|
Epoca lui
Avram Iancu
- locuri,
oameni, fapte -
Pentru Avram Iancu
jurământul depus la Blaj a fost respectat cu sfinţenie. El jura atunci,
alături de ceilalţi români: „Nu voi încerca să asupresc pe nimenea, dar
nici nu voi suferi să ne asuprească nimeni”.
Iancu nu a pretins
nimic pentru el ci totul pentru naţiunea română.
Iancu nu a admis ca
cineva să sufere în locul său. Aşa a fost şi cazul când la Hălmaciu a
fost arestat în locul său - după revoluţie - Vasile Ladislau Fodor,
viteazul său tribun. Avram Iancu s-a predat jandarmilor împărăteşti
spunând că el este Avram Iancu, cel căutat şi să-l elibereze pe tribun.
Din liupsă de spaţiu nu putem da şi alte exemple Iancu a fost românul
moţ care a ţinut mult la prietenii săi. Aceştia la rândul lor s-au
revanşat cu cinste cum a fost şi Iosif Sterca Suluţiu.
Pentru început să
fim alături de prietenul lui Avrămuţ, Iosif Serca Şuluţiu din Câmpeni:
„Era, pare-mi-se, anul 1834, tatăl meu care era funcţionar cameral regal
cu locuinţa în Câmpeni şi superiorul peste cele două comune, într-o zi
frumoasă m-a luat cu sine şi m-a dus la Vidra.
- Vino să te duc cu
mine până ce eu îmi gat lucrul meu cu judele din sat (tatăl lui Avrămuţ
n.n.), tu să te joci cu băiatul dânsului. Are un băieţel, Avrămuţ îl
cheamă, foarte isteţ.
Bucuria mea; când
am intrat în curte „Avrămuţ” stătea în mijlocul curţii, în cămaşă lungă,
încins peste mijloc cu un şerpărel neted, cusut frumos, iar în cap avea
o pălărie neagră cu ciucuri roşii. Tatăl meu a luat pe judele Iancu cu
sine şi au mers în sat. Eu cu Avrămuţ făcurăm la moment cunoştinţă, am
dat o roată peste văi şi peste dâlme, ne era lumea parcă prea îngustă.
Dar eu eram totuşi mai sprinten, nu mă putea ajunge.
- Stai pe loc, măi
Şuluţiu, strigă deodată Avrămuţ.
Mama dânsului, care
tocmai frământa pâinea, fugi afară cu mâinile pline de aluat şi striga
cât o ţinea gura:
- Avrămuţ!
mişelule!
- Ce-i?
- Nu-i zice: măi!
Că te aude tatăl său.
- Dar cum să-i zic?
- Zi-i domnişorule!
- Dacă el a zis, să
nu-i zic domnişorule; a zis că şi el e român, ca mine.
Într’aceea – ţop!
Nimereşte tatăl meu cu tatăl lui Avrămuţ râzând cu hohote.
- Bine zici tu
Avrămuţ – zise tata – zi-i numai: măi; el încă e român ca şi tine.
- Oh, bată-vă să vă
bată norocul copii, că iute se împrieteniră, zise mama lui Avrămuţ şi
apoi intră iarăşi în odaie.
Din acel moment noi
am simpatizat totdeauna…”
„Când scrisesem
«Memoriul» meu, atunci acea casă era pustie, ruină monument, de aceea
am zis: «Călătorule, când vei rătăci prin acei munţi giganţi, căutând
desfătare în măreaţa natură, ori singurătatea, alungat de valurile
vieţii, nu înconjura acel loc, intră în acea casă pustie, dar mai nainte
dezveleşte-şi capul tău şi adă-ţi aminte, că în pieptul acelui fiu de
iobagiu (sclav), care s-a născut într’însa la anul 1924, a bătut o inimă
cel puţin atât de nobilă, încât a meritat numele de: Regele
Munţilor».”(1)
„Până în 1924 casa
natală a lui Avram Iancu se pierdea printre celelalte case ale moţilor
din Vidra, înconjurată doar de dragostea moţilor pentru care tot ce era
în legătură cu Avram Iancu însemna o aducere aminte scumpă inimii lor.
În 1924, cu prilejul centenarului naşterii lui Iancu, prin grija ASTREI,
această casă a devenit un muzeu cu menirea să adăpostească preţioase
documente amintind momente din viaţa lui Avram Iancu şi din lupta
moţilor de sub conducerea lui în anii 1848-1849…
Muzeul mai
adăposteşte două obiecte preţioase: călimara lui Axente Sever şi
sfeşnicul lui Andrei Mureşanu”. (2)
În anii 1927-1929
se pregăteşte sărbătorirea aniversării unui deceniu de la unirea
Transilvaniei cu România. În cadrul acestor mari pregătiri, ASTRA ocupă
primul loc. Ea e preocupă de îmbogăţirea Muzeului de la Alba Iulia, în
care scop o serie de piese deosebit de valorase sunt duse de la Muzeul
«Avram Iancu» din Vidra în oraşul Unirii” (curată devalizare).
