Argumente
pentru capitala viitoarei regiuni „Centru”
Alba Iulia
– evoluţia politică şi administrativă de-a lungul istoriei sale
Meleagurile
Albei sunt bine cunoscute în literatura de specialitate ca veche vatră
de formare şi de continuitate a poporului român. Ele au fost martore la
aproape toate evenimentele de importanţă fundamentală ale istoriei
noastre naţionale. Poziţia lor centrală în Transilvania istorică, pe
cursul mijlociu al Mureşului, condiţiile naturale deosebit de favorabile
vieţii sedentare, precum şi căile de comunicaţie lesnicioase şi deschise
spre toate punctele cardinale, au determinat, nu numai locuirea lor din
timpuri imemoriale, dar şi concentrarea aici a vieţii politice,
administrative, religioase, economice şi culturale din provincie.
Până nu demult,
urmele arheologice de locuire pe meleagurile Albei datau din epoca
neolitică, a pietrei şlefuite şi găurite (cca 5.000 de ani î.e.n.),
fiind încadrate în culturile de tip „Turdaş”, „Lumea Nouă” şi „Petreşti”
(ultimele două descoperite pe aceste meleaguri, iar prima foarte aproape
de limita judeţului Alba, în direcţia V-S-V, s-au impus ca tipuri în
literatura de specialitate). Descoperirile mai recente, între care
amintim doar tăbliţele arse de la Tărtăria şi complexele situri apărute
pe culoarul Mureşului cu prilejul decopertărilor pe aliniamentul
autostrăzii Deva-Sibiu sunt în măsură să „împingă” încă câteva milenii
în urmă, vestigiile de locuire şi de cultură materială şi spirituală ale
populaţiei autohtone (vezi problema Leagănului civilizaţiei vechi
europene şi a Leagănului scrisului celui mai vechi!)
Numele
meleagurilor Albei provine de la Alba Iulia, aşezare străveche situată
în centrul lor, care a impus, mai apoi, numele său şi formaţiunilor
politice şi administrative, în care s-a integrat de-a lungul vremurilor.
De altfel, Alba Iulia reprezintă o adevărată sinteză a istoriei noastre
naţionale.
Simpla înşirare
a denumirilor sale, în succesiunea lor cronologică pe parcursul a două
milenii – Apoulon – Apulum – Bălgrad – Alba Iulia, reflectă, nu numai
această strălucită sinteză, ci şi un concludent exemplu de continuitate
a populaţiei autohtone.
Pe măsura
dezvoltării societăţii din spaţiul românesc, Alba Iulia a avut, rând pe
rând sau simultan, un rol politic, administrativ, social, religios,
economic, cultural şi militar deosebit de important, în teritorii mai
extinse sau mai puţin extinse. Din acest motiv, indiferent de perioadele
istorice, de interesele politice sau de alţi factori sociali, ea a
continuat să rămână un centru de conducere important.
Cronologia
istorică a Alba Iuliei
- secolele VI-IV
î.e.n., Hallstatt – prima vârstă a fierului;
- secolele
III-II î.e.n., Laténe – a doua epocă a fierului, corespunde dezvoltării
şi afirmării, în spaţiul de la nordul Dunării, a daco-geţilor, care
ne-au lăsat urme clar conturate ale culturii lor materiale, spirituale
şi de istorie politică;
- staţiunile
dacice de pe meleagurile Albei aparţin, în marea lor majoritate, ultimei
faze, aşa numită clasică, a civilizaţiei autohtone, cuprinse între
secolul I î.e.n. şi secolul I e.n.;
- izvoarele
istorice antice (greci şi latini) informează despre existenţa, în a doua
jumătate a mileniului I î.e.n., în regiunea centrală a Transilvaniei, a
tribului dacic al Apulilor, a regelui lor Rubobostes şi a centrului
întărit Apoulon;
- cercetările
arheologice au confirmat apoi aceste informaţii, la Teleac (lângă Alba
Iulia), Cetea, Ciugud, Ghirbom, Răcătău, Ţelna, Obreja, Sebeş – Podul
Pricopului şi altele, precum şi la cetăţile de piatră de la Piatra
Craivii şi Căpâlna (Valea Sebeşului). A rămas încă învăluită în mister,
dar pomenită în câteva publicaţii mai vechi, aşezarea dacică Tharmis
(sau Tarnis) de pe teritoriul oraşului Alba Iulia.
