|
1940.
Pierderea Basarabiei şi a nordului Bucovinei. Rezistenţa lui Nicolae
Iorga
În momentul
Ultimatumului sovietic din iunie 1940, Nicolae Iorga a reuşit să formeze
în jurul său un grup de rezistenţă în cadrul Consiliului de Coroană,
alcătuit la început din 11 oameni, grup redus apoi la şase. Aceştia au
respins Ultimatumul pană la capăt. Despre ei, Regele Carol al II-lea
scria: „Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea
demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir,
Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.”1
După cedarea
Basarabiei şi a nordului Bucovinei, istoricul va începe o campanie de
presă pentru a demonstra două lucruri: apartenenţa de drept a celor două
provincii la România; caracterul injust al Ultimatumului şi al ocupaţiei
sovietice. În legătură cu viitorul pământurilor româneşti răpite rămânea
optimist; aşa îşi încheie articolul cea mai mare durere: „Dar este o
vorbă pentru astfel de ceasuri, Morile lui Dumnezeu macină încet dar
sigur.”2 Iorga
a fost iniţiatorul Memoriului de protest faţă de ocupaţia străină,
înaintat la 2 iulie 1940 Comisiei de Afaceri Străine a Senatului; semnau
şi Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, G.G. Mironescu, dr. G. Angelescu, Ion
Mihalache, Nicolae Chirculescu, Octavian Tăslăoanu, Gheorghe Brătianu,
Nicolae Polizu-Micşuneşti, Gheorghe Popp, dr. Al. Dobrescu, T,G. Emendi,
Gh. Cipăianu, Ion Lugoşianu. De asemenea, Nicolae Iorga a încercat să
grupeze toate forţele patriotice într-o formaţiune de salvare a ţării; o
numea „Uniunea Sacră”.3
Le începutul lui
iulie 1940, zilnic agenţii Siguranţei, care-l urmăreau pe Nicolae Iorga,
raportau acţiuni sau declaraţii ale acestuia de condamnare a
Ultimatumului sovietic. Într-un astfel de raport se consemna declaraţia
istoricului în faţa unui grup de prieteni ai săi: este hotărât să
înceapă o „campanie imensă contra Sovietelor”; va face apel la vechii
săi prieteni intelectuali, pentru a face conferinţe în Bucureşti şi în
Tară, în care să atace URSS; va ţine şi un ciclu de conferinţe sub
titlul generic Condiţiile colaborărilor internaţionale, care, pe cât
posibil, va fi difuzat şi în Basarabia; va tipări o broşură cu titlul
„Noi luptăm pentru dreptul nostru”, în care va retipări articole
publicate în „Neamul Românesc”.4
Totodată, istoricul
se arăta indignat în faţa dezordinii în care se făcuse evacuarea din
regiunile pierdute. Patriarhul, Nicodim Munteanu îi scrisese despre
pierderea a numeroase documente istorice şi valori bisericeşti ale
mănăstirilor din Basarabia şi nordul Bucovinei; neglijenţa vicarului
Bucovinei şi a „clericilor ghiftuiţi, cari au căutat să-şi scape pielea
fugind fără sa ia cu ei aceste obiecte scumpe”.5
Retras la Vălenii
de Munte, Nicolae Iorga a încercat să-şi pună în practică ideea formării
„Uniunii Sacre” a forţelor politice patriotice, a intelectualilor; se
dorea un efort comun, indiferent de relaţiile interumane, care uneori
fuseseră conflictuale, din perioada anterioară. Iuliu Maniu l-a folosit
ca emisar al său pe Polizu-Micşuneşti, pe care-l va trimite cu o
scrisoare la Vălenii de Munte în care recunoaşte că memoriul din 2 iulie
fusese făcut la iniţiativa istoricului; conform unui agent al Siguranţei
ce văzuse scrisoarea, Maniu credea să se făcuse doar un prim pas,
invitându-l pe Nicolae Iorga alături de partidele istorice, pentru
salvarea ţării. Răspunsul a venit imediat: şi Iorga socotea necesar „ca
toţi oamenii de bine din ţară să-şi dea mâna pentru a putea salva ce a
mai rămas”.6 Făcea
şi o propunere concretă: crearea unui organism politic, având titulatura
acceptata deja - „Uniunea Sacră” - din care să facă parte
naţional-ţărăniştii, naţional-liberalii, naţional-creştinii, majoritatea
consilierilor regali şi personalităţi neangajate politic; scopul
