România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Statuia Libertăţii de la Arad - minciună sau adevăr - 

(Continuare din DACOROMANIA nr. 64)

Aradul, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Carei La Conferinţa De Pace De La Paris - Trianon

 

Înfrângerea Puterilor Centrale şi încheierea ostilităţilor militare, apoi prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, au dus la revenirea Transilvaniei şi unirea ei cu România, consfinţite de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.

Aparent însă şi judeţul Arad, până la delimitarea frontierei pe teritoriul său, evenimentele arată că guvernele Ungariei constituite pe principiul Statului Ungar Independent şi în special cel condus de Károly Mihaly Jr., Bermkey Denes, Bela Kohn, nu au renunţat niciodată la anexarea Transilvaniei la Ungaria, iar când acest plan a eşuat, au scos aşii din mânecă, a colonizărilor ungureşti, s-au folosit de ei şi au revendicat zone întinse de la nordul Transilvaniei, exploatând cu abilitate principiul Wilsonian al naţionalităţilor în favoarea planurilor expansioniste şi revendicative.

Aceste planuri cuprindeau Banatul în cea mai mare parte colonizat de guvernele Ungariei, apoi Satu Mare, Baia Mare, oraşul Carei, cât şi Oradea, împreună cu vaste teritorii româneşti adiacente, exploatând la maximum datele statistice ungureşti contrafăcute în sensul că atât oraşele Arad. Baia Mare, Satu Mare, Cărei, Oradea cât şi zonele rurale ar fi fost ungureşti şi că trebuie să rămână Ungariei.

În acest scop, hărţile întocmite de Ungaria din care ne oprim doar asupra judeţului Arad, uimeşte prin maniera în care însemnele cu populaţie ungurească, apare ca fiind de mare amploare. La fel s-a procedat si cu hărţile privind Satu Mare, Baia Mare, Cărei, Salonta şi Oradea.

Spre regretul nostru, primii care au crezut în argumentele ungureşti şi le-au susţinut până la încheierea păcii în 1920, au fost americanii. o delegaţie americană a vizitat România şi Ungaria în numele şi din însărcinarea Guvernului American pentru a se face propuneri privind frontiera dintre România şi Ungaria.

Această poziţie a fost gestionată cu insistenţă de către Wallace, ambasadorul SUA la Paris. De asemenea, şi în legătură cu participarea armatei române la înfrângerea şi lichidarea armatei ungare a lui Bela Kohn pe teritoriul Ungariei, s-a situat părtinitor Ungariei, afirmând că România ar fi desfăşurat activităţi militare fără consimţământul aliaţilor, punct de vedere respins de către ceilalţi aliaţi.

Împuterniciţii Guvernului American pentru Conferinţa de Pace, au renunţat la poziţia lor aproape formal, atunci când au rămas singurii susţinători şi numai în ultimele ore ale semnării Tratatului de Pace de la Trianon au semnat.

Am putea să credem în ideea că aceste probleme ţin de domeniul unui trecut mai îndepărtat si că ele au rămas consemnate în documente de arhivă şi închis sub raportul reactivării lor.

Din punctul nostru de vedere aşa ar fi trebuit să nu se petreacă. Spre regretul nostru, lucrurile s-au derulat şi tocmai pe probleme politice aproape similare cu cele de atunci, când a avut loc Diktatul de la Viena din 30 august 1940.

La tratativele preliminare româno-ungare din august 1940 la Turnu Severin, delegaţia Ungariei a cerut României să-i restituie un teritoriu ce începea tocmai de la Arad şi apoi pe cursul superior al râului Mureş spre nord până în Câmpia Transilvaniei şi de acolo în Secuime.

Adolf Hitler când a trasat linia de frontieră, a fixat-o la nord de Arad, respectiv de la Salonta spre Oradea - Cluj. astfel Aradul a rămas României, dar Ungaria a luat oraşele revendicate în 1920 şi anume: Oradea, Satu Mare, Cărei şi Baia Mare.