Documentul următor spune totul:
”On.
Comitet Central
al ASTREI Sibiu
Arhivele statului
Sibiu, fond ASTRA,
Corespondenţă,
cota 249
LV
Extras din adresa
Prefecturii judeţului Turda, prin care se intervine pentru restituirea
obiectelor şi documentelor luate de la Muzeul Avram Iancu.
Nr. 11.869 din
30 Iulie 1935
(…) În vederea
serbărilor ce au avut loc în Alba Iulia în anul 1929 s’au ridicat din
Muzeul lui Avram Iancu, între 5-10 Maiu 1929 (…) următoarele obiecte şi
documente (…):
Din camera No 1:
Drapelul mamei Iancului, 11 buc. scrisori autografe ale lui Avram Iancu,
1 buc. fotografie A. Iancu, 1 buc. fotografie A. Iancu cu Prefecţii, 1
buc. fotografie Horea, 1 buc. fotografie Craniul lui Petöfi, 1 buc.
copie în ceară de pe ştampila Comitetului Naţional, 1 buc. fluierul lui
Iancu, 36 buc. Proclamaţii din 1848/49, 34 buc. chitanţe şi scrisori din
1848/49, 18 buc. scrisori de ale Com. Naţional 1848/49, 21 buc.
fotografii reprezentând pe Iancu, alţi bărbaţi conducători şi diferite
locuri de luptă.
Din camera Nr.
2: 1 buc. ţinător pentru praf de puşcă, 5 buc. săbii cu 4 teci din
1848/49, 1 buc. cuţit cu teacă, 19 buc. pistoale cu 2 buc. tiocuri de
piele, 1 buc. cias de aur a lui Axente Sever, 2 buc. fotografii Clemente
Aiudeanu şi Prefectul Balint, 17 buc. scrisori adresate de către
diferiţi Prefecţi lui A. Iancu, 17 buc. scrisori, idem, 29 buc. fot. Ce
reprezintă conducătorii şi locurile unde s’au dat luptele din anii
1848-49.
Din camera casa
Avram Iancu: 4 buc. fotografii, 1 buc. Album datând din 1912 cu
iscăliturile tuturor vizitatorilor până în anul 1929.
(…) Au mai fost
aduse 13 puşti din anul 1848, împreună cu 7 buc. lănci.
(…) Aceste
obiecte şi documente nici până în ziua de azi nu au fost restituite (…)
Arhivele
statului Sibiu, fond ASTRA,
Corespondenţă,
cota 249
Paul Abrudan
(1972), „Pentru un monument al lui Avram Iancu”, pp. 176-177.
La 1 septembrie
2013, peste 600 de moţi au luat parte la manifestările de redeschidere a
complexului muzeal memorial „Avram Iancu”.
În curtea casei îşi
aşteaptă oaspeţii Avrămuţ sculptat în bronz de artistul Adam Romi. În
comună se află şi biserica unde a fost botezat Avrămuţ şi a slujit
viteazul preot-tribun Gomboş biserica, bustul din curte, publicul,
autorităţile judeţene, comunale şi societăţi culturale.
Biserica unde a fost botezat Avram Iancu şi a fost preot tribunul
Gomboş.
Un obiectiv
turistic-istoric îl constituie oraşul Câmpeni unde se află statuia lui
Avram Iancu şi plăci comemorative ale tribunilor săi precum şi muzeul
din clădirea unde îşi avea sediul comanda supremă a lui Avram Iancu.
1 sept. 2013 - Ceremonialul dezvelirii bustului lui
Avram Iancu
în curtea casei
În 1201 este
menţionat toponimul Terra Abrud (Ţinutul Abrudului). În anii 1848-1849
Abrudul a avut o soartă dramatică.
În octombrie 1848
ungurii din Abrud acceptă să depună şi au dus o viaţă liniştită până în
mai 1949.
Pentru a pune
stăpânire pe Munţii Apuseni Kossuth sacrifică un adept român, deputatul
Dragoş, nu un ungur, pentru „tratative” şi în acelaşi timp dă ordin lui
Hatvany să ocupe Abrudul unde începe măcelul în rândul românilor.
MARTIRII ROMÂNI
DIN ABRUD (TABELE)
Pentru faptele de
vitejie a fost ridicat un monument din marmură de Sohodol la Gura
Cerbului.