Apulum –
capitala Daciei romane
- 101-102;
105-106 e.n. – războaiele daco-romane, care s-au sfârşit cu cucerirea
unei mari părţi din Dacia şi transformarea acesteia în provincie romană.
Apoulonul a fost distrus;
- 107-110 e.n. –
se construieşte castrul roman Apulum pe teritoriul actualei cetăţi Alba
Iulia, cel mai puternic din provincie, sediul Legiunii a XIII-a Gemina;
apar aşezările civile (canabae) de la Partoş şi din jurul castrului;
- anul 180 e.n.
– este atestată existenţa municipiului Apulum (la Partoş) – Aurelium
Apulense;
- 193-211 e.n. –
canabale din jurul castrului apar ca municipiu (Septimium Apulense);
- 190-192 e.n. –
oraşul roman de la Partoş este ridicat la rangul de colonia (în anul
253 a fost numit şi Chrysopolis – oraşul aurului sau bogat în aur);
- 250 e.n. –
oraşul roman din jurul castrului a fost ridicat la rangul de colonia;
- 107-271 –
Apulumul este capitala Daciei romane, apoi al celor trei Dacii, sediul
Legiunii a XIII-a Gemina, al guvernatorului provinciei. Importanţa
politică, militară, administrativă, economică, culturală, religioasă,
socială; situaţia edilitară şi nivelul de viaţă, la nivelul metropolei;
dreptul de „Ius italicum”;
- sec. III –
sec. X - marile migraţii ale popoarelor spre imperiul roman, peste
teritoriile româneşti; formarea poporului şi a limbii române; apariţia
creştinismului la români;
- sec. VIII-IX-X
– este atestată existenţa, pe cursul mijlociu al Mureşului a
Voievodatului Bălgradului cu reşedinţa la Bălgrad (Alba Iulia)
- 950 –
încreştinarea românilor din voievodat în ritul bizantin – prin episcopul
Hieroteos (vezi bazilica romanică şi rotonda-baptisterium încadrate în
construcţia catedralei romano-catolice, precum şi ruinele bisericii de
tip bizantin, din sec. X, atribuită episcopului Hieroteus – prima
construită în Transilvania);
- sec. XII –
Regatul ungar suprapune peste Voievodatul Bălgradului, redus mult ca
suprafaţă, comitatul regal Alba, iar Bălgradul (Alba Iulia), capitala
sa, este transformată în cetate regală;
- sec. XII-XVI –
noile autorităţi sunt nevoite să păstreze pentru Transilvania forma de
Voievodat, astfel că voievozii, erau, în acelaşi timp, şi comiţi de
Alba; pe lângă religia ortodoxă, în Alba Iulia apar şi instituţiile
altor religii – romano-catolică, mai apoi şi reformată şi unitariană; o
dovadă clară că Alba Iulia (Alba Transilvaniei) era capitala
voievodatului Transilvaniei, este şi faptul că, după cucerirea de către
statul feudal ungar a voievodatului Bălgradului, a fost mutată aici
Episcopia romano-catolică a Transilvaniei, întemeiată iniţial la Tăşnad
(Satu Mare), mutată apoi la Cluj şi, în final, la Bălgrad (a se observa
înaintarea succesivă de la vest spre este). Episcopia românească a
Bălgradului a fost desfiinţată, biserica ei demolată, suprapunându-se
peste ea, ca loc sfânt, catedrala romano-catolică (sec. XII – refăcută
în sec. XIII) (vezi cercetările arheologice şi ruinele bisericii de rit
bizantin din sec. X, descoperite şi apoi reacoperite în anul 2011);
- începând cu
anul 1274, în documentele timpului, denumirea de Bălgrad a capitalei
Voievodatului Transilvaniei a fost înlocuită cu cea de Alba Iulia;
- în anul
1231, pe lângă episcopia romano-catolică a Transilvaniei din Alba Iulia,
a fost înfiinţat Capitlul romano-catolic de Alba Iulia, cu scopul de a
redacta, păstra şi utiliza documentele oficiale, dar şi particulare din
Voievodat. Fiind, probabil, cel mai vechi din Transilvania, cu toate