De remarcat este şi faptul că după Diktatul de la Viena din 30 august 1940, W. Churchil, premierul Marii Britanii şi guvernul Statelor Unite ale Americii, au declarat că nu recunosc Diktatul pentru că s-a realizat prin forţă şi constrângerea României. Aceste afirmaţii au fost susţinute şi în anii următori.

După lovitura de stat de la 23 august 1944 o delegaţie a României s-a deplasat la Moscova şi a semnat convenţia de armistiţiu cu cei trei mari aliaţi: URSS, Marea Britanie şi SUA.

Surpriza însă nu a lipsit nici de această dată. Întrucât in convenţia de armistiţiu cu privire la Diktatul de la Viena din 30 august 1940 s-a stipulat că România va primi înapoi teritoriile ce i-au fost luate în întregime sau în cea mai mare parte.

Această menţiune se spune că ar fi aparţinut Marii Britanii, sub pretextul că problema se va rezolva la conferinţa de pace şi că nu trebuie stipulate problemele frontierelor.

A urmat a doua Conferinţă de Pace Româno-Ungară desfăşurată în anii 1946-1947, când a apărut o nouă surpriză şi anume că SUA şi-a adus aminte de documentele Conferinţei de Pace din 1920, a scos documentele din arhivă şi le-au adus în atenţia aliaţilor: URSS şi Marea Britanie, solicitând din nou ca acele teritorii revendicate de Ungaria şi care au intrat sub incidenţa Diktatului de la Viena, să rămână Ungariei, adică Salonta, Oradea, Satu Mare, Baia Mare şi Cărei, cu teritoriile din jur.

Surpriza s-a multiplicat întrucât la poziţia americană s-a asociat şi guvernul Marii Britanii şi apoi şi mai surprinzător şi guvernul Franţei, susţinând toţi trei revendicările Ungariei. În fapt prin poziţia celor trei, nu se anula integrum şi fără condiţii Diktatul de la Viena, ci numai în cea mai mare parte.

Ca paharul să fie plin, guvernul Ungariei la Conferinţa de Pace de la Paris, şi-a înscris revendicările faţă de România privind judeţele Arad, Bihor, Sălaj, Someş, iar privind judeţul Satu Mare pretenţiile se extindeau până la oraşul Baia Mare ce cuprindea bazinul aurifer şi cuprifer, pe care 1-a exploatat intensiv în perioada 1940-1944,

Singurul guvern care s-a opus opoziţiei Marii Britanii, SUA şi Franţa, a fost guvernul URSS, care a avut alte considerente politice. In acele condiţii cele trei mari puteri au renunţat la susţinerea poziţiei lor. În acele condiţii, în Tratatul de Pace s-a prevăzut faptul că Diktatul de la Viena a fost anulat fără nici o condiţie.

Municipiul Arad a scăpat din planurile de cesiune ungară, prin faptul că nu a intrat sub incidenţa DiktatuluI. A rămas însă pe teritoriul său relicva Statuia Libertăţii, la care Ungaria nu a renunţat şi nu va renunţa niciodată.

Totuşi municipiul Arad a fost cuprins în planurile militare pentru a fi anexat Ungariei.

În septembrie 1944 armata ungară cu două divizii din care una blindată, a atacat la 13 septembrie 1944 şi au cucerit municipiul Arad. în acele zile s-au dedat la maltratări şi omoruri sălbatice asupra populaţiei civile româneşti. În acele condiţii armata ungară şi-au îndreptat acţiunile militare pe direcţia Radna. La Pauliş, Armata Ungară a suferit o înfrângere totală si a fost alungată peste frontieră. Dar a rămas pe mai departe în municipiul Arad - Statuia Libertăţii Ungureşti - pentru noi acţiuni viitoare.

