bisericeşti, oameni de cultură umanişti, arhitecţi, sculptori, pictori, muzicieni şi alţii. Se încadrează aici şi încercările unor ordine călugăreşti din perioada 1295-1315 (eremiţi şi dominicani) de a constitui la Alba Iulia conventuri – ca locuri de adeverire a documentelor -, care însă, rivalizând cu Capitlul local, au creat puţine acte

 

1541-1711 – Alba Iulia, capitala Principatului Transilvaniei.

- timp de 17 decenii, Alba Iulia a fost capitala Principatului autonom al Transilvaniei, sub suzeranitatea Porţii Otomane;

- ca cetate princiară, scăpată de sub tutela episcopiei catolice, ea devine oraş liber, statut care îi deschide drumul spre o dezvoltarea deosebită, sub aspect edilitar, arhitectonic, economic şi cultural;

  - stăpânirea temporară (1551-1555) a principatului de către austrieci a favorizat doar consolidarea şi extinderea zidurilor cetăţii oraşului;

- 1556 – Dieta de la Turda hotărăşte desfiinţarea episcopiei catolice a Transilvaniei şi trecerea imenselor sale proprietăţi domeniului princiar şi al unor nobili;

  - perioadă de apariţie a religiilor reformate, calvină, evanghelică şi unitariană;

  - dezvoltare amplă a economiei – breslele îşi continuă activitatea, caută să se perfecţioneze, dar vor fi depăşite curând de marile manufacturi mai productive (unelte de fier, ceramică şi sticlă, postav, piele, pânză, bere, tunuri, pulbere, hârtie şi altele). Se continuă mineritul, cu deosebire de sare şi mercur, care se exportă;

  - pentru sporirea numărului de locuitori, principele Gabriel Bethlen a acordat privilegii şi locuri de casă coloniştilor;

  - prin construirea podului peste Mureş de la Partoş, prin  construirea de nave uşoare, porturi şi depozite s-a uşurat mult transportul şi comerţul;

  - activitatea economică a fost stimulată şi prin baterea de monede la Monetăria locală;

  - curând, la 1672, va apare „Compania orientală”, instituţie comercială aprobată de Dietă;

  - iau amploarea construcţiile edilitare care vor înfrumuseţa mult oraşul (palatul princiar, alte palate, şcoli, biserici, fântâni, etc.);

- 1583 – este pomenit episcopul sau mitropolitul ortodox al românilor din Transilvania, cu reşedinţa la Alba Iulia;

  - după refugierea la Alba Iulia (1552) din faţa armatelor turceşti, a numeroşi locuitori din Lipova şi împrejurimile sale, în nordul oraşului este atestat un mare cartier negustoresc, iar, în partea de est, a cartierului plutaşilor „Hăiuş”;

  - Capitala Alba Iulia, devine şi un important centru de cultură al principatului, în plină epocă de manifestare a umanismului renascentist. Centrul ei se va deplasa de la curtea episcopală la cea princiară. În ceea ce priveşte învăţământul, asistăm la apariţia colegiilor protestate (1579 şi la Alba Iulia) a unei şcoli de muzică (1560) şi a presupuselor şcoli româneşti confesionale din cadrul Mitropoliei Ortodoxe locale şi a unor mănăstiri. Învăţământul superior va fi reprezentat de Colegiul Academic, institut în anul 1622 de către principele Gabriel Bethlen, la care au fost invitaţi să predea cursuri cei mai vestiţi profesori ai timpului, din Transilvania şi din alte ţări (Martin Opitz);

  - un mare avânt ia activitatea tipografică, atât pentru a răspunde nevoilor învăţământului, ale oficiilor de cult cât şi ale diferitelor ştiinţe umaniste. Fapt de mare importanţă, din motive politice şi prozelitism, se admite tipărirea în limbile materne ale locuitorilor, inclusiv în limba română;

  - deşi aflaţi în starea de toleraţi, românii vor profita din plin de acest avantaj, tipărind cărţile necesare de cult (ex. „Noul Testament de la Bălgrad” – 1648) şi didactice (ex. „Bucoavna” – 1699);

 

1592-1601 – Mihai Viteazul în Principatul Transilvaniei

- 1592 – primit şi găzduit la curtea principelui Sigismund Bathori din Alba Iulia, ca transfug politic din Ţara Românească;

- 1595 – solia trimisă de Mihai Viteazul la Alba Iulia (20 mai) încheie cu Sigismund Bathori un tratat, prin care Ţara Românească devenea vasală principelui. În tratat a existat însă şi o prevedere favorabilă, conform căreia biserica ortodoxă din Transilvania a fost subordonată Mitropoliei de la Târgovişte;

