România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

  Generalul Traian Rotaru mărturiseşte şi acuză

 

Participant în al doilea Război Mondial, luptător pe cele două fronturi, astăzi trecut de 92 de ani, Domnul General Traian Rotaru, veteran de război, răspunde unei autoporunci: ,,nu fi egoist să le ştii numai tu”, şi aşterne pe hârtie pentru eternitate o viaţă trăită intens, cu idealuri, temeri şi izbânzi. Martor al marilor confruntări, scăpat din ghearele morţii, mărturiseşte adevăruri şi acuză minciuna, falsul şi crima, marea nedreptate a momentului. Oştean care a parcurs traseul tragediei de la Est la Vest, ,,călare” pe tunuri, în paralel cu moartea, în faţa căreia a ,,rezistat cu ajutorul lui Dumnezeu”,  îţi spune ţie, române, cine este veteranul de război, în ,,Scrisoarea unui veteran” (Călare pe vremuri , Ed. Detectiv, Bucureşti 2010, pag.141)

,,Suntem acei români care au mai rămas în viaţă din încleştarea crâncenă a războaielor, pe care le-a dus ţara noastră pentru apărarea integrităţii şi întregirea neamului românesc. Rarităţi din primul război mondial şi ceva mai mulţi din cel de al doilea, dar ale căror rânduri se răresc mereu.

Suntem aceia care, la chemarea ţării, am lăsat părinţi, soţie şi copii în poartă lăcrimând şi plugul în brazdă şi am plecat: am răspuns.

Suntem pagini din istoria ţării, purtând în corpurile noastre slove adânc săpate de gloanţe şi schije, din luptele pentru Basarabia, Bucovina  şi Ardeal.

Suntem aceia care scăldăm în sufletele noastre un trecut mândru, dar biologic, măcinat de viscole, geruri şi ploi de pe fronturi şi, mai târziu, de cei 47 de ani, de o societate care nu a vrut să ne cunoască,  nu ne-a iubit, chiar ne-a condamnat.

Suntem aceia care, acum, la apusul vieţii, privim cu încredere viitorul, deoarece mereu am crezut şi sperat în el.

Suntem părinţii dvs. şi bunicii copiilor dvs., ai celor care vor făuri o ţară aşa cum am dorit-o noi tot timpul şi pe care n-am putut-o realiza după speranţă.

Suntem aceia pe care ţara, căreia îi mulţumim, printr-o Lege „44”/1994, a considerat că merităm recunoştinţa ei şi, astfel, să se mai uşureze drumul vieţii ce îl mai avem de parcurs şi nu prea lung.

Suntem aceia care nu dorim să fim invidiaţi de nimeni. Vigoarea ne-a fost tocită de urgia luptelor şi vremurilor vitrege pentru noi. Oricând am schimba aceste drepturi materiale pe energia şi puterea vârstei.         

Suntem aceia care nu dorim să se mai nască în ţară veterani de război, dar dacă istoria o va cere, să nu stea nimeni pe gânduri.

Suntem aceia care credem că viitorul va aduce un nou titlu de veteran, tot aşa de demn, veteran al reconstrucţiei naţionale şi făuritor al unei Românii mari şi puternice, în graniţele ei fireşti, în care viaţa s-o trăieşti în belşug şi demnitate, o Românie aşa cum am vrut-o şi am visat-o noi, de-a lungul vârstei de peste 70 de ani.

Suntem aceia care mai cerem însă un singur lucru, mic, modest pe care sperăm că îl vom căpăta. Puţină căldură, dragoste şi respect. Poate apreciaţi, când ne întâlniţi, că nu-i prea scump şi nici prea mult…” (Curierul Naţional, 1995)

Cu plecăciune, Domnule General,

Prof. Georgeta CIOBOTĂ

Ec. Ioan STRĂJAN