Datorită şi acestui fapt, se continua şi în prezent un adevărat război al statuilor şi al plăcilor comemorative ungureşti în Transilvania, ridicate si amplasate de nişte societăţi civile în spatele cărora se află guvernul Ungariei, apoi UDMR, din fondurile Bugetului de Stat al României.

De remarcat este şi faptul că statuile, busturile şi plăcile comemorative, se realizează în Ungaria, după care se trec în mod fraudulos în România (fără taxe) şi apar amplasate peste noapte în localităţi cu adresă exactă.

Statuia criminalului de români şi evrei din Ardeal, Albert Wass, a fost amplasată în judeţul Mureş, condamnat la pedeapsă capitală în contumacie de tribunalul poporului din Cluj în 1946.

Considerăm că Ministerul de Interne şi Ministerul Culturii ar trebui să facă un inventar cu toate statuile, busturile şi plăcile comemorative, iar acelea care poartă însemne şi embleme ale naţionalismului şi revizionismului unguresc să fie demontate si să fie restituite celor ce la aparţin.

România a semnat trei tratate cu Ungaria şi unul de colaborare şi prietenie româno-ungare.

Cu toate acestea, forţe politice din Ungaria inclusiv din parlament şi de foşti şi actuali guvernanţi, au scos de la lada de gunoi a istoriei o a treia revendicare aşa zisului „partium” care desemnează şi avizează la revizuire în favoarea Ungariei a judeţelor Arad, Bihor, Sălaj şi Satu Mare. această cerere de revizuire a guvernului şi a partidului de guvernământ FIDESZ, condus de Viktor Orban, primul ministru al Ungariei, iar Laszlo Kover, preşedintele parlamentului Ungariei, este un duşman înrăit împotriva României şi a poporului român împreună cu Laszlo Tokes, vicepreşedinte al Consiliului Europei, propus de Ungaria cu concursul direct al preşedintelui României Traian Băsescu.

 

O CONCLUZIE PERTINENTĂ

După încheierea reamplasării “Statuii Libertăţii” la Arad, şi ridicarea de busturi, amplasarea de plăci comemorative etc. au urmat judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor şi Cluj. Fără nici o aprobare, apar aceste însemne ungureşti ca ciupercile după ploaie, faţă de care guvernele României, autorităţile centrale şi locale sunt puse în faţa faptului împlinit. Câtă dreptate a avut Nicolae [orga când atrăgea atenţia că: “în acele state unde Constituţia şi legile nu sunt respectate sunt la un pas de destrămare.”

Regimul antinaţional instaurat în România de Traian Băsescu în ultimii 8 ani, şi compromisurile acceptate lui Viktor Orban, Laszlo Tokes, Sasz Jeno, Bela Marko şi Kelemen Hunor numai pentru a se menţine la putere au făcut ca bomba secuiască să-i explodeze în faţă.

La mai multe conferinţe de presă televizate a domnului Traian Băsescu, s-a referit la “suveranitatea limitată.” O fi ceva înţelegere cu Viktor Orban, prietenul său preferat pe această temă? El poate veni în Transilvania ori de câte ori doreşte şi să facă declaraţii antiromâneşti (Ţinutul Secuiesc - neparticiparea ungurilor la referendum ş.a.) amestecându-se direct în politica internă a României. Traian Băsescu tace şi nu i-a nici o atitudine.

Atitudinea antiromânească şi antisemită a lui Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului Ungariei, a adus grave atingeri României şi a poporului român care au fost etichetaţi ca “barbari si needucaţi”, faţă de care Traian Băsescu nu s-a pronunţat în nici un fel.

Pe bună dreptate fiecare român din Ardeal îşi pune întrebarea: unde au fost Traian Băsescu şi ardeleanul Emil Boc sau moldoveanul Traian Răzvan Ungureanu? De ce se mulţumesc cu degradarea românilor din Ardeal ca cetăţeni de categoria a doua în propria lor ţara?