- 1596 – după victoriile repurtate asupra turcilor (1595-1596) Mihai Viteazul, vine, spre sfârşitul anului 1596 la Alba Iulia, pentru aşi vedea familia (doamna Stanca şi fiul său Nicolae fuseseră găzduiţi în siguranţă de către Maria Cristina, soţia principelui). Mihai Viteazul a fost primit ca un voievod învingător, uitându-se cele stipulate în tratatul  din 20 mai 1595. Alături de principe a sărbătorit Crăciunul, probabil şi Anul Nou, participând la slujbele religioase din marea catedrală, ca şi din modesta biserică ortodoxă a Mitropoliei Bălgradului. Intrigat de condiţiile precare ale acesteia, Mihai Viteazul obţine de la principe aprobarea de a clădi, într-un alt loc potrivit, o nouă mănăstire şi o nouă reşedinţă pentru mitropolia românească;

- 1597 – noua reşedinţă mitropolitană a românilor a fost terminată, sfinţită şi înzestrată cu moşii, odoare, obiecte de cult, cărţi şi altele. Aici va fi înmormântat, după ce a fost otrăvit în castelul de la Vinţ, fostul domn al Moldovei, Aron Vodă;

- 1599 – îngrijorat de situaţia politică în care se găseau ţările române, de instabilitatea lui Sigismund Bathori, care abdică a doua oară de la tronul Transilvaniei şi de faptul că era încolţit din trei părţi de duşmani, Mihai Viteazul îşi pune în operă marele său proiect, un stat puternic românesc în zona Carpaţilor şi a Dunării de Jos. Intră cu trupele sale în Transilvania şi după victoria de la Şelimbăr, la 1 noiembrie 1599, intră triumfător în Alba Iulia, unde îşi stabileşte reşedinţa. Cancelaria lui va începe să emită aici acte oficiale în limba română, alături de cele în limba latină;

- 1600 – după campania rapidă desfăşurată în Moldova împotriva lui Eremia Movilă, el se va intitula „Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi Moldovei” (27 mai 1600). S-a înfăptuit astfel, pentru prima dată în istoria românilor, unirea celor trei ţări româneşti, sub aspect politic şi administrativ. Capitala a rămas la Alba Iulia, unde Mihai Viteazul s-a întors pentru a face faţă complotului ce urmărea suprimarea sa şi a uluitoarei lui structuri statale, pentru încă patru luni;

  - după lupta de la Miraslău (16 septembrie 1600), pe care domnitorul o pierde, retrăgându-se în Ţara Românească, Alba Iulia, inclusiv noua reşedinţă a mitropoliei ctitorită de el, vor fi devastate timp de 3-4 ani de trupele lui Basta şi Moise Secuiul.

- 19 august 1601 – aflat pe drumul de reîntoarcere la Alba Iulia, după victoria de la Guruslău, Mihai Viteazul a fost ucis mişeleşte pe câmpia de la Turda. Capul său a fost salvat şi dus în Ţara Românească, la Mănăstirea Dealu, iar trupul maltratat, se presupune că a fost adus mai târziu la Alba Iulia şi înmormântat discret în mănăstirea Mitropoliei ctitorită de el.

  Din epoca lui Mihai Viteazul, Alba Iulia a rămas în conştiinţa românilor ca un simbol al unităţii de neam, care a călăuzit lupta generaţiilor următoare spre ţelul unităţii naţionale şi de stat.

  - după epopeea lui Mihai Viteazul, principatul Transilvaniei va continua să se dezvolte pe coordonatele deja enunţate;

- 1658-1662  în timpul năvălirii oştirilor turco-tătare în principat, Alba Iulia a fost complet distrusă, în mai multe rânduri. Principele Apafi va locui, în continuare mai mult la Făgăraş, iar sediul  comitatului Alba, precum şi ce a mai rămas din Colegiul Academic Bethlen şi din celebra sa bibliotecă, au fost mutate la Aiud. I-a rămas, totuşi, simbolic, statutul de capitală. Arhiva oraşului a fost distrusă;

  - în campania antiotomană a imperiului habsburgic, cu ocazia asediului Vienei, în 1683, principele Apafi a ajutat armatele austriece cu 600 care de alimente. Victorioase, după alungarea turcilor de sub zidurile Vienei, aceste armate au urmărit pe turci eliberând noi teritorii, pe care însă şi le însuşesc. Astfel, în 1686, „drept mulţumire”, generalul Scherfenberg îi cere lui Apafi să-i cedeze cetăţile Cluj, Deva şi Alba Iulia pentru încartiruirea armatei imperiale, iar prin tratatul de la Blaj, din 1687, cetatea Alba Iulia a fost cedată acestor armate. Prin aceasta, ea va deveni, pentru 231 ani, cel mai important centru militar habsburgic din Transilvania;