Încercarea de a
dezarma garda maghiară din Zlatna a avut un sfârşit tragic. În timpul
tratativelor, Nemegey a ordonat „Foc!” şi ungurii au împuşcat 13 români
şi au rănit mai mulţi. La această ticăloşie românii s-au răzbunat pe
atacatorii criminali în zona Presaca Ampoiului.
E de reţinut şi
faptul că ungurii au ucis 14 români în Presaca şi au ars 120 de case.
Pentru „bravura” lor în timpul Austruo-Ungariei au fost gratulaţi cu un
monument lângă drum. Când vor face şi românii un monument pentru
martirii săi???
Pentru cei care nu
ştiu nimic despre Petöfi, românii i-au făcut statuie pe Câmpia
Libertăţii de la Blaj. Iată acum şi îndemnul la luptă a lui Şandor
Petöfi (alias sârbo-croatul Alexandru Petrovici).
Viaţă sau
moarte
(Elet vagy
halal)
De la Carpaţi la
Dunăre de vale
Dezlănţuiri de
furie nebună...
Cu păru-n vânt
cu fruntea-nsângerată
Maghiarul singur
stăruia-n furtună.
Eu chiar de n-aş
fi fost maghiar de sânge
Eram de partea
ta să te cinstesc,
Poporul cel mai
oropsit din lume
De pe întreg
întinsul pământesc.
Popor sărman
lipsit de ocrotire
Eu nu ştiu ce
păcate ispăşeşti,
Tu şi Dumnezeu
şi drac şi toate
(Hagy Isten,
ördög, minden ellened van)
Îţi smulg
copacul vieţii pământeşti
(Es Úlelen faian
pusztitanak)
A cui sunt oare
mâinile pătate
Ce-ţi pustiesc
frunzişu-atât de rău?
Sunt ale celor
ce-au stătut de veacuri
Şi au trăit la
adăpostul său.
Slovaci, croaţi
şi nemţi si voi valahii
De ce vă-nfigeţi
colţii în maghiari?
În mâna lor a
strălucit doar spada
Ce v-apăra de
turci şi de tătari
Am împărţit
mereu cu voi frăţeşte
Întreg norocul
traiului senin
Şi-am preluat o
parte din povara
Ce v-apăsa în
clipele de chin.
Aceasta vi-i
răsplata? Vă asmuţă
Împotrivă-ne-mpăratul ca pe orbi
Şi-aţi năvălit
flămânzi asupra noastră
Precum pe-un
stârv se lasă-un stol de corbi.
Da sunteţi nişte
corbi flămânzi, scârbavnici;
Însă maghiarul
încă n-a murit
Şi va-nroşi cu
propriul vost sânge
Pe bolta zorii
altui răsărit.
Să fie deci aşa
precum aţi vrut-o,
Pe viaţă şi pe
moarte aşadar;
Să n-avem pace
cât timp mai există
Picior de duşman
pe pământ maghiar;
Cât timp vă
curge-n inima haină
Un ultim strop
de sânge trădător
Şi dacă n-aţi
dorit să vă fim prieteni
o să vă fim acum
judecători.
Ridică-te popor
maghiar şi sfarmă
Nefasta turmă
care-ţi ameninţă
Viaţa şi avutul
deopotrivă...
Războiul fie-ţi
ultima sentinţă!
Când veacuri
n-au putut să ne doboare
Să ne vedem azi
vrerile înfrânte?
Am rezistat
luptându-ne cu leii
Şi-acum păduchii
vor să ne-nspăimânte?
Sus, sus,
poporul meu, adu-ţi aminte
De şirul de
strămoşi de-odinioară,
De peste veacuri
marele Atila
Şi Racoczi din
groapă ne măsoară.
Trecut măreţ!
De-am fi doar jumătate
Din strălucirea
ce-aţi avut-o voi
Şi umbra voastră
va-neca duşmanii
Pe veci în bălţi
de sânge şi noroi.(4)
Dragă cititorule
priveşte cu atenţie schiţele bătăliilor din Apuseni şi trage concluziile
ce se cuvin. Unde sunt statuile de pe câmpia Blajului a lui Gomboş,
Groza, Balint, Buteanu, Dobra etc, etc?
Se cuvine ca după
exemplul celor din Alba Iulia, cartierul Lipoveni, să înalţe lângă
biserică un monument cu numele martirilor de la 1848-1849.
Prof. Ilie
FURDUIU
Bibliografie
1. Iosif Sterca
Şuluţiu (1924), Prietenul meu, în „Cultura poporului”, 31 august
1924;
2.Ştefan Pascu
(1957), Muzeul Avram Iancu, în „Probleme de muzeologie”;
3. Paul Abrudan
(1972), Pentru un monument lui Avram Iancu, pp. 108; 176-177.
4. Petöfi Sandor
(1869), din volumul Haraifas Költeményei, p. 84, Budapesta
|
