Faţa nevăzută a Roşiei Montane

Tot ce se întâmplă astăzi în Munţii Apuseni, dar şi pe Valea Jiului, în bazinul carbonifer al Olteniei face parte în mare măsură din faţa încă nevăzută a adevărului, a minciunii, care a stat şi stă cu „regele la masă”, a şiragului de promisiuni pasate de la un guvern la altul, de la putere la opoziţie, a uşurinţei cu care a fost distrusă industria românească pe verticală şi orizontală, flota românească hrănind, astfel, nesiguranţa vieţii, a locurilor de muncă, un lanţ nefast al slăbiciunilor din şes la munte, dintre părinţi şi fii, despre care unii foşti şi mereu actuali parlamentari vorbesc la toate posturile de televiziune cu o nepermisă neruşinare, ca şi când s-a tras cu buretele şi ei nu au nicio vină. Aşa s-a ajuns la clipa de faţă în care după drama cuprului sărăcia s-a întins ca iedera până dincolo de lacrimi, la confruntări multiple de la Piaţa Universităţii la mari centre de judeţ, iar teritoriul Apusenilor a devenit un prelung Eldorado, un du-te vino de la vlădică la opincă, de la miniştrii la străinezi, specialişti, muzeografi, arheologi, patroni fabuloşi. O bătălie surdă, ieşită din ţâţâni s-a mutat pe coridoarele parlamentului, guvernului, Cotroceniului, presei de care unii se bucură, pentru că se gândesc doar la profit, la propriile buzunare, la cum să distrugă USL-ul, această fragedă formulă de putere. Numai că situaţia de azi are un trecut încă neelucidat, încâlcit, ascuns prin dosare şi semnături. Firma canadiană a bătut la porţile aurului românesc, profitând de goana după înavuţire, de corupţii partidelor politice, aruncând o plasă „biblică” peste ei evaluată în surâsul dolarilor, a incertitudinilor de la Roşia Montană, în care s-au grăbit să se prindă, să înfulece peşti mari şi mici, considerând-o mană cerească, afundându-şi mâinile, setea de monede până la cot. Astăzi Gold-ul trage încărcătura la mal pentru pescari, descifrează nume şi prenume, permiţându-şi să ascundă fel de fel de neajunsuri, de neclarităţi ale contractului de explorare şi exploatare, rămase până azi în ceaţă, periate în umbră, descifrate  doar în promisiuni că totul este la standardele internaţionale. Aici vinovatul principal sunt reprezentanţii statului român, politicienii de duzină ce-au făcut paşi în faţă în dauna bunului simţ al specialiştilor. Ei s-a grăbit să scape de adevărul nespus de goldişti, care, firmă particulară fiind, nu s-au gândit decât la felul în care să câştige profit, la cum să ţesă cât mai complicat pânza financiară de păianjen, îngerul Roşiei Montane, cumpărând de la naivi proprietari, terenuri şi case, gânduri şi ieşitul în stradă, şi pe care statul român nu i-a apărat, i-a lăsat să-şi rupă biografiile, să se inflameze, să fie carne ieftină de tun, nestăpânind situaţia, trecând cu vederea puncte nevralgice ale confidenţialităţii, ce abia acum ies la lumină şi probează slăbiciunile, nevralgiile puterii în totalitatea lor, împingând clarificările nepermis de mult de la opoziţie la putere şi invers. Sărăcia din munţi a spart balonul! Gold-ul şi-a făcut, şi-a întărit o „armată” de recruţi, îi manevrează, dispune de ei hrănindu-i cu sloganul necesităţii locurilor de muncă, trecând peste impurităţile constatate ale contractului. Oameni buni, dragi locuitori ai Roşiei Montane, ai Buciumelor, Zlatnei, Abrudului, Băii de Arieş, vă implor să priviţi gaura dureroasă rămasă în inima ţării, a planetei în urma exploatării cuprului românesc, care seamănă cu nişte fălci ale unui monstru, în care nici