Traian Băsescu în cazul lui Laszlo Kover este complice într-un joc extrem de periculos. Putem înţelege că Traian Băsescu şi-a însuşit calitatea de preşedinte jucător doar acolo unde i-ar cere să se implice dă bir cu fugiţii.

Cine este Laszlo Kover, cel care, aterizând din Ungaria, sfidează într-un mod grosolan România, poporul român, Constituţia României şi toate instituţiile statului?

Traian Băsescu împreună cu Laszlo Tokes au clonat împreună naşterea Partidului Civic Maghiar condus de Jeno Szasz şi a Partidului Popular Maghiar condus de episcopul în sutană trădătoare si antiromânească, cu scopul de a desfiinţa UDMR-ul pe care 1-a transformat într-o organizaţie portocalie.

Ambele partide atât PCM cât şi PPM sunt sateliţi politici ai FIDESZ-ului condus de Viktor Orban pentru a obţine voturile ungurilor din România. Pentru această misiune s-a pus presiune asupra secuilor şi a ungurilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc, prin agitarea autonomiei până la despărţirea de Statul Român şi unirea cu Ungaria.

Traian Băsescu, în mod tacit şi-a dat tot concursul si s-a cinstit de mai multe ori la chialhonuri cu Jeno Szasz şi Laszlo Tokes, Pentru a boteza Partidul Civic Maghiar, 1-a propulsat în Parlamentul European pe Laszlo Tokes, botezând şi Partidul Popular al Maghiarilor, slăbind în acest fel UDMR-ul portocaliu.

Bucureştiul înseamnă nu numai Guvernul României condus de Victor Ponta, ci şi preşedintele Traian Băsescu, care a tăcut mâlc fiindcă se simte foarte vinovat datorită faptului că este complicele lui Viktor Orban, împotriva Statului şi A Poporului Român.

Guvernul Ungariei condus de FIDESZ-ul lui Viktor Orban în colaborare cu politica ultranaţionalistă a formaţiei IOBIK, ştia de trecutul fascisto-horthyst a lui Jozsef Nyiro, denumit Apostolul Secuilor. El a făcut parte din formaţia politică Crucile cu Săgeţi, a cărei activitate ultrareacţionară şi xenofobă a adus daune incomensurabile evreilor şi românilor din Ardeal în urma Diktatului de la Viena din 30 August 1940.

Laszlo Kover, preşedintele actual al parlamentului Ungariei, împreună cu Partidul Civic Maghiar al cărui preşedinte de onoare este Jeno Szasz, au pus la cale reînhumarea cu mare pompă a lui Jozsef Nyiro, personaj dovedit fascisto-horthyst antiromânesc şi antisemit.

Dorim să remarcăm poziţia corectă a organizaţiilor si a personalităţilor evreieşti din toată lumea care au condamnat modul în care s-a pregătit reînhumarea pe teritoriul României a lui Jozsef Nyiro.

Evreii din peste 50 de ţări, au condamnat implicarea Ungariei pentru comemorarea scriitorului fascisto-horthyst. In scrisoarea adresată lui Viktor Orban şi semnată de către Allan J. Jacobs preşedintele organizaţiei B Nai B, Risai International şi Daniel S. Mariaschin se precizează: “aceste evenimente îngrijorătoare dintre Ungaria şi România privind reînhumarea scriitorului Jozsef Nyîro, colaborator cu regimul fascisto-horthyst-nylaşist, membru activ al organizaţiei Crucilor Cu Săgeţi şi cu Germania nazistă. Suntem recunoscători Guvernului României, Primul Ministru Victor Ponta, că a interzis reînhumarea cenuşii lui Jozsef Nyiro.”

Apreciem şi poziţia Rabinului Andrew Baker, director în cadrul Departamentului pentru Relaţii Internaţionale al American Jewish Comittee care “susţine poziţia Guvernului Victor Ponta care a luat atitudine pentru a împiedica reînhumarea cenuşii lui Jozsef Nyiro, care este caracterizat ca antisemit notoriu reflectat şi în opera sa, ceea ce nu reprezintă o surpriză pentru cineva care a fost membru marcant al organizaţiei Crucile Cu Săgeţi. Prin urmare, el nu merită onoruri şi recunoştinţă.”

