România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Poziţia Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru Unitatea şi Integritatea României” cu privire la Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia

 

De la începutul activităţii sale (1999) Fundaţia noastră şi-a propus (prin Statut şi planurile de acţiune) să evoce şi să cinstească, aşa cum se cuvine, marile evenimente şi personalităţi ale istoriei poporului român, cu atât mai mult pe cele ce s-au petrecut pe meleagurile Albei şi în Capitala lor istorică, Alba Iulia.

Realizările, pe această linie, s-au materializat prin evocări solemne, ridicarea de monumente, amplasarea de plăci comemorative, publicarea de studii, deplasări la locurile istorice şi altele care au fost consemnate, la vremea lor, atât în revista Fundaţiei, „Dacoromania”, cât şi în presa locală. De remarcat că, an de an, revista „Dacoromania” a consacrat numere speciale în cinstea Marii Uniri de la Alba Iulia din anul 1918.

Ideea ridicării unui monument la Alba Iulia care să marcheze şi să ilustreze marea victorie politică a românilor de pretutindeni - refacerea unităţii naţiunii române şi a statului său naţional unitar, a apărut aproape imediat după Marea Unire, fiind lansată în presa timpului (martie 1919), de către profesorii liceului „Mihai Viteazul”, cu sprijinul Consiliului Naţional Român din Alba Iulia.

Din păcate, după un timp, entuziasmul s-a stins şi problema „Monumentului Monumentelor Româneşti” a fost dată uitării.

 După decembrie 1989, se pare că problema a fost reluată (nu am putut stabili de către cine),  întrucât au apărut câteva proiecte, care însă nu s-au materializat.

Reluând problema, Fundaţia noastră a provocat, cu deosebire din anul 2010 încoace, atât organele politice şi administrative locale şi centrale, cât şi anumiţi factori şi oameni de cultură, societăţi şi asociaţii cultural-patriotice din ţară şi din afara ei (vezi şi Congresul Spiritualităţii Româneşti ce se desfăşoară anual, la Alba Iulia), să se implice în realizarea monumentului. Era totuşi greu de crezut că se va putea realiza ceva, atâta vreme cât UDMR-ul era la guvernarea ţării, ba mai deţinea şi portofoliul Ministerului Culturii.

Până la urmă, pe la începutul anului 2012, am reuşit să încropim un „comitet de iniţiativă”, cu câţiva arhitecţi şi oameni politici. În cadrul acestui comitet, în care arhitecţii optau pentru unul dintre vechile proiecte nerealizate (1993), cu deosebire al artistului plastic Mihai Buculei, sub pretextul că avea deja aprobările necesare şi astfel am fi mai operativi şi am câştiga timp, Fundaţia noastră a refuzat o asemenea alternativă, întrucât se ştia despre acel proiect că nu corespundea temei, motiv pentru care autorităţile locale au refuzat amplasarea lui în Alba Iulia şi a insistat pentru lansarea unui nou concurs şi pentru amplasarea monumentului pe Platoul Romanilor (atât cât a mai rămas din el după refacerea „pentru turism” a Fortificaţiilor Cetăţii Alba Carolina) singurul loc indicat de situaţia topografică şi de logica istorică.

De menţionat că niciunul dintre cei ce susţineau proiectul lui Mihai Buculei, nu au văzut acest proiect şi ca atare nu-l puteau nici măcar descrie, cu elementele lui cele mai generale.

Promisiunile „comitetului” că se va ţine neapărat seama de cele două propuneri ale noastre nu au fost respectate şi la proxima convocare, la care a participat şi subprefectul judeţului Alba, în care a început pe faţă lobby-ul pentru proiectul Buculei, Fundaţia noastră s-a retras din comitet, în semn de protest, solicitând ca numele ei să nu mai fie pomenit în hotărârile ce se vor mai lua.

Din acel moment nici nu am mai fost convocaţi la şedinţele comitetului. Acesta a început însă să-şi caute aliaţi influenţi, unul dintre aceştia fiind academicianul Răzvan Teodorescu, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române. Invitat într-o sâmbătă (10 noiembrie 2012), la Alba Iulia, când autorităţile locale competente să ia decizii de o asemenea importanţă nu puteau fi de faţă, împreună cu mai vechiul D-sale colaborator, sculptor şi profesorul de arte Mihai Buculei, la o discuţie doar cu doi arhitecţi, un om politic şi un om de afaceri (vezi ziarul „Unirea” din Alba Iulia numărul 6749 din 12 noiembrie 2012, pagina 10), D-sa s-a angajat să facă un lobby puternic la Ministerul Culturii pentru  reavizarea  proiectului Buculei şi pentru fondurile necesare. Nici în acest „tęte ŕ tęte” discret nu a fost prezentat proiectul, dar la întrebările reporterului am aflat din gura D-lui academician câte ceva şi anume: s-a făcut o treabă bună, dar D-sa are o propunere pentru îmbunătăţirea estetică şi simbolică a monumentului. Iniţial se va lucra la cupolă şi la infrastructura monumentului (invers); dar după această etapă iniţială, ar trebui să fie continuat prin construirea în cadrul complexului a unui element pe care îl botează „Altarul Patriei”, care să aibă pe cele 4 laturi: chipul Regelui Ferdinand, al Reginei Maria (care nu au fost la Alba Iulia în momentul Marii Uniri, ci intrau în Bucureşti, pentru reînscăunare în palatele lor), al soldatului necunoscut (armata română nu era la Alba Iulia în momentele Marii Uniri, tocmai pentru ca poporul să-şi poată exprima liber voinţa plebiscitară; ea a ajuns în oraş doar la 19 decembrie 1918) şi Stema României Mari (se ştie că nici stema ţării adoptată în anul 1921 şi nici cea adoptată „pe furiş” în 1992, nu îi reprezintă  pe românii din Transilvania, ci doar cele trei naţiuni privilegiate (unguri, secui şi saşi) care în trecutul odios feudal au constituit celebrul „Unio Trium Nationum”). Dacă am dori măcar să fim răutăcioşi, am putea afirma că atât soldatul necunoscut, cât şi stema sunt elemente iredentiste clare, mereu şi mereu dezbătute de la „Trianon” încoace.