declarat era opunerea faţă de cedarea de teritorii în partea de Vest sau
Sud a României.7 Tot pe cale epistolară a încercat şi apropierea de liberali,
trimiţând o scrisoare la 10 iulie 1940 lui Dinu Brătianu căruia îi
propunea formarea unui Guvern de uniune naţională, pentru a se evita
crearea unuia legionar; dar, venea şi cu o idee de neacceptat de către
partidele politice - noul Guvern să-l susţină pe Regele Carol al II-lea,
tocmai acela care instaurase Dictatura Regală, desfiinţase partidele
politice şi avusese o mare vină pentru pierderile teritoriale, Dinu
Brătianu a răspuns că „’gruparea liberală şi cea naţional-ţărănistă de
mult hotărâseră constituirea „Uniunii Sacre” care o botezaseră Blocul
Uniunii Opoziţiei; se declara de acord cu programul de apărare a
graniţelor de Vest şi Sud propus de Iorga, dar nu spunea nimic despre
strângerea în jurul Regelui, ceea ce echivala cu un refuz.8 Mai
ales naţional-ţărăniştii afirmau că problema păstrării graniţelor era
legată de soluţionarea mai întâi a problemelor interne, vizând revenirea
la sistemul democratic parlamentar. Rezerva ţărăniştilor a provocat şi
replierea liberalilor. Astfel, ideea „Uniunii Sacre”, deşi lăudată de
cei mai mulţi, a căzut. Iorga îşi anunţe apropiaţii, pe 26 iulie, că
şi-a dat seama de aceasta şi, ca urmare intenţiona să strângă în jurul
său elementele naţionaliste tinere, ca şi pe naţionaliştii pe care-i
conducea în 1916; lângă aceştia urmau să fie chemaţi intelectualii
transilvăneni, basarabeni şi bucovineni.7
Pentru a face un
plan eficace de acţiune istoricul a încercat să-i adune la Vălenii de
Munte chiar pe reprezentaţii românilor din teritoriile pierdute, cei
care cunoşteau cel mai bine situaţia, având totodată, şi autoritate
asupra refugiaţilor basarabeni şi bucovineni. Pe 2 şi 3 iulie 1940, a
primit acasă mai mulţi parlamentari, sfătuindu-se îndelung cu ei.
Împreună cu Ion Inculeţ, Ştefan Ciobanu, Pan Halipa, Gheorghe Buzdugan,
generalul Popovici ş.a. hotărî editarea unei Cărţi albe, cu
expunere, pe bază de documente, a politicii româneşti în .Basarabia şi a
ocupării ei de către ruşi. Pentru o informare cât mai bună s-a cerut
economistului Virgil Madgearu detalii asupra fondurilor speciale pentru
înzestrarea Armatei în ultimi opt ani. Iorga era convins că se făcuse o
greşeală retrăgând din Basarabia o parte a tineretului; tinerii trebuiau
să rămână acolo, pentru a se opune politicii de rusificare. O
întrevedere a avut şi cu consilierii regali G.G. Mironesou, dr.O.
Angelescu, general Văitoianu, pe tema intenţiilor germane privind
Transilvania.10 În
alt raport al agenţilor Siguranţei se anunţa că Nicolae Iorga acceptase
propunerea lui Ion Inculeţ de a participa la activitatea Cercului
Basarabenilorr unde urma să conducă, acţiunile în domeniul istoric şi
naţional; se intenţiona şi editarea unui ziar al refugiaţilor.
11
La Vălenii de Munte
au fost adăpostiţi mai mulţi refugiaţi basarabeni şi bucovineni. La
începutul lui iulie 1940, au fost găzduite la Căminul Ligii Culturale şi
unele personalităţi venite de la Chişinău: Ion Inculeţ, preotul Ion
Erhan, maiorul Boţea - toţi cu familiile. Un Comitet format din primarul
Nicolae Arghir, din comandantul Gărzii Naţionale a Frontului Renaşterii
Naţionale (partidul lui Carol a l II-lea), Nicolae Frateş, preşedintele
secţiei locale a Ligii Culturale, Ion Zarafirescu, şeful Politiei, Nicu
Vlădescu - a luat măsurile necesare pentru încartiruirea a 200
refugiaţi, în special intelectuali din Basarabia.12
Pe ideea
coordonării luptei pentru reluarea teritoriilor răpite, a fost format un
Comitet de iniţiativă la Vălenii de Munte, pe 14 iulie 1940. Printre
alţii, intrau aici Nicolae Iorga, dr. Petru Topa, Andrei Rădulescu,
generalul Schina, Ion Inculeţ, Dumitru Munteanu-Râmnic; era denumit „de
salvare a Neamului”; îl avea ca secretar general pe Ştefan Ciobanu.
