Ziua
Drapelului Naţional
În
şedinţa din 10 martie 1998, Parlamentul României a hotărât ca anual la
26 iunie să fie sărbătorită Ziua drapelului naţional.
Tricolorul Românesc semnifică veacurile de gând şi
luptă, pentru unitate şi independenţă ale întregului popor român.
Steagul este cel mai statornic simbol al unui popor,
reprezentând individualitatea şi suveranitatea naţiunii, prestigiul de
care se bucură în rândul celorlalte naţiuni.
Ca cetăţeni, avem datoria de a conştientiza respectul ce
i se cuvine acestui simbol al identităţii naţionale ce înglobează
virtuţile şi valorile morale ale neamu-lui românesc.
Sărbătoarea drapelului naţional ne uneşte şi ne aduce
aminte cu mândrie şi patriotism că suntem români.
Până în momen-tul afirmării sale ca simbol vexiologic
naţional, acesta a străbătut mai multe perioade, prima fiind aceea a
opţiunii pentru cele trei culori: roşu, galben şi albastru, care de la
începuturi au avut următoarele semnificaţii:
Roşu, simbol al măririi, bravurii, îndrăznelii şi
generozităţii, precum şi al sângelui vărsat în lupte, puterii de viaţă
şi energiei strămoşeşti;
Galben (sau aur), simbol al măririi, forţei, bogăţiei şi
purităţii. Precum şi al holdelor aurii de grâu din timpul verii;
Albastru (sau azur), reprezintă aerul, cel mai nobil
element după foc şi simbolizează blândeţea, frumuseţea nobleţea şi buna
credinţă.
O etapă importantă în istoria tricolorului o constituie
prezenţa culorilor naţionale pe drapelul primei reprezentante naţionale
din istoria modernă a României, “Adunarea norodului” din vremea
Revoluţiei din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Acest drapel, care se
află la Muzeul Naţional de Istorie, a devenit primul simbol modern al
suveranităţii poporului român şi, ca urmare, primul steag tricolor din
istoria românilor.
Anul revoluţionar 1848, pe lângă importanţa lui
naţională cu totul deosebită pentru destinul viitor al României, a
prilejuit şi exprimarea voinţei suverane a românilor pentru cele trei
culori naţionale: roşu - galben - albastru. Astfel la 25 februarie 1848,
la Paris, delegaţia tinerilor români care au felicitat Guvernul
Provizoriu, a arborat tricolorul românesc. De ase-menea, la marile
adunări populare de la Blaj (la 26 aprilie 1848) şi Izlaz (iunie 1848)
participanţii au purtat steaguri şi cocarde tricolore ca simbol al
biruinţei.
Decretul nr. 1 din 14/26 iunie al Guvernului Provizoriu
este primul act normativ referitor la steagul naţional care stabileşte
că: “Steagul naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu”. A
doua zi, 15/27 iunie, drapelul naţional tricolor a fost sfinţit în
cadrul unei Mari Adunări populare, pe “Câmpul Filaretului”, numit de
atunci, “Câmpia Libertăţii”. Astfel, tricolorul a devenit cel mai
important simbol naţional şi a fost arborat la manifestările publice, pe
el depunându-se jurământul de credinţă de către personalităţile Statului
şi Oştirea română, însufleţind lupta pentru făurirea statului naţional
român modern. Reintrodus de domnitorul Barbu Ştirbei (1849 - 1856) pe
drapelele armatei muntene, după ce fusese scos din folosinţă de
Caimăcămie, tricolorul va reapărea şi în Moldova, în perioada luptei
pentru Unire. La mai puţin de un deceniu de la revoluţia paşoptistă - în
anul 1857 -, Divanurile Ad-hoc ale Moldovei şi Munteniei au exprimat
voinţa unirii românilor din cele două principate într-un singur stat la
5 şi 24 ianuarie 1859.
Un alt moment important în istoria tricolorului îl
reprezintă anul 1863 când domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul
aniversării a 15 ani de la luptele din Dealul Spirii, a înmânat
comandanţilor a 10 unităţi militare noi drapele tricolore. Cu această
ocazie, domnitorul a sintetizat simbolistica drapelului naţional
spunând: “Steagul e România! Acest pământ binecuvântat al Patriei,
stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudoarea
muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au
născut părinţii, unde se vor naşte copiii noştri! ... Steagul e totodată
trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României”.
Se poate, deci, afirma că adunarea la un loc, pe acelaşi
drapel, a celor trei culori, roşul românilor moldoveni, galbenul
românilor munteni şi albastrul, azur al românilor transilvăneni,
reprezintă o singură ţară, alcătuită din provinciile ei Moldova,
Muntenia şi Transilvania şi un singur popor. Nu mai încape nicio
îndoială că la acest adevăr se gândea şi marele om politic Mihail
Kogălniceanu, când spunea, în anul 1867, că tricolorul românesc
reprezintă “neamul nostru, din toate ţările locuite de români”. Totuşi,
acel drapel avea încă culorile redate orizontal, în ordinea roşu sus,
galben la mijloc şi albastru jos. Pe una din feţele steagului era
imprimată stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele:
“Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza şi instalarea
principelui Carol de Hohenzollern, prin Constituţia din anul 1866 şi a
legilor din 1867 şi 1872, s-a stabilit ca tricolorul să aibă culorile
aşezate vertical, în ordinea albastru alături de hampă, galben la mijloc
şi roşu la margine, iar în centrul uneia din feţe stema ţării.
Tricolorul astfel instituit avea să triumfe la 9 mai 1877, când
Parlamentul României a proclamat Independenţa de stat.
Cucerirea independenţei României pe câmpul de luptă a
dat un puternic imbold mişcării de eliberare naţională a românilor din
Transilvania, constituind o premisă importantă a desăvârşirii unificării
naţional-statale, ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918.
Adoptarea de către Principatele Unite, apoi de către
România a drapelului tricolor, a determinat o intensă utilizare a
steagului astfel compus de către românii din provinciile integrate pe
nedrept în imperiile vecine.
Deşi acceptat de către autorităţile Imperiului
Austro-Ungar ca simbol al României, tricolorul a provocat nelinişti
oamenilor politici din acest imperiu odată cu utilizarea celor trei
culori, sub diferite forme, în toate activităţile social - cultural -
naţionale desfăşurate de patrioţii români. Cu toate opreliştile din
partea autorităţilor, românii din provinciile istorice supuse în
imperiile vecine au continuat să folosească tricolorul ca o manifestare
a sentimentelor naţionale.
Diferitele acţiuni revoluţionare menite a duce la
autodeterminarea Basarabiei, Bucovinei, Banatului şi Transilvaniei, au
fost marcate de prezenţa tricolorului care a devenit mijlocul prin care
românii şi-au exprimat independenţa faţă de imperiile asupritoare. Din
relatările presei anilor 1917 şi 1918 reiese că, prin arborarea
tricolorului românii îşi exprimau simbolic dorinţa de libertate şi de
unire.
Sub faldurile Tricolorului s-au desfăşurat şi celelalte
evenimente până în zilele noastre: Perioada interbelică, Al Doilea
Război Mondial, evenimentele postbelice, Revoluţia din Decembrie 1989.
Tricolorul a rămas şi va rămâne simbolul unităţii întregului popor român
şi al independenţei sale naţionale, aşa cum spune Ciprian Porumbescu în
“Cântecul Tricolorului”:
“Pân’ pe cer şi cât în lume
Vor fi aste trei culori
Vom avea un falnic nume
Şi un falnic viitor”.
Daniel ALBU
|
|