România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

     Poesis

 

Montană rugă de eroi

Lacrimilor din Apuseni

 

În suferinţă şi noroi

De-o zi pe alta mai trăim

Strigăm din Munţi s-auziţi voi

Că vrem atât: Ca să muncim!

 

Ni-s tulburi Munţii. Frig şi ploi

Se-abat ca să ne prăpădim

Vadă, îndestulaţi ciocoi

Vă repetăm: Vrem să muncim!

 

Căzută soartă-ntre nevoi

Ne tot târâm şi răzvrătim –

Politica-i lanţ de strigoi

Şi noi urlăm: Vrem să muncim!

 

Unde eşti ţară? Ne-mpletim

Cu sărăcia, calm şuvoi

Se-aude-un Neam: Vrem să muncim!

Acesta-i adevărul. Noi

 

Prin rădăcini doi câte doi

Cu fiii vreţi să ne-adâncim?

Dar o să tremure prin noi

Un sânge spart: Vrem să muncim!

 

A cui e Ţara? Roiuri, voi

De politruci! Să putrezim

Vor să ne ştie-n beznă sloi

Dar le-amintim: Vrem să muncim!

 

Noi v-am ales să fiţi eroi,

Nu tricolor să veşnicim

A-aprindem pe-Arieş şi-Ampoi

Paşnicul …: Vrem să muncim!

 

A noastră-i Ţara! Aur, ploi

Şi pentru ea ne viscolim –

Doamne, Iisuse, fi cu noi:

O armă-avem: Vrem să muncim!

 

Striviţi acest spurcat puroi,

De cianuri, vrem să murim

La tâmpla ţării. Cald şuvoi

A frumuseţilor să fim!

 

Întoarceţi-vă printre noi,

Dintre lozinci. Pecetluim

Montană veghe de Eroi –

Când braţ la braţ, vrem să muncim!

 

A noastră-i Ţara! Aur, ploi

Şi pentru ea ne viscolim –

Doamne, Iisuse, fi cu noi:

O armă-avem: Vrem să muncim!

 

 

Montană pâine pe destintc "Montană pâine pe destin"

Plâns sigilat Roşia Montană

 

Lăsaţi lumina să răpună

Acelaşi întuneric viu

Pe care-l trece psalm pe strună

Să-l modelăm, să mi-l rescriu.

 

Atingeţi frunza c-o durere,

Şi răcoriţi-o cu-n suspin.

Prin Apuseni ea-i o-Nuieve

Şi cerul inimii senin.

 

Adâncul cu universul încă,

Botezul crezului divin –

Chipul de aur şi de stâncă

Cu chipul munţilor din plin.

 

Lăsaţi izvoarele să-nscrie

Noapte şi zi, freamătul lin

De Dumnezeu, ca temelie

Purtată cruce pe destin.

 

Frenetic naşterea să curgă

Mereu cu gura ei de ploi

Tristeţii zvâcnetul să-i smulgă

Să fim noi porţile de rai.

 

Nu ne-mbătaţi cu cianură

Nu-mbolnăviţi cerul senin,

Îl ducem doină, dor la gură

Lăsându-l sentiment creştin.

 

Stârpiţi această-ncrengătură

De mafioţi şi profitori –

Ei ca meniu ne lasă ură

Că-s corbi înfipţi peste comori

 

Ne vom lăsa răni peste rană

Nici în adânc, nici  ca frunzar

Noi suntem Roşia Montană,

Roşia-i Ţării sfânt altar.

 

Doamne, coboară pofta-n bernă,

Ca pruncii aurul să-şi crească

Roşia-i naşterea eternă,

Şi noi sublima ei fereastră.

 

O, Ţară, limpezeşte-ţi chipul –

Chiar munca noastră limpezind –

Să nu ne-nece-ncet nisipul,

Eşti Tatăl Nost, cădelniţând.

 

O, Munţii mei, semn la hotare,

Rămâneţi bobul cristalin –

Sfânt strai al Crucii prin altare –

Montană pâine pe destin.

 

Doamne, Te mai rugăm o dată.

Stârpeşte blestemata ură –

Dintre monede, şi Fiu, şi Tată

Arde spurcata cianură.

 

Ce-aprinde rănile pe rană

Şi vrajba minţii-n bătătură,

Mi-e cruce Roşia Montană –

Seminţe, lance şi armură

Noi suntem Roşia Montană!

 

Ion MĂRGINEANU