Prima măsură a fost strângerea unui fond pentru propagandă, la care
Iorga contribuia cu 50.000 lei. Acesta punea la dispoziţia Comitetului,
gratuit, şi Tipografia „Datina Românească” , pentru publicarea unei
cărţi cu titlul Viaţa românească în Basarabia. Aurelian
Sacerdoţeanu, unul din foştii studenţi ai istoricului, era însărcinat să
organizeze o campanie raţionala de propagandă. În semn de solidaritate,
Comitetul hotăra invitarea la cursurile Universităţii Populare a 300
refugiaţi basarabeni şi bucovineni. Iniţiativa fusese a lui Nicolae
Iorga, care solicitase şi sprijinul autorităţilor locale. Tot Comitetul
de iniţiativă hotăra ca la 25 iulie să-i fie prezentat Regelui un
memoriu (alcătuit de Nicolae Iorga, Ion Inculeţ, Stefan Ciobanu, Pan
Halipa), cerând înfiinţarea unui subsecretariat de Stat al refugiaţilor
din Basarabia şi Bucovina şi introducerea unei ore pe zi la Radio
Bucureşti destinată special celor două provincii.13
În condiţiile
dramatice ale verii lui 1940, unii se îndoiau că ediţia Universităţii
Populare va putea avea loc. De aceea, prin „Neamul Romanesc” se confirma
desfăşurarea cursurilor.14 Erau concepute ca un mijloc de refacere a speranţei românilor în
reintrarea în dreptul lor. Pregătirea fusese făcută printr-o campanie de
presă; nu era număr al ziarului „Neamul Românesc” unde să nu fie
abordată tema pierderilor teritoriale. Cenzura, deşi foarte aspră, nu a
intervenit niciodată. Cum presa oficială a regimului carlist nu putea să
adopte o atitudine dură faţă de U.RSS, ca sa nu provoace o reacţie
diplomatică, sentimentul larg popular era lăsat să se exprime prin
„Neamul Românesc”, ajuns tribuna principală de condamnare a agresiunii
Sovietelor. Pe 3 iulie începea republicarea unor fragmente din volumul
lui Nicolae Iorga La vétitésur le passé et le présent de la
Bassarabie, apărut în 1922.15 Pe 4 iulie, încadrat într-un chenar negru, de doliu, apărea
articolul lui Nicolae Iorga „Boierii” din Basarabia, ca răspuns
la propaganda sovietică de incriminare a „jefuirii” Basarabiei de către
români. Pe 7 iulie era inventariat Ce se duce cu noi din Basarabia;
finalul era optimist „Nu ne uităm fraţii, şi nu îi vom uita niciodată.
Vitregia vremurilor o vom birui cu vrednicie şi cu hotărâre”. Tot acum
apare articolul Cea mai mare durere. Un documentar vast, sub
titlul În Basarabia. Cum au progresat industria şi comerţul sub
stăpânire românească, era publicat în „Neamul Românesc” din 11
iulie. Un altul, Români şi ruşi în Basarabia, pe 14 iulie. Se
republică, în serial, volumul lui Nicolae Iorga din 1905 Neamul
Românesc din Basarabia. Dintre articolele având semnătura altor
autori, cel mai documentat era al lui N.A. Constantinescu: Ce
reprezintă Basarabia pentru noi (3 august). Numărul dublu al
săptămânalului „Neamul Românesc pentru Popor”, din 15 iulie – 1 august
1940 era în totalitate dedicat pierderilor teritoriale: cele mai multe
erau articolele reluate ale lui Nicolae Iorga: Ce se duce cu noi din
Basarabia, În Basarabia, Sete din Bucovina, Românismul în trecutul
Bucovinei ş.a. Ion Agârbiceanu semna Durerea românismului. Se
prelua şi articolul lui Noëlle Roger, din „Gazeta de Lausanne”,
Basarabia pământ românesc.
„Datorită
împrejurărilor şi doliului naţional – menţiona „Neamul Românesc” –
cursurile de vară din 1940, inaugurate la 14 iulie, au început fără
obişnuita festivitate”, deşi „Trenurile au sosit pline cu ascultători şi
profesori, cu studenţi, învăţători, cursanţi numeroşi, între cari şi
minorităţi, destui”. Chiar în acele împrejurări, la deschidere au fost
şi o serie de personalităţi politice sau culturale. Între alţii, G.
