Pământul Românesc nu e de vânzare!

„Ne fuge pământul de sub picioare

Străinii îl cumpără pe doi bani

Iar statului nu-i pasă că rana ne doare

Şi cât de curând fi-vom iarăşi sărmani"

Când semeni glia, pământul apărat şi udat cu sângele strămoşilor, e bine să se ştie că se săvârşeşte cu adevărat un sacerdoţiu, un fel de mântuire, de înălţare, că duci naţiunea spre nemurire.

După 1990, când viaţa ne-a fost dată peste cap, când marile puteri au hotărât că trebuie să întoarcem compasul istoriei din imperiul de Răsărit în imperiul de Apus, de fapt în imperiul globalist, hotărârea a fost transpusă într-un plan diabolic gândit de profesionişti, bine şcoliţi şi cu salarii scandalos de bine plătiţi. Aceştia sunt de fapt celebrii „asasini economici” cum de fapt singuri s-au denumit… Ei au misiunea de-a convinge ţările cu resurse mari şi diverse, dar şi cele care prezintă pentru SUA – păzitorul globului terestru – interese strategice, să acopere împrumuturi imense pentru dezvoltarea în special a infrastructurii în scopul netezirii drumului lor spre civilizaţie.

Şi pentru că ţara noastră nu era Ecuadorul sau Panama, ci o ţară din Europa cu mari bogăţii ale solului şi subsolului şi cu cel mai armonios relief şi mediu (munţi, păşuni, câmpii) dar şi realizări pe măsură (industrie, agricultură, cercetare, învăţământ etc.) precum şi locuri de muncă pentru fiecare cetăţean, au decis că trebuie procedat altfel. Cum? Lămurindu-i pe cei ce-au ajuns la cârma ţării, de fapt tot cu ajutorul lor, că demolând şi dând la fier vechi tot ce s-a înfăptuit în era socialistă, România va deveni ţara prosperă, puternică şi stimată în Europa   şi-n lume. Aşa a început harababura în ţara noastră şi ca să-şi atingă rapid scopul, peţitorii frumoasei Românii au recomandat ca prima dată să se înceapă cu fărâmiţarea pământului şi darea lui ţăranilor să-i lase să-şi lucreze singuri cu ce-i ajută Cel de Sus, căci Staţiunile de maşini şi tractoarele plătite cu vârf şi îndesat din munca lor au încăput pe mâna băieţilor aşa zişi „deştepţi” şi rare sunt locurile în ţară unde ei servesc pe ţărani şi pământul lor.

Aceeaşi soartă a avut şi sectorul zootehnic (construcţii  şi efectivele de animale), multele unităţi anexe şi instalaţiile de irigaţii care în scurt timp s-au risipit ca făina orbilor, dar nu la ţăranii cooperatori ci la cei care n-au avut  nici o contribuţie la crearea acestor importante valori. Iar ţăranii români urgisiţi şi de această dată ca de atâtea ori în istoria noastră zbuciumată au rămas cu titlu de proprietate fără putinţa de-aşi putea lucra bucăţelele lui de pământ, nu i-a mai rămas decât să-şi ridice ochii spre cer, să are cu privirea nemărginirea.

I-am întâlnit de multe ori şi n-apucam să le dau eu bineţe deoarece mi-o luau înainte. Erau aceeaşi ţarani curaţi la port şi cumpătaţi la vorbă, când îmi spuneau că le pare rău după copii – fete şi băieţi – în ţări străine să lucreze pământul marilor proprietari de parcă aici n-ar fi avut cel mai bun şi fertil pământ din Europa. Mi-e teamă că nu se mai întorc îmi spunea o mamă cu ochii ofiliţi ca două viorele, şi va trebuie să ne vindem pământul să nu pierim de foame. Iar celălalt îmi zice: vai de noi şi de ţara asta. Ce era să-i răspund, tac, tăcând amândoi şi simţind că tăcerea îşi are glasul ei de înţelepciune, întingându-i mâna la despărţire, văd în palma lui brăzdată harta întregii Românii.

Scriu mereu despre ţărani şi sat, scriu pentru că astfel îmi descarc durerea şi-mi exprim ataşamentul pentru ţara în care m-am născut şi-am devenit om, şi pentru idealurile exprimate şi lăsate nouă de marii noştri înaintaşi care prin jertfelnicie ne-au deschis calea pentru dreptul la viaţă demnă, la libertate, la căutarea fericirii prin muncă aici în ţara noastră România.