Potrivit publicaţiei The Terusalem preşedintele Knessetului din Israel - Reuven Rivlin “...” a anulat invitaţia de a vizita Ţara Sfântă adresată lui Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului Ungar. Laszlo Kover a participat recent la o comemorare a poetului ungur Jozsef Nyiro în România, în acelaşi timp urma să participe în Israel, pentru marcarea a 100 de ani de la naşterea diplomatului suedez Raoul Wallenberg, care a salvat mii de evrei unguri în cursul Holocaustului. Reuven Rivlin şi-a exprimat consternarea faţă de omagiul adus de Laszlo Kover lui Jozsef Nyiro al cărui partid a cooperat direct şi nemijlocit cu criminalii nazişti pentru anihilarea poporului evreu.

Laszlo Kover a venit în România pentru a susţine candidaţii iredentiştilor fascisto-horthysti grupaţi în PCM a cărui preşedinte de onoare este. Acest individ deplorabil nu ar avea un aşa curaj nebun dacă nu ar avea spatele asigurat. Unde a fost Traian Băsescu? De ce nu a dat nici o declaraţie în favoarea României şi a Poporului Român? Cine tace înseamnă că acceptă.

Actualele frontiere ale UNGARIEI au fost stabilite prin Tratatul de Pace de la PARIS, semnat la 10 februarie 1947, La articolul 2 se stipulează următoarele: “hotărârile sentinţei de la Viena din 30 august 1940 sunt declarate nule şi neavenite. frontierele dintre România şi Ungaria se stabilesc prin articolul de faţă astfel cum există la l ianuarie 1938.”

Când este vorba de Transilvania, istoricii şi politicienii unguri se fac că uită de Tratatul de la Paris din 1947 de parcă n-ar fi existat al doilea război mondial, pierdut de Ungaria. ei se agaţă de Tratatul de la Trianon şi o tot ţin de nedreptatea făcută Ungariei.

Dacă pentru ţările din Europa Centrală Trianonul a însemnat formarea statelor naţionale, în mentalul colectiv unguresc acest tratat a fost, este şl va fi perceput drept o catastrofă naţională ungară.

De la semnarea Tratatului de la Trianon, tendinţele revizioniste şi revanşarde ale Ungariei şi ale ungurilor din diaspora la care se mai adaugă şi cei din România s-au manifestat în permanenţă împotriva acestui act internaţional.

De peste 90 de ani, şi cetăţenii români de etnie ungurească, în memoria lor le este inoculată din fragedă copilărie din generaţie în generaţi, despre nedreptăţile Trianonului.

Ungaria şi ungurii de pretutindeni nu vor accepta niciodată Tratatul de la Trianon, în urma căruia teritoriul statal a fost redus de la 282.870 km2, la 92.607 km2 şi de la o populaţie de 18,2 milioane locuitori la 7,8 milioane, cu toate că din cele 10,6 milioane de locuitori aflaţi pe teritoriile pierdute, numai 3,3 milioane erau unguri.

Trianonul a creat o adevărată psihoză naţională ungurească, cultivată cu osârdie în mentalul colectiv unguresc pe toate căile: prin şcolile de toate gradele, prin religie, prin mass-media scrisă, vizuală şi vorbită, etc.

De remarcat este şi faptul că în 4 iunie, orele 17:30 a fost semnat Tratatul de la Trianon, pentru ungurii din toată lumea a devenit o Zi Naţională de Doliu.

Copilul ungur este învăţat de mic, de învăţători şi profesori, de preoţii unguri, apoi este fanatizat de-a dreptul că: “Ardealul este pământ sfânt unguresc şi că această provincie trebuie să revină la Patria Mamă Ungaria.”