ploaia nu se mai simte bine şi realizaţi că în spatele ei au fost vârfuri de munţi, ca nişte stâlpi ai veşniciei voastre şi s-au dus pe apa sâmbetei, şi nu-i pasă nimănui. Cine are dreptul să ciopârţească planeta vie din care face parte pământul românesc? Şi-acum tot statul român se află în faţa celei mai mari hăcuiri a Apusenilor, a vânzării unui tezaur lăsat din generaţie în generaţie, deocheat de şiretlicurile monezilor străine, prin care o nevăzută hidră a pus stăpânire pe sângele mulţimii, a intoxicat râu şi ram. “Felicit” Gold-ul pentru plasa aruncată flămânzilor puterii. Lor le-a venit ca o mănuţă de box această aruncare, ce a dus la forţarea deschiderii explorării aurului, auzindu-se în ea glasul înfierbântat al guvernului, al Cotroceniului, dar şi un NU al opoziţiei, al unor specialişti care vor să elimine cianurile cu orice preţ, asigurând UE că totul este O.K., că… Dar acum, foştii pentru exploatare tot ei strigă pe toate notele muzicale că nu mai vor, aruncând pisica în curtea guvernului plăpând, a parlamentului, dezbinând, ameninţând, stând faţă în faţă gata să se sfâşie ca maidanezii, sau mai rău. Statul român, toate guvernele sunt vinovate pentru acest parastas al foamei, minciunii, promisiunilor, lăsând o firmă particulară să bată cu pumnul în masă, să ameninţe cu procese, despăgubiri jignitoare o ţară. De fapt, firma-şi “face” meseria. Ea cere. Prost e cel ce dă, nu cel ce primeşte. „Totul a fost pus la cale cu premeditare, împingându-se în stradă destine, blesteme, ură, speculaţii, chipuri hidoase de mari magnaţi ce stau în spatele poftei de aur. Specialiştii nu au cuvântul, haita de politicieni mărunţi face şi desface, iar Gold-ul măreşte presiunea asupra sărăciei poporului român. A venit vremea unui răspuns clar: până unde batem palma cu Gold-ul, cum refacem întreaga structură a unui compromis, cum se pot descifra punctele întunecate ale acestei deziluzii cu un final imprevizibil. Viaţa cere viaţă, cultură şi civilizaţie, şi mai ales să fim conştienţi de ce lăsăm în urmă generaţiilor viitoare, lanţul falnic al munţilor, rezerva de oxigen a ţării sau pielea unui şarpe adormit în aparenţă, a unui monstru sub formă de lac de cianuri. Meniul acestui monstru este chiar argila! Ca să-l hrăneşti în viitor nu-i exclus să nu facem o greşeală enormă, incalificabilă, lăsând generaţiilor de mâine o sarcină cumplită: îngrijirea acestui monstru ca să nu cuprindă tot munţii, să nu fie o bombă în viaţă a planetei. A se vedea spre exemplu cât îi costă pe canadieni întreţinerea unui lac asemănător, la mai mici proporţii, şi cât ne va costa pe noi un asemenea lac ce poate distruge toate garanţiile constructorilor, toţi Munţii Apuseni care au rădăcini calcaroase, tocmai pe placul durabil al cianurii. Să fiţi siguri că Gold-ul odată pornită exploatarea va aduce tehnică şi mai performantă, care va elimina o parte din forţa de muncă, va aduce specialişti în asemenea lucruri, şi noi ne vom linge degetele. Aici este un alt aspect al nevăzutei feţe a Roşiei Montane, al adevărului. Personal, optez pentru extragerea „mocănească” a aurului, adică tradiţional, pe o bază materială solidă, asigurată de statul român. Fără cianuri! Aceasta presupune revizuirea întregii problematici a mineritului în România. Aşa nu se mai poate! Se vor excava munţi falnici, noi vom admira blana de argint otrăvit a unui lac, şi ne vom „bucura” că ne-a mai rămas o bogăţie în Apuseni: Legenda găinii cu ouăle de aur! În rest? Expansiunea verbului a devasta! Canadienii