Şi pentru că trăim în miezul unui ev incert, obscur, când pământul întregi patrii este punct ochit şi punct lovit, eu mă opresc asupra celui mai râvnit şi lovit pământ românesc, Transilvania, unde din Nordul Carpaţilor, înfrăţiţi cu Bucovina se află partea sacră a Vechii Dacii ce reprezintă latura cosmică a istoriei noastre, de unde se spune că începe realitatea noastră sufletească şi spirituală de unde a izvorât minunata potrivire de cuvinte: „Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai”. Apoi, mă opresc la Transilvania noastră, Alba-Iuliană cetatea de neam zidită pe temelii strămoşeşti unde se vor auzi în veci în istorie cum trosnesc oasele lui Horea şi Cloşca în Supliciu suprem sub roata ucigaşa a habsburgilor şi unde umbra preabunului Iancu cu fluierul lui se strecoară printre zidurile cetăţii zidită cu mâinile iobagilor români,  timp de 24 ani, acest sfânt trup de ţară se vrea cu orice preţ să fie rupt din patria mamă. E incredibil că într-o Europă Unită în care s-a dat zor cu intrarea în UE şi-n care s-au pus mari speranţe de bine, extremişti fără scrupule, fără D-zeu deşi au studiat Teologia instigă la dezbinare, la ură între români şi maghiari cerând protectoratul Transilvaniei căreia i-au pregătit şi-un steag anume.

Am intuit după „revoluţia” din decembrie ’89 că se vor petrece multe lucruri rele, dar n-am putut să cred c-o să aud şi să văd cum aleşii puşi să gospodărească ţara dar şi să apere integritatea pământului românesc să se coboare la atâtea complicităţi şi trădări cu privire la retrocedarea bucată cu bucată din ţară: păduri, pământ, imobile a căror valoare se ridică la 60 miliarde de euro. Această imensă cifră am reţinut-o din interviul dat la Realitatea TV de prof. dr. Ioan Sabău Pop din Tg. Mureş, avocat şi membru al Curţii Internaţionale de arbitraj Comercial. Spune dânsul: „Începând din 1990 s-au promulgat legi de restaurare a proprietăţii care de care mai stufoase care au deschis porţile pentru a sufoca omul obişnuit, ţăranul şi micul proprietar. Începând cu guvernul Petre Roman prin legea fondului funciar (18/1991). Ea a făcut posibilă regruparea samsarilor autohtoni care apoi s-au unit cu cei străini. La fel şi legea 1/2000, faimoasa „lege Lupu”, legea care a impus şi ea fărâmiţarea pământului, dar a dus la distrugerea pădurilor cauzând dezechilibre majore de mediu. Iar Legea 10/2001 a pus capac la toate acestea, a retrocedat toate imobilele cerute, mă refer în special la cele reprezentative. Am văzut şi auzit cu toţii cum pentru fiecare castel şi palat răsărea câte un moştenitor, şi de pe alte continente şi în faţa cărora miniştrii noştri cu plecăciuni reverenţioase le strângeau mâna satisfăcuţi că i-au făcut fericiţi. Cel mai strigător exemplu este cel al castelului Rahău. Să nu mai vorbim de legea 247 care sintetizându-le pe toate nu ţine cont de realităţile din România deschizând răni istorice ce ne vor întoarce la structura proprietăţii din sec. XVII-XVIII, cea dinaintea răscoalei lui Horea.

Asistăm deci la reaşezarea rânduielilor feudale, iar dacă încerci să spui asta celor ce decid soarta ţării, îţi răspunde laconic: „nu avem legi”. Ba prea avem dar sunt făcute incoerent şi discriminatoriu cu proceduri descurajante pentru cei cu bun simţ şi fără bani. Căci iată în Harghita, Covasna şi Mureş, de fapt în toate judeţele Transilvaniei s-a retrocedat tot ce se cere de anumiţi revendicatori – adică fostele familii de grofi, conţi, baroni etc. şi de care ar fi trebuit să nu mai auzim niciodată căci redeschid răni dureroase.