Fantoma Statului Ungar înfiinţat de Sfântul Ştefan (în realitate românul Voicu) le tulbură somnul şi minţile Hungariştilor indiferent de orientarea lor politică, îndemnându-i la cele mai aberante pretenţii.

în condiţiile unei Europe Unite, nostalgicii “Sfântştefanişti” au găsit o goarnă veche, ruginită în care suflă din toţi bojocii - Ţinutul Secuiesc. Subiectul este un motiv prin care îşi maschează adevăratele intenţii, independenţa Ardealului în prima fază şi apoi alipirea lui la Ungaria punct final.

Statului ungar, revizioniştilor şi iredentiştilor unguri Obsedaţi de Trianon, li se fâlfâie folosind un termen vulgar, care se potriveşte, de Soarta Secuilor, o populaţie marginalizată şi pauperizată în asemenea hal încât îi este ruşine să-şi mai recunoască obârşia.

De remarcat că la ultimul recensământ majoritatea secuilor s-au declarat unguri, deci vorbim despre Ţinutul Secuiesc fără secui.

După ce s-au împreunat cu austriecii, la presiunea Prusiei, în 1867, prima măsură luată de administraţia ungurească a fost desfiinţarea ţinutului secuiesc considerat anacronic.

Secuii nu mai prezentau nici un interes pentru Budapesta, nu trebuiau să păzească frontierele nesigure a unui stat dezvoltat prin jaf şi silnicii şi de aceea au fost privaţi de toate privilegiile pe care le avuseseră până atunci.

După 200 de ani, urmaşii politicienilor care au desfiinţat Ţinutul Secuiesc, reinventează roata şi emit pretenţii pentru autonomia zonei secuieşti rămasă fără secui

Toate guvernele României, în ultimii 23 de ani, au dat dovadă de trădare naţională, şi nu au dat replici ferme pe măsura obrăzniciei nostalgicilor revizionişti şi horthyşti de la Budapesta şi din România. mai mult au colaborat şi s-au înhăitat cu ei la guvernare, numai şi numai pentru a se menţine la putere.

Reînvierea pretenţiilor iredentismului unguresc, echivalează cu resuscitarea fascismului horthyst şi a celor mai sălbatice şi mai gregare instincte primitive care au îndoliat Europa.

 

CINE A FOST JOZSEF NYIRO?

A activat în plan politic în “Orszâgos Magyar Part” (Partidul National Ungar). După cel de-al doilea Diktat de la Viena din 30 August 1940, s-a stabilit la Budapesta, formând alături de alţi unguri din Ardeal “ERDELY PART” (PARTIDUL ARDELEAN) care a promovat ideologia de dreapta, susţinând guvernarea lui MIKLOS HORTHY.

Din 1942, s-a remarcat atitudinea antisemită şi antiromânească a Partidului Ardelean, manifestată printr-o serie de iniţiative legislative orientate împotriva evreilor şi a românilor.

În 1940, a fost decorat de Miklos Horthy cu Coroana Corvin pentru activitate literară şi atitudine ungară.

A rămas în legislativul Ungariei şi după puciul Szâlasi, când Partidul Crucile cu Săgeţi, puternică mişcare hungaristă, a preluat puterea.

S-a implicat activ în atragerea studenţilor către ideologia Crucilor cu Săgeţi, prin teroare şi ură animalică împotriva evreilor şi a românilor.

După al doilea Război Mondial, a fost cooptat în guvernul din exil având legături strânse cu Miklos Horthy.

A mai făcut parte din Hungarista Mozgalom Hirszolgâlata (Serviciul de Ştiri şi Informaţii ale Mişcării Hungariste, organizaţie tip umbrelă având ca scop salvarea membrilor Crucile cu Săgeţi, propagarea ideologiei hungariste, suportul financiar provenind si din aurul luat de la evrei precum si de guvernele Ungariei indiferent de orientările lor politice).