vicisitudinile vremurilor, acest for, care a activat până în a doua
jumătate a sec. XIX, a acumulat un bogat şi important volum de
documente, referitoare la istoria, de peste şase secole, a acestei
provincii. Pentru a face faţă misiunilor sale şi pentru a-şi forma
specialiştii necesari, el a întemeiat o „şcoală capitulară”, care a
contribuit la propăşirea culturii locale şi provinciale;
- este
perioada feudalismului timpuriu şi mijlociu, când ţăranii români au fost
deposedaţi cu forţa (cu deosebire obştiile săteşti) de pământuri ,
păşuni, păduri şi ape, devenind, treptat, dependenţi de stăpânii
feudali. Teritoriile cucerite de către statul ungar au devenit
proprietatea regelui. Prin acordarea de privilegii, de titluri nobiliare
şi de moşii unor instituţii şi persoane fizice, ca şi unor grupuri
etnice colonizate, s-au constituit marile latifundii, între care şi cele
ale episcopiei şi capitlului romano-catolice din Alba Iulia.
Aristocraţiei româneşti, pentru păstrarea privilegiilor şi a
proprietăţilor, i s-a oferit o singură alternativă, pe care, din
nefericire, majoritatea au acceptat-o, şi anume – trecerea la catolicism
şi, implicit, deznaţionalizarea (maghiarizarea)
- dovada că
românii transilvăneni au avut o nobilime (majoritatea mijlocie şi mică)
a fost convocarea la Alba Iulia, în anul 1291, de către regele Ungariei,
Andrei al III-lea, a primei adunări nobiliare (viitoarea Dietă a
Transilvaniei) din voievodat, la care, alături de nobilii unguri, saşi
şi secui, au fost invitaţi şi cei români;
- rămasă fără
o pătură care să-i reprezinte şi să-i apere (exceptând biserica străbună
ortodoxă, şi ea grav afectată), populaţia românească (în proporţiile
cunoscute, şi de alte naţionalităţi) a fost spoliată de bunuri şi,
treptat iobăgită.
- apar
celebrele „uniuni” etnice nobiliare, menite să-şi apere privilegiile şi
interesele. Este vorba de transformarea comitatelor regale ungureşti în
comitate nobiliare şi de „scaunele” săseşti şi secuieşti. Reprezentanţii
lor vor forma, mai apoi, Dieta Transilvaniei, în care se vor legifera
doar interesele celor trei naţionalităţi;
-
deposedarea şi exploatarea ţărănimii iobăgite nu putea rămâne fără
urmări, dovadă fiind permanentele agitaţii şi răscoale care au zguduit
teritoriul Voievodatului, culminând cu cea de la Bobâlna (1437) şi, mai
apoi, cu cea condusă de Gheorghe Doja (1514);
- pedeapsa
aplicată de nobilime a fost extrem de aspră însă. Prin celebrul „Unio
Trium Nationum” şi legislaţia emisă (prin Dieta Transilvaniei) până la
1669 (Tripartitul lui Werböczi; Aprobate şi Compilate), iobăgia a fost
declarată veşnică, iar poporul român şi religia sa doar tolerate, lipsit
de drepturi politice şi sociale constituţionale
- după marea
invazie a mongolilor din 1241-1242, Alba Iulia, complet distrusă, se va
reface greu;
- aflată în
refacere, ca proprietate a episcopiei romano-catolice, ea va fi din nou
pustiită de către saşii din „scaunele” apropiate, în anul 1277;
-
împrejurările care au urmat, în continuarea procesului de refacere, vor
duce treptat la dezvoltarea unei vieţi economice destul de importante,
mai ales prin organizarea meseriaşilor de tot felul (pietrari, zidari,
dulgheri, pânzari, pielari, croitori, brutari, etc.) şi înflorirea
comerţului (târgul săptămânal de marţea; circulaţia mărcii locale de
argint - 250 gr. argint fin - ca monedă de schimb). În acest sens, îşi
aduce aportul şi transportul cu plutele şi bărcile de pe Mureş, care
ajunge până în Ungaria şi Serbia;
- înflorirea