- 1689 – ultima Dietă ţinută la Alba Iulia;

- 4 decembrie 1691 – considerându-se deja stăpânul Transilvaniei, împăratul habsburgic Leopold I emite „Diploma Leopoldină”, prin care asigură respectarea privilegiilor şi a drepturilor nobilimii. Poporul român nu este amintit, nici măcar ca tolerat;

  - prin călugării iezuiţi, înregimentaţi în ordinul pentru „Dacia”, care însoţeau armatele austriece în teritoriile ocupate, şi ca exponenţi ai catolicismului şi ai contrareformei, imperialii încep presiunile asupra românilor (majoritari în principat), urmărindu-se catolicizarea şi deznaţionalizare lor;

- 1697, februarie – încercarea cu mitropolitului Teofil dă greş (moare otrăvit);

- 1698, 7 octombrie – sinodul condus de mitropolitul Atanasie Anghel se declară pentru unire cu biserica Romei pentru a beneficia de drepturile clerului catolic, dar cu condiţia de a nu-şi schimba ritul.

- 1699, ian. 26 – Abia prin pacea de la Carlowitz imperiul habsburgic ia legal în stăpânire  Transilvania

- 1701, martie 19 – Este emisă a doua „diplomă leopoldină” prin care se promiteau drepturi şi laicilor care primesc unirea. Ea nu a fost pusă în aplicare niciodată, nobilimea făcând-o pierdută.

  - În faţa rezultatelor modeste se trece (fără informarea papei de la Roma) la numirea ca episcop greco-catolic a mitropolitului ortodox Atanasie Anghel, sperându-se că „turma” îl va urma. Aşa a început dezbinarea religioasă a românilor. Despre acţiunile politice şi prozelistice ale imperialilor, papa află doar cu ocazia înfiinţării episcopiei greco-catolice de Făgăraş şi numirea în funcţie a episcopului Ioan Giurgiu Patachi (15 iulie 1721).

- 1703-1711 – Răscoala antihabsburgică condusă de Francisc II Rakoczi, pe teritoriul Ungariei şi Transilvaniei, la care au participat şi românii din Alba Iulia şi jur.

- 1704 – Dieta Transilvaniei îl proclamă pe Francisc II Rakoczi principe al Transilvaniei

  - Consiliu de Război al imperiului decide construirea la Alba Iulia, în „inima” Transilvaniei, a unei puternice fortăreţe (se construieşte peste vechea cetate, în perioada 1715-1738). Sunt demolate şi mutate bisericile mitropoliei ortodoxe din zonă (cea veche şi cea nouă).

- 1716 – Imperialii restaurează episcopia romano-catolică a Transilvaniei de la Alba Iulia.

- 1711 – Abia prin pacea de la Satu Mare (1 mai), stăpânirea austriacă asupra Transilvaniei a devenit reală.

  - Printre primele măsuri luate a fost şi mutarea capitalei de la Alba Iulia la Sibiu.

- 1711-1867 – Este perioada de transformare a principatului autonom al Transilvaniei în principat ereditar al coroanei imperiale habsburgice.

  - Se organizează exploatarea sistematică a bogăţiilor naturale, cu deosebire a minelor şi pădurilor, dar şi a populaţiei (jugul de fier), totul cu ajutorul armatei.

  - Începe lupta românilor împotriva exploatatorilor, pentru drepturi politice, sociale şi religioase, pentru recunoaşterea lor ca naţiune de sine stătătoare.

- 1737-1744 – Episcopul Inochentie Micu Clain mută reşedinţa episcopală la Blaj, în apropierea Alba Iuliei (unde a fost iniţial, ca mitropolie) şi începe o necruţătoare campanie pentru câştigarea drepturilor legitime, politice şi sociale, ale preoţimii şi ale poporului român iobăgit.

- 1761 – Sinodul ortodox de la Alba Iulia, organizat de călugărul Sofronie de la Cioara, care a forţat Curtea Imperială să accepte refacerea ierarhiei ortodoxe din principat (Episcopia Ortodoxă de la Sibiu).

  - Împărăteasa Maria Terezia, acceptă aşezarea evreilor în Transilvania, dar numai la Alba Iulia (în 1764 aceştia vor cumpăra cimitirul românesc din nordul oraşului abandonat după demolarea bisericii mitropolitane vechi).

- 1760-1842 – Alba Iulia capitală de comitat, extins spre Sibiu şi Zarand

- 1848-1849 – Alba Iulia redevine capitală de district (Alba Inferioară), întinzându-se spre nord până în depresiunea Iara, în apropierea Turzii.