Tentativa provocatoare, condusă de şeful Parlamentului Ungariei de la Budapesta, Laszlo Kover, de a reîntoarce la Odorheiul Secuiesc cenuşa poetului horthyst Jozsef Nyiro, a stârnit indignarea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi a Organizaţiei Supravieţuitorilor Holocaustului din România ca şi a altor organizaţii din România.

Autorii prezentului studiu vor reda în sinteză câteva poziţii exprimate si publicate în România.

Prof. dr. Aurel Vainer, deputat în Parlamentul României, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, într-un comunicat arată următoarele: “În numele evreilor trăitori în România de astăzi, dar şi a zecilor de mii care au luat drumul fără de întoarcere al lagărelor naziste, pentru a fi arşi în coşurile fumegânde neîncetat de la Auschwitz, Birkenau şi din alte lagăre ale morţii, exprimăm indignarea si imensa amărăciune cu care am aflat faptul că scriitorul ungar Jozsef Nyiro va fi înhumat în Pământul Românesc, la Odorheiul Secuiesc. Devenit membru al Parlamentului de extremă dreaptă, nylaşist, a lui Ferenc Szalasi, a aderat implicit la o orientarea politică naţionalistă, extremistă. Osemintele unui astfel de personaj nu au de ce să fie înhumate la Odorheiul Secuiesc. Cu atât mai mult că se au în vedere procesiuni oficiale, în care memoria acestui personaj, individ de tristă amintire, nu trebuie admisă nici acum şi nicicând. Memoria evreilor care si-au pierdut viaţa în perioada 1940-1944 în apropierea înlăturării regentului Miklos Horthy, nu ne permitem să fim îngăduitori si să dăm uitării fapte şi nume de tristă amintire.”

Liviu Beris preşedintele Asociaţiei Evreilor din România victime ale Holocaustului precizează: “Organizaţia supravieţuitorilor Holocaustului din România, în numele celor puţini care mai sunt, dar si în numele celor mulţi care au fost ucişi în timpul celui de-al doilea Război Mondial doar pentru vina că s-au născut evrei, îşi manifestă revolta şi îşi exprimă protestul faţă de organizarea procesiunii de înhumare în Odorheiul Secuiesc a osemintelor celui care a fost Jozsef Nyiro. Prin articolele sale care au răspândit ura între oameni, prin acţiunile sale ca om politic si ca membru al parlamentului de extremă dreaptă instaurat în Ungaria în acea perioadă, Jozsef Nyiro şi-a adus contribuţia la transformarea ideilor sale în crime de război. A onora memoria unui astfel de om înseamnă a călca în picioare memoria celor care au pierit nevinovaţi din cauza barbariei pentru a cărei instituire Jozsef Nyiro a militat prin viu grai, prin scris si prin întreaga sa activitate politică.”

Dorin Suciu, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, într-o scrisoare adresată Primului Ministru al României Victor Ponta, Ministrului Afacerilor Externe Andrei Marga se arată: “Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, organizaţie reprezentativă pentru cei peste 400.000 de români din cele trei judeţe, şi al cărei preşedinte de onoare este IPS Ioan Selejan, Arhiepiscop de Covasna şi Harghita, solicită Ministerului de Externe să facă toate demersurile pentru a opri ingerinţele în viaţa politică internă a României şi să solicite autorităţilor Republicii Ungaria să nu colaboreze cu organizaţiile extremiştilor unguri din aşa-zisul Ţinut Secuiesc. să limiteze intenţiile de manifestare ale unor acţiuni de esenţă antidemocratică doar în spaţiul naţional ungar şi să nu se implice în aceste demersuri şi România. Vă rugăm să reiteraţi Guvernului României, cererea noastră ca, în ceea ce priveşte cazul Nyiro Jozsef, să acţionaţi în consens cu Legea 107/2006 privind printre altele, interzicerea promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Semnatarii amintesc că, în anii celui de-al doilea Război Mondial, Jozsef Nyiro s-a manifestat activ ca membru al Partidului Crucile cu Săgeţi a lui Ferenc Szalasi, formaţie naţional-socialistă, implicată în crimele cele mai abjecte împotriva evreilor din Ungaria. (...) Nu lăsaţi fascismul hungarist să reînvie în chiar inima României.”