economică va atrage după sine şi o destul de importantă dezvoltare a
culturii în Alba Iulia (considerată „Metropolă” a Transilvaniei, de
către Bonfinius, cronicarul familiei româneşti a Corvinilor). Din punct
de vedere arhitectonic, se construiesc biserici şi cetăţi de piatră
(Alba Iulia, Piatra Craivii şi Tăuţi), se refac casele şi conacele,
clădirile administrative şi drumurile. Se dezvoltă învăţământul şi arta
(care, prin capela Lazonius, 1512, marchează manifestarea aici a
curentului umanist renascentist). La palatul episcopal romano-catolic se
perindă mari personalităţi ale timpului – regi ai Ungariei, Ioan de
Hunedoara, ambasadori, înalte feţe bisericeşti, oameni de cultură
umanişti, arhitecţi, sculptori, pictori, muzicieni şi alţii. Se
încadrează aici şi încercările unor ordine călugăreşti din perioada
1295-1315 (eremiţi şi dominicani) de a constitui la Alba Iulia
conventuri – ca locuri de adeverire a documentelor -, care însă,
rivalizând cu Capitlul local, au creat puţine acte
1541-1711 –
Alba Iulia, capitala Principatului Transilvaniei.
- timp de 17
decenii, Alba Iulia a fost capitala Principatului autonom al
Transilvaniei, sub suzeranitatea Porţii Otomane;
- ca cetate
princiară, scăpată de sub tutela episcopiei catolice, ea devine oraş
liber, statut care îi deschide drumul spre o dezvoltarea deosebită, sub
aspect edilitar, arhitectonic, economic şi cultural;
- stăpânirea
temporară (1551-1555) a principatului de către austrieci a favorizat
doar consolidarea şi extinderea zidurilor cetăţii oraşului;
- 1556 – Dieta
de la Turda hotărăşte desfiinţarea episcopiei catolice a Transilvaniei
şi trecerea imenselor sale proprietăţi domeniului princiar şi al unor
nobili;
- perioadă de
apariţie a religiilor reformate, calvină, evanghelică şi unitariană;
- dezvoltare
amplă a economiei – breslele îşi continuă activitatea, caută să se
perfecţioneze, dar vor fi depăşite curând de marile manufacturi mai
productive (unelte de fier, ceramică şi sticlă, postav, piele, pânză,
bere, tunuri, pulbere, hârtie şi altele). Se continuă mineritul, cu
deosebire de sare şi mercur, care se exportă;
- pentru
sporirea numărului de locuitori, principele Gabriel Bethlen a acordat
privilegii şi locuri de casă coloniştilor;
- prin
construirea podului peste Mureş de la Partoş, prin construirea de nave
uşoare, porturi şi depozite s-a uşurat mult transportul şi comerţul;
- activitatea
economică a fost stimulată şi prin baterea de monede la Monetăria
locală;
- curând, la
1672, va apare „Compania orientală”, instituţie comercială aprobată de
Dietă;
- iau
amploarea construcţiile edilitare care vor înfrumuseţa mult oraşul
(palatul princiar, alte palate, şcoli, biserici, fântâni, etc.);
- 1583 – este
pomenit episcopul sau mitropolitul ortodox al românilor din
Transilvania, cu reşedinţa la Alba Iulia;
- după
refugierea la Alba Iulia (1552) din faţa armatelor turceşti, a numeroşi
locuitori din Lipova şi împrejurimile sale, în nordul oraşului este
atestat un mare cartier negustoresc, iar, în partea de est, a
cartierului plutaşilor „Hăiuş”;
- Capitala
Alba Iulia, devine şi un important centru de cultură al principatului,
în plină epocă de manifestare a umanismului renascentist. Centrul ei se
va deplasa de la curtea episcopală la cea princiară. În ceea ce priveşte
învăţământul, asistăm la apariţia colegiilor protestate (1579 şi la Alba
Iulia) a unei şcoli de muzică (1560) şi a presupuselor şcoli româneşti
confesionale din cadrul Mitropoliei Ortodoxe locale şi a unor mănăstiri.