- 15 sept. 1849 – Se creează Districtul Militar Alba Iulia care cuprinde fostele comitate Alba, Hunedoara şi parţial Zarand.

- 1851 – Regiunea administrativă Alba Iulia, cuprinde şi părţi din Hunedoara, Sibiu şi Făgăraş.

- 1854 – Alba devine Prefectură, cu 8 preturi

- 1861 – Se revine la situaţia dinainte de 1848

 

1867-1918 – Perioada dualismului austro-ungar

- 1870 – Comitatele (judeţele) devin municipalităţi şi au fost subordonate direct guvernului de la Budapesta. Scaunele săseşti şi secuieşti s-au desfiinţat.

- 1876-1877 – Comitatul Alba avea 4 oraşe cu consiliu (Alba Iulia, Aiud, Abrud şi Ocna Sibiului), 177 de comune rurale şi 7 plăşi.

- 1886-1918 – Comitatul Alba cu 4 oraşe cu consiliu, 174 de comune rurale şi 147 cătune, cuprinse în 68 de notariate cercuale, iar acestea în 8 plăşi

 

9 aprilie – 1 Decembrie 1918

– Prin adunări plebiscitare, românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania proclamă unirea cu România

  - Alba Iulia devine simbolul unirii tuturor românilor

- 1918-1950 – Judeţul Alba a avut tot timpul reşedinţa la Alba Iulia (1918-1929 – din lipsă de local a funcţionat la Aiud)

- 1938-1940 – Sub dictatura regelui Carol al II-lea a luat fiinţă şi Ţinutul Mureş, cu reşedinţa la Alba Iulia şi care cuprindea 9 judeţe (Alba, Mureş, Sibiu, Făgăraş, Ciuc, Odorhei, Turda, Târnava Mică şi Târnava Mare).

  - După cedarea Ardealului de NV – au mai rămas doar 6 (fără Mureş, Ciuc şi Odorhei)

 

Organe administrative care au activat la Alba Iulia şi după desfiinţarea Ţinutului Mureş (organe externe ale ministerelor)

  - Camera de Comerţ şi Industrie Alba Iulia (1927-1949) cuprindea şi judeţele Turda, Târnava Mică şi Târnava Mare

- 1938-1947 – Inspectoratul Agricol Regional Alba Iulia

- 1938-1945 – Inspectoratul de Poliţie Regional Alba Iulia

- 1938-1947 – Curtea Administrativă Alba Iulia

- 1938-1940 –Inspectoratul de Jandarmi Alba Iulia (mutat de la Braşov), al ţinutului Mureş

- 1938-1940 – Inspectoratul general sanitar şi de ocrotire Alba Iulia (mutat de la Sibiu) al ţinutului  Mureş

- 1938-1947 – Inspectoratul Zootehnic şi Sanitar-Veterinar Regional Alba Iulia

- 1939-1940 – Inspectoratul Silvic al Ţinutului Mureş (mutat de la Braşov), Alba Iulia

- 1939-1940 – Inspectoratul cadastral al Ţinutului Mureş – Alba Iulia (mutat de la Braşov)

- 1938-1945 – Inspectoratul Şcolar Regional Alba Iulia

- 1939-1948 – Inspectoratul Muncii Regional Alba Iulia (cu subinspectorate la Sibiu şi Tg. Mureş)

- 1939-1945 – Inspectoratul Regional al Apelor Alba Iulia (mutat de la Tg. Mureş)

- 1939-1945 – Inspectoratul Regional de Drumuri Alba Iulia (VIII)

- 1939-1940 – Inspectoratul Comercial Alba Iulia, comasat cu inspectoratul Industrial Sibiu, au format Inspectoratul Economiei Naţionale al Ţinutului Mureş din Alba Iulia

- 1939-1940 – Regiunea a VIII-a de Inspecţie financiară a Ţinutului Mureş din Alba Iulia (cu trei circumscripţii la Alba Iulia, Sibiu şi Tg. Mureş)

- 1938-1943 – Inspectoratul Regional al Institutului Naţional al Cooperaţiei Alba Iulia

- 1939-1940 – Garda Naţională a Frontului Renaşterii Naţionale din ţinutul Mureş, Alba Iulia

- 1939-1940 – Serviciul Tehnic Central al Ţinutului Mureş, Alba Iulia

- 1939-1940 – Oficiul Specialei Ilicite din Ţinutul Mureş, Alba Iulia

- 1939-1968 – Muzeul regional Alba Iulia

- 1950-1968 – Alba Iulia, reşedinţă a fostului raion Alba, subordonat Regiunii Hunedoara

- 17 februarie 1968 – A fost reînfiinţat judeţul Alba cu reşedinţa la Alba Iulia.

Concluzia se impune de la sine.

 

Prof. Ioan PLEŞA