România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

 

Poesis

Nu plânge Ioane...

 

Când viaţa merge spre sfârşit

Şi timpul se scurge prin cadrane,

De simţi că eşti mai obosit,

Nu plânge Ioane!

 

 Când eşti om simplu, înţelept

Şi nu vrei titluri sau coroane.

De poţi să-ţi ţi privirea drept

Nu plânge Ioane!

 

Când te întrebi ca muritor:

Cât îmi mai pui pe umeri, Doamne?

De te gândeşti la viitor,

Nu plânge Ioane!

 

*Dar,

Când bisericile-au devenit palate

Şi zilnic se pângăresc icoane,

Când rugăciunile-s deşarte.

Să plângi Ioanei

 

De nu mai suntem cum am fost

În ţară, uniţi atâtea milioane

Şi umblăm în lume fără rost.

Să plângi Ioane!

 

Când vecinii ne-njură la hotare.

Ca pe-ultimele lighioane

Şi inima românului te doare,

Să plângi Ioane!

 

Când ogorul tău este pustiu

Şi din pământ răsar betoane.

Când este mort ce ai vrut viu,

Să plângi Ioane!

 

Când justiţia-i căzută din balanţă

Şi legile respectă altfel de canoane,

Când dreptatea n-o găseşti în viaţă.

Să plângi Ioane!

 

Iar dacă stai încă nepăsător

La tot ce-i rău, nelegiuit,

De ai uitat de-al tău popor.

Să plângi Ioane.

să plângi necontenit!

Ioan HARABAGIUtc "Ioan HARABAGIU"

 

Recurs la viitortc "Recurs la viitor"

 

Nu-ţi dau povara ce o port

Pe umerii numiţi Carpaţi!

Mai trăiesc, deci nu sunt mort  -

Şi am mii şi mii de fraţi!

 

Nu încerca, eu nu mă vând

De-mi dai mai mult de trei arginţi!

Sunt încă liber pe pământ

Şi nu mă vreu sluj printre prinţi!

 

Nu căuta vorba să-mi schimb,

Cuvântul meu e dulce, bun.

În Retezat am propriul meu Olimp,

Iar graiul lui, e grai străbun!

 

Nu-mi scot în faţa ta căciula,

Ştiu ce-i tina gliei ce-o păşesc.

Nu ţi-am cerut şi nu-ţi cer mila.

Aici. în locul milenar trăiesc!

 

De vrei în timp să-mi fi stăpân

Şi să subjugi al meu popor,

Sentinţa mea, n-am să o schimb,

Deci, fac RECURS, Ia viitor!

Ioan HARABAGIUtc "Ioan HARABAGIU"

 

 

Pasărea Măiastrătc "Pasărea Măiastră"

 

Centenarul ne face cunoscut

Că-n Bucureşti s-a născut

O copilă faină tare,

Cu glas de privighetoare.

 

Ea la scoală când s-a dus,

La Cărămidari, la vale,

Toată lumea ei i-a spus

C’are un glas, mândru tare.

 

La serbarea de sfârşit

A urcat pe scenă,

Să le cânte la toţi, cânt,

După datina străbună.

 

A mers apoi la liceu

Doar trei ani, să-nveţe multe,

Familiei fiindu-i foarte greu,

S-a retras ca să-i ajute.

 

A lucrat şi ea grădina,

Până la 15 ani, când a participat

La Miss România

Şi a câştigat.

 

Se-angajează-apoi la birt,

Ca si caseriţă,

Incântându-i cu-al său cânt,

Pe toţi cei de faţă.

 

Astfel, a fost ajutată

Şi-a debutat glorios

La teatrul de revistă

„Constantin Tănase”, cu folclor frumos.

 

Imprimă apoi romanţe,

Ce le cântă toată ziua

Făcându-şi reclamă-n nuanţe,

La „Ora satului”-Radio România.

 

Cântă apoi la Vălenii de Munte,

La cursurile universitare de vară,

Unde Nicolae lorga, iute,

„Pasăre măiastră” o numeşte, iară.

 

Având acum acest renume,

Este invitată la New York, în sala

La Expoziţia Universală, unde

Enescu şi Brâncuşi, o aşteptau cu fală.

 

Mai imprimă şi-alte discuri

Dar, Garda de Fier i le distruge,

Pe motiv c-ar distorsiona

Folclorul autentic, cu gura sa.

 

Însă după şase ani,

Profesoară de muzică fiind,

Imprimă cântece noi,

Titlul de „artist emerit” primind.

 

Imprimă şi în franceză,

Având iară mari succese

Primind Trofeul frumos,

Din partea Academiei „Charles Cros”.

 

Într-un turneu la Hunedoara,

Încântă iară toată sala

Dar, a primit vestea cea rea

Că, la plămâni cancer avea.

 

Ea nu-ncetează, ca un meşter faur,

Pe toţi de a-i încânta

Cu glasul şi „penele de aur”

Pasărea măiastră sărmana.

 

Această poezie am dedicat-o marei artiste Măria Tănase, cu ocazia cente-narului  naşterii ei-25 septembrie 1913.

Maria CIOICA

19 septembrie 2013 - Alba Iulia