Învăţământul superior va fi reprezentat de Colegiul Academic, institut
în anul 1622 de către principele Gabriel Bethlen, la care au fost
invitaţi să predea cursuri cei mai vestiţi profesori ai timpului, din
Transilvania şi din alte ţări (Martin Opitz);
- un mare
avânt ia activitatea tipografică, atât pentru a răspunde nevoilor
învăţământului, ale oficiilor de cult cât şi ale diferitelor ştiinţe
umaniste. Fapt de mare importanţă, din motive politice şi prozelitism,
se admite tipărirea în limbile materne ale locuitorilor, inclusiv în
limba română;
- deşi aflaţi
în starea de toleraţi, românii vor profita din plin de acest avantaj,
tipărind cărţile necesare de cult (ex. „Noul Testament de la Bălgrad” –
1648) şi didactice (ex. „Bucoavna” – 1699);
1592-1601
– Mihai Viteazul în Principatul Transilvaniei
- 1592 – primit
şi găzduit la curtea principelui Sigismund Bathori din Alba Iulia, ca
transfug politic din Ţara Românească;
- 1595 – solia
trimisă de Mihai Viteazul la Alba Iulia (20 mai) încheie cu Sigismund
Bathori un tratat, prin care Ţara Românească devenea vasală principelui.
În tratat a existat însă şi o prevedere favorabilă, conform căreia
biserica ortodoxă din Transilvania a fost subordonată Mitropoliei de la
Târgovişte;
- 1596 – după
victoriile repurtate asupra turcilor (1595-1596) Mihai Viteazul, vine,
spre sfârşitul anului 1596 la Alba Iulia, pentru aşi vedea familia
(doamna Stanca şi fiul său Nicolae fuseseră găzduiţi în siguranţă de
către Maria Cristina, soţia principelui). Mihai Viteazul a fost primit
ca un voievod învingător, uitându-se cele stipulate în tratatul din 20
mai 1595. Alături de principe a sărbătorit Crăciunul, probabil şi Anul
Nou, participând la slujbele religioase din marea catedrală, ca şi din
modesta biserică ortodoxă a Mitropoliei Bălgradului. Intrigat de
condiţiile precare ale acesteia, Mihai Viteazul obţine de la principe
aprobarea de a clădi, într-un alt loc potrivit, o nouă mănăstire şi o
nouă reşedinţă pentru mitropolia românească;
- 1597 – noua
reşedinţă mitropolitană a românilor a fost terminată, sfinţită şi
înzestrată cu moşii, odoare, obiecte de cult, cărţi şi altele. Aici va
fi înmormântat, după ce a fost otrăvit în castelul de la Vinţ, fostul
domn al Moldovei, Aron Vodă;
- 1599 –
îngrijorat de situaţia politică în care se găseau ţările române, de
instabilitatea lui Sigismund Bathori, care abdică a doua oară de la
tronul Transilvaniei şi de faptul că era încolţit din trei părţi de
duşmani, Mihai Viteazul îşi pune în operă marele său proiect, un stat
puternic românesc în zona Carpaţilor şi a Dunării de Jos. Intră cu
trupele sale în Transilvania şi după victoria de la Şelimbăr, la 1
noiembrie 1599, intră triumfător în Alba Iulia, unde îşi stabileşte
reşedinţa. Cancelaria lui va începe să emită aici acte oficiale în limba
română, alături de cele în limba latină;
- 1600 – după
campania rapidă desfăşurată în Moldova împotriva lui Eremia Movilă, el
se va intitula „Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi Moldovei”
(27 mai 1600). S-a înfăptuit astfel, pentru prima dată în istoria
românilor, unirea celor trei ţări româneşti, sub aspect politic şi
administrativ. Capitala a rămas la Alba Iulia, unde Mihai Viteazul s-a
întors pentru a face faţă complotului ce urmărea suprimarea sa şi a
uluitoarei lui structuri statale, pentru încă patru luni;
- după lupta
de la Miraslău (16 septembrie 1600), pe care domnitorul o pierde,
retrăgându-se în Ţara Românească, Alba Iulia, inclusiv noua reşedinţă a
mitropoliei ctitorită de el, vor fi devastate timp de 3-4 ani de trupele
lui Basta şi Moise Secuiul.
