|
Poesis
Nu plânge
Ioane...
Când viaţa merge spre sfârşit
Şi timpul se scurge prin
cadrane,
De simţi că eşti mai obosit,
Nu plânge Ioane!
Când eşti om simplu, înţelept
Şi nu vrei titluri sau coroane.
De poţi să-ţi ţi privirea drept
Nu plânge Ioane!
Când te întrebi ca muritor:
Cât îmi mai pui pe umeri,
Doamne?
De te gândeşti la viitor,
Nu plânge Ioane!
*Dar,
Când bisericile-au devenit
palate
Şi zilnic se pângăresc icoane,
Când rugăciunile-s deşarte.
Să plângi Ioanei
De nu mai suntem cum am fost
În ţară, uniţi atâtea milioane
Şi umblăm în lume fără rost.
Să plângi Ioane!
Când vecinii ne-njură la
hotare.
Ca pe-ultimele lighioane
Şi inima românului te doare,
Să plângi Ioane!
Când ogorul tău este pustiu
Şi din pământ răsar betoane.
Când este mort ce ai vrut viu,
Să plângi Ioane!
Când justiţia-i căzută din
balanţă
Şi legile respectă altfel de
canoane,
Când dreptatea n-o găseşti în
viaţă.
Să plângi Ioane!
Iar dacă stai încă nepăsător
La tot ce-i rău, nelegiuit,
De ai uitat de-al tău popor.
Să plângi Ioane.
să plângi necontenit!
Ioan HARABAGIUtc
"Ioan
HARABAGIU"
Recurs la
viitortc "Recurs
la viitor"
Nu-ţi dau povara ce o port
Pe umerii numiţi Carpaţi!
Mai trăiesc, deci nu sunt mort
-
Şi am mii şi mii de fraţi!
Nu încerca, eu nu mă vând
De-mi dai mai mult de trei
arginţi!
Sunt încă liber pe pământ
Şi nu mă vreu sluj printre
prinţi!
Nu căuta vorba să-mi schimb,
Cuvântul meu e dulce, bun.
În Retezat am propriul meu
Olimp,
Iar graiul lui, e grai străbun!
Nu-mi scot în faţa ta căciula,
Ştiu ce-i tina gliei ce-o
păşesc.
Nu ţi-am cerut şi nu-ţi cer
mila.
Aici. în locul milenar trăiesc!
De vrei în timp să-mi fi stăpân
Şi să subjugi al meu popor,
Sentinţa mea, n-am să o schimb,
Deci, fac RECURS, Ia viitor!
Ioan HARABAGIUtc
"Ioan
HARABAGIU"
Pasărea
Măiastrătc "Pasărea
Măiastră"
Centenarul ne face cunoscut
Că-n Bucureşti s-a născut
O copilă faină tare,
Cu glas de privighetoare.
Ea la scoală când s-a dus,
La Cărămidari, la vale,
Toată lumea ei i-a spus
C’are un glas, mândru tare.
La serbarea de sfârşit
A urcat pe scenă,
Să le cânte la toţi, cânt,
După datina străbună.
A mers apoi la liceu
Doar trei ani, să-nveţe multe,
Familiei fiindu-i foarte greu,
S-a retras ca să-i ajute.
A lucrat şi ea grădina,
Până la 15 ani, când a
participat
La Miss România
Şi a câştigat.
Se-angajează-apoi la birt,
Ca si caseriţă,
Incântându-i cu-al său cânt,
Pe toţi cei de faţă.
Astfel, a fost ajutată
Şi-a debutat glorios
La teatrul de revistă
„Constantin Tănase”, cu folclor
frumos.
Imprimă apoi romanţe,
Ce le cântă toată ziua
Făcându-şi reclamă-n nuanţe,
La „Ora satului”-Radio România.
Cântă apoi la Vălenii de Munte,
La cursurile universitare de
vară,
Unde Nicolae lorga, iute,
„Pasăre măiastră” o numeşte,
iară.
Având acum acest renume,
Este invitată la New York, în
sala
La Expoziţia Universală, unde
Enescu şi Brâncuşi, o aşteptau
cu fală.
Mai imprimă şi-alte discuri
Dar, Garda de Fier i le
distruge,
Pe motiv c-ar distorsiona
Folclorul autentic, cu gura sa.
Însă după şase ani,
Profesoară de muzică fiind,
Imprimă cântece noi,
Titlul de „artist emerit”
primind.
Imprimă şi în franceză,
Având iară mari succese
Primind Trofeul frumos,
Din partea Academiei „Charles
Cros”.
Într-un turneu la Hunedoara,
Încântă iară toată sala
Dar, a primit vestea cea rea
Că, la plămâni cancer avea.
Ea nu-ncetează, ca un meşter
faur,
Pe toţi de a-i încânta
Cu glasul şi „penele de aur”
Pasărea măiastră sărmana.
Această poezie am dedicat-o
marei artiste Măria Tănase, cu ocazia cente-narului naşterii ei-25
septembrie 1913.
Maria CIOICA
19 septembrie 2013 - Alba
Iulia
|