Elie Wiesel, laureatul Premiului Nobel Pentru Pace, într-o scrisoare adresată lui Laszlo Kover, Preşedintele Parlamentului Ungariei se arată:

“Renunţ la Ordinul Marea Cruce de Merit a Ungariei care mi-a fost acordată în anul 2004. Motivez acest gest deoarece Laszlo Kover împreună cu Geza Szocs şi liderul extremistului Iobbik condus de Gabor Vona, au participat la o ceremonie în România în onoarea lui Jozsef Nyiro, membru marcant al organizaţiei Crucile cu Săgeţi. Am constatat că este jignitor ca Preşedintele Parlamentului Ungariei să participe la o ceremonie în onoarea unui ideolog fascist al regimului Miklos Horthy şi Szalasi. Această ştire îngrijorătoare urmează altora care informează despre frecventele iniţiative de a da unor spaţii publice numele lui Miklos Horthy, fostul conducător al Ungariei din timpul războiului, si s-a reabilitat pe Albert Wass, condamnat în România pentru crime de război si alte persoane care au colaborat cu regimurile fasciste din Ungaria. (...) A devenit din ce în ce mai evident că autorităţile din Ungaria încurajează reabilitarea unor episoade tragice şi criminale din trecutul Ungariei, asasinarea a sute de mii de evrei. Nu doresc să fiu asociat în nici un fel cu astfel de activităţi. De aceea, renunţ la Marea Cruce a Ungariei care mi s-a acordat în 2004.”

Dixi et sal va vi animam meam (Formulă rostită de filozofi şi de jurişti la încheierea argumentelor şi a pledoariilor. Prin acest cuvânt se subliniază că s-a spus tot ce a fost de spus).

prof. dr. Ioan CORNEANU

Lacrima TEOCAN ISTRĂUN

 

 

BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe Ciuhandu, “Românii din Capia Aradului de acum două veacuri”, Arad, 1940, p. 228-229, 40-49, 85-86, 232-235,

2. Ştefan Manciulea, “Frontiera Româno-Ungară”, Bucureşti, 1940, p. 38.

3. Ştefan Manciulea, “Românii şi minorităţile etnice din Transilvania şi părţile ungurene în întâia jumătate a secolului al XIX-lea”,p.421-430.

4. Nepszamlalasa (Recensământul populaţiei din 1880), voi. 2, p. 15-21.

5. Ibidem (Recensământul populaţiei din 1910), voi. 42, p. 332-341.

6. Istoria României - Transilvania, voi. 2, 1867-1947, Cluj-Napoca, 1999; p, 803-837.

7. Alexandru Ghişe, “România şi Ungaria la începutul secolului XX. Stabilirea relaţiilor diplomatice.”, Cluj-Napoca, 2002, p. 185-225.

8. Nepszamlalasa (Recensământul din 1910), p. 333-341, 342, 343.

9. Ion Dumitru Snagov, “Românii în diplomaţia Vaticanului”, Bucureşti, 1999, p. 103.

10. Florin Constantiniu. “Partidul Comunist Român, Pătrăşcanu şi Transilvania 1945-1946”, Bucureşti, 2001, p. 88-90.

11. Ghoerghe Ciuhandru, op. cit,, p. 324.

12. Arhivele Statului, Cluj, Fond, Prefectura Judeţului Cluj, Acte Confidenţiale Prezidenţiale, 1941, Dosar 3.

13. Realitatea Evreiască, 1-30 iunie 201, p. 5, 16.

14. Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna - Harghita.