- 19 august 1601
– aflat pe drumul de reîntoarcere la Alba Iulia, după victoria de la
Guruslău, Mihai Viteazul a fost ucis mişeleşte pe câmpia de la Turda.
Capul său a fost salvat şi dus în Ţara Românească, la Mănăstirea Dealu,
iar trupul maltratat, se presupune că a fost adus mai târziu la Alba
Iulia şi înmormântat discret în mănăstirea Mitropoliei ctitorită de el.
Din epoca lui
Mihai Viteazul, Alba Iulia a rămas în conştiinţa românilor ca un simbol
al unităţii de neam, care a călăuzit lupta generaţiilor următoare spre
ţelul unităţii naţionale şi de stat.
- după epopeea
lui Mihai Viteazul, principatul Transilvaniei va continua să se dezvolte
pe coordonatele deja enunţate;
- 1658-1662 în
timpul năvălirii oştirilor turco-tătare în principat, Alba Iulia a fost
complet distrusă, în mai multe rânduri. Principele Apafi va locui, în
continuare mai mult la Făgăraş, iar sediul comitatului Alba, precum şi
ce a mai rămas din Colegiul Academic Bethlen şi din celebra sa
bibliotecă, au fost mutate la Aiud. I-a rămas, totuşi, simbolic,
statutul de capitală. Arhiva oraşului a fost distrusă;
- în campania
antiotomană a imperiului habsburgic, cu ocazia asediului Vienei, în
1683, principele Apafi a ajutat armatele austriece cu 600 care de
alimente. Victorioase, după alungarea turcilor de sub zidurile Vienei,
aceste armate au urmărit pe turci eliberând noi teritorii, pe care însă
şi le însuşesc. Astfel, în 1686, „drept mulţumire”, generalul
Scherfenberg îi cere lui Apafi să-i cedeze cetăţile Cluj, Deva şi Alba
Iulia pentru încartiruirea armatei imperiale, iar prin tratatul de la
Blaj, din 1687, cetatea Alba Iulia a fost cedată acestor armate. Prin
aceasta, ea va deveni, pentru 231 ani, cel mai important centru militar
habsburgic din Transilvania;
- 1689 – ultima
Dietă ţinută la Alba Iulia;
- 4 decembrie
1691 – considerându-se deja stăpânul Transilvaniei, împăratul habsburgic
Leopold I emite „Diploma Leopoldină”, prin care asigură respectarea
privilegiilor şi a drepturilor nobilimii. Poporul român nu este amintit,
nici măcar ca tolerat;
- prin
călugării iezuiţi, înregimentaţi în ordinul pentru „Dacia”, care
însoţeau armatele austriece în teritoriile ocupate, şi ca exponenţi ai
catolicismului şi ai contrareformei, imperialii încep presiunile asupra
românilor (majoritari în principat), urmărindu-se catolicizarea şi
deznaţionalizare lor;
- 1697,
februarie – încercarea cu mitropolitului Teofil dă greş (moare otrăvit);
- 1698, 7
octombrie – sinodul condus de mitropolitul Atanasie Anghel se declară
pentru unire cu biserica Romei pentru a beneficia de drepturile clerului
catolic, dar cu condiţia de a nu-şi schimba ritul.
- 1699, ian. 26
– Abia prin pacea de la Carlowitz imperiul habsburgic ia legal în
stăpânire Transilvania
- 1701, martie
19 – Este emisă a doua „diplomă leopoldină” prin care se promiteau
drepturi şi laicilor care primesc unirea. Ea nu a fost pusă în aplicare
niciodată, nobilimea făcând-o pierdută.