Alexianu, rezident regal al Ţinutului Bucegi, fostul ministru Ion
Inculeţ, dr. Petru Ţopa, Dumitru Munteanu-Râmnic, preotul academician
Nae Popescu, prefectul de Prahova A Teodorescu; presa îl menţiona şi pe
conducătorul social-democraţilor – Constantin Titel Petrescu. Apoi vechi
conferenţiari la Universitatea Populară, unii foşti studenţi ai lui
Nicolae Iorga, precum Victor Brătulescu, N.A. Constantinescu, Aurelian
Sacerdoţeanu, Nichita Smochină, George Oprescu, compozitorul Paul
Constantinescu, Ilie Ardeleanu, Ilie Minea, şa.16
Dintre ziarele
centrale, cel mai atent s-a aplecat asupra deschiderii cursurilor de
vară din 1940, „Timpul”: cu reveniri în mai multe rânduri. „În aceste
împrejurări grozav de zbuciumate – scria -, în care fiecare zi, datorită
evenimentelor externe, e ca o pagină de roman de aventuri dureroase,
universitatea d-lui Iorga, e prezentă şi trează. […] În istoria culturii
actuale româneşti, Vălenii de Munte, cu Universitatea lor, sunt mai mult
decât o dată obişnuită. Şi asta o va confirma viitorul.”17 Peste câteva zile revenea asupra subiectului, sub titlul
Ctitoria de la Vălenii de Munte: „Vălenii de Munte reprezintă un
miracol. […] Odinioară strămoşii noştri se duceau, în vremuri de
restrişte, la mănăstiri. Azi, noi, urmaşii, să mergem la Vălenii de
Munte. Acolo vom învăţa că Neamul Românesc este veşnic şi de credinţa
aceasta avem nevoie cu toţii.”18 În
„Neamul Românesc”, sunt diverse semnături, găsim calificative
superlative despre Universitatea Populară: Catedrala Neamului; Mecca
românismului; Un izvor al puterii româneşti; Altarul românismului etc.
şi îndemnul biblic: „Veniţi de luaţi lumină!”19
În cuvântarea de
deschidere, Nicolae Iorga a vorbit despre drepturile românilor asupra
Basarabiei şi Bucovinei. „Nu este nici vremea – spunea – şi nu este nici
firea noastră să ne jălim. Sunt popoare care plâng; noi nu facem parte
dintr-însele. Suntem un neam dârz, care ştie să păstreze amintirile
tuturor jignirilor şi să le răsplătească; un neam care pălmuit cu
grosolănie, îşi aşteaptă răbdător vremea când va putea să răspundă la
aceste ofense. Şi momentului aceluia de răsplătire trebuie să i se
deschidă drum,. Prin credinţă nezguduită şi prin munca de fiecare zi. A
plânge e cu atât mai puţin indicat cu cât, în ceia ce a căzut asupra
noastră nu este nici o răspundere a Naţiunii. […] Dar nu este nici
locul, nici vremea pentru socoteli, care la vremea lor, vor trebui să
fie. […] Să nu ne căciulim, să nu ne plecăm înaintea puterii, îndată ce
am crezut că descoperim victoria ei definitivă. Să nu ne căutăm
dreptatea nici în dreapta, nici în stânga; după cum, în sfârşit, ne-am
fi convins unde este sprijinul mai mare. Scrâşnind din dinţi şi tăcând,
vom urma tradiţiile cele mai demne ale acestui popor. Un popor numai
atunci este învins, când sufletul său este învins. Să fim dârji şi să
aşteptăm, căci «Moara lui Dumnezeu macină încet, dar macină bine».20 Despre
acest discurs inaugural al cursurilor, „Neamul Românesc” scria „N-a fost
o conferinţă. N-a fost numai înţelesul învăţăturilor profetice de
altădată. […] Şi nici numai o lecţie. A fost glasul întregului românism
care a vibrat dincolo de orizonturi, dincolo de graniţe”.21
Numărul
conferenţiarilor, toţi personalităţi remarcabile, era peste o sută,
îmbrăţişând teme din toate domeniile., ciclul de conferinţe ale lui
Nicolae Iorga avea titlul Condiţiile colaborărilor internaţionale;
se încheia cu constatarea falimentului acestora, „Unitatea lumii” pe
care am constat-o în foarte multe domenii, este o mare realitate care
s-a sfărâmat.”22 Iar
în discursul de încheiere a cursurilor se întreba: „În atmosfera aceasta
de crimă internaţională, în aceste vremuri de dărâmare a celor mai
înalte idei la care a ajuns Omenirea, în această epocă de sfărâmare a
religiilor, a filosofiilor, ce să mai vorbesc eu acum despre
moralitate?”.23
În general, mesajul
cursurilor de vară din 1940 a fost optimist, s-a afirmat dârza
convingere în venirea unor vremuri mai bune şi pentru români, răpirile
teritoriale neputând avea statut definitiv. Mesajul a fost receptat de
cursanţi, cu acestea s-au întors la casele lor. Trei studenţi veniţi la
Vălenii de Munte de la Cluj îl împărtăşeau în scris: „Am găsit aici,
poate mai mult decât de pe unde am plecat, durerea ce o poartă cu el
fiecare frate venit din Basarabia, dar şi nădejdea în reînnoirea şi
dârzenia unui neam ce nu se lasă cotropit.”24 În
„Neamul Românesc”, mesajul optimist era inclus sub forma unui citat din
Regina Maria: „Nu priviţi înapoi şi nu risipiţi forţele voastre în
lacrimi zadarnice; ce a fost trecut; va rămâne să triumfaţi mâine.