Revoltător este faptul că nimeni nu ridică în Parlamentul României să spună că problematica acestor  proprietăţi a fost rezolvată de Statul Român purtat prin litigii internaţionale începând cu anii 1923 când le-a fost plătit în coroane de aur – echivalentul a în to aur, valoarea acestor fabuloase latifundii. Apărătorul Statului Român a fost însuşi cel mai de seamă diplomat Nicolae Titulescu. Istoria scrie că plata s-a făcut prin „Fondul Agrar” de la Bâle – Franţa. Dar din jocul marilor puteri arhivele Transilvaniei cu cărţile funciare sunt în Ungaria care a refuzat să le predea României prin încălcarea propriilor angajamente şi a reprezentanţilor Tratatului de la Trianon. Acelaşi lucru se întâmplă cu „Forumul german” al etnicilor germani, care nu este îndreptăţit să ceară despăgubiri Statului Român, deoarece nu comuniştii le-a confiscat abuziv averile, ci prin decret al Regelui Mihai (1944) pentru ca România să se poată alătura Naţiunilor Unite, potrivit convenţiei de armistiţiu, a precizat economistul elveţian de origine română Radu Golban.

Revenind la retrocedările abuzive şi ilegale ce se fac pe documentaţii false sau discutabile am rămas înmărmurită de ceea ce se întâmplă în judeţul Mureş cu satul Idişel care este pe cale să fie retrocedat cu tot cu case şi locuitori aşa cum a fost în 1700, împreunău versantul Făirca şi Sălard. Iar Rareş Bogdan (cinste lui), realizator la Realitatea TV a uimit şi revoltat toată suflarea românească care au urmărit acestă emisiune documentară şi pe etape, privitor la satul Nadeş – Arad, unde judecătorii ignoranţi (să nu le zic altfel) au retrocedat aşa zişilor urmaşi ai unui grof maghiar întregul sat cu case, grădini şi cimitir. Aici alarma a fost trasă: mii şi mii de ţărani li s-au alăturat celor din Nadeş.

Oare Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul României ce vor face în faţa acestui trist eveniment? Sau oamenii de cultură, academicienii, istoricii remarcabili pe care-i avem şi azi, îşi vor uni puterile să urmeze testamentul iluştrilor noştrii înaintaşi? Sau vor tăcea din nou cum fac mereu după 1990.

Răvăşită de tot ce simt în astfel de momente îmi îndrept gândul către marii noştri teologi, spre biserica noastră profund creştină şi care în aceste momente grele pentru ţară, grele pentru Transilvania când pământul i se vinde sau îl dăruieşte din nou celor ce-au asuprit acest popor, să intervină pentru oprirea acestui act nesăbuit, să stârpească răul ce pândeşte ţara. Făcând acest act de credinţă Biserica va deveni şi mai mult izvorul fecund pentru fiecare generaţie ce va să vină, va adăuga noi valenţe şi adeziuni de care biserica noastră chiar are nevoie în acest timp tumultuos ce-l trăim.

Dumneavoastră oameni din politică, din conducerea ţării aveţi mare nevoie să vă reîmprospătaţi conştiinţa şi istoria neamului românesc călcând cu piciorul pământul ţării până nu e pierdut de tot. Să poposiţi la Muzeul Brukenthal ce a fost retrocedat urmaşilor fără şovăire şi să scoateţi din depozite roata istoriei noastre ce-a sfărâmat oasele martirilor neamului Horea şi Cloşca, s-o aduceţi aici la Alba Iulia, să vă închinaţi şi să-i juraţi aşa cum aţi jurat pe Biblie, că veţi apăra pământul şi suveranitatea acestei ţări. Reîmprospătaţi-vă conştiinţa şi istoria la Mănăstirea Putna lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Spovediţi-vă la mormântul lui şi sărutaţi-i sabia ca care s-a bătut şi biruit, apărând pământul strămoşesc timp de 47 de ani. Învăţaţi versurile marelui Eminescu: „Să facem din Putna; Ierusalim al Neamului Românesc; Şi din mormântul lui Ştefan cel Mare, altar al conştiinţei naţionale”.

Şi coborând apoi în Munţii Apuseni, şi ei altar al conştiinţei naţionale sorbiţi-i energia cosmică lăsată de la Daci ca întorşi din nou la Alba Iulia, să puneţi temelia Monumentului Marii noastre Uniri din Sfânta zi de 1 Decembrie 1918.

Ing. Maria SUCHOV