- În faţa
rezultatelor modeste se trece (fără informarea papei de la Roma) la
numirea ca episcop greco-catolic a mitropolitului ortodox Atanasie
Anghel, sperându-se că „turma” îl va urma. Aşa a început dezbinarea
religioasă a românilor. Despre acţiunile politice şi prozelistice ale
imperialilor, papa află doar cu ocazia înfiinţării episcopiei
greco-catolice de Făgăraş şi numirea în funcţie a episcopului Ioan
Giurgiu Patachi (15 iulie 1721).
- 1703-1711 –
Răscoala antihabsburgică condusă de Francisc II Rakoczi, pe teritoriul
Ungariei şi Transilvaniei, la care au participat şi românii din Alba
Iulia şi jur.
- 1704 – Dieta
Transilvaniei îl proclamă pe Francisc II Rakoczi principe al
Transilvaniei
- Consiliu de
Război al imperiului decide construirea la Alba Iulia, în „inima”
Transilvaniei, a unei puternice fortăreţe (se construieşte peste vechea
cetate, în perioada 1715-1738). Sunt demolate şi mutate bisericile
mitropoliei ortodoxe din zonă (cea veche şi cea nouă).
- 1716 –
Imperialii restaurează episcopia romano-catolică a Transilvaniei de la
Alba Iulia.
- 1711 – Abia
prin pacea de la Satu Mare (1 mai), stăpânirea austriacă asupra
Transilvaniei a devenit reală.
- Printre
primele măsuri luate a fost şi mutarea capitalei de la Alba Iulia la
Sibiu.
- 1711-1867 –
Este perioada de transformare a principatului autonom al Transilvaniei
în principat ereditar al coroanei imperiale habsburgice.
- Se
organizează exploatarea sistematică a bogăţiilor naturale, cu deosebire
a minelor şi pădurilor, dar şi a populaţiei (jugul de fier), totul cu
ajutorul armatei.
- Începe lupta
românilor împotriva exploatatorilor, pentru drepturi politice, sociale
şi religioase, pentru recunoaşterea lor ca naţiune de sine stătătoare.
- 1737-1744 –
Episcopul Inochentie Micu Clain mută reşedinţa episcopală la Blaj, în
apropierea Alba Iuliei (unde a fost iniţial, ca mitropolie) şi începe o
necruţătoare campanie pentru câştigarea drepturilor legitime, politice
şi sociale, ale preoţimii şi ale poporului român iobăgit.
- 1761 – Sinodul
ortodox de la Alba Iulia, organizat de călugărul Sofronie de la Cioara,
care a forţat Curtea Imperială să accepte refacerea ierarhiei ortodoxe
din principat (Episcopia Ortodoxă de la Sibiu).
- Împărăteasa
Maria Terezia, acceptă aşezarea evreilor în Transilvania, dar numai la
Alba Iulia (în 1764 aceştia vor cumpăra cimitirul românesc din nordul
oraşului abandonat după demolarea bisericii mitropolitane vechi).
- 1760-1842 –
Alba Iulia capitală de comitat, extins spre Sibiu şi Zarand
- 1848-1849 –
Alba Iulia redevine capitală de district (Alba Inferioară),
întinzându-se spre nord până în depresiunea Iara, în apropierea Turzii.
- 15 sept. 1849
– Se creează Districtul Militar Alba Iulia care cuprinde fostele
comitate Alba, Hunedoara şi parţial Zarand.
- 1851 –
Regiunea administrativă Alba Iulia, cuprinde şi părţi din Hunedoara,
Sibiu şi Făgăraş.
- 1854 – Alba
devine Prefectură, cu 8 preturi
- 1861 – Se
revine la situaţia dinainte de 1848
1867-1918
– Perioada dualismului austro-ungar
- 1870 –
Comitatele (judeţele) devin municipalităţi şi au fost subordonate direct
guvernului de la Budapesta. Scaunele săseşti şi secuieşti s-au
desfiinţat.
- 1876-1877 –
Comitatul Alba avea 4 oraşe cu consiliu (Alba Iulia, Aiud, Abrud şi Ocna
Sibiului), 177 de comune rurale şi 7 plăşi.