Maria, 1917.”25
În vara lui 1940,
la Vălenii de Munte, Nicolae Iorga a fost cel care a îmbărbătat Poporul
Român aflat în grea cumpănă. A fost cel care a trezit speranţa în
izbânda cauzei naţionale. La fel cum o făcuse prin discursul său, în
Parlamentul refugiat la Iaşi, în 14 decembrie 1916; atunci încheia cu
vorbele lui Petru Rareş - “Vom fi iar ce am fost, şi încă mai mult decât
atât.” Acelaşi era şi mesajul din iulie 1940.
prof. univ. dr.
Petre ŢURLEA
Note
*. Articolul
urmează volumul Petre Ţurlea, Nicolae Iorga la Vălenii de Munte,
Edit. România Pur şi Simplu, Bucureşti, 2008, p. 420-432.
1. Carol al
II-lea, Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, ed. de
Marcel Dumitru Ciucă şi Narcis Dorin Ion, Bucureşti, Edit. Şansa, 1996,
vol. II, p. 203-204.
2. “Neamul
Românesc” din 7 iulie 1940.
3. ASRIB, fond D,
dosar 11382, vol. III, f. 209-212; vezi şi Petre Ţurlea, Nicolae
Iorga între Dictatura REgală şi Dictatura Legionară, Edit.
Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 159.
4. ANIC, fond DGP,
dosar 32/1924, f. 69.
5. Idem, f. 66.
6. ASRIB, fond D,
dosar 11382, vol. III, f. 193.
7. Idem, f. 209.
8. Idem, f.
211-212.
9. Idem, f. 238.
10. Idem, f.
199-200.
11. Idem, f. 203.
12. “Neamul
Românesc” din 9 iulie 1940.
13. ASRIB, fond
D, dosar 11382, vol. III, f. 228-229, 235.
14. „Neamul
Românesc” din 12 iulie 1940
15. N. Iorga,
La vérité sur le passé et la présent de la Basarabia, Bucarest-Paris,
Edit. „H. Champion”, 1922 (75 pagini), a doua ediţie Bucureşti, 1931; a
treia în 1940, la Edit „Datina Românească”, Vălenii de Munte, şi tot în
1940, o altă ediţie, în limba rusă, la Bucureşti.
16. „Neamul
Românesc” din 16 iulia 1940.
17. Idem din 14
iulie 1940.
18. Idem din 18
iulie 1940.
19. Idem din 16,
17, 18 iulie 1940.
20. Idem din 20
iulie 1940.
21. Idem din 17
iulie 1940. Un raport al agenţilor Siguranţei menţiona că tema
discursului de deschidere a repetat-o Nicolae Iorga şi în convorbirile
cu diverse grupuri de participanţi la Cursurile de vară: „Vom accepta
martirajul, dar vom trăi cu speranţa fermă a recăpătării drepturilor
noastre într-un viitor când libertatea naţională va fi respectată”. –
ANIC, fon DGP, dosar 32/1924, f. 644.
22. N. Iorga,
Condiţiile colaborării internaţionale, Bucureşti, 1940. republicarea
cea mai recentă în vol. Nicolae Iorga, Prelegeri la Vălenii de Munte,
ed. De Petre Ţurlea, Edit. România Pur şi Simplu, Bucureşti, 2008, p.
437-540.
23. „Neamul
Românesc” din 18 august 1940.
24. ANIC, fond
Liga Culturală, dosar 71, f. 45.
25. „Neamul
Românesc” din 19 iulie 1940.
|