îşi vor lua aurul, tălpăşiţa. Noi rămânem cu nimicul palpabil, cu locurile de muncă existente doar „turistic”, cu funinginea unor bogăţii, şi peste douăzeci de ani copiii vor întreba părinţii: Voi ce-aţi păzit? Ce ne-aţi lăsat nouă să ducem mai departe? Nimicul? Aleile de ciment, hidoşenia unui pământ bolnav ce nu se mai însănătoşeşte în veac şi pentru care ne bate Dumnezeu, pentru că pământul este o fiinţă vie şi noi l-am otrăvit pentru un pumn de dolari. Gold-ul pleacă! Ţara cu ce rămâne? Răspundeţi! Ne-aţi lăsat oala sub presiune. În ea şi gândul bun poate să explodeze oricine. Săracă prin ţară, fata desculţă! Bucureştenii se bat pentru confortul maidanezilor. Aurul nu mai are decenţa de a fi un fiu al adevărului. Rănile viclene ale Roşiei Montane, ale exploatării, se hrănesc cu minciuna puterii, cu falsa colaborare între putere şi opoziţie, şi Cotroceni, deşi e vorba de binele ţării. Când vom şti cu adevărat ce a fost, la început, Gold-ul şi ce este în prezent? Ce obligaţii procedurale  a ascuns şi n-a respectat? Încep comunicatele de şantaj, procese internaţionale! - spun goldiştii. Sunt unii ce se bucură de acest final, fără să le pese de sănătatea subterană şi de suprafaţă a roşienilor, de răul ce poate fi făcut României? Un „crin” a împins o sintagmă, care a prins: „Un Ponta parşivel”, ce se disculpă: „În trei ani nu mi-am permis să atentez la viaţa «unui crin»” după care urgenţa din Parlament ia, totuşi, drumul unei Comisii, şi-n subteran viaţa unor mineri riscă să devină un şirag de stalactite, stalagmite, şi-n Piaţa Universităţii strigătele să fie fructe tot mai amare. Ce nu ştim din această epopee „confidenţială”? Ce-i de făcut? Să exploatăm cu trudă românească acest tezaur, în ani şi ani, cu cheltuielile şi bucuriile noastre, punând cap la cap lumini şi cerinţe, îmbrăcându-le în iubirea patriei mereu. Ţara nu-i la dispoziţia unui particular chiar dacă-n spatele lui mişună atâţi patroni, alt fel de biruinţă a întunericului, a asupririi. Adunaţi-vă foşti şi actuali specialişti din Apuseni, din Valea Jiului, din Oltenia, din Moldova, de la guvern, Academie, deschideţi-vă baierele minţii, hotărâţi o exploatare fără cianuri! Să vedem ce va zice, cum va reacţiona, cum este dispusă să colaboreze firma Gold? S-ar putea să se nască o astfel de benefică alianţă. Nu-i nimic de pierdut! Şi astfel, locurile de muncă vor fi ale ţării distribuite ca nume şi prenume. Solidaritatea. Definiţi-vă neînţelegerile. Doar statul român vă poate garanta existenţa. Nu mai vrem faţa nevăzută a Roşiei Montane! Nu-i ea de vină! Lumina adevărului a fost estompată să se piardă pe căile întortocheate ale „Domnului”. Un gând alb, dragi români, dragi mineri.

Apropo: de ce este secret contractul de la Roşia Montană? Iată o jignire publică inadmisibilă! Supremaţia are legea românească? Ea nu este o iluzie ci o încadrare a realităţii în parametri credibili ai viitorului. Gold-ul afirmă că se respectă legea. Dar câte ascunzişuri are contractul nu spune cifrabil, le ocoleşte.  Ce nu se află trecut în licenţa de exploatare din 1999! Obligaţii legate de patrimoniu cultural, de avantaje economice, de locuri de muncă, de garantarea locurilor de muncă etc.! O licenţă pe 20 de ani care poate fi prelungită la  infinit! Ce nenorocire. Ea amiroase a sărăcie legată în lanţuri. Să nu se dea nici o aprobare de mediu! Asta e! Resursele sunt ale noastre. E dreptul nostru să le exploatăm cum credem că-i mai bine!

      Doamne, luminează-ne!

      Împacă-i pe români!