- 1886-1918 –
Comitatul Alba cu 4 oraşe cu consiliu, 174 de comune rurale şi 147
cătune, cuprinse în 68 de notariate cercuale, iar acestea în 8 plăşi
9 aprilie
– 1 Decembrie 1918
– Prin adunări
plebiscitare, românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania proclamă
unirea cu România
- Alba Iulia
devine simbolul unirii tuturor românilor
- 1918-1950 –
Judeţul Alba a avut tot timpul reşedinţa la Alba Iulia (1918-1929 – din
lipsă de local a funcţionat la Aiud)
- 1938-1940 –
Sub dictatura regelui Carol al II-lea a luat fiinţă şi Ţinutul Mureş, cu
reşedinţa la Alba Iulia şi care cuprindea 9 judeţe (Alba, Mureş, Sibiu,
Făgăraş, Ciuc, Odorhei, Turda, Târnava Mică şi Târnava Mare).
- După cedarea
Ardealului de NV – au mai rămas doar 6 (fără Mureş, Ciuc şi Odorhei)
Organe
administrative care au activat la Alba Iulia şi după desfiinţarea
Ţinutului Mureş (organe externe ale ministerelor)
- Camera de
Comerţ şi Industrie Alba Iulia (1927-1949) cuprindea şi judeţele Turda,
Târnava Mică şi Târnava Mare
- 1938-1947 –
Inspectoratul Agricol Regional Alba Iulia
- 1938-1945 –
Inspectoratul de Poliţie Regional Alba Iulia
- 1938-1947 –
Curtea Administrativă Alba Iulia
- 1938-1940
–Inspectoratul de Jandarmi Alba Iulia (mutat de la Braşov), al ţinutului
Mureş
- 1938-1940 –
Inspectoratul general sanitar şi de ocrotire Alba Iulia (mutat de la
Sibiu) al ţinutului Mureş
- 1938-1947 –
Inspectoratul Zootehnic şi Sanitar-Veterinar Regional Alba Iulia
- 1939-1940 –
Inspectoratul Silvic al Ţinutului Mureş (mutat de la Braşov), Alba Iulia
- 1939-1940 –
Inspectoratul cadastral al Ţinutului Mureş – Alba Iulia (mutat de la
Braşov)
- 1938-1945 –
Inspectoratul Şcolar Regional Alba Iulia
- 1939-1948 –
Inspectoratul Muncii Regional Alba Iulia (cu subinspectorate la Sibiu şi
Tg. Mureş)
- 1939-1945 –
Inspectoratul Regional al Apelor Alba Iulia (mutat de la Tg. Mureş)
- 1939-1945 –
Inspectoratul Regional de Drumuri Alba Iulia (VIII)
- 1939-1940 –
Inspectoratul Comercial Alba Iulia, comasat cu inspectoratul Industrial
Sibiu, au format Inspectoratul Economiei Naţionale al Ţinutului Mureş
din Alba Iulia
- 1939-1940 –
Regiunea a VIII-a de Inspecţie financiară a Ţinutului Mureş din Alba
Iulia (cu trei circumscripţii la Alba Iulia, Sibiu şi Tg. Mureş)
- 1938-1943 –
Inspectoratul Regional al Institutului Naţional al Cooperaţiei Alba
Iulia
- 1939-1940 –
Garda Naţională a Frontului Renaşterii Naţionale din ţinutul Mureş, Alba
Iulia
- 1939-1940 –
Serviciul Tehnic Central al Ţinutului Mureş, Alba Iulia
- 1939-1940 –
Oficiul Specialei Ilicite din Ţinutul Mureş, Alba Iulia
- 1939-1968 –
Muzeul regional Alba Iulia
- 1950-1968 –
Alba Iulia, reşedinţă a fostului raion Alba, subordonat Regiunii
Hunedoara
- 17 februarie
1968 – A fost reînfiinţat judeţul Alba cu reşedinţa la Alba Iulia.
Concluzia se
impune de la sine.
Prof. Ioan
PLEŞA
|