Apreciind în mod just că Monumentul Unirii nu aparţine doar municipiului Alba Iulia ci întregii ţări, domnul academician considera că acesta ar putea fi finalizat, dacă s-ar pune în lucrare în 2013, până în 2018 (nu spune dacă partea, „iniţială” Buculei sau partea finală  Buculei-Teodorescu), deci până la Centenarul Marii Uniri, dar va fi complet în anul 2022 (?), la centenarul Încoronării.

Acestea sunt singurele informaţii care au văzut lumina tiparului. De atunci şi până în prezent tot ce s-a mai făcut a fost trecut sub o tăcere suspectă şi cu cea mai crasă lipsă de transparenţă.

Fundaţia noastră a luat o vehementă poziţie de protest când în luna ianuarie 2013, ziarul local „Unirea” (numărul 6784 din 4 ianuarie) a publicat apelul „Comitetului de iniţiativă” pentru subscripţii publice în favoarea Monumentului, în care a fost inclusă şi denumirea Fundaţiei, fără ca noi să fi fost anunţaţi pentru a ne da asentimentul. În articol se făcea precizarea că apelul a fost semnat de către preşedintele comitetului, ec. Nicolae Popa şi de către col (r) Vasile Miron, reprezentant al organizaţiei locale „Cultul Eroilor”. Drept urmare, în ziarul respectiv din următoarele zile, am publicat un protest, în care am subliniat că nu am fost consultaţi, deci nu ne-am dat asentimentul şi că nu suntem de acord ca românii să contribuie cu bani pentru un proiect pe care nu l-au văzut şi pe care nu-l cunosc. Evident, că redacţia ziarului ne-a tras mai apoi o zdravănă „săpuneală” acuzându-ne că noi doar vorbim şi nu facem nimic concret, dar ştim să-i impiedicăm pe cei ce s-au implicat de a realiza ce şi-au propus. Mai menţionăm doar că onorata redacţie s-a angajat că „în curând” va publica integral proiectul în cauză, fapt care însă nu s-a întâmplat până în prezent!

În ciuda tuturor aceste „tenebre” şi maşinaţiuni, care nu pot fi admise într-o democraţie adevărată şi, deci, nu pot fi tolerate de către cei ce simt româneşte, Fundaţia noastră susţine mai departe punctul său de vedere, pentru lansarea unui nou concurs naţional de proiectare a Monumentului Marii Uniri (mai este totuşi destul timp, dacă organele competente ale Statului Român vor să se implice) acesta să fie cu adevărat „măreţ”, aşa cum şi l-au imaginat înaintaşii noştri, cei care au realizat în fapt Marea Unire, el să reflecte doar bucuria şi entuziasmul poporului român pentru realizarea idealului naţional – Statul Naţional Unitar Român, şi nu alte evenimente istorice ulterioare, chiar dacă acestea au fost o consecinţă a Unirii.

De asemenea Monumentul Marii Uniri, trebuie să reprezinte simbolic toate provinciile româneşti care s-au unit cu România în anul 1918, formând România Mare.

Pe de altă parte, trebuie renunţat la vechile proiecte, inclusiv al proiectului Buculei-Teodorescu, care nu au fost agreate (din 1990 încoace) de către cei în drept şi, prin urmare, au eşuat încercările din anii 1993 şi 2004 de a fi amplasate la Alba Iulia. D-l Buculei, cu talentul şi ştiinţa cu care este înzestrat, poate elabora un alt proiect, care să corespundă cerinţelor, din punct de vedere simbolic şi estetic.

Noile proiecte trebuie să fie făcute publice şi afişate pentru ca românii să le vadă, să le agreeze sau să le conteste (comenteze), după caz.

Mai menţionăm faptul, nu lipsit de semne de întrebare, că tocmai Alba Iulia nu are o piaţă a Unirii, aşa cum au atâtea oraşe şi chiar unele comune din întreaga ţară.

În ceea ce îl priveşte pe D-l academician Răzvan Teodorescu, mărturisim cu toată sinceritatea că l-am fi dorit alături de Alba Iulia, atunci când Dumnezeu a vrut să iasă la iveală adevărul istoric, odată cu descoperirea arheologică a bisericii bizantine a vlădicului Hieroteus (sec. IX - X) în incinta cetăţii Alba Carolina, în sensul clarificărilor ştiinţifice în care D-sa este specializat şi, mai ales, pentru împiedicarea îngropării sub pământ (din nou) a vestigiilor respective. Aşa, am rămas doar cu aprecierea D-sale că „înainte de a fi fost Capitala Unirii, Alba Iulia a fost o capitală creştină!”(vezi ziarul „Unirea” din 12 noiembrie 2012, pag. 10)

Cele de mai sus, au fost dezbătute şi acceptate şi de către Asociaţia „Cultul Eroilor” Alba Iulia, Societatea „Avram Iancu” Alba Iulia, Asociaţia Veteranilor de Război, precum şi de către cetăţeni ai oraşului nostru care înţeleg importanţa problemei.

            Comitetul de Conducere al Fundaţiei